cercetare - REVISTA FERMIERULUI

În anul agricol 2022 - 2023, culturile de grâu, orz și ovăz din vestul României, dar și din alte zone, au prezentat simptome din cauza unor infecții virale. Simptomele prezente în perioada amintită au fost confundate cu cele produse de stresul climatic sau au fost atribuite unor virusuri (Wheat streak mosaic virus cel mai adesea), fiind exclusă oarecum prezența virusului BYDV (Barley Yellow Dwarf Virus - piticirea și îngălbenirea grâului și orzului, înroșirea ovăzului).

Ne amintim că, toamna 2022 și iarna 2023 au fost caracterizate de un climat blând, extrem de favorabil dezvoltării afidelor care ulterior au transmis virusul BYDV. Primăvara 2023 a fost una răcoroasă. Vremea răcoroasă a favorizat și exacerbat simptomatologia virală, fenomenele de înroșire sau învinețire a frunzelor fiind prezente alături de alte simptome specifice. Incidența și severitatea infecțiilor au fost ridicate mai ales la grâul semănat devreme. Pe fondul climatic favorabil infecțiilor, a tehnologiilor intensive de cultivare și a monoculturii, virusul BYDV a fost nelipsit din culturile de grâu, orz și ovăz.

În România, în literatura de specialitate sunt menționate trei virusuri care apar frecvent în culturile de cereale: Barley stripe mosaic virus – BSMV, Barley yellow dwarf virus – BYDV și Wheat streak mosaic virus – WSMV (Popescu, 2005).

daunatori grau

Pentru a elimina confuziile ce pot apărea în punerea unui diagnostic pentru o infecție virală (datorită simptomelor foarte asemănătoare), la USV „Regele Mihai I” din Timișoara am hotărât să identificăm virusul prezent în culturi cu ajutorul testelor ELISA (teste imuno - enzimatice). Analizele pentru identificare s-au realizat la Platforma de Cercetare Multidisciplinară a USVT pentru cele trei virusuri amintite mai sus. Soluțiile necesare testelor au fost pregătite cu sprijinul Laboratorului de Chimie din cadrul Facultății de Agricultură. Pentru identificare au fost utilizate teste DAS (Double Antibody Sandwich) ELISA achiziționate cu sprijinul a doi fermieri din Timiș.

În urma efectuării testelor, toate probele au ieșit pozitive la virusul BYDV și negative la BSMV și WSMV. Rezultatele obținute au arătat clar prezența în culturile de grâu, orz și ovăz din Banat a virusului BYDV în anul agricol 2022 - 2023. Din cauza infecțiilor din perioada înspicatului, pagubele în producțiile de grâu au trecut pe alocuri de 30%. La culturile infectate din toamnă, pagubele au fost mult mai mari, unii fermieri fiind nevoiți să întoarcă culturile la începutul primăverii deoarece plantele prezentau simptome evidente de stagnare în creștere. Ay et al. (2008) arată că, foarte des la analize este detectat virusul BYDV transmis de afide, în timp ce alte virusuri sunt prezente foarte rar sau niciodată. Aceeași autori susțin că, prezența frecventă în plante a BYDV sugerează că data semănatului este critică în controlul bolilor virale la cereale, iar soiurile de grâu se comportă diferit la infecții.

grau ruginit

În anul agricol 2022 - 2023, apreciez că ne-am confruntat cu o epidemie de BYDV în Banat (unde cunosc mai bine situația). În urma discuțiilor cu fermieri din țară mi-am dat seama că virusul a fost prezent în toate zonele de cultură a cerealelor păioase.

Pentru a preveni infecțiile cu BYDV din anul agricol 2023 - 2024, aducem în atenția dumneavoastră câteva aspecte importante despre acest virus periculos al cerealelor, mai ales că toamna 2023 este una blândă, favorabilă infestării cu afide (vectorii virusurilor).

 

Recunoașterea simptomelor produse de BYDV

 

Marea majoritate a fitopatologilor arată că simptomele produse de BYDV nu sunt ușor de identificat din cauza asemănării cu unele carențe în nutriție, stres climatic sau infecții produse de alte virusuri (D’Arcy, 1995; Popescu, 2005; Miller et al., 2002).

Principalele simptome produse de BYDV sunt: îngălbenirea vârfului și marginilor frunzelor, stagnarea în creștere a plantelor (piticire), sistem radicular slab dezvoltat, stoparea înfrățirii sau formarea întârziată a fraților, sterilitatea spicelor, rigiditatea frunzelor îngălbenite (au port erect), înroșirea vârfului frunzelor (Rochow, 1970a; D’Arcy, 1995; Miller și Rasochová, 1997; Lapierre, 2004; Popescu, 2005; Domier, 2009; Kaddachi et al., 2014).

La orz, virusul poate fi recunoscut mai ușor vizual, deoarece petele galbene sunt distribuite neuniform de-a lungul frunzei (Shah et al., 2012).

Simptomele menționate pot fi influențate de condițiile climatice, de soi, de tipul de cultură, de starea de sănătate a plantelor de la momentul infecției etc (Kaddachi et al., 2014).

Simptome de îngălbenire și înroșire a frunzelor la înspicat - primăvara 2023, Timiș

Simptome de îngălbenire și înroșire a frunzelor la înspicat. Primăvara 2023 Timiș

Cu privire la condițiile climatice, Shah et al. (2012) arată că, temperaturile mai scăzute influențează simptomele, producând înroșirea frunzelor la grâu. Acest fenomen de înroșire l-am observat și eu în toate culturile de grâu controlate și nu numai. Înroșirea frunzelor s-a manifestat și la orz și la ovăz. Popescu (2005) nu descrie fenomenul de înroșire la grâu și orz, ci doar la ovăz. De aici și confuziile din primăvara 2023, când marea majoritate a fermierilor credeau că se confruntă cu stres climatic produs de vremea răcoroasă.

În culturile de grâu verzi, plantele infectate pot fi observate sub forma unor depresiuni (plantele infectate sunt mai mici). Plantele infectate toamna au frunze galbene și sunt pitice. De obicei, în urma acestei infecții plantele bolnave nu mai formează spice, iar dacă formează, vor fi sterile. Când infecția se realizează primăvara, plantele au frunze îngălbenite, dar fenomenul de piticire nu se manifestă. Îngălbenirea începe de la vârful frunzelor și se extinde către bază, nervurile rămânând verzi (din cauza asta apar și confuziile cu alte virusuri). La infecțiile din timpul primăverii, piticirea nu este atât de evidentă dar producțiile vor fi scăzute (Popescu, 2005).

 

Realizarea infecțiilor, vectori, plante gazdă

 

BYDV (particulele virale) este restricționat sau limitat la floemul gazdelor. În urma infecției, celulele floemului mor. Virionii sau particulele virale ajung în celulele floemului prin intermediul afidelor, care sunt vectori. Degenerarea floemului duce la apariția simptomelor tipice, inducând pierderea clorofilei și stagnarea în creștere a plantelor (D’Arcy et Domier, 2005; Popescu, 2005).

Afid alat (aripat) care poate transmite virusul la distanțe mari

Afid alat aripat care poate transmite virusul la distanțe mari

Este important să rețineți că, epidemiile de BYDV au legătură strânsă cu zborul afidelor și mărimea populațiilor. Pentru a putea transmite virusul, afidele trebuie să se hrănească pe plantele infectate (doar așa particulele virale ajung în corpul lor). Urmează o perioadă latentă de câteva ore în care afidele nu pot transmite virusul altei plante (Gray et Gildow, 2003; Brault et al., 2010). Deoarece virusul circulă în corpul afidelor și poate fi reținut zile sau chiar săptămâni, acest mod de transmitere a fost numit circulativ sau persistent. Afidele virulifere pot răspândi virusul la mai multe plante pe măsură ce se deplasează și se hrănesc (D’Arcy et Domier, 2005). Cele aptere (fără aripi) vor infecta plante noi în cultură. Cele aripate sau alate apar de cele mai multe ori când plantele sunt deja afectate de virus. Ele pot zbura în căutarea altor gazde, transmițând virusul la distanțe mari.

Există mai multe specii de afide în care virusul persistă. Dintre acestea, vectorii cei mai importanți sunt afidele Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis, Schizaphis gramineum, Sitobion avenae și Metopolophium dirhodum (Gildow, 1999; Gray et Gildow, 2003).

Condițiile climatice sunt foarte importante pentru realizarea infecțiilor cu BYDV, cât și pentru dezvoltarea afidelor și a eficienței cu care acestea transmit virusul. Temperaturile cuprinse între 15 - 18ºC și intensitatea ridicată a luminii influențează pozitiv infecțiile virale.

Afid parazitat de un fung entomopatogen (posibil Beauveria bassiana)

Afid parazitat de un fung entomopatogen posibil Beauveria bassiana

Cele mai cunoscute plante gazdă ale virusului BYDV sunt: grâul, orzul, ovăzul, orezul, porumbul, pirul, secara, păiușul, obsiga etc. Până în prezent se cunosc peste o sută de specii de graminee ce pot fi gazde ideale. Gazdele de vară ale virusului sunt porumbul și afidele (14 specii și chiar mai multe). În corpul afidelor virusul poate persista 2 - 3 săptămâni. Foarte importante în transmiterea infecțiilor sunt: samulastra de grâu și orz și poaceele perene (Popescu, 2005).

Rhopalosiphum padi la grâu

Rhopalosiphum padi la grâu

 

Managementul integrat al patogenului BYDV

 

Acest virus nu poate fi gestionat corect de către fermieri dacă nu este identificat. Așadar, diagnosticul precis este foarte important deoarece, după cum aminteam și mai sus, simptomele pot fi confundate cu cele produse de alți factori biotici și abiotici. Specialiștii în protecția plantelor recomandă diagnosticul în laborator deoarece cel vizual nu este de încredere. Pentru diagnostic în laborator se recomandă testele ELISA.

Funcție de momentul realizării infecției, pagubele pot fi mai mari sau mai mici. Infecțiile de după răsărire sunt cele mai periculoase și pot duce chiar la pierderea culturii. Când infecțiile se produc în timpul înspicării, pagubele pot fi de 20% și chiar mai mari, funcție de starea de sănătate a plantelor (Popescu, 2005). De aceea, este important ca plantele să nu fie atacate și de alți patogeni. O plantă sănătoasă va rezista mai bine la infecția virală (depinde și de rezistența genetică a soiului).

Simptome produse de BYDV la o cultură de grâu din Caraș Severin - primăvara 2023. Plantele sunt îngălbenite și au stagnat în creștere. Cultura a fost întoarsă. În această fenofază exista riscul ca plantele să nu formeze spice. Probabil infecția s-a realizat în toamna 2022. Infecțiile din toamnă sunt cele mai păgubitoare

Simptome produse de BYDV la o cultură de grâu din Caraș Severin. Primăvara 2023. Plantele sunt îngălbenite și au stagnat în creștere. Cultura a fost întoarsă

Metode profilactice

În cazul BYDV, strategiile de control sunt cele care abordează măsurile profilactice sau de prevenție, cunoscut fiind că virusurile nu pot fi combătute chimic. În cadrul metodelor profilactice, pe prima poziție se află rezistența genetică a soiurilor.

Se recomandă ca, în anii favorabili să fie semănate soiuri tolerante sau rezistente. Ce înseamnă asta? La soiurile tolerante, virusul mai este încă capabil să se înmulțească, iar simptomele sunt mai puține. La cele rezistente, înmulțirea virusului este afectată, în consecință simptomele sunt reduse mult.

Îngălbenirea pornește de la vârful frunzei și înaintează spre bază. Nervurile rămân verzi, de aici și aspectul de dungatură și confuzia cu WSMV

nu inteleg

Alte metode profilactice sunt: distrugerea samulastrei de grâu și orz, însămânțarea în prima decadă a lunii octombrie și chiar mai târziu (Popescu et al., 2005).

Metode chimice

Virusurile nu pot fi combătute chimic. În schimb este foarte importantă combaterea chimică a afidelor vectori. După Popescu (2005), un tratament aplicat toamna când se înregistrează zbor masiv de afide ne poate scăpa de infecțiile virale. În zonele cu risc ridicat, monitorizarea afidelor trebuie făcută imediat după răsărire. Timp de 8 - 10 săptămâni de la răsărire plantele pot fi infectate dacă afidele sunt prezente în densitate mare (mai mult de 50% plante atacate și o densitate de 12 - 15 afide/tulpină).

grauvertical

În România sunt omologate pentru combaterea afidelor la cerealele păioase (Metopolophium dirhodum, Rhopalosiphum padi, Rhopalosiphum maidis și Macrosiphum avenae) următoarele substanțe: lambda - cihalotrin, cipermetrin, deltametrin, tau - fluvalinat (omologat pentru combaterea afidelor la orz), acetamiprid, gama - cihalotrin, esfenvalerat (după Aplicația PESTICIDE 2.23.10.1, 2023).

Metode biologice

Utilizarea prădătorilor și a paraziților afidelor ca agenți biologici de control a avut succes de multe ori, reducând populațiile de afide. De altfel, aceștia există în agroecosistemele agricole și trebuie protejați. Observăm adesea în coloniile de afide prădători (Coccinella sp., Chrysopa sp., Syrphus sp.) și parazitoizi (El - Heneidi, 1998; D'Arcy et Domier, 2005). Fungii entomopatogeni sunt și ei de interes. Testele efectuate în câmpurile experimentale arată că, populațiile de afide au fost reduse semnificativ comparativ cu martorul. Entomopatogenii de interes sunt: Beauveria bassiana, Metharhizium anisopliae, Verticillium lecanii etc (Sabbour, 2007; Marfadyen et al., 2009). Lansările de prădători și parazitoizi trebuie realizate atunci când populațiile sunt scăzute. Această regulă este valabilă și în cazul produselor pe bază de fungi entomopatogeni (Marfadyen et al., 2009).

cotuna lab

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenția fermierilor informații importante despre patogenul Barley yellow dwarf virus, care a produs pagube importante culturilor de cereale păioase în anul 2023. În acest articol sunt informații utile despre cum să preveniți infecțiile virale și implicit pagubele în producție.

Bibliografie

Áy Z., Z. Kerenyi, A. Takacs, M. Papp, I. M. Petroczi, R. Gáborjányi, D. Silhavy, J. Pauk and Z. Kertész, 2008. Detection of Cereal Viruses in Wheat (Triticum aestivum L.) by Serological and Molecular Methods, Cereal Research Communications, vol. 36, No. 2, pp. 215 - 224.
Brault, V., Uzest, M., Monsion, B., Jacquot, E., Blanc, S., 2010. Aphids as transport devices for plant viruses. Comptes Rendus - Biol. 333, 524 – 538.
D’Arcy, C. J., 1995. Chapter I: Symptomatology and Host Range of Barley Yellow Dwarf. In: D’Arcy, C.J., Burnett, P.A. (Eds.), Barley Yellow Dwarf : 40 Years of Progress. APS Press, St Paul, Minnesota, USA, pp. 9–28.
D'Arcy, C. J. and L. L. Domier. 2005. Luteoviridae. In Virus Taxonomy: VIIIth Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses. eds. M.A. Mayo, J. Maniloff, U. Desselberger, L.A. Ball and Claude M. Fauquet. Academic Press. New York., NY.
Domier, L., 2009. Barley yellow dwarf viruses. In: Mahy, B.W. J., Van Regenmortel, M. H. V. (Eds.), Desk Encyclopedia of Plant and Fungal Virology. pp. 100 – 107.
El-Heneidy, A. H. 1998. Review paper, Biological control of aphids in wheat fields. Egypt. J. Agric. Res., 76 (3): 1027 - 1035.
Gildow, F. E., 1999. Luteovirus Transmission and Mechansisms Regulating Vector Specificty. In: Smith, H.G., Barker, H. (Eds.), The Luteoviridae. CABI Publishing, pp. 88–111.
Gray, S. and F. E. Gildow. 2003. Luteovirus-aphid interactions. Ann. Rev. Phytopathology. 41:539 - 566.
Ingwell, L. L. and N. A. Bosque-Perez, N. A. 2015. New experimental hosts of Barley yellow dwarf virus among wild grasses, with implications for grassland habitats. Plant Pathology 64:1300 - 1307.
Kaddachi, I., Souiden, Y., Achouri, D., and Chéour, F. (2014). Barley yellow dwarf virus (BYDV): characteristics, hosts, vectors, disease symptoms and diagnosis. Int. J. Phytopathol. 3, 155–160.
Lapierre, H., 2004. Section IV: Virus diseases of the Poaceae: Virus Diseases of Barley (Hordeum vulgare L.). In: Lapierre, H., Signoret, P.-A. (Eds.), Viruses and Virus Diseases of Poaceae (Graminae). Institut National de la Recherche Agronomique, Paris, pp. 439 – 478.
Macfadyen S., Gibson R., Raso L., Sint D., Traugott M., Memmott J., 2009. Agriculture, Ecosystems and Environment 133 (2009) 14 – 18.
Miller, W. A., Rasochová, L., 1997. Barley yellow dwarf viruses. Annu. Rev. Phytopathol. 35, 167 – 190.
Miller, W. A., Liu, S., Beckett, R., 2002. Barley yellow dwarf virus: Luteoviridae or Tombusviridae? Mol. Plant Pathol. 3, 177 – 183.
Popescu G., 2005. Tratat de patologia plantelor, vol. II, Agricultură, Editura Eurobit, Timișoara, 341 p.
Rochow, W. F., 1970a. Barley yellow dwarf virus. Descr. Plant Viruses 32.
Sabbour, M. M. and Shadia E-Abd-El-Aziz, 2007. Efficiency of Some Bioinsecticides Against Broad Bean Beetle, Bruchus rufimanus (Coleoptera: Bruchidae), Research Journal of Agriculture and Biological Sciences, 3(2): 67 - 72, 2007.
Shah, S. J. A., Bashir, M., Manzoor, N., 2012. A Review on Barley Yellow Dwarf Virus. In: Ashraf, M., Öztürk, M., Ahmad, M., Aksoy, A. (Eds.), Crop Production for Agricultural Improvement. Springer Netherlands, Dordrecht, pp. 747 – 782.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

În toamnele blânde, muștele cerealelor pot produce pagube în culturi. Cel mai adesea sunt predispuse la atacul muștelor, culturile semănate devreme și cele la care sămânța nu a fost tratată cu insecticid. În unele zone predomină musca de Hessa (Mayetiola destructor), iar în altele musca neagră a cerealelor (Oscinella frit).

Condițiile climatice ale ultimilor ani au susținut creșterea populațiilor de muște care produc daune culturilor de cereale păioase. Pe lângă condițiile climatice, tehnologiile folosite de către fermieri au un rol foarte important, rotațiile scurte și monocultura favorizând atacul muștelor. La aspectele menționate adaug pierderea diversității plantelor cultivate într-o fermă. Se poate spune că, sistemele agricole practicate în prezent susțin dezvoltarea patogenilor și dăunătorilor și implicit apariția pagubelor în producție.

Dintre cele două muște predominante în culturile de cereale păioase, aducem în atenția dumneavoastră în acest articol, musca de Hessa (Mayetiola destructor). Dacă îi cunoașteți ciclul de viață o veți ține sub control mai bine. Vă atragem atenția că, generația de toamnă este cea mai păgubitoare. Cel mai periculos atac este după răsărirea plantelor, moment când tinerele plăntuțe pot fi distruse.

 

Importanța cunoașterii biologiei și ecologiei muștei de Hessa

 

Acest dăunător este prezent în toate zonele de cultură a cerealelor din țara noastră, iar în condițiile climatice din România, Mayetiola destructor (musca de Hessa) poate avea între 2 și 4 generații/an. În zonele mai calde, dăunătorul va avea mai multe generații, pe când în cele mai reci, mai puține. Supraviețuiește peste anotimpul de iarnă sub formă de larvă matură în pupariu sub tecile frunzelor plantelor atacate, cât și în resturile vegetale din sol sau de la suprafața solului.

Musca de Hessa

Musca de Hessa

Împuparea are loc la începutul primăverii, iar primii adulți sunt observați în culturi în luna aprilie (de regulă). În anii în care toamnele și iernile sunt mai calde, zborul muștelor de Hessa poate fi observat chiar din luna martie. Viața adulților este scurtă (2 - 5 zile) - Roșca et al., 2011. Ei zboară în roiuri în zilele calde și însorite, având activitate intensă seara. În cele câteva zile de viață are loc împerecherea și depunerea ouălor. Femela depune între 150 - 500 ouă, grupate câte șase de-a lungul nervurilor frunzelor. Ouăle au culoare portocalie - roșietică, formă eliptică și sunt foarte mici. Eclozarea are loc la temperaturi cuprinse între 10 și 290C [Flanders et al., 2013] după aproximativ 3 - 10 zile (5 - 20 zile după unii autori). Imediat după eclozare, larvele se vor deplasa pe tulpini în zona tecilor, de obicei în zona celui de-al doilea nod și mai rar la primul (zona de creștere). În această perioadă, multe larve pot muri, mai ales dacă condițiile climatice nu sunt cele preferate de dăunător. Vântul, umiditatea, frigul, precipitațiile, seceta prelungită influențează negativ dezvoltarea larvelor [Hamilton, 1966; Stunt et al., 2012].

Când ajung în zona preferată de hrănire, larvele se fixează, rămân imobile și încep să se hrănească. Larvele de Hessa nu pătrund în tulpină. După aproximativ două săptămâni de hrănire, larvele se împupează și rămân în zona atacată până la recoltare. Recoltatul nu distruge pupele, deoarece acestea sunt localizate de obicei în partea inferioară a plantelor, așa că, fie rămân în resturile vegetale, fie cad la sol.

Pupele pot fi recunoscute ușor în zona atacată, ele fiind vizibile parțial la suprafața frunzelor (larvele înainte de a se împupa definitiv fac un orificiu în pupariu și frunză). Pupele de culoare rozie sunt protejate de un puparium turtit, de culoare maro - închis, foarte asemănător cu o sămânță de in [Gagne și Hatchet, 1989]. Stadiul de pupă poate dura toată vara fiind influențat de condițiile climatice. În verile secetoase, pupele pot intra într-o diapauză lungă (câteva luni, uneori ani). În condiții climatice favorabile, se poate dezvolta generația de vară pe samulastra de grâu sau orz, dar și pe alte poaceae spontane.

musca grau

Generația a II-a a muștei de Hessa (în zonele mai reci) sau a III-a (în zonele mai calde) apare la începutul toamnei. Adulții generației de toamnă încep să zboare în luna septembrie, iar ciclul lor de viață se desfășoară pe noile culturi de cereale, mai ales în cele de grâu, care sunt preferate. Femelele acestei generații depun ouăle pe plăntuțele răsărite aflate în stadiul de 2 - 3 frunze (stadiu fenologic preferat). Ciclul de viață al unei generații poate dura între 25 - 30 de zile [Roșca et al., 2011]. Generația de toamnă este cea mai păgubitoare.

 

Recunoașterea dăunătorului

 

Musca de Hessa prezintă dimorfism sexual. Femela este neagră, exceptând zonele abdominale laterale care au culoare roșietică și are aproximativ 3 - 4 mm. Masculul poate avea culoare neagră sau brună și este mai mic decât femela (2 - 2,5 mm). Datorită aspectului lor pot fi asemănați cu țânțarii.

Muștele de Hessa pot fi deosebite de alte specii de muște (care atacă cerealele) după antene (sunt moniliforme și au 12 - 18 segmente) și picioarele lungi sau mult mai lungi decât corpul [Foster et Hein, 2009].

Larvele neonate au corpul vermiform și lungimea de 0,7 mm. Timp de 4 - 5 zile culoarea larvelor este portocalie - roșietică (prima vârstă), după care capătă culoare albă (vârsta a doua). Când ajung la maturitate (vârsta a treia), pe spatele larvelor apare o dungă verzuie translucidă. Larvele mature au dimensiunea cuprinsă între 4 - 5 mm, formă cilindrică iar capul parțial invaginat [Gagne et Hatchet, 1989; Roșca et al., 2011].

 

Recunoașterea atacului

 

Atacul generației de toamnă este cel mai păgubitor. Larvele acestei generații pot ataca grâul, orzul și secara. Dintre cerealele enumerate, preferă grâul. Ovăzul nu este atacat.

Când larvele se hrănesc în zona de creștere, frunza centrală se îngălbenește, iar în final se va usca. Frunzele îngălbenite se desprind foarte ușor atunci când tragem de frunză în sus, deoarece țesuturile sunt distruse. Cu ajutorul unei lupe, putem observa cu ușurință în zona atacată larva care se hrănește. De regulă, culoarea plantele atacate este verde închis sau verzuie - albăstruie uneori. La plantele atacate este vizibilă stagnarea în creștere. Când plantele sunt atacate în fenofaza de 1 - 2 frunze, pot fi pierdute [Roșca et al., 2011; Whitworth et al., 2009].

Atac produs de muscă de Hessa. Fotografie realizată în samulastră

Atac produs de muscă de Hessa. Fotografie realizată în samulastră

La plantele atacate în stadii mai avansate de creștere se observă o înfrățire puternică și îngroșarea tulpinilor în zona bazală. Dacă îndepărtăm frunza îngălbenită vom găsi larvele sau pupele (în funcție de momentul când realizăm controlul).

Atacul generației de primăvară este diferit. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători. În urma procesului de hrănire al larvelor, țesuturile tulpinilor de grâu slăbesc, se înmoaie și se pot frânge cu ușurință. În plus, datorită toxinelor din secreția salivară a larvelor care interferează cu fluxul de nutrienți din plante în timpul formării cariopselor pot apărea pagube calitative și cantitative [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Musca de Hessa este capabilă să producă pagube cantitative și calitative semnificative în anii cu populații masive. Pagubele produse pot ajunge la 25 - 30% (Hulea et al., 1975). Excepțional au fost raportate pagube de 80% (Arion, 1958 citat de Roșca et al., 2011). Cel mai adesea, pagube mari se înregistrează la grâul semănat devreme [Roșca et al., 2011].

atac musca

 

Importanța controlului fitosanitar pentru depistarea dăunătorului

 

Un prim control ar trebui efectuat la 18 - 21 de zile de la apariția plantelor în câmp. Într-o cultură, trebuie verificate minimum cinci puncte. În fiecare punct trebuie examinate cel puțin 20 de plante. Procentul de infestare se raportează la cele o sută de tulpini verificate.

În primăvară, controlul trebuie efectuat atunci când spicele încep să apară. Se va determina procentul de tulpini frânte din cele o sută controlate.

Monitorizarea zborului muștelor trebuie realizată atât toamna, cât și primăvara. Nu sunt PED-uri (prag economic de dăunare) pentru musca de Hessa. Din păcate, când atacul s-a instalat, dăunătorul nu poate fi ținut sub control cu nici un tratament.

Monitorizarea apariției muștelor în lanuri se poate face și cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali. Feromonii atrag masculii de Hessa [Knutson et al., 2017]. Studiile arată că nu există corelație între capturi și pagubele produse.

În timpul controlului fitosanitar, zborul muștelor poate fi observat foarte ușor, deoarece la atingerea plantelor vom vedea muștele care zboară la mică înălțime în zilele însorite. Pe marginea solelor densitatea muștelor este mai mare de obicei decât în interior.

Specialiștii în protecția plantelor pot prognoza apariția muștelor primăvara. În acest sens, lanurile de grâu trebuie verificate încă din ianuarie - februarie. În perioada amintită se fac controale pentru găsirea pupelor și verificarea stadiului de dezvoltare al acestora. Prin strângerea pupelor între degete și analizarea culorii lichidului care se scurge putem aprecia stadiul de dezvoltare. Atunci când curge un lichid alb și lăptos înseamnă că este o larvă sau o pupă timpurie. Dacă lichidul este roșiatic și relativ uscat înseamnă că adulții trebuie să apară.

grau

Se pot face controale și pentru monitorizarea ouălelor de pe frunze. Dacă la efectuarea sondajelor se constată mai mult de 4 ouă/frunză, un tratament poate fi justificat [Flanders et al., 2013].

 

Managementul integrat al muștei de Hessa

 

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

Metode profilactice

Musca de Hessa poate fi ținută sub control prin aplicarea unor strategii de combatere bazate pe măsurile de prevenție sau profilactice în principal.

În zonele cu populații masive de muște de Hessa și acolo unde sistemele agricole se bazează pe monocultură, se recomandă alegerea unui soi rezistent (cea mai ieftină metodă de combatere atunci când este disponibil pe piață) - Schmid et al., 2018. Vă atragem atenția că musca de Hessa se adaptează continuu. De aceea, barierele de rezistență ale plantelor gazde pot fi depășite. Este important ca soiurile de grâu alese să fie rezistente la biotipul local al muștei de Hessa. Din acest motiv, se poate întâmpla ca alegerea unui soi rezistent să nu fie o măsură eficientă întotdeauna.

Rotația culturilor este o măsură foarte importantă. A se evita monocultura și rotațiile scurte.

Distanța față de vechea cultură este o strategie foarte bună în lupta împotriva acestui dăunător. În acest sens, amplasarea noilor culturi este bine să se facă la distanțe mai mari față de vechile culturi [Schmid et al., 2018]. De ce? Pentru că musca de Hessa are un zbor slab și nu poate parcurge distanțe.

Distrugerea samulastrelor este foarte eficientă în combatere (generația de vară se dezvoltă pe samulastră) - Schmid et al., 2018.

interior musca

Întârzierea datei semănatului este o strategie ce poate fi practicată în anii în care toamnele sunt blânde (fermierii trebuie să studieze prognozele climatice). Abordând această strategie ferim culturile de atacul muștelor [Thiry et al., 2002]. Lăsând la o parte această strategie, se recomandă semănatul în epoca optimă din zona climatică unde vă aflați.

Arăturile (15 - 25 cm) sunt indicate în anii cu populații masive. Prin îngroparea resturilor vegetale cu pupe în ele, populațiile vor fi mult mai reduse [Roșca et al., 2011].

Despre arderea paielor (practicată în trecut foarte mult, astăzi acest lucru este interzis) se poate spune că reduce din rezervă, dar destul de puțin. Cele mai multe pupe sunt localizate în tulpini sub nivelul solului și nu sunt afectate de foc.

Metode chimice

În România, pentru musca de Hessa nu sunt omologate produse de protecția plantelor pentru tratarea semințelor. Cu toate acestea, substanțele omologate pentru combaterea unor specii de Delia, Agriotes, Zabrus la cereale pot ține sub control și musca de Hessa.

Tratamentele în perioada de vegetație se recomandă doar în următoarele situații: sistem agricol bazat pe monocultură, semănarea unor soiuri sensibile, distanța față de vechea cultură este mică (400 m), sămânța nu a fost tratată cu un insecticid, a existat atac de Hessa în trecut, ouăle sunt prezente pe frunze.

Important de reținut: culturile infestate puternic în toamnă (care au trecut peste iarnă cu o infestare mare) vor fi atacate din nou, iar rotațiile scurte favorizează atacul.

Toamna, tratamentul ar trebui efectuat în fenofaza de 2 - 3 frunze (eficiență bună). Rezultate foarte bune s-au obținut utilizând substanțe insecticide din grupa piretroizilor: deltametrin și lambda - cihalotrin. Substanțele amintite acționează asupra adulților, dar și a larvelor proaspăt eclozate (pot fi ucise în drumul lor către locul de hrănire).

Primăvara, un tratament chimic poate fi efectuat doar în urma controalelor fitosanitare în lanuri. Atunci când sunt observate mai mult de 4 ouă/frunză și dacă 20% din tulpini sunt infestate cu larve și pupe ne putem aștepta la pierderi. Substanțele din grupa piretroizilor pot fi aplicate primăvara pe măsură ce muștele apar și depun ouă, cu rezultate destul de bune uneori. Cu toate acestea, specialiștii arată că tratamentul aplicat primăvara forte rar s-a dovedit a fi eficient. La zboruri masive s-a constatat că acest tratament a contribuit la reducerea populațiilor [Flanders et al., 2013; Knutson et al., 2017].

În țara noastră nu sunt omologate substanțe pentru combaterea muștei de Hessa în vegetație. Există, însă, o singură substanță omologată pentru combaterea în vegetație a altor specii de muște (altele decât musca de Hessa). Lambda - cihalotrinul este omologat pentru combaterea muștei cenușii (Delia coarctata care atacă primăvara devreme și iernează sub formă de ou) și a muștei suedeze (Oscinella frit) - după Aplicația PESTICIDE 2.22.7.1, 2023. Cu siguranță are efect și asupra muștei de Hessa.

Controlul biologic

Musca de Hessa are dușmani naturali, în principal viespi parazite (de pupă și ou). Există aproximativ 41 de specii de viespi descrise, dintre care doar trei și-au dovedit eficiența, fiind și cele mai răspândite și cele mai valoroase în ținerea sub control a populațiilor de Hessa [Gahan, 1933]. Cele trei specii de viespi sunt: Platygaster hiemalis (parazit de ouă mai ales pentru generația de toamnă), Homoporus destructor și Eupelmus allynii. Nivelul de parazitare naturală poate fi foarte ridicat, între 56 și 98% [Schuster et Lidell, 1990]. Procentul de parazitare variază de la o zonă la alta funcție de condițiile climatice și densitatea populațiilor de muscă [Wise, 2007].

Femelă care depune ouă în timpul analizei la lupa binocular

Femela care depune ouă în timpul analizei la lupa binocular

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenție informații importante despre musca de Hessa (Mayetiola destructor Say). Aceste informații vă pot ajuta să gestionați corect combaterea acestui dăunător pentru ca rezultatele să fie eficiente și costurile minime. Procedând astfel, mediul va fi mai puțin poluat și entomofauna utilă protejată.

Bibliografie

1. Flanders K. L., D. D. Reisig, G. D. Buntin, D. A. Herbert Jr. and D. W. Johnson, 2013 - Biology and management of Hessian fly in the Southeast. Alabama Cooperative Extension System: ANR1069.
2. Foster J. E. and G. L. Hein, 2009 - Hessian fly on wheat. University of Nebraska-Lincoln, Institute of Agriculture and Natural Resources: G1923.
3. Gagne R. J. and J. H. Hatchett, 1989 - Instars of the Hessian fly (Diptera: Cecidomyiidae). Ann. Entomol. Soc. Am. 82: 73–79.
4. Gahan A. B., 1933 - The Serphoid and Chalcidoid parasites of the Hessian fly. USDA Miscellaneous Publication 174.
5. Hamilton E. W., 1966 - Hessian fly larval strain responses to simulated weather conditions in the green house and laboratory. J. Econ. Entomol. 59: 535–538.
6. Hulea A., Paulian F. Comes I., Hatman M., Peiu M., Popov C., 1975 - Bolile și dăunătorii cerealelor, Editura Ceres, București, 234 p..
7. Knutson A. E., K. L. Giles, T. A. Royer, N. C. Elliott and N. Bradford, 2017 - Application of pheromone traps for managing Hessian fly (Diptera: Cecidomyiidae) in the Southern Great Plains. J. Econ. Entomol. 110: 1052–1061.
8. Roșca I. et al., 2011 - Tratat de Entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN Buzău, p. 656.
9. Schuster M. F., M. C. Lidell, 1990 - Distribution and seasonal abundance of Hessian fly (Diptera, Cecidomyiidae) parasitoids in Texas. J. Econ. Entomol. 83: 2269–2273.
10. Stuart J. J., M. S. Chen, R. Shukle, M. O. Harris, 2012 - Gall midges (Hessian flies) as plant pathogens. Annu. Rev. Phytopathol. 50: 339–357.
11.Schmid R. B., Allen Knutson, Kristopher L Giles, Brian P McCornack, 2018 - Hessian Fly (Diptera: Cecidomyiidae) Biology and Management in Wheat, Journal of Integrated Pest Management, Vol. 9, Issue 1, 14.
12. Thiry D. E., R. G. Sears, J. P. Shroyer and G. M. Paulsen, 2002 - Planting date effects on tiller development and productivity of wheat. Kansas Agricultural Experiment Station and Cooperative Extension Service SRL 133.
13. Whitworth R. J., P. E. Sloderbeck, H. Davis, G. Cramer, 2009 - Kansas crop pests: Hessian fly. Kansas State University Agricultural Experiment Station and Cooperative Extension Service: MF-2866.
14. Wise I. L., 2007 - Parasitism of the Hessian fly, Mayetiola destructor (Say) (Diptera: Cecidomyiidae), on spring wheat (Poaceae) in southern Manitoba. Proc. Entomol. Soc. Manitoba. 63: 23–32.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Începutul anului 2023. Agricultura din România a avut problemele ei de acum obișnuite, cum ar fi influența cerealelor ucrainene, costul îngrășămintelor chimice și al inputurilor în general, lipsa politicilor agricole, aplicarea PNS-ului cu lacunele și erorile lui, dar și seceta mai mereu prezentă pe zona de est și sud a țării.

Dar vine și un an 2024, care va aduce patru rânduri de alegeri, cu promisiuni care mai de care mai frumoase, îndrăznețe și mai nevăzute, care să convingă încă o dată electoratul pentru a introduce în urnă biletul norocos al unei funcții de demnitate publică, pentru cei care sunt mai carismatici și lipsiți de inhibiții în a păcăli opinia publică, după 34 de ani de experiențe negative.

Mereu în agricultură am dus lipsa unor subiecte (câte au fost, au fost prea puține) care să creeze cu adevărat baza unei strategii naționale pentru agricultură, care să fie asumată la modul general de clasa politică și care să rezulte din analiza argumentată a nevoilor agriculturii în raport cu modul de economie pe care dorim să o dezvoltăm, pentru a putea reprezenta și deveni un sector profitabil al economiei românești.

În acest sens, fără a avea pretenția unor adevăruri absolute, voi încerca în următoarea serie de articole ale rubricii ,,Gânduri de fermier”, să lansez sau să relansez câteva teme pe care le consider de mare importanță pentru agricultura românească, dar nu numai, cumva ca o provocare și pentru alți colegi din agricultură, dar și pentru specialiști din institute de cercetare, mediul asociativ, presa agricolă și mulții alții care se doresc implicați, de a participa cu argumente la astfel de discuții, dar și de a continua astfel de dezbateri și în alte direcții unde eu personal nu mă pricep.

Poate mulți crescători de animale, legumicultori, apicultori sau viticultori care vor citi vor fi nemulțumiți de alegerile mele, dar eu nu sunt specialist în zootehnie, vie sau pomi, legumicultură sau apicultură, însă îi invit pe cei care activează în aceste sectoare să aleagă teme, să sintetizeze o serie de argumente și, dacă se consideră că este nevoie, mă pot contacta pentru a le găsi o formă de a le face publice în paginile revistei.

 

Seceta la alții

 

Legat de subiectele articolelor următoare pe care o să le propun cititorilor, am încercat să aleg o serie de teme care să implice și să aibă relevanță pentru mai multe sectoare și pentru mai mulți fermieri din agricultură, dar în același timp să reprezinte o minimă platformă de discuții în perioada următoare de campanie electorală, inclusiv pentru cei care visează să conducă destinele agriculturii românești.

Revenind la subiectul propus pentru acest articol, ne reîntoarcem în timp în primăvara acestui an, când au apărut o serie de informații pe fluxurile de știri, legate de seceta gravă care se abătuse asupra agriculturii spaniole.

Trebuie menționat că Spania are în mod obișnuit probleme cu seceta, dar la începutul anului 2023 se confrunta cu o secetă cum nu mai existase în agricultura spaniolă în ultimii circa 80-100 de ani, mai ales că aceasta era o continuare a anului 2022, la fel foarte secetos, deci efectele amplificându-se la un nivel extrem de mare și grav.

În aceste condiții, specialistul în agro-climatologie Serge Zaka a descris într-o intervenție pentru presa spaniolă (preluată de EURONEWS) că ,,Spania este într-o situație de megasecetă, suferind cea mai mare parte a efectelor secetei din vara anului 2022 și apoi a iernii uscate care a urmat. Starea [actuală] a solului și a rezervelor de apă corespunde în general cu ceea ce vedem de obicei în august. Acest lucru este total fără precedent”.

Într-o altă intervenție pentru televiziunea spaniolă, expertul Jorge Olcina, șeful laboratorului de climatologie de la Universitatea din Alicante, arăta că „situația este deosebit de alarmantă în regiunile Catalonia și Andaluzia, unde rezervoarele de apă sunt la mai puțin de 25% din capacitatea lor”.

Din această cauză, guvernele regionale ale ambelor regiuni au impus restricții de apă la sfârșitul lunii februarie, ceea ce înseamnă că locuitorii nu au mai avut voie să-și ude grădinile sau să-și umple piscinele. Fermierii au fost rugați, de asemenea, să reducă irigarea.

În continuarea intervenției sale, dl Olcina arăta că ,,nici restul Spaniei nu este în afara pericolului. Starea rezervelor este din ce în ce mai îngrijorătoare în regiunile Valencia, Murcia, Castilia-La Mancha și Extremadura. Stocul de apă disponibil a scăzut sub 40% din capacitatea totală”.

Astfel, se contura la acel moment situația critică a rezervelor de apă ale Spaniei, și aici trebuie să înțelegem că vorbim de rezervele de apă pentru populație, economie, agricultură și orice alt sector care vă mai vine în minte.

Ca o curiozitate, este de menționat că și în Spania mai există obiceiul de a invoca prezența și intervenția divină, dar fără a fi motiv de derâdere și batjocură în societate, și asta deoarece înainte de a emite o concluzie, lumea de acolo (societatea, în general) se apleacă mai serios asupra lucrurilor și dacă constată că oamenii aceia (fermierii, în cazul nostru) nu mai pot face nimic altceva, toate soluțiile fiind deja epuizate, pot înțelege acest gest de natură religioasă și o văd ca ultimă soluție în fața incapacității autorităților de a-i ajuta.

Astfel, presa spaniolă a relatat despre mai multe astfel de procesiuni religioase, precum cele din satul andaluz Jaen, unde pe 1 mai 2023 s-a organizat o astfel de acțiune, denumită ,,El Abuelo”, unde locuitorii s-au rugat pentru ploaie, scoțând statuia lui Hristos pentru a le întări rugăciunile, fapt care se mai întâmplase doar în anul 1949.

Poate este important de știut că în Spania, începând cu anii ‘50, s-au instalat sute de baraje și sisteme de deviere a cursurilor de apă, pentru a răspunde lipsei recurente a acesteia. În total, țara are acum aproximativ 1.200 de baraje și rezervoare artificiale, mai multe decât oricare altă țară din Europa, dar nu numai. Majoritatea acestor baraje se găsesc în jumătatea de sud a Spaniei, furnizând apă în principal zonelor intensiv agricole, dar și fermelor mai mici sau activităților turistice și nevoilor populației.

Întorcându-ne la subiectul nostru, guvernul spaniol, evaluând situația ca fiind extrem de gravă atât pe termen scurt, dar și în perspectivă, a decis în urma unei reuniuni de urgență a cabinetului o primă serie de măsuri, prin alocarea unei sume de circa 2,19 miliarde de euro pentru două componente, prima în valoare de vreo 749 de milioane de euro, ca sume de completare la despăgubirile acordate fermierilor spanioli, și a doua componentă de circa 1,4 miliarde de euro, pentru construirea de noi baraje de colectare a apei.

Nu trebuie uitat că la acest moment sistemul spaniol de asigurări pentru agricultură care funcționează sub forma societății ,,AGROSEGURO” este cel mai performant din Europa, dar în astfel de situații chiar și acesta își atinge limitele, iar statul a fost nevoit să intervină sub diferite forme pentru a salva fermierii de la dispariție, inclusiv prin acordare de despăgubiri financiare, dar și prin exceptarea de la anumite taxe și impozite.

Cu toată reacția rapidă a guvernului spaniol, dată poate și de apropierea la acel moment a alegerilor locale și municipale, specialiștii au tras și alte semnale de alarmă, în sensul că această soluție privind ,,construirea mai multor rezervoare de apă nu mai are sens: nu mai avem apă de pus în rezerve”, a spus Olcina de la Universitatea din Alicante. „În schimb, trebuie să dezvoltăm noi moduri de a folosi apa, cum ar fi reutilizarea apei. Dar, mai presus de toate, trebuie să folosim mai conștient apa”, a adăugat acesta, astfel putând să ne ducem cu gândul că acest program s-ar putea să reprezinte doar bani risipiți în condițiile în care se consideră că în Spania climatul se schimbă, inclusiv în zona montană, ariditatea crește și astfel sursele de apă care să umple rezervoarele și barajele scad, deci programul ar fi inutil.

 

România și necesitatea de apă

 

Plecăm cu gândul la acest moment al povestirii din Spania pentru a veni înapoi pe plaiurile mioritice și să vedem în același context cum stăm cu rezervele și consumul de apă.

La acest moment, Hidroelectrica are o capacitate de stocare, în cele circa 40 de lacuri de acumulare, de vreo patru miliarde de metri cubi, apă care este folosită aproape exclusiv pentru producția de energie electrică, regularizarea unor cursuri de apă împotriva inundațiilor și viiturilor, dar și pentru consumul populației și al industriei, într-o foarte mică măsură.

Consumul de apă al României a cunoscut în ultimii 35-40 de ani o variație extrem de importantă, în sensul că acesta, înainte de Revoluție și în primii ani după aceasta, se ridica la circa 20 de miliarde de metri cubi anuali, cam cât este consumul actual al Germaniei.

Acum, trebuie să înțelegem că acest consum era atât de ridicat și din cauza consumurilor exagerate din industrie, din cauza unor tehnologii energofage sau a risipei, dar și din cauza consumului pentru agricultură, care se ridica la aproape 5,5-6 miliarde de metri cubi pe an, adică cu peste 50% mai mult decât sunt rezervele Hidroelectrica azi.

Datele ultimilor ani arată, conform Apelor Române, că în 2018 cererea era de 6,86 miliarde de metri cubi, iar acum s-a ajuns la 8,6 miliarde, iar cea mai mare creștere s-a înregistrat la cererea de apă în agricultură, de la 1,62 miliarde la 2,8 miliarde în doar cinci ani, asta datorită creșterii suprafeței irigate.

Tot conform acelorași date, consumul casnic a crescut cu doar vreo 0,2 miliarde de metri cubi, de la 1,16 miliarde de metri cubi de apă la 1,35 miliarde. Potrivit datelor INS, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a ajuns în 2022 la 597 milioane de metri cubi, o scădere ușoară față de 2021.

În această trecere în revistă a rezervelor de apă trebuie avută în vedere că de principiu distribuirea cursurilor de apă (nu a volumelor de apă) pe teritoriul țării este relativ uniformă, doar că cele mai mari captări sunt pe Dunăre cu cele două baraje de la Porțile de Fier 1 și 2, iar apoi mai sunt câteva baraje mari pe râuri interioare (Bicaz, Vidraru, Vidra, Izvorul Muntelui, Oașa și altele).

O primă observație ar fi că în România mai există posibilități imense de construcție de noi baraje de acumulare, atât de natură tehnică, în sensul în care să găsim locații care să prezinte conformație naturală, dar și versanți de natură geologică potrivită pentru a se construi barajul, dar mai există și surse de apă care pot fi captate pentru astfel de întrebuințări.

După opinia profesorului Dorel Pavel și studiile realizate de ISPH, potențialul hidroenergetic neexploatat este estimat la circa 8000 Mwh, adică echivalentul a circa 11-12 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă (unul are o putere instalată de circa 700 Mwh), iar acumulările de apă se pot ridica la cca 6-7 miliarde metri cubi apă. În această estimare s-au inventariat doar situațiile foarte favorabile economic și tehnic, potențialul fiind mult mai mare dacă se vor lua în calcul și variantele bune economic sau cele medii.

Acest potențial a fost blocat în mare măsură de politica dusă prin Ministerul Mediului, care oficial a invocat eventualele probleme de mediu care pot apărea, dar care nu au fost demonstrate nicăieri în lume în cazul unor construcții și exploatări durabile, urmărite permanent, și unde se aplică legea în mod precis atât în timpul construcției, dar și ulterior pe durata exploatării, ci, din contră, se consideră că avantajele și beneficiile pot fi extrem de importante pentru natură și om.

Sunt numeroase exemple în acest sens, iar mulți dintre cei care mai fac turism în România se duc și admiră lacul de la Oașa sau lacurile Scropoasa sau Bolboci din Masivul Bucegi, care pot fi luate drept model de bună practică.

Având în vedere experiențele de la noi cu modul de manifestare al clasei politice, de multe ori și sub umbrela unor propuneri fără logică și temei științific ale Comisiei Europene, ne putem pune întrebarea dacă Ministerul Mediului nu a fost folosit ca organ de limitare a dezvoltării locale prin exploatarea resurselor hidroenergetice și, pe de altă parte, de stimulare a unor alte activități de producere a energiei, pe bază de panouri fotovoltaice sau eoliene (toate venite din import), care au impact chiar mai mare asupra naturii, dar acesta este un subiect separat.

Cert este că România, dacă dorește astăzi, să zicem, să își amenajeze circa patru milioane de hectare de teren agricol irigat (asta însemnând repararea celor trei milioane de hectare de pe timpul lui Ceaușescu și încă un milion de hectare care ar fi de dorit drept amenajări noi) și să poată asigura măcar 150 mm/ha/an (adică 1500 mc/h sau echivalentul a 3 udări), are nevoie de surse de apă de 6 - 6,5 miliarde de metri cubi, adică de 1,5 ori cât poate înmagazina astăzi Hidroelectrica, presupunând că ar și folosi această apă pentru irigații, ceea ce nu se întâmplă.

La fel este de reținut că într-un an secetos cum a fost și acesta, o cultură de porumb are nevoie de 4-5 udări, iar o cultură de soia, de 5-6 udări, ceea ce ar duce consumul de apă necesar irigațiilor pentru suprafața avansată de 4 milioane ha la un volum de 8-9 miliarde de metri cubi de apă.

Trebuie menționat că astăzi noi, ca țară, nu avem stocuri de apă pentru irigații, adică ne asigurăm apa de irigații doar din ce curge pe Dunăre sau anumite râuri interioare (un procent foarte mic), fără să putem folosi acumulările din barajele de la Porțile de Fier 1 și 2 care sunt exclusiv pentru producerea de energie electrică, iar pe râurile interioare nu avem amenajări de captare a apei de irigații pentru folosință în timpul verii (nu avem captări de apă nici pentru industrie sau turism), ele fiind tot pentru energie electrică și într-o foarte mică măsură pentru nevoile populației sau industriei, asta cu toate că ne uităm la apă cum curge liber pe râurile interioare și Dunăre, și, neîngrădit, către mare.

Este obligatoriu să înțelegem cu toții că în România dezvoltarea economică viitoare (industrie, agricultură, turism, populație) se bazează aproape în totalitate pe apa care curge prin intermediul cursurilor de apă, deoarece noi nu avem baraje de captare. Dacă cursurile scad sau seacă, în acele zone autoritățile nu au soluții de suplinire a lipsei de apă (în afară de cisternele pompierilor), cum ar fi putut fi existența în amonte a unui baraj, căruia să i se dea drumul în mod controlat pentru a susține nevoile economice și sociale.

Pentru cei care nu știu sau au uitat foarte repede, anul trecut în România, în jurul datei de 1 august, s-a oprit apa de irigații în sudul țării, din cauza nivelului scăzut al Dunării care făcea imposibilă aducțiunea de apă, iar situația nu a putut fi atenuată cu barajele de pe Dunăre, deoarece acea apă, așa cum am arătat mai sus, avea o altă destinație. Dar odată cu scăderea cursurilor râurilor au fost puse la grea încercare și alimentarea cu apă pentru populație, industrie, răcirea reactoarelor de la Cernavodă, circulația fluvială și multe altele.

Dacă ne referim la agricultură, este sugestiv exemplul din acest an, când la neirigat în zona mea (Brăila), dar și în alte județe limitrofe producția de porumb a fost de 250-400 kg/ha, iar la irigat producția este de 10-12 to/ha. Dacă o raportăm la 2 milioane ha irigate (jumătate din cât am propus pentru amenajat), vorbim de o producție de 20 de milioane de tone/an, cu o valoare de piață astăzi de circa 3,6 miliarde euro/an, totul fiind posibil în acest scenariu.

Ecologiștii trebuie și ei să înțeleagă că și fauna sau plantele mor fără apă, deci o regularizare a acestor cursuri de apă ar ajuta și aceste aspecte, iar beneficiile ar fi incomparabile în raport cu problemele care ar putea apărea.

 

Avem interesul unor astfel de investiții în viitorul apropiat în România?

 

Personal, fără presiunea societății cu toate elementele care o constituie, nu cred că avem o clasă politică să poată prevedea o astfel de ,,APOCALIPSĂ”, iar asta va fi una dintre greșelile fundamentale ale noastre ca țară și nație, cu mult mai mare decât greșeala care se dovedește acum a lipsei unui buget de înarmare la un nivel rezonabil de-a lungul ultimilor 30 de ani, fapt care ne-a dus într-o situație de vulnerabilitate pe care încercăm să o recuperăm, dar nu va fi ușor.

Nu trebuie să neglijăm scenariul foarte probabil ca ariditatea multor regiuni din sudul, estul și vestul tării să crească și noi să nu avem instrumente de intervenție pentru a salva producția de hrană a țării, iar decât să ajungem să dăm anual câteva sute de milioane de euro pentru despăgubiri fără finalitate, nu ar fi mai bine să gândim un program de captare a resurselor de apă care azi se pierde?

Cred că realizarea unor investiții în astfel de baraje ar putea fi un pilon de bază al strategiei de asigurare a securității alimentare a țării, dar și garanția unei dezvoltări economice, care nu va fi posibilă fără apă.

Legat de problema resurselor de apă ale unei țări sau alteia, mi s-au părut interesante afirmațiile ministrului moldovean al Agriculturii, domnul Bolea, care afirma că în raioanele din sudul țării (Republica Moldova) nu ar trebui să se mai cultive porumb, în condițiile în care precipitațiile însumează cca 200-300 mm/am, iar consumul porumbului este de 500-600 mm/an pentru o producție decentă.

Afirmația mai includea o parte referitoare la nevoia unor reglementări legale privind cultivarea acestei plante, dar care până la urmă a fost dezmințită de demnitarul moldovean.

Totuși, această afirmație îmi aduce aminte de o situație din Franța, unde în departamentele din centrul și nordul Franței nu găsești fermieri care să cultive porumb boabe decât în mod excepțional, deoarece condițiile climatice nu sunt cele mai bune, rezumându-se la porumbul de siloz pentru zootehnie sau la cultivarea cerealelor, sfeclei de zahăr sau a rapiței, iar asta deoarece acești fermieri ascultă de sfaturile cercetătorilor din diferite institute de cercetare sau camere agricole.

Ca să spui acest lucru în România, în sensul că poate trebuie începută o discuție despre recomandările de amplasare a culturilor sau activităților agricole în anumite zone cu probleme climatice, nu ar face decât în cele mai multe situații ca aceia care ar avea ceva de spus să rămână rezervați, în schimb fel de fel de neaveniți își vor da cu părerea în funcție de cum ar bate vântul, iar astfel, din păcate, mulți fermieri dintre cei care ar trebui să fie protejați de astfel de recomandări vor sfârși prin falimentul fermei, fenomen existent, dar nerecunoscut azi.

 

Care ne sunt urgențele

 

În concluzie, cred că avem nevoie urgentă de:

I. Realizarea unei strategii de captare a resurselor de apă în vederea creării unor rezerve strategice pentru susținerea agriculturii și a industriei în condiții de calamitate naturală gravă.

  • Această strategie ar trebui să aibă în vedere și reducerea/eliminarea importurilor de pește, care se cifrează la cca 110.000 de tone pe an, reprezentând între 85-90% din consumul intern.

  • Poate fi baza unor dezvoltări locale de natură turistică, așa cum a început lacul Oașa, sau de prea mult timp așteaptă o inițiativă în acest sens alte lacuri de acumulare ca Bolboci sau Scropoasa.

  • Asigurarea stocurilor de apă pentru consumul populației sau al obiectivelor industriale, în special al celor strategice, dar nu numai.

Acest program ar trebui să cuprindă captările care ar putea fi realizate în zonele montane pe cursurile existente, care apoi ar putea fi folosite și drept canale pentru conectarea la noi amenajări de irigații sau pentru aprovizionarea Dunării pentru a avea nivel care să facă posibilă irigarea culturilor din sud-estul țării.

Ar trebui să ne gândim să ducem apa Dunării pe albia unor cursuri care se varsă în fluviu pe teritoriul românesc, ca să nu fim nevoiți apoi să împărțim cu ,,frații bulgari”, iar astfel de cursuri sunt Ialomița/Prahova sau Buzău, care vin din zonele montane și care pot prelua pe parcurs și alte surse de apă.

O astfel de gândire poate fi implementată și în sudul țării, folosindu-se culoarul râurilor Argeș/Dâmbovița, dar la fel, și cu riscurile asociate, bazinele Oltului și Jiului. În plus, nu ar trebui uitată finalizarea proiectului amenajării Siret-Bărăgan.

II. Realizarea unei strategii de obținere a resurselor de apă pentru ,,înverzirea Dobrogei” prin desalinizarea apei de mare, astfel încât să fie asigurată apa pentru irigații și industrie.

  • Costul energiei pentru uzinele de desalinizare ar putea fi redus și ,,verde”, având în vedere că zona este propice atât pentru energie fotovoltaică, dar și eoliană (pe lângă cea nucleară de la Cernavodă), care ar asigura costuri reduse de obținere a apei.

  • Sursele de apă astfel obținute ar putea permite și o reindustrializare a zonei, care ar permite fructificarea existenței portului Constanța, dar lipsa apei este un impediment pentru multe sectoare economice.

Această regiune, Tulcea și Constanța, ar însemna circa 450.000 ha potențial irigabile, zonă care ar putea cunoaște o dezvoltare fantastică prin culturi de origine subtropicală, atât culturi vegetale, dar și culturi pomicole sau viticole și cu desfacere la export (caise, piersici, struguri de masă, smochin, migdale, legume).

Dar pentru a dimensiona și realiza o estimare corectă și fiabilă a modului de gestionare a resurselor de apă, am avea nevoie și de alte analize, dar și de alte măsuri. Aici ar trebui să ne gândim la stimularea fermelor cu sere hidroponice care permit recircularea apei și consumurile cele mai eficiente dintre toate sistemele de cultură ale legumelor.

Trebuie avute în vedere și recuperarea, și reutilizarea apei, noi fiind acum în situația în care avem stații de epurare care curăță apa și îi dau drumul în diferite cursuri de apă, în loc să o reutilizeze în procesul de producție sau în alte scopuri, aspecte care se întâmplă și la stațiile de epurare a apelor din unele localități sau complexe zootehnice.

Autoritățile trebuie să se trezească din visele frumoase cu râuri repezi și ape cristaline care nu se mai opresc și să încerce să vizualizeze terenuri aride, lipsa vegetației și a animalelor, imagini ale „APOCALIPSEI” resurselor de apă care se apropie cu pași repezi, iar la rândul lor ecologiștii de cafenea trebuie să înțeleagă că plantarea unui pom sau interzicerea agriculturii intensive va aduce doar niște mici modificări la imaginile apocaliptice anterioare, adică pe lângă peisajele aride vor mai fi și oameni subnutriți, muribunzi și care nu vor mai avea puterea să se gândească la nimic.

Dar despre asta și multe alte aspecte, într-un număr viitor. În rest, numai de bine.

*****

De ceva timp, cochetez cu unii dintre colegii din presa agricolă la un mod de organizare a unor grupuri de lucru sau denumite oricum altfel, dar fără a avea patronajul unui minister, asociații profesionale sau organizații de presă, ci o formă cât mai independentă, dar unde să participe specialiști din ASAS, Institutul de Economie Agrară, INCDA Fundulea și stațiunile din teritoriu, MADR, organizații ale fermierilor, specialiști din presa agricolă și fermieri cu astfel de competențe, care cu toții, într-un spirit voluntar, dar asumat, să pună umărul la un astfel de proiect. Normal că doar presa (în special cea agricolă) poate face promovarea și diseminarea unui astfel de proiect. Trebuie menționat că un astfel de proiect nu este dedicat celor care își doresc o trambulină ministerială sau parlamentară, ci pentru cei care în mod altruist ar dori să aloce timp, și nu puțin, pentru studiu, pentru a scrie și pentru a susține astfel de programe atât de necesare, după cum bine constatăm de vreo 30 de ani încoace.
Dar vom putea construi un astfel de forum pentru dezbatere, fără a pune înainte egoismul și dorința de a mai avea o funcție sau avantaj personal? Eu sper sincer că da și sunt deschis discuțiilor cu toți cei care ar îmbrățișa o astfel de idee, și aștept cu drag orice feedback în acest sens.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Disciplina de Apicultură și Sericicultură, face parte din consorțiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurările, armonizările și echilibrările fiziologice ale coloniilor de albine. Consorțiul este format din 18 parteneri din 14 țări, iar coordonator este prof. dr. Dirk de Graaf, de la Universitatea Gent (Belgia), care a fost distins în 2021 cu titlul Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.

Proiectul Better-B este finanțat cu 6,3 milioane euro din partea Uniunii Europene, a Regatului Unit și a Elveției, iar cercetările sunt dedicate îmbunătățirii tehnologiei apicole, rezistenței la stresul abiotic, la schimbările climatice, pierderea habitatului și la acțiunea substanțelor chimice periculoase.

Tema principală se referă la coloniile de albine, care sunt adesea slab adaptate pentru a face față stresului extern, cum ar fi schimbările climatice, pesticidele, provocarea și atacul paraziților, exacerbate de practicile apicole moderne. Specialiștii din cadrul proiectului subliniază faptul că reziliența apiculturii este susținută în primul rând de valorificarea puterii naturii, de restabilirea armoniei și echilibrului, atât la nivelul albinei ca individ, cât și la nivel de colonie sau între colonie și mediul ei.

„Consorțiul Better-B consideră calea către armonie și echilibru ca fiind reprezentată de coloniile darwiniene: colonii abandonate sau sălbatice, care au supraviețuit în mediul sălbatic sau au fost selectate pe criterii bazate pe potrivirea caracterelor de rezistență. Cu toate acestea, astfel de colonii lipsesc de obicei din efectivele de multiplicare și alte multe caracteristici favorabile, importante pentru apicultura modernă. Soluția noastră este să înțelegem procesele și mecanismele care sunt selectate în natură, pentru a putea adapta practicile moderne de apicultură tehnologiilor apicole avansate. Acesta este proiectul Better-B”, a explicat prof. dr. Daniel S. Dezmirean, decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și responsabil cu implementarea Proiectului Better-B din partea USAMV Cluj-Napoca.

Implementarea acestei noi abordări a managementului apicol va fi întreprinsă în strânsă colaborare cu apicultorii români, ca părți interesate. Specialiștii din cadrul proiectului consideră că armonia și echilibrul trebuie să aibă loc pe trei niveluri - mediul înconjurător, albinele melifere și practicile apicole, toate urmând a fi abordate în cadrul Proiectului Better-B, care va avea o durată de patru ani.

Better B

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Compania Bayer în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții (USV) „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenția fermierilor informații importante despre viespea rapiței (Athalia rosae L., sin. Athalia colibri Christ.). Aceste informații vă pot ajuta să gestionați corect în viitor combaterea acestui dăunător pentru ca rezultatele să fie eficiente și costurile minime. Procedând astfel, mediul va fi mai puțin poluat și entomofauna utilă protejată.

Athalia rosae

Athalia rosae

În culturile de rapiță răsărite, viespea rapiței este prezentă în acest an cu densități mai mari decât anul trecut în aceeași perioadă. La data de 11 septembrie 2023 în culturile de rapiță răsărite în procent de 50% (semănate la sfârșitul lunii august), Athalia rosae avea activitate intensă de zbor, împerechere, depunere ouă. Femelele analizate în laborator erau pline de ouă la data mai sus menționată.

La data de 27 septembrie 2023 în toate culturile de rapiță pot fi observați adulții, ouăle și larvele de viespe. În unele ferme se execută acum cel de-al doilea tratament pentru combaterea viespilor, puricilor și larvelor defoliatoare de lepidoptere (Pieris brassicae, Plutella xylostella etc).

Dăunătorul Athalia rosae poate fi gestionat corect și economic doar dacă îi cunoaștem biologia, modul de dăunare și monitorizare. În articolul de față găsiți informații utile despre acest dăunător nelipsit din culturile rapiță în luna septembrie.

viespea rapitei

 

Viespea rapiței - Athalia rosae l. - poate distruge plantele de rapiță în perioada de răsărire

 

Athalia rosae este o specie oligofagă, adică se hrănește cu crucifere cultivate, dar și sălbatice. Speciile sălbatice de crucifere și umbelifere preferate sunt: Raphanus raphanistrum L., Carum carvi L., Conium maculatum L. etc. Se poate spune că preferă ridichile, apoi rapița, varza, muștarul, cresonul etc. Acest dăunător este atras de izotiocianații și glucozinolații din plantele de crucifere. După unii autori, larvele de viespe au capacitatea de a reține în hemolimfă glucozinații, iar în momentul în care sunt atacate, din tegument exudă o picătură de hemolimfă (sângerare ușoară). În acest fel, larvele se apără de eventualii prădători (apărare bazată pe substanțele chimice din hemolimfă [Boevé & Schaffner, 2003; Vlieger et al., 2004].

vrapita

 

Importanța cunoașterii biologiei și ecologiei acestui dăunător

 

În țara noastră, viespea rapiței are două generații pe an, supraviețuiește în stadiul de larvă în cocon la adâncimea de 7 - 15 cm în sol și se împupează primăvara, pe parcursul lunii aprilie. Zborul primei generații de viespi începe în luna mai - începutul lunii iunie, funcție de condițiile climatice. Adulții pot fi recunoscuți ușor datorită culorii portocalii strălucitoare a corpului, exceptând părțile laterale și capul. Viespile sunt destul de mici, lungimea corpului oscilând între 5 - 8 și chiar 9 mm. Aripile au culoare galbenă la bază și mai negricioase la marginea frontală și la jumătatea exterioară. Abdomenul ambelor sexe este gros, dar mai ascuțit la femelă și mai rotunjit la mascul.

Rapiță răsărită aproximativ 50% la data de 11 august 2023 (semănată la sfârșitul lunii august). În această solă viespile erau prezente în densitate foarte mare și aveau activitate intensă de împerechere și depunere ouă

Rapiță răsărită aproximativ 50 la data de 11 august 2023 semănată la sfârșitul lunii august. În această solă viespile erau prezente în densitate foarte mare și aveau activitate intensă de împerechere și depunere ouă

După apariție, adulții se hrănesc o perioadă pe plante din familia Brassicaceae și Apiaceae, după care încep să se împerecheaze. Pe parcursul vieții, o femelă poate depune aproximativ 200 - 300 de ouă. Fiecare ou este depus într-o mică cavitate tăiată pe marginea frunzei plantei gazdă (în cazul de față rapița). Zonele unde femelele au depus ouă pot fi recunoscute destul de ușor deoarece țesutul este deformat. Ouăle de Athalia rosae sunt mari, ovale, transparente, cu aspect sticlos. Perioada embrionară poate dura între 5 - 12 zile funcție de condițiile de climă, cel mai adesea 6 - 8 zile [Lole, 2010].

daune viespe

 

Cum recunoaștem larvele

 

Larvele de Athalia rosae pot fi recunoscute relativ ușor, datorită corpului care are aspect ridat, culoare închisă sau verde - cenușie și este acoperit cu mici veruci. Larvele au 11 perechi de picioare, iar capul este mic și negru. Dimensiunea larvelor la completa dezvoltare poate fi cuprinsă între 18 - 25 mm. În condiții favorabile, dezvoltarea larvelor poate dura 10 - 13 zile la temperaturi peste 200C [Amiridze, 1973]. Cel mai adesea, stadiul larvar poate dura între 20 și 50 de zile.

Larvă de Athalia rosae la data de 4 octombrie 2023

Larvă de Athalia rosae la data de 4 octombrie 2023

Larvele mature din prima generație se retrag în sol în perioada iunie - iulie (unde își vor construi coconii și apoi se vor împupa). Adulții din generația a II-a apar pe parcursul lunilor iulie - august și ciclul se reia [Roșca et al., 2011].

Pe măsură ce culturile de rapiță răsar (în luna septembrie), adulții migrează în ele, se împerechează, iar femelele depun ouă. Larvele celei de-a doua generații de viespe pot produce pagube importante culturilor de rapiță cât și celor de varză de toamnă.

 

Recunoașterea daunelor

 

Larvele tinere (prospăt eclozate) se hrănesc în interiorul frunzei la început (mod de hrănire minier), apoi extern pe partea inferioară. Pe măsură ce se dezvoltă consumă epiderma inferioară și mezofilul frunzelor. În primele etape ale atacului, când larvele sunt mici, în frunze se observă orificii. Când larvele sunt mari, în urma procesului de hrănire, din frunze rămâne doar scheletul (nervurile principale). La atacuri masive tinerele plăntuțe se pot usca.

Daune produse de larve la rapiță la 4 octombrie 2023

Daune produse de larve la rapiță la 4 octombrie 2023

Larvele generației de primăvară pot consuma florile și silicvele în formare. Cel mai des le putem observa în culturile de muștar înflorite.

Generația de toamnă este considerată cea mai dăunătoare pentru rapiță deoarece poate produce pagube importante culturilor semănate devreme. Tinerele plăntuțe pot fi consumate complet de către larve [Lole, 2010; Roșca et al., 2011].

Împerechere la data de 11 septembrie 2023

Împerechere la data de 11 septembrie 2023

 

Metode de monitorizare

 

Metoda cea mai sigură constă în observarea directă a zborului adulților. Mai pot fi utilizate și capcanele galbene cu lipici. Capcanele galbene sau cele cu apă trebuie plantate în preajma plantelor gazdă. Zborul adulților este favorizat de temperaturile zilnice cuprinse între 18 și 190C cu un optim între 23 - 260C [Amiridze, 1973].

Pentru rezultate foarte bune în combatere, monitorizarea ar trebui să înceapă în luna mai și să continue până în luna septembrie. Monitorizarea se face cu scopul de a stabili momentul de activitate intensă al adulților de viespe. Când zborul este masiv trebuie să verificăm imediat și prezența larvelor pe frunze.

Pentru monitorizarea larvelor pot fi utilizate plante gazdă din familia cruciferelor. Metoda nu este eficientă, deoarece, de cele mai multe ori, până când vedem larvele, frunzele de rapiță pot fi deja devorate [Lole, 2010] .

Larvă tânără

Larvă tânără

 

Managementul integrat al viespei rapiței

 

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

Deși adesea ignorate, măsurile de prevenire ne pot scăpa de cheltuieli inutile. Una dintre cele mai importante măsuri profilactice este amplasarea noilor culturi de rapiță mai departe de cele vechi. Alte măsuri ce pot fi utilizate constau în: combaterea buruienilor gazdă din familia cruciferelor, rotația cu păioase sau rădăcinoase, efectuarea unei arături imediat după recoltarea rapiței (mai ales în zonele unde sunt populații mari de viespi, pentru distrugerea pupelor), fertilizarea echilibrată, înființarea de culturi capcană [Hill, 1987].

Combaterea chimică trebuie efectuată la avertizare și când pragul economic de dăunare este depășit sau întrunit (PED de peste 2 larve/plantă - Roșca et al., 2011; EPPO, 1998. Cu toate acestea, specialiștii recomandă tratamente și atunci când se constată zbor masiv de adulți în culturile de rapiță în curs de răsărire pentru ca femelele să nu apuce să depună ouăle.

Tratarea semințelor de rapiță și muștar este considerată foarte importantă deoarece poate asigura o protecție de aproximativ 6 - 8 săptămâni pentru dăunători. Cu toate acestea, de multe ori nu este așa. În România, pentru tratarea semințelor este omologat insecticidul ciantraniliprol. Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: acetamipridul, deltametrinul, lambda - cihalotrinul, tau - fluvalinatul, acetamiprid + lambda - cihalotrin, etofenprox, gama - cihalotrin [după aplicația PESTICIDE 2.23.6.1, 2023].

Din managementul integrat nu ar trebui să lipsească măsurile biologice. În cazul viespei rapiței poate fi utilizat produsul Spinosad (pesticid obținut prin fermentare din bacterii naturale - Saccharopolyspora spinosa), care este foarte eficient la doze mici și acționează prin ingestie și contact asupra insectelor. Controlul prin contact este extrem de eficient. Însă, prin ingestie, eficacitatea crește de 5 - 10 ori. Impactul acestei substanțe asupra entomofaunei utile este considerat scăzut comparativ cu alte produse biologice. Un punct tare este faptul că asigură un control mai rapid și eficient, comparativ cu alte produse biologice. Produsele pe bază de Bacillus thuringiensis (B.t.), controlează larvele de lepidoptere foarte bine dar nu și pe cele de viespe [Lole, 2010] .

Disecție la femelă de Athalia rosae la 11 septembrie 2023. Femela era plină de ouă

Disecție la femelă de Athalia rosae la 11 septembrie 2023. Femela era plină de ouă

 

Bibliografie

Amiridze N., 1973 - Some experimental data to ecology of turnip sawfly. In: Kanchaveli L.A., ed. The proceedings of Georgian Plant Protection Institute, vol. 24. Tbilisi: Georgian NIIZR. 105 - 107 p.
Boevé J. L. & Schaffner U., 2003 - Why does the larval integument of some sawfly species disrupt so easily? The harmful hemolymph hypothesis. Oecologia 134, 104 – 111.
EPPO Standards, 1998. Guidelines on good plant protection Practice, Rape, PP 2/8 (1), disponibil pe https://gd.eppo.int>standard>pp2-008-1-en, 10 p.
Hill D. S., 1987. Major temperate crop pests. Agricultural InsectPests of Temperate Regions and Their Control (ed. by DS Hill),pp. 448 – 449. Syndicate of the Cambridge University, Cam-bridge, UK
Lole M., 2010 - Turnip sawfly: biology and control, Factsheet 11/10, Field Vegetables Project FV 317.
PESTICIDE 2.23.6.1, 2023.
Roşca I., Oltean I., Mitrea I., Tãlmaciu M., Petanec D. I., Bunescu H. Ş., Rada I., Tãlmaciu N., Stan C., Micu L. M., 2011 - Tratat de Entomologie generală şi specială, Editura “Alpha MDN”, Buzău, p. 279 - 296.
Vlieger L., P. M. Brakefield and C. Müller, 2004 - Effectiveness of the defence mechanism of the turnip sawfly, Athalia rosae (Hymenoptera: Tenthredinidae), against predation by lizards, Bulletin of Entomological Research (2004) 94, 283–289, DOI: 10.1079/BER2004299.

ocotuna

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Succesul unei culturi începe cu sămânța. Ameliorarea plantelor și producția de sămânță reprezintă coloanele fundamentale ale agriculturii moderne. În această luptă constantă pentru a obține recolte de calitate, soiul de grâu autohton PG 102 a fost întâmpinat cu brațele deschise de către comunitatea agricolă, dezvăluind un potențial impresionant pentru agricultura viitorului.

În spatele fiecărui bob de grâu PG 102 se ascunde un efort meticulos de ameliorare genetică. PG 102 a fost modelat prin decenii de selecție și încrucișare, țintind să fie adaptat perfect la condițiile specifice ale României.

 

Menținerea calităților genetice la PG 102

 

Menținerea calităților genetice ale soiului PG 102 reprezintă un proces meticulos. Prima etapă a acestui proces implică selectarea plantelor tipice ale soiului, urmată de studiul atent al descendențelor acestor plante în câmpurile de menținere a valorii genetice și biologice a soiului, care durează între unul și trei ani. Scopul este de a obține sămânța amelioratorului, care apoi este înmulțită consecutiv pentru a produce semințe de prebază, bază și certificată.

În acest an, prima etapă a procesului de selecție conservativă pentru PG 102 a fost finalizată. S-au recoltat numeroase plante din câmpurile de prebază și bază ale companiei Prosol. Aceste plante au fost selectate cu atenție pe baza măsurătorilor biometrice și a altor caracteristici specifice ale soiului.

IMG 6153

În toamnă, semințele selectate vor fi semănate individual în rânduri separate, pentru a urmări cu precizie dezvoltarea lor și pentru a asigura puritatea varietală maximă.

Acest proces se va derula în continuare timp de 1-3 ani, culminând cu obținerea sămânței amelioratorului. Acesta este un exemplu clar al angajamentului nostru de a oferi fermierilor sămânță de cea mai bună calitate, cu o valoare biologică cât mai apropiată de soiul inițial.

 

Ce îl face special?

 

Unul dintre aspectele deosebite care definește acest soi este rezistența sa la secetă. PG 102 este o adevărată comoară a agriculturii în zonele cu resurse de apă limitate. Datorită unui sistem radicular bine dezvoltat, PG 102 are capacitatea de a extrage apa din straturi adânci ale solului, oferind plantei o rezistență neegalată la secetă.

Dar, PG 102 nu se oprește aici. Acest soi impresionează și prin capacitatea sa mare de înfrățire, asigurând polenizarea optimă și uniformă a culturii. Ca rezultat, recoltele de grâu PG 102 sunt caracterizate de o consistență extraordinară, oferind fermierilor predictibilitate și prosperitate.

Un alt aspect semnificativ este rezistența sa la frângere și cădere, o proprietate vitală în fața provocărilor meteorologice. Această caracteristică asigură că plantele PG 102 rămân robuste și puternice în orice condiții, contribuind la o recoltă de calitate superioară.

postare

 

Rezultate confirmate

 

Rezultatele din câmp demonstrează cu claritate potențialul uriaș al soiului PG 102. Fermierii au înregistrat producții medii de peste șapte tone pe hectar, cu cifre ale conținutului de gluten ce variază între 27 și 30,5%, precum și o masă hectolitrică de la 78,20 la 85 kg/hl. Aceste cifre confirmă calitatea și rezistența excepțională a soiului de grâu PG 102.

 

Articol de: MARIA OBADĂ (https://prosolagri.ro/)

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Cultura mare

Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje -  Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, se desfășoară în această toamnă în perioada 7 - 10 septembrie, la Complexul Internațional EXPO Arad.

La Agromalim 2023 sunt prezenți cei mai importanți jucători în domeniul agricol și industriei alimentare din întreaga lume. „Tehnologii, mașini și utilaje agricole, input-uri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, toate acestea își așteaptă vizitatorii în vestul țării în perioada 7 - 10 septembrie”, ne-a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim, care adaugă că și la această ediție expoziția de animale de rasă va fi unul din punctele de interes pentru vizitatori.

agromalim agromalim

De asemenea, cercetarea românească în domeniul agriculturii și industriei alimentare își prezintă rezultatele la Agromalim 2023.

agromalim

Programul de vizitare al târgului:
Joi, 7 septembrie: 11.00 – 18.00
Vineri, 8 septembrie; sâmbătă, 9 septembrie: 10.00 – 18.00
Duminică, 10 septembrie: 10.00 – 16.00

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni (SCDCPN), împreună cu autoritățile locale, intenționează să facă din pepenele de Dăbuleni un produs cu indicație geografică protejată (IGP). De menționat că stațiunea nu comercializează pepeni, ci se ocupă doar de cercetare, de ameliorare și de producere de sămânţă.

Pepenii de Dăbuleni sunt renumiți în întreaga țară, dar renumele lor ascunde, la acest moment, ani de trudă, uneori fără o remunerație pe măsura muncii. Însă, fermierii din zonă au fost scoși de multe ori din necaz cu această cultură care de-a lungul timpului a evoluat datorită muncii asidue a cercetătorilor. Tehnologia a dus şi producţia, şi calitatea pe alte trepte. Odată cu introducerea altoirii şi a soiurilor din ce în ce mai performante, producţiile au crescut constant.

337095765 453108223643111 4639390775855038606 n

Potrivit cercetătorilor de la SCDCPN Dăbuleni, 2023 a fost un an delicat, până acum, cu temperaturi foarte scăzute, precipitaţii foarte multe, ceea ce este pe de o parte bine, dar pe de altă parte anumite culturi au fost afectate de aceste condiții climatice. „În ceea ce privește cultura pepenilor verzi, condiţiile climatice ale acestui an au făcut ca primele fructe coapte, primii pepeni care s-au copt la Dăbuleni să fie cu circa zece zile mai târziu decât în media ultimilor ani. Aceleaşi condiţii de climă, de temperatură, de precipitaţii fac ca nici gustul pepenilor să nu mai fie cel pe care ni-l dorim. Sunt uşor mai puţin dulci decât normal, decât potenţialul hibridului. Pentru că, repet, am avut o perioadă mare cu temperaturi mult sub media acestei perioade”, ne-a spus dr. ing. Ștefan Nanu, director științific SCDCPN Dăbuleni.

140A8458

În arealul arid al Olteniei, în opinia cercetătorilor, ideal ar fi ca fiecare să își păstreze și să-și modernizeze tehnologia în care s-a specialiazat, referindu-ne la producătorii de răsaduri, cultivatori și cei care valorifică producția.

Pepenii se cultivă prin răsad altoit. „Această tehnologie deja în mare parte a fost preluată de o altă categorie de oameni, oameni care produc plante altoite. Cultivatorul din Dăbuleni şi din zonă se ocupă de producerea pepenilor, achiziţionând răsadurile produse de cei cu dotarea şi pregătirea necesară”, a precizat dr. ing. Ștefan Nanu.

Cu mulţi ani în urmă, pepenii se cultivau prin semănat direct, folosindu-se sămânţă oprită de fiecare cultivator. Tehnologia de cultivare a evoluat, s-a trecut la folosirea hibrizilor, care sunt superiori în special din punct de vedere productiv, din punctul de vedere al rezistenţei la boli şi dăunători. Apoi s-a trecut la altoirea pepenilor, pe portaltoi care rezistă la renumita ciupercă Fusarium oxysporum.

218498734 958854108233789 531776094358387171 n

„În goana după preţuri mai bune, tehnologia s-a actualizat prin mulcirea solului cu folie de polietilenă pentru a scăpa şi de buruieni, apoi cultivarea în tunel pentru timpurietate. Deci, tehnologia a evoluat cu fiecare an, în această evoluţie staţiunea având un rol aş putea spune dominant, sigur, nu se putea face această evoluţie fără dorinţa şi ambiţia cultivatorilor de a avea culturi bune şi de a putea să trăiască din aceste culturi. S-a ajuns în acest moment la un vârf al tehnologiei în cultura pepenilor verzi, dar suntem oarecum deficitari în continuare la capitolul valorificare”, arătat directorul științific al stațiunii, dr. ing. Ștefan Nanu.

218432596 958854151567118 7465131776772959740 n

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni nu există hibrizi, sunt doar soiuri de pepeni, cu care stațiunea se mândrește. Este vorba de soiurile de pepene roșu Dulce de Dăbuleni, De Dăbuleni şi Oltenia şi un soi de pepene galben, Dăbuleni 60.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni îşi desfăşoară activitatea, în principal, în zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, soluri care au o fertilitate naturală scazută. SCDCPN are o activitate de 64 de ani, îndreptându-și atenția preponderent pentru a face nisipul fertil. S-au creat soiuri și hibrizi ce valorifică la maximum nisipurile din zonă, cercetarea la stațiune vizând patru domenii: pomicultură, viticultură, legumicultură, culturi de câmp, plante medicinale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Horticultura

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită acordarea unor autorizații temporare pentru utilizarea neonicotinoidelor pentru tratarea semințelor folosite la însămânțarea culturilor de toamnă din acest an.

În anul 2023, din cauza condițiilor agrometeorologice de secetă pedologică severă și arșiță prelungită, s-a constatat o proliferare extremă a dăunătorilor (în special Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Zabrus tenebrioides, Ceutorhynchus spp., Chlorops pumilionis, Oscinella frit/Oscinella pusilla, Phorbia securis și Aphididae), care, susține Alianța pentru Agricultură și Cooperare, amenință să afecteze în continuare randamentul culturilor agricole și să penalizeze eforturile fermierilor.

În prezent, fermierii nu au la dispoziție o substanță de contact/sistemică omologată, eficientă în combaterea unei serii de dăunători din ce în ce mai lacomi. Odată cu tendința de aprobare a unor molecule din ce în ce mai „prietenoase cu mediul” și tot mai costisitoare pentru fermieri, utilizarea tratamentului cu insecticide neonicotinoide al semințelor rămâne soluția cu adevărat eficientă în diminuarea intensității atacurilor dăunătorilor de sol, așa cum o arată cercetările agricole desfășurate la INCDA Fundulea și ICDPP București.

Prin urmare, în condițiile unui an agricol 2022-2023 extrem de dificil pentru agricultorii din țara noastră, aceștia solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) acordarea de autorizații temporare de urgență pentru produsele insecticide pe bază de neonicotinoide, în vederea utilizării lor ca tratament pentru semințele care urmează să fie însămânțate în această toamnă, precum și inițierea derogărilor ce se impun pentru culturile ce vor fi înființate anul viitor în primăvară.

Dăunătorii care fac ravagii la cerealele păioase, în special la grâu sunt: Zabrus tenebrioides, Agriotes spp. sau complexul de muște la cereale (Oscinella frit, Phorbia securis). „Anul trecut, atacul de muște a fost unul foarte mare din cauza toamnei cu temperaturi anormal de mari. Chiar dacă neonicotinoidele nu combat direct muștele cerealelor, s-a constatat că acolo unde sămânța a fost tratată, atacul acestui dăunător a fost mult mai mic. Autoritățile române și europene trebuie să înțeleagă că sunt necesare și se pot lua măsuri punctuale/specifice raportate la cost/eficacitate pentru fiecare țară în parte, activând mecanismul de criză și acordând derogări. Solicitarea noastră are în vedere condițiile specifice țării noastre comparativ cu celelalte state europene, unde nu există acești dăunători sau, dacă există, sunt mult sub pragul economic de dăunare. Pentru ca fermierii să-și poată continua activitatea de producție fără să fie forțați să întoarcă suprafețe importante atacate și distruse de dăunători, este necesar ca autoritățile naționale să ia act de această situație reală și să ajute fermierii oferindu-le posibilitatea utilizării produselor de protecția plantelor cele mai adecvate, inclusiv să acorde derogările pentru produsele care se folosesc la tratarea semințelor. Menționăm că sunt dăunători în sol, cum este cazul viermilor sârmă, care atacă boabele în curs de germinare rozând embrionul, deci fără posibilitatea de a interveni în vegetație cu tratament pentru combatere. Mai mult, acolo unde se poate aplica tratament pe vegetație acesta este costisitor întrucat trebuie aplicat de mai multe ori pentru că insecticidele sunt în mare parte de contact, nu sunt sistemice. Studiul EFSA legat de efectele asupra albinelor în cazul studiilor de câmp precizează la concluzii că: >. Referitor la folosirea produselor insecticide granulate, deși nu este cazul în tratamentul la sămânță, în același raport din 2013 al EFSA se precizează: >”, se arată în documentul trimis MADR de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

În România, există rezultatele parțiale ale unui studiu finalizat în anul 2021 sub egida Academiei de Științe de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești și coordonat dr. Emil Georgescu. Acest studiu și concluziile sale obținute în cadrul proiectului de cercetare ADER 4.1.5 constituie o bază solidă pe care Ministerul Agriculturii o are la dispoziție pentru a permite o utilizare cu caracter excepțional al insecticidelor care permit o combatere eficientă dovedită a dăunătorilor cu risc economic ridicat. „Insistăm ca statul român prin Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să facă toate demersurile necesare pentru ca țara noastră să poată apela în continuare la tratamentul semințelor cu neonicotinoide (în baza art. 53 din Reg. (CE) 1107/2009), până la momentul în care industria va pune pe piață noi molecule care să asigure o protecție cel puțin la fel de eficientă față de dăunătorii de sol specifici zonei bazinului Mării Negre. Unul dintre argumente este faptul că România este un producător important de cereale și plante oleaginoase. În condițiile pierderii dreptului fermierilor de a-și proteja eficient ogoarele, aceștia nu vor mai putea înființa culturile agricole de importanță majoră, ceea ce ar însemna un dezastru economic pentru sectorul agricol românesc și, implicit, pentru securitatea alimentară a partenerilor săi de export intra și extra-comunitari. În aceste condiții, este vital să apelăm la tratamentul cu neonicotinoide al semințelor acolo unde se depășește pragul economic de dăunare (PED), întrucât, singură, rotația culturilor nu poate ține sub control populațiile de dăunători, iar substanțele de protecția plantelor au un rol recunoscut științific în gestionarea integrată a bolilor și dăunătorilor. Nu trebuie să uităm nici un moment că interzicerea neonicotinoidelor (clothianidin, tiametoxam și imidacloprid), a avut la bază principiul precauției și este în măsură să declanșeze un semnal de alarmă pentru precedentul pe care îl creează, pentru că în orice moment o entitate ar putea să invoce principiul ,,precauției” și să solicite interzicerea folosirii unui pesticid, aliment, aditiv, medicament etc”, precizează Alianța.

Referitor la Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), publicată pe 19 ianuarie 2023, de a interzice statelor membre să mai dea derogări pentru tratarea semințelor cu produse neonicotinoide, principala motivare a fost faptul că tratamentul la sămânță nu justifică pericolul care poate compromite cultura întrucat tratamentul sâmânță este văzut ca un tratament preventiv. În condițiile pedoclimatice ale României, în zonele unde avem dăunători în sol, dovedit științific, prin programe de monitorizare, cu mult peste Pragul Economic de Dăunare, tratamentul la sâmânță este unul curativ, deci pericolul este justificat întrucât nu există alte produse omologate care să aibă eficiența și eficacitatea neonicotinoidelor. Nevoile fermierilor, susțin reprezentanții Alianței, sunt justificate și acest control chimic este un instrument legitim, care face parte din managementul integrat al bolilor și dăunătorilor.

„Este important ca și societatea civilă să înțeleagă că aceste produse au fost interzise pe >, că nu există nicio dovadă științifică conform căreia, la dozele omologate și cu respectarea tuturor indicațiilor producătorilor, ele ar fi toxice pentru mediu și om. Astăzi, realitatea pe care-o trăim cu războiul de la granița cu Ucraina și liberalizarea comerțului intacomunitar a făcut ca Uniunea Europeană să recunoască că produsele agricole importate din Ucraina respectă standardele de calitate ale pieței comune, cu alte cuvinte utilizarea pesticidelor care au fost interzise în UE, inclusiv neonicotinoidele, sunt produse sigure pentru populație și mediul înconjurător. Și atunci, de ce noi nu putem să folosim neonicotinoidele la tratamentul sămânță care să ne salveze culturile agricole? Este obligația noastră ca stat să justificăm din punct de vedere tehnic și științific că ne aflăm într-o zonă unde specificitățile de cultură sunt cu totul diferite de ale țărilor considerate motorul Europei. Aceste substanțe sunt singurele la acest moment care ne pot menține în cultură suprafețele de grâu, porumb, floarea-soarelui și loturile semincere la aceste culturi. În sprijinul acestei solicitări, facem apel la opinia științifică a cercetătorilor care efectuează studii de cel puțin 5-6 ani, atât cu substanțele pentru care s-au obținut derogări, precum și cu alternativele pe care industria încearcă să le ofere. Dr. Emil Georgescu de la INCDA Fundulea și dr. Carmen Mincea de la ICDPP au arătat prin rezultatele testelor necesitatea folosirii în continuare a neonicotinoidelor”, punctează Alianța în documentul transmis Ministerului Agriculturii.

Specialiștii români afirmă că, după cinci ani de cercetare, tratamentul la sămânță cu neonicotinoide s-a dovedit a fi singurul care a avut eficiență și eficacitate. „Alternativa este un piretroid de sinteză, categorie de substanțe care acționează doar prin contact, și nu trebuie să fii cercetător ca să înțelegi că dacă substanța nu ajunge în plantă, ea nu poate combate dăunătorul, deci avem nevoie de produse sistemice pentru că unele tratamente aplicate în vegetație au de multe ori toxicitate mult mai mare”, afirmă dr. Carmen Mincea.

Un alt argument susținut și de cercetătorii români în completarea concluziilor EFSA deja menționate, a fost lipsa reziduurilor din probele de sol și plantă analizate. „S-au luat probe de sol, timp de 5 ani: în floare, miere și produse ale stupului nu s-a găsit niciun reziduu de neonicotinoid peste limita de cuantificare de 0,01mg sa/kg produs. Și nici în apa de gutație a porumbului, primăvara devreme”, susține prof dr. acad. Valeriu Tabără, președintele ASAS.

Achim Irimescu, ministru plenipotenţiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE, subliniază că: „Este foarte important ca România să vină cu toate elementele și argumentele de care dispune, studii foarte serioase care să demonstreze situația aparte din țară. Este rolul nostru să aducem în permanență toate datele pe care le avem la Comisia Europeană, să-i invităm să vadă, să știe că produsele alternative în România nu sunt nici eficiente, nici eficace, plus o evaluare de impact a ceea ce ar însemna pentru noi, ca țară, dar ca și contribuție la securitatea alimentară a Europei lipsa acestor tratamente la sămânță”.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare îi solicită ministrului Florin Barbu să analizeze informațiile prezentate în adresa transmisă MADR, să solicite puncte de vedere avizate și din partea ASAS și a cercetătorilor care au participat la studiile de specialitate și să dispună adoptarea de urgență a tuturor măsurilor legale care se impun pentru ca agricultorii din România să aibă acces la molecule eficiente în protecția plantelor, disponibile pe piața internațională.

De asemenea, Alianța dorește ca MADR să inițieze un program național de monitorizare a impactului pe care utilizarea neonicotinoidelor o are la nivelul agriculturii, inclusiv organizarea unui serviciu de alertă privind situațiile excepționale ce pot apărea.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Corteva Agriscience a inaugurat primul său laborator mixt de cercetare în domeniul protecției plantelor și al ameliorării plantelor din Europa, contribuind la stimularea inovației și furnizarea de soluții durabile pentru fermieri.

Cu o investiție de aproape șase milioane de euro, extinderea sediului de cercetare și dezvoltare din Eschbach (Germania), îi permite companiei Corteva Agriscience să facă studii de ultimă generație în domeniul protecției plantelor, contribuind astfel la dezvoltarea de soluții care să protejeze culturile de dăunători și boli.

Noul centru integrează trei direcții de cercetare și dezvoltare, axate pe:

  • Ameliorarea plantelor pentru a crea culturi mai tolerante la stres și mai rezistente la schimbările climatice;

  • Biologie moleculară, având un laborator de genotipare care asigură testarea purității semințelor;

  • Inovare și dezvoltare a produselor pentru protecția plantelor, în acord cu obiectivele de durabilitate.

Aducând într-un singur loc ameliorarea și protecția plantelor, devine posibilă facilitarea și dezvoltarea de noi metode, precum evaluarea digitală a loturilor de testare cu ajutorul dronelor, teledetecția și utilizarea biologiei moleculare, pentru a înțelege cum răspund agenții patogeni ai plantelor la noi moduri de acțiune.

Corteva Agrisciences new RD Center in Eschbach Germany 1

Situat în sud-vestul Germaniei, lângă frontiera dintre Franța și Elveția, noul centru de cercetare și dezvoltare asigură o bază solidă pentru efectuarea testelor de teren la aproape toate culturile relevante din Europa. Noul centru este integrat în rețeaua globală de laboratoare Corteva și vine în completarea altor laboratoare din SUA.

Centrul din Eschbach va stimula, de asemenea, economia locală, nu numai prin tranferul programelor europene de cercetare în acest centru, ci și prin angajarea a peste 30 de cercetători și personal auxiliar, inclusiv experți în gestionarea dăunătorilor, bolilor și a buruienilor.

În plus, centrul de cercetare este eficient din punct de vedere energetic, cu emisii de ape reziduale zero, în conformitate cu angajamentul de sustenabilitate al Corteva Agriscience.

Elliot Heffner, director pentru ameliorarea plantelor la Corteva Agriscience Europa, a declarat: „Investiția în noul centru de cercetare și dezvoltare de la Eschbach reflectă angajamentul nostru de a oferi fermierilor soluții inovatoare care îmbunătățesc productivitatea și contribuie la un sistem alimentar global rezistent și durabil. În conformitate cu obiectivele noastre privind durabilitatea, rămânem neclintiți în fața angajamentului nostru de a dezvolta și implementa soluții agricole inovatoare și durabile, în beneficiul clienților, consumatorilor și comunităților pe care le servim”.

Seed Treatment Lab

Andreas Huber, director pentru cercetare integrată al Corteva Agriscience Europa, a adăugat: „Acest nou centru ne va permite să continuăm să inovăm și să sprijinim fermierii în tranziția lor către practici mai durabile. Corteva Agriscience se angajează să protejeze mediul înconjurător, în timp ce oferă fermierilor produsele de care au nevoie pentru a-și proteja culturile. Odată cu creșterea cererii pentru produse de protecție a plantelor de origine naturală din partea consumatorilor, Eschbach se va concentra și asupra produselor biologice și a eficacității acestora împotriva dăunătorilor și bolilor prezente în Europa”.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate
Pagina 1 din 10

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner KV AGRI SUMMIT 2024 300x250px

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

4x5 b2b foodexpo 100

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista