GEORGE GHIDRIGAN

Un lucru este fără, putinţă de tăgadă: Mulţi dintre români, ca buni creştini ce sunt – suntem, ţin – ţinem datinile şi postesc în această perioadă de dinaintea Paştilor. E drept că unii, prea destui, fac foamea din cauze de fluieră vântul prin cele buzunare. D’a asta e o altă tărăsenie. Cea la care vreau să mă refer însă, are în vedere că prea puţini dintre noi, aştia, care nu creştem în bătătură ovine nu vom avea pe masa Pascală tradiţionalul borş de miel, friptura la cuptor, stufatul şi drobul, bucate cărora le ducem dorul şi după care înghiţim în sec încă din ălălalt an. Care să fie pricina pentru care va trebui să ne punem pohta-n (pohta am scris şi nu Ponta) cui chiar şi de sfintele sărbători?

Păi tot aia, de care ni s-a făcut lehamite de multă prea multă vreme încoace: Politichia preţurilor. Şi aceasta deoarece conform unor zvonuri care p-acilea prin spaţiul mioritic, de regulă se adeveresc – kilogramul de carne de miel, ori de ied, dacă preferi, va ajunge în preajma Paştilor la peste 250.000 de lei, in bani vechi kilogramul, sumă mai mare decât cea de anul trecut, nici ea la îndemâna orişicui. Şi treaba asta cu mărirea exagerată a preţului la produs. Cea mai căutată de ziua Învierii Domnului, pare cu atât mai fistichie şi mai de neînţeles cu cât în această primăvară, în mod sigur şi fără nici o discuţie vor fi cu mult mai mulţi miei, mai buni de sacrificat şi de scos la vânzare decât onţărit. Şi chiar dacă înţelegem supărarea oierilor n-am spus al ciobanilor să trăieşti nea Gigi, mare om, mare caracter - care se zice că vor ieşi în pierdere - furajele costă de te rup, Paştele în ăst an cade mai târziu, tocmai in mai – în ruptul capului de ce oalele să se spargă mereu şi mereu în capul ălui sărac, cu bube în cap şi fără de chelie. Pentru că zic “ amărâţii ” de şi-au rupt pingelele prin cele străinătăţuri, există o lege de fier a pieţei: Când e marfă multă, cumperi ieftin. Treabă cât se poate de oablă şi de verificat in practică. Numai că pe acolo pe la dînşii. Pe la noi însă, lucrurile trebuie să stea, ca în multe alte domenii cu fundu’ şi făr de pijamale. Vezi recenta tragere loto, oare, se întreabă lumea, aşa-zisa cântăreaţă avea sau nu avea chiloţi? Mai mare ruşinea! Pe care se pare că n-o au ăi de vor să scoată bani şi din piatră seacă şi să ia 10 piei de pe bietul om.

Ăştia n-au nimic sfânt, maică, işi spunea o bătrânică cu ochii la galantarele şi tarabele pline ochi cu bunătăţuri şi cu mai nimic in punga de plastic folosită si răsfolosită pe care o duce în palme bătătorite de-o viaţă.

Aşadar, fraţilor şi cumnaţilor care ţineţi post în aceste zile cu gândul la bucatele de pe masa de sfintele zole de Paşte, poftiţi cu mare cumpătare la ospăţul ce va să vină. Cum ziceam în anull ăsta mielul va fi din cale afară de scump. Şi nu nici urzicile nu se lasă mai prejos ca să nu mai vorbim de spanac, ceapă ori alte verdeţuri. Pen-că avem – an Papă.

Cu Papa de la noi e ceva mai complicat.