Pe 31 mai și 1 iunie 2025, Craiova găzduiește un eveniment gastronomic de anvergură, menit să marcheze o schimbare de paradigmă pentru întreaga regiune a Olteniei. Festivalul „Tezaur de Gusturi” are loc la Hotel Ramada Plaza Craiova, în cadrul Zilelor Municipiului Craiova.

Organizat de Liceul de Industrie Alimentară, în parteneriat cu We Are Romania / YOU ARE WELCOME și cu sprijinul Primăriei Craiova, evenimentul aduce împreună producători locali, crame renumite, artizani gastronomici, dar și specialiști din domeniul turismului și al ospitalității. ,,Tezaur de Gusturi” e parte din proiectul mai vast, început anul trecut, „Craiova, capitală gastronomică est-europeană”.

Un târg regional ca „Tezaur de Gusturi” oferă vizibilitate, testarea produselor în piață, networking cu actori din turism și ospitalitate, dar mai ales validare publică, un pas esențial pentru cei care vor să treacă de la producție artizanală la recunoaștere oficială.

Evenimentul este o intervenție necesară într-un context regional fragil. „Oltenia este, în prezent, regiunea cu cele mai puține produse tradiționale atestate din România, doar două produse recunoscute oficial la nivel național, față de 483 la nivelul întregii țări. Mai mult, nicio denumire locală nu beneficiază de certificare europeană (DOP sau IGP), ceea ce reflectă lipsa unui proces de valorizare și promovare a patrimoniului culinar regional”, arată Raluca Dumitrana – EconomieRurala.ro.

Datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) arată că aportul Olteniei în peisajul gastronomic național este sub 3%, în timp ce județe din Transilvania, Muntenia sau Bucovina sunt deja bine poziționate pe piața produselor cu valoare adăugată. „În plus, turismul culinar – un motor emergent al dezvoltării regionale – este slab reprezentat în zonă, cu județe precum Olt, Mehedinți și Gorj constant în coada clasamentelor de vizitare”, menționează Raluca Dumitrana.

Totodată, Oltenia lipsește de pe harta punctelor gastronomice locale (vezi harta). Din cele 30 de rute gastronomice din cadrul programului România Atractivă, Oltenia este slab reprezentată.

Pentru micii producători, lipsa evenimentelor gastronomice înseamnă lipsă de canale de promovare, vânzări directe slabe, acces dificil la piața HoReCa și imposibilitatea de a construi un brand în jurul produselor lor. „Spre exemplu, județul Olt avea în iunie 2023 doar 1.700 de turiști străini cazați – o cifră infimă, dar și o oportunitate latentă pentru reconfigurarea economică prin turism de nișă”, notează Raluca Dumitrana.

Pe durata celor două zile ale festivalului „Tezaur de Gusturi” se degustă vinuri de la 14 crame din țara noastră, publicul având, totodată, posibilitatea să descopere preparate reinterpretate de elevii liceului de profil, să participe la conferințe și masterclass-uri susținute de experți din România și Bulgaria și să interacționeze direct cu producători locali și artizani gastronomici.

În cadrul festivalului „Tezaur de Gusturi”, la standul EconomieRurala.ro, vizitatorii găsesc o selecție de produse artizanale provenite din mai multe regiuni cu tradiții gastronomice puternice și producători locali dedicați excelenței.

Ceafa Nobilă de Bistrița – producător TURMA

Originar din Bistrița, oraș cu o istorie de peste 760 de ani, acest produs de o savoare inconfundabilă este creat de TURMA, un brand născut din pasiunea pentru creșterea vitelor de carne. Ceafa Nobilă de Bistrița este preparată exclusiv din mușchiul cefei provenit de la femele de mânzat cu vârste între 16 și 20 de luni, selecționate cu grijă. Gustul rafinat, textura fragedă și calitatea ridicată o transformă într-o delicatesă autentică, reprezentativă pentru măiestria transilvăneană în prelucrarea cărnii.

Zacusca cu păstrăv afumat de pe Sălăuța – producător Păstrăvăria RIN

Este primul produs pe bază de pește din județul Bistrița-Năsăud aflat în proces de obținere a protecției IGP (Indicație Geografică Protejată). Realizată din păstrăv crescut în apele reci și pure ale râului Sălăuța, această zacuscă artizanală îmbină peștele afumat cu legume atent selecționate. Gustul său unic a cucerit deja piețele naționale și internaționale, iar procesul de certificare vine să confirme calitatea și autenticitatea rețetei locale.

Brânza frământată de Teaca – producător Lacto Sinelli

Un produs identitar al comunei Teaca, situată în sudul județului Bistrița-Năsăud, brânza frământată este realizată printr-o tehnică tradițională: frământarea manuală a cașului, ușor maturat, sărat și păstrat conform metodelor transmise din generație în generație. Obținută din lapte integral de vacă, această brânză fermă, cu gust intens și ușor acrișor, este pe cale să devină primul produs lactat din județ cu protecție IGP. Fabrica Lacto Sinelli a creat o linie de producție dedicată acestui produs, păstrând autenticitatea într-un cadru modern de siguranță alimentară.

ARCA Bacău este un producător artizanal de delicatese din pește, care îmbină tradiția culinară cu sustenabilitatea. Folosind pește provenit din iazurile proprii și legume crescute natural, ARCA oferă o gamă variată de produse, de la pește afumat cu lemn de fag și cireș, până la salate de icre, pateuri și creme tartinabile. Toate preparatele sunt realizate în loturi mici, fără conservanți, respectând rețete autentice transmise din generație în generație. Prin această abordare, ARCA reușește să ofere consumatorilor produse cu un gust autentic și echilibrat, reflectând respectul pentru natură și tradiție.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Producătorii locali au nevoie să vândă tot anul, nu doar de sărbători

Brânza frământată de Teaca caută recunoașterea europeană

Produse tradiționale și puncte gastronomice locale, pentru viitorul satului românesc

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, pe 14 mai 2025, are loc Festivalul Produsului Tradițional, cu parada portului popular, jurizări și degustări de bunătăți tradiționale, cu rețete culese de studenți din 12 județe, în organizarea Facultății de Agricultură. Evenimentul ajuns la ediția a XVIII-a este susținut de studenții din anul IV de la Ingineria mediului, în cadrul cursului de Controlul și Certificarea Produselor, coordonat de conf. dr. Avram Fițiu.

Festivalul Produsului Tradițional se desfășoară la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campusul USAMV Cluj-Napoca, iar vizitatorii vor fi martorii unei sărbători a gustului, memoriei și tradițiilor românești.

Studenții își vor prezenta porturile populare, dar și produsele tradiționale din locurile natale, inclusiv caietele de sarcini ale rețetelor, care vor fi jurizate de profesori, alături de specialiști în gastronomie și tradiții populare.

„Festivalul nostru este deja o tradiție, care readuce în prim-plan rețetele locale ale bucătăriei românești, rețete care sunt culese chiar de către studenți. Ei dobândesc astfel mai multe competențe: certificare și control de ferme și gospodării ecologice; elaborare caiete de sarcini pentru produse agricole/alimentare tradiționale; elaborare proceduri de certificare produse montane; certificare locală și etică a produselor; elaborare caiete de sarcini pentru produse DOP (Denumire de Origine Protejată), IGP (Indicație de Protecție Geografică) și TSG (Specialitate Garantată), prin desfășurarea unei activități practice în localitatea de origine a familiei. Obiectivul acestei activități pedagogice vizează scoaterea din uitare a gastronomiei tradiționale țărănești, dar și formarea unui absolvent USAMV Cluj-Napoca ca specialist în construcția de demersuri de marketing agricultural”, explică coordonatorul evenimentului, conf. dr. Avram Fițiu (Facultatea de Agricultură).

Vor fi prezentate spre jurizare și degustare rețete tradiționale, culese din județele Mureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Alba, Sibiu, Cluj, Harghita, Suceava, Neamț, Argeș, între care amintim celtă șvăbească, urdoici dulci, vărzar de Maramureș, mălai dulce cu prune uscate, virșli de oaie, cici fierți în zeama de fasole, aranygaluska, găină umplută de nuntă, alivencă de Bilbor, zacuscă de Tihău, sfinți (mucenici moldovenești), chișcă de porc cu păsat, carne de porc în cir, magiun de prune Topoloveni.

„Vă invităm așadar să descoperiți sufletul României prin gust, port și poveste, să fiți parte dintr-o manifestare vie a identității noastre culturale, un act de diplomație gustativă, prin care tânăra generație readuce în actualitate comoara culinară a satului românesc. Prin rețetele autentice și caietele de sarcini riguroase, studenții devin ambasadori ai unui patrimoniu alimentar viu, capabil să genereze respect internațional și atașament emoțional profund. Parada portului popular, jurizată cu profesionalism de catre specialiști în domeniu, completează tabloul unei Românii care își afirmă identitatea cu eleganță și mândrie, prin ceea ce are mai curat și mai autentic. Acest festival este o formă de soft power cultural, care transformă tradiția în punte de dialog și recunoaștere agroculturală internațională”, transmite conf. dr. Avram Fițiu.

Evenimentul va fi deschis la ora 10.00 de către conducerea USAMV Cluj-Napoca, după care membrii juriului vor degusta și evalua produsele prezentate de către studenți, iar apoi vor fi prezentate caietele de sarcini ale rețelor tradiționale. Ca la fiecare ediție, este așteptat la festival și publicul larg, care va avea acces la degustări și discuții cu participanții după ora 12.00, când se încheie jurizarea.

Studenții și produselor prezentate de către aceștia la Festivalul Produsului Tradițional, 14 mai 2025:

1. Crăciun Anca Laura Maria -  Pălăneț din Sânpetru de Câmpie, jud. Mureș

2. Kinal Orsolya-Gabriella - Celtă șvăbească, sat Moftinu Mare, jud. Satu Mare

3. Rontea Diana-Maria - Urdoici dulci, comuna Rodna, jud. Bistrița-Năsăud

4. Druță Cristina – „Mosocoarne” din comuna Motiș, jud. Sălaj

5. Ștefanca Loredana-Mariana Oana - Vărzar de Maramureș, comuna Bârsana, jud. Maramureș

6. Marinca Vlăduț-Petru - Miel umplut, sat Breb, jud. Maramureș

7. Bunea Ioana Maria - Pupuri cu varză, Blaj, jud. Alba

8. Cosma Patrick-Valentin - Mălai dulce cu prune uscate, comuna Budești, jud. Maramureș

9. Elekes Deborah Gertrude-Alice - Strudli cu silvoiță din satul Sanislău, jud. Satu Mare

10. Hada Andrei - Virșli de oaie, comuna Ighiu, jud. Alba

11. Horja Remus-Adrian - Cici fierți în zeama de fasole, Șimleu Silvaniei, jud. Sălaj

12. Kallai Lorand - Bulz, sat Arpașul de Sus, jud. Sibiu

13. Kovács Márk-Ferencz - Cozonac dulce, sat Izvorul Crișului, jud. Cluj

14. Lukacs Henrietta - Aranygaluska (Găluște aurii), comuna Craidorolț, jud. Satu Mare

15. Miel Danaris Georgiana - Langalău, sat Lucăceni, jud. Satu Mare

16. Prașca Ionuț-Andrei - Pături cu brânză, sat Colibița, jud. Bistrița-Năsăud

17. Rednic Ioana-Valentina - Găină umplută de nuntă, comuna Bârsana, jud. Maramureș

18. Rusu Bianca-Raluca - Turtă dulce, comuna Vișinelu, jud. Mureș

19. Sebaș Valentin - Plăcinte în cuptor cu lemne, sat Țelna, jud. Alba

20. Szanto Rares Vasile - Zamă de verze, sat Rona, jud. Sălaj

21. Vancea Ovidiu - Gomboți cu prune, Ocna Mureș, jud. Alba

22. Vlaicu Gabriela-Maria - Bulgărași de zăpadă, comuna Sânmihaiul-Almașului, jud. Sălaj

23. Cifu Andreea - Alivencă de Bilbor, comuna Bilbor, jud. Harghita

24. Brîndușan Florin-Junior - Burger tradițional, jud. Satu Mare

25. Cheregi Izabela - Palențe împletite cu brânză, Cehei, jud. Salaj

26. Turc Renata-Natalia - Zacuscă de Tihău, jud. Sălaj

27. Varga Paula - Brânză telemea – Bârsana, jud. Maramureș

28. Bunea Diana Nicoleta - Sfinți (Mucenici moldovenești) – Piatra Neamț, jud. Neamț

29. Oprea Mihaela Rodica - Chișcă de porc cu păsat - sat Chechiș, jud. Sălaj

30. Gabor Adela - Pancove ardelenești, Nadășu, jud. Cluj

31. Pop Simona Raluca - Gomboți cu poame, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud

32. Strajescu Mihai-Bogdan - Carne de porc în cir, Turda, jud. Cluj

33. Dan Andreea Alexandra - Plăcinte cu lobodă și brânză de oaie – Iara, jud. Cluj

34. Bucureștean Adrian - Balmoș moțesc din Marna Nouǎ, comuna Sanislǎu, jud Satu Mare

35. Tamaș Ioan Eugen - Mălai dulce de Dej, jud. Cluj

36. Lucaciu (Pop) Cosmina Maria - Cocă cu prune, varză și brânză, Urmeniș, jud. Bistrița-Năsăud

37. Carpineanu Călin - Cozonac bucovinean de Suceava, jud. Suceava

38. Scurtea Andrei - Magiun de prune Topoloveni, jud. Argeș

39. Șerban Dorothea - Balmoș, Mediaș, jud. Sibiu

40. Nemeș Septimiu Sever – Drob de miel în prapure cu leurdă și urzici, Cojocna, jud. Cluj

Program:

10:00 - 10:15 Deschidere oficială eveniment;

10:15 - 11:00 Parada portului popular, urmată de jurizarea acestuia de către specialiști în domeniu;

11:00 - 12:00 Jurizare produse;

12:00 - 18:00 Degustare de produse de către invitați și vizitatori; prezentare de caiete de sarcini; spectacol muzică populară.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 17 – 26 ianuarie 2025, la Berlin (Germania), se desfășoară cea de-a 89-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2025” (Grüne Woche). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă cu un stand în cadrul căruia experți din minister promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.

Astfel, în cadrul standului MADR vor fi promovate și oferite spre degustare mostre din produse înregistrate pe sisteme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Țara Bârsei – IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, Pită de Pecica - IGP, Salinate de Turda – IGP, Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – STG, din categoria băuturilor spirtoase Indicație Geografică – Pălincă și Țuică Zetea de Medieșul Aurit.

De asemenea, printre produsele de la stand se vor regăsi băutura spirtoasă care în anul 2024 a pornit pe drumul înregistrării europene, Țuică de prune Sordony de Horezu, ca Indicație Geografică, dar și Vinars Jidvei – Indicație Geografică Protejată Național și cidru - băutură fermentată liniștit. Totodată, spre degustare vor fi oferite produse montane și ecologice, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.

Alte produsele românești care vor fi expuse la ediția 2025 a expoziției „Săptămâna Verde” sunt cele care sunt în proces de înregistrare pe un sistem de calitate european, precum: Babic de Buzău pentru dobândirea IGP, Batog deltaic de sturion pentru dobândirea IGP, Cârnați din topor din Vâlcea pentru dobândirea IGP, Brânză frământată de Teaca pentru dobândirea IGP și Salam Poiana Mărului pentru dobândirea IGP, dar și produse a căror denumiri vor urma etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnați măcelarului de Pașcani, Iaurt de oaie din Câlnic, Cașcaval de Pojorâta, Răstăuțe maramureșene (cu spanac sau sfeclă), Cașcaval Brădet, Cașcaval din lapte de oaie Horezu, Brânzeturile de Colțești, Zacuscă pescărească din legume de Blăgești și păstrăv de Blăgești, Magiun de dovleac sau din măr Topoloveni, Ceafă nobilă de Bistrița, Carne afumată la garniță din Vâlcea, Brânză în coajă de brad de Bran, Salam de Nădlac, Mere de Cândești din bazinul pomicol Voinești, prune afumate la lojniță de Vrancea și Zacuscă cu păstrăv afumat de pe Sălăuța.

Între alte preparate pregătite pentru degustare la standul MADR menționăm: ghiudem, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri din Șugag, gemuri sau dulcețuri de fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, cornulețe cu gem, biscuiții Eugenia cu diverse umpluturi, biscuiți digestivi cu ovăz, cereale, stafide, biscuiți cu umpluturi de cremă de vanilie și cacao, paste făinoase etc.), zahăr Bod, produse din carne de pui, diverse sortimente de miere certificate ecologic sau înregistrate ca produse montane (din salcâm, tei, polifloră, alte produse ale stupului, sortimente de uleiuri presate la rece, diverse sortimente de fructe deshidratate (căpșuni, zmeură, merișoare, prune), ceaiuri de plante sub marca Bunătăți uscate. Din categoria băuturilor spirtoase înregistrate ca Indicație Geografică, România va expune - Pălincă și Țuică Zetea de Medieșu Aurit, precum şi vin alb, roze şi roşu de la cramele Cotnari, Histria și Jidvei, iar standul va fi înveselit de flori colorate de la producătorii români.

Expoziția „Săptămâna Verde 2025” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. La ediția din 2024 au fost prezenți peste 1.400 de expozanți din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.

CITEȘTE ȘI: Produse tradiționale și puncte gastronomice locale, pentru viitorul satului românesc

13 cu noroc pentru „Pita de Pecica”

Paula Vals, modelul unui antreprenor necesar

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ce înseamnă sistem de calitate şi care sunt schemele de calitate pentru produsele agroalimentare, dar și despre produsele montane și punctele gastronomice locale am discutat cu Aurel Simion, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Reporter: Ce înseamnă sistem de calitate?

Aurel Simion: Schemele de calitate practic vin într-un fel să reglementeze piaţa, în sensul că trăim într-o competiţie, într-o globalizare, şi atunci ne pierdem identitatea. Spre exemplu, un produs tradiţional se face mult mai greu şi necesită mult mai multă manoperă decât un produs industrial, pe care-l faci în cantități mari.

Produsul tradiţional înseamnă nu numai calitate, şi pentru faptul că nu înglobează produse de substituire sau adaosuri chimice, înseamnă istoria noastră, înseamnă tradiţia noastră, înseamnă multă muncă. Cum spune un coleg producător, când fac pită, muncesc de transpiră şi grinda din tavan. Cam ăsta este produsul tradiţional.

Profesional, provin din mica industrie, am început şi eu la Vâlcea cu produs tradiţional. Când m-am gândit prima dată la produsul tradiţional recunosc că m-am gândit la o nişă a pieţei, în aşa fel încât să pot să pătrund, pentru că n-aveam capacitate mare de producţie, nu te poţi lupta cu granzii Europei, şi atunci am identificat nişa, apoi am prins drag de această nişă. La un moment dat am făcut un calcul, adaosurile pe care le băgam la un kilogram de produs reprezentau 60% din valoarea de cost, şi atunci am zis: de ce să plătesc eu 60% pe chimicale şi alte adaosuri când pot să folosesc doar carne, să merg pe tradiţional. Am amintit carne pentru că vorbim despre produse din carne, şi atunci am mers în această direcţie. Produsul tradiţional a fost reglementat prima dată pe Ordinul 690, n-a fost foarte bine conturat, şi apoi MADR a trebuit să revină, a fost anulat Ordinul 690 și înlocuit cu Ordinul 724/2013. Astfel s-a pornit procesul de reatestare a produselor.

Eu am venit în minister în 17 decembrie 2019 şi am găsit Ordinul 724 necomunicat la Comisia Europeană, a trebuit să pornim procesul de comunicare la Comisie, dar şi acolo e o întreagă procedură. Comisia Europeană l-a acceptat şi încă din 2020 avem produsul tradiţional comunicat la Comisie, schemă de calitate naţională, şi ne mândrim cu ea.

În prezent avem 483 de produse tradiţionale atestate, ceea ce este bine, am crescut de la an la an, în 2020 aveam în jur de 300 de produse, acum avem 483. Sunt convins că avem foarte multe produse care trebuie atestate, am pornit un proces mai „agresiv” de conştientizare a agenţilor economici să se atesteze. E adevărat că la ora actuală nu mai avem facilităţi fiscale, deci produsul tradiţional nu mai beneficiază decât de un punctaj suplimentar la accesarea fondurilor europene la anumite măsuri. Dar am spus-o de mai multe ori şi o spun şi acum, produsul tradiţional în procesul de negociere al unui eventual contract îţi asigură locul la masa negocierilor. Pentru că produsul tradiţional vine cu o istorie în spate, cu o poveste. Şi automat trezeşti curiozitatea cumpărătorilor şi-ţi asigură un scaun la masa negocierilor şi atunci cel puţin din curiozitate tot cumpără sau tot acceptă în raftul dumnealui un produs tradiţional. Iar ca o specificitate, un produs tradiţional făcut cu grijă este suficient să-l guste cineva şi apoi se îndrăgosteşte de el şi se şi vinde.

Să nu credeți însă că produsul tradiţional face avere şi te îmbogăţeşti făcând doar acest produs, el este limitat cantitativ prin Ordinul 724, pentru că implică foarte multă manoperă, o anumită perioadă de maturare şi nu poţi să faci cantitate. Tocmai de aceea se deosebeşte de produsul industrial. De-a lungul timpului am purtat discuţii cu hipermarketurile, în mod special cu marii retaileri pentru a separa produsul tradiţional de restul şi a avea un colţ, unii au înţeles mai rapid, alţii mai târziu, important e că în fiecare hipermarket trebuie să găsim câte un colţ cu produs tradiţional, produs ecologic, produs montan. Ele au fost reglementate şi s-a amintit de ele şi în transpunerea Directivei 633 prin Legea 81, „Practici comerciale neloiale” şi agenţii economici mari, cumpărătorii mari, sunt obligaţi să listeze produse tradiţionale, produse locale, tocmai pentru a da posibilitatea cumpărătorilor să aibă de unde să aleagă.

Reporter: Ce înseamnă IGP, indicație geografică protejată?

Aurel Simion: Indicaţia geografică protejată, încă din denumire asta ne spune, că un produs, într-un anumit areal, unde se face acolo de ani şi ani, îl înregistrezi european şi spui, de exemplu, produsul „cârnaţi din topor din Vâlcea” se face în arealul ăsta. Eşti obligat, asta e procedura, nu te obligă nimeni, dacă vrei faci, dacă nu, nu, dar procedural constitui un grup aplicant, adică sunt într-un judeţ nouă comune, constitui un grup aplicant, socitatea X, nenea Gheorghe Y, persoană fizică şi aşa mai departe, noi facem „cârnaţi de Pleşcoi” sau „magiun de Topoloveni” în arealul respectiv, elaborez un Caiet de sarcini care implică exact procedura şi reţeta, cu paşii şi cu absolut orice. Acest Caiet de sarcini trebuie reglementat şi susţinut de un organism de certificare, care vine şi certifică. Vii cu el la Ministerul Agriculturii, unde este studiat, ministerul îl pune pe site în opoziţie naţională, dacă are cineva de comentat ceva comentează şi intri la negocieri cu respectivii – are dreptate sau nu, îi preiei sau nu comentariile – şi apoi îl trimiţi la Uniunea Europeană. Şi de aici, acolo e timpul cel mai lung de aşteptare, pentru că odată DG Agri de la UE îl analizează, îţi mai trimite sau nu neconformităţi sau spre completare, apoi îl pune în discuţie pe site-ul UE şi celelalte state membre pot să facă comentarii sau opoziţii.

Reporter: Şi cât stă acolo?

Aurel Simion: În opoziţie, produsul stă 6 luni, în analiză 90 de zile. Dar timpul nu e neapărat fixat la 6 luni, adică în 6 luni trebuie să-ţi dea un răspuns. Am avut produs care a stat la UE, sau până când UE ne-a dat acordul, aproape 4 ani. Pentru că celelalte state, în termenul prevăzut procedural, au făcut opoziţie. Cel mai mult a stat Plăcinta dobrogeană, pentru că au venit bulgarii şi ne-au făcut opoziţie, pentru că şi ei au trei judeţe în partea de Dobrogea bulgărească, spun ei în nota de fundamentare, noi avem două judeţe, că fac şi ei un produs asemănător. Bineînţeles, la timpul respectiv, ca o paranteză, a trebuit să mă duc la omologul meu din Bulgaria să negociez cu el, nu s-a ţinut de negociere, a continuat cu comentariile la Comisie şi în final am ajuns la o negociere arbitrară cu Comisia şi cele două părţi, noi şi bulgarii, şi până la urmă au obţinut şi ei o perioadă de tranziţie, în aşa fel încât pot să mai folosească denumirea scrisă în bulgăreşte de „Plăcintă dobrogeană”, apoi nu mai trebuie s-o mai folosească, este hai să zic entitatea noastră, denumirea noastră, a românului. A fost o reuşită în sensul ăsta, dar n-ai ce face, astea-s procedurile şi trebuie să le demontezi, şi nu le poţi demonta decât căutând în istorie, în Biblioteca Naţională, pe la mănăstiri, ca să arătăm că totuşi noi am făcut-o prima dată, este reţeta noastră românească. Asta este referitor la IGP.

Acum, avem 11 produse pe IGP, mai avem două pe STG - Specialitate tradiţională garantată, asta se referă şi este strict legată de produsul tradiţional, urmează cam aceleaşi proceduri. Mai avem Telemeaua de Ibăneşti, care e denumire de origine protejată. Deci, în final noi avem 14 produse, să-mi scuzaţi lipsa de modestie, dar e un pas bun pe care l-am făcut. Ştim foarte bine şi reticenţa noastră de a ne expune produsele, probabil suntem noi mai modeşti comparativ cu francezii, care au parcă 152 de produse, Italia are 147 de produse. La UE mai avem încă trei produse, care sunt pe site şi ar trebui să le dea drumul UE, deci am face 17. Mai avem la MADR 12 dosare cu produse în lucru.

Mă întorc puţin la produsul tradiţional, mai avem produsul secuiesc, deocamdată nu ne-am înregistrat cu produse tradiţionale secuiești, am purtat discuţii cu preşedinţii de asociații de la Harghita şi Covasna ca să înregistrăm şi produsul naţional secuiesc, cu varietăţile sale, dumnealor încearcă să facă o schemă de calitate regională, vom vedea cum o gândim, dar intră până la urmă în arealul nostru şi în gastronomia noastră românească.

Reporter: Pentru ca un produs să fie înregistrat ca Indicaţie Geografică Protejată sau Denumire de Origine Protejată, el trebuie să fie obligatoriu produs tradiţional înregistrat la nivel naţional şi apoi să treacă în această etapă superioară?

Aurel Simion: Nu. Produsul tradiţional practic reprezintă baza de unde poţi alege, este o etapă, dar nu obligatorie. Produsul tradiţional urmează calea lui, e reglementat de Ordinul 724, nu trebuie neapărat să fie un produs tradiţional ca următorul pas să-l înregistrezi ca IGP. Cam astea au fost etapele la noi şi prima dată s-a înregistrat ca produs tradiţional, a văzut cum merge piaţa, piaţa l-a acceptat şi agentul economic a considerat că a vândut şi la export, şi la intern, şi trebuie să şi-l protejeze, poţi să te duci să-l înregistrezi la OSIM ca denumire, formă, culoare şi aşa mai departe. OSIM-ul reglementează doar la nivel naţional, dacă mergi cu el la export şi prinde în piaţă e bine să-l înregistrezi ca IGP sau STG, în aşa fel încât să ai protecţie şi în afara ţării. Pentru că se poate să ţi-l ia o firmă mare ca reţetă, îl face la alte cantităţi şi-l rebrenduieşte, pentru că are bani. Automat eu i-am învăţat pe toţi cei mici să-şi securizeze şi denumirea, şi reţeta, pentru că nu costă foarte mult, în aşa fel încât să ţi-l protejezi cel puţin naţional în primă fază. Şi ca să-l protejezi în primă fază e simplu: te duci la OSIM şi protejezi denumirea şi eticheta, culoarea, iar când ţi-l protejezi pe el îţi protejezi şi dimensiunea la care îl faci, protejezi ceea ce consideri tu că este ok, apoi vii la Ministerul Agriculturii şi ţi-l atestezi. Sau nici nu trebuie să te deplasezi la minister, noi avem Direcţiile agricole judeţene unde poate fi depus dosarul, dacă nu ai timp nici să mergi la Direcţia agricolă, atunci poţi să-l depui online, şi atunci totul este mult mai simplu. Nu implică nici costuri, decât analizele pe care le faci la Direcţiile sanitar-veterinare, în laborator, ca să demonstrezi parametrii fizico-chimici şi bacteriologici ai produsului respectiv, şi acel buletin de analiză îl scanezi şi-l pui la dosar. Alte costuri nu ai.

Când atestezi un produs IGP european, agentul economic are costuri cu organismul de certificare. Până la urmă, organismul de certificare este o entitate juridică independentă şi n-ai ce face decât să negociezi cu ei costurile. Dar asta e. Şi atestatul în sine, încă o dată, dă notorietate produsului, protecţie, şi atunci poţi să-l comercializezi fără să ai grija că mâine va face şi vecinul produsul tău, că a văzut că prinde în piaţă.

Peste 400 de PGL-uri funcționale

Reporter: Haideți să discutăm și despre punctele gastronomice locale (PGL), care pare că au prins foarte bine și tot apar și apar... 

Aurel Simion: Punctul gastronomic local e un subiect care mi-e foarte drag, gospodăria ţărănească mi-este dragă, şi am spus-o de atâtea ori că este modelul european de sustenabilitate, de economie circulară, de agricultură circulară, de ce vrem noi. Suntem „invidiaţi” de ţările UE pentru că noi, România, avem o agricultură duală, avem şi cele mai mari exploataţii, dar avem şi cele mai multe şi mai mici exploataţii agricole, pentru că gospodăria ţărănească poate constitui o entitate economică agricolă.

Această idee cu punctul gastronomic local a plecat iniţial din Delta Dunării, de la Ivan Patzaichin – Dumnezeu să-l odihnească! – pe care-l interesa foarte tare cum să dezvolte zona Deltei, pentru că, indiferent cât ne place tuturor, e totuși o zonă săracă. Şi automat au întâmpinat şi greutăţi. Ţelul MADR ar fi ca zona rurală să rămână populată, să rămână acolo, lumea să fie mulţumită şi ca să fie mulţumită trebuie să aibă un câştig destul de mulţumitor încât să rămână acolo, şi copiii să rămână acolo. Cu acest fenomen ne confruntăm şi în zona montană, dar şi în zona Deltei Dunării, şi până la urmă şi în zonele mai îndepărtate de urban, depopularea zonei rurale. Ivan Patzaichin a venit cu această necesitate a zonei Deltei Dunării şi eu am pus pe masă necesitatea ca gospodăria ţărănească, exploataţia agricolă să poată să-şi valorifice ceea ce produce, la un nivel superior, cu o plusvaloare, şi s-au legat cele două idei. A fost un proces de doi ani, pentru că noi am negociat punctul gastronomic local cu Ministerul de Finanţe, cu ANAF-ul, cu ANSVSA-ul, şi ANSVSA a avut un rol foarte important, pentru că dacă nu găseam înţelegere aici în aşa fel încât să scadă puţin sau să acorde nişte reglementări PGL-ului şi să nu-l judece după regulamentul 852-853, dacă nu găseam, munca era în zadar. Au trecut aproape doi ani, apoi a venit pentru noi în România PNRR-ul şi prin acest program ne-am angajat la eliminarea facilităţilor fiscale, pentru că discutasem la timpul respectiv cu Ministerul de Finanţe ca doi ani PGL, pentru cei doi ani de început, să nu fie impozitat; a venit PNRR-ul, a trebuit să regândim şi am trecut pe normă de venit, norma de venit iar e mare pentru un punct gastronomic local la început de drum şi a trebuit la înţelegere cu Ministerul de Finanţe să acordăm nişte derogări pentru cei tineri, pentru cei în vârstă, pentru cei care au deschis pentru prima dată şi aşa mai departe, în aşa fel încât PGL să devină ceva atractiv, să avem cât mai multe puncte gastronomice locale. Ce mă interesează pe mine, Ministerul Agriculturii, mă interesează să valorific ceea ce produc acolo. PGL, ca o caracteristică, asta trebuie să facă, să valorifice producţia din gospodăria proprie.

Mi-aş dori din tot sufletul ca în doi-trei ani să avem 5.000 – 6.000 de puncte gastronomice locale în România, pentru că avem cu ce ne lăuda, avem şi materie primă, avem şi oameni înţelepţi şi gospodari, avem gospodine, avem reţete, avem orice, iar mie, dacă vorbesc din punct de vedere al turistului. Mi-ar plăcea ca atunci când trec printr-o localitate să intru pe o aplicaţie şi să caut unde pot să mănânc şi să văd şi varietatea de mâncare, să mă duc la gospodar acasă, să socializez, îmi dau seama nu numai de gastronomia zonală locală de acolo, dar îmi dau seama şi de om, de românul nostru, socializând, că în ultimul timp ne lipseşte socializarea şi este foarte importantă.

Reporter: De câte puncte gastronomice locale vorbim astăzi şi care sunt zonele cu dezvoltarea cea mai mare?

Aurel Simion: Sunt 418 PGL, acum (final de octombrie 2024, n.r.), dar acestea sunt într-o continuă creştere, pentru că de la zi la zi se atestează. În orice caz, sunt peste o sută de puncte gastronomice locale autorizate anul acesta. Dar, ceea ce pot să vă spun şi mai încurajator, prin Agenţia Montană, Ministerul Agriculturii face cursuri şi eliberează un atestat pentru punctele gastronomice locale, pentru cel care face cursul, şi avem aproape 10.000 de cursanţi. Așadar, există interes, ceea ce este foarte bine.

Am discutat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, care are fondurile necesare şi mi-au promis că vor face o aplicaţie profesionistă cu punctele gastronomice locale, unde fiecare gospodar zilnic poate să-şi posteze meniul, fără discuţie şi numărul de porţii. Funcţionează foarte bine în judeţul Braşov, în Întorsura Buzăului, dumnealor acolo au şi o Asociaţie a punctelor gastronomice. Trebuie să spun lucrul ăsta, pentru că este un exemplu de bune practici, într-un PGL poţi să serveşti masa la 14 turişti odată, ce te faci dacă-ţi vine un autocar sau două cu 50 de turişti? N-ai unde să-i pui la masă, şi îi îndrepţi prin asociaţie şi la tanti Leana, şi la nenea Gheorghe şi aşa mai departe, în aş fel încât toată lumea să fie mulţumită, tu să nu pierzi clientul şi să-ţi vinzi marfa, iar clientul să fie mulţumit şi să se întoarcă şi a doua şi a treia oară. Pe locul doi după Braşov este Tulcea, unde conceptul şi nevoia au plecat din Delta Dunării, se dezvoltă bine în zona Bucovinei, în zona Maramureşului, Caraş Severin, Hunedoara, s-a extins timid, dar sigur, şi prin Oltenia. Vom vedea cum evoluează, important e şi noi să le facem publice, să-i încurajăm şi împreună cu ANSVSA, că până la urmă Direcţiile sanitar-veterinare autorizează, împreună cu dumnealor să facem întâlniri de conştientizare, să le explicăm, schimburi, experienţe, lucruri pe care noi le facem.

Strategie de dezvoltare pentru zona montană

Reporter: Ce ne spuneți despre produsul montan? 

Aurel Simion: Produsul montan se înregistrează de către Agenţia Naţională a Zonei Montane, care este în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Produsul montan se referă la areal, la zona geografică, trebuie să provină din arealul montan al României, este şi un regulament european care-l reglementează. De ce trebuie scos în evidenţă? Pentru că zona montană este o zonă frumoasă a României, dar într-o continuă depopulare, din păcate. În acelaşi timp, nu este lovită de efectul poluării, şi atunci produsele sunt mult mai bune. Pot să fie şi în categoria produselor ecologice multe dintre ele, pentru că nu ai cum, chiar de vrei, să te duci în vârf de munte sau în zona montană să foloseşti erbicide, chimicale, pesticide şi aşa mai departe. Produsul montan are o anumită valoare în ochii cumpărătorului, şi automat un plus de valoare, ca preţ mă refer, pentru că se face într-o cantitate mult mai mică.

Reporter: Este reglementată cantitatea, ca la produsul tradițional?

Aurel Simion: Nu. Zona montană reprezintă un subiect care mi-e tare drag, eu l-am coordonat şi-l coordonez la MADR, am reuşit în anul 2023 şi serie de proiecte, construcţii de stâne în zona montană, depozite şi centre de colectare lapte şi de prelucrare lapte, depozite şi centre de colectare a fructelor de pădure. A fost termenul extrem de scurt, dar într-o lună s-au depus 198 de proiecte, s-au finalizat vreo 160 eligibile, ceea ce-mi spune că există interes şi pentru zona montană şi trebuie să revenim cu asemenea ajutoare în aceste zone. Munţii noştri trebuie, suntem obligaţi să-i ţinem populaţi prin orice mijloace şi prin orice politică pe care o facem. Munţii trebuie populaţi, păstraţi şi păstraţi aşa cum ni i-au lăsat generaţiile care au trecut şi aşa trebuie să-i lăsăm şi noi generaţiilor viitoare.

La ora actuală, am reuşit, sunt prevăzute în lege, acele Comitete de masiv, munţii României sunt împărţiţi în nouă Comitete de masiv, fiecare Comitet sau fiecare munte are specificitatea lui, că e pe partea sudică oamenii vor ceva, că e pe partea nordică vor altceva, unii vor turism, alţii vor zimbri, alţii vor lostriţă, alţii mai puţini urşi şi aşa mai departe, de aceea s-au împărţit în nouă Comitete de masiv. Am făcut şi Consiliul naţional al muntelui. Deci, ca organizare este pe sistem piramidal şi în vârf este Consiliul naţional al muntelui al cărui preşedinte este primul ministru, vicepreşedinte este ministrul Agriculturii. Ce se realizează prin această formă de organizare? Se elimină intermediarii, adică nevoia ajunge la decident direct, printr-o simplă şedinţă, nu mai trece prin ministere, ceea ce este, zic eu, foarte bine.

Am reuşit şi am făcut şi strategia de dezvoltare a zonei montane, şi când vorbeşti de strategie vorbeşti de cel puţin zece ani de aici încolo, am ţinut foarte mult la această strategie, pentru că noi ca indivizi, ca funcţii, plecăm, se schimbă şi primii miniştri, şi secretarii de stat, şi miniştrii, dar trebuie să rămână ceva, o strategie, când vin ceilalţi să tragă în aceeaşi direcţie. Strategia de dezvoltare a zonei montane este în circuitul de avizare interministerial, va fi un HG în aşa fel încât va rămâne ceva, şi va rămâne ceva bun pentru zona montană. Nu e plecată de la nişte funcţionari, de la ideile cuiva dintr-un edificiu din Bucureşti. S-au făcut 27 de întâlniri cu cei din zona montană în toate zonele ţării şi necesitatea, nevoile sunt culese de la firul ierbii. Zic eu că e o strategie foarte bună, sper să nu suporte modificări în interesul sau la sugestia unui minister sau altul, să rămână aşa cum a vrut-o omul din zona montană, aşa să rămână, şi să acţionăm ulterior în consecinţă.

Încă o dată, muntele ne dă oxigen, muntele ne dă lemn, ne dă apă, ne dă siguranţă, ne dă securitate naţională, avem nevoie de munţi şi să-i păstrăm aşa cum sunt şi cum i-am primit, aşa să-i şi predăm generaţiilor viitoare.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Tradiția culinară, parte a industriei alimentare

Integrarea producției, rețeta succesului

„Ca altădată”, pe urmele produselor tradiționale românești  

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 7 – 9 noiembrie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) găzduiește „Târgul de Sfinții Mihail și Gavril”. Organizat cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, evenimentul este o oportunitate pentru producători și procesatori să-și promoveze produsele agroalimentare, dar și un bun prilej de informare a consumatorilor cu privire la proveniența și modul de preparare al produselor.

La târgul din curtea MADR, vizitatorii vor găsi o gamă variată de bucate tradiționale românești, dar și produse locale autentice și diversificate. Vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan” din categoria miere, lactate și preparate din pește. Totodată, nu vor lipsi produsele care au dobândit protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, „Magiun de prune Topoloveni” – IGP. „Cumpărând produse de la producătorii autohtoni, putem sprijini economia și susține dezvoltarea durabilă a zonelor respective, contribuind totodată la promovarea tradițiilor noastre gastronomice”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Vizitatorii au posibilitatea de a degusta și își pot cumpăra preparate din carne, lactate din lapte de vacă, oaie sau capră, fructe și legume, dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, băuturi spirtoase, obținute toate de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Iubitorii de produse și preparate pescărești vor găsi la Târgul de Sfinții Mihail și Gavril producători de pește din Jurilovca, Sfântu Gheorghe și Murighiol care vor aduce borșul tradițional de pește cu ardei iute, mămăligă, mujdei; pește la plită (crap, caras, biban, somn, macrou, sturion, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, șalău, zărgan); ciorbă de pește și storceag; saramură de pește cu mămăligă și mujdei; midii cu sos de usturoi; rapane în sos de vin; pește prăjit: hamsie, șalău, chiftele de pește, sprot, guvizi, barbun.

De asemenea, vor putea fi degustate și cumpărate o serie de preparate precum: zacuscă cu pește, icre de crap sau de știucă, batog afumat, diverse sortimente de pește marinat, sardeluțe marinate, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiționale și produse care dețin mențiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Și produsele reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate, Scrumbia afumată de Dunăre –Indicație Geografică Protejată (IGP); Salata cu icre de știucă – Indicație Geografică Protejată (IGP) și Salata Tradițională cu icre de crap – Specialitate Tradițională Garantată (STG), dar și specialități precum pastrama Deltaica de crap argintiu afumată, file de păstrăv morcovit afumat la cald, batog din file de păstrăv, caviar de pastrav, cârnat din păstrăv morcovit jăruit la cald, păstrăv în osânză de legume, păstrăv murărit pe Zamora, tocană de păstrăv jăruit cu legume, tocană de păstrăv jăruit cu legume, păstrăv în zamă de roșii, pate din ficat și file de păstrăv, toate se vor găsi la târgul din curtea Ministerului Agriculturii.

La evenimentul de la km 0 al Capitalei vor fi prezente și deserturile - cozonac, prăjituri și produse de patiserie, poale-n brâu de Tocileni, alivenci moldovenești, colac cu nucă de la Boianu, chec de casă, pită de casă cu cartofi, dar și legume și fructe proaspete și procesate cum ar fi: murături, zacuscă, dulcețuri, gemuri, compot, sucuri și siropuri. 

Totodată, oaspeții târgului vor putea alege cadouri pentru cei dragi care își serbează onomastica, diverse sortimente de dulciuri naturale sănătoase, fără zahăr: brioșe, bomboane, ciocolată, batoane proteice; plante și flori de sezon aduse de Asociația Producătorilor de Flori Muntenia.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Invazia de contrafaceri ne sufocă și ne dă un sentiment de nesiguranță atunci când vrem să cumpărăm un anumit produs. De aceea, în ultima perioadă, pe lângă eforturile producătorilor  de a-și pune o amprentă cât mai greu de contrafăcut asupra produselor lor, se alătură și autoritățile administrative statale și suprastatale care oferă o certificare specifică. Din ce în ce mai mulți producători de la noi accesează această certificare, așa cum este și cazul pe care îl semnalăm în articolul de față. 

Județul Bistrița-Năsăud are o adevărată tradiție în ceea ce privește prelucrarea laptelui provenit, în funcție de arealul geografic, de la ovine/caprine sau bovine. Zona de câmpie a județului s-a remarcat prin prelucrarea laptelui de vacă, comuna Teaca fiind un important pion în această industrie. Calitatea brânzeturilor (brânză frământată, brânză sărată) și a smântânii (groșciorului) obținute aici este recunoscută de consumatori datorită caracteristicii de „produs viu”, nealterat de tehnologiile sofisticate utilizate la scară largă. 

Deja atestat ca Produs Tradițional

Într-o lume în care informația circulă cu ușurință, faima calității acestor brânzeturi depășește granițele, nu doar pe cele regionale, dar și pe cele ale județului și ale țării. Iar ca orice produs celebru, trebuie protejat de contrafaceri. Anul trecut, Lacto Sinelli a primit atestatul de produs tradițional din partea Direcției Generale Politici în Industria Alimentară și Comerț din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, devenind, în acest moment, cel de-al 32-lea produs tradițional atestat în  județul Bistrița-Năsăud. 

Conform ghidului de bune practici în atestare emis de MADR în anul 2014, produsul tradițional este un produs alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari și prezintă o rețetă tradițională, un mod de producție și/sau de prelucrare, inclusiv un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse asemănătoare.

Pentru a figura în Registrul Național al Produselor Tradiționale, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime locale; să prezinte o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obținere a produsului și operațiuni de prelucrare realizate manual și să dovedească un mod de lucru tradițional.

Atestatul IGP

Următorul pas pe care și l-au propus producătorii este obținerea atestatului IGP, asta pentru că, spun ei, „în județul Bistrița-Năsăud nu este, deocamdată, niciun produs alimentar atestat IGP. Dorim ca produsul să fie recunoscut la adevărata lui valoare. Dorim să încurajăm producătorii din jurul nostru să-și pună munca în valoare și să demonstrăm că noi, cei din județul Bistrița-Năsăud, avem o istorie și o cultură a producerii de alimente foarte bine înrădăcinate”.

Există două forme de protecție legată de o zonă geografică pe care le pune la dispoziție Uniunea Europeană, pentru care a creat un registru de produse certificate. Este vorba despre Denumirea de Origine Protejată (DOP) și Indicație Geografică Protejată (IGP). Acestea recunosc și certifică într-un produs o calitate diferențiată, care provine din caracteristicile specifice mediului geografic în care sunt produse materiile prime, a metodei de producere aparte, precum și  a influenței factorului uman care participă la crearea lor. Diferența dintre ele constă în faptul că pentru a primi certificat DOP întregul proces de producție trebuie realizat în zona specificată, în timp ce statutul IGP este acordat chiar și atunci când doar o fază a procesului productiv este realizată în acea regiune. Pentru ambele scheme, ceea ce se cere este dovada legăturii „istorice” cu regiunile la care face referire cererea.

O mică istorie a produsului

Dovezile istorice privind vechimea și tradiția produsului sunt transmise prin izvoare orale culese de la localnici sau transcrise în monografii, manuscrise, cărți și reviste, pentru a fi păstrate în timp pentru generațiile viitoare. Datorită multitudinii de animale crescute în zonă (vite în zona de deal și oi în zona de munte), locuitorii valorificau laptele și prin producția de brânzeturi.

Tradiția preparării brânzei frământate derivă din faptul că zona Teaca este un perimetru cu o puternică cultură a creșterii vitelor, unde, notează Melania Cuc în „Cartea Archiudului”, editura Vatra Veche, apărută în 2022, la pag.47, „ciurda făcea parte integrantă din viața satului. Pășunatul pe hodaie (pășune) începea la Sf. Gheorghe și ținea până la Sf. Dumitru. [...] Erau două ciurde de vite. Una în stabulație pentru vitele care erau gestante sau tinere. Rămâneau pe pășune și ziua, și noaptea. [...] Cealaltă ciurdă, de zi, aduna vacile de lapte din tot satul”.

Iar în lucrarea monografică Pinticu - File de istorie, autorii, prof. univ. dr. Iacob Petru Pântea și Vasile Iuga de Săliște, arată că „Dealurile și mai ales pășunile din jurul localității Pinticu asigură hrana pentru primăvăratul, văratul și tomnatul vitelor adunate, precum și fânețele care oferă rezerva pentru iernat acasă. [...] Dintre toate animalele, locul cel mai important îl ocupă creșterea bovinelor, a vacilor, care sunt cunoscute atât pentru calitatea și cantitatea de lapte obținut, dar mai ales pentru rezistența la îmbolnăviri. [...] Din creșterea și vânzarea unor produse ce rezultă, populația localității Pinticu obține venituri care ajută la traiul de zi cu zi”.

Așa cum este prezentat în culegerea de studii, articole și comunicări a Muzeului de Istorie Bistrita, „File de Istorie”, „[...] Teaca a jucat un rol economic mai deosebit, cu târg medieval și centru viticol săsesc”. Iar în revista Bistrița, a aceluiași muzeu, se specifică despre localitatea Teaca faptul că a primit privilegiul „de a ține două târguri anuale, la 1 mai, respectiv la 27 iunie”.

Dorgo Leontina, localnică în vârstă de 87 de ani, relatează într-o declarație olografă: „[...] am vârsta de 87 de ani și de când mă știu în viață frământ brânza și o pun cu sare pentru iarnă. [...] Acasă, la părinți, am avut 4 vaci cu lapte și în fiecare zi făceam brânză. Brânza era mâncarea de toată ziua. Pentru iarnă o puneam în bărbânță și o începeam la Crăciun”.

O altă dovadă a producerii și comercializării brânzeturilor în zonă o reprezintă adresa Prefecturii județului Năsăud nr. 14.195/1945 către Pretura Lechința, prin care se solicită un „tablou cu cantitatea de caș sau brânză predată Prefecturii jud. pentru aprovizionarea funcționarilor județeni. [...] De aceste date avem nevoie pentru a putea lichida și achita prin rețineri din salarele funcționarilor a cașului (brânzei) predate”.

În anul 1952 s-a înființat Întreprinderea de Colectare și Industrializare a Laptelui și aflăm din cartea „Județul Bistrița-Năsăud”, scrisă de T. Morariu, I. Buta, A. Maier, ce face parte din colecția „Județele Patriei”, că „pentru o mai bună aprovizionare cu lapte s-au organizat în comunele principale centre de colectare și prelucrare, ca de exemplu [...] Teaca - telemea, smântână și cazeină [...]”.

În statutul comunei Teaca din 2006, la pagina 13 este precizat că „produsele alimentare se înscriu la rândul lor în economia comunei Teaca: [...] produse lactate (brânzeturi)”.

Trebuie să mai spunem că logo-ul pe care îl va primi acest produs după atestare va avea un efect benefic atât pentru consumatori, cât și pentru producători. Primii vor avea certitudinea că vor cumpăra un produs de calitate, simplificând cercetarea pe care ar trebui să o facă și eliminând incertitudinea cu care s-ar confrunta. În timp ce pentru cei din urmă încrederea cumpărătorului pentru un astfel de produs va genera o creștere a dispoziției de plată și implicit a vânzărilor.

Puțin despre rețetă

Bunuș Vasile prezintă într-o scrisoare olografă „povestea brânzei frământate de Teaca o rețetă tradițională din moși strămoși învățată de la Tata și Tata de la bunici [...]. Brânza se prelucra din lapte de vacă [...] se închega cu cheag făcut din rânză de miel sau de vițel sugar. [...]. Se lăsa la închegat [...] se stoarce de zer, după o zi se scoate [...] și se pune pe o poliță unde se lasă la copt să se usuce. Când cașul este copt, capătă o culoare galbenă. Se ia cașul, se macină, se pune sare după gust după care se frământă bine până se face moale. După frământare se pune în vase cu capac. Pe timpuri se îngropau în pământ pe o perioadă de câteva luni sau în fântână cu apă [...] se păstra până când aveau nevoie de consum. Brânza frământată care nu se depozita se ducea la Teaca la piață se vindea la Kg”.

Brânza frământată de Teaca a fost prezentă la începutul acestui an, în  perioada 19-28 ianuarie 2024, la Berlin, Germania, unde s-a desfășurat cea de-a 88-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2024”, bucurându-se de un real succes. Expoziția „Săptămâna Verde 2024” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură atât în Europa, cât și pe plan mondial.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024

Abonamente, AICI!

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

Vă propunem să citiți un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, despre tradiții culinare ale românilor de ieri, ce pot face parte dintr-o industrie alimentară alternativă în România de azi sau, mai degrabă, de mâine. Temele abordate au fost mai multe, de aceea merită să zăboviți câteva minute, pentru a-l lectura.

Reporter: Cum a fost anul 2023, după ce ați tras linie?

Aurel Simion: Pe sectorul coordonat de mine, eu zic că bine. Și dacă suntem sănătoși înseamnă că anul a fost bun. În afară de activitatea de zi cu zi pe industrie alimentară și alte responsabilități pe care le avem, aș scoate în evidență ceea ce am făcut pentru zona montană a României – răspund de Agenția Națională a Zonei Montane –, aș aminti că în anul 2023, într-o perioadă foarte scurtă, am reușit să implementăm 198 de proiecte pe zona montană. Tot în 2023 am constituit cele nouă grupe de munți; Comitetele de Masiv; am făcut Consiliul Național al Muntelui, un lucru extrem de important, și nu în ultimul rând am lucrat și am participat la elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a zonei montane din România, strategie care va face obiectul unei hotărâri de guvern în prima parte a anului 2024. De ce scot în evidență Strategia? Pentru că, de aici încolo, dezvoltarea zonei montane va avea o temelie. Este o strategie bine gândită și discutată, reieșită din dialogul purtat în deplasările noastre în teritoriu, în întâlnirile cu oamenii și fermierii din zona montană a României. Agenția Națională a Zonei Montane a participat inclusiv la declararea transhumanței ca activitate protejată la nivel mondial. Am participat la elaborarea Legii Punctului Gastronomic Local, o acțiune și o activitate în care am mare încredere. Mi-aș dori din tot sufletul și voi pune umărul ca ea să fie implementată într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât în România să avem cât mai multe, sper 5000-6000 de puncte gastronomice, pentru că avem cu ce să ne lăudăm în zona rurală. Ministerul Agriculturii este și al Dezvoltării Rurale, și atunci trebuie să avem în atenție, în politica pe care o facem, și dezvoltarea, și menținerea zonei rurale a României. Punctul Gastronomic Local face parte dintr-o asemenea strategie, este un element de păstrare a tradițiilor noastre, a gastronomiei românești, dar nu în ultimul rând valorifică, pe lanț scurt, producția din gospodăria proprie. Iar gospodăria țărănească, la nivel european și nu numai, rămâne un exemplu de sustenabilitate și de economie circulară.

Muntele și managementul specific

Reporter: Care sunt atribuțiile pe care le au Comitetele de Munte și Consiliul Național al Muntelui?

Aurel Simion: Munții României sunt împărțiți în nouă grupe de munți, pentru că fiecare grupă are specificul ei și trebuie ținut cont, când faci o politică, de particularitățile zonei respective. Să vă dau câteva exemple. Când am stabilit grupa de munți Făgăraș, se punea problema turismului, la fel și pentru cei din Dâmbovița, care susțineau că problema cea mai importantă a munților este dezvoltarea turismului; ne-am dus în Bihor, iar cei de acolo gândeau că ar fi o prioritate popularea cu zimbri a zonei montane din regiune și cu pește autohton a râurilor montane, se refereau la lostriță; ne-am dus în Harghita și acolo cea mai mare problemă era împădurirea plaiurilor alpine, era vorba nu doar de afiniș, ci și de ferigă, steregoaie și așa mai departe, că dacă aciditatea pajiștilor alpine se schimbă și devine din ce în ce mai acidă, atunci plantele toxice și cele invazive acoperă plaiul montan și animalele nu mai au unde să pască; ne-am dus în Covasna și cea mai mare problemă era atacul urșilor în gospodăriile populației și ale fermierilor din zona respectivă. Deci fiecare grupă de munți are particularitatea ei, de aceea legiuitorul, în 2018, prin Legea 217, a gândit împărțirea pe grupe de munți, în așa fel încât fiecare să vină cu specificul și problemele proprii pentru a le integra într-o strategie sau într-o decizie a Consiliului Național al Muntelui. Pe sistem piramidal, cele nouă Comitete de Masiv sunt coordonate de Consiliul Național al Muntelui, unde președinte este prim-ministrul, secondat de ministrul agriculturii, ca vicepreședinte. Este foarte importantă constituirea acestor Comitete de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui pentru că decizia nu mai trece prin zece mâini, trece de la bază direct la decident, iar implementarea ei se face mult mai rapid, scurtând timpul de la nevoie la decizie. Îmi place această structură de coordonare. Noi, Ministerul Agriculturii, vom veni și cu Strategia, ne vom duce la prim-ministru, la Consiliul Național al Muntelui, o vom analiza acolo și apoi vom demara legiferarea ei printr-un HG, în așa fel încât în viitoarele legislaturi sau cine vine la conducerea Ministerului va trebui să implementeze ceea ce a legiferat Consiliul Național al Muntelui. Agenția Națională a Zonei Montane, care aparține de Ministerul Agriculturii, va asigura implementarea măsurilor dispuse de Consiliul Național al Muntelui. De aceea mi se pare o formă de organizare bună, având și Strategie, deci zona montană a României ar trebui să primească o atenție deosebită, pentru că zona montană ne oferă atâtea lucruri: de la mediu la apă, la climă, la ce vrem noi.

Reporter: De altfel știu că există o lege prin care se stabilea o sumă de un miliard de euro pentru dezvoltarea zonei montane.

Aurel Simion: În 2018 era povestea, cu cele cinci legi care au făcut un ansamblu de legi în frunte cu Legea 217, Legea Muntelui, era vorba acolo de legea de înființare a punctelor de sacrificare, legea de înființare a stânelor montane, a punctelor de colectare și procesare a laptelui și a fructelor de pădure. Noi anul trecut am finanțat trei dintre aceste domenii de activitate: procesarea și colectarea laptelui, procesarea și colectarea fructelor de pădure și, nu în ultimul rând, a stânelor montane. Eu sunt mulțumit de ceea ce am făcut, personalul Agenției montane a asigurat un pionierat în finanțarea strictă a zonei montane a României, am trecut prin focul înțelegerii și al coordonării unor asemenea proiecte, sper să le dezvoltăm de aici încolo cu și mai mare aplicabilitate și rezultate în teritoriu. Strategia de dezvoltare a zonei montane a făcut obiectul unui proiect POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), licitația a fost câștigată de Banca Mondială, strategia în sine este elaborată de Banca Mondială împreună cu Ministerul Agriculturii și cu toate celelalte nouă Comitete de Masiv din România. 

Reporter: Ce facem cu Strategia mai departe? Vom avea o strategie, ea va fi aprobată, și ca atare va trebui să genereze niște legi care să urmeze această strategie.

Aurel Simion: Pot să genereze și legiferare, și legi, dar în primul rând trebuie să genereze finanțări, și mă gândesc pentru zona montană la finanțări multifond, că nu numai din bănuții de la Ministerul Agriculturii poți să ții o zonă montană a României, va trebui să găsim și alte forme de finanțare, probabil directă, de la Comisia Europeană, de la Ministerul Mediului, din fondurile europene, în așa fel încât zona montană să beneficieze de o atenție deosebită, inclusiv financiară la nivel național, pentru că Strategia trebuie să identifice și soluții de finanțare. O așteptăm cu mare drag. Chiar dacă am participat la ea, mă interesează forma finală. Știu că e finală, așteptăm să fie depusă la noi.

Transhumanța nu ar trebui să dispară

Reporter: Un alt lucru de care aminteați ceva mai devreme, o activitate milenară în România, care a stat la baza schimburilor, relațiilor culturale între regiuni, cu un rol foarte important în tradiția noastră și păstrarea ei, transhumanța. Cum o sprijinim în continuare? Trebuie să recunoaștem că transhumanța nu se mai practică decât foarte rar.

Aurel Simion: E păcat că nu se mai practică, din punctul meu de vedere. Probabil, colegii din parlament sau fermierii mari or să mă contrazică și or să zică: „Domnule, nu, transhumanța se făcea atunci când forma de proprietate era una singură, acum s-a divizat, fiecare om are parcela lui și conform constituției și tradiției noastre, a românilor, «ce-i al meu e al meu și nu trebuie să fie călcat de nimeni»”. Cred totuși că transhumanța avea un rol benefic. Pentru că ne confruntăm la ora actuală cu o problemă destul de serioasă, cei de la Academia de Științe Agricole ne sesizează degradarea pajiștilor alpine, ceea ce e un fenomen periculos pentru zona montană. De ce se degradează? Pentru că avem din ce în ce mai puține animale – și lipsesc mai ales cele din specia ovine, pentru că pajiștea alpină este întreținută în special de oaie –, având animale puține, pășunatul la munte a scăzut și atunci noi trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva și ca stat. N-aș vrea să ajungem în situația în care să cheltuim sume foarte mari ca să întreținem pajiștile alpine, prin aplicarea de amendamente pentru a crește aciditatea, pentru că plantele pe care le-am dat ca exemplu nu trăiesc într-un sol alcalin. De fapt, asta făcea oaia în zona montană. Oaia practic însămânțează materie organică, bălegar, care prin descompunere oferă solului mai multă alcalinitate, iar dezvoltarea florei montane obișnuite prinde amploare. 

Reporter: Există o problemă și cu jnepenișul, pentru că în fiecare an trebuie tăiat.

Aurel Simion: La nivel european, jneapănul este ocrotit. La noi este invaziv și sunt probleme. Nu știu cum vom gândi, dar transhumanța va beneficia probabil de un sistem legislativ de menținere a acestui fenomen, pentru că România în sine, dacă ne uităm și în istorie, practic ne-am stabilit prin păstorii noștri de veacuri. Trebuie să păstrăm ceea ce istoria ne-a lăsat și să lăsăm în continuare și noi.

Punctul Gastronomic Local, la început de drum

Reporter: Punctele Gastronomice Locale, ușor-ușor, au început să prindă localități cu tradiție în zona montană, dar nu numai acolo, pentru că punctul gastronomic nu este doar în zona montană sau în zonele turistice, el poate fi oriunde.

Aurel Simion: Corect. Nu trebuie să le legăm în mod special de zona montană. Eu le-am corelat acum pentru că cei din conducerea zonei montane au avut disponibilitate și m-au ajutat în poziționarea Ministerului Agriculturii vizavi de Punctul Gastronomic Local. Discuțiile pe această temă au început în 2020, când, împreună cu Ivan Patzaichin, le-am dezvoltat, am avut negocieri cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Turismului, cu ANSVSA-ul, am găsit înțelegere la aceștia din urmă, președintele a emis un ordin de înregistrare a acestor Puncte Gastronomice Locale, iar ele au început să funcționeze. În schimb, nu erau legiferate. Nu aveai un Cod CAEN și o identificare ale lor, exista posibilitatea să fie confundate cu restaurante sau cu altceva, și atunci legiuitorul a venit și le-a identificat prin această lege. Ele trebuie să se dezvolte la nivelul întregii țări. Zona de câmpie poate și ea oferi anumite rețete și să dea un gust foarte bun preparatelor. De exemplu, poți să înființezi un Punct Gastronomic Local lângă o pescărie, lângă o entitate de vânătoare, la o stână – am văzut și în Belgia chestiunea asta. Anul acesta, ar trebui să ne gândim la ferme didactice, la stâne didactice, în așa fel încât dragostea pentru agricultură și pentru animale s-o preia și tânăra generație. Deci aceste puncte gastronomice poți să le înființezi unde există o sursă de hrană. Mai departe, aceste puncte se vor dezvolta. Cel care practică un management, un marketing bun, cel care e la o intersecție de drumuri din zona rurală, cel care este aproape de un obiectiv turistic poate să se dezvolte, și atunci va trebui să treacă la o următoare etapă, să se mărească, să nu ofere mâncare doar pentru 15 persoane, să ofere pentru 30, 100 și așa mai departe, și să treacă astfel la o altă formă de organizare. Pe mine, ca Minister al Agriculturii, mă interesează să valorifice ceea ce produce, să-i dea plusvaloare.  Pentru că noi nu folosim la maximum ceea ce produce gospodăria țărănească. Noi, Ministerul Agriculturii, gestionăm și risipa alimentară, facem politici ale risipei alimentare în România, și atunci ceea ce produce fermierul, micul gospodar, nu trebuie să se irosească, trebuie să îl pui într-un tuci, pe sobă și să faci o ciorbă, o mâncare, pe care să o oferi pentru că este de cea mai bună calitate. Noi punem în valoare ceea ce are frumos și bun zona rurală a României și zonele limitrofe ale orașelor, adică zona rurală a urbanului.

În lege se specifică că vor face obiectul finanțărilor sau ajutorului din partea Ministerului Agriculturii. Noi, Ministerul Agriculturii, la nivel teritorial finanțăm GAL-urile, Grupurile de Acțiune Locală, Punctele Gastronomice Locale trebuie să facă parte – și e foarte bine să audă președinții de GAL-uri – din strategia dumnealor de dezvoltare locală. Și va trebui, ușor-ușor, să fie și finanțate. Deocamdată statul român nu cheltuiește niciun ban pentru punctele gastronomice. Sunt GAL-uri în Bistrița-Năsăud, v-aș da exemplu, care au finanțat punctele gastronomice locale. Este foarte bine și așa ar trebui să dezvoltăm și să diseminăm informația la nivel național.

Reporter: Știu că există o platformă unde găsim Punctele Gastronomice Locale, ar trebui să fie inclusiv meniul pentru ziua următoare.

Aurel Simion: Suntem la început. Noi, Ministerul Agriculturii, împreună cu colegii de la AFIR, gestionăm aplicația CPAC (Catalogul Produselor și Activităților Certificate), acolo avem trecute produsele montane, produsele tradiționale, zone și așa mai departe. Vom proceda inclusiv la popularizarea lor, pentru că intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii. În afară de faptul că am făcut această aplicație, noi trebuie să le asigurăm și o publicitate. Așadar, va exista și o platformă. În calitate de consumator vă spun, când mă duc în zona Sălaj, de exemplu, și am ajuns la ora prânzului, mi-ar plăcea să mă uit pe telefon și să văd în zonă la cine mănânc și ce mănânc, ce meniu are; pui mâna pe telefon, suni: „Doamna X, ce aveți astăzi la masă? – Am ciorbă de fasole cu ciolan”. Dacă vreau, mănânc, dacă nu, mă duc la vecina, care are o ciorbă de pasăre sau altceva. Cam așa ar trebui să ajungem să funcționeze și așa putem să aducem o plusvaloare, o creștere a nivelului de trai al locuitorilor din zona rurală. E o mică părticică acolo care poate să devină un business foarte bun la nivel național.

Schemele de calitate, pe un trend ascendent

Reporter: Să discutăm despre schemele de calitate, care ar putea aduce finanțări. La noi, toate costurile sunt integrate în preț, devenind mai mari decât prețurile produselor din import, care ne sufocă. Pentru că acolo prețurile sunt susținute, măcar într-un procent, prin schema de calitate, deja implementată.

Aurel Simion: România are la ora actuală 13 produse recunoscute european pe IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată). Puțin, vizavi de multitudinea de produse pe care le avem sau rețete pe care românii de-a lungul timpului le-au păstrat și le-au dus mai departe. Bazinul de recoltare a acestor produse pe care noi le autorizăm la nivel european, le atestăm la nivel european, este format de Produsele Tradiționale, Produsele Montane. Ca Produs Tradițional, Ministerul Agriculturii a comunicat la Comisie Ordinul 760, astfel Produsul Tradițional este o schemă de calitate națională recunoscută european. Legislativ ne-am asigurat, adică am plecat cu baza, baza este solidă, avem Ordinul 760, avem Rețetele Consacrate comunicate la Comisia Europeană, și iată că din 2020 până la zi avem șapte produse care s-au atestat, avem în fază finală încă două la Comisia Europeană, avem o opoziție făcută de bulgari la Sardeluță marinată, am avut opoziție de la vecinii noștri bulgari aproape la toate produsele, mai ales la cele din zona Dobrogei, pentru că spun ei că tradiția este comună, rețetele sunt comune și așa mai departe; nu fac decât să lungească acest timp de recunoaștere a produselor, dar cu siguranță și Sardeluță marinată, și Batog deltaic de sturion vor fi recunoscute în scurt timp la UE. Avem și alte produse în studiu, avem nouă produse din zona Bihor pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le trimită la Comisie. România a intrat și târziu, în 2007, în UE, până am înțeles și noi fenomenul și am avut un feedback al procedurii a durat ceva, dar, în ultimul timp, eu spun că suntem pe un trend ascendent și ne mișcăm destul de bine.

Reporter: În ceea ce privește produsele tradiționale atestate? Odată cu schimbarea legislației, de la mii de produse s-a ajuns la…?

Aurel Simion: La 760 de produse. Potențialul este mult mai mare, fără discuție, tot am lucrat cu Direcțiile agricole din teritoriu, unde ar trebui și dumnealor să ne asigure o mult mai mare publicitate, diseminare a acestor avantaje. Avantajele  schemelor de calitate nu sunt mici. Când atești un Produs Tradițional, practic îi dezvălui și povestea. Având poveste, ai asigurat scaunul la masa negocierilor. Și atunci poți să discuți cu marii retaileri, cu cumpărători și așa mai departe, despre produsul tău. Dacă te duci și vrei să discuți despre un produs banal, pe care-l fac toți, n-ai cum să penetrezi piața sau să rămâi în piață. Și atunci e nevoie de o poveste a produsului. Și când ne ducem la UE ne ducem cu niște particularități pe care nu le au alte state. Avem în lucru acum, în afară de produsele de Bihor, avem Virșli de Hunedoara, avem Cârnați din Topor și Carnea afumată la garniță, amândouă din Vâlcea.

Reporter: Și ar mai fi, mi-am adus aminte, „Tocanul de oaie”.

Aurel Simion: Da. Tocanul de oaie este un produs atestat, tot în Vâlcea. Membru al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea este și dna Maria Băbu (Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu, n.r.), la care faceți referire, Muntele Ștefanu și așa mai departe, zone frumoase ale României.

Reporter: Și mai avem acel vestit ceaun…

Aurel Simion: De la doamna Maria Spinciu. Maria și ceaunul. Este un proiect tot al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea – pe doamna Maria am găsit-o cu disponibilitatea de a arăta tinerei generații ce înseamnă o mâncare făcută românește, la ceaun, cu lemne și produse românești versus fast-food. Cam așa este proiectul. Este un proiect ambițios, a prins deja în județ și în zonă, îl vom dezvolta la nivel național.

Reporter: Știu despre proiect pentru că m-am întâlnit cu dumneaei și chiar mi-a povestit că vrea să meargă în țară, într-un turneu, prin care să promoveze mâncărurile la ceaun.

Aurel Simion: S-a făcut o primă întâlnire pe 29 decembrie 2023 la Horezu. Chiar am fost și eu prezent acolo. Putem să generăm asemenea activități la nivel național, și ar fi bine să o facem. Important e să ne păstrăm tradiția, gustul, rețetele și, nu în ultimul rând, să folosim ceea ce producem. Nu trebuie să mă duc la x colț, la un magazin, să cumpăr produse de la orice producător din afara țării și să încerc să-l cosmetizez, pentru că oricum nu-i dai gustul acela autohton.

Lucrurile bune vin din necesitate

Reporter: Ați amintit două produse din Vâlcea, foarte interesante, și vreau să revin asupra lor pentru că am mai văzut prin magazine sau prin țară promovându-se acest tip de produse, și vorbim de Cârnații din Topor și Carnea afumată la garniță. Să dezvoltăm un pic, pentru că fiecare are rețeta sa cu specificul zonei.

Aurel Simion: Lucrurile bune au un izvor. Izvorul îl reprezintă nevoia. Dacă ai o necesitate – și acasă, și în societate –, trebuie să găsești soluții. Cândva, în timp, bunicii și strămoșii noștri încercau să găsească soluții la problemele dumnealor. De exemplu iarna, oamenii din zona deluroasă a Vâlcei, când nu puteau să practice agricultură sau nu aveau mult de lucru, plecau la tăiat de lemne în zona montană. Soțiile trebuia să le pună mâncare în traistă. Ce puteau să le pună în așa fel încât să reziste în timp, să nu se strice? Omul își tăia porcul la Crăciun și începea să-l prepare. Cârnații din Topor, din Vâlcea. De ce din topor? Pentru că n-aveai alte unelte de tăiat, n-aveai mașină de tocat și automat foloseai toporul cu care lucrai. Aveai topor și te apucai să prepari Cârnații din topor. Gospodina își alegea carnea și o toca din topor.

Reporter: Acum să nu ne gândim la toporul de tăiat lemne, ăla mare. Era o toporișcă ușor de mânuit.

Aurel Simion: Sigur, nu secure. Dar să știți că, dacă stai și analizezi, practic tăierea cărnii cu toporul avea și o particularitate, pe care dumnealor, la timpul respectiv, nu o știau: una e să tai carnea cu un cuțit foarte frumos și alta e s-o tai cu toporul, pentru că toporul și zdrobește, sparge proteina, se eliberează enzima și de aici procesul de frăgezime și ulterior de maturare al cărnii se accelerează și devine mult mai suculentă, mai plăcută, iar rezistența la masticație este mult mai mică. Acești cârnați se pun la fum, se puneau la fum cald în primă fază, se puneau la uscat deasupra plitei, se uscau până când membrana foșnea, apoi se puneau pe coș, prima dată la fum cald și apoi la fum rece. E o tradiție extrem de frumoasă. Merg mai departe la carnea la garniță: practic, din acești cârnați, se toc și, împreună cu altă carne afumată, spata de porc se afumă, se toacă și se prăjește în untura proprie, nu existau borcane, existau oale din lut și se punea carnea, practic se conserva în untură, și atunci gospodarul, proprietarul o lua în traistă și pleca, mai punea puțină untură pe o felie de turtă de mălai – n-aveau pâine – și își asigura pansamentul gastric și un prânz sănătos. Acum trebuie să înțelegem că România are bogății în sare, dar sarea din fiecare salină are anumite proprietăți și, automat, cea din Vâlcea am înțeles că e mult mai bogată în magneziu și zinc, care dă un anumit gust și o savoare produselor respective. Asta îi și identifică ca un produs din zonă. Asemenea povești avem peste tot în țară, important este să găsim oameni care să-și ia puțin din timpul dumnealor în așa fel încât să scrie povestea și să vină cu produsele la Ministerul Agriculturii. Nu costă nimic pentru cineva care vrea să-și ateste un Produs Tradițional. Adevărat, atestarea pe IGP-uri, europeană, costă, pentru că te adresezi unui organism de certificare, sunt costuri și de analiză, în schimb dacă tot prinzi istorie ca Produs Tradițional, e păcat să nu mergi mai departe, la certificarea europeană, și astfel rămâne ceva după noi.

Trebuie să legiferăm ce vrea sistemul

Reporter: La final: la ce să ne așteptăm în 2024 pe sectorul industrie alimentară?

Aurel Simion: Depinde ce-ți propui. Important e să dialogăm, că practic instituțiile statului sau Ministerul Agriculturii în cazul nostru, trebuie să legifereze ceea ce vrea sectorul. Și atunci trebuie să identificăm foarte bine ce vrea sectorul. Sectorul de procesare și așa mai departe. Acum, agricultura României este o agricultură care are și cele mai mari exploatații, dar are și cele mai multe și fărâmițate, la fel și producătorii, sunt producători jucători mari, cu care te poți lupta european și nu numai, cu ei în spate poți să înclini pozitiv balanța comercială a agriculturii, dar ai și foarte mulți jucători mici, care încearcă să facă, încearcă să ducă mai departe moștenirea lor. Sunt acei jucători pe care eu îi rog să se aplece și asupra Punctului Gastronomic Local, să valorifice tot ceea ce produc acolo. Noi, Ministerul Agriculturii, trebuie să-i ajutăm pe toți, trebuie să-l ajutăm și pe cel mic, nu trebuie să-l lăsăm să ajungă un asistat social, trebuie să-l ajutăm în așa fel încât să-l menținem în piață și dacă poate să și crească. Avem legi, avem finanțări, și în ultimii 2-3 ani am avut finanțări în agricultură foarte generoase, și granturi, într-adevăr, am avut și probleme cu care noi nu ne-am mai confruntat, nu știam ce înseamnă o criză, fie ea de COVID, fie ea energetică sau ce alta am mai avut, am învățat din ele. Părerea mea e că cea mai mare problemă la o criză este panica, și nu poți s-o elimini decât prin dialog. Ministerul Agriculturii, când am avut COVIDUL și au fost rafturile goale în hipermarket, a ieșit și a spus: stop. Atunci am introdus raportarea stocurilor, am făcut-o nu neapărat că noi nu aveam ce să punem pe raft, pentru că știam că există stocuri de marfă, ci pentru liniștea opiniei publice: avem stocuri. Atunci fiecare agent economic a raportat stocurile, noi am avut pe ce ne baza și am comunicat cu cetățenii, am mai avut o sincopă atunci: lipsa uleiului. Și ne-am întâlnit, Ministerul Agriculturii cu procesatorii, și am zis: stați liniștiți, nu intrați în panică, avem ulei. Da, cetățenii României trebuie să stea liniștiți, avem ce pune pe masă, avem și rezerve, avem din ce produce și avem în primul rând un factor uman, agricultorul român, de o foarte bună calitate. Și asta ne asigură un viitor, zic eu, pozitiv și de speranță.

*****

Foto: „Ca Altădată” și MADR

Produsele atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale „Ca Altădată” sunt prezente, în perioada 19-28 ianuarie 2024, la Berlin (Germania). Aici are loc cea de-a 88-a ediţie a expoziţiei internaționale „Săptămâna Verde”, care reprezintă atât o platformă de afaceri, cât şi un festival al tradiţiilor gastronomice şi folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, dar şi pe plan mondial.

„Ca Altădată” are două produse atestate tradițional la noi în țară care, la ora actuală, urmează etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnaţi din topor din Vâlcea și Carne afumată la garniţă din Vâlcea.

Pentru că despre carnea afumată la garniță a producătorului din județul Vâlcea am scris aici, acum vă povestim despre vestiții cârnați din topor. De reținut că, la produsele tradiționale se folosesc doar ingrediente obținute în România.

Pentru prepararea cârnaților din topor, carnea e foarte bine aleasă, se foloseşte carne de foarte bună calitate.

Preparatul atestat tradițional „Cârnaţi din topor din Vâlcea” se obține doar din carne de porc, tăiată la cuțit în bucăți peste care se presară condimente naturale: usturoi de grădină, cimbru uscat, piper și sare. Se lasă la frăgezit, pentru a se combina mirodeniile și a se desăvârși gustul și savoarea cărnii. Apoi, cu această carne se umplu membranele naturale (mațele de porc), se lasă la zvântat și se afumă lent (cu lemn de fag) până când cârnații capătă o culoare naturală, arămie.

Poate vă întrebați de ce li se spune acestor cârnați „din topor”. În urmă cu un secol nu erau unelte de tăiat ca azi, iar toporul în zona Vâlcei are tradiție, fiind o unealtă folosită la diverse îndeletniciri. De pildă, gospodinele îşi alegeau carnea şi o tocau din topor. În zilele noastre, la prepararea cârnaților din topor „Ca Altădată” se foloseşte tehnologia modernă, însă reţeta este la fel ca în urmă cu o sută de ani.

Producătorul brandului „Ca Altădată” are 13 produse atestate tradițional de către MADR. Sunt produse reprezentative pentru zona Olteniei de sub munte și în special pentru zona Vâlcea, acolo unde-și desfășoară activitatea.

În prezent, la nivel național sunt 760 de produse atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană.

Foto: https://www.caaltadata.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

„Carne afumată la garniță din Vâlcea” este un produs atestat tradițional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Acest produs tradițional românesc, făcut după rețete vechi de o sută de ani, este apreciat și peste hotare. De aceea, în prezent, se lucrează la înregistrarea cărnii afumate la garniță „Ca Altădată” pe schemele de calitate europene.

În vremurile de altădată, omul mânca doar ceea ce natura îi oferea cu ușurință. Mâncarea era gătită din legume și carne din propria ogradă, iar rețetele erau adaptate anotimpurilor și zonei geografice.

„Carne afumată la garniță din Vâlcea” este un produs realizat după o rețetă cu vechime de o sută de ani, afumat și prăjit. Se obține prin prăjirea cârnaților și a cărnii de porc (cotlet, spată, pulpă, afumate în prealabil) în untură. Cârnaţii din topor și cârnații cu miroase și usturoi se toc și, împreună cu altă carne de porc afumată și tocată, se prăjesc în untura proprie. Pe vremuri nu existau borcane, existau oale din lut în care se punea carnea. Practic, se conservă carnea în untură.

Asemenea poveşti avem peste tot în ţară. Important este să se găsească oamenii care să scrie povestea şi, ca un prim pas, să atesteze la Ministerul Agriculturii produsele, mai ales că nu costă nimic dacă cineva vrea să-şi atesteze la nivel național un produs tradiţional. În schimb, atestarea europeană nu e gratis, are ceva costuri, dar merită. Dacă tot prinzi istorie ca produs tradiţional, e păcat să nu-l certifici european, așa rămâne ceva după noi.

Producătorul brandului „Ca Altădată” are 13 produse atestate tradițional de către MADR. Sunt produse reprezentative pentru zona Olteniei de sub munte și în special pentru zona Vâlcea, acolo unde-și desfășoară activitatea.

„Ca Altădată” a depus documentația necesară în vederea obținerii înregistrării pe schemele de calitate europene pentru „Carne afumată la garniță din Vâlcea” și „Cârnați din Topor din Vâlcea”.

În prezent, la nivel național sunt 760 de produse atestate tradițional de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar România are 13 produse protejate în Uniunea Europeană. Etichetele de calitate protejează și promovează originile, tradițiile și caracteristicile unice a numeroase produse europene cu caracteristici specifice.

Foto: https://www.caaltadata.ro/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!