Mihail Eminescu
„Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său istoric, simţul de dezvoltare continutivă şi organică, acel simţ pentru care în fiecare an avem o zi mare: Moşii. Moşii - patres, moşia - patria, cu orânduielele lor bune şi drepte, cu limba lor spornică şi bogată, cu moştenirea lor intelectuală şi socială întemeiată pe o mare epocă eroică şi pe-o dezvoltare normală şi sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem".
(«Românul» a-nceput..., Timpul, 22 octombrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 376)

„Cine cunoaşte, în mod cât de cât elementar, ce va sa zică limba, cine ştie că ea acopere, pe deplin, că spiritul şi dezvoltarea ei e chiar dezvoltarea inteligenţei, iar aceasta din urmă e chiar laboratorul întregii activităţi musculare şi cerebrale, acela va înţelege că a sili pe un popor să înveţe altă limbă, înseamnă a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept".
(Nu numai motive..., Timpul, 29 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 109)

„Nu noi suntem stăpâni limbei, ci limba e stăpâna noastră".
(Manuscrisul Nu noi suntem stăpâni limbei..., în Opere, vol. XV, pag. 98)
„Limba românească este totodată organul prin care neamul [î]şi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui".
(Meşter în falsificare..., Timpul, 17 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 333)