Activitatea de ameliorare este foarte importantă pentru zootehnia unei țări, pentru că, la animalele de fermă, prin ameliorare se îmbunătățesc calități cum ar fi: producția, fertilitatea, ratele rapide de creștere, rezistența la boli, la condiții de stres, reducerea consumului de furaje pe unitate de creștere, proporții mai bune ale diferitelor părți ale corpului etc. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (ICDCOC) Palas - Constanța desfășoară activități de cercetare la nivel național în patru domenii: nutriție, tehnologii de creștere, exploatare genetică și ameliorare-reproducție. Despre ameliorarea la speciile ovine și caprine am stat de vorbă cu Radu Răducu, director general ICDCOC Palas.

Radu Răducu: Ca efectiv total de ovine, suntem pe locul trei în Europa. Însă în ceea ce privește ameliorarea spre o anumită producție, spre o performanță productivă, fie lapte, fie carne, fie prolificitate, România a lăsat și încă lasă de dorit. Spun acest lucru pentru că decenii la rând activitatea de creștere a oilor era axată în principal pe producția de lână. Ajungând acum la preocuparea și la situația unităților de cercetare din domeniu, trebuie spus că o preocupare a institutului nostru de la înființarea lui și până la această dată a fost să creăm progres genetic care să fie folosit de crescători să-și îmbunătățească performanțele, pentru o anumită producție sau alta, la efectivele pe care le dețin, în felul acesta stimulându-i să mențină și să transmită mai departe, continuatorilor lor, urmașilor lor, preocuparea sau dorința de a dezvolta această specie, de ovine, dar și de caprine, că și ele sunt în preocupările noastre.

„Ăsta este rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației.”

Reporter: Adică de a face rentabilă creșterea oilor și caprelor.

Radu Răducu: Da. Ăsta este și rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației. Că altfel n‑ar mai continua această activitate. Problema este că, de-a lungul timpului, noi am demonstrat că suntem creatori de produs genetic, avem creații noi biologice omologate, foarte bine stabilizate genetic, cu performanțe care ne încântă. Nu ne încântă numai performanța obținută în cadrul unității noastre, ci chiar și la crescătorii care au luat de la noi animale de reproducție, masculi și femele. Facem noi ce facem, dar efortul pe care-l facem este mic la scară națională, pentru că oricât ar fi, cu efectivul pe care îl avem noi nu putem să acoperim întreaga cerință de progres genetic care ar fi normal să fie la această specie. Și de aceea trebuie neapărat – e în gândirea noastră, dar știu că era și în gândirea Ministerului Agriculturii – faptul că trebuie înființate acele ferme de elită care, utilizând progresul genetic realizat de noi, să-l multiplice și să-l distribuie la crescători.

Reporter: Iar fermele de elită au rămas doar la stadiul de idee, nu?

Radu Răducu: Așa este, dar niște încercări totuși sunt. Spun încercări pentru că nu s-a făcut o acțiune organizată, stabilită concret: facem atâtea ferme sau ceva. Au apărut câteva ferme de elită, ferme cu care noi colaborăm, în sensul că mai mult a venit din partea crescătorilor. A venit crescătorul și a zis: vreau să iau rasa asta de carne de la dvs., să o dezvolt la mine în unitate și mai departe să produc animale de reproducție cu genealogie cunoscută și performanță stabilită și să dau mai departe la crescători. Ei, cu aceste exploatații cărora le-am dat animale suntem într-o strânsă legătură și colaborăm. Adică facem controale ale producției pe care le obțin, îi ajutăm în întocmirea actelor planului de potrivire a perechilor în campania de reproducție, îi sprijinim în momentul în care trebuie făcută bonitarea, împreună cu asociația crescătorilor de ovine. Prin urmare, la toate acțiunile astea institutul nostru participă fără niciun fel de reținere sau să fie în vreun fel plătit.

„Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată.”

Reporter: Institutul de la Palas a creat și omologat rase de ovine, dar și de caprine.

Radu Răducu: Am creat și omologat trei rase noi de ovine românești, cu niște performanțe deosebite.

În același domeniu acționăm în ceea ce privește caprinele. Se știe foarte clar că în România este capra Carpatină, capra Albă de Banat și mai multe rase. Nu există o rasă de specialitate pentru producția de carne. Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată. Mai trebuie trei - patru generații de control și de selecție în cadrul acestei populații ca să îndeplinim condițiile și să facem documentația de omologare.

„Am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine. Ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană.”

Mai mult decât atât, noi, când vrem să facem ceva, în primul rând vedem care este situația în țară, de ce are nevoie țara, și după aia ne uităm să vedem ce este în lume realizat deja care ne-ar putea sprijini, ajuta în realizarea unei noi creații biologice sau a unei tehnologii performante. Și suntem acum în situația că am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine, noi ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană de carne, o rasă care să fie axată în principal spre producția de carne. Dar creșterea, sporirea producției de carne se face atât prin prolificitate, cât și prin performanța sau aptitudinile pentru producția de carne a acestei noi creații biologice.

Am plecat de la utilizarea oilor din rasa prolifică Palas, rasa noastră, care dă o prolificitate de 170-180%, și cu o rasă de carne din Franța, Rouge de l'Ouest, care are o prolificitate de peste 200% și aptitudini pentru producția de carne foarte bune. Avem realizat la această dată un efectiv de circa 400 de femele de diverse generații, prima generație având acum vârsta de cinci ani, deci mai merg cel puțin un an sau doi la reproducție. Dar pe noi ne interesează să realizăm mărimea efectivă pentru a putea intra în izolare reproductivă a acestei populații, și performanțele pe care le-am măsurat și le-am constatat până acum sunt deosebit de încântătoare. Ba mai mult decât atât, ca o completare, de la Centrul de selecție din Franța de la care am luat berbecii din rasa Rouge de l'Ouest, le-am trimis un filmuleț cu prima generație pe care am obținut-o. În răspunsul lor – și-l avem pus pe site-ul institutului – spune clar că cea mai bună reușită dintre toate încercările care s-au făcut la nivel de Europa sau chiar din lume utilizând rasa lor, Rouge de l'Ouest, este cea pe care am obținut-o noi. Ne-a bucurat foarte mult această laudă.

Reporter: Ce înseamnă un reproducător care ameliorează și un reproducător care doar arată bine?

Radu Răducu: O aparență te poate înșela. Care este diferența între un reproducător care are calitate și unul care arată calitate este faptul că cel care are calitate este rezultatul unei munci de selecție și de urmărire a evoluției lui, a dezvoltării corporale, a stării de sănătate, a funcției de reproducție zeci de ani. Nu poți să spui că, într-adevăr, obținerea unui hibrid, a unui metis de primă generație între o rasă locală și una amelioratoare îți dă un rezultat spectaculos, dar aici este vorba de vigoarea hibridă. Este vorba de performanță. Că această performanță trebuie măsurată și controlată generații la rând, mai ales făcându-se testarea după descendență, care înseamnă un număr de ani în care fiecare produs să fie urmărit sub toate aspectele, să vezi care pot fi și consecințele unor rezultate mai puțin concludente. Deci, dacă nu se face o muncă în care să fie un plan stabilit, de la ce pleci, unde trebuie să ajungi și etapele intermediare pe care trebuie să le controlezi, nu poți fi sigur de o performanță stabilă și care să aducă beneficii celui care folosește reproducătorul respectiv.

Să luăm cazul nostru. Anual, la Palas plecăm de la efectivul de oi-mame de circa 2.200 de capete, împărțit pe cele șase rase pe care le avem în gestiune la Palas. Deci, în ceea ce privește mărimea genetică și mărimea efectivă a raselor suntem acoperiți, adică avem cel puțin 350-400 de capete femele de reproducție. Automat, aritmetic vorbind, de la aceste 2.200 se obțin 2.200 de miei; tot aritmetic vorbind, 50%, masculi, 50% femele, deci 1.100 de miei. Nouă la Palas, de exemplu, ne trebuie ca reproducători de înlocuire un 30% din ceea ce obținem, și am avea în felul ăsta cam 700 de capete anual, tineret ovin, mascul și femel, din toate rasele, de valorificat la crescători. Fiind finanțați din surse proprii, și cea mai mare pondere din sursele proprii o constituie valorificarea animală, vânzarea de animale, automat suntem obligați să stabilim un preț care trebuie să acopere și să depășească prețul de cost cu care realizăm animalul până la vârsta respectivă. Vine partea cealaltă mai sensibilă: crescătorul este amator, îi place, vrea un berbec din rasa de lapte, un berbec din rasa Merinos, unul din rasa de carne, când îi spui că-l costă cam 3.000 de lei – cam atât ar fi cheltuiala și-ți faci calculul ca totuși să acoperi partea de venituri proprii pe care ești obligat s-o faci – spune: eu nu am atâția bani! În situația asta noi, institutul, am fi de acord să-l dăm la un preț acoperitor măcar cu cheltuielile sau chiar sub prețul de cost, numai că suntem și noi întrebați, și pe bună dreptate: cheltuiala de unde ți-o acoperi? De ce am făcut remarca asta? Aș face o propunere: noi tot suntem unități din domeniul public al statului, finanțate parțial de la bugetul de stat. S-ar putea foarte bine să se facă un calcul: am nevoie Palas să-mi dea anual 1.000 de reproducători masculi și femele, ca să dau la 50 de exploatații, câte 20 la fiecare exploatație, unde vreau să introduc progresul genetic, unde vreau să fac nucleul de fermă de elită. Cât ar trebui să dau Palasului în plus pentru asta? Două milioane de lei. Cu astea două milioane de lei – și cu obligația să furnizăm materialul și la calitatea respectivă – în felul acesta s-ar putea introduce progresul genetic în foarte multe exploatații, n-ar mai fi reținerea crescătorului că „n-am atâția bani să iau animalul”. În plus, asta ar fi și pentru noi o satisfacție a datoriei împlinite și ne-ar ajuta foarte mult în a avea puterea să „controlăm” evoluția acestor efective la diverși crescători.

Este totuși o constrângere. Vă dau exemplul de anul ăsta: la ora actuală avem 1.500 de reproducători în institut în plus față de ce ne-ar trebui, pentru că din cauza pestei micilor rumegătoare nu am putut să vindem tineretul mascul și femel de reproducție la crescători. Suntem blocați până prin noiembrie. Iar perioada propice a cam trecut. E păcat să iei animalul acum, animal cu performanță, și să-l dai la abator. Sunt niște chestii care s-ar putea discuta și înțelege. Dar vă spun, eu, cel puțin, și cunosc foarte bine rolul și colegii, și colectivul, am fi în stare să răsturnăm munții ca să facem treaba asta. Deci cu seriozitate și răspundere deplină ne asumăm într-o astfel de treabă.

Reporter: Iată o propunere interesantă. Sperăm să audă cei care trebuie să ia această măsură.

Radu Răducu: Făcându-ne cunoscute realizările, problemele, dvs., presa, ne-ați ajutat, astfel că am avut și rezultate. Sperăm să fim auziți și de data aceasta. 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala

Unde este zootehnia românească?

Cercetarea care hrănește România