Bine ar fi! Dar din păcate, nu e! Şi nici nu se întrevede o asemenea minune într-un viitor apropiat, oricât ar promite viitorii aleşi ai neamului în campaniile electorale. Aşa încât, mai puneţi-vă pofta în cui, că nici răbdările prăjite nu-s de lepădat. Dau bine la siluetă. Că şi harnicele furnici, chiar şi cele cu miros de răşină, tot slabe şi firave sunt. Aşa că, asta e şi la vară cald.Şi pentru că tot am pomenit de ale gurii, cu totul altfel ar sta lucrurile dacă aşa, dintr-o dată, prin cele gospodării ar năvăli, dar în ordine şi disciplină, pe rând şi nu de-a valma, ceva orătănii şi animale domestice, comestibile, cum altfel, ori, şi mai bine şunci, cârnaţi, caltaboşi, claponi umpluţi şi alte delicatesuri gata preparate numai bune de mâncat pe săturatelea, până ce adormi la umbra străchinii.Iertat să fiu, oameni buni, dar dacă gândiţi astfel, gândiţi cu strâmbătate, pent’ ca să văd şi eu cât de bucuroşi veţi fi când veţi găsi zeci, sute, mii şi ș’de mii de furnici prin dulapurile de la bucătărie, în aşternuturile de pat – să te ţii atunci amor pasional – prin cele mai mici cotloane şi firide ori, doamne fereşte, prin cele mâncăruri ori bucate, care şi aşa nu ajung şi nu îndestulează.În loc să tai în neştire arborii – cum adesea fără nicio socoteală se întâmplă mai la toate speciile – pentru a obţine această sevă revigoratoare ori să arunci banii pe diverse chimicale care, auzi ce trăznaie, dau această aromă, ai la dispoziţie, pe gratis pădurea de răşinoase în propria casă.Sunt convins că habar n-aveţi. După cum nici prin cap nu le-ar fi trecut că există, nici locuitorilor din Piatra Neamţ – vă recomand cu căldură să vizitaţi, de vă permit timpul şi punga, acest frumos şi curat oraş moldav – până ce, mai an aceste bizare insecte nu le-ar fi pătruns prin case. O să ziceţi, probabil, ei şi ce dacă, foarte bine că au venit, ce poate fi mai plăcut decât să ai în locuinţă parfum de răşină de brad?Știați că există furnici care emană un miros de – nu de acid formic, că despre acesta are cunoștință mai toată lumea – ci de rășină de brad?









