O toamnă când numărăm bobocii puşi sub cloşcă anul trecut.
O toamnă când numărăm boabele puse sub brazdă în actuala campanie agricolă. Am pus punct, că doar atât aveam de spus. Apa de ploaie puţină si foarte puţină. Da, dar vine prostu cu studii superioare şi aminteşte sau reaminteşte de sistemul de irigaţii. Iar vine prostu şi reaminteşte că statul ţine pe bani grei aşa-numitul “sistem de îmbunătăţiri funciare”, care este FALIT şi mănâncă pâinea contribuabililor pe degeaba. Privatizaţi sistemul de irigaţii, dacă vreţi să vă numiţi capitalişti, altfel rămâneţi tributari totalitarismului. Cine are argumente contrarii să vină şi să le înşire.
Am mai scris, dar o repet: poate fi pus în fruntea fondurilor europene cel mai tare, cel mai mare, că degeaba; mai tare şi mai tare este cel de la agenţia judeţeană, specialist în incompetenţă, altfel fudul şi înzestrat cu mult tupeu. Stiti chestia cu fudulul. Dacă s-au strecurat printre ei şi ceva funcţionari bine pregătiţi, consideraţi că este o greşeală de “neiertat”.
O altă mare bubă o reprezintă COFINANŢAREA, n-o spun eu, o spun cei care au întocmit proiecte. Băncile, ca de obicei, cu pretenţiile lor jefuitoare: cer tot felul de garanţii, iar despre dobânzi, ce să mai spunem!... Pielea românului pentru voracitatea bancherilor. Am văzut că se pregăteşte o lege care condamnă cămătăria. Corect!!! Unii spun că prin această lege se înlătură concurenţa “neloială” făcută băncilor de cămătarii de “culoare”. Atunci întreb şi eu, ca prostu’, bancherii sunt cămătari legali????????
Din nou se fură din recolta neadunată de pe câmp. Mai precis, se fură porumbul. Mândra noastră poliţie rurală există, dar vorba lu’ Nenea Iancu, este admirabilă, este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire sau există doar prin metoda “Pristanda”. Dacă istoriceşte ţăranul stă într-un sat departe de reşedinţa de comună, poate fi jefuit şi ziua în amiaza mare, că poliţia vine mai repede pe jos că drumuri...canci. Pentru că am adus vorba de drumurile comunale, pot să scriu că ele sunt şi vor fi un vis îndepărtat, ale unei civilizaţii ce va veni peste secole sau milenii.
S-a făcut vin mult, chiar foarte mult, Dumnezeu a fost în această toamnă al podgorenilor. La asemenea abundenţă va fi şi mare risipă la micii producători, în marea lor majoritate fără o minimă pregătire profesională în domeniul preparării vinurilor. Soluţii există, printre acestea şi cursuri de pregătire profesională, obligatorii pentru toţi care vor să producă vinuri. O să spuneţi că fiecare poate să facă ce vrea cu strugurii lui. Da, dar să-şi facă rău numai lor, nu şi altor consumatori. Ce scriu eu, este un fel de “Basm cu Cocoşul Roşu” Mai întâi şi mai întâi, trebuie să se acorde prioritate la puşcărie falsificatorilor de alcool. Eu nu am nimic cu ei, statul ar trebui, pentru că plăteşte bani grei pentru tratamente în spitale. Dacă suntem o ţară membră a UE, de ce nu avem şi noi aceeaşi legislaţie care să reglementeze circulaţia alcoolului otrăvit/ Cine întreabă? Cel care şi semnează...
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
PS Ne batem cu cărămida în piept pentru recolta bogată a anului agricol 2010 – 2011. Fals! A fost mai bună ca cea din anul agricol 2009 – 2010 și atât. Avem recoltă bună și nu avem ce să facem cu ea. Legumele au fost aruncate sau nu au mai fost recoltate că nu mai avem fabrici de conserve. Au fost distruse; aveau identitate comunistă, trebuiau să fie pedepsite. Statul nu se mai vrea să fie social. De acord!!! Atunci să se privatizeze și să nu-mi mai ceară impozite. În feudalismul românesc se cereau impozite pe fumărit, mucarelul mic, mucarelul mare etc, etc. Domnilor, suntem în anul 2011 spre gătare și ce faceți cu recolta ţăranului român. Cine întreabă? Păi cine să întrebe… tot semnatarul de mai sus.









