Răspunsul la întrebarea din titlu ar putea fi școala și oamenii învățați. Dezvoltarea personalității, cunoașterea și formarea de abilități pot fi acumulate în școală. Totodată, prin educație, integrarea în societate este mult mai lină. Prin învățare, oamenii dobândesc competențe și acumulează experiențe care le modelează viața. Cu rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, am discutat despre viitorii antreprenori ai României, despre nevoia de forță de muncă specializată, despre digitalizarea din ce în ce mai prezentă inclusiv în sectorul agroalimentar. Crizele cu care ne confruntăm și posibilele soluții sunt, de asemenea, subiecte atacate în rândurile de mai jos. Dar, înainte să porniți citirea interviului, vă invităm să-l cunoașteți pe omul Nicolae Istudor (57 de ani), născut și crescut în județul Buzău, în satul Grăjdana, comuna Tisău. A absolvit liceul economic, după care a urmat Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului (ASE), pe care a terminat-o ca șef de promoție și, pas cu pas, a urcat treptele ierarhice de promovare. Până la absolvirea facultății se vedea muncind la o fermă, ca economist ori șef de exploatație. A venit Revoluția, s-au deblocat posturile în învățământ și astfel Nicolae Istudor a ales această cale pe care-l găsim și astăzi. Este căsătorit și are doi băieți.

De ce vin tinerii la ASE?

Nicolae Istudor: Tinerii în ziua de astăzi doresc să devină antreprenor. Noi avem un studiu făcut şi principalul motiv pentru care vin la ASE este că doresc să devină antreprenori. Sigur, nu toţi vor ajunge antreprenori, dar noi sperăm ca cei mai mulţi din ei să devină antreprenori şi să lucreze în interesul economiei naţionale, pentru că statul român face eforturi, apropo şi de discuțiile din ultimul timp despre burse. Suntem unul dintre puţinele state din Europa şi din lume care acordă burse studenţilor şi elevilor. Nu că ar fi rău, dar ideea este că poate ar trebui să schimbăm sistemul de acordare a burselor.

În cadrul ASE București avem 13 facultăţi, în acest an oferta fiind destul de generoasă, cu 3.000 de locuri pentru studenţii din România la buget şi 130 de locuri pentru românii de pretutindeni, un total de 3.130 locuri la buget. Per total avem o ofertă de 7.200 de locuri, adică avem foarte multe locuri şi la taxă, pentru că de acolo ne completăm veniturile. Universitatea noastră are o finanţare dublă, o finanţare de la Ministerul Educaţiei, de la bugetul statului, precum şi o finanţare din venituri proprii. Ceea ce primim de la bugetul statului nu acoperă decât 75% din fondul de salarii, ca atare trebuie să găsim soluţii pentru a face veniturile, astfel încât să acoperim bugetul. Sigur că locurile sunt structurate în funcţie şi de domeniile prioritare, avem două domenii prioritare, cibernetică-statistică şi informatică economică, şi, respectiv, economie agroalimentară şi a mediului, iar aici ne apropiem un pic de prima dragoste a mea, pentru că eu sunt absolvent de Economie agrară şi mă bucură faptul că în ultimul timp absolvenţii de liceu aleg această facultate ca primă opţiune. Pe lângă cele două domenii prioritare, avem o facultate care creşte frumos în ultimul timp, este vorba de Administrarea afacerilor, cu predare în limbi străine, engleză, franceză şi germană. Spun că această facultate creşte frumos pentru că am dublat numărul de locuri, ce e drept, la taxă, şi se ocupă toate, cu medii destul de bune. Celelalte facultăţi sunt facultăţi vechi, care pregătesc economişti de bază, cum ar fi finanţe, contabilitate, relaţii economice internaţionale, economie teoretică şi aplicată, avem cea mai tânără facultate de drept din România, pe care am înfiinţat-o acum cinci ani şi am acreditat-o anul acesta, ceea ce înseamnă că, din acest an universitar, absolvenții vor susţine lucrarea de licenţă la noi în universitate.

Avem, de asemenea, un program frumos de management şi de marketing, adică suntem direcţionaţi într-o formă diversificată de pregătire şi, bineînţeles, un domeniu pe care noi trebuie să-l exploatăm mai mult în viitor, este vorba de business şi turism. Această secţie de turism şi ea creşte frumos şi eu cred că România are nevoie de specialişti în turism.

Avem facultăţi care au limbi de predare şi în română, şi în engleză. Adică, din totalul programelor, 20% din programe şi din studenţi sunt incluşi în forma de pregătire cu predare în limbi străine, atât la licenţă, cât şi la masterat.

Sunt studenţi români care se pregătesc în limbile străine. Aveți și studenți străini? În ce procent?

Nicolae Istudor: Din cei 24.640 de studenţi, peste 1.200 sunt studenţi străini. Vorbim de studenţi care vin din afara Europei, studenţi care vin din bazinele noastre vechi – Asia, Africa. Din toată lumea. Şi trebuie să recunoaştem că ne ajută foarte mult aici, pentru a atrage către noi aceşti studenţi, şi poziţia în clasamentele europene. Mi-aduc aminte, în 2016 când am venit prima dată la conducerea ASE, nu aveam prea multe solicitări, pentru că nu eram în clasamentele internaţionale. N-aveam solicitări din afară. Astăzi, avem. Asta înseamnă că străinii se uită pe clasamentele internaţionale, iar noi stăm bine din punctul acesta de vedere. Ştiţi bine că în clasamentul Times Higher Education, unul dintre cele mai complexe clasamente internaţionale, suntem pe prima poziţie în România de șase ani, undeva în primele 800 de universităţi din lume pe tot ce înseamnă clasamentul complet şi pe poziţia 201 din punctul de vedere al obiectivelor de dezvoltare durabilă. Adică poziţii destul de bune şi ne străduim să rămânem acolo, chiar să înaintăm în clasament.

Academia de Studii Economice București este una dintre beneficiarele fondurilor europene. Ce proiecte cu bani europeni derulați?

Nicolae Istudor: Avem mai multe categorii. Vreau să vă spun că în 2009, când a fost prima perioadă în care s-au depus proiecte, ASE a depus foarte multe. La vremea aceea era responsabil cu fondurile europene profesorul Dumitru Miron, care fusese secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi ştia foarte bine fenomenul. Am depus multe proiecte, în ideea că poate nu le vom câştiga pe toate. Şi totuși am câştigat atât de multe proiecte, încât a trebuit să deschidem o linie de finanţare. Bine, şi finanţarea era mai dificilă atunci, nu se dădea prefinanţare, plăţile se făceau la luni, poate chiar la un an după ce depuneam cererea de finanţare şi aşa mai departe. Şi a trebuit să deschidem linie de finanţare. Acum ne organizăm aşa de bine, încât şi prin sistemul de prefinanţare, dar şi prin alte sisteme de finanţare, găsim surse, astfel încât să ducem la bun sfârşit proiectele.

Aş împărţi pe mai multe categorii proiectele. Cele mai importante sigur că sunt proiectele care se adresează studenţilor, şi aici vorbim de proiecte de practică, de proiecte care se adresează sistemelor de informatizare, digitalizare, de proiectul care este foarte important pentru masteratul didactic şi pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea din sistemul educaţional, proiectele noi care acum o lună au început şi din care dorim să obţinem profesori de liceu mai bine pregătiţi. Adică, a fost foarte bună ideea Ministerului Educaţiei când a optat pentru astfel de soluţii. Găsim proiecte de cercetare, finanţate atât prin UEFISCDI, dar şi prin PNRR.

Una dintre liniile de finanţare, foarte interesantă, vizează proiectele aşa-numite I8, care înseamnă cercetare cu echipe mixte, echipe la care coordonatorul este un expert străin, condiţiile au fost destul de dure, noi am preferat să selectăm şi să aducem aceste proiecte şi am câştigat 8 proiecte, înseamnă peste 12 milioane de euro în total, din care am adus colegi de-ai noştri care predau în străinătate, i-am atras. Ei oricum veneau acasă, dar eu cred că acum vin cu mai multă tragere de inimă când vin şi cu un proiect de a lucra cu echipe de cercetători, mai ales cu tineri asistenţi, lectori, pentru a-i orienta pe acest drum al cercetării.

Mai avem proiectele de infrastructură, la care ţinem foarte mult, dorim să modernizăm instituţia.

Avem şi lucrări care vizează modernizarea de laboratoare, avem proiecte care vizează modernizare de clădiri, cum este corpul Moxa B, de foarte mult timp el fiind dezafectat, am dori să-l readucem în circuit.

Şi continuăm să depunem proiecte, suntem în evaluare cu un proiect de la Şerban Vodă, este o clădire cu bulină roşie, adică cu risc seismic ridicat, şi noi sperăm să câştigăm proiectul, astfel încât să putem să readucem în acea clădire Facultatea de Administraţie Publică, pentru că ei acolo s-au înfiinţat şi acolo au stat până când a trebuit să-i mutăm. Şi proiectul acela este frumos, este o bijuterie.

Performanță prin forţă de muncă înalt calificată

Domnule rector, agricultura nu vă e străină deloc, îi știți plusurile și mai ales minusurile. Un subiect mult discutat este digitalizarea agriculturii...

Nicolae Istudor: Sigur că, în acest moment, nu mai putem discuta despre munca fizică în agricultură. Este şi o anomalie, uitându-ne la populaţia ocupată în agricultură, că este mare. Şi de acelaşi randament, productivitatea muncii, ca indicator de calitate, nu este chiar bună, ba chiar este destul de slabă. Adică suntem pe penultimul loc în Europa, înaintea Bulgariei. De ce? Pentru că, după părerea mea, nu aceea este populaţia ocupată în agricultură, acolo se ascunde şi un şomaj mascat. Dar e o altă discuţie.

Deci, practic, dacă ne dorim să devenim competitivi, trebuie să acordăm atenţie maximă la o serie de soluţii moderne, printre care şi aceste aspecte legate de utilizarea tehnologiilor moderne în agricultură. Ştiţi că am fost împreună la lansarea laboratorului nostru de la Economie agroalimentară şi a mediului, şi acolo am văzut cum, prin intermediul senzorilor, ştiam cât trebuie să aibă planta, câtă umiditate trebuie să aibă, în ce situaţie se află, care este stadiul de vegetaţie. Sigur că este un sistem costisitor, şi aici este o presiune mare pe fermier, pentru că va trebui să găsească sursa de finanţare. Dar, cu tact şi cu un program de finanţare la care să participe şi Ministerul Agriculturii, pentru că aici trebuie să intervină ministerul, prin politici şi sisteme de finanţare, să se ajungă astfel încât să putem să extindem aceste sisteme. Pentru că randamentele şi rezultatele, eficienţa economică, sunt indicatori care determină competitivitatea. Or, noi, fără competitivitate, de produse şi de fermieri, şi de organizaţii din zona agroalimentară, nu putem să ne păstrăm pe piaţa europeană.

Competitivitatea e legată de calitate şi de cost. Ambele, şi calitatea, şi costul, necesită investiţii, inclusiv în această soluţie de informatizare şi de digitalizare, de modernizare tehnologică, care sigur că este costisitoare.

Aş mai aduce în discuţie un sistem de monitorizare a trasabilităţii. Să ştiţi că nu vorbesc prostii, acest sistem de monitorizare a trasabilităţii, dacă s-ar implementa, părerea mea este că am avea de-a face şi cu limitarea importurilor, cu reducerea deficitului de balanţă de comerţ exterior şi cu asigurarea unor produse mai sănătoase pentru cetăţenii României. Sunt lucruri legate. Am atins problema monitorizării trasabilităţii pentru că există proiecte, chiar noi, la ASE, am făcut pe sectorul vitivinicol şi pe sectorul creşterii porcinelor, de ani buni, şi sistemele sunt la Ministerul Agriculturii, probabil că ele pot fi găsite acolo şi îmbunătăţite, aduse la zi şi folosite. Şi acolo înseamnă un cost suplimentar, dar măcar am şti ce mâncăm şi că mâncarea este sănătoasă. Este şi un obiectiv al Politicii Agricole Comune, siguranţa şi sănătatea alimentelor. Cu toţii trebuie să urmărim aceste lucruri, pentru că altfel vor creşte cheltuielile din Sănătate. Pentru că, dacă nu mâncăm sănătos, ne vom îmbolnăvi.

Toate aceste sisteme noi, digitale, au nevoie de oameni cu o pregătire profesională adecvată. Cum stăm la acest capitol?

Nicolae Istudor: Aţi atins şi problema legată de pregătire profesională. Să ştiţi că pe mine mă bucură două aspecte legate de relaţia cu mediul economico-social. Noi ne-am propus, echipa pe care o conduc, deşi s-a mai schimbat pe alocuri din 2016, să fim deschişi, să fim o universitate deschisă şi să lucrăm împreună cu reprezentanţii mediului economico-social şi cu cei din zona politică, astfel încât să găsim soluţii fundamentate ştiinţific la problemele cu care se confruntă economia României. În agricultură avem suficiente probleme, avem şi proiecte în sensul acesta, proiecte finanţate de către firme, anul trecut am avut vreo 15 proiecte în valoare de 1,5 milioane euro, destul de interesant, am dat câteva soluţii, sper să le şi folosească cei care au finanţat proiectele. Deci mă bucură această colaborare, noi suntem deschişi, au venit organizaţiile economice, facem conferinţe, facem mese rotunde, facem fel de fel de întâlniri, Aula Magna a ASE în fiecare zi este plină, şi se dezbat problemele. Au venit şi absolvenţi de-ai noştri, pentru că de ei vorbim, nu vin întâmplător, au venit absolvenţi de-ai noştri care au funcţii de conducere şi ne-au ajutat în modernizarea laboratoarelor, în sprijinirea studenţilor, acordare de locuri de internship şi aşa mai departe, dar au venit şi cu aceste propuneri de pregătire continuă a angajaţilor din sistem.

Unul dintre marile proiecte pe care l-am pornit cred că de la finalul anului 2024 este cel cu Clubul Fermierilor Români, care vizează chiar această componentă a digitalizării, informatizării în sectorul agricol.

Cursuri postuniversitare, masterat?

Nicolae Istudor: Da, un curs postuniversitar pe care îl organizăm împreună. Cum am făcut şi cu alte organizaţii. Experţii din ASE şi experţii din zona practică, pentru că noi considerăm că toți trebuie să ne folosim expertiza, astfel încât să aducem nu numai copiii fermierilor, ci şi angajaţii, care sunt la început sau au oarecare vechime, dar mai trebuie să-şi mai îmbunătăţească anumite cunoştinţe. Pentru că, până la urmă, ce spuneam despre competitivitate, calitate şi costuri performante, nu le putem obţine fără forţă de muncă înalt calificată. Iar dacă am trecut prin crize, şi aţi văzut că am avut poate prea multe crize în ultimul timp – am început cu criza COVID, cu criza energetică, cu războaiele care se întreţin, cu criza economică şi toate pe care le-am mai avut – Doamne, fereşte! să ajungem într-o criză acută de forţă de muncă înalt calificată, pentru că celelalte crize aţi văzut, de bine, de rău le depăşim, 2, 3, 5 ani, nu se ştie, dar le depăşim. Cum am depăşit-o şi pe cea din 2009, o depăşim şi pe aceasta, pentru că sunt cicluri pe care trebuie să le parcurgem şi trebuie să fim mai atenţi la luarea deciziilor, mai ales pe zona economică.

Dar, dacă ajungem într-o criză acută de forţă de muncă calificată, această criză nu va trece într-o perioadă scurtă. Asta înseamnă un ciclu mult mai larg, dacă luăm din zona în care intră în clasa I până ajunge cu studii superioare, ţine minimum 15 ani. Adică foarte mult ar însemna o astfel de criză. Şi trebuie să fim atenţi, astfel încât toţi responsabilii de această pregătire profesională să aducem contribuţii, astfel încât să menţinem trează intenţia acestor copii de a învăţa. Şi să ştiţi că, faţă de ce am văzut eu în lume, încă avem la această vreme copii care vor să înveţe. Sigur, a crescut numărul de locuri. Pe vremea noastră, dacă luăm strict Facultatea de Economie agroalimentară şi mediu, eram 75 în serie. Atâţia absolvenţi am fost. Acum avem peste 300. E clar că sunt mulţi, dar din ei trebuie să-i alegem pe cei care sunt cei mai buni, şi eu vă spun că sunt 50-60, fără doar şi poate, pe care anual economia României se poate baza, astfel încât să putem să ajungem la obiectivele pe care ni le-am propus.

„Dacă merge bine ţării, o să ne meargă bine la toţi”

Suntem într-un moment de criză economică. Asistăm la o serie de măsuri pe care Guvernul le ia în acest moment, greu de suportat de populație. Uitându-ne la agricultură, observăm că tot ceea ce producem, materia primă, pleacă în afară, fiind și prost plătită. Ce e de făcut, din punctul dvs. de vedere?

Nicolae Istudor: Aş începe de la o cifră care sigur spune totul. Şi nu este o cifră trecătoare, întâmplătoare. În anul 2024, balanţa de comerţ exterior pentru produse agroalimentare este deficitară cu 3,4 miliarde de euro. Şi atunci, noi trebuie să ne punem un semn de întrebare. România are un potenţial fantastic agricol, agroalimentar. Şi atunci, de ce ajungem la astfel de situaţii? Noi am făcut o analiză, pentru că avem un program prin care, din banii primiţi de la Ministerul Educaţiei pentru cercetare, există o sumă de 100 de milioane alocată pe an pentru toate universităţile, nouă ne revin 3,5 milioane. Alocăm câte 100.000 de lei pentru fiecare facultate care primeşte o temă de cercetare, dar din mediul de afaceri. De la minister, organizaţii publice sau private. Şi noi, Facultatea de Economie agrară, acum un an am avut acest proiect cu măsuri de echilibrare a balanţei de comerţ exterior. De aceea ştim cifrele. Şi mă uitam pe categorii de produse. Nu avem decât cinci categorii de produse unde avem excedent, şi aici avem la cereale, aşa este de ani buni, avem la animale vii, la floarea-soarelui, pentru că e vorba de plante uleioase, şi mai avem la tutun şi produse din tutun. Şi mai sunt alte produse de vreo 7 milioane euro, dar cel mai mare excedent îl avem pe cereale. Restul, la toate celelalte produse, deficit. Pe care putem să le producem noi. Şi nu carne. Carnea are peste 2 miliarde.

Atunci, spunem aşa: exportăm cereale, din păcate unele sunt luate direct din câmp, la recoltare, pentru că n-avem depozite, iar depozitele – nu vreau să vorbesc cu păcat şi să nu fiu înţeles greşit că ar fi ceva în neregulă – nu sunt depozite româneşti. Ele sunt depozite ale unor firme străine şi acele cereale se duc în ţările acelea, cu această chestiune legată de faptul că valoarea adăugată este foarte mică la materie primă. În loc să le folosim pentru creşterea animalelor. Noi spunem numai de industrializare, dar haideţi să vedem în istoria agriculturii cât de reprezentativ este sectorul zootehnic. Noi am pierdut foarte mult pentru faptul că n-am mai investit în zootehnie. Eu ţin minte subvenţia, prin 2001-2004, când eram secretar de stat în Ministerul Agriculturii: ajunsesem să echilibrăm: 50% pe producţie vegetală, 50% pe creşterea animalelor. Aici trebuie văzut. Pe două canale trebuie lucrat. Sigur, industrializarea fără doar şi poate, dar ea presupune şi industrializare de produse zootehnice, care înseamnă valoare adăugată şi mai mare, că vine valoarea adăugată de la materia primă pe producţie vegetală, valoare adăugată de la creşterea animalelor, continuă cu industrializarea şi se închide cu distribuţia, unde în acea zonă găsim şi profiturile cele mai mari. Şi atunci, trebuie realizată o înţelegere pe întreaga filieră a produsului. În această filieră toată, cel care pierde, din păcate, este fermierul şi aici nu este în regulă. În ultimul timp, prin proiectele astea pe care le-am avut cu supermarketurile, am avut vreo trei proiecte cu marile supermarketuri din România, sunt interesaţi, au constatat că şi pentru ei este avantajos să vândă produse româneşti.

Vedeţi, partea aceasta de comercializare este o altă problemă. Poate că ar trebui ca producătorii să se asocieze real, să-și întemeieze cooperative, să-și deschidă propriile magazine...

Nicolae Istudor: Știți bine, sunt o serie de sechele legate de cooperative. Dar, cei care au trăit cooperativizarea, din păcate, nu mai sunt printre noi. Ar trebui să gândim în viitor. Cooperativa nu va mai fi niciodată confiscată de stat. Dar la fel de adevărat este că trebuie să avem un management performant, să aducem oameni pregătiţi în zona marketingului, cooperativa care să se ocupe, după părerea mea, de studii de piaţă, de contractare, iar în spate să aibă producţia, iar producătorul să înţeleagă că el nu poate să pună la întâmplare numai cereale, pentru că ştie că exportă în pierdere, cum spuneţi, ci trebuie să facă o structură a culturilor, respectiv o structură în ce priveşte zootehnia şi tot ce înseamnă furnizare de materie primă pentru industria alimentară. Pentru că, vedeţi, noi vorbim de costuri competitive, pentru că preţul e fixat la piaţă. De aceea vorbesc eu de cost. Fiecare dintre noi, dacă ar avea afaceri în industria alimentară, în agricultură sau în distribuţie, are un cost. Preţul este la piaţă. Dacă avem costul sub preţ, atunci suntem performanţi. Şi atunci, acest cost trebuie să vedem noi cum reuşim să-l optimizăm. Pentru că, după ştiinţa mea, avem capacităţi de procesare, chiar moderne. Ele au început să se modernizeze de la programul SAPARD, apoi cu tot ce înseamnă programe de dezvoltare rurală. Dar cred că n‑am dimensionat bine capacităţile de procesare. Şi atunci, gradul de utilizare al capacităţii de procesare nu este cel optim. Nu zice nimeni să fie sută la sută, nu zice nimeni să se mai lucreze în trei schimburi, ca pe vremea lui Ceauşescu, n-ai cum. Este imposibil. Dar măcar într-un schimb să utilizăm 80%, 85%, 90% grad de utilizare a capacităţii de producţie, pentru că obţinem cel mai mic cost pe unitatea de produs. Pe măsură ce se reduce gradul de utilizare a capacităţii de producţie, costul fix mediu creşte, şi atunci costul total creşte şi ne duce în afara pieţei.

Punctele de sacrificare, micile făbricuţe de procesare locale, pot determina o dezvoltare mai bună la nivel regional?

Nicolae Istudor: Da. Tot în sistem cooperatist, tot în sistem organizat. UE a găsit o denumire ca să mute atenţia dinspre cooperative, le-a zis „grupuri de producători”. E tot aia, grup de producători nu înseamnă altceva decât cooperativă. Deci tot printr-un sistem de asociere prin care să se strângă mai mulţi la un loc, ca să poată să aibă ce procesa. Şi sigur că aici totul trebuie să fie şi controlat. Adică noi trebuie să realizăm că nu se poate vinde nimic pe piaţă decât sub control sanitar-veterinar. Altfel nu reuşim. Haideți să nu luăm din lumea europeană sau din toată lumea numai ce ne convine nouă, ci să luăm ceea ce se pliază pe economia noastră şi care e în avantajul României, pentru a ajunge la a nu mai avea balanţă de comerţ exterior deficitară. Am văzut măsurile, astea sunt, n-avem ce face, ele sunt de urgenţă, de o stare foarte delicată a economiei, dar noi dacă nu ne gândim pe viitor să producem, că dezvoltarea noastră, creşterea PIB-ului, este prin importuri, nu prin producţia noastră. Că, dacă ar rămâne banii şi profiturile aici, s-ar investi şi atunci economia s-ar dezvolta. Noi degeaba mergem numai pe reduceri de cheltuieli şi pe creşteri de taxe. Trebuie să gândim programe de susţinere a producţiei interne, a producţiei agricole sau a ceea ce putem să producem noi. Nu e normal să importăm ceea ce putem să producem noi. Dacă se uită cineva în „Cartea produsului” a lui Parpală, cel mai mare specialist în economie agrară din sud-estul Europei înainte de 1989, recunoscut de Europa, nu de noi, spunea aşa: producţia agricolă a României trebuie să fie remanentă. Producem ce este necesar, surplusul îl exportăm şi importăm numai ce nu putem produce. E total valabil. Este scris de un om de dinainte de 1989, dar să ştiţi că n‑are prefaţă în care să-l laude pe Ceauşescu. Dacă vă uitaţi pe acea carte, eu am de gând să o public în mai multe volume şi să le transmit că ceea ce a scris profesorul înainte de 1989 se justifică la vremea asta. Eu am lucrat şi într-o organizaţie, mi se spunea adeseori că „teoria ca teoria, practica ne omoară”. Sunt bune amândouă. Teorii, principii economice trebuie să le ştim şi să le aplicăm în practică. Nu pot funcţiona una fără alta. Dacă noi îi învăţăm pe copii numai teorie, nu e destul. De aceea noi facem practică şi la programul de licenţă, dar la masterat avem foarte mulţi din mediul de afaceri. Pe anumite teme, ei vin şi explică de la firul ierbii, din procesul de producţie, de la locul de muncă. Locurile de practică, la fel, le negociem foarte clar, şi cu Ministerul Agriculturii, dar şi cu organizaţiile cu care avem parteneriate, astfel încât copiii să meargă acolo şi să vadă cu ochii lor. Aşteptăm cu mare interes, deşi tragem de ea din 2009, să intrăm şi noi în posesia Staţiunii de Sfeclă de Zahăr şi Substanţe Dulci de la Fundulea, e pe circuit pentru semnături, astfel încât să avem bază de practică pentru copiii de la economie agrară, să mergem acolo şi să le arătăm efectiv activităţi de producţie, laboratoare şi tot ce înseamnă cercetare.

Care ar fi, în opinia dvs., soluţiile de rezolvare a crizei actuale, şi economice, dar cu deosebire pentru agricultura României?

Nicolae Istudor: Soluţiile nu se găsesc de azi pe mâine şi nu le poate da un singur om. Din analizele pe care le-am făcut noi, pentru că orice soluţie trebuie să aibă în spate analize, și aş pleca de la ce am discutat puţin mai devreme, cu acest deficit pe balanţa de comerţ exterior la produsele agroalimentare. Să facem în aşa fel şi să avem programe prin care să producem noi ceea ce putem produce în interior şi să nu mai importăm. În agricultură, aş pune un accent foarte mare şi i-aş sprijini foarte mult pe tinerii fermieri. Trebuie ca noua generaţie să preia frâiele afacerilor în agricultură, astfel încât să asigurăm că acest sector, care este cu un potenţial fantastic, să contribuie nu doar la echilibrarea balanţei de comerţ exterior, ci să avem excedent, adică să putem să acoperim deficite din altă parte. Apropo de deficit, ştiţi că, la nivel de România, avem peste 33 de miliarde de euro, la toate produsele. Deci, practic, 10% din deficit îl avem în agricultură, ceea ce nu este în regulă. Accentul pe tineri pregătiţi trebuie pus în toate domeniile de activitate. Noi avem un program foarte bine pus la punct, astfel încât să-i selectăm pentru doctorat pe cei mai buni absolvenţi de la programele de doctorat, să-i putem lua şi în echipele de cercetare şi să-i putem ţine în învăţământ, să asigurăm viitorul acestei universităţi.

O altă soluție pe care aş vedea-o, de data aceasta mă gândesc la economie în general. Ar trebui să se ţină cont mai mult de către decidenţii politici de părerile avizate, de soluţii care sunt fundamentate ştiinţific. Sigur, sunt o serie de măsuri pe care trebuie să le luăm rapid, dar ele sunt temporare. Ar trebui supuse analizei, după care să se ia o decizie în funcţie de soluţii fundamentate, fără patimă politică. Şi… să dea Dumnezeu să fim mai uniţi, românii să nu fie dezbinaţi. Acum alegerile s-au terminat, sunt funcţiile bine stabilite în stat, după părerea mea n-avem ce să comentăm, trebuie să-i respectăm pe cei care sunt în funcţie şi toţi să participăm la bunul mers al ţării, că, altfel, să ştiţi că din afară nu vin soluţii neapărat care să ne ajute pe noi. Am trăit acolo şi am văzut. Când ne duceam pe la Bruxelles, ne dădeau soluţii care sunt general valabile. Soluțiile bune trebuie să le găsim noi, în interior. Noi trebuie să avem grijă să ne rezolvăm problemele în interior, că ne va fi bine la toţi. Dacă merge bine ţării, o să ne meargă bine la toţi.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU