petitie - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Utilizatorii de drone agricole din România – fermieri, operatori certificați și specialiști în protecția plantelor – își exprimă îngrijorarea față de intenția de blocare sau restricționare nejustificată a legislației privind utilizarea dronelor agricole, aflată în prezent în dezbatere în Camera Deputaților. Reamintim că, recent, Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senatul României a emis un aviz favorabil asupra unui set de amendamente legislative menite să modernizeze, simplifice și să clarifice reglementările privind utilizarea dronelor agricole în țara noastră.

„Dronele agricole sunt o oportunitate, nu reprezintă un pericol. Această poziție este fundamentată pe experiență practică, date tehnice și rezultate reale obținute în fermele din România, nu pe presupuneri sau percepții eronate vehiculate în spațiul public. Tehnologia dronelor agricole este matură, testată și utilizată la scară largă în state cu agricultură performantă precum SUA, Brazilia, China, Japonia sau Australia. România are oportunitatea de a adopta un cadru legislativ modern, aliniat realităților din teren, orientat spre eficiență, siguranță și sustenabilitate”, arată Raul Gușeilă, CEO & fondator Riagro, companie inițiatoare a petiției „Dronele agricole nu sunt un pericol. Sunt o oportunitate.” pentru susținerea unei legislații moderne, bazată pe date, nu pe presupuneri. Acest demers al Drone Agricole Riagro este pentru fermieri, făcut de fermieri.

 

Aplicarea cu drona nu presupune riscuri mai mari decât aplicarea terestră

 

Afirmațiile conform cărora aplicarea tratamentelor cu drone ar fi mai periculoasă nu sunt susținute tehnic.

  • Dronele agricole operează la o înălțime de lucru de aproximativ 2–4 metri, comparabilă cu înălțimea la care ajunge pulverizarea echipamentelor terestre în culturile mari.

  • Jetul, presiunea, debitul și dimensiunea particulelor sunt controlate electronic, cu o precizie superioară metodelor convenționale.

  • Sistemele RTK, senzorii de zbor și automatizarea reduc semnificativ riscul de eroare umană, suprapunere, neuniformitate sau derivă.

„Atât timp cât produsele sunt aplicate conform etichetelor și în urma cursurilor de specializare, nu există o diferență relevantă de risc care să justifice blocarea acestei tehnologii”, subliniază Mădălina Șerban, director general Riagro.

 

Dronele reduc impactul asupra mediului și riscurile colaterale

 

În practică, utilizarea dronelor agricole aduce beneficii clare:

  • Reducerea consumului de apă cu până la 90%, diminuând presiunea asupra resurselor naturale;

  • Aplicare precisă și uniformă, inclusiv în zone greu accesibile;

  • Eliminarea compactării solului, cu efect pozitiv asupra structurii solului și biodiversității;

  • Posibilitatea operării în afara perioadelor de activitate a polenizatorilor (noaptea, imediat după ploaie), reducând expunerea insectelor benefice.

„Aceste rezultate sunt deja demonstrate în ferme din România, unde dronele sunt utilizate de peste cinci ani, inclusiv în momente critice, când întreaga producție depinde de intervenții rapide și precise”, precizează Raul Gușeilă.

 

Dronele nu elimină responsabilitatea agronomică

 

Utilizatorii de drone agricole sunt instruiți, certificați și responsabili. Dronele nu sunt un mijloc de a evita regulile, ci un instrument modern care:

  • Respectă etichetele produselor fitosanitare;

  • Oferă trasabilitate completă, fiecare aplicare fiind înregistrată automat;

  • Crește transparența și controlul, inclusiv pentru autorități.

„Tehnologia nu înlocuiește decizia agronomică, ci o susține”, punctează Mădălina Șerban.

 

Dezbaterea trebuie să se bazeze pe date, nu pe percepții

 

Protecția polenizatorilor, siguranța mediului și gestionarea riscurilor sunt subiecte serioase care necesită o abordare profesionistă.

Utilizatorii de drone solicită:

  • Dezbaterea publică să se bazeze pe date tehnice și experiență reală, nu pe generalizări;

  • Argumentele să fie prezentate de specialiști în agronomie, protecția plantelor, mediu și tehnologie;

  • Legislația să fie construită pe studii, practică și dialog cu fermierii și operatorii, nu pe blocaje administrative.

Reglementarea utilizării dronelor agricole reprezintă un pas concret către un cadru normativ operațional și eficient, adaptat realităților tehnologice din agricultura modernă.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), structură formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF, a demarat o amplă acțiune de strângere de semnături pentru salvarea subvențiilor fermierilor din România. „România trebuie să aibă un cuvânt puternic în Europa! Pentru a ne asigura că nu vom avea o surpriză neplăcută la prezentarea propunerii bugetului Cadrului Financiar Multianual pe 16 iulie, AAC face apel la un front comun, o voce unitară la nivelul României și la o mobilizare pentru strângerea unui număr cât mai mare de semnături până marți, 15 iulie 2025.”

Alianța pentru Agricultură și Cooperare se alătură inițiativei europene aparținând COPA-COGECA, structură de reprezentare a fermierilor la nivel european, care are drept scop menținerea unui buget separat și echitabil pentru Politica Agricolă Comună în noul exercițiu financiar.

AAC face apel la toate organizațiile profesionale, cooperativele, fermierii români, reprezentanți ai companiilor de agribusiness, oficiali ai statului român, funcționari din instituții agricole naționale/județene și simpli cetățeni, în calitate de consumatori, să semneze petiția europeană prin care se solicită Comisiei Europene să nu submineze Politica Agricolă Comună (PAC) în viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034.

AAC reamintește opiniei publice că, la nivel comunitar, Comisia Europeană intenționează, potrivit declarațiilor oficiale, să includă PAC într-un „fond unic” care ar dilua bugetul agricol și ar reduce capacitatea Uniunii Europene de a susține agricultorii și siguranța alimentară a cetățenilor săi. O astfel de decizie ar fi inacceptabilă, mai ales în contextul geopolitic actual, marcat de instabilitate, crize alimentare și schimbări climatice.

În prezent, finanțările din PAC reprezintă 21% din venitul mediu al fermierilor europeni și este singura politică comună care garantează securitatea alimentară a UE. De menționat că 40% din bugetul actual este destinat obiectivelor climatice și de mediu.

Petiția europeană poate fi semnată la acest link: https://nosecuritywithoutcap.eu

Completarea durează foarte puțin și se poate face în limba română.

Publicat în Știri

Recent, Clubul Fermierilor Români a lansat o petiție, „Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să își asigure securitatea alimentară”, semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanți ai celor mai performante ferme din țara noastră. Prin această petiție, se solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigații și desecare-drenaj.

Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susținerea inițiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și își exprimă deschis dorința de a fi alături de instituțiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. „În acest sens, reiterăm importanța includerii în PNRR a finanțărilor dedicate reabilitării și modernizării structurilor hidroameliorative – irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România, pentru asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești. Garantarea securității alimentare a Uniunii Europene, și nu numai, reprezintă o nouă provocare pentru statele membre, având în vedere situația geopolitică actuală. Efectele pandemiei de COVID-19 și războiul din Ucraina au arătat necesitatea acordării de prioritate la finanțare a proiectelor din agricultură care contribuie la reducerea riscurilor climatice, creșterea randamentelor și producțiilor agricole”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Începând cu luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea și elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj. „Am pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel național, pentru a susține agricultura performantă din România”, arată Florian Ciolacu.

Împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizǎrii și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României”. Acest document tehnic a fost realizat în urma unor discuții purtate cu reprezentanți din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, astfel încât implementarea acestuia să poată beneficia de o abordare integrată, iar fermierii din zonele respective să se poată bucura de realizarea unor intervenții care să le permită obținerea unor producții mai ridicate, cu un consum de resurse logistice și financiare mult diminuate.

Clubul Fermierilor Români a transmis în permanență argumente tehnice autorităților naționale privind importanța identificării unor finanțări care să vizeze soluționarea crizei lipsei de apă pentru culturile afectate de seceta pedologică la nivel național. „Considerăm absolut necesară elaborarea imediată a unei Strategii și implementarea unui Plan național de gestionare sistemică și integrată a apei și solului pentru agricultură, printr-un demers multi-sectorial la care să participe ministerele relevante și reprezentanții fermierilor. Această inițiativă va avea cu siguranță un impact major asupra siguranței și securității alimentare la nivel european, dar și un impact favorabil asupra unei distribuții de forță de muncă în spațiul rural românesc, care va atrage tinerii din diaspora și va conduce la repopularea spațiului rural românesc”, consideră Florian Ciolacu.

În sensul celor menționate, este necesară coordonarea acțiunii tuturor ministerelor relevante – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanțării programelor pentru o agricultură românească rezilientă și competitivă.

Persoanele interesate să susțină inițiativa Clubului Fermierilor Români pot semna petiția la următorul link: https://cfro.ro/articol/petitie-club-modificare-pnrr-alocare-fonduri-irigatii.

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista