Am vizitat recent ferma de porci din rasele Mangalița și Bazna a lui Ioan Rășinar, de la Pâncota, județul Arad. Am avut o discuție interesantă din care am ales pentru dumneavoastră câteva păreri pe care vă invităm să le citiți în continuare.  

Ioan Rășinar este vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangalița și are aproximativ 600 de capete de porci, incluzând scroafele (100 de Mangalița și 20 de Bazna) și vierii (10 de Mangalița și 3 de Bazna), organizați pe linii genetice diferite. 

O pasiune din copilărie

A ales această rasă pentru că a crescut într-un mediu în care porcii Mangalița făceau parte din viața cotidiană a familiei: „Sunt născut în Munții Apuseni, la Răchițele, în județul Cluj, și părinții mei au crescut cu Mangalița. Deci eu de copil, de mic, am poze cu mangalița, din 1968, 1970, și după ce ne-am mutat aici, la Pâncota, am cumpărat trei scrofițe și un vier, dintr-o întâmplare, în 2012, și am ajuns azi, de la un hobby, la 600 de capete”.

Crescut în libertate

Ferma este clasificată ca fermă de elită de tip A, conform Ordinului 132/2023 al ANSVSA și Legii Porcului, având activități de creștere, îngrășare și reproducție în sistem semideschis. Porcii sunt crescuți în aer liber, chiar și pe timp de iarnă. Noi l-am mai vizitat chiar și în perioadă de iarnă și porcii erau afară, deși au adăposturi construite. Au o suprafață foarte mare unde pot circula în voie. „Acum a plouat, e noroiul un pic mai mare, dar ei până la minus 20°C rezistă afară, și dacă plouă ei nu intră în adăpost, rămân afară. Numai dacă plouă 3, 4, 5 zile, atunci e o problemă, dacă e frig afară. Dacă nu-i frig, nu e nicio problemă. Le plac noroiul, balta, libertatea, n-au stres. Fătările încep prin februarie-martie, deci nu am probleme să zici că fată afară, am maternități, le bag acolo și, după două luni, când scot purceii, încep trierea unii la livrare, alții… ce-i frumos rămâne pentru reproducție, restul la îngrășare.”

O afacere totuși profitabilă

Mangalița are un ritm de creștere mai lent, care presupune un interval mai mare pentru ca un exemplar să atingă greutatea optimă de sacrificare. „Ca să sacrifici un porc de Mangalița trebuie să aibă minimum 130 kg, până la 170, 180, 200 kg, atunci ai randament. Ca să-l faci la 150 kg să zicem, îți trebuie cam 17 luni. Deci eu calculez în felul următor: de la fătare până la 17 luni, cam 8-10 kg pe lună.”

Hrana este exclusiv naturală, fără furaje concentrate. „Cu lucernă, porumb și triticale, atât, fără premixuri. De fapt, ei nici nu mănâncă premix, nici nu se uită la el. Am încercat furaj concentrat, dar dau cu botul în el, nu le place. Le place porumbul întreg. Și cu cocean, dacă este.”

Ioan Rășinar zice că nu ține o socoteală strictă a profitului, dar crede că afacerea sa este una profitabilă: „Ca să câștigi, purceii se vând foarte bine. Deci am comenzi de purcei până la 100 de purcei la o comandă, sunt înscriși pe listă, cu 50, cu 20, cu 10 purcei, pentru că oamenii își fac ferme mari. Aici e valoarea, în materialul pentru reproducție, aici se câștigă foarte bine. Apoi se câștigă bine la procesare. La procesare câștigi, cum se spune la noi, la jambon. Că vinzi un jambon la 700 de lei, înmulțit cu 4, înseamnă ceva. Și restul îți rămâne. Deci, dacă te gospodărești bine și lucrezi și în familie, cum lucrez eu, mai mult cu familia, ajungi dintr-un porc de 130-150 kg să scoți până la 6.000 de lei. Iar din 6.000 vii în jos cu cheltuielile, și cât îți rămâne. Bine, e și munca de a-l procesa. Dar, acum când dau drumul la abator, o să dau purceii la diferite persoane ca să crească și apoi îi iau înapoi. Și atunci am livrare spre București, spre Timișoara, colaborez cu un băiat din asociație de la Câmpeni și le dau carcasă. La carcasă, i-ai dat-o, la revedere! Nu te blochezi cu untura. Că mulți s-au blocat în asociație, cu untura. Dar eu, împreună cu domnul Mihai Motora de la Câmpeni, el are o carmangerie, ne-am gândit ce să facem cu untura și cu osânza. El cu soția și-au deschis o firmă și au făcut haioșuri din osânză și cornulețe din Mangalița. Și se vând extraordinar. Eu nu sunt blocat, alții sunt blocați, dar eu ce să le fac? Pe viitor, când își dă drumul la Câmpeni, o să mai facem comerț și prin Asociație, cu cei care au acte și totul în regulă, nu, că am și eu 2 kg. Deci cu autorizație, cu carmangerie, cu medici.”

În ceea ce privește prețul obținut din vânzarea către populație a cărnii „de mangaliță”, Ioan Rășinar spune că prețul este mai bun în zona de sud a României. „În jur de 40-50% din asociație sunt în Arad, și noi nu vom putea vinde aici, că omul are. Zona unde se vinde bine este în sud. De exemplu, la noi e 20 lei/kg viu și în Dâmbovița e 25. Carcasa la noi e 30, în Dâmbovița e 40-45.”

Pentru ca o astfel de activitate să fie profitabilă, este esențial să o faci profesional și cu o dimensiune minimă a efectivului – în jur de 20-50 de scroafe. „Să ai o biosecuritate ca lumea, să faci tot ce-ți cer medicii, că vine DSV-ul. Eu am medic veterinar care se ocupă, fac burceloza, iau analiză de sânge din trei în trei luni, vieri autorizați, apoi luăm din trei în trei luni analiză pentru PPA, deci la mine totul e sub control. La mine în fermă nu intră necaz, Doamne ferește!, decât din cauza păsărilor, țarca și cu cioara. Dacă cineva în zonă ar avea ceva porc cu pestă și l-ar arunca pe câmp sau chestii din astea, nu l-ar îngropa sau n-ar spune, dar în rest m-a ferit Dumnezeu și n-am avut probleme.”

Sprijinul statului a fost reinvestit

Activitatea fermei s-a dezvoltat în paralel cu creșterea Asociației, care de la 15–20 de membri a ajuns la circa 200, iar efectivele de scroafe cu origine au crescut de la câteva sute la 2.000–3.000 pentru Mangalița și în jur de 500 pentru Bazna. Gazda noastră se arată mulțumit de evoluția, atât a breslei, cât și a sa personală: „Mergem în sus, mergem foarte bine, și încep să se facă ferme mari, nu mai mergem pe ferme mici. Pe gospodăria populației, neavând voie să faci reproducție, nu se poate. Și atunci m-am tot dezvoltat, pe banii de la minimis primiți de la Guvernul României, că am primit bani frumoși în fiecare an, indiferent cine a fost ministru. Acum se dau și 2.000 de lei pe scroafă la vânzare de 4 purcei, plus 150 de euro pe scroafă de la APIA, de la UE. Deci pleci cu un avantaj de 2.750 de lei pe scroafă. Dacă vă fac un calcul la Bazna, că primești acum 2.700, și dacă-ți mai fată 10 purcei și-i vinzi numai cu 1.000 de lei, ai 2.500 de euro!”.

Banii obținuți din subvenții i-a reinvestit constant. A reușit să construiască un abator de capacitate mică pentru ovine, caprine și porcine (200 de capete/lună), pe care tocmai l-a finalizat; o carmangerie funcțională și un magazin dedicat produselor din Mangalița în Arad. „Am un circuit bun, vând foarte bine, că în ultimul timp se caută. Nu numai carne, ci și produse din carne de Mangalița. Slănina e extraordinară, având și analizele făcute la slănină, are colesterolul bun 70% față de porcul celălalt, care are 30-35%.”

Un consumator avizat

Ioan Rășinar este atât producător, cât și consumator, chiar dacă problemele de sănătate nu l-ar fi lăsat să profite de pe urma activității sale. „Eu consum slănină de Mangalița din 2012, fără probleme, chiar și untură. Untura merge foarte bine la cei care au diabet, ei vin și cumpără, ei zic că se mențin la același nivel. Am făcut și eu un experiment, pe 3 ani. Am avut colesterol 182, doctorul mi-a recomandat, având și stent la inimă, mi-a recomandat să nu mănânc, să iau medicamente, dar eu n-am luat niciun medicament. Și în fiecare an l-am avut 182, am buletinele acasă. Dar bine, nu fac nici abuz, mănânc în fiecare dimineață, nu seara, iau 40-50 g, o ceapă roșie, un usturoi, și toate la un loc fac o treabă bună.”

La finalul discuției noastre l-am întrebat ce-i place cel mai mult de la Mangalița. Răspunsul vine fără ezitare: „Mușchiulețul! La un porc de Mangalița, la 150 kg, mușchiulețul e 0,7 kg. Deci 700 de grame, ăla nu-l vând. Eu vând slănina, untura cu boia și cu ceapă, cârnațiul, jumările, din fiecare câte un pic”. Iar despre pomana porcului, crescătorul zice râzând: „La mine e în fiecare zi!”.

Senzația pe care ne-a lăsat-o această vizită la ferma lui Ioan Rășinar a fost că am primit o lecție, nu neapărat despre cum transformi pasiunea în afacere, ci mai degrabă o lecție despre perseverență, respect față de natură și autenticitate, într-o lume în care fast-foodul și industrializarea cuceresc totul. Este o lecție predată de un om care, la rândul său, a învățat în copilărie că lucrurile bune se fac încet, cu suflet și cu rost.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2025

Abonamente, AICI!