Recent, Clubul Fermierilor Români a lansat o petiție, „Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să își asigure securitatea alimentară”, semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanți ai celor mai performante ferme din țara noastră. Prin această petiție, se solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigații și desecare-drenaj.
Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susținerea inițiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și își exprimă deschis dorința de a fi alături de instituțiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. „În acest sens, reiterăm importanța includerii în PNRR a finanțărilor dedicate reabilitării și modernizării structurilor hidroameliorative – irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România, pentru asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești. Garantarea securității alimentare a Uniunii Europene, și nu numai, reprezintă o nouă provocare pentru statele membre, având în vedere situația geopolitică actuală. Efectele pandemiei de COVID-19 și războiul din Ucraina au arătat necesitatea acordării de prioritate la finanțare a proiectelor din agricultură care contribuie la reducerea riscurilor climatice, creșterea randamentelor și producțiilor agricole”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Începând cu luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea și elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj. „Am pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel național, pentru a susține agricultura performantă din România”, arată Florian Ciolacu.
Împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizǎrii și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României”. Acest document tehnic a fost realizat în urma unor discuții purtate cu reprezentanți din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, astfel încât implementarea acestuia să poată beneficia de o abordare integrată, iar fermierii din zonele respective să se poată bucura de realizarea unor intervenții care să le permită obținerea unor producții mai ridicate, cu un consum de resurse logistice și financiare mult diminuate.
Clubul Fermierilor Români a transmis în permanență argumente tehnice autorităților naționale privind importanța identificării unor finanțări care să vizeze soluționarea crizei lipsei de apă pentru culturile afectate de seceta pedologică la nivel național. „Considerăm absolut necesară elaborarea imediată a unei Strategii și implementarea unui Plan național de gestionare sistemică și integrată a apei și solului pentru agricultură, printr-un demers multi-sectorial la care să participe ministerele relevante și reprezentanții fermierilor. Această inițiativă va avea cu siguranță un impact major asupra siguranței și securității alimentare la nivel european, dar și un impact favorabil asupra unei distribuții de forță de muncă în spațiul rural românesc, care va atrage tinerii din diaspora și va conduce la repopularea spațiului rural românesc”, consideră Florian Ciolacu.
În sensul celor menționate, este necesară coordonarea acțiunii tuturor ministerelor relevante – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanțării programelor pentru o agricultură românească rezilientă și competitivă.
Persoanele interesate să susțină inițiativa Clubului Fermierilor Români pot semna petiția la următorul link: https://cfro.ro/articol/petitie-club-modificare-pnrr-alocare-fonduri-irigatii.