D`ale gurii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 05 Noiembrie 2024 13:44

La MADR, Târg de Sfinții Mihail și Gavril

În perioada 7 – 9 noiembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul este o oportunitate pentru producători și procesatori să-și promoveze produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.

La târgul din curtea MADR, vizitatorii vor găsi o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. Vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate și preparate din pește. Totodată, nu vor lipsi produsele care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, „Magiun de prune Topoloveni” – IGP. „Cumpărând produse de la producătorii autohtoni, putem sprijini economia și susține dezvoltarea durabilă a zonelor respective, contribuind totodată la promovarea tradițiilor noastre gastronomice”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Vizitatorii au posibilitatea de a degusta și își pot cumpăra preparate din carne, lactate din lapte de vacă, oaie sau capră, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, băuturi spirtoase, obținute toate de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Iubitorii de produse și preparate pescărești vor găsi la Târgul de Sfinții Mihail și Gavril producători de pește din Jurilovca, Sfântu Gheorghe și Murighiol care vor aduce borșul tradițional de pește cu ardei iute, mămăligă, mujdei; pește la plită (crap, caras, biban, somn, macrou, sturion, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); ciorbă de pește și storceag; saramură de pește cu mămăligă și mujdei; midii cu sos de usturoi; rapane în sos de vin; pește prăjit: hamsie, șalău, chiftele de pește, sprot, guvizi, barbun.

De asemenea, vor putea fi degustate și cumpărate o serie de preparate precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Și produsele reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate, Scrumbia afumată de Dunăre –Indicație Geografică Protejată (IGP); Salata cu icre de știucă – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și specialități precum pastrama Deltaica de crap argintiu afumată, file de păstrăv morcovit afumat la cald, batog din file de păstrăv, caviar de pastrav, cârnat din păstrăv morcovit jăruit la cald, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, tocană de păstrăv jăruit cu legume, tocană de păstrăv jăruit cu legume, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv, toate se vor găsi la târgul din curtea Ministerului Agriculturii.

La evenimentul de la km 0 al Capitalei vor fi prezente și deserturile - cozonac, prăjituri și produse de patiserie, poale-n brâu de Tocileni, alivenci moldovenești, colac cu nucă de la Boianu, chec de casă, pită de casă cu cartofi, dar și legume și fructe proaspete și procesate cum ar fi: murături, zacuscă, dulcețuri, gemuri, compot, sucuri și siropuri. 

Totodată, oaspeții târgului vor putea alege cadouri pentru cei dragi care își serbează onomastica, diverse sortimente de dulciuri naturale sănătoase, fără zahăr: brioșe, bomboane, ciocolată, batoane proteice; plante și flori de sezon aduse de Asociația Producătorilor de Flori Muntenia.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 16 octombrie – 1 noiembrie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans, aferentă anului de cerere 2024, un număr de 571.110 fermieri, cu o sumă totală de 601.274.241,70 euro (2.991.537.895,42 lei).

Situația persoanelor fizice și juridice autorizate la plata avansului, în tabelul de mai jos.

plati apia

În conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) suma totală de 425.828.968,86 euro (2.118.626.868,77 lei) pentru un număr de 551.655 beneficiari.

În Campania 2024, plățile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) se face de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

CITEȘTE ȘI: Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi

 

O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

 

Fenomenul trezirii la viață a seminței în procesul de germinație

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

De mult am avut în intenție să abordez cauzele care au dus sectorul vegetal în criza de astăzi, mai ales că văd de multe ori fel de fel de acuzații la adresa fermierilor, că ar cere multe ajutoare de la stat și despăgubiri, că nu se mai satură de câte subvenții primesc, că nu dezvoltă irigațiile și multe altele. 

Este important de menționat că agricultura este în criză peste tot în Europa, doar că la noi a fost accentuată de anii secetoși 2020-2024, care au agravat situația la un nivel dramatic.

Este drept că multe dintre percepțiile societății referitoare la fermieri sunt determinate și de anumite realități care nu pot fi negate, provocate și promovate de multe ori de lipsa de pregătire profesională, economică, de diplomație și bună-cuviință a unora dintre noi, fermierii, și din păcate nu puțini, care doresc să se întindă mai mult decât le ajunge plapuma, sau alții care epatează în mod prostesc cu stilul lor de viață, iar apoi vrând-nevrând această situație se generalizează la întreaga breaslă.

În această perioadă se dezbat măsurile de ajutorare a agriculturii propuse de către autorități, în frunte cu MADR, iar cea mai dezbătută este OUG-ul privind amânarea plății ratelor la bănci și la furnizorii de inputuri, unde, spre surpriza mea, cei mai vocali în adoptarea acestor acte normative nu sunt neapărat fermieri mici și mijlocii, ci mai mult unii dintre fermierii mari și foarte mari, care au fost și ei afectați, fără discuție, dar au luat și decizii manageriale mai puțin inspirate în ultimii ani.

Spun asta în condițiile în care se clamează peste tot că marile afaceri sunt mai stabile în fața turbulențelor economice și/sau climatice, făcându-se economii de scală, că se pot aplica tehnologii mai moderne și poate crește productivitatea, ceea ce este corect până la un punct, dar atâta vreme cât investițiile pe care le faci sunt justificate economic și tehnic și sunt de altă natură decât ale unui ,,bombardier” care își cumpără o mașină de lux, dar nu are bani de combustibil și stă cu părinții.

Nevoia de sprijin pentru sectorul agricol este de netăgăduit, dar avem și multe situații în destule ferme în care prostia deciziilor trecute a ajuns la scadență și, din păcate, suntem în situația în care este greu să facem diferența între cei ,,bătuți de natură” și cei ,,bătuți de prostie și apoi de natură”. Astfel, autoritățile vor fi în situația în care nu vor putea alege grâul de neghină.

O primă cauză pentru rezistența scăzută a sectorului vegetal în fața problemelor actuale o reprezintă lipsa deciziilor strategice de consolidare a fermelor și a lanțului agroalimentar, care ar fi trebuit adoptate și implementate de clasa politică cu foarte mult timp în urmă. Aici vorbim deja de ,,plictisitoarele” legi care nu au fost adoptate sau, unele, nici măcar redactate, cum ar fi arenda și durata sa, stimularea comasării terenurilor, certificarea și autorizarea funcționării exploatațiilor agricole, instrumentele de management al riscurilor climatice, codul rural, o lege a îmbunătățirilor funciare adaptată la realitățile actuale, legea zootehniei, legea pășunilor și islazurilor care să fie pe criterii de performanță și nu clientelare, apoi legea creditului funciar, legea cotizației voluntar obligatorie pentru organizațiile profesionale și multe altele. Nu s-a dorit aici să facem o ierarhie neapărat, ci este o simplă înșiruire.

Aș mai menționa că este imperios a se revedea definiția cazului de forță majoră și a cazurilor fortuite, care seamănă, dar nu sunt același lucru, iar cu această ocazie să definim în mod clar unde vor fi introduse evenimentele climatice catastrofale în cadrul acestor definiții și care sunt drepturile care decurg din astfel de situații. Mai mult, ar trebui prevăzut prin Codul Civil că înțelegerile dintre părți nu pot elimina sau suspenda aplicarea prevederilor legale.

Nu este prima oară când se abordează aceste subiecte și trebuie să înțelegem că multe dintre fermele actuale, indiferent de dimensiunea lor, au, de exemplu, probleme cu bonitatea bancară și din cauza lipsei de reglementări legale privind durata de arendare a terenurilor, asta fiindcă instituțiile de credit au nevoie să vadă perspectiva veniturilor din care urmează să rambursezi creditele pe care le soliciți.

Apoi, investițiile pentru tehnologizare, dar și securizarea producției, cum ar fi irigațiile, necesită durate lungi de amortizare (recuperarea investiției), or, dacă tu nu ai stabilitatea arendei terenului, nu te poți angaja să le realizezi.

Dar în completarea prevederilor legale legate de durata arendei ar fi trebuit să fie și instrumentul de management al riscului sau, mai popular spus, asigurările agricole de secetă și care atât băncilor, dar și altor parteneri ai fermierilor, cum sunt și distribuitorii de inputuri, le-ar fi conferit o siguranță mai mare că în caz de secetă își pot recupera creditele acordate. Dacă acest instrument ar fi existat la data de astăzi, disputele între fermieri, distribuitorii de inputuri și autorități nu ar mai fi existat. În plus, opinia publică (sau o parte din aceasta) nu ar mai fi avut motive să își exprime nemulțumirea legată de sumele acordate drept despăgubiri către fermieri.

O altă situație întâlnită, care duce astăzi la situația financiară proastă a multor ferme, o constituie lipsa creditului funciar cu durata de peste 20-25 de ani. În lipsa acestui instrument, mulți fermieri au luat credite pe termen scurt și pe termen mediu pentru achiziția de teren în perioada dobânzilor mici (până în pandemie), când o dobândă de 5% pe an era mai pe la toate băncile. Mai mult, în acea perioadă rentabilitatea activităților agricole era mult mai mare, datorită costurilor mici la inputuri, în special la îngrășăminte, ceea ce a creat iluzia sustenabilității acestor investiții.

Doar că a început războiul la granița noastră, apoi piața mondială a cerealelor, după o creștere abruptă, a scăzut cu aceeași intensitate, dobânzile bancare, din cauza inflației, au crescut cu peste 100%, ajungând la 11-12% pe an. În aceste condiții, investițiile în achizițiile de terenuri au devenit, dintr-o afacere aparent bună, un bolovan atârnat de gâtul multor fermieri. Iar acest bolovan s-a îngreunat apoi și din cauza anilor de secetă cumplită în multe regiuni ale țării, fapt care a dus implicit la lipsa lichidităților pentru plata ratelor și dobânzilor, astfel încât acum asistăm la un efect invers, în care mulți fermieri vând din terenul achiziționat fiindcă nu fac față rambursărilor de credite și dobânzilor aferente.

Am dat doar câteva exemple care arată cum lipsa unor reglementări legislative, cum ar fi durata arendei, asigurările de secetă și lipsa creditului funciar, pune presiune foarte mare pe ferme vegetale în această perioadă. Or, dacă aceste prevederi erau adoptate, implementate și erau făcute și bine ar fi fost de mare ajutor pentru fermieri în această perioadă. Și celelalte prevederi lipsă contribuie la drama de astăzi a agriculturii românești, iar aceasta se va adânci, dacă nu se trece la adoptarea de urgență a acestor reglementări.

A doua cauză care a contribuit la apariția acestei crize în agricultură este legată tot de lipsa unor reglementări legislative, dar nu de natura problemelor strategice așa cum le-am prezentat mai devreme, ci legate de modul de funcționare a filierei sectorului vegetal în raport cu furnizorii de inputuri și utilități, dar și cu cumpărătorii de produse agricole, adică traderi și procesatori.

O mică exemplificare a problemei cred că va fi de folos în structurarea acesteia în ,,conștiința” mediul fermierilor, fiindcă problemele sunt cunoscute, dar nu sunt structurate ca grad de impact pentru sectorul agricol și, implicit, pentru fermele aferente.

Mai întâi, să ne oprim asupra producătorilor de semințe certificate, unde, de exemplu, în perioada anilor 2011-2013, un sac de porumb sămânță certificată avea preț de listă undeva la 100-125 euro/sac de 80.000 de boabe, iar acum prețul de listă este între 200-230 euro/sac de 80.000 de boabe. Asta, în timp ce fermierii obțin pentru porumbul comercial produs prețuri care și atunci, și acum se situează la nivel de 700-900 lei/to, în funcție de regiune, cantitate, perioada de livrare, acest palier reprezentând un nivel de referință în ultimii 20 de ani.

Mai mult, în perioada anilor 2011-2013, prețul de producție pentru semințele certificate la producătorii români era de 1.000-1.300 euro/to sămânță certificată (prețuri la contractele de multiplicare semințe), iar acum este în jurul a 1.300-1.500 euro/to sămânță certificată, deci prețul semințelor certificate vândute către fermieri se dublează, dar prețul pentru sămânța certificată produsă de fermieri a crescut cu doar 10-15%.

Nu contestă nimeni că mai sunt și ani (foarte puțini, ce-i drept) în care prețul cerealelor crește peste nivelul de referință al unei perioade mai îndelungate, dar în aceste momente de vârf și inputurile cresc la fel sau mai mult, dar apoi când prețurile cerealelor scad, lucrurile nu mai sunt similare și la inputuri.

Eu nu spun că firmele producătoare ar avea practici ,,dubioase”, fiindcă nu sunt mandatat să le verific activitatea, dar sunt ferm convins că globalizarea și, odată cu asta, înghițirea multor firme de semințe și apariția unor ,,mamuți” ai piețelor nu este neapărat un lucru benefic pentru concurență.

Un cercetător american pe nume Philip Howard, de la Michigan University, arăta într-o lucrare publicată în 2009 că, prin anii `90, primele cinci firme mondiale producătoare de semințe reprezentau undeva la maximum 20% din piața mondială, iar astăzi acestea dețin peste 70% din piață, ceea ce se traduce printr-o concentrare de piață extrem de agresivă, iar în plus la acest moment, foarte multe culturi conțin tehnologii patentate de cele mai mari companii, care limitează dramatic accesul micilor companii la acestea, din cauza costurilor ridicate de licențiere.

De altfel, în 2008 a existat o luare de poziție a peste 400 de cercetători din lumea întreagă care au atenționat asupra efectelor negative ale acestor concentrări necontrolate pe piața semințelor, iar efectele au început să se vadă din ce în ce mai pregnant.

articol stefan gheorghita

Un alt exemplu care arată nevoia de reglementare o constituie piața mașinilor agricole, dar incluzând aici și serviciile de garanție și postgaranție, adică activitățile de service, mai popular spus.

În România, toți marii producători mondiali de utilaje nu vând direct produsele lor, ci sunt reprezentați pe piața românească de diverși distribuitori, care ori sunt exclusivi la nivel de țară, ori sunt exclusivi la nivel de regiune. Este drept că acolo unde sunt la nivel de regiune nu se afirmă asta public, dar orice fermier care va cere servicii din altă regiune ori nu va primi răspuns, ori va primi condiții de preț înfiorătoare, care îl vor face să renunțe.

Sigur că vor fi și voci care vor întreba ce este rău în asta, fiindcă este economie de piață. Este corect, și la noi este o piață liberă, dar trebuie să fie și concurențială, fiindcă și asta este o condiție a unei piețe libere și, mai mult, consumatorul final trebuie să fie apărat, acolo unde nu se poate apăra singur.

Pentru apărarea consumatorului există și un organism numit Consiliul Concurenței, care are sarcina de a supraveghea piața în fața unor abuzuri, doar că și cei de acolo pot avea limitele lor și câteodată trebuie să li se explice anumite lucruri specifice, care poate le scapă la nivel de înțelegere.

Astfel, un producător care într-o piață nu vinde direct produsele sale trebuie să formeze o rețea de distribuție din mai mulți distribuitori care să se concureze efectiv în piață prin preț și calitatea serviciilor, iar aceste aspecte nu sunt invenția mea, ci sunt prevederile normelor europene.

Așa cum arată dna avocat Andreea Marinescu într-un material apărut în 2014, ,,în primul rând, înțelegerile anticoncurențiale, cum ar fi fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor, pot descuraja competiția și inovația. Atunci când companiile colaborează pentru a controla piața, există mai puțină presiune pentru a inova și a oferi produse sau servicii mai bune. Consumatorii sunt privați de beneficiile concurenței, cum ar fi inovația continuă, calitatea crescută și prețurile mai competitive.

În acest caz, se pune întrebarea: dacă un fermier își cumpără un utilaj autopropulsat ca tractor sau combină, de la o firmă care reprezintă la nivel exclusiv producătorul respectivului utilaj, atât pe partea de comercializare, dar mai ales pe partea de service, nu cumva devine un client captiv?

Spun asta fiindcă la majoritatea mărcilor de utilaje nu există multe soluții (a se înțelege alte firme) de service nici în perioada de garanție, dar nici în postgaranție, ci doar la service-ul firmei distribuitoare. În această situație, după achiziția respectivului bun, dacă la un moment dat prețurile la manoperă sau deplasarea echipelor de service cresc aberant, tu, ca fermier, nu ai ce face, fiindcă nu există alte firme care să poată efectua reparația, deci nu există concurență, iar dacă te duci eventual la un service neautorizat, pierzi garanția produsului. Acest lucru este posibil și fiindcă astăzi aceste utilaje au diagnosticare computerizată, iar o unitate service fără programul de diagnosticare nici nu se apropie de utilaj, astfel că tu ajungi să depinzi exclusiv de un prestator de servicii și care în foarte multe situații este singurul la nivel de țară.

Să nu uităm că vorbim de utilaje scumpe, pe care nu poți azi să le cumperi și mâine să le vinzi, dar, din păcate, nici nu primești la achiziționarea utilajului un contract de service (contract primești, clauze de protecție nu conțin) care să îți ofere și ție anumite pârghii de protecție, în sensul că pot și ar trebui să existe formule prin care se stabilesc procente de creștere a serviciilor în funcție de anumite condiții, timpi de aprovizionare, tipurile de produse consumabile care ar trebui să existe permanent în depozitele de piese și multe altele.

Or, dacă ar fi existat o normă legală de reglementare în acest sens, care ar fi obligat astfel de firme să ofere pârghii de protecție și fermierilor, atunci aceștia din urmă ar fi putut fi și ei protejați și nu am fi ajuns în situația în care dacă acum cinci ani raportul costului unei reparații între piese și manoperă era de 50/50%, astăzi poate ajunge la 20/80%.

Sau poate ar fi putut exista o normă legală în care un producător să aibă mai mulți distribuitori pe piață, dar fără a le stabili regiunile în mod artificial, fiindcă tot o exclusivitate este și, la fel, împiedică exercitarea unei concurențe reale.

Ca o mică concluzie a celor două exemple de mai sus, poate ar trebui să înțelegem de ce o țară ca Franța construiește tot felul de bariere pentru a-și proteja firmele de semințe de a fi cumpărate de rivalii din piață, stimulând preluarea acestora de fel de fel de cooperative franceze sau formarea de companii noi prin fuziune între două sau mai multe firme franceze, iar acest lucru este dat de faptul că au înțeles importanța strategică a acestei industrii.

Apoi, și în cazul utilajelor poate ar trebui să ne inspirăm de la alții care și-au creat fel de fel de cooperative de mecanizare (se numesc CUMA în Franța) pentru lucrările cu utilaje scumpe, dar au organizat și service-ul aferent agreat de companiile producătoare, ceea ce pentru fermierii mici și mijlocii înseamnă prețuri mai mici, ei fiind membri ai respectivelor cooperative.

Mai există și exemplul fermierilor americani care au câștigat dreptul în instanță pentru a putea să își repare și singuri utilajele, iar firmele producătoare au fost obligate să le furnizeze informațiile necesare.

A treia cauză care a contribuit, în opinia mea, la criza actuală a sectorului vegetal este legată de lipsa sau nivelul scăzut de expertiză economică și managerială a multor fermieri.

Astfel, apar o serie de probleme cum ar fi:

A. Slaba evidență a cheltuielilor efectuate de fermă și lipsa urmăririi indicatorilor financiari, care nu permit băncilor o evaluare corectă a indicatorilor.

Foarte multe dintre fermele noastre, mai ales cele mici, nu țin contabilitate sau țin forme simplificate care nu le permit nicio analiză serioasă și pertinentă asupra rezultatelor economice, iar la multe ferme medii și mari, cei care conduc nu au nici noțiuni, dar nici nu vor să asculte de cei care se pricep și, de multe ori, se trezesc în situații-limită când foarte multe nu mai sunt de făcut.

Dar, pentru a fi înțeles mai exact ce vreau să spun, o să povestesc o situație pe care am avut-o la ferma mea. Acum câțiva ani, am avut o cultură de mazăre lot semincer afectată de secetă, iar producția a fost extrem de modestă, fapt ce a dus la înregistrarea unei pierderi foarte mari cu acea cultură. La sfârșitul anului respectiv, când se lucra la întocmirea bilanțului, am trimis draftul de bilanț să fie văzut și de analistul băncii cu care lucrez și acesta mi-a cerut să îi explic despre pierderea respectivă și dacă am documente care atestă respectiva problemă climatică. După ce am prezentat documentele doveditoare, ne-a explicat că respectiva cheltuială la cultura de mazăre lot semincer poate fi înregistrată într-un cont separat din bilanț prevăzut pentru astfel de evenimente și astfel banca înțelege că respectiva pierdere nu a fost înregistrată că tu ai fost un slab manager, ci este datorată unor cauze obiective, care nu au ținut de decizia ta managerială. Acest tip de înregistrare nu modifică rezultatul contabil și fiscal al societății, ci doar prezintă în mod corect detalii despre activitatea fermei și ajută banca să înțeleagă ce ai făcut tu, ca manager.

Trebuie să înțelegem că foarte mulți fermieri nici nu știu concret ce face contabilitatea, iar despre analiza financiară, sunt și foarte mulți fermieri medii, mari și foarte mari care nu au auzit și nici nu știu cu ce se ocupă, și, astfel, ajung să își conducă firmele în colaps, atunci când norocul și tupeul care i-a adus la acel nivel nu îi mai ajută.

B. Decizii de achiziții utilaje și/sau terenuri agricole fără legătură cu nevoia tehnică și posibilitatea economică.

De multe ori, decizia de achiziție în cazul a destui fermieri de toate mărimile este dată doar de orgoliu și grandomanie, decizie care afectează prin lipsa de lichiditate a fermelor și care, implicit, duce la pierderea discounturilor și, apoi, la plata unor dobânzi împovărătoare la achiziția inputurilor, precum motorină sau îngrășăminte, ajungând astfel să plătească dobânzi de peste 18-24% la credit furnizor, iar  la instituții financiare nebancare dobânzile depășesc și aceste plafoane în foarte multe cazuri, în condițiile în care dobânda băncilor este la 8-10%, în funcție de firmă, mărimea acesteia și bonitatea bancară.

Mă uit la foarte mulți fermieri care au investit în achiziția de teren fără să facă o corelare între cât au de plată și cât pot plăti. Asta, în condițiile în care, de exemplu, un teren cumpărat cu 8.000 euro/ha și credit bancar pe 15 ani, să spunem, la condițiile actuale de plată, ajunge ca la final să coste aproape dublu, adică 16.000 euro/ha, adică ai un cost anual de circa 1.100 euro. Or, ca tu să poți plăti acest hectar cumpărat, ai nevoie de 4-5 ha și ani buni ca producție să poți achita, fără să ai și alte investiții. Deci o fermă de 100 ha poate achiziționa maximum vreo 10-15 ha și se poate angaja la alte achiziții pe măsură ce le achită pe primele, asta, ca să poată rezista și când sunt ani slabi din punctul de vedere al producției.

Schimbând speța, avem numeroase situații când fermierii cumpără utilaje fără a fi corelate cu suprafața pe care o lucrează, pe motiv că ori sunt bani europeni și nu contează, ori fiindcă nu au cunoștințele economice de a face calcule de rentabilitate. Așa ajung să cumpere o combină nouă încântați de firme cu fel de fel de ,,cadouri otrăvite”, dar ei lucrează suprafețe mai mici de 200 ha și nu pot suporta financiar astfel de achiziții, sau fel de fel de autopropulsate, dar ei au suprafețe de teren fărâmițate și astfel fermierul pierde mai mult timp cu întinderea și strângerea lăncilor decât cu lucratul efectiv.

Ar fi multe de spus și aici, dar subiectul va mai fi abordat în mod sigur, având în vedere situația actuală, inclusiv cu propunerea de OUG privind amânarea ratelor la furnizori și bănci (astăzi, când scriu acest material, mai sunt discuții). 

C. O pregătire tehnică slabă, care nu le permite fermierilor să reziste în fața marketingului agresiv al multor firme cu produse îndoielnice în ceea ce privește calitatea sau efectul benefic asupra producției. Astfel, mulți fermieri ajung să-și umfle cheltuielile pe hectar cu fel de fel de elixire miraculoase doar pe hârtie, dar cu rezultate modeste sau deloc în practică.

Este important de spus că am început să avem segmente de produse care pot fi puse în comercializare, dar fără a le fi certificate performanțele de către organisme abilitate în acest sens, ceea ce permite existența multor, hai să spunem, păcăleli.

Ca o mică concluzie la materialul prezent, observăm că în toate cele trei grupe de cauze, lipsa reglementărilor legale este principala problemă, urmată de lipsa cunoștințelor specifice (manageriale) a jucătorilor din piață. Din păcate, chiar dacă frecvent invocăm alte țări în diferite probleme abordate, nu vrem să înțelegem că Franța este lider european în domeniu tocmai printr-o reglementare foarte detaliată, minuțioasă și riguroasă a tuturor activităților, astfel încât jucătorii au un spațiu de manevră foarte limitat din punct de vedere social, profesional sau economic.

Ne place sau nu, pe lângă reglementările legale mai sus menționate care sunt imperioase, trebuie să introducem forme de școlarizare ,,obligatorie” a fermierilor care nu au pregătire specifică în domeniu, ar trebui să reglementăm activitatea consultanților, dar pe specialități, fiindcă și aici am ajuns să avem unii pricepuți la toate și în realitate la nimic.

Nu spun că sistemul francez ar fi perfect, dar fără discuție este cel mai avansat la acest moment în Europa, lucru demonstrat și de faptul că urmăritorii, ca Belgia, Germania, Olanda, Spania sau Italia, au trecut la reforme legislative profunde care tocmai să permită maximum de rezultate ca și în modelul urmărit, respectiv Franța. În plus, încercând să și inoveze în anumite privințe, cum este Spania în domeniul asigurărilor agricole și eficiența apei de irigat, Germania în diversificarea activităților în ferme cu activități nonagricole, investiții în agrochimie și procesarea produselor agroalimentare, Italia în domeniul produselor alimentare ecologice, producția de legume și mai pot fi foarte multe exemple.

Și la noi au apărut pe ici, pe colo mici idei, rezultatele fiind încă așteptate, doar că personal nu cred într-un bum al dezvoltării, cât timp nu construim fundația, adică reglementările legale, fiindcă altfel la prima turbulență în piață, cum sunt acești ani consecutivi de secetă, ne trezim că se prăbușește tot edificiul.

Tot ceea ce noi, fermierii, suportăm acum în agricultură este consecința faptului că, în ultimii 30 de ani, am avut doar visători în ale ,,construcțiilor strategice”, dar niciodată nu am avut un specialist în ,,rezistența economică” și acum culegem rezultatele. La care se adaugă lipsurile fiecăruia dintre noi, ca fermieri.

În rest, numai de bine.

 

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2024

 

CITEȘTE ȘI: Criza datoriilor din agricultură. Realități, dorințe și soluții

 

Criza agriculturii și ,,reforma lui Barbu”

 

Agricultura românească și alegerile. Sau ,,pentru cine și ce votez?”

 

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.

ionel arion

Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.

Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?

Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.

„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”

Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.

Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.

De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.

Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.

Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.

Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?

Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.

Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...

Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.

Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.

interviu 256 ionel arion 44

 

Optimizarea costurilor

 

Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.

Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.

De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.

„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”

Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?

Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.

Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.

Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.

ionel.arion 2

Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.

Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...

 

Irigații și schimbarea planului de culturi național

 

Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?

Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.

Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…

interviu 256 ionel arion 22

Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…

Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.

Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.

„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”

Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.

Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.

Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.

În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.

 

Fără profit, reorientare

 

Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.

Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.

interviu 256 ionel arion 55

Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?

Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.

 

Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor

 

Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?

Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.

Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.

interviu 256 ionel arion 66

Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?

Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.

 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață

 

Problemele crescătorilor de vaci cu lapte

 

Încotro merge agricultura europeană?

 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) trage un semnal de alarmă asupra consecințelor negative rezultate în urma plafonării adaosului comercial la o gamă extinsă de produse agroalimentare și inputuri agricole, inclusiv pentru produsele de protecția plantelor, așa cum se prevede într-un proiect de ordonanță de urgență.

„Considerăm că implementarea acestui act normativ generează o intervenție mult prea dură în politicile comerciale ale agenților economici și o ingerință majoră în modelele de business ale fiecărui actor, având ca rezultat afectarea mecanismelor economice de formare a prețurilor și a capacității producătorilor și distribuitorilor de produse de protecția plantelor de a răspunde eficient cererii. Consecințele negative ale unui astfel de demers sunt în acest moment necuantificabile, dar gradul lor de probabilitate este cu atat mai mare cu cât ele se vor repercuta asupra întregului lanț de producție și distribuție”, transmite AIPROM.

 

Justificări depășite sau tardive

 

AIPROM subliniază că justificările invocate în preambulul proiectului de OUG sunt depășite (creșterea prețurilor din cauza pandemiei de COVID care s-a încheiat din 2022) sau exagerate sau folosite ca un laitmotiv (războiul din Ucraina) pentru a impune măsuri utile unor scopuri extra-economice. „O creștere a prețului mediu al produselor de protecție a plantelor cu 9% în contextul creșterii prețurilor la produsele alimentare cu 19% (2022 versus 2020) într-un climat puternic inflaționist nu este de natură să justifice luarea unor măsuri înalt perturbatoare pentru întreg lanțul valoric. Măsurile de protecție socială ar fi binevenite dacă ar produce și efecte benefice, dar modul în care a fost gândit acest proiect legislativ ne face să credem că protecția socială a fermierilor va fi de fapt lovită de aplicarea acestor măsuri anti-concurențiale. Proiectul nu demonstrează situația extraordinară și caracterul de urgență care ar impune folosirea unei Ordonanțe de Urgență, o anumită creștere a prețurilor la pesticide înregistrându-se la începutul anului 2023 datorită creșterii prețurilor materiilor prime, afectării lanțurilor de aprovizionare și inflației.”

AIPROM consideră că plafonarea prețurilor și al adaosului comercial pentru inputurile destinate fermierilor români (pesticide, îngrășăminte) nu se justifică, având în vedere că la ora actuală la nivel global, european și local prețurile au început să scadă datorită reducerii prețurilor la producătorii de pesticide și gaze.

 

Impactul asupra reputației agriculturii din România

 

AIPROM atrage atenția că promovarea unei legislații care instituie măsuri de control a prețurilor într-un domeniu atât de larg, produse agricole și alimentare, îngrășăminte, furaje și pesticide, va afecta reputația agriculturii românești la nivelul Uniunii Europene și va reduce nivelul investițiilor atât de necesare pentru trecerea de la o agricultură bazată pe exportul de materii prime la o economie bazată pe producția și exportul de produse cu valoare adaugată mare.

Articolul 135.(1) al Constituției precizează că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.”, iar Statul are obligația de a „asigura libertatea comerțului”. „Intervenția abruptă pe calea unei Ordinante de Urgență care plafonează adaosurile comerciale ale operatorilor contravine acestor principii fundamentale constituționale, afectând libera și buna funcționare a pieței suspendând rolul cererii și al ofertei în formarea prețurilor pe piață. Orice investitor va cântări cu atenție potențialul de câștig și în cel mai bun caz, va decide să amâne proiectele de investiție într-un mediu care nu îi permite să își exercite capacitățile de bun afacerist pentru obținerea unui profit decent. Se va orienta asupra unor economii care nu recurg la măsuri brutale de așa zisă protecție socială și care știu să folosească măsuri fine de calibrare a pieței. Agricultura României va fi percepută ca neeficientă, neatractivă și neinteresantă pentru investitorii serioși.”

 

Forțarea prevederilor Legii Concurenței

 

„Suntem conștienți că Legea Concurenței permite Guvernului, în împrejurări excepționale precum situații de criză, dezechilibru major între cerere și ofertă și disfuncționalitate evidentă a pieței, să dispună măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor, dar aceste măsuri pot fi adoptate pentru o perioadă de maximum 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru cel mult 3 luni, iar o asemenea intervenție în mecanismul formării prețurilor se face cu avizul Consiliului Concurenței. Din observațiile noastre reiese că în cazul de față acest aviz nu există”, arată AIPROM.

 

Afectarea disponibilității produselor pe piață

 

Plafonarea temporară a adaosului comercial poate pune în pericol stabilitatea economică a operatorilor de pe piață, cu precădere a distribuitorilor și poate avea impact asupra securității alimentare în țara noastră. „Prin măsurile propuse, se dorește plafonarea adaosului comercial, fără a lua în considerare variațiile mari de costuri de producție și distribuție determinate de inflație și volatilitatea prețurilor energiei și materiilor prime. Această plafonare rigidă poate afecta dramatic disponibilitatea produselor pe piață, limitând opțiunile fermierilor și accesul la inputurile necesare pentru asigurarea unor recolte sigure și eficiente. În condițiile în care producătorii și distribuitorii sunt obligați să opereze cu adaosuri comerciale strict limitate, sustenabilitatea acestora devine incertă, punând în pericol continuitatea aprovizionării pieței românești cu produse esențiale pentru agricultură în prag de campanie agricol”, precizează AIPROM.

 

Lipsa de predictibilitate și forțarea mecanismelor contractuale

 

În opinia reprezentanților AIPROM, modificările propuse dau, din păcate, măsura lipsei de predictibilitate a politicilor publice și a legislației din România, operatorii de pe piața românească fiind obligați să își modifice în mod fundamental politicile comerciale și planurile de afaceri la mai puțin de două luni până la sfârșitul anului. Impunerea revizuirii contractelor în curs, gândite inițial astfel încât să mențină echilibrul între cerere și ofertă revine în mod constant ca un laitmotiv în practica Ministerului Agriculturii conducând la dezordine fiscală, exact ceea ce ar trebui să nu existe într-o perioadă de criză. „Dacă măsurile de intervenție asupra prețurilor vor rămâne în cuprinsul proiectului de Ordonanță de Urgență după finalizarea dezbaterii publice, piața relevantă va fi grav afectată și se vor crea dezechilibre majore pe termen mediu și lung.”

 

Nerespectarea cadrului legal al Uniunii Europene

 

În spațiul comunitar modul de formare a prețurilor poate fi rezultatul doar al concurenței libere și al cererii și ofertei. Prin urmare, în ipoteza în care proiectul de ordonanță de urgență menține plafonarea adaosurilor comerciale și a prețurilor, AIPROM va apela la mijloacele legale disponibile la nivel național și european pentru a proteja libertatea comerțului.

„Facem apel la autorități să identifice soluții alternative respectând legislația națională și europeană și care să asigure un echilibru între protecția consumatorului final și stabilitatea pieței. România poate implementa măsuri care să sprijine sectorul agricol fără a afecta disproporționat lanțul de aprovizionare cu produse esențiale pentru agricultura sustenabilă și performanța producției”, transmite Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

 

CITEȘTE ȘI: Consecințe grave pentru agricultură prin adoptarea în forma actuală a plafonării adaosului comercial la produsele agricole, inclusiv îngrășăminte, furaje și pesticide

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

O echipă formată din cercetători și studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în colaborare cu specialiști din Belgia, Germania și Polonia, a încheiat cu succes un proiect prin care au fost obținute la floarea-soarelui rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă.

Odată cu schimbările climatice, activitatea fermierilor a devenit una cu un foarte mare grad de risc. Cultura de floarea-soarelui din România a fost calamitatǎ pe suprafețe foarte mari în ultimii trei ani, iar despăgubirile nu suplinesc veniturile aduse de o culturǎ prosperǎ, ci doar acoperă din pierderi. Irigarea sistematicǎ pe perioadele de secetǎ ar putea fi o soluție viabilǎ, însǎ aceasta este costisitoare și greu de implementat. Accesul la hibrizi de floarea-soarelui cu toleranțǎ la secetǎ ar putea, de asemenea, sǎ reducǎ pierderile din culturǎ, dar obținerea acestora nu este facilǎ, fondul genetic al florii-soarelui fiind destul de redus. De aceea, este nevoie de o sursǎ de variabilitate geneticǎ care sǎ creeze șansa obținerii unor caracteristici noi ale plantelor și sǎ le creascǎ șansele de adaptare la condițiile climatice actuale, tot mai nefavorabile în prezent.

Inițiatorii și coordonatorii proiectului „Dezvoltarea unei noi tehnologii de ameliorare pentru îmbunătățirea sistemului radicular, a toleranței la secetă și a producței sustenabile a plantelor” au fost cercetătorii din Belgia, iar din echipa USAMV Cluj-Napoca au făcut parte și studenți de la Biotehnologii Agricole (Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii), care au învǎțat despre etapele tehnologiei folosite, iar doi dintre ei au optat pentru aprofundarea studiilor și realizarea tezelor de licențǎ pe aceastǎ temǎ.

„Floarea-soarelui este o specie la care acest gen de experimente este greu de aplicat, pentru cǎ la nivel de laborator cultura de floarea-soarelui este foarte dificilǎ. Cu toate acestea, plecând de la o metodǎ existentǎ, stabilitǎ în SUA de cǎtre Parks și Yordanov, în 2020, am optimizat și am dus la un nivel foarte bun acest sistem de inducere a rǎdǎcinilor modificate cu ajutorul rizobiei. Rǎdǎcinile au avut o capacitate de creștere foarte bunǎ, astfel cǎ s-au dezvoltat de două-trei ori mai bine decât rǎdǎcinile normale. În plus, aceste rǎdǎcini sunt perfect funcționale, plantele crescând și fructificând foarte bine. Rezultatele sunt foarte încurajatoare pentru aprofundarea acestor studii. Biotehnologia vegetalǎ ar putea avea o contribuție la ameliorarea florii-soarelui pentru toleranța la secetǎ. Prin rezultatele proiectului de fațǎ se întrevede o modalitate de a îmbunǎtǎți fondul genetic al florii-soarelui în acest sens”, a explicat CS dr. Adriana Aurori, coordonator al proiectului din partea USAMV Cluj-Napoca.

1

Studiul s-a realizat pentru prima datǎ la floarea-soarelui în România, iar cercetătorii participanți în proiect se arată optimiști în privința aplicabilității rezultatelor la aceste culturi. „Este nevoie de mult mai multă muncă pentru a aplica metoda noastrǎ în agriculturǎ. Este nevoie și de timp pentru includerea într-un program de ameliorare, pentru că este necesarǎ obținerea unor plante care sǎ aibǎ integratǎ aceastǎ informație geneticǎ nouǎ la nivel de sǎmânțǎ, nu numai la nivel de rǎdǎcinǎ. Noi suntem însǎ optimiști și considerǎm cǎ suntem pe drumul potrivit pentru a ajunge sǎ exploatǎm practic, într-un viitor apropiat, rezultatele cercetǎrilor noastre de acum”, a declarat Adriana Aurori.

Proiectul international ERA-NET SusCrop „Dezvoltarea unei noi tehnologii de ameliorare pentru îmbunătățirea sistemului radicular, a toleranței la secetă și a producței sustenabile a plantelor” a avut drept scop abordarea diferită a ameliorării plantelor pentru a obține o producție agricolă mai durabilă, prin utilizarea tehnologiei Ri, ce are la bazǎ o metodǎ non-OMG de transformare a plantelor cu ajutorul bacteriei Rhizobium rhizogenes. „Aceste bacterii trăiesc în pǎmânt și, în mod natural, își transferǎ o parte din materialul genetic în celula vegetalǎ. Celulele beneficiazǎ astfel de informație geneticǎ nouǎ ce funcționeazǎ ca un semnal pentru producerea de noi rǎdǎcini. Cultivând în laborator aceste rǎdǎcini speciale, prin metode care sunt destul de complexe, putem obține plante întregi care, pe baza acestei noi informații genetice integrate, vor avea la rândul lor rǎdǎcini mai dezvoltate, o trǎsǎturǎ foarte avantajoasǎ pentru floarea-soarelui”, a mai spus cercetătoarea de la USAMV Cluj-Napoca.

2

Proiectul ERA-NET, derulat în intervalul 2021-2024, a beneficiat de o finanțare națională în valoare de 200.000 euro, acordată de Unitatea Executivǎ pentru Finanțarea Învǎțǎmântului Superior, a Cercetǎrii, Dezvoltǎrii și Inovǎrii (UEFISCDI). Rezultatele acestui proiect au fost prezentate în cadrul unui workshop găzduit de Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei, din cadrul USAMV Cluj-Napoca, iar membrii echipelor de cercetare își doresc ca toate informațiile să ajungă în principal la fermierii din România.

Echipa USAMV Cluj-Napoca din acest proiect a fost formată din: conf. dr. ing. Rodica Pop, conf. dr. ing. Cristian Radu Sisea, CS dr. Adriana Carolina Aurori; drd. Mihaiela Cornea-Cipcigan; precum și studenții voluntari Raluca-Dumitrița Lazǎr și Mihai Ilieș.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-o scrisoare deschisă către ministrul Agriculturii, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) își exprimă îngrijorarea față de perspectiva adoptării unei Ordonanțe de Urgență privind plafonarea adaosului comercial la produsele agricole și alimentare, inclusiv la îngrășăminte, furaje și pesticide.

Deși proiectul de act normativ este propus ca o măsură de protecție socială pentru a asigura stabilitatea prețurilor în acest sector, Forumul APPR semnalează că pot exista efecte secundare negative care necesită o evaluare atentă pentru a preveni impactul asupra întregului lanț de producție și distribuție. „Considerăm că o astfel de măsură încalcă flagrant Constituția României având în vedere că în Articolul 135, alineatul (1), se precizează că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.”, iar în alineatul (2) se stipulează obligația statului de a „asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale” și de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție. Intervențiile administrative care impun plafonarea adaosului comercial riscă să contravină acestor principii fundamentale, afectând buna funcționare a pieței și inițiativa privată”, se arată în scrisoarea deschisă a Forumului APPR.

Cum își argumentează Forumul APPR punctul de vedere, în rândurile de mai jos.

Impactul asupra fermierilor

Plafonarea adaosului comercial poate exercita o presiune suplimentară asupra fermierilor, care deja operează cu marje de profit reduse și se confruntă cu costuri de producție ridicate. Reducerea veniturilor ar putea limita capacitatea acestora de a investi în tehnologii noi și de a menține o producție agricolă de calitate pe termen lung. În loc să sprijine agricultorii, măsura ar putea descuraja operatorii economici, afectând oferta de produse. În plus, interdicția reducerilor comerciale riscă să blocheze relațiile comerciale și să crească prețurile pentru toți actorii implicați, în special pentru fermieri.

Efectele asupra sectorului îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor

Produsele esențiale pentru menținerea productivității agricole ar putea deveni mai puțin accesibile. Plafonarea adaosului comercial pentru aceste inputuri ar putea descuraja distribuitorii și importatorii să aducă produse de înaltă calitate, necesare pentru o agricultură modernă și sustenabilă. O eventuală scădere a ofertei de produse de calitate ar putea conduce la creșterea indirectă a costurilor pentru fermieri, anulând beneficiile așteptate ale plafonării.

Riscuri asupra calității produselor agricole și alimentare

Furnizorii s-ar putea vedea nevoiți să reducă investițiile în calitate și sustenabilitate pentru a respecta plafonul de adaos comercial impus. Acest lucru ar putea conduce la o scădere a standardelor de calitate a produselor oferite consumatorilor, cu posibile implicații asupra siguranței alimentare și sănătății.

Consecințele asupra investițiilor și dezvoltării durabile

Pe termen lung, plafonarea adaosului comercial ar putea descuraja investițiile în sectorul agricol și alimentar din România, cu efecte asupra competitivității pe piața europeană. Fermierii și producătorii locali ar avea resurse reduse pentru investiții în tehnologii durabile și procese inovative, absolut necesare pentru a concura eficient pe piața globală.

În scenariul actual, ordonanța ar aduce blocaje severe în aprovizionarea cu îngrășăminte si alte tipuri de inputuri agricole, transformând-o  într-un proces lent și nesigur.

Distribuitorii, dacă vor mai putea opera, vor solicita plata în avans, iar fermierii vor aștepta livrarea doar „când va fi posibil”, după ce întregul lanț logistic internațional își urmează cursul. Conceptul de aprovizionare „just-in-time” va deveni imposibil, nimeni nefiind dispus să riște prin stocuri neacoperite, inclusiv în porturi. Acest lanț al incertitudinii va lăsa fermierii fără resurse esențiale exact când au nevoie, punând în pericol campaniile agricole și recoltele.

Forumul APPR avertizează că adoptarea unei asemenea măsuri, fără o analiză atentă și un dialog real cu sectorul agricol, va genera consecințe grave și ireversibile asupra economiei rurale și asupra siguranței alimentare a României. Deciziile luate fără o bază solidă de consultare riscă să distrugă inițiativa privată și să compromită capacitatea producătorilor români de a rămâne competitivi. „Din acest motiv, considerăm că acest proiect de act normativ trebuie analizat împreună cu reprezentanții sectorului agricol și cu organizațiile relevante. În acest sens, solicităm stabilirea în regim de urgență a unei întâlniri pentru a expune, în detaliu, aspectele și riscurile potențiale pentru piață și pentru producătorii agricoli”, transmite Forumul APPR.

 

Ce prevede proiectul de OUG

 

Proiectul de Ordonanță de Urgență se referă la instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide.

Astfel, măsura instituită de proiectul de act normativ constă în limitarea adaosurilor comerciale practicate pentru produsele agricole și alimentare, obținute sau introduse pe teritoriul național, pentru îngrășăminte, furaje și pesticide fabricate în România sau introduse pe teritoriul țării în vederea comercializării sau utilizării în agricultură.

Prin urmare, cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 10% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale distribuitorului.

Cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash and carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și ristumele.

Cota de adaos comercial practicată la vânzarea îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor este de maximum 20% față de costul de producție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte, respectiv de maximum 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.

Pentru produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare sau care intră doar în procesul de porționare, respectiv ambalare, cota de adaos comercial este de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.

Pentru produsele agricole și alimentare, procedura de formare a prețului la raft trebuie să fie unitară pentru același tip de produs indiferent dacă acesta este comercializat sub marca proprie a producătorului/procesatorului/furnizorului sau marca proprie a comerciantului.

Pe perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, comercializarea produselor agricole, alimentare, a îngrășămitelor, furajelor și pesticidelor se face doar cu prezentarea de către operatorii economici a dovezilor cu privire la valoarea adaosului comercial aplicat produselor vândute. În cazul vânzărilor succesive între operatorii economici, comercializarea produselor alimentare se face doar cu prezentarea dovezilor valorii adaosului comercial cumulat. Dovezile constau în declarații pe propria răspundere semnate de reprezentanții legali ai operatorilor economici sau de alte persoane împuternicite în acest scop.

Cheltuielile directe și indirecte se calculează prin raportare la media trimestrială a acestora, iar adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor.

Contractele comerciale aflate în desfășurare, ai căror termeni și condiții sunt contrare prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, vor fi puse în acord cu prevederile acesteia până la data de 31 decembrie 2024.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, prețurile alimentelor au atins nivelul maxim în martie 2022, cu o creștere de peste 60% în comparație cu aceeași lună din 2020, prețurile continuând să rămână volatile.

De asemenea, potrivit Eurostat, prețurile la alimente în UE au fost cu 19% mai mari în martie 2023 decât în aceeași lună din 2022, inputurile au înregistrat scumpiri peste producția agricolă în anul 2023, prețul mediu al produselor de protecție a plantelor și al pesticidelor a crescut cu 9%, la fel în cazul semințelor și materialul săditor.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Toate viețuitoarele de pe Terra au prevăzut în codul lor genetic, ca principală misiune, perpetuarea speciei. Referindu-ne la plante, indiferent cât de vitrege sunt condițiile lor de viață, ele își mobilizează toate energiile ca, în final, să producă măcar o sămânță. Sămânța este cea care poartă germenele unei vieți noi.

În cele ce urmează, vom lua ca model bobul de grâu care, de fapt, este un fruct de tip cariopsă și conține în interior sămânță.

Pentru a se putea păstra, sămânța ajunsă la maturitate trebuie să piardă apă până la 13-14% în cazul cerealelor și 7-8% în cazul oleaginoaselor.

Pentru a avea capacitatea maximă de germinare, semințele trebuie să parcurgă repausul seminal care, în cazul grâului, este de 40-68 de zile.

La unele semințe, de exemplu la soia, este indicat ca la semănat să se folosească sămânță obținută în anul precedent.

Principalele componente ale bobului de grâu sunt:

  • Învelișul (tegumentul), care reprezintă 12,5%;

  • Endospermul, care reprezintă 86,0%;

  • Embrionul, care reprezintă 1,5% din greutatea bobului.

Embrionul, care reprezintă planta în formă incipientă, în stare latentă, este format din: muguraș, radiculă, hipocotil și scutelum.

Pentru germinarea seminței, sunt necesari trei factori:

1. Apa pe care o absoarbe sămânța și o umflă. Cantitatea de apă necesară la germinarea seminței este diferită: sămânța de mei 25%, porumbul 44%, grâul 45%, iar soia 150% din greutatea seminței. Apa asigură mediul în care se desfășoară reacțiile biochimice și diviziunea celulelor embrionului.

2. Aerul (oxigenul) pătrunde în țesuturi, oxidează substanța organică și rezultă energia necesară procesului de germinare. Se asigură activitatea enzimelor care transformă substanțele cu molecule mari în substanțe cu moleculă mică, pentru hrănirea embrionului.

3. Căldura, care este specifică fiecărei specii de plante. Spre exemplu, grâul 1-2°C, sfecla de zahăr 4°C, floarea-soarelui 7°C, porumbul și soia  8-9°C, orezul 10-12°C.

Numai la această temperatură minimă se declanșează activitatea enzimatică. Din scutelum sunt secretate enzimele:

– Citaza, care dizolvă pereții celulelor endospermului;

– Amilaza, care transformă amidonul în maltoză și zaharoză;

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză.

În endosperm acționează următoarele enzime:

– Maltaza, care transformă maltoza în glucoză și levuloză;

– Proteaza, care degradează proteinele în aciziaminici;

– Lipaza, care transformă substanțele grase în acizi grași și glicerină.

Din activitatea acestor enzime se formează un lichid lăptos, care trece din endosperm prin scutelum la embrion, unde o parte este oxidat și rezultă energia necesară germinației, iar altă parte servește la creșterea embrionului.

Etapele procesului de germinație sunt următoarele:

a) îmbibarea seminței cu apă care pătrunde prin hil și părțile subțiri ale pericarpului. La început, absorbția apei are loc prin îmbibația  coloizilor din sămânță, ca proces fizic determinat de diferența de umiditate dintre sămânță și sol, iar ulterior, după hidroliza amidonului, rezultă substanțe simple osmotic active și absorbția apei are loc pe cale osmotică;

b) hidratarea și activarea enzimelor care intensifică respirația și rezultă energia necesară procesului de germinație;

c) diviziunea și creșterea celulelor embrionului;

d) încolțirea și ieșirea componentelor embrionului;

e) morfogeneza cu formarea organelor primare ale plantelor.

Radicula protejată de coleoriză sparge învelișul bobului și pătrunde în sol, după care apare mugurașul protejat de coleoptil, străbate stratul de sol de deasupra seminței și apar vârfurile ca acele deasupra solului.

Coleoptilul își îndeplinește misiunea, el are o anumită lungime de care se ține seama la adâncimea de încorporare a seminței.

Ajunsă la suprafața solului, frunza iese din coleoptil și, luând contact cu lumina solară, începe procesul de fotosinteză. Prin urmare, germinația durează atât cât embrionul se hrănește cu substanța de rezervă din bob și se încheie când începe fotosinteza. Pentru reușita procesului de germinație este necesar ca patul germinativ să fie corect pregătit, adică, la nivelul de încorporare a seminței, stratul de sol să fie așezat, cu densitatea aparentă (Da) 1,3 g/cm3 care asigură aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar deasupra seminței solul să fie afânat cu Da 1,10-1,1 g/cm3 prin care să pătrundă aerul și căldura și să fie ușor străbătut de tinerele plante.

Asigurând aceste condiții, se realizează o răsărire explozivă, uniformă, cu asigurarea densității, cu plante viguroase care ocupă repede terenul și înăbușă eventualele buruieni.

 

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024
Abonamente, AICI!

 

CITEȘTE ȘI: Râmele, plugul biologic al solului

 

Cum hifele ciupercilor asigură creșterea recoltelor

 

Când și cum lucrăm pământul

Cei care lucrează în agricultură sunt conștienți de impactul pe care deciziile luate pentru protejarea productivității și calității culturilor îl au asupra viitorului întregului sector și asupra mediului înconjurător. În timp ce fermierii se străduiesc să producă hrană sănătoasă cu calități nutriționale ridicate pentru a asigura alimentația populației în creștere a lumii, companiile de cercetare și dezvoltare lucrează de mulți ani la găsirea de soluții inovatoare pentru substanțe active care să răspundă provocărilor viitoare și să contribuie eficient la protecția culturilor și la securitatea alimentară.

În sectorul agricol, fără protecția culturilor nu este posibilă producerea unor cantități mari și de calitate de materii prime alimentare. Prin urmare, fermierii au nevoie de soluții inovatoare și eficiente de protecție a culturilor pentru a crește eficiența și a menține productivitatea. Abordarea inovatoare a companiilor de cercetare și dezvoltare din domeniul agricol, precum Corteva Agriscience, se bazează pe nevoile și feedback-ul fermierilor și este inspirată de căutarea unor soluții noi inovatoare.

Cercetarea privind substanțele active este un proces de lungă durată, care poate dura până la 10-12 ani, timp în care cercetătorii au acces la o bogăție de informații și date care asigură că produsul îndeplinește cele mai stricte cerințe de omologare.

În conformitate cu criteriile de sustenabilitate și protecție a mediului, Corteva lucrează la dezvoltarea unor substanțe active care au efect chiar și în cantități foarte mici. De exemplu, substanța activă Arylex™ (halauxifen-metil) este un carboxilat de auxină piridină, prezent în mai multe erbicide comercializate de companie, și este suficientă pentru a asigura acțiune erbicidă împotriva unor buruieni la o doză de 3-5 g substanță activă/ha.

În același timp, este foarte important de subliniat că produsele pentru protecția culturilor trebuie întotdeauna utilizate în mod rațional. Aceasta înseamnă că utilizarea produselor de protecție a culturilor este necesară doar dacă dăunătorul provoacă daune culturii peste un prag economic. Această utilizare responsabilă a produselor de protecție de către fermieri poate preveni daunele inutile asupra mediului și dezvoltarea rezistenței la substanța activă.

Dezvoltarea substanțelor active de protecția plantelor de către Corteva se desfășoară în mai multe etape prin rețeaua globală de cercetători a companiei, care identifică continuu amenințările pentru culturi. Mii de molecule sunt testate pentru eficacitate potențială în fiecare an, înainte de a începe testarea substanțelor active pe teren. Colegii din companie caută substanțe active care să aibă eficiența corectă împotriva dăunătorilor, respectând în același timp criteriile de sustenabilitate și mediu, iar modul în care acestea pot fi formulate și fabricate este esențial. Înainte de testarea pe teren, toate substanțele active sunt testate și în condiții de seră, ceea ce, în această etapă timpurie, va dezvălui impactul acestora asupra mediului și dăunătorilor.

Ca prim pas în testarea pe teren, oamenii de știință din teren verifică dacă substanța activă prezintă aceeași eficacitate și selectivitate ca în seră. După aceste teste, cercetătorii vor testa produsele timp de mai mulți ani la doze diferite, în formulări diverse și cu diferiți potențatori de eficacitate, comparându-le cu produsele deja înregistrate. Produsele aflate în faza de descoperire vor fi testate exclusiv de Corteva la stațiile proprii de testare, sub autorizații oficiale, iar cultura va fi eliminată în toate circumstanțele, conform cerințelor legale. Testele necesare pentru înregistrare oferă apoi toate informațiile necesare pentru a aduce produsul pe piață.

Ca o companie globală bazată pe știință, Corteva are un mare potențial în domeniul cercetării și dezvoltării. Compania investește patru milioane de dolari în fiecare zi în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții la provocările viitorului. Această activitate se bazează pe inovație și sustenabilitate, aspecte esențiale pentru companie să își îndeplinească misiunea de a îmbunătăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând progresul pentru generațiile viitoare.

Corteva va continua să lucreze la dezvoltări care, în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei, oferă fermierilor instrumente ce contribuie la protecția culturilor lor și la dezvoltarea durabilă a agriculturii.

Autor: JEAN IONESCU, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova

 

CITEȘTE ȘI: Soluțiile digitale atrag tinerii în agricultură

 

Sănătatea solului, condiție esențială pentru viitorul agriculturii

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În zilele de 21 și 22 octombrie 2024, la Luxemburg are loc reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit. Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale participă secretarul de stat Sorin Moise.

Concluziile privind o politică agricolă comună (PAC) post-2027 orientată spre fermieri reprezintă un punct important de pe agenda Consiliului AgriFish la care participă miniștrii Agriculturii din toate țările Uniunii Europene.

Țara noastră solicită necesitatea extinderii aplicării Cadrului Temporar de Criză și Tranziție în sectorul agricol, precum și creșterea plafonului individual de ajutor per întreprindere agricolă.

România și partenerii săi solicită Comisiei Europene să analizeze urgent realitățile cu care se confruntă fermierii și să crească plafonul individual aplicabil sectorului agricol primar la 560.000 euro per beneficiar. „Pentru a preveni falimentul fermierilor și a susține redresarea sectorului, România propune prelungirea perioadei de aplicare a acestui ajutor până la cel puțin 30 iunie 2025”, transmite Sorin Moise.

sorin moise

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista