Gămanul, gurmandul, gurmetul sau cum s-o mai fi numind el (ex.: nesătul, haplea, pohtitor, tânjitor) este în general un personaj, căruia, dacă-i plac bucatele pascale, nu se prea satură cu fărâmița de drob croșetată din dinlăuntrul sacrificatului și râmnește la ditai drobul care, dacă s-ar putea, ar trebui să fie cât miaua. Io știu cum i-ar putea fi ostoită pohta și am să-ți zic și ție, așa din milă creștinească față de apropele truditor la coada tigăi. Dintru începuturi să știi că-i ostenitor, da' merită și multe vorbe de laudă îți vor aduce prietenii, că te văz să infuleci singur, ori să-ți împarți osteneala cu neprieteni.
Începe cu neguțatul sacrificatului, de la mocan, nu de la taraba măcelarului, că poți să ți-l alegi. Miel înțărcat. Batâr oleacă de bot în iarbă să-și fi băgat, să aivă carnea mai învârtoșată. După ce-și dă duhul (e bine să tragi cu ochiul în altă parte, să nu ți se puie pe retur când îl așterni în blid), spune-i cremenalului să ți-l jupoaie cu țava și când o fi să-i dea afară cele firești, să nu-ți spintece coșul pieptului, cum fac 99,999 din o sută de ciobani. Ia și mațele ăle subțirele. Evident, nu uita de toate ălealante de se află pre predinlăuntru. Ficați, rinichi, inimă, plămâni, splină. Prapurul poți să-l lași la jupân, că n-o să ai nevoie. Treci pe la căsăpie și dacă mai găsești un ficat de miel, vreo doi rinichi și o inimă, agață-le. Nu găsești? Ia de păsărică, că nu s-or certa! Ficați măcar. Împle papornița cu vreo… snopi de ceapă verde (da' snopi voinicești, nu legăturici pintru codanele de ies sara la pârleaz, întru păcatul gurii!), altele de usturoaie (io iau și leurdă), vreo doi morcovi mai înfoiați, două cepe de apă, evident de stânga, o țelină ca pe pumnișor de făt. De la taraba cu verzituri, niște mărar, că cimbru uscat nu crez să n-ai. Petrunjei. Dacă nu ai prin ogradă (de un' să ai, că ești cam balconist de felul tău!), ia ouă cocoșite, că-s mai tari în snagă și n-o ieși drobul stresat! Nu te uita în pungă, bagă-te și slugă la precupeață, numai ia o poală. Sare, piper, ienibahar și vreo două cuișoare ț-or fi rămas de la pregătitul râmătorului. Așijderea un praf de nucșoară. Ia și-o jimblă, zăcută pe vatră, dacă se poate. Restul neguțelilor nu mă interesează, da' nu te iert dacă uiți de un bălan feciorelnic, zăcut pe doagă preț de un cincinal și tras la sticlă, sub acoperământ de fată mare. Cât? Cât poți căra, că-i sprințar și nu-ți rupe mîinile.
Ajuns acasă, dă măruntaiele în vreo două ape neîncepute și cufundă-le'n a treia, neîncepută așijderea, da' uncrop, cu sare, piper boabe, ălealante miroase și o crăcuță de ciumbur, pe care crescură fro două foi de dafin. Morcovii, țelina și ceapa țintuită-n cuișoare. Foc de bîrfă. Bagă și mațele cele subțiri, spălate și pe față și pe dos, alături de ciumpăvituri de carne căzută din cuțit, la cinătuire. Aici să ai grijă. Ferește cu băgare de seamă pereții burții, taie șira cam prin dreptul pulpelor din spate, dejghioacă pulpele din față de la încheietura spetei, retează gâtul de la junghietură. O să-ți rămâie coșul pieptului și mușchii (vorba vine), burții. Prav de sare, prav de ciumbur și lasă-le să se nuntească, până le-o veni vremea. După câteve clocote vârtoase stâmpără fiertura cu un pahar popesc de bălan și las-o să se aburească. Scote la reveneală și tabără cu satărul pe toate ălea de fierseră, da' știi cum să le faci? Bob de orez. Y compris carotele și țelina. Ceapa o poți lepăda. Te blestem să bei apă plată, dacă le arăți mașina de tocănițat. Așijderea, căpița de ustoroie și cepe verzi. Spulberă din încheietură (poignet, zice franțuzul) mărarul și pătrunjelul. Pune totul într-o tingire pântecoasă, amestecă cu delicatețe, parfumează cu piper rășluit, praf de sare, oleacă de nucușoară, unii pun și grăunțe de chimion, da io, nu. O pospăială de ciumbru, dacă vrei. Io pui cimbrișor, de unde-i mai moale. Dacă amestecătura-i prea uscată vâră câteva nuci de unt. Dacă-i de la mă-sa, oaia, îi și mai de ispravă. O lingură, hai, două de muștar franțozit (Dijon, bre, crescut lângă hrean!) dacă-ți place. Io zic să-ți placă! Miez de jimblă tras în lapte! Evident, stors. Strică nește ouă! Câte? Habar n-am, că totdeauna îmi pare că nu-s destule. Un coniac mic (trei dețuri), zăcut îndelung, nu-i strică. Ba din contra! Ori un păhărel din bălan. Merg și amândouă pe principiul complementarității. Osteniși cu amestecatul? Treci la hodină, răscocând oarece ouă. Vreo patru-cinci, dupe miel.
Ia carcasa coastelor, îndes-o cu amestecătura, pitește în ea, din loc în loc, fruptu' găinii, decojit bun înțeles și dat ăl mult pe din două. Strânge peste umplutură pieile burții și coase-le una de alta, bob mășcat. Pospăie cu sare și piper rășluit, unge cu oloi de soreancă, ori unt, bagă în tingire pântecoasă, cu o zamă înfrățită (o parte fiertura măruntaielor, o parte vin bălan) bașca vreo două crăcuțe de busuioc, pentru nădușeală. Coperită, la foc de superbârfă! Io o bag în cuptiorul de pită, da' tu o poți băga la cuptorul aragazului, țipluită strâns, să nu-și piarză năduful. Preț de vreo două ceasuri și mai bine, să se închege ouăle până în mijlocul-mijlocului și să se pătrunză  miroaznele. Dă deoparte țipla și dă-i smalț auriu, tot la cuptior, sub foc sprințar. Pe amândouă părțile. La reveneală, pă pardon de lemn, să se scurgă și să se zvinte. Taie, când îi rece, dupe coaste, felii mășcate, pe pohta gămanului, pe care să le dai la masă lângă căpițe de ridichiuțe rumeioare, snopi de cepe și usturoaie, o sălățică de marole stropite cu limonie și oloi de maslină, ori, de te ții cu nasu'n bagdadie, sălățică de andive. Pîine ardelenească cu cartoafe, proaspătă, că mesenii nu s-or uita taman acu' cum le-a crește burdihanu' (deși n-ar fi rău!). Pentru deschidere de pârtie o țuică de Novaci cu iz de migdală, tras din sâmburi și vreo... ulcele din bălanul de-l neguțași, pentru lunecare și capac. Unii zic de-o roșioară, spre foncèe. O fi! Da' io tot la bălan o să rămân, să nu-mi cauzeze colorul, la tensiune.