Gradul de afânare optimă a solului asigură regimul aerohidric, termic și de nutriție cel mai favorabil pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

O afânare redusă și numai în partea superioară a solului nu asigură circuitul normal al apei și aerului în sol, o activitate microbiologică normală și o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol.

Nici afânarea exagerată nu este indicată, deoarece apa se infiltrează repede, peste nivelul înrădăcinării plantelor, iar aerul circulă prin sol și antrenează apa care se evaporă.

În același timp, afânarea exagerată intensifică procesele de mineralizare a materiei organice a humusului din sol, cu eliberarea de elemente nutritive peste nivelul de consum al plantelor, și surplusul se pierde prin levigare, volatilizare și eroziune, provocând poluarea mediului.

Într-un sol tasat-compactat, chiar dacă dispune de cantități importante de materie organică și humus, acestea nu pot fi valorificate deoarece aici au loc procese de descompunere lentă cu acumularea de gaze toxice.

Printr-o afânare corectă se mobilizează fertilitatea potențială a solului și aceasta poate avea loc pe solurile cu structură stabilă și prin lucrări numai la umiditatea optimă, care este cuprinsă între 8 și 26% pe solurile nisipoase, 12 și 22% pe solurile lutoase și 19 și 21% pe solurile argiloase.

În aceste condiții, solul se desface pe linia de minimă coeziune și se „varsă” în urma uneltelor, nu prin rupere, tăiere, zdrobire, comprimare când se distruge structura, se transformă în praf care astupă porii solului, apa nu se poate infiltra, se scurge provocând eroziune, băltește, se evaporă, se pierde.

Gradul de afânare a solului se poate determina astfel:

1. Prin determinarea porozității solului, care se consideră favorabilă pentru plante atunci când porozitatea totală este 48-60%, iar porozitatea capilară 30-36% și cea necapilară (de aerație) 18-24%. Acest spațiu lacunar este bine să fie ocupat 2/3 cu apă și 1/3 cu aer.

2. Prin măsurarea densității aparente (DA), care este favorabilă culturilor agricole între 1,0 și 1,40 g/cm³. Terenurile tasate-compactate au DA peste 1,50-1,60 g/cm³. Plantele care au partea recoltabilă în sol (morcov, cartof, sfeclă) pretind 0,9-1,2 g/cm³. Sistemul radicular crește nestingherit la DA 1,0-1,40 g/cm³, iar procesul de nitrificare se desfășoară normal la DA 1,11-1,15 g/cm³.

3. Prin măsurarea vitezei de infiltrare a apei în sol. Se consideră bună la 3-10 cm/oră. Peste 10 cm/oră se pierde în adâncime.

4. Prin măsurarea rezistenței la penetrare (cu penetrometru) la solul nisipos este mai mică de 15 daN/cm², la solul lutos este între 15 și 50 daN/cm², iar la cel argilos, 50-150 daN/cm².

5. Gradul de afânare a solului se mai poate aprecia și după creșterea și dezvoltarea plantelor, după producția obținută. Fenomenul de tasare-compactare a solului se poate manifesta la diferite adâncimi în sol și anume:

• la 20-30 cm când arătura se execută în fiecare an, la aceeași adâncime. Se poate distruge cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul la 10-12 cm sub fundul brazdei;

• la 30-40 cm când se poate distruge prin lucrări cu cizelul;

• la 50-70 cm când se poate distruge prin lucrarea cu scarificatorul.

În acțiunea de afânare adâncă a solului ar fi indicat ca aceasta să constituie o fază de tranziție spre agricultura conservativă, adică: un an arat adânc, un an folosit grapa cu discuri, un an semănat direct, iar în al patrulea an folosit scarificatorul, după care, trei ani, se pot efectua lucrări minime.

Afânarea adâncă mai este necesară pe terenurile inundate, după ploi torențiale și grindină, pe suprafețele lucrate cu utilaje grele la un grad de umiditate ridicat.

Avantajele afânării adânci constau în:

• Crește porozitatea de aerație a solului. Porozitatea este considerată mică la 5-12%, mijlocie la 12-20% și mare la 20-30%;

• Se intensifică procesele microbiologice din sol cu formarea de humus și nutriția necesară plantelor;

• Se favorizează o ușoară infiltrare a apei în sol, dar nu peste 10 cm/oră, pentru că se pierde în adâncime;

• Prin afânare se stimulează aerisirea și încălzirea solului în special în perioada de primăvară, când favorizează germinarea semințelor;

• Se direcționează raportul humificare/mineralizare menținându-l în echilibru;

• Se reduc eroziunea și pierderile de sol, deoarece în solul afânat apa se infiltrează, nu se scurge la suprafață;

• Lucrarea de afânare are productivitate mai mare decât arătura;

• Se reduce consumul de combustibil cu până la 60%;

• Se pot obține sporuri de producție de 25-30%.

O bună afânare a solului se poate realiza și prin cultivarea lucernei, care este socotită un scarificator natural, precum și prin prezența râmelor, când sunt 80-100 râme/m², prezența cârtițelor și a altor viețuitoare din sol. Pentru afânarea adâncă, la 50-70 cm, există diferite tipuri de scarificatoare cu organe active rigide, elastice sau vibratorii, care pot reduce forța de rezistență cu 40%. Organele active pot fi simple sau prevăzute cu aripioare. La adâncime mai mare, se lucrează fără aripioare. Prezența aripioarelor asigură și o afânare laterală, fără întoarcerea brazdei. Organele active sunt dispuse pe trei rânduri pentru a ușura trecerea resturilor vegetale. În spate se montează diferite tipuri de tăvălugi, de regulă tăvălugi cu țepi care sfărâmă și presează bolovanii, rezultând o suprafață netedă, bine lucrată.

Schimbarea anuală a adâncimii de lucru și a utilajelor folosite este cheia menținerii solului sănătos, cu potențial de producție ridicat, cu cheltuieli reduse și fără poluarea mediului.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Atenție la lucrările pe terenurile în pantă

Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Schimbările climatice și sterilitatea la porumb