Aberdeen Angus este recunoscută ca una dintre cele mai emblematice și valoroase rase de bovine pentru carne la nivel global. Originară din Scoția, această rasă se remarcă prin faptul că se adaptează ușor la climă și la rețetele furajere. Și, poate de aceea creșterea vacilor Angus a prins avânt și în țara noastră. În județul Olt, aproape de Dunăre, la Cilieni, se află ferma lui Marcel Olteanu, cel care face agricultură de 20 de ani și de 15 ani a adus zootehnia alături de cultura mare. Mai precizăm că Marcel Olteanu este președintele Asociației Aberdeen Angus România, precum și președinte al Secretariatului European Aberdeen Angus.

Să fii antreprenor azi nu este ușor, mai ales când vorbim de afaceri agricole. Însă, cu voință, cu pasiune, cu muncă și cu optimism se poate răzbi. Marcel Olteanu, inginer constructor la bază, a demonstrat că este un bun antreprenor în agricultură, domeniu pentru care și-a luat și diploma de inginer agronom.

Născut și crescut între Gara de Nord şi Piaţa Victoriei, din Bucureşti, Marcel Olteanu spune că a cumpărat primele juninci din Germania, în 2012. Efectivul cu care se mândrește, în prezent, numără aproximativ 500 de capete de Angus, cu 230 de mame.

Rasa Angus a devenit tot mai atractivă pentru fermieri şi marea majoritate a celor care se ocupă cu zootehnia astăzi fie renunţă la creşterea vacii de lapte, fie renunţă la creşterea oilor şi se îndreaptă către vacile pentru carne. „Unii renunţă, unii se apucă. Avem o emulaţie bună în zona asta. Merită să fructificăm producţia agricolă în zootehnie”, a explicat fermierul care ne-a mărturisit că nu s-a considerat suficient de pregătit să se apuce de creșterea vacilor de lapte. „Am dezvoltat o afecţiune pentru rasa asta şi o admiraţie, pentru că sunt nişte vaci brave şi care răspund foarte bine la o îngrijire bună, fără să fie extraordinară. Pe de altă parte trebuie repetat, pentru a nu ştiu câta oară, vacile de Angus nu cresc în balcon şi nu se ţin numai cu paie și cu apă, cum îşi imaginează unii”, a mai explicat acesta. Dar fără păşune, vacă de Angus nu se poate face. Problema însă o reprezintă faptul că păşunea „te lasă” din iunie încolo şi crescătorul trebuie să fie pregătit.

Schimbările climatice afectează și acest sector, iar asigurarea furajării a devenit, cu precădere în zona de sud, mai dificilă.

Dacă îl întrebi pe Marcel Olteanu dacă ar alege altă rasă, îți va da numeroase motive pentru care merge în continuare cu Angus. Este o rasă versatilă, docilă se adaptează uşor la schimbările climatice, la cele de reţetă și de furajare, fată ușor, valorifică furajul și, ca în cazul argentinienilor sau al portughezilor, poate fi crescută uşor şi pe păşune.

Dar fără un supliment alimentar nu ar da un randament satisfăcător pentru crescători și pentru ca lucrurile să evolueze trebuie să lucrezi doar cu specialiști. „Nimic nu se face după ureche. Nenorocirea în România este că sunt foarte mulţi care în continuare merg aşa. Românul se pricepe de la fotbal la politică, la vaci”, a spus Marcel Olteanu, care de 20 de ani face agricultură, iar de 15 zootehnie.

România, fruntașă în creșterea rasei Angus

În registrul genealogic al rasei Angus, astăzi, avem 127.000 de capete, care ne situează pe primul loc în Europa, iar activitatea valoroasă din România și rezultatele obținute au fost motive întemeiate pentru ca preşedintele Asociaţiei Aberdeen Angus România, Marcel Olteanu, să preia Președinția Secretariatului European Aberdeen Angus. „În anii trecuţi am avut o serie întreagă de vizite de la colegii noştri cu mai multă experienţă din Anglia, din Germania, din Irlanda, din Elveţia. La Forumul european Angus de anul trecut, care a avut loc în Germania, cu şedinţa finală la Berlin, a trebuit ales un nou preşedinte pentru următorii doi ani. Am fost la concurenţă cu colegul meu din Portugalia şi cu cel din Danemarca. Şi în unanimitate – cele două abţineri şi-au revenit în ultimul moment – au zis: da, hai să-l punem pe românul ăsta că e înalt, mare, simpatic, vorbeşte bine şi a făcut treabă la el acolo, slavă Domnului. Într-adevăr registrul nostru e foarte bun, iar activitatea asociaţiei la fel”, a povestit Marcel Olteanu.

Asociaţiile de Registru genealogic au ca principal obiectiv ameliorarea rasei, ocupându-se de la controlul de reproducţie, la obținerea de reproducători buni și evaluări genetice performante. De valorificarea viţeilor din ferme trebuie să se ocupe doar crescătorul, care ar trebui să nu mai fugă de asociere. „Un lucru care la noi nu e foarte bine înţeles, pentru că a rămas întipărit undeva în memoria colectivă faptul că asocierea şi cooperativele sunt un lucru care fac rău. Nu fac rău, domnule, fac bine! Am văzut nişte bijuterii de asociaţii în Germania, care sunt compuse din crescători, din producătorii de lapte, din supermagazine şi sunt toţi într-o cooperativă mare şi funcționează. La fel se întâmplă şi în Franţa, şi asta independent de subvenţii, de relaţia cu Bruxellesul şi de cărţile de rasă. Cărţile de rasă asta trebuie să facă: să obţină performanţă, să-i înveţe să aibă animale performante. Că mă mai întrebau alţi colegi: ce ne tot apăsaţi ca SMZ-ul – sporul mediu zilnic –, să treacă de un anumit prag? Păi, primul lucru care te apasă este realitatea economică. Una e să târăşti un viţel după tine un an şi la capătul anului să aibă 290 kg, şi alta e să aibă 500 kg”, a arătat președintele Asociație Aberdeen Angus.

Program unic de ameliorare, la nivel european

În prezent se urmărește realizarea unui singur program de ameliorare pentru rasa Angus la nivel european. Președintele Secretariatului European Aberdeen Angus își dorește ca pe timpul mandatului său să aducă la aceeași masă, cât mai des, pe reprezentanții europeni pentru a gândi un program care să satisfacă toate cerinţele acestor ţări, ce au condiții și cerințe diverse. „Cred că suntem aproape de acest deziderat. La anul, la finele lunii mai, vom organiza în România Forumul European Angus 2026. Asta înseamnă că, o săptămână, mulţi fermieri şi cunoscători ai rasei Angus din Europa şi probabil şi din America vom face vizite în diverse ferme, în diverse organizaţii care fac inclusiv prelucrare de carne de Angus. Sperăm că la finalul Forumului de la anul să concluzionăm adoptarea unui program european de creştere a rasei Angus, în care să venim toţi cu informaţiile genetice ale animalelor noastre, ca să putem intra într-o oală mare în care să facem mult mai uşor legătura dintre vacile şi taurii cu cea mai bună legătură genetică, pentru a obţine produşi performanţi”, a detaliat Marcel Olteanu.

La nivel european, s-au făcut mereu testele de ADN, în special pentru taurii de reproducţie, dar şi pentru anumite vaci şi viţele performante, iar acum se urmărește realizarea testărilor genetice pentru aceste animale, pentru a le putea integra într-un program care să ofere cunoştinţe fundamentale legate de capacităţile de transmitere.

Lipsa zăpezii, adevărata problemă din ultimii ani

Însă zootehnia este susţinută de partea de vegetal, predominantă în sudul Olteniei, dar şi provocatoare, mai ales în ultimii doi ani, din cauza schimbărilor climatice. După un an dificil, a urmat altul și mai dificil, iar agricultorii au fost nevoiți să limiteze pierderile și investițiile. Ani secetoși au mai fost și în 2002, 2007, dar și 1947,1951 şi 1952, iar recordul de temperatură din sudul ţării nu a fost încă atins. Recordul valabil în România este de plus 44,5 grade Celsius la umbră și datează de la 10 august 1951, înregistrat în comuna Ion Sion, județul Brăila. Primul record de temperatură ridicată pe teritoriul țării noastre a fost înregistrat oficial în 1896, plus 42,8 grade Celsius la Giurgiu, doborât după două decenii, cu plus 42,9 grade Celsius. Următorul înregistrat, în septembrie 1946, este de plus 43,5 grade Celsius, la Strehaia.

Noutatea o reprezintă lipsa zăpezii pe timpul iernii, iar dincolo de reducerea investițiilor, sistemele de irigații rămân soluția. „Sistemele au fost făcute, sunt într-un stadiu destul de avansat de reabilitare. Avem vecini la 10 km, 7 km, la sud de noi, care irigă deja pentru că reabilitarea a ajuns până la ei. Din nefericire, zona în care ne aflăm aici – Cilieni, Potlogeni, Tia Mare – este exact la capătul sistemelor de irigaţii dinspre Dunăre şi la capătul sistemelor de irigaţii dinspre Stoeneşti Olt. Suntem între două mari sisteme, ele vor ajunge până aici, dar probabil mai durează un an-doi. Suntem și membri în mai multe OUAI-uri care tot repară şi construiesc”, ne-a zis Marcel Olteanu.

Ani grei, soluții aplicate

Legat de anul trecut, Marcel Olteanu afirmă că a ieșit „prost”, dar pentru că a anticipat această situație din urmă cu doi ani, a redus cantitatea de îngrăşăminte administrată şi numărul tratamentelor. „În toamna lui 2024, pe fostele sole în care n-am preluat aproape nimic, n-am mai venit cu niciun fel de îngrăşăminte, că au rămas acolo toate complexele puse. Dacă de 20 de ani ai fost cuminte şi ai tot dat câmpului, ai pe ce să te bazezi să porneşti. Și am pornit mai vioi anul acesta, ne-a dat 170-180 de litri la sfârşitul lui noiembrie şi decembrie, deci câmpul este bunicel. Acum, Ordonanța „Trenulețul” ne-a dat în cap. Pentru mine, care am o fermă de 1.700 de hectare şi 500 capete de vite, impactul este pe lună de 25.000 lei. Deci pe an sunt 300.000 de lei, cheltuială în plus. N-ai cum să o acoperi din nimic, că nu creşte preţul la nimic, nu fată nici vaca trei viţei odată, nu ajungi nici să faci zece tone, deci ai 300.000 lei gaură cu care pleci din start. Iar noi suntem una din societăţile care a hotărât să nu lăsăm ca ordonanţa să impacteze asupra salariului net al oamenilor şi, atunci, va trebui să-l susţinem noi dintr-o creştere a brutului şi o creştere a taxelor. Asta este!”, ne-a spus fermierul, fericit că la finele anului trecut nu avea nicio datorie, ci doar leasinguri.

Îndrăgostit de pământ

Pasionat de tot ceea ce face, Marcel Olteanu merge mai departe. Dacă până la mai bine de 20 nu ştia nici dacă porumbul se seamănă primăvara sau toamna sau să deosebească orzul de grâu, după 2001, când a recuperat terenurile familiei, a fost pătruns „de treaba asta cu pământul, când am venit să-l văd. Te loveşte o nebunie şi zici: gata, mă apuc! M-am îndrăgostit. E ca atunci când ţi se luminează ochii şi intri şi-ţi găseşti iubita vieţii”. Și pentru că agricultura mare poate o fi provocare, a ales să studieze în facultate de profil şi a obținut diploma de inginer agronom. „Mulţi au zis că ce legătură are cu construcţiile? Păi are, pentru că şi la construcţii n-am făcut proiectare, planşetă, birou, ci şantiere mari. Am avut şantiere şi de 400 de oameni, am lucrat pe trei continente şi acolo neprevăzutul lucra de zor, că nu ştiai niciodată ce se întâmplă. A fost o provocare. Şi agricultura la fel, este o provocare, lucrezi cu oameni, afară, e minunat”, povestește Marcel Olteanu pentru care Oltenia nu e doar parte a numelui, ci adânc înrădăcinată în ființa sa. „De generaţii întregi suntem de pe pământul ăsta, 300 de ani cel puţin. Sunt biserici construite de strămoşii mei”, a mai spus fermierul, pentru care acum cea mai mare bucurie o reprezintă nepoțelul Radu Alexandru, care în vară va împlini 4 ani și care deja dă de mâncare la viței alături de bunic.

Iubirea pentru pământ și animale se transmite mai departe. „Asişti în permanenţă la această minune de renaştere a naturii şi asta iar te apropie de îndumnezeire, ceea ce este o chestie extraordinară. Oamenii trăiesc numai între betoane şi sticlă şi conectaţi mai mult la online decât la pământ, nu înţeleg necesitatea fundamentală a legăturii cu aceste trei aspecte fundamentale: familia, patria, Dumnezeu. Dacă înţelegi lucrurile astea, te îmbraci în ele, nu ai cum să greşeşti şi-ţi dau o putere extraordinară de supravieţuire şi de răzbatere!”, ne-a zis în încheiere Marcel Olteanu, fermierul care își mai dorește și echilibru pentru cei care iau decizii pentru țară.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Când populismul bate știința

Alegerile pe care le pot face agricultorii

Progres genetic pentru rentabilitate

Vitamina C sau acidul ascorbic este o vitamină hidrosolubilă, cu acțiune remarcabilă asupra sănătății animalelor și a omului. Compania Romvac produce Vitamina C 99% pulbere hidrosolubilă și soluție injectabilă 10%, produse care pot fi utilizate, simultan, cu antibiotice și/sau alte polivitamine (Complex Polivitaminic Buvabil, Nutri Vita-Min-Amino, Vitamina B1+B6, Vitamina AD3E).

Majoritatea speciilor de animale și plante își sintetizează singure vitamina C cu ajutorul unor enzime care convertesc glucoza în acid ascorbic, în rinichi (la păsări) sau în ficat (la mamifere). Oamenii, majoritatea primatelor, cobaii și unii lilieci nu au ultima enzimă (L – gluconolacton oxidaza) din acest proces și nu pot sintetiza vitamina C, o vitamină esențială a cărei lipsă produce scorbutul – avitaminoza mortală.

Beneficiile vitaminei C

Vitamina C este stimulent al organismului în producerea colagenului în cantități ridicate, o proteină esențială pentru regenerarea pielii, întreținerea articulațiilor, tendoanelor, cartilajelor și a vaselor capilare.

Vitamina C este un antioxidant puternic ce neutralizează radicalii liberi din organism. Acumularea masivă în timp a acestora conduce la apariția unor boli cardiovasculare, artrite, îmbătrânire precoce și chiar cancer.

Vitamina C participă la sinteza celor mai importanți neurohormoni, precum adrenalina, noradrenalina și dopamina, produși la nivelul sistemului nervos sau în glandele suprarenale (hormonii corticosteroizi), unele dezechilibre hormonale putând indica o deficiență de vitamina C.

Tot vitamina C accelerează cicatrizarea rănilor, proces care consumă o mare cantitate de vitamina C la animale și la om. O capră adultă produce mai mult de 13.000 mg de vitamina C într-o zi normală și până la 100.000 mg/zi dacă se află într-o stare de stres, traumă sau boală.

În plus, vitamina C participă la sinteza carnitinei, aminoacid implicat în transferul energiei la mitocondriile celulelor. De asemenea, reduce nivelul de stres, previne apariția astmului, diabetului și a hipertensiunii arteriale.

Activează protrombina (accelerează coagularea sângelui), stimulează hematopoieza, absorbția fierului din intestin, maturarea eritrocitelor, leucocitopoieza și trombocitopoieza.

Este implicată în formarea oaselor și a cojii ouălor.

Starea de hipervitaminoză apare extrem de rar deoarece excesul de vitamina C se elimină prin urină și fecale.

Indicații și utilizare terapeutică

Vitamina C este prescrisă pe cale orală (în apă sau furaj, timp de 3-5 zile), în cazul carențelor, al stărilor de oboseală, al unor tulburări capilare și venoase (stări hemoragice, fragilitate capilară) și ca supliment în stări cu necesar crescut în vitamina C (gestație, lactație, stări febrile, boli infecțioase, stres termic, boli alergice, hepatopatii, cetonemia vacilor, boli ale oaselor, pielii, cordului). 

De asemenea, vitamina C se prescrie pentru puii cu afecțiuni osoase și la păsări cu tulburări de ouat (defecte ale cojii oului).

Doze recomandate pentru administrarea vitaminei C pulbere

La cai și vaci, se administrează 0,5 - 3 g de vitamina C/zi. Pentru oi, capre, porci, câini și pisici, doza recomandată este de 0,1 - 0,5 g/zi, iar la păsări se administrează 0,1 - 0,2 g de vitamina C/litru de apă sau la un kg de furaj.

Administrarea vitaminei C injectabile

Pe cale injectabilă (intravenos, subcutanat, intramuscular), vitamina C se recomandă în stări hemoragice, toxice, plăgi și leziuni traumatice/postoperatorii și ca tratament de completare în majoritatea bolilor infecțioase și/sau metabolice, methemoglobinemie.

La cai și vaci, se injectează intravenos 20, 100 sau 200 ml, în funcție de talia fiecărui animal.

În cazul oilor, caprelor și vițeilor se recomandă inocularea (pe cale intravenoasă) cu 2 - 10 ml.

Porcii se injectează cu același dozaj, dar pe cale intramusculară.

La câini și pisici, se administrează intravenos și subcutanat 0,5 - 10 ml de vitamina C.

La păsări dozajul prescris este de 0,1 - 0,5 ml, administrat pe cale intramusculară (de preferință, diluat cu ser fiziologic), zilnic, timp de 1 - 4 zile.

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, Romvac Company S.A.

CITEȘTE ȘI: Viorica Chiurciu, între vocație și pasiune

Pentru rumegătoare și porci - LEVAMISOL, un antihelmintic și imunomodulator

PRM, o amenințare reală pentru efectivele de ovine și caprine

Marți, 1 octombrie 2024, a avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui. Acest grup consultativ pentru sectorul zootehnic, specia bovine, este format din specialiști din cadrul MADR, precum și din crescători de bovine de lapte care dețin efective de peste o mie de capete.

Prima reuniune a Consiliului Laptelui, organizată sub coordonarea ministrului Florin Barbu, s-a desfășurat la sediul fermei de bovine deținută de Mihai Afiliu în județul Buzău, localitatea Amaru.

Scopul întâlnirii reprezentanților Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu crescătorii a fost identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul bovinelor de lapte, în vederea stabilirii și formulării propunerilor de măsuri necesare rezolvării problemelor.

În cadrul dialogului, fiecare participant a arătat cu ce se confruntă în propria fermă, problemele fiind legate de prețul laptelui la poarta fermei, dificultățile în asigurarea furajelor pentru hrana animalelor în contextul secetei cu care s-au confruntat anul acesta, accesarea de credite pentru dezvoltarea afacerilor, modalitățile de realizare a controlului de către medicii veterinari în județele din țară, precum și accesul la sistemele de irigații.

„Din perspectiva producției de lapte în România, accentul trebuie pus pe reducerea dependenței de importuri, să putem asigura consumul intern și chiar să exportăm. Fermierii trebuie să țintească spre performanță în fermele lor, avem premisele pentru a o atinge”, a declarat Florin Barbu. Acesta a prezentat formele de sprijin pe care MADR le derulează pentru crescătorii de bovine, sumele prevăzute pentru acordarea de despăgubiri pentru seceta din acest an, precum și demersurile făcute pe lângă Comisia Europeană referitoare la modificarea Regulamentului pentru achiziția de material de reproducție din fonduri europene.

Ulterior întâlnirii, participanții la reuniunea Consiliului Laptelui au vizitat ferma Afiliu, afacere care integrează producția vegetală în susținerea bovinelor de lapte (vreo 5.000 de animale), un exemplu de bună practică cu o vechime de peste 25 de ani în România.

De menționat că, fiecare reuniune a acestui grup consultativ se va ține într-o fermă de taurine.

Consiliul Laptelui a fost înființat în baza ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 343/2024, iar componența membrilor acestuia este asigurată de specialiști din cadrul MADR, precum și de crescători de bovine de lapte care dețin efective de peste 1.000 capete. La ședința din ferma Afiliu, alături de ministru s-au aflat Dana Rebega - director general al AM PNDR, Florinel Bîrcă - director general al Agenției Naționale de Zootehnie, precum și directorii Direcției de Zootehnie din cadrul MADR, Mia Toma și Mihai Neagu.

CITEȘTE ȘI: Fără strategie, viitorul vacii de lapte e sub semnul întrebării

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță modificarea Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2023, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă prin intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC (PS PAC) 2023-2027.

Disponibilul de 5.588.556 euro rămas la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat în sectorul vegetal după stabilirea cuantumului maxim prevăzut în PS pentru intervențiile subaccesate se realocă către intervențiile ce vizează sprijinul cuplat vegetal care au fost supraaccesate. Prin acest transfer se asigură cuantumul unitar stabilit la nivelul PS PAC.

Referitor la ecoschemele din sectorul zootehnic, cuantumul stabilit este în prezent la nivelul maxim prevăzut în documentul de programare.

În ceea ce privește nivelul sprijinului cuplat în zootehnie, în urma stabilirii numărului final de animale eligibile și a împărțirii bugetului existent la nivelul fiecărei intervenții, cuantumurile finale au crescut, urmând ca fermierii să primească diferența dintre cuantumurile nou stabilite și cele stabilite la nivelul anului 2023 prin OMADR 481/2023.

Mai mult, aproximativ un milion de euro rămași disponibili la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat vegetal au fost redistribuiți către PD 24 – Sprijin cuplat pentru venit – ovine/caprine, pentru asigurarea unui cuantum cât mai apropiat de cel unitar planificat în PS.

Ordinul prevede realocarea sumei de 4.857.841,70 euro aferentă Ecoschemelor PD-05-PD-08 către PD - 03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

Astfel, cuantumurile unitare stabilite vor fi următoarele:

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La București, în zilele de 9 și 10 mai 2024, se desfășoară seminarul „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, eveniment de formare practică organizat în cadrul proiectului european AMR F&V. Sunt prezenți aproximativ 80 de fermieri și medici veterinari din țara noastră. Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR) și Colegiul Medicilor Veterinari din România sunt parteneri de diseminare. Sesiuni de formare practică sunt planificate în fiecare stat membru al Uniunii Europene în perioada 2024-2026.

Instruirea ar trebui să aibă ca rezultat o mai bună conștientizare a fermierilor și a medicilor veterinari care lucrează cu animalele producătoare de alimente cu privire la cel mai recent cadru legal și obligațiile acestora în ceea ce privește prescrierea și utilizarea antimicrobienelor.

La evenimentul de la București, instruirea include sesiuni plenare cu prezentări privind actualizările legislative și sesiuni dinamice ale grupurilor de lucru axate pe specii specifice, împărtășind perspectivele, problemele și soluțiile fermierilor și medicilor veterinari, cu sesiuni de informare plenară și studii de caz identificate ale poveștilor de succes.

Obiectivul sesiunii de instruire

• Informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la implicațiile Regulamentului (UE) 2019/4 privind furajele medicamentate și ale Regulamentului 2019/6 privind produsele medicinale veterinare în practica lor zilnică la fermă;

• Facilitarea tranziției către o utilizare redusă a antimicrobienelor prin informarea fermierilor și a medicilor veterinari cu privire la măsurile care ar putea preveni apariția infecțiilor;

• Încurajarea schimbului de bune practici care informează fermierii și medicii veterinari cu privire la posibilele abordări pentru reducerea utilizării antimicrobienelor în practica de zi cu zi.

„Câte lucruri avem zilnic de învățat, trebuie doar să fim receptivi. Ca părinte, niciodată nu mi-am pus problema de unde provine rezistența la un antibiotic, în cazul unei infecții bacteriene, știind că nu facem automedicație. Se vede treaba că nu este de ajuns ca noi să fim prudenți, ci și cei care ne asigură hrana. În cazul  bacteriilor, dacă am înțelege cât de repede se adaptează aceste microorganisme comparativ cu organismul uman, poate am fi mai prudenți atunci când am decide utilizarea antiobiticelor nu doar pentru consum uman, ci și veterinar. Participarea la acest seminar mi-a demonstrat încă o dată că, în România, avem fermieri responsabili, care cunosc prevederile sanitar-veterinare, le aplică în fermele lor și sunt interesați să afle noutățile din domeniu”, ne-a declarat Liliana Piron, director executiv LAPAR.

În perioada februarie 2024 - august 2026, în cadrul proiectului european „Noi măsuri de combatere a rezistenței la antimicrobiene”, se organizează 30 de ateliere de formare practică, pentru a contribui la tranziția către o utilizare redusă a antimicrobienelor și, în special, la obiectivul „De la fermă la consumator” (F2F) de a reduce vânzările globale ale UE de antimicrobiene pentru animalele de fermă și acvacultură cu 50% până în 2030.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Asociația Aberdeen Angus România transmite crescătorilor de taurine care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de SCZ – Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic.

Crescătorii de taurine din rase de carne pot solicita SCZ pe beneficiar (CUI/CNP), pentru fermele cu un efectiv de minimum zece capete și maximum 250 de capete de taurine din rasa Aberdeen Angus și/sau metis cu rasa Aberdeen Angus.

Vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă până la vârsta de 48 de luni cel puțin un produs înregistrat în SNIIA și înscris/înregistrat în baza de date a Registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență. Condiția se aplică pentru vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne născute începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă în ultimele 24 de luni cel puțin un produs înregistrat în SNIIA și înscris/înregistrat în baza de date a Registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență.

Pentru a beneficia de SCZ, vacile de carne din secțiunea principală (vaci rasă curată) și vacile de carne din secțiunea suplimentară (vaci metise cu rasa Aberdeen Angus F1, F2, F3), trebuie să aibă vârsta de maximum 12 ani și să fie deținute de beneficiar cel puțin o perioadă de patru luni după data de referință a depunerii cererii unice de plată (la categoria vaci se încadrează femelele cu minimum o fătare înregistrată).

Taurii de reproducție, pentru a beneficia de SCZ, trebuie să aibă vârsta de maximum șase ani și să fie deținuți de beneficiar cel puțin o perioadă de patru luni după data de referință a depunerii cererii unice de plată.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care până la finalul perioadei de patru luni au intrat, respectiv au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA, deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat.

**********

Adeverințele eliberate de Asociația Aberdeen Angus România nu mai trebuie vizate de către Oficiile Județene de Zootehnie.

Taurinele pentru care nu s-au trimis notificări (anexe) sau nu au fost introduse online în „BIDAA- Baza Informatică de Date Aberdeen Angus”, crescătorii acestora nu vor primi adeverința necesară pentru SCZ 2024.

Solicitarea pentru adeverință se trimite către asociație până în data de 15 aprilie 2024, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

La data eliberării adeverinței pentru SCZ, fermierul are obligația de a avea toate facturile achitate la zi.

Solicitarea pentru adeverință poate fi descărcată de aici: https://aberdeenangus.ro/.../03/Solicitare-Adev-RG-2023-.pdf

**********

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Modificările Planului Strategic al României pentru Politica Agricolă Comună (PAC) 2023-2027 au fost aprobate de către Comisia Europeană. „Propunerea de revizuire, transmisă pe 17 octombrie 2023, s-a concretizat în urma consultărilor desfășurate cu partenerii economici și sociali, reprezentând un pas esențial în adaptarea la nevoile actuale ale sectorului agricol”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Printre cele mai importante modificări din sectorul vegetal se regăsesc definiția fermierului activ aplicabilă pentru beneficiarii de plăți directe, precum și flexibilizarea condițiilor prevăzute de GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile. „Planul Strategic consolidat va îmbunătăți condițiile de accesare a plăților directe, atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic”, precizează MADR.

Pentru a răspunde nevoilor și solicitărilor formulate de fermierii din sectorul zootehnic, au fost propuse modificări ale schemelor existente pentru sectorul bovine și ovine, dar și o intervenție nouă care va veni în ajutorul crescătorilor de vaci: sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz.

Pe pagina de internet a MADR este publicat documentul (poate fi accesat aici: https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2023/Plan-Strategic-PAC-2023-2027-versiunea-3.1.pdf).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe un deal în apropierea orașului Turda am găsit o fermă cum nu vezi multe pe la noi, curată, ordonată. Aici, în exploatația agricolă vegetală gestionată de Emil Turdean, înțelegem semnificația proverbului „omul sfințește locul”, pentru că fermierul din județul Cluj face cinste locului în care trăiește și muncește. Pasiunea pentru agricultură, deschiderea spre cercetare și evoluție, dorința de a învăța, de a se informa și de a aplica în afacerea agricolă orice apare nou, modestia și hărnicia, toate, le-a transmis copiilor. Emil Turdean are doi băieți care, piloți de linie fiind, când nu colindă pământul dintr-un colț în altul, lucrează cot la cot cu tatăl lor în fermă. O fermă pe care o dăm exemplu pentru că merită.

Reporter: Suntem deasupra oraşului Turda, dacă pot să spun aşa. La ce înălţime ne aflăm aici, în fermă?

Emil Turdean: 350 de metri altitudine faţă de nivelul mării. 

Reporter: Câte hectare exploataţi?

Emil Turdean: Pe cele două exploataţii agricole, cea de la Luna de Jos şi cea de aici, de la Turda, aproape de 1.500 de hectare.

„Întotdeauna am obiective pe care le stabilesc şi ajung acolo. Ce nu pot eu să îndeplinesc caut alţii care ştiu să-mi facă treaba respectivă şi acolo ajung.”

Reporter: De când faceţi agricultură?

Emil Turdean: Din ’94, profesionist. Și am făcut, pot să zic, de când mă ştiu, pentru că fiind de la ţară totdeauna, eram copii, eram puşi să dăm mâncare la tăuraşi, ne ocupam de găini, mergeam la cartof, mergeam la viţă-de-vie, aveam livadă, trebuia curăţată livada, tata lucra la SMA, mama era casnică, dar aveam mult pământ, proprietate şi atunci, aveam grădină mare intravilan, plus loturi ajutătoare. Deci, de când ne ştim eram puşi la lucrul câmpului.

Reporter: De profesie ce sunteţi?

Emil Turdean: Am fost mecanic de locomotivă până în ’94, din 1994 m-am apucat să fac agricultură mai profesionist, cu cartof, cu ceapă, iar în 1996 am urmat cursurile unui program finanţat de Guvernul Olandei pentru tinerii fermieri, trebuia să fii sub 35 de ani, să fii proprietar de terenuri şi prietenii noştri olandezi ne instruiau cum să administrăm fermele, cum să lucrăm în ferme, cum să facem să fim eficienţi. N-o să uit niciodată cum mi-a zis un profesor olandez că rentabilitatea în fermă apare când ai 1,2 cai putere la un hectar. În momentul ăla ai maximum de eficienţă, nici supradotat, nici subdotat la munca câmpului. Am avut multe lucruri de învăţat de la olandezi şi, precum se vede, am „furat” de la ei lucrurile bune, adică în cap, am văzut cum arată la ei fermele, am văzut cum lucrează, am venit acasă, am început să le implementez. Din păcate, nu putem implementa şi la nivel mare. Ar trebui să avem perdele de protecţie plantate, copaci pe lângă drumuri, pentru că… iar ne întoarcem, şi de câte ori am ocazia mă întorc la cadastrul general terminat şi la gradarea terenurilor, pentru că de acolo încolo deja poţi să dezvolţi. Din păcate, nu avem o ţară verde, frumoasă, nu avem o ţară îngrijită. Eu vă spun, lucrurile astea s-ar putea face dacă instituţiile statului, care-s plătite din banii contribuabililor, şi-ar face treaba. Adică, cei de la Garda de Mediu, uitaţi-vă ce dezastru ecologic e peste tot, se aruncă gunoaiele din construcţii, din moloz în mijlocul câmpului, în verdeaţă. Măi, frate dragă, ai poliţie locală, ai mediu, scoate-i afară din birouri să meargă în teren, i-ai prins – i-ai ars! Îi confişti maşina! Dar sunt mână în mână instituţiile statului cu infractorii, fără nicio jenă! Și dacă avem legi, nu se aplică, pentru că „cine-i ăla? Pe cine are în spate? Al cui e ăla?”. Lucrurile nu aşa merg.

Eu vă spun încă o dată şi vă dau un exemplu. În Ucraina, amenda rutieră, orice ai comis, îţi vine pe telefon şi-ţi ia banul. La noi de ce nu se poate implementa? L-am întrebat pe un  ucrainean: de ce este la voi aşa? Mi-a zis: „De aia, că atât era de coruptă poliţia, că trebuia pe toţi să-i dea afară, rămânea statul fără poliţişti”. Ce le-a luat? Le-a luat banul, ca să nu aibă acces la ban. Punct! Instituţiile publice, în primul rând, ar trebui să fie de îndrumare, îndrumare şi control. Adică, dacă te-a prins prima dată, îţi dă un avertisment şi te monitorizează pe urmă.

Primarii fac lucruri în așa fel încât să nu deranjeze, că după aia nu iau voturi. Sunt ferme autorizate şi neautorizate, da? În fermele care-s autorizate, toţi te calcă, Garda de Mediu, Arme şi muniţii pentru pesticide, alea, alea. Nu ştiu ce pregătire are poliţistul respectiv să vină să-mi verifice erbicidele, ar trebui să fie însoţit de unul care are studii pe fitosanitar. Deci nu funcţionăm şi nu funcţionează, unde dai de statul român, apare handicapul deja. Slab pregătiţi funcţionarii, deci în funcţii, mulţi sunt şi rău intenţionaţi, mulţi sunt indolenţi, nepăsători, şi avem o ţară plină de mizerie, oriunde te uiţi, curge mizeria.

„Încerc să-mi fac structura de culturi în aşa fel încât să am culturi mai pretenţioase un pic din punctul de vedere al erbicidării, al întreţinerii culturilor, dar şi rezultatele sunt mai bune.”

Reporter: Revenind la dvs. şi la ferma pe care o administrați, remarcăm igiena, curăţenia, ordinea. Când aţi început cu agricultura, v-aţi gândit că veţi ajunge la stadiul la care sunteţi astăzi? V-aţi luat un asemenea obiectiv?

Emil Turdean: Da. Întotdeauna am obiective pe care le stabilesc şi ajung acolo. Ce nu pot eu să îndeplinesc caut alţii care ştiu să-mi facă treaba respectivă şi acolo ajung. Pentru că n-ai cum să ştii toate lucrurile. De exemplu, nu ştiu contabilitate – am contabil angajat. Ai o problemă de construit? Cauţi cel mai bun constructor. Restul, curăţenia şi ce vedeţi aici, ţine de ce ai în cap – aia e şi pe lângă tine. Dacă ai gândirea ordonată şi nu eşti un tip avar după bani, că mulţi aleargă după bani, dar şi banul aleargă, deci trebuie făcut, ai făcut, ai rezultate, îţi vine şi banul.

Culturile de nișă, profitabile

Reporter: Cum gândiţi structura de culturi? Aţi avut culturi pe care le-aţi încercat şi aţi renunţat la ele de-a lungul timpului? Sau vă gândiţi să încercaţi de acum înainte alte culturi?

Emil Turdean: Nu cultiv mult porumb, pentru că nu este de viitor, pentru mine, cel puţin. Merg pe culturi de nişă, încerc să adaptez culturi de nişă. Am sfeclă de zahăr, am muştar, am pus in în premieră anul ăsta, sunt cotaţii mult mai mari la culturile astea, faţă de cereale.

Reporter: Şi cum le valorificați? Unde vindeți?

Emil Turdean: Muştarul se caută în toată Uniunea Europeană, nici nu se pune problema că rămân cu el pe stoc. Inul se caută şi pleacă; orzoaica de bere se vinde; sfecla de zahăr – contract sigur cu Luduşul, cu grâul nu-mi fac probleme, că dacă faci proteină multă, peste 14, şi gluten, automat trece şi ăla la grâu premium. Nu cultiv rapiţă, nici nu se pune problema, încerc să-mi fac structura de culturi în aşa fel încât să am culturi mai pretenţioase un pic din punctul de vedere al erbicidării, al întreţinerii culturilor, dar şi rezultatele sunt mai bune.

Eu am o vorbă: porumbul e cultura omului sărac. Asta nu mi-o schimbă nimeni. Oricine ştie să facă un porumb, toată lumea îl seamănă, îi dă un erbicid şi uită să mai meargă acolo. Clar, dacă se pornesc sistemele de irigaţii o să trec înapoi pe cartof şi legume.

„Vreau să ajung undeva până la maximum 2.000 de hectare, nu mă interesează peste 2.000 de hectare, că nu mai cuprinde un singur om, şi rezultatele sunt când eşti implicat direct în fermă.”

Reporter: Cum și când vindeți recoltele?

Emil Turdean: Am spaţii de depozitare. De regulă, grâul nu-l vând nici într-un an mai repede de sfârşit de mai – început de iunie. Erau ani când am recoltat grâul nou şi atunci am vândut grâul vechi. E nevoie de grâu vechi, pentru că nu poţi din grâul nou să lucrezi, că dă boala întinderii.

Reporter: Ce capacitate de depozitare aveţi?

Emil Turdean: În total, 25.000 de tone.

Reporter: Mai stocaţi şi pentru alţi fermieri din zonă?

Emil Turdean: Da. Stocăm. Şi acolo, la Luna de Jos, la cealaltă fermă administrată de băieţii mei, au prins copiii un proiect şi construiesc şi acolo depozite de cereale.

„Și eu, și copiii lucrăm în fermă. Că pentru noi muncim, nu muncim pentru nimeni altcineva. Munca e cel mai bun medic în viaţa unui om.”

Reporter: Mai vreţi să cumpăraţi teren, să mai măriţi ferma?

Emil Turdean: Da, negreşit. Vreau să ajung undeva până la maximum 2.000 de hectare, nu mă interesează peste 2.000 de hectare, că nu mai cuprinde un singur om, şi rezultatele sunt când eşti implicat direct în fermă. La criza de forţă de muncă de acum, nu găseşti un bun inginer de câmp şi care să fie ca mine de trei ori pe zi pe câmp, a plouat aici – mă duc la parcela cealaltă. Greu găseşti oameni buni care să fie implicaţi, şi atunci până în 2.000 de hectare controlăm noi trei, eu cu băieţii.

Reporter: Angajaţi aveţi?

Emil Turdean: Avem în total șase angajaţi, cu şoferul de pe camion. Și eu, și copiii lucrăm în fermă. Băieţii se dau jos din avion, îşi termină zborurile şi la muncă pe tractor, pe combină, pe ce e de lucru. Că pentru noi muncim, nu muncim pentru nimeni altcineva. Munca e cel mai bun medic în viaţa unui om.

„De 15 ani nu ar, semăn direct, am semănătorile directe, grâu, rapiţă, orzoaică, şi scarific pentru restul culturilor care vin în primăvară.”

Reporter: Aşa e. Şi când lucrezi şi într-un mediu curat…

Emil Turdean: Îţi creezi tu să fie curat. Ca să-ţi fie curat, trebuie să investeşti nişte bani, să plantezi pomi, să-ţi pui beton ca să nu ridici praful, mai ales pe unde circulă camioanele, deci ambientalul ţi-l creezi tu, că-ţi petreci 70% din viaţă la locul de muncă.

Lucrări minime, tehnologie adecvată și curaj

Reporter: De-a lungul anilor ați făcut investiţii considerabile, mai ales în dotarea tehnică.

Emil Turdean: Pe banii noştri am făcut cam totul. Am avut un singur proiect FEADR la început, de 70.000 de euro, restul a fost făcut cu banii noştri. Am reinvestit profitul, am mai făcut credite, leasinguri, însă tot ce e făcut aici e făcut din bani proprii.

Reporter: Dacă vorbim de tractoare, la ce capacităţi aţi ajuns în momentul acesta?

Emil Turdean: 400 de cai-putere, sunt cele două tractoare mari care fac lucrările grele, scarificat, disc mare. Pe urmă, avem un tractor de 265 CP, mai avem două de 200 de cai-putere, două de 156 şi unul de 100 CP. Deci avem 8 tractoare, lucrăm cu ele în jur de 500-600 de ore pe an. Nu fiecare. Cel mic, de 100 de cai, ăla lucrează puţin, pe ăla îl folosesc mai mult la lucrările de înierbat, trage remorca cu echipamentul de hidroînsămânţare.

Reporter: Referitor la lucrările solului, sunt de ceva vreme discuții cu privire la arat, la lucrări minime...

Emil Turdean: Eu de 15 ani nu ar. Eventual, fac această lucrare după cocenii de porumb. Dar dacă e toamnă uscată îi dau un disc greu, îl mărunţesc bine şi pe urmă-i dau o scarificare.

De 15 ani semăn direct, am semănătorile directe, grâu, rapiţă, orzoaică, şi scarific pentru restul culturilor care vin în primăvară. Şi depinde. La sfeclă scarific mai adânc, 50-60 cm; unde vine porumb sau altă cultură, 30 cm scarificare.

Reporter: Ce beneficii ați remarcat? Există?

Emil Turdean: Să ştiţi că în primii doi-trei ani nu se vede, pentru că rezerva de buruieni o învârţi cu scarificatorul, primii 15 cm tu tot acolo îi roteşti. Dar pe urmă putem merge să vedeţi teren arat versus teren nearat. Pe teren arat toată lumea intră mai greu, că nu-l nivelează din toamnă, pe teren scarificat şi nivelat din toamnă intri mai repede, că apa-ţi circulă în sus şi-n jos. Când e secetă, unde e scarificat terenul pe puţin cu 10-15 cm, cultura de porumb e mai înaltă, mai viguroasă; unde e arat, când a dat de talpă, de harpan, se simte. Sunt avantaje, dar îţi trebuie tehnologie, îţi trebuie curaj. Mulţi nu lucrează în sistemul ăsta, dar eu aşa lucrez de 15 ani. N-am decât un plug de patru trupiţe şi v-am spus, recurg la arătură doar după tulei, când nu pot utiliza scarificatorul. În rest, toate terenurile vin fertilizate din toamnă, fosfor-potasiu, vin nivelate. Şi primăvara numai cu azot lucrăm, deci aplicăm azot. Prin urmare, grosul pleacă din toamnă, fosforul şi potasiul. Adun de pe la oieri gunoiul de oaie, mai am acces la gunoi de pasăre, pe unde găsesc îngrăşământ organic încerc să aduc şi dacă 30-50 de hectare pot pe an, dar încerc să dau şi îngrăşământ organic. Resturile vegetale le îngropăm înapoi în sol, de exemplu paiele le balotez de la colegii care n-au tocătoare de paie la combină, iar paiele mele le toc înapoi în pământ.

„Trebuie să înţelegem că uniţi puterea noastră creşte mult, nu ne consumă atâta energie.”

Reporter: Ce părere aveţi despre noua Politică Agricolă Comună, mai exact, cum vedeți acel procent de 10% pentru culturile fixatoare de azot?

Emil Turdean: Va fi o mare porcărie. Cel puţin în zonă neirigată degeaba pui soia sau mazăre, că nu faci. N-o să faci acele 1.350 kg şi s-ar putea să pierzi. Eu zic că România a negociat foarte, foarte prost acolo. Noi puteam face să fixăm carbonul atmosferic, să plantăm peste tot perdele de protecţie şi să ţină cont de treaba asta sau, dacă ai terenuri erodate, în pantă, să faci pâlcuri de vegetaţie forestieră şi să încercăm. 10% din suprafaţa fermei poate să fie rata ta de profitabilitate.

„Nu trebuie să fim toţi întreprinzători”

Reporter: Ce părere aveți despre asociere, despre cooperative?

Emil Turdean: Nu trebuie confundată Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) cu cooperativele agricole din prezent. Cooperativele acum sunt mai mult pe marketing axate şi pe a construi împreună ceva pentru a ne valorifica produsele din fermă. În alte țări cooperativele funcționează foarte bine, fiecare în ferma lui îşi face strategia lui. Dar deja sunt cooperative unde se face şi strategia de fermă în comun. Îşi cumpără parcuri de maşini împreună. Cumperi o autospecială din asta de stropit care ajunge să coste 400.000 - 500.000 de euro. Nu-i utilizată la randament maxim într-o fermă care are 1.000 de hectare sau 1.500. La utilajul ăsta trebuie 4.000 – 5.000 de hectare, ca să fie utilizată la maximum. Atunci o cumperi în grup cu colegii din cooperativă. Sau cumperi o maşină de recoltat sfeclă, că tractor fiecare are nevoie, e clar, dar sunt utilaje pe care le poţi cumpăra în comun. Spaţii de depozitare le poţi face pe cooperativă, poţi face procesare împreună. Cauţi un manager pe care-l numeşti acolo. Tu, Consiliu de Administraţie, dai direcția managerului: „De aici până acolo fă-ţi treaba, furnizează”.

Trebuie să înţelegem că uniţi puterea noastră creşte mult, nu ne consumă atâta energie. Am fost în Austria, în Munţii Tirol, am fost la nişte fermieri care obțineau 10.000 de litri de lapte/vacă, cele trei familii aveau împreună undeva la 500 de vaci cu lapte. Şi cum lucrau? O săptămână deservea o familie toate cele trei ferme, ca să aibă timp liber şi pentru ei. Deci o săptămână celelalte două familii erau libere. Dacă era forţă majoră sau ceva, interveneau. El îşi putea face până atunci furajul, putea merge la coasă, putea să meargă în oraş, în Viena, să se simtă bine. Noi, până ajungem acolo, mai avem, dar eu sper că individualismul ăsta foarte fixat la noi în cap trebuie să iasă şi trebuie să ne luăm de braţ şi să împingem împreună la deal căruţa.

Suntem într-o piaţă comună, care are nişte reguli foarte bine definite, şi cei care nu cred în construcţia acestei pieţe comune numite UE să meargă în Anglia şi să vorbească cu fermierii din Anglia, să întrebe când a fost mai bine pentru Anglia? Cât erau în UE sau acum? Plâng englezii cu produsele pe stoc, nu se vinde porcul, nu se vinde nimic pentru că este în UE Danemarca şi alţii care furnizează la preţuri mici.

Reporter: Ce trebuie să facă fermierul român ca să trăiască decent pe o asemenea piață comună?

Emil Turdean: Să facă tehnologie, să caute soiuri care aduc valoare bună, adică proteină, gluten, să încerce să-şi poziţioneze ferma în aşa fel încât dacă ai terenuri care nu produc, că atât e randamentul terenului, lasă-l acolo, fă-ţi plantaţii forestiere pe el, că vin bani, fă altceva, utilizează terenurile, ţine-ţi-l rezervă pe ăla, fă ceva pe el, utilizează-ţi terenurile care aduc plusvaloare, respectă-le, nu le omorî cu chimicale la infinit, şi fiecare în ferma lui să-şi facă strategia de eficienţă. Adică, acum sunt doi ani când am vândut la preţuri uriaşe, n-am plâns că uite preţuri, ne-am bucurat. Asta înseamnă capitalism. Noi, din păcate, mulţi încă, spun când este bine că suntem capitalişti; când ajungem la greutăţi, „să vină statul să ne dea…”. De ce să ne dea statul? Dar noi am dat impozite şi taxe în plus statului român când am făcut profit uriaş? N-am dat! Exact ăia 16% i-am dat. Trebuie să înţelegem că lucrurile aşa funcţionează în capitalism. Nu vine cu cozonaci numai capitalismul, vine şi cu greutăţi. Noi am decis. Nu mai vrei să lucrezi, laşi ferma, vine altul care are managementul mai bun, are o gândire mai bună şi te poţi angaja, că se caută muncitori peste tot. Nu trebuie să fim toţi întreprinzători.

Tinerii trebuie să aibă răbdare, cunoștințe și să nu fie lacomi de bani

Reporter: Băieţii dvs. sunt piloţi de avioane de linie. În același timp, ei lucrează de mici în fermă. Cum i-aţi făcut să meargă acolo, în cer, dar să rămână cu picioarele pe pământ?

Emil Turdean: De mici i-am luat cu mine la zbor. Cred că de acolo a fost scânteia. Cel mare voia să facă medicină şi era o perioadă destul de slabă cu medicii, salarii mici, şi a venit cu ideea: „Mă duc şi-mi fac carieră de pilot”. De acolo a plecat. Cel mic, şi el, s-a luat după cel mare, iar acum amândoi sunt piloţi de linie.

„Școala nu se gată în momentul în care ai ieşit de pe băncile ei. Din păcate, şcoala românească scârţâie foarte mult cu pregătirea.”

Reporter: Şi viitori fermieri la pensionarea dvs…

Emil Turdean: Nu ştiu. Ei ştiu care le e țelul. Ferma cealaltă de la Luna de Jos, comuna Dăbâca, este a lor. Ei o conduc, conlucrăm, colaborăm cu parcul de utilaje, colaborăm cu forţa de muncă, cu tot ce trebuie, dar eu acolo nu iau nicio decizie, iar aici, la Turda, ne mai consultăm, însă aici eu iau deciziile. Ne consultăm şi acolo, la ferma lor, dar nu iau eu deciziile. Să ştiţi că le spun orice pas care se întâmplă în fermă şi trebuie să cunoască şi aici totul, pentru că viaţa poate să fie gata în următoarele secunde, iar atunci ei trebuie să fie pregătiţi pentru orice.

Reporter: Ce sfaturi aveţi pentru tinerii fermieri din România?

Emil Turdean: Să aibă răbdare şi să nu fie lacomi de bani, că nu te poţi îmbogăţi de pe o zi pe alta. Răbdare, cunoştinţe, să pună mâna să fie şi autodidacţi, pentru că şcoala nu se gată în momentul în care ai ieşit de pe băncile ei. Nu trebuie să fii inginer, nu trebuie să fii doctor în ştiinţe agricole, fă o şcoală agricolă, nu este în România – du-te afară, încearcă să faci cursuri la distanţă, dar învaţă pentru tine, nu pentru note. Lasă notele. Din păcate, şcoala românească scârţâie foarte mult cu pregătirea. Studentul nu este capacitat să aibă interes. Nu ştiu cum să vă spun, studenții azi sunt apatici. Vin în practică și întreb: „Unde stai?” – „În vârful blocului.” – „Şi ce cauţi la facultatea de agronomie? Ce vrei să fii?” – „Fac şi eu o facultate”. Nu de aia faci facultate. Du-te la lucru, du-te ăia patru ani în care ai tăiat frunze la câini la facultate, du-te într-o fermă, lucrează şi, dacă crezi că-ţi place ferma, du-te şi fă facultatea, că poţi să faci şi pe urmă facultatea, dacă chiar îţi trebuie neapărat să ai titluri că eşti inginer, doctor sau nu ştiu ce în ştiinţe agricole.

Reporter: Astăzi, mai poţi să faci o fermă de la zero, nu s-o moşteneşti?

Emil Turdean: Nu prea găseşti terenuri. Dar ar trebui odată făcută legea şi la noi, astfel încât în prag de pensionare ori vinzi ferma, ori o dai moştenire la copii, pentru că nu se poate să avem fermieri de 75, 80, 85 de ani care nu mai au energie şi blochează activitatea pentru că nu se pot adapta la noutăți, astfel de oameni sunt o piedică în faţa celor care ştiu și pot să alerge.

Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.

„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”

Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?

Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.

Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.

Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.

A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.

Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.

Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.

Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.

„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”

Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...

Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.

Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri

Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri... 

Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.

Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.

Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.

„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”

Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?

Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.

Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.

În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.

„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”

Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.

Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.

Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.

Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.

Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?

Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.

Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?

Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.

După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.

La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.

„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”

„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”

Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.

Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.

Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?

Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.

Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.

Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?

Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.

Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU