În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.

Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.

Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate  numită ,,Lingot du Nord”. 

Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?

Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.

Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei. 

De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid. 

După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier  printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii. 

Sigur, cooperativa  unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.

Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.

Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.

Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.

Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.

Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).

La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.

Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.

Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.

Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel. 

În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale. 

Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.

Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.

În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.

Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?

Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul. 

Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?

Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.

Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.

În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.

Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori  nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.

Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii. 

În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.

Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.

Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.

Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.

O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Vă propunem să citiți un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, despre tradiții culinare ale românilor de ieri, ce pot face parte dintr-o industrie alimentară alternativă în România de azi sau, mai degrabă, de mâine. Temele abordate au fost mai multe, de aceea merită să zăboviți câteva minute, pentru a-l lectura.

Reporter: Cum a fost anul 2023, după ce ați tras linie?

Aurel Simion: Pe sectorul coordonat de mine, eu zic că bine. Și dacă suntem sănătoși înseamnă că anul a fost bun. În afară de activitatea de zi cu zi pe industrie alimentară și alte responsabilități pe care le avem, aș scoate în evidență ceea ce am făcut pentru zona montană a României – răspund de Agenția Națională a Zonei Montane –, aș aminti că în anul 2023, într-o perioadă foarte scurtă, am reușit să implementăm 198 de proiecte pe zona montană. Tot în 2023 am constituit cele nouă grupe de munți; Comitetele de Masiv; am făcut Consiliul Național al Muntelui, un lucru extrem de important, și nu în ultimul rând am lucrat și am participat la elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a zonei montane din România, strategie care va face obiectul unei hotărâri de guvern în prima parte a anului 2024. De ce scot în evidență Strategia? Pentru că, de aici încolo, dezvoltarea zonei montane va avea o temelie. Este o strategie bine gândită și discutată, reieșită din dialogul purtat în deplasările noastre în teritoriu, în întâlnirile cu oamenii și fermierii din zona montană a României. Agenția Națională a Zonei Montane a participat inclusiv la declararea transhumanței ca activitate protejată la nivel mondial. Am participat la elaborarea Legii Punctului Gastronomic Local, o acțiune și o activitate în care am mare încredere. Mi-aș dori din tot sufletul și voi pune umărul ca ea să fie implementată într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât în România să avem cât mai multe, sper 5000-6000 de puncte gastronomice, pentru că avem cu ce să ne lăudăm în zona rurală. Ministerul Agriculturii este și al Dezvoltării Rurale, și atunci trebuie să avem în atenție, în politica pe care o facem, și dezvoltarea, și menținerea zonei rurale a României. Punctul Gastronomic Local face parte dintr-o asemenea strategie, este un element de păstrare a tradițiilor noastre, a gastronomiei românești, dar nu în ultimul rând valorifică, pe lanț scurt, producția din gospodăria proprie. Iar gospodăria țărănească, la nivel european și nu numai, rămâne un exemplu de sustenabilitate și de economie circulară.

Muntele și managementul specific

Reporter: Care sunt atribuțiile pe care le au Comitetele de Munte și Consiliul Național al Muntelui?

Aurel Simion: Munții României sunt împărțiți în nouă grupe de munți, pentru că fiecare grupă are specificul ei și trebuie ținut cont, când faci o politică, de particularitățile zonei respective. Să vă dau câteva exemple. Când am stabilit grupa de munți Făgăraș, se punea problema turismului, la fel și pentru cei din Dâmbovița, care susțineau că problema cea mai importantă a munților este dezvoltarea turismului; ne-am dus în Bihor, iar cei de acolo gândeau că ar fi o prioritate popularea cu zimbri a zonei montane din regiune și cu pește autohton a râurilor montane, se refereau la lostriță; ne-am dus în Harghita și acolo cea mai mare problemă era împădurirea plaiurilor alpine, era vorba nu doar de afiniș, ci și de ferigă, steregoaie și așa mai departe, că dacă aciditatea pajiștilor alpine se schimbă și devine din ce în ce mai acidă, atunci plantele toxice și cele invazive acoperă plaiul montan și animalele nu mai au unde să pască; ne-am dus în Covasna și cea mai mare problemă era atacul urșilor în gospodăriile populației și ale fermierilor din zona respectivă. Deci fiecare grupă de munți are particularitatea ei, de aceea legiuitorul, în 2018, prin Legea 217, a gândit împărțirea pe grupe de munți, în așa fel încât fiecare să vină cu specificul și problemele proprii pentru a le integra într-o strategie sau într-o decizie a Consiliului Național al Muntelui. Pe sistem piramidal, cele nouă Comitete de Masiv sunt coordonate de Consiliul Național al Muntelui, unde președinte este prim-ministrul, secondat de ministrul agriculturii, ca vicepreședinte. Este foarte importantă constituirea acestor Comitete de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui pentru că decizia nu mai trece prin zece mâini, trece de la bază direct la decident, iar implementarea ei se face mult mai rapid, scurtând timpul de la nevoie la decizie. Îmi place această structură de coordonare. Noi, Ministerul Agriculturii, vom veni și cu Strategia, ne vom duce la prim-ministru, la Consiliul Național al Muntelui, o vom analiza acolo și apoi vom demara legiferarea ei printr-un HG, în așa fel încât în viitoarele legislaturi sau cine vine la conducerea Ministerului va trebui să implementeze ceea ce a legiferat Consiliul Național al Muntelui. Agenția Națională a Zonei Montane, care aparține de Ministerul Agriculturii, va asigura implementarea măsurilor dispuse de Consiliul Național al Muntelui. De aceea mi se pare o formă de organizare bună, având și Strategie, deci zona montană a României ar trebui să primească o atenție deosebită, pentru că zona montană ne oferă atâtea lucruri: de la mediu la apă, la climă, la ce vrem noi.

Reporter: De altfel știu că există o lege prin care se stabilea o sumă de un miliard de euro pentru dezvoltarea zonei montane.

Aurel Simion: În 2018 era povestea, cu cele cinci legi care au făcut un ansamblu de legi în frunte cu Legea 217, Legea Muntelui, era vorba acolo de legea de înființare a punctelor de sacrificare, legea de înființare a stânelor montane, a punctelor de colectare și procesare a laptelui și a fructelor de pădure. Noi anul trecut am finanțat trei dintre aceste domenii de activitate: procesarea și colectarea laptelui, procesarea și colectarea fructelor de pădure și, nu în ultimul rând, a stânelor montane. Eu sunt mulțumit de ceea ce am făcut, personalul Agenției montane a asigurat un pionierat în finanțarea strictă a zonei montane a României, am trecut prin focul înțelegerii și al coordonării unor asemenea proiecte, sper să le dezvoltăm de aici încolo cu și mai mare aplicabilitate și rezultate în teritoriu. Strategia de dezvoltare a zonei montane a făcut obiectul unui proiect POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), licitația a fost câștigată de Banca Mondială, strategia în sine este elaborată de Banca Mondială împreună cu Ministerul Agriculturii și cu toate celelalte nouă Comitete de Masiv din România. 

Reporter: Ce facem cu Strategia mai departe? Vom avea o strategie, ea va fi aprobată, și ca atare va trebui să genereze niște legi care să urmeze această strategie.

Aurel Simion: Pot să genereze și legiferare, și legi, dar în primul rând trebuie să genereze finanțări, și mă gândesc pentru zona montană la finanțări multifond, că nu numai din bănuții de la Ministerul Agriculturii poți să ții o zonă montană a României, va trebui să găsim și alte forme de finanțare, probabil directă, de la Comisia Europeană, de la Ministerul Mediului, din fondurile europene, în așa fel încât zona montană să beneficieze de o atenție deosebită, inclusiv financiară la nivel național, pentru că Strategia trebuie să identifice și soluții de finanțare. O așteptăm cu mare drag. Chiar dacă am participat la ea, mă interesează forma finală. Știu că e finală, așteptăm să fie depusă la noi.

Transhumanța nu ar trebui să dispară

Reporter: Un alt lucru de care aminteați ceva mai devreme, o activitate milenară în România, care a stat la baza schimburilor, relațiilor culturale între regiuni, cu un rol foarte important în tradiția noastră și păstrarea ei, transhumanța. Cum o sprijinim în continuare? Trebuie să recunoaștem că transhumanța nu se mai practică decât foarte rar.

Aurel Simion: E păcat că nu se mai practică, din punctul meu de vedere. Probabil, colegii din parlament sau fermierii mari or să mă contrazică și or să zică: „Domnule, nu, transhumanța se făcea atunci când forma de proprietate era una singură, acum s-a divizat, fiecare om are parcela lui și conform constituției și tradiției noastre, a românilor, «ce-i al meu e al meu și nu trebuie să fie călcat de nimeni»”. Cred totuși că transhumanța avea un rol benefic. Pentru că ne confruntăm la ora actuală cu o problemă destul de serioasă, cei de la Academia de Științe Agricole ne sesizează degradarea pajiștilor alpine, ceea ce e un fenomen periculos pentru zona montană. De ce se degradează? Pentru că avem din ce în ce mai puține animale – și lipsesc mai ales cele din specia ovine, pentru că pajiștea alpină este întreținută în special de oaie –, având animale puține, pășunatul la munte a scăzut și atunci noi trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva și ca stat. N-aș vrea să ajungem în situația în care să cheltuim sume foarte mari ca să întreținem pajiștile alpine, prin aplicarea de amendamente pentru a crește aciditatea, pentru că plantele pe care le-am dat ca exemplu nu trăiesc într-un sol alcalin. De fapt, asta făcea oaia în zona montană. Oaia practic însămânțează materie organică, bălegar, care prin descompunere oferă solului mai multă alcalinitate, iar dezvoltarea florei montane obișnuite prinde amploare. 

Reporter: Există o problemă și cu jnepenișul, pentru că în fiecare an trebuie tăiat.

Aurel Simion: La nivel european, jneapănul este ocrotit. La noi este invaziv și sunt probleme. Nu știu cum vom gândi, dar transhumanța va beneficia probabil de un sistem legislativ de menținere a acestui fenomen, pentru că România în sine, dacă ne uităm și în istorie, practic ne-am stabilit prin păstorii noștri de veacuri. Trebuie să păstrăm ceea ce istoria ne-a lăsat și să lăsăm în continuare și noi.

Punctul Gastronomic Local, la început de drum

Reporter: Punctele Gastronomice Locale, ușor-ușor, au început să prindă localități cu tradiție în zona montană, dar nu numai acolo, pentru că punctul gastronomic nu este doar în zona montană sau în zonele turistice, el poate fi oriunde.

Aurel Simion: Corect. Nu trebuie să le legăm în mod special de zona montană. Eu le-am corelat acum pentru că cei din conducerea zonei montane au avut disponibilitate și m-au ajutat în poziționarea Ministerului Agriculturii vizavi de Punctul Gastronomic Local. Discuțiile pe această temă au început în 2020, când, împreună cu Ivan Patzaichin, le-am dezvoltat, am avut negocieri cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Turismului, cu ANSVSA-ul, am găsit înțelegere la aceștia din urmă, președintele a emis un ordin de înregistrare a acestor Puncte Gastronomice Locale, iar ele au început să funcționeze. În schimb, nu erau legiferate. Nu aveai un Cod CAEN și o identificare ale lor, exista posibilitatea să fie confundate cu restaurante sau cu altceva, și atunci legiuitorul a venit și le-a identificat prin această lege. Ele trebuie să se dezvolte la nivelul întregii țări. Zona de câmpie poate și ea oferi anumite rețete și să dea un gust foarte bun preparatelor. De exemplu, poți să înființezi un Punct Gastronomic Local lângă o pescărie, lângă o entitate de vânătoare, la o stână – am văzut și în Belgia chestiunea asta. Anul acesta, ar trebui să ne gândim la ferme didactice, la stâne didactice, în așa fel încât dragostea pentru agricultură și pentru animale s-o preia și tânăra generație. Deci aceste puncte gastronomice poți să le înființezi unde există o sursă de hrană. Mai departe, aceste puncte se vor dezvolta. Cel care practică un management, un marketing bun, cel care e la o intersecție de drumuri din zona rurală, cel care este aproape de un obiectiv turistic poate să se dezvolte, și atunci va trebui să treacă la o următoare etapă, să se mărească, să nu ofere mâncare doar pentru 15 persoane, să ofere pentru 30, 100 și așa mai departe, și să treacă astfel la o altă formă de organizare. Pe mine, ca Minister al Agriculturii, mă interesează să valorifice ceea ce produce, să-i dea plusvaloare.  Pentru că noi nu folosim la maximum ceea ce produce gospodăria țărănească. Noi, Ministerul Agriculturii, gestionăm și risipa alimentară, facem politici ale risipei alimentare în România, și atunci ceea ce produce fermierul, micul gospodar, nu trebuie să se irosească, trebuie să îl pui într-un tuci, pe sobă și să faci o ciorbă, o mâncare, pe care să o oferi pentru că este de cea mai bună calitate. Noi punem în valoare ceea ce are frumos și bun zona rurală a României și zonele limitrofe ale orașelor, adică zona rurală a urbanului.

În lege se specifică că vor face obiectul finanțărilor sau ajutorului din partea Ministerului Agriculturii. Noi, Ministerul Agriculturii, la nivel teritorial finanțăm GAL-urile, Grupurile de Acțiune Locală, Punctele Gastronomice Locale trebuie să facă parte – și e foarte bine să audă președinții de GAL-uri – din strategia dumnealor de dezvoltare locală. Și va trebui, ușor-ușor, să fie și finanțate. Deocamdată statul român nu cheltuiește niciun ban pentru punctele gastronomice. Sunt GAL-uri în Bistrița-Năsăud, v-aș da exemplu, care au finanțat punctele gastronomice locale. Este foarte bine și așa ar trebui să dezvoltăm și să diseminăm informația la nivel național.

Reporter: Știu că există o platformă unde găsim Punctele Gastronomice Locale, ar trebui să fie inclusiv meniul pentru ziua următoare.

Aurel Simion: Suntem la început. Noi, Ministerul Agriculturii, împreună cu colegii de la AFIR, gestionăm aplicația CPAC (Catalogul Produselor și Activităților Certificate), acolo avem trecute produsele montane, produsele tradiționale, zone și așa mai departe. Vom proceda inclusiv la popularizarea lor, pentru că intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii. În afară de faptul că am făcut această aplicație, noi trebuie să le asigurăm și o publicitate. Așadar, va exista și o platformă. În calitate de consumator vă spun, când mă duc în zona Sălaj, de exemplu, și am ajuns la ora prânzului, mi-ar plăcea să mă uit pe telefon și să văd în zonă la cine mănânc și ce mănânc, ce meniu are; pui mâna pe telefon, suni: „Doamna X, ce aveți astăzi la masă? – Am ciorbă de fasole cu ciolan”. Dacă vreau, mănânc, dacă nu, mă duc la vecina, care are o ciorbă de pasăre sau altceva. Cam așa ar trebui să ajungem să funcționeze și așa putem să aducem o plusvaloare, o creștere a nivelului de trai al locuitorilor din zona rurală. E o mică părticică acolo care poate să devină un business foarte bun la nivel național.

Schemele de calitate, pe un trend ascendent

Reporter: Să discutăm despre schemele de calitate, care ar putea aduce finanțări. La noi, toate costurile sunt integrate în preț, devenind mai mari decât prețurile produselor din import, care ne sufocă. Pentru că acolo prețurile sunt susținute, măcar într-un procent, prin schema de calitate, deja implementată.

Aurel Simion: România are la ora actuală 13 produse recunoscute european pe IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată). Puțin, vizavi de multitudinea de produse pe care le avem sau rețete pe care românii de-a lungul timpului le-au păstrat și le-au dus mai departe. Bazinul de recoltare a acestor produse pe care noi le autorizăm la nivel european, le atestăm la nivel european, este format de Produsele Tradiționale, Produsele Montane. Ca Produs Tradițional, Ministerul Agriculturii a comunicat la Comisie Ordinul 760, astfel Produsul Tradițional este o schemă de calitate națională recunoscută european. Legislativ ne-am asigurat, adică am plecat cu baza, baza este solidă, avem Ordinul 760, avem Rețetele Consacrate comunicate la Comisia Europeană, și iată că din 2020 până la zi avem șapte produse care s-au atestat, avem în fază finală încă două la Comisia Europeană, avem o opoziție făcută de bulgari la Sardeluță marinată, am avut opoziție de la vecinii noștri bulgari aproape la toate produsele, mai ales la cele din zona Dobrogei, pentru că spun ei că tradiția este comună, rețetele sunt comune și așa mai departe; nu fac decât să lungească acest timp de recunoaștere a produselor, dar cu siguranță și Sardeluță marinată, și Batog deltaic de sturion vor fi recunoscute în scurt timp la UE. Avem și alte produse în studiu, avem nouă produse din zona Bihor pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le trimită la Comisie. România a intrat și târziu, în 2007, în UE, până am înțeles și noi fenomenul și am avut un feedback al procedurii a durat ceva, dar, în ultimul timp, eu spun că suntem pe un trend ascendent și ne mișcăm destul de bine.

Reporter: În ceea ce privește produsele tradiționale atestate? Odată cu schimbarea legislației, de la mii de produse s-a ajuns la…?

Aurel Simion: La 760 de produse. Potențialul este mult mai mare, fără discuție, tot am lucrat cu Direcțiile agricole din teritoriu, unde ar trebui și dumnealor să ne asigure o mult mai mare publicitate, diseminare a acestor avantaje. Avantajele  schemelor de calitate nu sunt mici. Când atești un Produs Tradițional, practic îi dezvălui și povestea. Având poveste, ai asigurat scaunul la masa negocierilor. Și atunci poți să discuți cu marii retaileri, cu cumpărători și așa mai departe, despre produsul tău. Dacă te duci și vrei să discuți despre un produs banal, pe care-l fac toți, n-ai cum să penetrezi piața sau să rămâi în piață. Și atunci e nevoie de o poveste a produsului. Și când ne ducem la UE ne ducem cu niște particularități pe care nu le au alte state. Avem în lucru acum, în afară de produsele de Bihor, avem Virșli de Hunedoara, avem Cârnați din Topor și Carnea afumată la garniță, amândouă din Vâlcea.

Reporter: Și ar mai fi, mi-am adus aminte, „Tocanul de oaie”.

Aurel Simion: Da. Tocanul de oaie este un produs atestat, tot în Vâlcea. Membru al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea este și dna Maria Băbu (Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu, n.r.), la care faceți referire, Muntele Ștefanu și așa mai departe, zone frumoase ale României.

Reporter: Și mai avem acel vestit ceaun…

Aurel Simion: De la doamna Maria Spinciu. Maria și ceaunul. Este un proiect tot al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea – pe doamna Maria am găsit-o cu disponibilitatea de a arăta tinerei generații ce înseamnă o mâncare făcută românește, la ceaun, cu lemne și produse românești versus fast-food. Cam așa este proiectul. Este un proiect ambițios, a prins deja în județ și în zonă, îl vom dezvolta la nivel național.

Reporter: Știu despre proiect pentru că m-am întâlnit cu dumneaei și chiar mi-a povestit că vrea să meargă în țară, într-un turneu, prin care să promoveze mâncărurile la ceaun.

Aurel Simion: S-a făcut o primă întâlnire pe 29 decembrie 2023 la Horezu. Chiar am fost și eu prezent acolo. Putem să generăm asemenea activități la nivel național, și ar fi bine să o facem. Important e să ne păstrăm tradiția, gustul, rețetele și, nu în ultimul rând, să folosim ceea ce producem. Nu trebuie să mă duc la x colț, la un magazin, să cumpăr produse de la orice producător din afara țării și să încerc să-l cosmetizez, pentru că oricum nu-i dai gustul acela autohton.

Lucrurile bune vin din necesitate

Reporter: Ați amintit două produse din Vâlcea, foarte interesante, și vreau să revin asupra lor pentru că am mai văzut prin magazine sau prin țară promovându-se acest tip de produse, și vorbim de Cârnații din Topor și Carnea afumată la garniță. Să dezvoltăm un pic, pentru că fiecare are rețeta sa cu specificul zonei.

Aurel Simion: Lucrurile bune au un izvor. Izvorul îl reprezintă nevoia. Dacă ai o necesitate – și acasă, și în societate –, trebuie să găsești soluții. Cândva, în timp, bunicii și strămoșii noștri încercau să găsească soluții la problemele dumnealor. De exemplu iarna, oamenii din zona deluroasă a Vâlcei, când nu puteau să practice agricultură sau nu aveau mult de lucru, plecau la tăiat de lemne în zona montană. Soțiile trebuia să le pună mâncare în traistă. Ce puteau să le pună în așa fel încât să reziste în timp, să nu se strice? Omul își tăia porcul la Crăciun și începea să-l prepare. Cârnații din Topor, din Vâlcea. De ce din topor? Pentru că n-aveai alte unelte de tăiat, n-aveai mașină de tocat și automat foloseai toporul cu care lucrai. Aveai topor și te apucai să prepari Cârnații din topor. Gospodina își alegea carnea și o toca din topor.

Reporter: Acum să nu ne gândim la toporul de tăiat lemne, ăla mare. Era o toporișcă ușor de mânuit.

Aurel Simion: Sigur, nu secure. Dar să știți că, dacă stai și analizezi, practic tăierea cărnii cu toporul avea și o particularitate, pe care dumnealor, la timpul respectiv, nu o știau: una e să tai carnea cu un cuțit foarte frumos și alta e s-o tai cu toporul, pentru că toporul și zdrobește, sparge proteina, se eliberează enzima și de aici procesul de frăgezime și ulterior de maturare al cărnii se accelerează și devine mult mai suculentă, mai plăcută, iar rezistența la masticație este mult mai mică. Acești cârnați se pun la fum, se puneau la fum cald în primă fază, se puneau la uscat deasupra plitei, se uscau până când membrana foșnea, apoi se puneau pe coș, prima dată la fum cald și apoi la fum rece. E o tradiție extrem de frumoasă. Merg mai departe la carnea la garniță: practic, din acești cârnați, se toc și, împreună cu altă carne afumată, spata de porc se afumă, se toacă și se prăjește în untura proprie, nu existau borcane, existau oale din lut și se punea carnea, practic se conserva în untură, și atunci gospodarul, proprietarul o lua în traistă și pleca, mai punea puțină untură pe o felie de turtă de mălai – n-aveau pâine – și își asigura pansamentul gastric și un prânz sănătos. Acum trebuie să înțelegem că România are bogății în sare, dar sarea din fiecare salină are anumite proprietăți și, automat, cea din Vâlcea am înțeles că e mult mai bogată în magneziu și zinc, care dă un anumit gust și o savoare produselor respective. Asta îi și identifică ca un produs din zonă. Asemenea povești avem peste tot în țară, important este să găsim oameni care să-și ia puțin din timpul dumnealor în așa fel încât să scrie povestea și să vină cu produsele la Ministerul Agriculturii. Nu costă nimic pentru cineva care vrea să-și ateste un Produs Tradițional. Adevărat, atestarea pe IGP-uri, europeană, costă, pentru că te adresezi unui organism de certificare, sunt costuri și de analiză, în schimb dacă tot prinzi istorie ca Produs Tradițional, e păcat să nu mergi mai departe, la certificarea europeană, și astfel rămâne ceva după noi.

Trebuie să legiferăm ce vrea sistemul

Reporter: La final: la ce să ne așteptăm în 2024 pe sectorul industrie alimentară?

Aurel Simion: Depinde ce-ți propui. Important e să dialogăm, că practic instituțiile statului sau Ministerul Agriculturii în cazul nostru, trebuie să legifereze ceea ce vrea sectorul. Și atunci trebuie să identificăm foarte bine ce vrea sectorul. Sectorul de procesare și așa mai departe. Acum, agricultura României este o agricultură care are și cele mai mari exploatații, dar are și cele mai multe și fărâmițate, la fel și producătorii, sunt producători jucători mari, cu care te poți lupta european și nu numai, cu ei în spate poți să înclini pozitiv balanța comercială a agriculturii, dar ai și foarte mulți jucători mici, care încearcă să facă, încearcă să ducă mai departe moștenirea lor. Sunt acei jucători pe care eu îi rog să se aplece și asupra Punctului Gastronomic Local, să valorifice tot ceea ce produc acolo. Noi, Ministerul Agriculturii, trebuie să-i ajutăm pe toți, trebuie să-l ajutăm și pe cel mic, nu trebuie să-l lăsăm să ajungă un asistat social, trebuie să-l ajutăm în așa fel încât să-l menținem în piață și dacă poate să și crească. Avem legi, avem finanțări, și în ultimii 2-3 ani am avut finanțări în agricultură foarte generoase, și granturi, într-adevăr, am avut și probleme cu care noi nu ne-am mai confruntat, nu știam ce înseamnă o criză, fie ea de COVID, fie ea energetică sau ce alta am mai avut, am învățat din ele. Părerea mea e că cea mai mare problemă la o criză este panica, și nu poți s-o elimini decât prin dialog. Ministerul Agriculturii, când am avut COVIDUL și au fost rafturile goale în hipermarket, a ieșit și a spus: stop. Atunci am introdus raportarea stocurilor, am făcut-o nu neapărat că noi nu aveam ce să punem pe raft, pentru că știam că există stocuri de marfă, ci pentru liniștea opiniei publice: avem stocuri. Atunci fiecare agent economic a raportat stocurile, noi am avut pe ce ne baza și am comunicat cu cetățenii, am mai avut o sincopă atunci: lipsa uleiului. Și ne-am întâlnit, Ministerul Agriculturii cu procesatorii, și am zis: stați liniștiți, nu intrați în panică, avem ulei. Da, cetățenii României trebuie să stea liniștiți, avem ce pune pe masă, avem și rezerve, avem din ce produce și avem în primul rând un factor uman, agricultorul român, de o foarte bună calitate. Și asta ne asigură un viitor, zic eu, pozitiv și de speranță.

*****

Foto: „Ca Altădată” și MADR

Produsele atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale „Ca Altădată” sunt prezente, în perioada 19-28 ianuarie 2024, la Berlin (Germania). Aici are loc cea de-a 88-a ediţie a expoziţiei internaționale „Săptămâna Verde”, care reprezintă atât o platformă de afaceri, cât şi un festival al tradiţiilor gastronomice şi folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, dar şi pe plan mondial.

„Ca Altădată” are două produse atestate tradițional la noi în țară care, la ora actuală, urmează etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnaţi din topor din Vâlcea și Carne afumată la garniţă din Vâlcea.

Pentru că despre carnea afumată la garniță a producătorului din județul Vâlcea am scris aici, acum vă povestim despre vestiții cârnați din topor. De reținut că, la produsele tradiționale se folosesc doar ingrediente obținute în România.

Pentru prepararea cârnaților din topor, carnea e foarte bine aleasă, se foloseşte carne de foarte bună calitate.

Preparatul atestat tradițional „Cârnaţi din topor din Vâlcea” se obține doar din carne de porc, tăiată la cuțit în bucăți peste care se presară condimente naturale: usturoi de grădină, cimbru uscat, piper, boia de ardei dulce și sare. Se lasă la frăgezit, pentru a se combina mirodeniile și a se desăvârși gustul și savoarea cărnii. Apoi, cu această carne se umplu membranele naturale (mațele de porc), se lasă la zvântat și se afumă lent (cu lemn de fag) până când cârnații capătă o culoare naturală, arămie.

Poate vă întrebați de ce li se spune acestor cârnați „din topor”. În urmă cu un secol nu erau unelte de tăiat ca azi, iar toporul în zona Vâlcei are tradiție, fiind o unealtă folosită la diverse îndeletniciri. De pildă, gospodinele îşi alegeau carnea şi o tocau din topor. În zilele noastre, la prepararea cârnaților din topor „Ca Altădată” se foloseşte tehnologia modernă, însă reţeta este la fel ca în urmă cu o sută de ani.

Producătorul brandului „Ca Altădată” are 13 produse atestate tradițional de către MADR. Sunt produse reprezentative pentru zona Olteniei de sub munte și în special pentru zona Vâlcea, acolo unde-și desfășoară activitatea.

În prezent, la nivel național sunt 760 de produse atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană.

Foto: https://www.caaltadata.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

„Carne afumată la garniță din Vâlcea” este un produs atestat tradițional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Acest produs tradițional românesc, făcut după rețete vechi de o sută de ani, este apreciat și peste hotare. De aceea, în prezent, se lucrează la înregistrarea cărnii afumate la garniță „Ca Altădată” pe schemele de calitate europene.

În vremurile de altădată, omul mânca doar ceea ce natura îi oferea cu ușurință. Mâncarea era gătită din legume și carne din propria ogradă, iar rețetele erau adaptate anotimpurilor și zonei geografice.

„Carne afumată la garniță din Vâlcea” este un produs realizat după o rețetă cu vechime de o sută de ani, afumat și prăjit. Se obține prin prăjirea cârnaților și a cărnii de porc (cotlet, spată, pulpă, afumate în prealabil) în untură. Cârnaţii din topor și cârnații cu miroase și usturoi se toc și, împreună cu altă carne de porc afumată și tocată, se prăjesc în untura proprie. Pe vremuri nu existau borcane, existau oale din lut în care se punea carnea. Practic, se conservă carnea în untură.

Asemenea poveşti avem peste tot în ţară. Important este să se găsească oamenii care să scrie povestea şi, ca un prim pas, să atesteze la Ministerul Agriculturii produsele, mai ales că nu costă nimic dacă cineva vrea să-şi atesteze la nivel național un produs tradiţional. În schimb, atestarea europeană nu e gratis, are ceva costuri, dar merită. Dacă tot prinzi istorie ca produs tradiţional, e păcat să nu-l certifici european, așa rămâne ceva după noi.

Producătorul brandului „Ca Altădată” are 13 produse atestate tradițional de către MADR. Sunt produse reprezentative pentru zona Olteniei de sub munte și în special pentru zona Vâlcea, acolo unde-și desfășoară activitatea.

„Ca Altădată” a depus documentația necesară în vederea obținerii înregistrării pe schemele de calitate europene pentru „Carne afumată la garniță din Vâlcea” și „Cârnați din Topor din Vâlcea”.

În prezent, la nivel național sunt 760 de produse atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană. Etichetele de calitate protejează și promovează originile, tradițiile și caracteristicile unice a numeroase produse europene cu caracteristici specifice.

Foto: https://www.caaltadata.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Carrefour România, organizează la Iași, în perioada 18-20 august 2023, Târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România”, în incinta centrului comercial Era Shopping Park. Evenimentul face parte din campania de promovare a produselor agroalimentare românești și de creștere a accesului românilor la alimente de calitate obținute pe plan local, sub sloganul „Cumpără românește!”.

La târgul de produse românești „Bunătăți de soi din România” sunt prezente peste 40 de produse din județele: Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, atestate de MADR ca produse tradiționale. Oferta operatorilor economici care obțin aceste produse bazate pe rețete transmise din generație în generație este diversificată din categorii precum: carne, lapte, ouă, pește, legume, fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, vin și băuturi spirtoase. De asemenea, la târg se vor găsi fructe și legume uscate, ceaiuri, produse apicole și produse lactate care au dobândit mențiunea „produs montan”. 

La târgul ieșean, vizitatorii pot degusta și cumpăra „Cașcavalul de Săveni”din arealul geografic al județului Botoșani, care din anul 2021 a dobândit protecția europeană Indicație Geografică Protejată – IGP. Totodată, cei care trec pragul târgului își pot delecta papilele gustative cu vinuri liniștite și spumante, cu Indicație Geografică sub marca „Cotnari”, parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei. Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi este prezentă la eveniment cu mai multe sortimente de vin.

Legume proaspete și gustoase

Cooperativa Agricolă „Legume Probota” din județul Iași participă la târgul „Bunătăți de soi din România” cu legume proaspete de sezon.

Cooperativa a fost înființată în anul 2020 de cinci producători, dornici să continue tradiţia zonei de zeci de ani de cultivare a legumelor. Legumicultorii vor să pună pe masa  consumatorilor cât mai multe legume proaspete și gustoase pe o perioadă cât mai îndelungată, de la tomate, vinete, ardei, castraveți, pepeni, până la rădăcinoase și verdețuri.

Casa Deia, zacuscă, dulceață și sirop din Bucovina

Bucovina este o zonă bogată în tradiții și datini strămoșești, unde roadele pământului sunt naturale, sănătoase și gustoase.

Povestea produselor „Casa Deia” a început în inima Bucovinei, comuna Frumosu, județul Suceava, din dragoste pentru gastronomia tradițională și din dorința de a face produse cu un gust unic, după rețete moștenite de la bunici și străbunici. Zacuștile, dulcețurile și siropurile realizate de Casa Deia sunt preparate manual în ceaun pe foc de lemne, doar din ingrediente naturale selectate cu grijă. Datorită procesării unor cantități mici, timpul de fierbere este redus, ceea ce face ca produsul final să păstreze aroma și proprietățile fructelor și legumelor proaspete.

Pofta Focului

Proprietarii „Pofta Focului” sunt motivați de bucuria de a găti, de a face ceva bun și apreciat și își doresc să devină exemplu și susținători pentru producătorii artizanali români care fac mâncare curată și gustoasă.

 

Produse conservate din legume și fructe de Cotnari

Amatorii de produse sănătoase conservate din legume și fructe pot trece pe la standul doamnei Elena Cocuța Bujor, care a renunțat la străinătate pentru a reveni pe melagurile natale din comuna Cotnari, județul Iași, unde s-a apucat de agricultură în urmă cu șapte ani. În 2020 a deschis un magazin, împreună cu alți trei producători, în cadrul căruia valorifică tot ce cultivă în ferme. „Am fost în Italia doar zece luni, când se pleca cu viză, dar nu m-am adaptat acolo. Am revenit cu gândul de a mă dezvolta în agricultură și, observând că lumea se îndreaptă spre mâncare sănătoasă, am zis că este momentul să fac asta”.

Cu ajutorul fondurilor europene, Elena Cocuța Bujor a înființat o mică plantaţie pomicolă (cireşe, mere, pere, pruni, caise) şi a modernizat activitatea de producere a legumelor în câmp.

Tăt Normal, de la Ograda cu Legume

Tăt Normal este o afacere de familie din Iași, care pregătește salate artizanale proaspete în marinade aromate, punând în valoare legumele românești prin rețete tradiționale, de suflet, învățate în Basarabia. Povestea firmei a început în 2015 sub numele „Ograda cu Legume”, iar în 2021, compania și-a schimbat numele.

Produsele realizate sunt următoarele: salată cu morcov – picantă sau dulce, salată de țelină cu morcov și curcuma, salată de dovlecel cu morcov și ardei kapia, salată de sfeclă roșie coaptă cu miez de nucă și usturoi, salată de ciuperci călite cu usturoi și ceapă, salată mix de varză picantă, salată de alge cu somon afumat sau cu ciuperci, salată de urechi de lemn.

Bunătățile preparate de Tăt Normal sunt gustoase, arătoase și sănătoase și se adresează diverselor categorii de consumatori: de la HoReCa, la bacănii, iubitori de carne, vegetarieni și vegani, dar și adulți și copii.

Legendarul cașcaval de Săveni, doar din lapte, cheag şi sare

Familia Șvabu duce mai departe tradiția legendarului cașcaval de Săveni, continuând să-l producă așa cum a învățat, doar din lapte colectat din zona Săveni, cheag şi sare. A înființat firma Viofanny Lact Prodcom SRL Săveni, iar în curtea casei a amenajat şi o mică fabrică. „Totul este natural, fără conservanți și produs în cantități mici. Fiind totul natural şi tradițional, am început să avem din ce în ce mai mulți clienți. Facem cașcaval, buric, urdă dulce, telemea, caș, mai multe sortimente de rulade. Avem patru ani de când producem şi vindem în Botoșani, Iași, Suceava”, precizează Viorel Şvabu.

Cașcavalul este lucrat manual, în coșuri de nuiele peste care se pune o pânză, exact cum se făcea odinioară.

Lactate de la Cristești, Iași

Amatorii produselor lactate autentice nu trebuie să rateze standul doamnei Lenuța Mihalcea din cadrul târgului „Bunătăți de soi din România”, de unde își pot achiziționa o gamă variată de produse, precum: caș, telemea, brânză, urdă, lapte, unt, smântână.

Preparatele sunt realizate din lapte obținut de la animalele crescute în gospodărie, după rețete moștenite de peste trei generații. „Văcuțele și oile pasc libere pe pășuni și se adapă cu apă din izvor. Ingredientele folosite sunt lapte, cheag natural și la unele produse sare. Telemeaua este un produs ideal pentru aperitive și salate, urda este un preparat mai dietetic apreciat de doamnele și domnișoarele care țin la siluetă, dar este foarte căutat și de persoanele cu diverse afecțiuni care urmează un anumit regim alimentar. Cașul, atât cel de oaie, cât și cel de vacă satisface gustul celor mai exigenți clienți”, spune Lenuța Mihalcea.

Vinuri de la SCDVV Iași

Mâncarea și vinul fac casă bună, așa că între expozanții târgului „Bunătăți de soi din România” se află Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi.

În cei peste 65 de ani de existenţă, SCDVV Iași a realizat şi difuzat sistematic cercetările proprii în zona sa de influenţă, care a cuprins judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Neamţ. Modalităţile au fost multiple: verificarea în ferme pilot, ferme etalon, a tehnologiilor optime de cultură a viţei-de-vie şi a pomilor, alegerea terenurilor şi avizarea proiectelor de înfiinţare a plantaţiilor de vii şi pomi, îndrumarea producerii de material săditor, acordarea de asistenţă tehnică, articole de îndrumare tehnică.

Având rol de pionierat în introducerea noului, Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi şi-a adus contribuţia la obținerea celor mai mari producții în funcţie de cerinţele etapelor de redresare şi dezvoltare a viticulturii şi oenologiei româneşti.

O activitate demnă de menţionat este şi cea depusă în direcţia obţinerii de clone şi soiuri noi competitive. În domeniul oenologiei, cercetările au vizat valorificarea superioară a strugurilor și optimizarea tehnologiilor de vinificaţie.

Mierea de Negruș

Familia Grama a adus la „Bunătăți de soi din România” produsele obținute în propria stupină, unul dintre acestea fiind renumit pentru proprietățile sale curative: mierea de Negruș. „Negrușul sau iarba neagră este un arbust folosit adesea în medicina populară. Mierea este amăruie, ușor cristalizată, se gelifică și poate fi consumată chiar și de către diabetici. Are multiple recomandări terapeutice și beneficii în infecţii urinare, sistemul digestiv, dar și sistemul nervos”, ne-a spus apicultorul Mihai Grama.

Asemenea multor produse pe care le obține, mierea de Negruș este acreditată ca produs montan, o recunoaștere care garantează autenticitatea acesteia.

Miere din suflet de floare

Adrian Bejenaru a venit la târgul de la Iași cu produse apicole comercializate sub brand-ul „Beezum - Miere din Suflet de Floare”.

Apicultorul și-a început afacerea în urmă cu 15 ani, ducând mai departe tradiția începută de bunica sa. Astăzi, Adrian Bejenaru îngrijește 140 de familii de albine.

„Cu cât am oferit mai multă atenție albinelor, acestea ne-au răsplătit din belșug cu o miere și mai delicioasă. Ele ne surprind mereu cu inteligența și dedicarea lor, lucru care ne face să le îngrijim și cu mai multă dragoste și, totodată, cu o deosebită atenție”, punctează apicultorul.

Borșul, un produs des întâlnit în bucătăria românească

Un produs nelipsit din bucătăriile românilor este și el prezent la târgul ieșean. Borșul, în urmă cu mai bine de o sută de ani, era cel mai întâlnit fel de mâncare din bucătăria țăranilor din zona Moldovei.

Borșul Nuna, prezent la „Bunătăți de soi din România” – Iași, are toate proprietățile benefice organismului, păstrate de secole, datorită metodei de fabricație tradițională și a calității superioare. „Nuna este mai mult decât un aliment tradițional românesc, el poate fi considerat și un tonic general și un adjutant în prevenirea și tratarea anumitor probleme de sănătate. Borșul Nuna se diferențiază de alte produse prin prezența huștelor care sunt preparate în butoaie confecționate din lemn și amestecate cu o paletă de lemn astfel determinând păstrarea calităților specifice unui produs obținut tradițional”, precizează producătorii, care dețin în portofoliu 5 sortimente de borș.

„Cumpără românește!”

„Îmi doresc cât mai multe astfel de evenimente de promovare a produselor autohtone și de asemenea îmi doresc ca produsele fermierilor noștri să se regăsească din ce în ce mai des și în număr cât mai mare pe rafturile magazinelor din întreaga țară. Am încredere că parteneriatul pe care Carrefour îl are cu Ministerul Agriculturii prin intermediul Casei Unirea se va dezvolta și mai mult în perioada următoare, astfel încât să beneficiem cu toții  de roadele muncii fermierilor, pe care îi respect, îi susțin și îi asigur de tot sprijinul. Pentru noi toți, trebuie să devină o rutină zilnică, deoarece în acest fel îi susținem pe acești oameni și le arătăm respectul pentru munca și dragostea lor pentru România”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Narcis Horhoianu, CMO Carrefour România a adăugat: „Ne unim forțele alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în organizarea celei de-a doua ediții a târgului dedicat producătorilor locali, pentru a sublinia contribuția semnificativă a fermierilor la dezvoltarea durabilă a economiei. Acest eveniment ne oferă șansa de a construi noi punți de colaborare, de a încuraja consumul de produse românești și de a consolida legăturile cu comunitatea locală. De-a lungul anilor, am dezvoltat programe unice în retail, precum Creștem România Bio, Deschidem Vinul Românesc, Poftim Brânza Românească, cel mai nou proiect, sau brandul Grădina Noastră, sub care se găsesc legume și fructe românești provenite de la fermierii asociați în cooperative, cu scopul de a promova produsele autohtone în rândul clienților noștri. Drept dovadă, Carrefour beneficiază în prezent de cel mai amplu portofoliu de producători locali pe zona de alimente proaspete, cu peste 1.300 de fermieri la nivel național. Vom continua prin diverse acțiuni – de la campanii de brand sau promoționale la dezvoltarea unui ecosistem complet de parteneri – să contribuim la dezvoltarea și promovarea sectorului agricol din România”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 14-17 aprilie 2022, printr-un eveniment dedicat sărbătorilor pascale. Este un bun prilej pentru vizitatori să redescopere tradiția și valorile românești autentice.

La Târgul de Florii sunt prezenți 28 de mici întreprinzători locali, membri ai Asociației „Produs de Cluj”, care participă pentru a treia oară la un eveniment organizat în incinta MADR. Astfel, din 14 aprilie, între orele 08:00-18:00, producători de preparate alimentare care păstrează tradiția locală și meșteri artizani expun publicului sortimente de produse tradiționale obținute după rețete proprii și obiecte realizate manual.

Printre produsele românești de la Târgul de Florii din acest an amintim gemuri, dulcețuri, compoturi, siropuri din fructe, zacuscă, uleiuri presate la rece, turtă dulce, ciocolată, pâine și prăjituri de casă, brânzeturi, produse din carne, băuturi spirtoase și vinuri.

Nu lipsesc costumele populare din zona Ardealului, cojoacele și curelele din piele, produsele cosmetice bio și cele din lavandă, articolele sculptate în lemn, precum și ouăle încondeiate.

Evenimentul de la MADR reunește pe lângă partenerii clujeni ai Asociației, mici întreprinzători din alte județe, invitați speciali, care expun, de asemenea, produse realizate manual.

În premieră, între expozanți se află Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar la standul acesteia sunt prezentate spre vânzare produse provenite din fermele și stațiunile sale. Stațiunea Viticolă Apoldia Maior a adus la târg vinurile albe Docentus, Eruditus și Traminer Roz, precum și vin ambalat la Bag-in-Box servit la pahar. Ferma Cojocna este prezentă cu ulei presat la rece, iar din serele Universității sunt aduse roșii cherry.

„Mi-am propus ca organizarea unor astfel de evenimente în curtea MADR să devină o tradiție pentru a le oferi producătorilor români autentici posibilitatea să își valorifice produsele, iar consumatorilor prilejul să își procure produse de calitate. Avem produse românești extraordinare, iar rolul nostru este să venim cu soluții de sprijin și de promovare a lor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Foto: MADR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 15-23 decembrie 2021 printr-un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, care va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi tradiția preparatelor specifice Crăciunului, a valorilor românești autentice, transmise din generație în generație.

Târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii dă posibilitatea vizitatorilor de a achiziționa produse agroalimentare românești recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie de Dunăre afumată (Indicație Geografică Protejată), Salată cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată). De asemenea, de la târg nu va lipsi bine-cunoscuta plăcintă dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.

Cei preocupați de consumul de produse ecologice vor putea regăsi la târg legume și fructe proaspete cultivate în sistem ecologic, dar și fructe și legume deshidratate, cum ar fi: mere, nectarine, piersici, prune, morcovi, sfeclă roșie și mixuri de legume pentru supe.

Din zona montană vor fi prezente la târg dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum și diverse sortimente de miere şi produse ale stupului.

Printre produsele românești care vor încânta vizitatorii la Târgul de Crăciun din acest an fac parte bucate din diferite regiuni ale țării, atestate ca produse tradiționale de către MADR: brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, muşchi afumat, salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, sardeluţe, cozonac, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe și băuturi spirtoase.

Totodată, vor fi prezenți producători agricoli care vor comercializa ulei de floarea-soarelui presat la rece și diverse produse obținute din lavandă, provenite din fermele proprii.

Evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă este deschis în perioada 15-23 decembrie 2021, în intervalul orar 08:00-17:00.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html