grajd - REVISTA FERMIERULUI

În localitatea Valea Viilor, situată în nordul județului Sibiu, Vasile Floriciu are o fermă de bovine cu peste 40 de mame din rasele Aberdeen Angus și Bălțată Românească. Sibianul și-a făcut ferma în anul 2010 și spune că, deși în zootehnie lucrezi neîncetat, creșterea animalelor îi asigură un trai bun și liniștit.

Vasile Floriciu a crescut în iesle, unde îi dădea mama sa în fiecare dimineață „o cană de lapte de la vacă, proaspăt muls”. În 2010, după ce a vândut 15 capre, a început să se ocupe cu îngrășarea viţeilor și treptat a trecut spre vaci, în prezent mergând şi pe rasă pură, şi pe metisare. „Acum șase-șapte ani, aveam vaci Bălţată Românească și făceam metisare cu Albastru belgian, fiindcă produșii erau căutați. Și cineva care se ocupa de achiziţii îmi zice: domnule Floriciu, dar, dacă tot ai mamele, de ce nu lucrezi cu Angus? Metisare pe Angus, avem Karpaten Meat lângă noi... Şi atunci s-au mişcat rotițele în capul meu, am participat la câteva simpozioane şi conferinţe susţinute în ferma Karpaten Meat de la Marpod, am făcut metisare că n-am avut bani pentru rasă pură, şi apoi am ajuns şi am cumpărat şi rasă pură”, ne-a povestit Vasile Floriciu începuturile afacerii sale cu ferma de bovine.

Fermierul sibian spune că e o afacere bună să crești vaci din rasa Angus, în România cel puţin, în condiţiile de la noi, iar valorificarea nu e o problemă dacă știi cu cine să lucrezi. „Nu vreau să fac reclamă, dar am o colaborare foarte bună cu cei de la Karpaten Meat. În momentul când am început colaborarea cu dânşii, am cumpărat material seminal comercializat de ei, mi-am însămânţat vacile, am avut nişte viţei foarte frumoşi, avem contracte de răscumpărare şi restul stă numai la mine, adică eu trebuie să mă ocup de fermă, n-am grija desfacerii. Am viţei frumoşi, primesc preţ bun, am piaţă de desfacere şi pot să spun că vânzarea o am asigurată prin colaborarea cu Karpaten Meat”, a explicat fermierul.

Rasele de carne, ca orice altă rasă, au nevoie de o supraveghere zilnică, astfel că pentru fermierul din Valea Viilor nu trece nicio zi în care să nu le vadă de cel puţin de două ori. Teama este că în orice clipă poate apărea ceva la viţei și chiar la animalele mature. Dar munca intensă dă roade atunci când pui și pasiune. „La un efectiv de 40 de capete, dacă accesezi toate măsurile care se pot accesa, banii europeni, şi subvenţiile care sunt, poţi să ai un trai decent. Dar trebuie să lucrezi de multe ori două schimburi, nu un schimb”, ne-a zis Vasile Floriciu.

Pășunile, greu de adus la un stadiu optim

Pentru pășune a semnat, în 2014, un contract cu Agenția Domeniilor Statului şi a arendat vreo 46 de hectare de păşune, fâneaţă păşune, plus terenuri degradate, pe care le-a îmbunătățit cât de cât ca să poată să-și crească animalele. Are și o cotă parte din păşunea comunală. Spune că, nici după șase ani, pășunile nu au ajuns la potențialul lor și că încă are de lucru. „Fiindcă sunt infestate cu salcâm şi azi îl tai, mâine creşte iar. E foarte greu”, punctează Vasile Floriciu.

Iarna, își ține animalele în stabulație semideschisă, noaptea animalele putând să intre în adăpost, dacă vor.

Despre relația cu autoritățile din domeniu spune că-și dorește ca acestea să lase fermierii să-și facă în liniște treaba. „Îmi doresc să nu mai fie atâtea controale. Mă refer la controale care se fac inutil și mult prea des la mulți fermieri. Am avut până în 2017 foarte multe controale, am ajuns în audienţă inclusiv la miniștri, sunt lucruri mărunte pentru care te toacă mărunt, mărunt”, ne-a declarat crescătorul, care a accesat în urmă cu ceva ani fonduri europene și ajutoare de minimis.

Educația face diferența și în creșterea animalelor

Utilajele și echipamentele cu care este dotată ferma din județul Sibiu, de la Valea Viilor, au fost cumpărate cu fonduri proprii, Vasile Floriciu dorindu-și acum o îmbunătățire a dotărilor, poate cu ajutorul proiectelor europene. În anul 2000, actualul fermier a plecat să lucreze peste hotare și, cu banii strânși, s-a întors acasă și a cumpărat utilaje. „Nu mi-am cumpărat nici vilă, n-am fost nici în vacanţe, mi-am cumpărat utilaje. De când am mai multe animale, e mai uşor să investesc”, ne-a spus crescătorul, care lucrează singur, cei doi copii mai mari fiind plecați, iar cel mai mic e încă la școală.

Supărarea sa e că niciunul dintre băieți nu e interesat să ducă ferma mai departe. „Băiatul mare este de șase ani stabilit în Germania, unde lucrează, băiatul mijlociu lucrează în Italia, băiatul mic e la şcoală şi-l interesează mai mult fotbalul şi cartea”, arată Vasile Floriciu.

De studiat, studiază și dumnealui în continuare, citește foarte mult, inclusiv despre reproducţie la animale, având la activ un curs de însămânţător. „Când am ajuns la 20 de capete de mame, mi-am dat seama că se cheltuiește prea mult cu însămânţătorul şi de multe ori, n-am nimic cu ei, mulţi veneau numai pentru bani. Atunci am decis să rup două luni din activităţile mele, am făcut cursul de însămânţător şi n-am avut probleme. Acum mă descurc singur cu însămânțările artificiale”, a încheiat crescătorul de bovine din Valea Viilor, Vasile Floriciu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Miercuri, 08 Ianuarie 2020 17:51

Barca oieritului românesc, în derivă?

Piața fragilă a cărnii de oaie, aproape inexistentă pe plan intern, lipsa mâinii de lucru, lipsa pășunilor și profiturile tot mai mici obținute de crescătorii de oi conduc la regresul oieritului în România. Despre drumul pe care se află unul dintre cele mai importante sectoare zootehnice am stat de vorbă cu Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

Reporter: Care sunt tendințele în oieritul românesc în 2019?

Nicolae Cioranu: Rămânem în continuare în topul european. Dacă efectivele au mai scăzut, ele au scăzut la toată lumea. Nu vreau să cred că e adevărat ce-mi spunea unul dintre cei mai mari exportatori din România, că efectivele au scăzut cu aproximativ 30%. Între timp m-am întâlnit și cu un producător de crotalii, care și el susține că anul acesta i-au scăzut vânzările de crotalii cu aproape 30 de procente.

Reporter: Deci se confirmă procentele.

Nicolae Cioranu: Păi, am legat informațiile între ele, pentru că producătorul de crotalii nu știa de informația pe care o aveam de la exportator. E clar, vedem noi între noi. Vedem cum ne împuținăm, fie ferme mai puține, fie oi mai puține.

Reporter: Cum se explică scăderea asta?

Nicolae Cioranu: Foarte simplu. Legea pășunilor, este dată și nerespectată. Personal cu cine să muncim nu avem, piața este vraiște, așa că despre ce vorbim?

Reporter: E greu de luat o decizie în momentul de față spre ce te îndrepți, spre oaia de carne sau spre oaia de lapte.

Nicolae Cioranu: Nu te îndrepți spre niciuna. Astăzi sunt foarte mulți crescători care iau în calcul reducerea efectivelor. Caută soluții prin care să ducă mai departe afacerea doar cu membrii familiei.

Reporter: Atâta timp cât mai există pasionați care și-au făcut un mod de viață din creșterea oilor, pentru că pe măsură ce se schimbă generațiile, interesul nu mai este același.

Nicolae Cioranu: Sigur. Mai ținem de ele noi, ăștia care avem microbul în sânge. Nu creștem oi pentru că ne aduc mulți bani. S-au dus vremurile când cu 200 – 300 de oi trăiai foarte bine. Acum alergi după o mie și dacă nu ești atent la mutările pe care le faci, te trezești cu un picior în groapă. Nu crescătorul este de vină. Când e obligat să crească de la 200 de oi la 1.000 ca sa trăiască bine, înseamnă că e o problemă în sistem. Dar în condițiile astea, volumul de muncă crește de două sau trei ori. Este anormal.

Oaia românească, pe placul arabilor

Reporter: Haideți să vorbim despre piață, pentru că piața dă ora exactă a profitului, și să începem discuția de la oaia de carne. Unde și la ce preț pleacă ea din fermele românești?

Nicolae Cioranu: Ați pus punctul pe i! Oaia de carne pleacă la același preț cu Țurcana sau cu oricare altă oaie. Oaia de carne, zice-se, este căutată de europeni, dar nu se vinde, în schimb Țurcana și toată oaia din România le place foarte mult arabilor.

Reporter: Piața arabă e o piață deschisă și profitabilă pentru crescătorii români?

Nicolae Cioranu: Anul acesta, este o piață deschisă și vorbim de Arabia Saudită, de Emiratele Arabe și de Iran. Crescătorii au vândut în aceste țări cu un leu, un leu cincizeci mai mult decât până acum. Plus că marfa s-a căutat la vremea ei. De la bluetongue încoace, că poate fi considerat un punct istoric pentru oieritul din România, întotdeauna fermierii n-au putut să-și vândă animalele când au ajuns la o greutate optimă. Mielul, în câteva luni, ajunge la greutatea de abatorizare. Țările arabe au nevoie de carcasă grea, ele caută exact ceea ce nu caută țările europene și vă dau exemplul Italiei, care caută mieii ăia de 10 – 12 kilograme în viu. Arabii, cu familii numeroase, au nevoie de carcase de 18 – 20 de kilograme. Or, acest lucru este un avantaj și pentru noi, ca țară. Vinzi animalul mic să-l îngrașe altul, cu furaje din altă țară, sau preferi să-l dai tu gata finisat? Toată lumea vorbește despre tandemul vegetal – zootehnie, care ar trebui sa funcționeze și la noi. Din păcate, încă este o discrepanță foarte mare între cele două sectoare.

Reporter: Ce înseamnă, concret, prețul pentru oaia de carne?

Nicolae Cioranu: Dacă facem o analiză, vom vedea că prețul primit în perioada Paștelui nu-l mai primim tot anul. E, să-i spunem așa, un preț de sărbătoare. Așa este și la arabi. Ei caută carne de oaie mai ales pe perioadele lor de sărbătoare și normal că plătesc un preț mai bun. Noi, crescătorii, trebuie obligatoriu să ținem cont de perioadele astea. Până când s-a deschis piața arabă, am vândut cu 9 lei kilogramul în viu, apoi a crescut la 10 și chiar 11 lei. Apoi prețul a scăzut din nou, ajungând la 7, maximum 8 lei pe kilogram. Dar ce te faci dacă ai pregătit miei de vânzare și nu-i vinzi la vremea lor? Începe să se schimbe raportul între furajare și sporul de îngrășare, încep să crească costurile și să scadă profitul și la urmă îți vine să deschizi poarta fermei și să le dai drumul. Barca oieritului se clatină de câțiva ani buni.

Reporter: Unde trebuia peticită, în așa fel încât să nu mai ia apă?

Nicolae Cioranu: Simplu. Trebuia semnate acorduri sanitar-veterinare cu toate țările arabe. Mi-au demonstrat de multe ori exportatori de-ai noștri că există cerere. „Uite, mă sună din Maroc, au nevoie de un vapor de miei”, îmi ziceau exportatorii. Dar pentru că n-am avut acord sanitar-veterinar cu ei, au luat mieii din altă parte și noi am rămas cu ei în fermă, deși erau numai buni de livrat.

Reporter: E o problemă din acest punct de vedere la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor?

Nicolae Cioranu: Eu cred că da. Noi am venit cu propuneri la Ministerul Agriculturii, la ANSVSA, dar noi am spus, noi am auzit.

Reporter: Sunt convins că așa cum a fost cerere din Maroc, a fost și din alte țări...

Nicolae Cioranu: Sigur că au fost și, pentru că noi nu am putut să livrăm, au încărcat din Spania. Când s-a rugat Iordania de noi să le livrăm miei, a durat trei luni până am semnat acordul.

Reporter: Presupun că, și calitativ, mieii din România sunt peste ce se produce la ora asta în Europa.

Nicolae Cioranu: Vreți să vă spun că un oficial iordanian, la una dintre întâlnirile noastre din Iordania, ne-a spus că, pentru țara sa, relația comercială pe sectorul ovine este vitală. Noi am întrebat de ce? Din două motive, ne-a răspuns. Unu, pentru că din punct de vedere economic vaporul ne costă foarte puțin de la Constanța până la Aqaba și face doar 5-6 zile, și, doi, calitativ oaia din România, după oaia din Iordania, pentru că nu putea să spună altfel, este pe primul loc pe glob. Mai mult decât să te duci să vinzi și cumpărătorul să-ți laude marfa la el acasă ce să mai spui?

Lâna nu-i căutată, laptele n-ai cu cine să-l mulgi

Reporter: Ce înseamnă la momentul acesta piața laptelui de oaie din România, în contextul în care zona de vest a dispus de ceva capacități de procesare, iar laptele a fost căutat și plătit?

Nicolae Cioranu: La noi, laptele s-a plătit întotdeauna. Plătindu-se, oamenii au făcut tot posibilul să-l mulgă. Problema este că nu vor mai avea cu cine să mulgă oile, în viitor, și ajungem cu discuția de unde am plecat la pășune...

Reporter: Oaia, în general, nu prea se pretează la mulsul mecanic, or, în condițiile astea, problema lipsei de personal devine una foarte greu de rezolvat...

Nicolae Cioranu: Da, dar nu imposibil, pentru că și alții au avut problema asta, înaintea noastră...

Reporter: ...și-au scăzut ca efective.

Nicolae Cioranu: Au scăzut, dar n-au renunțat la ele. Au găsit soluții. Le-au închis în garduri electrice. Statul i-a ajutat să-și facă garduri, să-și facă fântâni, fermierul lasă oile acolo și în timpul ăsta se ocupă de altceva, își face fânul, spre exemplu. Or, la noi, se închide o poartă și nu se deschide nimic în loc. Sper că nu se va întâmpla la fel și cu comerțul de oi. Vă amintiți că după ce s-au închis abatoarele în România s-a cam terminat și cu animalele. Din păcate, asta-i realitatea.

Reporter: Revenind la lapte, care este prețul lui la momentul acesta?

Nicolae Cioranu: Eu cred că fabricile de procesare nu vor să se trezească înainte de a fi prea târziu, pentru că 2,9 lei pe litru, cât s-a plătit la noi laptele, nu știu câtor le mai convine să-l mai mulgă la anul. Cantitatea este destul de mică, dar omul este nevoit să-l mulgă și să-l vândă, să mai facă niște bani, pentru că nu rezistă doar cu mielul.

Reporter: Și piața asta a laptelui se cam împarte în două. Pe de o parte, sunt cei care mulg și vând, și pe de alta, sunt cei care mulg, procesează și vând. Cum  este mai rentabil?

Nicolae Cioranu: După mine, cel mai rentabil este să-ți faci tu brânza și să o vinzi. Asta înseamnă să ai cu cine să mulgi, să ai permanent o masă în piață și să ai client la telemea și la caș.

Reporter: În aceste condiții, sprijinul la lână înseamnă ceva pentru crescători?

Nicolae Cioranu: Ajută extraordinar de mult, dar eu zic că n-a fost gândit bine ajutorul ăsta. Haideți să luăm povestea de alaltăieri, nu de ieri. Să zicem că alaltăieri vindeam lâna cu un leu cincizeci până la doi lei cincizeci. Anul trecut, am mai mers așa amestecat, am primit un preț mai mic, dar a fost și subvenția un leu și ne-am descurcat. Anul acesta însă, am ajuns mai spre fundul gropii. De ce? Am ajuns să plătim noi la un intermediar să vină, să încarce lâna și să ne dea documentele în baza cărora să putem încasa subvenția.

Reporter: Și-atunci, care este rolul subvenției?

Nicolae Cioranu: În situația în care nu caută nimeni lână, e mai mult decât nimic. Statul plătește niște bani pe care înainte îi plătea cumpărătorul. Dar, mă întreb eu, de ce să primești banii ăștia de la statul român, când înainte îi primeai de la cumpărător?

Reporter: Cam care ar fi efectivul de ovine care mai există în România la acest moment?

Nicolae Cioranu: Eu trăiesc cu impresia că nu am scăzut sub zece milioane, dar dacă se confirmă ce discutam mai devreme, că efectivul de ovine s-a redus cu circa 30 de procente, atunci avem o problemă.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019

Publicat în Interviu

Publicitate

Agricover 2020

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista