agroalimentar - REVISTA FERMIERULUI
Duminică, 05 Decembrie 2021 10:22

Vremuri mai bune sau doar iluzii?

Un rezumat al lui 2021, după mine, arată cam așa: întregul sector agroalimentar și-a văzut de treabă, a cotizat la bugetul statului, iar statul, la fel, și-a văzut de treabă. Adică, per ansamblu, guvernanții au făcut și în acest an ce știu și fac de zeci de ani, își văd de propriile interese.

Al doilea an pandemic, pentru români, a fost tot cu scandaluri pe scena politică, cu instabilitate și lipsă de responsabilitate în actul de guvernare. Agricultura și industria alimentară merg, cei implicați în aceste domenii ale economiei țării continuă să producă, chiar cu toate greutățile, pe care n-are rost să le mai amintesc, știute fiind de toată lumea. Încă un final de an la care tragem aceeași veșnică deja concluzie: interesul național nu este o prioritate pentru clasa politică românească. Și încă un final de an în care se schimbă calimera politică dând speranțe, poate de data asta nu-s deșarte, pentru Anul Nou ce vine.

Vine un nou ministru la Agricultură, nominalizat fiind Adrian Chesnoiu, din partea PSD, actualul președinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, fost director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada 2017-2020. Fermierii își pun mari speranțe în Chesnoiu, mai ales că actualul șef al MADR nu a fost iubit și nici măcar plăcut de aproape nimeni din agricultură și spațiul rural. Adrian Oros nici nu s-a evidențiat cu ceva notabil. A fost doar o păpușă manevrată de partidul care l-a propulsat, PNL. Oros se poate apăra spunând că a dat subvențiile, că a sprijinit fermierii prin tot soiul de programe. Cu sau fără Oros, subvențiile oricum trebuiau date, programele, în mare parte, sunt preluate de la fosta conducere și continuate, sub o formă sau alta. Prin urmare, nici liberalul Adrian Oros nu se poate mândri că a elaborat politici agricole ori vreo strategie. Așa cum nici social-democrații nu se pot lăuda că de-a lungul timpului au construit politici agricole sau strategii în agricultură și mediul rural.

La momentul în care scriu aceste rânduri, 23 noiembrie 2021, noul guvern încă nu și-a intrat în drepturi, iar Guvernul Cîțu continuă lupta pentru ciolan. Încă nu avem buget pentru anul viitor, la Ministerul Agriculturii se face Planul Național Strategic pe genunchi, că trebuie predat Bruxelles-ului la finalul lunii. Fermierii sunt ocupați cu câmpurile și animalele lor, așteptând vremuri mai bune.   

Adrian Chesnoiu a ieșit cu o declarație care va trebui să fie susținută de fapte: „După o perioadă lungă, într-un moment extrem de dificil pentru noi toți, suntem în situația de a privi cu încredere spre viitor. Dincolo de divergențe doctrinare sau de opinii personale, interesul național a devenit cu adevărat o prioritate. România și românii au nevoie de unitatea forțelor politice, de valorificarea ideilor bune și de implicarea tuturor pentru relansarea economică, revenirea la o normalitate socială pe care toți românii o așteaptă. Vremea vorbelor a trecut, suntem în fața provocărilor, cu o istorie tristă a ultimilor doi ani, și cu un popor plin de așteptări și dornic de liniște. Este momentul faptelor, al relansării economice și al stabilității. Mă onorează încrederea colegilor mei care au văzut în mine omul potrivit să aduc încredere, stabilitate și predictibilitate într-un sector strategic – Agricultura, cel care asigură securitatea hranei populației. În perioade de criză, aceasta este una din prioritățile oricărei guvernări. Programul Partidului Social Democrat, pentru agricultură, vine cu măsuri economice și legislative care să asigure creșterea competitivității, productivității și performanței, în vederea securizării alimentare a populației. Un program realist, rezultat nu doar al experienței noastre de guvernare, ci în special prin consultarea cu reprezentanții fermierilor și federațiile din industria alimentară, cei care cunosc cel mai bine realitățile din agricultură. Rămân lângă ei, un partener deschis de dialog, de consultare, cu respect pentru truda lor, pentru perseverența de a nu renunța în favoarea unor munci mai lesne de făcut. Le propunem românilor un set de politici agricole prin care să asigurăm stabilitatea, dezvoltarea și sustenabilitatea sectorului agro-alimentar: venituri sigure pentru fermieri, investiții durabile în satul românesc, hrană proaspătă, de calitate și la prețuri rezonabile, stabilitatea a sute de mii de locuri de muncă în agricultură și industria alimentară”.

De vorbe frumos meșteșugite și de promisiuni, toți suntem sătui. Până la fapte, să ne vedem sănătoși în 2022.

La mulți ani!

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Caricatură de: A.F. Badiu

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

Fermierii plătesc în continuare oalele sparte, chiar și după ce responsabilii de spargerea lor au fost înlocuiți... Pentru că incompetența pare să fie un dăunător foarte agresiv și greu de stârpit.

La final de an, după ce au trecut prin toate furcile caudine, fermierii și agricultura României au primit o nouă lovitură. Acum, chiar înaintea Sărbătorilor de Crăciun, în Postul Nașterii Mântuitorului, aflăm că la mult așteptata și deja întârziata rectificare bugetară, Ministerului Agriculturii i s-au tăiat 2,3 miliarde de lei din bugetul și așa secătuit. Este o sumă foarte mare, cea mai mare tăiere suferită de un minister, iar sacrificiul va avea repercusiuni pe termen lung.

Cum s-a ajuns aici este bine de știut, deoarece este grav să tot trecem peste un management defectuos, peste incompetență, peste nesimțire. Este imperios de instituit un sistem prin care să dea fiecare socoteală pentru ceea ce face. De pildă, fostul ministru Adrian Oros ar trebui să plătească pentru că a avut bani în bugetul MADR, dar a refuzat să-i direcționeze pentru agricultură și industria alimentară. Ar trebui să plătească nu doar pentru incompetență sau rele intenții, ci și pentru dobânzile pe care le vom suporta noi toți. Pentru că banii ceruți de el au fost obținuți prin împrumuturi de către Ministerul Finanțelor Publice. Și știm foarte bine că orice împrumut înseamnă dobânzi mari.

Fără astfel de măsuri, care se dovedesc necesare, vom păți mereu același lucru, iar fermierii vor rămâne fără bani pentru investiții. Rezultatele vor fi catastrofale nu doar la nivel de afaceri în agricultură, ci și pentru că va fi afectată siguranța alimentară.

Cine își dorește asta?

Scris de: DANIEL BOTĂNOIU, președinte Asociația Fermierilor din România (AFR), fost secretar de stat MADR

Foto: arhiva Daniel Botănoiu

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Opinii

Noul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu a anunțat că toate măsurile de sprijin pentru agricultori, aflate în desfășurare până la sfârșitul anului, vor fi susținute de la buget. De asemenea, oficialul guvernamental a precizat că bugetul pentru subvenții a fost suplimentat cu 200 milioane lei, astfel încât sumele necesare sprijinului pentru motorină și pentru susținerea sectorului de ameliorare în zootehnie să fie asigurate.

„Agricultorii știu că sunt om de cuvânt. Din păcate, faptul că fermierii au fost abandonați se vede pe deplin în execuția bugetară. Este rușinos că suma de aproximativ 2,3 miliarde de lei rămâne necheltuită ca urmare a întârzierilor în implementarea acțiunilor aferente perioadei de tranziție 2022-2023. Sunt bani care ar fi trebuit investiți în agricultura românească și care, din păcate, nu au fost alocați eficient. Pentru că timpul rămas până la sfârșitul anului este prea scurt pentru a putea fi cheltuite, aceste fonduri vor merge prin rectificarea bugetară pentru susținerea altor măsuri urgente pentru români. Mă voi asigura totodată că bugetul Agriculturii pentru anul viitor va fi unul consistent, iar toți banii vor fi utilizați pentru susținerea fermierilor români și a produselor românești. Luăm toate măsurile corecte pentru a aduce pe masa românilor hrană sănătoasă, de calitate, la prețuri rezonabile”, promite ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care punctează că are de acum ușile MADR deschise pentru întreg sectorul agroalimentar și spațiul rural românesc.

Foto: Arhiva Adrian Chesnoiu

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

În cadrul Pactului verde european, Comisia Europeană propune o nouă strategie privind solul, care să asigure refacerea, reziliența și protejarea adecvată a tuturor solurilor europene. Totodată, CE propune noi norme menite să stopeze defrișările.

 

Sporirea cantității de carbon din sol în terenurile agricole

 

Miercuri, 17 noiembrie 2021, Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie a UE privind solul, o inițiativă importantă în cadrul Pactului verde european și al Strategiei Uniunii Europene în domeniul biodiversității pentru 2030 care vizează combaterea crizei climatice și a celei legate de biodiversitate. Solurile sănătoase constituie baza a 95% din alimentele pe care le consumăm, găzduiesc peste 25% din biodiversitatea din întreaga lume și reprezintă cel mai mare rezervor de carbon terestru de pe planetă.

În prezent, 70% din solurile din UE nu se află într-o stare bună. Strategia stabilește un cadru care prevede măsuri concrete pentru protecția, refacerea și utilizarea durabilă a solurilor și propune un set de măsuri voluntare și de măsuri obligatorii din punct de vedere juridic. Această strategie vizează sporirea cantității de carbon din sol în terenurile agricole, combaterea deșertificării, refacerea terenurilor și a solurilor degradate, precum și asigurarea faptului că, până în 2050, toate ecosistemele solului vor fi sănătoase.

În strategie se afirmă că este necesar ca în UE solul să beneficieze de același nivel de protecție ca cel prevăzut pentru apă, mediul marin și aer. În acest scop se va elabora o nouă propunere de act legislativ privind sănătatea solului, care va fi prezentată până în 2023, în urma unei evaluări a impactului și a unei ample consultări a părților interesate și a statelor membre.

 

Pe piața UE vor fi autorizate doar produse care nu contribuie la defrișări și la degradarea pădurilor la nivel mondial

 

Comisia Europeană propune, de asemenea, un nou regulament menit să stopeze defrișările și degradarea pădurilor de care UE este răspunzătoare.

Numai în perioada 1990- 2020, lumea a pierdut 420 de milioane de hectare de pădure, o suprafață mai mare decât cea a Uniunii Europene. Noile norme propuse ar garanta că produsele pe care cetățenii UE le cumpără, le utilizează și le consumă pe piața UE nu contribuie la defrișările și la degradarea pădurilor la nivel mondial. Principalul factor care contribuie la aceste procese este extinderea terenurilor agricole, în scopul producerii unor materii prime (soia, carne de vită, ulei de palmier, lemn, cacao și cafea) și a unora dintre produsele derivate ale acestora.

Regulamentul stabilește norme privind obligația de diligență pe care trebuie să le respecte întreprinderile care doresc să introducă pe piața UE aceste materii prime, în vederea asigurării faptului că pe piața UE sunt autorizate numai produsele legale și care nu contribuie la defrișări. CE va utiliza un sistem de evaluare comparativă pentru a analiza țările și nivelul lor de risc de defrișări și de degradare a pădurilor generat de materiile prime care intră sub incidența regulamentului.

Prin promovarea consumului de produse care nu contribuie la defrișări și prin reducerea impactului UE asupra defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial, se preconizează că noile norme vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră și declinul biodiversității. Prin urmare, combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor va avea impact pozitiv asupra comunităților locale, inclusiv asupra celor mai vulnerabile persoane, cum ar fi populațiile indigene, care depind în mare măsură de ecosistemele forestiere.

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Pentru a câștiga lupta purtată la nivel mondial împotriva crizei climatice și a celei legate de biodiversitate, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a acționa atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Regulamentul nostru privind defrișările răspunde apelurilor cetățenilor de a reduce la minimum contribuția europeană la defrișări și de a promova consumul durabil”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Marți, 16 noiembrie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc noi discuții privind Planul Național Strategic (PNS). S-au abordat următoarele subiecte: proiectul de ordin pentru aprobarea normelor privind condiționalitatea aplicabilă PAC 2023-2027 și a principalelor definiții aplicabile plăților directe, sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, plata redistributivă, sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

madr

În perioada 2014 – 2020, România a beneficiat de un plafon pentru plățile directe de aproximativ 10,85 miliarde euro. Pentru perioada 2021-2027 bugetul aferent plăților directe va fi de 13,7 miliarde euro, cu aproximativ 3 miliarde euro mai mult. „Din aceștia, 3,81 miliarde euro vor fi utilizați în cadrul perioadei de tranziție 2021-2022, urmând ca restul de 9,98 miliarde euro să fie utilizați prin intermediul viitorului PNS în perioada 2023-2027. Practic, avem în cinci ani aproape cât am avut în cealaltă perioadă 2014-2020. Din acest buget, aproximativ 199 milioane euro vor fi transferați către bugetul Pilonului II pentru a finanța intervenția referitoare la instalarea tinerilor fermieri, astfel că va rămâne un plafon pentru plăți directe de aproximativ 9,7 miliarde euro”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Șeful MADR adaugă că regulamentul prevede unele condiționalități privind utilizarea acestui buget. „Minimum 25% trebuie redirecționat către eco-scheme, minimum 10% trebuie redirecționat către plata redistributivă, maximum 13% din plafon către sprijinul cuplat, valoare care poate fi majorată cu 2% în cazul sprijinului cuplat pentru culturile proteice.”

Plecând de la aceste condiționalități, punctează ministrul, bugetul care rămâne pentru sprijinul de bază va fi de aproximativ 4,79 miliarde euro, bugetul alocat eco-schemelor se va ridica la aproximativ 2,44 miliarde euro, cel alocat sprijinului redistributiv se va ridica la aproximativ 0,97 miliarde euro, iar bugetul total pentru sprijinul cuplat se va ridica la aproximativ 1,46 miliarde euro.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

  • a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
  • a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

  • a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
  • a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

grafic 1

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

grafic 2

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier

Consultările privind Planul Național Strategic (PNS) au intrat într-o nouă etapă, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv: discutarea intervențiilor pe care MADR le propune și alocările financiare aferente pentru perioada 2023-2027.

Primele variante ale fișelor de măsuri din PNS propuse de Direcția Generală Dezvoltare Rurală AM PNDR, aflate în dezbatere din data de 4 noiembrie 2021 cu partenerii economici și sociali, pot fi găsite aici:  https://www.madr.ro/planul-national-strategic-pac-post-2020/documente-de-programare.html

p1

p2

p3

p4

p5

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Joi, 04 Noiembrie 2021 17:40

Apel la solidaritate

Solidaritatea, în România, nu mai este de mult o valoare, a rămas un simplu cuvânt în dicționar. Dar să vedem cum îl explică DEX-ul. „Solidaritáte s. f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determină pe oameni să-și acorde ajutor reciproc”. Iar „solidar” înseamnă că ești legat de cineva sau ceva printr-o responsabilitate și un interes comun, înseamnă unit.

Nu doresc să abordez solidaritatea în general, la întreaga societate românească. Cu toate că, având în vedere situația pandemică pe care o traversăm, ne-ar fi prins bine să fim solidari.

Vreau să rămân la agricultură și vă întreb (mi-aș dori să vă priviți și să priviți în jur cu sinceritate): regăsiți solidaritatea în acest domeniu?

Răspunsul meu e NU!

Și vin cu un exemplu recent. Un fermier din județul Ilfov, Daniel Radu, a cumpărat o fermă vecină, cu mai bine de o sută de hectare, suprafață pe care vânzătorul o lucra în arendă. Pe scurt, contractele înregistrate la primărie au fost preluate și respectate de noul arendaș. Doar că un coleg, vecin cu fermierul ilfovean, deci un alt fermier, a mers din poartă în poartă ca să obțină de la oameni terenurile însămânțate de Daniel Radu. Arendatorii nu mai înțeleg nimic, mai ales că ambii agricultori le-au dat arendă, unul pentru că are contracte, celălalt pentru că vrea să obțină el terenurile. Fermierii se bat acum în instanțele judecătorești. Logica zice că dacă un fermier a cumpărat o fermă și a preluat contractele de arendă, un alt fermier, coleg, nu se bagă decât dacă vreunul din arendatori vrea să schimbe arendașul, ceea ce oricum trebuie făcut conform legii, existând niște termene, niște condiții, obligații de fiecare parte.

De la acest exemplu și din discuțiile cu Daniel Radu am ajuns la solidaritate sau, mai bine spus, la lipsa solidarității instalată în spațiul rural, acolo unde viața nu-i ușoară și oamenii ar trebui să fie mai uniți, mai apropiați.

Solidaritatea se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde. Se referă la legăturile dintr-o societate, care unesc oamenii, îi aduc împreună. Din păcate, în agricultura autohtonă solidaritatea lipsește. Dacă ar fi altfel, n-ar exista nici exemplul următor.

Primesc frecvent mesaje de la mici fermieri care lucrează 10-20-50 de hectare și care spun că nu se pot dezvolta, nu-și pot extinde fermele deoarece statul îi sprijină doar pe cei mari. „Tot cei care au trebuie să aibă și mai mult?”, întreabă micii agricultori, care susțin că pentru ei este imposibil să viseze la tractoare noi de mare putere. În schimb, i-ar ajuta ca statul să-i finanțeze la cumpărarea de tractoare mari, plus mașinile agricole aferente second-hand. Astfel le-ar fi mult mai ușor să-și extindă fermele, să-și dezvolte reale afaceri agricole.

Însă, până să-i ajute statul, mă gândesc că s-ar putea ajuta chiar ei. Prin asociere! Uniți, doi, trei, zece, nu știu, și-ar putea achiziționa utilajele necesare, noi și nu second-hand, le-ar putea folosi la comun, după un plan/program stabilit împreună. 

Trebuie să ne recunoaștem această neputință, de a fi solidari, de a ne uni pentru a ne fi bine.

Și trebuie să mai recunoaștem ceva. Știu, e greu, dar greșim toți, noi, românii. Ne consumăm energia uitându-ne în curtea vecinului și invidiind, în loc să ne vedem de treaba noastră, investindu-ne energiile în propriile afaceri. În urmă cu mulți ani, mi-a povestit un alt fermier, vecinul lui care n-a avut parte de o răsărire prea frumoasă a culturilor de toamnă a trecut cu tractorul peste culturile răsărite ca la carte ale colegului lui fermier. Și toate aceste povești pe care le-am înșiruit aici nu sunt cazuri izolate.

Cei mici se supără pe cei mari și viceversa.

Dacă ar exista solidaritate, unitate, poate și politicul ar fi mai atent la agricultură, la spațiul rural, poate că politicile și strategiile agricole ar pleca de jos în sus, așa cum este firesc.

Să fim solidari, dacă vrem ca guvernanților să le pese și să lucreze pentru noi. Altfel, conducătorii noștri sunt oglinda poporului.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de primire a proiectelor finanțate prin intermediul submăsurii 9.1 – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de grupurile de producători din sectorul agricol depășesc cu 9,6 milioane de euro alocarea pentru această sesiune.

În intervalul 29 iulie 2021 - 29 octombrie 2021, AFIR a primit online 46 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% față de alocarea de 6.769.295 de euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an. Aceasta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,·Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Prin submăsura 9.1 au obținut finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Au fost eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se acordă pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Într-o zi caniculară de august, retras la răcoare și sorbind o gură de cafea în biroul de la fermă, mi-am aruncat ochii pe știrile agricole din ultima perioadă și întâmplător mi-a sărit în ochi, pe site-ul Economica.net (știre apărută pe 19 august 2021), o declarație fermă și entuziastă a actualului director general delegat la Casa de Comerț Unirea, doamna Eliza Constantinescu, care arăta că ,,... se urmărește eficientizarea societății și reducerea pierderilor și se lucrează intens la un program și o strategie proprie de dezvoltare pe analize certe care să aducă plusvaloare companiei și imediat ce va fi gata se va face publică această strategie”.

Am căzut pe gânduri și am încercat să rememorez istoria atât din stânga, cât și din dreapta situației, a celebrului proiect al Casei de Comerț Unirea, pe care l-am urmărit de-a lungul timpului în presă, fiind nășit în atelierele strategice ale PSD de Darius Vâlcov, la indicația prețioasă a liderului de atunci, Liviu Dragnea, și apoi dat spre execuție și implementare (așa cum dai copilul în grija educatoarei la grădiniță) ministrului Agriculturii de la acea dată, Petre Daea, și echipei ministeriale.

Zis și făcut, și astfel în toamna anului 2018 se aproba cadrul legislativ, iar apoi în prima parte a anului 2019 se înființa și demara activitatea Casei de Comerț Unirea, proiect care se dorea a fi o poveste de succes precum cele de pe Wall Street-ul american.

Această companie cu unic acționar statul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, își propunea să ajute producătorii agricoli cu colectarea, depozitarea, procesarea și vânzarea produselor agricole, ca o soluție și formă de rezistență în fața ,,invaziei de nestăvilit” a lanțurilor de supermarketuri care nu doreau să ia legumele produse de agricultorii autohtoni, lucru reclamat de o parte din fermierii români și acompaniat și aprobat și de o parte din autoritățile acelor vremuri.

Conducerea numită la acea dată la Casa Unirea era reprezentată la nivel de director general de domnul Adrian Izvoranu, aceeași persoană cu fostul șef de cabinet al ministrului Petre Daea, iar Consiliul de Administrație a avut în componență nume cu rezonanță în lumea agricolă și a afacerilor în general, cum ar fi domnii Sorin Minea antreprenor de succes în domeniul alimentar, domnul Mircea Coșea, profesor la ASE, domnul Florentin Bercu, director executiv la o asociație a cooperativelor fermierilor, domnul George Sava, fost secretar general adjunct al MADR, domnul Aurel Popescu de la Rompan și cel plecat dintre noi prea devreme, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat al MADR și președinte în acea vreme al unei asociații a fermierilor. Apoi s-au perindat și alte nume, reținând printre alții pe actualul secretar de stat Marius Micu sau domnii Bogdan Dumitrescu și Emil Păduraru, ambii ocupând și funcții în MADR.

Oare are vreo importanță toată această înșiruire de nume? Poate nu, poate da, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, în funcție de cum va percepe derularea evenimentelor de la această companie. Mai este de menționat că unii dintre cei care au făcut parte din Consiliul de Administrație de-a lungul timpului l-au și părăsit rapid din diverse motive, cum ar fi, printre alții, domnii Aurel Popescu, Adrian Rădulescu sau Marius Micu, acesta din urmă plecând ca secretar de stat în MADR.  

Astfel, după înmatricularea societății s-a pornit la treabă, dar mai mult organizatorică și pentru amenajarea unui sediu, angajare de personal și alte multe lucruri administrative normale în mare măsură la începerea activității unei societăți comerciale. Tot în această perioadă de început (mai exact pe 25 aprilie 2019), s-a lansat cu fast și entuziasm Bursa de pește de la Tulcea, ca sucursală a Casei de Comerț Unirea și care dorea să rezolve problema colectării și procesării peștelui de apă dulce din zona Deltei în special.

Evenimentul a fost umbrit de acuzațiile de la aceea vreme ale opoziției politice că este doar reclamă politică și nimic altceva din partea PSD, mai ales că urmau alegerile legislative din toamna anului 2019.

Totuși, a mai fost un motiv care a întârziat cel puțin teoretic pornirea în plin a activității și am în vedere lipsa banilor, deoarece banii necesari și care erau capitalul social au fost virați cu ocazia capitalizării finalizate la data de 31 iulie 2019, când Casa de Comerț Unirea avea în cont cele 93.000.000 lei (adică circa 21-22 de milioane de euro).

Dar, nu-i așa, cum au intrat banii, a intrat și zâzania în cadrul Casei de Comerț Unirea și au apărut conflictele între directorul general Izvoranu și membrii CA. Nu știu dacă au fost și alte persoane care au alimentat aceste contre decizionale, dar cert este că situația este departe de a fi limpede, nefiind clar dacă este o problemă cu ,,iz penal”, cum arăta ministrul Oros imediat la preluarea mandatului, sau este doar o secvență de luptă politică în momentul în care sunt schimbați cei de la masa cu ,,ciolan”.

Profesorul Mircea Coșea, membru în CA al Casei de Comerț Unirea la acea dată și mult timp după, arăta într-o ,,dare de seamă publică”, apărută în noiembrie 2019, că cel puțin un motiv de neînțelegere între directorul general Adrian Izvoranu și Consiliul de Administrație era dat de faptul că ,,… conducerea executivă a achiziționat un depozit în zona Focșani fără acordul CA (opoziția CA a fost în unanimitate), care nu a considerat valabilă nici oportunitatea achiziției și nici mărimea sumei de plată. Este motivul pentru care CA s-a adresat noului ministru al Agriculturii, domnul Oros, pentru a-l informa asupra stării de fapt. Ca urmare, s-a decis trimiterea corpului de control al ministrului la Unirea”. (Ziare.com 26 noiembrie 2019)

Sorin Minea, un alt membru în Consiliul de Administrație (CA) al Casei Unirea de la înființare și o lungă perioadă după, a declarat în presă după o perioadă că: ,,alături de alți membri ai CA, s-a opus în scris încheierii tranzacției, considerând proprietatea supraevaluată, dar directorul general de atunci al Casei Unirea, Adrian Izvoranu, a încuviințat încheierea contractului de cumpărare și a fost de acord cu plata avansului în aceeași zi, fără a avea acordul CA.” (PROFIT.ro 13 martie 2020)

Pe scurt, situația a fost că la data de 27 septembrie 2019 s-a semnat o promisiune de achiziție a unui depozit frigorific în Focșani și conform înțelegerii se plătea un avans de un milion euro și cu angajament din partea Casei de Comerț Unirea că până la 31 octombrie 2019 se finaliza tranzacția și se plătea și diferența de bani, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În plus, ,,mediul de lucru” din cadrul MADR s-a schimbat radical odată cu căderea guvernului Dăncilă și implicit a ministrului Daea și venirea impetuoasă și dornică de ,,sânge” a noului ministru Adrian Oros, inspirat de altfel de îndemnurile șefului de partid și de guvern, respectiv ale domnului Ludovic Orban, care afirma la o întâlnire cu activul de partid că trebuie pus ,,mâna pe par” în raport cu PSD-iștii.

De altfel, imediat după ceremoniile de înscăunare ca ministru al agriculturii, domnul Oros declara legat de părerea sa în raport cu proiectul Casa de Comerț Unirea că ,,nu crede în acest proiect, care nu este unul serios și nu poate rezolva problemele din agricultură”.

Această opinie a fost întărită de domnul Orban, care cu aceeași ocazie arăta că ,,vremea gostaturilor a trecut. Sigur că pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiții egale de acces la piață și asupra acestui lucru noi am fost susținătorii unui proiect legislativ care sperăm să fie pus în practică, de altfel este și unul dintre punctele care există în Programul de Guvernare, dar sincer cred că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate.” (DC News – 07 noiembrie 2019)

Revenind la problema achiziției depozitului de la Focșani și analizând documentele publice și declarațiile de presă ale unora dintre cei implicați, apar o serie de inadvertențe, în sensul că așa cum se vede în citatele de mai sus, privitor la opoziția membrilor CA în raport cu această achiziție, domnul Sorin Minea arată că ,,alături de alți membri ai CA” în timp ce profesorul Coșea afirmă că ,,opoziția CA a fost în unanimitate”, ceea ce se poate corobora cu cele arătate de site-ul Economica.net (08.02.2021) faptul că ,,potrivit portalului instanțelor de judecată, odată cu cele două companii, Casa Unirea i-a dat în judecată, în același dosar având ca obiect anulare act administrativ, și pe Izvoranu Adrian, și pe Sava George.”

Astfel se poate înțelege că de fapt nu a fost o opoziție unanimă, în condițiile în care domnul George Sava, care era la acel moment Președintele CA, a semnat o hotărâre CA, nr. 22/25.09.2019, care certifica dreptul de achiziție a depozitului de la Focșani. De menționat că în practică decizia CA este semnată doar de Președinte pe baza procesului-verbal de ședință, acesta din urmă fiind semnat de toți membrii participanți.

Mai mult, acest document a stat la baza semnării de către directorul general Izvoranu a promisiunii bilaterale și de efectuare a plăților. Nu mă pot pronunța cât de clar sau neclar era acest document, dar în sprijinul celor afirmate de mine legat de modul de interpretare a deciziilor manageriale stă și faptul că la circa 10 luni de la venirea ministrului Oros la conducerea MADR și în urma controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului, noii reprezentanți ai asociatului unic, adică ai MADR, prin persoana secretarilor de stat, domnii Emil Dumitru și George Scarlat, vin și, atenție, anulează Hotărârea CA nr 22/25.09.2019 prin care se aproba achiziția depozitului, adică o decizie luată în anul anterior și care oricum își produsese efectele. În mod normal, faptele fiind consumate, se putea decide doar sesizarea organelor abilitate în caz de fapte penale sau de deschidere de acțiune în instanță pentru recuperarea prejudiciului. Acest lucru s-a și întâmplat de altfel.

Dar semnele de întrebare care aruncă o umbră puternică asupra celor întâmplate sunt date și de faptul că în rapoartele auditorului independent aferente anilor 2019 și 2020 nu se pomenește nimic de o astfel de problemă, cu toate că ar fi fost obligatoriu, în condițiile în care ar fi existat impact financiar și contabil, iar normele de auditare impuneau acest lucru, dacă ar fi existat.

Mai mult, în ambele rapoarte de audit se menționează expres că obiectivele auditorului ,,constau în obținerea unei asigurări rezonabile că situațiile financiare în ansamblu nu cuprind denaturări semnificative cauzate fie de fraudă, fie de erori…”. La toate aceste aspecte se adaugă faptul că în rapoarte auditorul afirmă că nu a fost informat de administratori (membrii CA) de niciun fel de probleme semnificative, iar aferent anului 2019, singura rezervă era dată de modul de reliefare a deductibilității TVA la avansul plătit pentru achiziția depozitului de la Focșani.

Nici în raportul de audit aferent anului 2020, care s-a depus pe 26 mai 2021, nu se ridică nicio problemă legată de această istorie și nici nu se menționează concluzii ale raportului Corpului de Control (încheiat pe 02.07.2020) sau alte aspecte legate de o eventuală plângere penală și nici nu se menționează constituirea unor provizioane legate de o potențială pierdere a milionului de euro plătit în avans pentru achiziția menționată.

Un aspect interesant îl reprezintă de fapt raportul de activitate al membrilor Consiliului de Administrație pentru activitatea desfășurată în 2019 și depus pe 25.05.2020, unde se arată că au existat conflicte cu directorul general și unde acesta a luat decizii în contradicție cu deciziile CA. Curios este că nu se detaliază aceste nerespectări ale directorului general Izvoranu, în condițiile în care acest raport era destinat informării asociatului, adică Ministerului Agriculturii și ministrului Oros, și ar fi trebuit să conțină și detalii ale acuzațiilor (nu or fi știut ce să spună???). În schimb, în mass-media unii dintre membrii CA au făcut publice diverse versiuni, dar neprobate de documente.

Se arată mai departe în raportul de activitate al membrilor CA că pe 5 noiembrie 2019 s-a decis limitarea competențelor directorului general Izvoranu, în condițiile în care guvernul Dăncilă căzuse și se pare că membrii CA prinseseră curaj în a se face ascultați și, mai apoi, pe 23.12.2019, au luat decizia de revocare din funcția de director general și pentru ,,merite deosebite” domnul Izvoranu a fost numit director de investiții cu același salariu modest de 16.474 de lei brut, un salariu obișnuit, de altfel.

Totuși, se pun câteva întrebări, în sensul că dacă directorul general cheltuise un milion de euro fără aprobarea Consiliului de Administrație, de ce nu a fost schimbat imediat din funcție, lucru care era posibil prin majoritate simplă, care teoretic exista, în condițiile în care domnii Minea, Coșea și Bercu (3 membri din 5 cât avea în total Consiliul de Administrație) susțin că nu au fost de acord cu achiziția? Să înțelegem că a făcut și alte greșeli după limitarea competențelor și care ar fi fost acelea? Dar dacă nu ar mai fi greșit după prima pedeapsă, era iertat apoi? Greu de spus și nici nu există informații în acest sens.

Odată cu schimbarea hidrei PSD-iste, se spera că va urma o perioadă de management profesional care va duce Casa de Comerț Unirea la rezultatele dorite și așteptate chiar în dauna neîncrederii declarate a ministrului Oros și a secretarului de stat Emil Dumitru, care nu au scăpat niciun moment de presă în care să acuze ilegalitățile găsite, dar încă nevalidate nici măcar de Parchet până la acest moment, dar așteptăm în continuare.

Directorul general interimar de la acea dată, domnul Ionuț Dănilă (numit după revocarea domnului Izvoranu în dec. 2019) declara: ,,Capitalizarea societății s-a făcut la data de 31.07.2019 și a putut lucra timp de aproximativ 3 luni, după care s-a început controlul cerut de investitorul unic: MADR. De la începutul controlului, s-a oprit activitatea în proporție de 80% și încă așteptăm un rezultat oficial al controlului general, astfel încât să putem lua măsuri pentru a operaționaliza și eficientiza activitatea Casei Unirea”.

Oricum, noii reprezentanți ai acționarului unic, adică ai MADR, secretarii de stat Dumitru și Scarlat, s-au apucat de analize și muncă și prima decizie a fost se pare (neconsemnată direct în hotărâri, dar înțeleasă din lipsa unei decizii în acest sens) de a continua să acorde încredere la o parte din membrii CA, adică cei care au ieșit public să se declare contra foștilor, iar cel ,,invitat” să demisioneze a fost doar domnul George Sava, în condițiile în care deciziile în Consiliul de Administrație se iau cu majoritate. Mai mult, reprezentanții din AGA au decis să se acorde de la acea dată o indemnizație membrilor CA de 1.000 de euro net echivalent lei/lună (asta, poate pentru merite deosebite).

Astfel, activitatea Consiliului de Administrație de la  Casa de Comerț Unirea pe parcursul întregului an 2020 a fost foarte ,,intensă și febrilă”, și așa cum se arată în raportul de audit independent depus pe 26 mai 2021, principalele realizări ar fi:

a.  Din semestrul II 2020 și până în prezent, societatea nu a mai realizat venituri din exploatare semnificative ca urmare a sistării operațiunilor generatoare de venituri.

b. Până la această dată nu a fost aprobat BVC (se referea la anul 2021, unde BVC-ul a fost aprobat în luna august).

c.  Până în prezent, nu există un plan privind activitățile comerciale pe care să le desfășoare Societatea.

La importantele realizări de mai sus, se adaugă un plan de concediere colectiv pus în aplicare defectuos, care a necesitat corecturi din partea AGA, în sensul că în opinia instanței nu a fost suficient de bine și clar justificat și a dus la un val de procese, din care unele au fost pierdute.

O altă realizare de marcă a fost după aproape un an de ,,muncă”, finalizarea pe 31 august 2020 a unui control de fond al Corpului de control al ministrului agriculturii, care în 8 pagini și 3 anexe nu a prezentat nicio faptă sau concluzie, doar o simplă prezentare care arată ori incompetența, ori lipsa faptelor sau poate chiar o punere de ,,batistă pe țambal”. Se lasă să se înțeleagă că ar mai exista un raport, așa cum afirmă ministrul Oros, dar documente publice în acest sens nu am găsit și nici referiri la acesta.

Nu în ultimul rând, s-a reușit închiderea tuturor magazinelor, astfel încât să nu existe nicio șansă de continuare a activității, iar cei rămași au ,,povara imensă” de a gestiona niște depozite bănești de circa 16 milioane de euro, din care se încasează dobânzi pentru a achita câteva salarii și indemnizații pentru conducere și membrii CA, greu încercați de problemele societății.

Activitatea anului 2020 (sau mai bine zis inactivitatea) a fost prezentată în raportul membrilor Consiliului de Administrație, iar în opinia acestora rezultatele fiind doar vina pandemiei de Covid 19, dar am fost asigurați că în anul 2021 societatea va ,,dudui de performanțe”, în urma măsurilor inspirate ale celor în drept și cu indicațiile și sprijinul neprecupețit ale acționarului unic, MADR.

Dar și anul 2021 se apropie de final, în condițiile în care Societatea ,,nu mai poate de bine”, iar în acest an una din cele mai remarcabile realizări (greu de identificat și altele) este aprobarea unei organigrame de personal, unde avem performanța demnă de un manual de management, să aprobăm șapte poziții executive din care patru sunt de management (director general și economic, manager achiziții și șef serviciu), două poziții sunt de control (controlor financiar și controlor financiar preventiv), iar la final un funcționar administrativ care s-ar putea să fie femeia de serviciu, că cineva trebuie să facă o cafea.

La acestea, fiindcă cineva trebuie să le arate calea, sunt aprobate și cinci poziții de membri în Consiliul de Administrație, iar actualul Președinte al CA este domnul Florentin Bercu, angajat în același timp și de o organizație a fermierilor pe postul de director executiv. Într-o emisiune de la AGRO Tv (Agricultura la raport) , domnul Bercu a negat că ar fi plătit din bani publici, întrebat fiind dacă i se pare normal să fie reprezentant al fermierilor și membru în CA la Casa de Comerț Unirea. Acum, în condițiile în care această companie nu are niciun venit și toată lumea pe acolo este plătită doar din capitalul social vărsat de MADR de la buget, cum s-o numi?

În plus, s-a decis în AGA nr. 28/09.08.2021 și externalizarea unor activității, având în vedere ,,volumul impresionant de activitate”, și de aceea s-au aprobat contractarea activităților de auditor intern, contabilitate, resurse umane, IT, PSI și SSM, medicina muncii și GDPR. Deci ce să mai spui?

Astfel, un proiect care poate ar fi avut șanse, nu neapărat în forma gândită, dar pe aproape, a fost îngropat de actuala conducere a MADR doar pe principiul că este al celorlalți. Fără a-mi păsa foarte mult de culorile de partid, este totuși de semnalat că nu suntem în stare la nivel de programe să gândim proiecte care să treacă de la o guvernare la alta și care chiar să ajute agricultura românească.

Cred că, până la acest moment, singurul element care se poate determina cu certitudine este că o răfuială politică a avut loc în cadrul acestei companii, iar rezultatele au fost îngroparea acesteia și, odată cu ea, a banilor.

Despre cum ar fi putut arăta Casa de Comerț Unirea, voi reveni într-un alt material. Dar oare mai are vreo șansă???

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Gânduri de fermier
Pagina 1 din 5

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista