Ordinul 180, făcut „pe genunchi” la MADR, poate distruge ani de muncă în creșterea animalelor
Reprezentanții asociațiilor conducătoare de Registre Genealogice din sectorul de creștere a bovinelor de carne și de lapte au venit ieri, 13 iulie 2020, de urgență la București, la Ministerul Agriculturii, unde s-au întâlnit cu ministrul Adrian Oros și secretarul de stat George Scarlat. Proiectul de ordin pentru aprobarea normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea montei naturale autorizate (Ordinul nr. 180 din 30 iunie 2020), publicat în vederea dezbaterii publice pe site-ul MADR în prima zi a lunii iulie, i-a pus pe jar pe crescătorii de animale, care susțin că, în forma actuală, acest ordin nu poate fi aplicat în ferme și că ar trebui rescris integral, în conformitate cu legislația europeană, cu programele de ameliorare aprobate și, totodată, cu interesele fermierilor.
„Taurii folosiți la montă naturală trebuie să fie autorizați de către societățile de ameliorare conform criteriilor și performanțelor stabilite în programele de ameliorare, deoarece aceștia sunt principalul instrument al ameliorării”, arată Ioan Gociman, director executiv al Asociației Aberdeen Angus România.
De asemenea, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), Dumitru Grigorean afirmă că în proiectul de ordin privind monta naturală autorizată sunt multe probleme tehnice, juridice care contravin legislației naționale, Legii Zootehniei, legislației europene, precum și intereselor fermierilor, fapt pentru care acest ordin nu trebuie aprobat și aplicat. „Nici măcar dacă se cosmetizează acum la minister nu poate fi ceea ce trebuie pentru crescători. Trebuie refăcut integral, împreună cu fermierii, cu organizațiile crescătorilor”, precizează președintele ACBCR.
Dumitru Grigorean ne spune „Povestea Ordinului 180”: „Ordinul a fost preluat după Ordinul 861/2003, care la rândul său a fost conceput după alt ordin mai vechi, de dinainte de ‘89. Deci, modelul acestui ordin, emis în anul de grație 2020, este un ordin valabil pe vremea IAS și CAP. Interesantă abordarea și a Autorității (in)competente din România... Între timp, țara noastră a devenit membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte legislația UE și trebuie să țină cont de realitățile/necesitățile actuale ale zootehniei. Rugăm conducerea MADR, personal pe ministrul Adrian Oros, să ne comunice care au fost acei fermieri, cum ni s-a spus ieri la minister, care au solicitat/analizat/agreat acest ordin de ministru. Repetăm întrebarea/întrebările adresate de crescătorii de bovine și ovine referitoare la faptul că deși au existat cel puțin cinci adrese oficiale cu solicitări din partea asociațiilor conducătoare de registre genealogice, referitoare la acest ordin și la neconcordanțele pe care le cuprinde, de ce nu a existat nici un răspuns din partea ANZ (Agenția Națională pentru Zootehnie)/MADR?”.
Președintele ACBCR a punctat câteva probleme tehnice pe care le cuprinde ordinul disputat. Conform proiectului de act normativ, bonitarea se face de către reprezentanții Oficiului Județean pentru Zootehnie (OJZ), împreună cu medicul veterinar și cu reprezentantul Consiliului Local. „Bonitarea este o acțiune tehnică, efectuată de specialiști care dețin cunoștințe și au calificare în domeniu. În acest moment în România nu există bonitori calificați, care să fie recunoscuți oficial nici măcar în țară, cu atât mai puțin în stăinătate. Cum poate un consilier local sau din cadrul unei primării să-și pună semnătura pe o fișă de bonitare? Cum întocmesc în luna ianuarie OJZ-urile necesarul de tauri și programul de montă pentru toți crescătorii din județ, pe ce bază, cu ce informații și cum vor gestiona aceste date, în cazul în care ar reuși să le adune? Apoi, în art.19 se spune că lunar, până în data de 10, punctele de montă vor transmite la Oficiile Județene pentru Zootehnie tabele nominale cu femelele montate și produșii obținuți, pentru luna anterioară, în vederea constituirii bazei de date pentru ameliorare și reproducție în zootehnie. Care bază de date, SICASA, care este nefuncțională și pe care am așteptat/rugat/solicitat ani de zile ANZ/MADR să o pună la punct, pentru a putea fi utilizată de Societățile de Ameliorare, fapt care nu s-a întâmplat, fiind nevoiți să dezvoltăm pe cont propriu și cu banii fermierilor aplicația ACBCR, pentru a putea gestiona multitudinea de date pe care noi le colectăm, prelucrăm, gestionăm în încercarea de a ameliora rasele pentru care efectuăm servicii către fermieri”, explică o parte din nemulțumiri și probleme Dumitru Grigorean.
Ordinul 180/30 iunie 2020 nu este nici pe placul crescătorilor de ovine și caprine, care, prin vocea lui Ionică Nechifor – secretar general al Federației ROMOVIS, solicită ca proiectul de act normativ să fie modificat în interesul crescătorului. „Oricum vine prea târziu pentru acest sezon de montă. ANZ și MADR să pregătească mai întâi logistica, infrastructura pentru genotipare. Noi punem la dispoziție masculii ca să îi genotipeze pentru a elimina în timp animalele sensibile la scrapie. Îi rog pe cei din ANZ și MADR să nu mai confunde ameliorarea cu reproducția”, a spus Ionică Nechifor în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”, de la AGRO TV.
Reprezentanții crescătorilor de animale prezenți la întâlnirea din 13 iulie 2020 de la Ministerul Agriculturii speră că cei din MADR au înțeles dorințele crescătorilor și argumentele pentru care se solicită revizuirea proiectului de ordin privind monta naturală autorizată. „Nu există deocamdată o concluzie oficială a întâlnirii de ieri. Așteptăm ordinul modificat, după care vom lua o decizie. La cum arată lucrurile acum, ACBCR nu mai are cum să-și îndeplinească obligațiile/obiectivele. Este posibil chiar să renunțăm la activitate, este prea grav ce se întâmplă. Vom lua o decizie în zilele următoare”, a conchis Dumitru Grigorean.
Asociațiile crescătorilor români, încet-încet, s-au adaptat regulilor europene, mondiale și au fost primite chiar în rândul organizațiilor profesionale de prin toată lumea. S-au înființat societățile de ameliorare care furnizează servicii pentru fermieri, conduc registrele genealogice, toate făcându-se mai mult cu banii proprii, cu banii crescătorilor de animale.
Iată cum ani de muncă pot fi distruși cât ai clipi de lipsa unui dialog real între autoritățile statului și cel căruia i se adresează legislația, în speță, crescătorul de animale.
Foto: ACBCR
Ioan Rășinar, mare crescător de Mangalița: „M-am îndrăgostit de rasa asta!”
Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.
Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.
Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.
Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.
Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.
Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.
Abatorul și carmangeria asigură vânzarea
Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.
Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.
Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.
Sănătatea stă în mâncare
Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.
E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.
Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.
Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Dreptate și bunăvoință
Sunt anumite chestiuni pe care poți foarte greu să le abordezi, pentru că nu știi de partea cui să te situezi. Dreptatea este în firea noastră, în natura fizică a lucrurilor, este independentă de deciziile noastre, se împlinește și ne surprinde, lăsându-ne de multe ori o stare de nemulțumire profundă. În acele clipe ne simțim nedreptățiți, deși la o analiză atentă și sinceră am putea observa că totul s-a petrecut firesc, un efect cu valoare de dreptate al unei oarecare acțiuni, la rândul ei, poate, un corect efect al unei alte cauze, și așa mai departe, într-o înlănțuire aleatorie, cu un început posibil neagresiv.
Îmi cer scuze celor care nu agreează astfel de speculații filozofice, dar pentru mine este o mărturisire de credință și un mod de a privi evenimentele din jurul nostru. Cred că este potrivit să nu ne grăbim să împărțim vina unor întâmplări care nu sunt produse neapărat cu rea-credință de către cineva anume. Sunt lucruri cu care ne trezim că apar doar pentru că ne-am schimbat modul de trai, pentru că avem alt model cultural, care produce schimbări la nivelul percepției și al comportamentului, care nu se mai potrivesc cu cele din alt timp pe care ni-l amintim și, nostalgici, îl regretăm.
Motivul pentru care am scris aceste rânduri de până acum provine din polemica iscată recent asupra „legii mirosului”. Primul gând care mi-a venit în minte în clipa în care am luat contact cu problema a fost legat de modul relativ în care un om este capabil să perceapă mediul. Prin simțuri percepem mai degrabă schimbarea realității din jurul nostru, decât realitatea însăși. Dacă vom zăbovi vreme îndelungată într-un spațiu cu un anumit miros, de exemplu – căci despre el e vorba, nu? –, frumos sau urât, vom sfârși prin a ne obișnui cu el. Evident, dacă acesta nu este provocat de un gaz nociv, care ne-ar putea afecta sănătatea. De aceea am fost surprins de faptul că s-a pus problema că mirosul ar putea fi dăunător, din moment ce nu el ne afectează, ci posibila nocivitate a ceea ce-l provoacă. Mirosul îl percepem pentru a ne semnala prezența posibilă a unor astfel de substanțe. De exemplu, gazele naturale sunt amprentate cu acel miros urât pentru a ne feri la timp de intoxicația letală sau de declanșarea vreunei explozii. E adevărat că sunt persoane cu o labilitate psihică la diverse mirosuri, dar, ca orice astfel de problemă medicală, se tratează punctual, nu faci o lege cu efect asupra mai multor oameni.
Spuneam că acesta a fost primul gând. Dar am stat puțin și am socotit, și mi-am dat seama că aceia care au generat o astfel de lege au fost determinați de presiunea celor care și-au sensibilizat simțurile prin creșterea nivelului de trai. Nu ne mai suportăm azi nici măcar propria transpirație, darămite mirosul provocat de excrementele unui animal. Asta, în condițiile în care din ce în ce mai mulți sunt cei care văd un animal doar la televizor. Și nici măcar mediul rural nu face excepție. Nu spun aceste lucruri cu pretenția că ceea ce se întâmplă ar fi un lucru rău, cum nu pretind nici că ar fi bun. Pur și simplu, așa evoluează lucrurile. Crescătorii profesioniști de animale pretind, cu argumente de dreptate, ca populația care obișnuia să crească animale în curte să își restrângă această obișnuință. Drept urmare, va crește numărul celor care nu vor suporta alt miros decât cel din propria bucătărie.
Până una, alta, părerile sunt echilibrate. Cei afectați, producători de miros deranjant pentru alții, nu înțeleg cum poate fi cuantificată „nocivitatea” acestuia, atâta timp cât gusturile asupra mirosurilor sunt foarte variate. De exemplu, mie, născut fiind în Ploiești, de câte ori trec prin orașul natal și simt mirosul de păcură, mi se umple sufletul de bucurie. Chiar și parfumul preferat are note olfactive asemănătoare cu al păcurii. Iar când povestesc prietenilor despre aceste senzații, sunt întâmpinat cu un „bleah”. Pot să mă supăr pe ei? Ca să nu mai spun că mi se face rău când simt mirosul anumitor detergenți degajat din hainele unor concetățeni. Să îi dau în judecată? De cealaltă parte, îi înțeleg și pe cei care sunt afectați de mirosul provenit de la vreun combinat zootehnic, care vine în valuri, după cum adie vântul, și cu care nici măcar nu te poți obișnui.
Criza probabil că este mai degrabă de bunăvoință, și din partea unora, și din partea celorlalți. Disponibilitatea de a accepta neputințele și limitările celuilalt ar atenua conflictele. Sunt convins că atâta timp cât există mijloace tehnice prin care se atenuează emisiile de gaze nocive, se vor găsi și unele care să reducă mirosurile. Poate nu ar fi fost bine să punem căruța înaintea boilor, amenințând cu închiderea surselor de miros, mai degrabă trebuia solicitat celor care produc mirosuri în procesul de producție să caute soluții de atenuare a lor, eventual să li se ofere și aceste soluții, în măsura în care există.
Și pentru că am amintit de profesioniștii din zootehnie, care au un „război” cu gospodăriile populației, nu vreau să trec cu vederea această chestiune. Situația este justificată din punctul lor de vedere. Creșterea animalelor în gospodării se face fără prea multă grijă pentru igienă, nu știe nimeni câte animale sunt într-o curte, ce se întâmplă cu ele, unde și în ce condiții sunt sacrificate, toate acestea contribuie la răspândirea bolilor, iar pesta porcină africană, odată identificată într-o zonă, îi afectează și pe cei care cresc animale într-un mod organizat. Și totuși, situația asta nu este una nouă. Așa se cresc animale în gospodăriile țărănești de când e lumea. Ce s-a schimbat? Cred că același lucru ca și în situația comentată mai sus, creșterea nivelului de confort duce la un nivel superior pretențiile consumatorilor, mai ales în context concurențial. Asta, într-o oarecare măsură. Pe urmă, standardele impuse de comunitatea europeană, care sunt concepute în condiții specifice, diferite de cele de la noi, determină un efort de adaptare social greu de făcut și de către cetățeni, și de către politicieni. Liderii asociației crescătorilor de porci spuneau că au solicitat în nenumărate rânduri impunerea unor reglementări pentru creșterea animalelor în gospodăriile populației, iar politicienii au răspuns că este an electoral. De ce le este frică? De nemulțumirea celor foarte mulți care ar fi afectați. De ce ar fi afectați? Sunt reglementări corecte, cu scopul de a diminua un vector de transmitere a pestei porcine africane. Cine nu și-ar dori asta? Asta este, însă, doar teoretic, așa. Cine este dispus să își schimbe niște obiceiuri statornicite de generații? Orice reglementare ar fi de fapt o formă de interzicere a creșterii animalelor, ca urmare a nerespectării condițiilor cerute, asta în cazul în care ar exista un corp de control atât de amplu, încât să verifice aplicarea lor. S-ar reacționa doar la reclamații. Or, în astfel de condiții, efectul de combatere a vectorului de răspândire a pestei ar fi compromis. Schimbarea de comportament cred că ar trebui mai degrabă stimulată prin avantaje oferite gospodarilor. Drumul către ceea ce își doresc cu toții ar fi mai scurt, oricum nici acesta de azi pe mâine.
Evident că nu putem exclude educația, fie locală prin afișe, discuții cu oamenii, fie pe calea mijloacelor media, precum cea prin care suntem determinați să purtăm mască. Convingerea este mai eficientă în procesul de schimbare a obiceiurilor decât constrângerea.
Închei prin a repeta un lucru în care cred: criza de bunăvoință, de bunătate este cea care determină cele mai multe probleme în societate. Restul crizelor sunt consecințe.
Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Secretele unei ferme din inima Dobrogei
„Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi.”
În caracterul generic al fiecărui român neaoș se regăsește negreșit dragostea pentru familie, pentru casa părintească și pentru pământ. Probabil că aceasta este dovada faptului că poporul român a fost printre primele așezate geografic pe bătrânul continent. Acest caracter îl regăsim cu precădere și la inginerul Dumitru Voicu (n.r. nea` Telu, așa cum îi spun apropiații), care s-a întors în comuna natală - Fântânele, pentru a dezvolta, aproape din nimic, o mașinărie agricolă titanică de aproape 5.000 de hectare. Întreaga suprafață agricolă este segmentată în două părți: în nordul județului Constanța, în Fântânele, și în sudul acestuia, în localitatea 23 August. În vârstă de 65 de ani, proprietar al unui domeniu intravilan care impresionează prin spațiile verzi bine definite și prin bunul-gust în general, inginerul în mecanică Dumitru Voicu a acceptat și a avut plăcerea să desfacă desaga cu amintiri în fața noastră.
Reporter: Vă trageți chiar din această localitate a județului Constanța, Fântânele. Cum vă simțiți știind că totul a pornit de la sămânța care s-a sădit aici?
Dumitru Voicu: Nu am fost tot timpul aici. Am studiat mecanica auto la Pitești și am dorit să revin aproape de casă. În anii ’80 m-am angajat la IAS-ul de aici (n.r. Întreprinderea Agricolă de Stat), din comuna Cogealac, la sectorul mecanizare. Astfel, m-am reprofilat de la mecanică auto la mecanică agricolă. Am fost șef de atelier timp de zece ani, din 1980 până în 1990, timp în care m-am îndrăgostit de aceste fiare, chiar dacă erau așa cum erau, te simțeai viu lângă ele. Erau în jur de 25-30 de combine și foarte multe tractoare, și am devenit pasionat de ele.
Reporter: Apoi a venit Revoluția. Cum au evoluat lucrurile?
Dumitru Voicu: Imediat după Revoluție, a fost nevoie de un ofițer auto, am echivalat și am fost vreo șase ani la jandarmerie, lucru care mi-a dezvoltat o disciplină și o rigurozitate în tot ceea ce făceam. În afară de cunoștințele câștigate până atunci, acei șase ani m-au întărit foarte mult, pentru că am realizat că disciplina poate rezolva foarte multe lucruri dificile.
Reporter: Și totuși dragostea pentru agricultură a cântărit mai greu.
Dumitru Voicu: Da, în 1996 am revenit, pentru că nu mai doream să continui viața de militar, m-am întors și m-am apucat de agricultură. Am început să lucrez terenul familiei de 30 de hectare. Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi. În tot acest timp, am achiziționat și din terenul pe care îl luasem în arendă, la început pentru că proprietarii terenurilor aveau nevoie de bani. Apoi, am realizat că dacă nu achiziționăm mai mult teren, practic nu aveam obiectul muncii. Acum pot să spun că din aproximativ 5.000 de hectare avem 2.500 în proprietare și restul în arendă, fapt care ne oferă sustenabilitate.
„Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar.”
Reporter: Care este structura culturilor pe această suprafață?
Dumitru Voicu: Pentru faptul că suntem în Dobrogea, avem 70% din culturi de toamnă, respectiv rapiță și cereale (orz și grâu). Restul de 30% avem floarea-soarelui și porumb. Rapița, floarea-soarelui și porumbul trebuie să creeze cam jumătate, să putem face asolament. Foarte rar facem și anul doi de grâu.
Reporter: Cu ce fel de sămânță lucrați?
Dumitru Voicu: Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar. Apoi am început să lucrăm cu soiuri din import cu putere mare de înfrățire și cu talie joasă, la care am avut rezultate foarte bune. De exemplu, anul trecut, la grâul răsărit în ianuarie-februarie, am avut o producție de 6,2 tone la hectar, ceea ce e bine aici în Dobrogea. A fost o înfrățire extraordinară în primăvară. Noi, în general, semănăm în uscătură, cum se spune. Arăm și pregătim cu utilaje mari imediat în spatele combinei, astfel avem deja pregătit terenul în toamnă pentru semănat, fie că e ploaie, fie că nu. La terminarea campaniei de recoltare, aproximativ 70% din suprafață o avem pregătită. Ne ajută foarte mult cultivatoarele Ecolo-Tiger și tractoarele mari Quadtrac de la Case IH, pentru a realiza acest lucru.
Reporter: Cu forța de muncă vă declarați mulțumit?
Dumitru Voicu: Am lucrat încă de la 26 de ani cu mecanici agricoli. La fermă am început în 1996 cu zece oameni. Cu excepția a doi dintre ei care au ieșit la pensie, ceilalți se regăsesc în fermă. Nimeni nu a plecat. Chiar dacă au mai greșit, le-am acordat de fiecare dată șanse, îi plătesc foarte bine și i-am apropiat. Merg pe principiul neamțului: decât un soldat mort mai bine trei tancuri stricate. Toți sunt plătiți foarte bine și au masa asigurată la mine în fermă. Politica a fost de fidelizare, bazată pe respect și pe integrarea în această familie. Anual, avem două-trei ieșiri cu toții, cu familiile noastre, și facem zootehnie numai pentru angajați și familie. Au venit și tineri pe care i-am integrat și i-am trimis la școlarizare.
„Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.”
„40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu reprezentanții firmei”
Reporter: Ați început în mod evident cu tractoarele românești. Cu ce fel de utilaje ați continuat?
Dumitru Voicu: Situația a fost în felul următor. Au fost trei etape. În prima etapă, am avut 12 tractoare românești, pentru că din acestea avea toată lumea. Au fost și ceva subvenții atunci și se puteau obține maximum 4 – 4,5 tone de grâu la hectar, pentru că așa erau tehnologiile atunci. A urmat etapa a doua, la începutul anilor 2000, în care am lucrat cu utilaje CNH, pentru că am beneficiat de finanțare.
Reporter: Când ați început să colaborați cu Titan Machinery și cum s-a desfășurat colaborarea?
Dumitru Voicu: Am început colaborarea mai întâi cu departamentul de service și urma să trec la perioada a treia, la utilaje grele pentru suprafețe mari. Mai exact, trebuia să trec de la 300 CP la 600 CP. Desigur, am avut nevoie de un timp pentru a căpăta o siguranță financiară, fiindcă un utilaj mare implică evident și partea de agregate pe măsură, costuri de exploatare și de întreținere. Ne-a ajutat Dumnezeu și am luat un utilaj mare și am realizat că mai am nevoie de încă unul, pentru a trage toate celelalte agregate pe care le achiziționasem.
Reporter: Despre ce utilaj este vorba?
Dumitru Voicu: Este vorba despre șenilatul Case IH Quadtrac 600, cu care am început. Apoi am făcut buyback și am luat două unități Quadtrac 620, cele mai puternice.
Reporter: De ce ați ales Case IH?
Dumitru Voicu: Pot să spun că a fost rezultatul colaborării pe care am avut-o cu echipa Titan Machinery. De asemenea, am văzut cultivatorul Case IH Ecolo-Tiger la demonstrații și mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat la lucru. Apoi, colaborarea a început spontan. Bineînțeles că am studiat puțin utilajele, am văzut performanțele pe care le au, dar m-am hotărât destul de repede. Colaborarea cu departamentul de service a fost foarte bună tot timpul. Suportul echipei Titan Machinery a fost fantastic. Nu s-a reținut nimeni să vină în ajutor, toată lumea a fost lângă mine. Și de atunci a început să conteze foarte mult pentru mine relația cu echipa. Pentru mine, 40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu echipa, abordarea și relația pe care le am cu reprezentanții firmei.
Reporter: Cu ce utilaje ați continuat după aceste două tractoare?
Dumitru Voicu: Mi-au plăcut foarte mult combinele Case IH și m-am decis să trec la cele cu flux axial. Am achiziționat cea mai mare combină Case IH Axial-Flow 9240, chiar în perioada când apăruse. A mers foarte bine, am echipat-o cu heder MacDon de 10,7 metri și am folosit-o la recoltarea mai multor culturi. Pentru a obține o calitate bună a recoltelor, nu este necesară numai performanța tehnică standard a combinei, ci și reglajele, și mâna operatorului, respectiv experiența sa. O combină se reglează de trei ori pe zi, iar dacă operatorul e bun, recolta rezultată e impecabilă. În schimb, calitatea combinei Axial-Flow devine foarte evidentă la recolta de floarea-soarelui și porumb, una este baterea și alta este transversala. Am fost încântat de ele.
Reporter: Cu ce utilaje ați continuat?
Dumitru Voicu: De curând, am achiziționat încă o combină Case IH Axial-Flow 9240 și cea mai mare combină din noua serie 250: Case IH Axial-Flow 9250. Am și un heder pentru porumb Olimac de 12 rânduri, două cultivatoare Case IH Ecolo-Tiger de 4 metri și de 6,7 metri, un disc Case IH True-Tandem de 13 metri, două pluguri de la Gregoire Besson, cele mai mari, cu 14 trupițe, un scarificator Maschio Diablo de șase metri etc.
Reporter: Aveți și alte tractoare în afară de cele două șenilate sau doriți să mai achiziționați?
Dumitru Voicu: Tocmai am achiziționat un tractor Case IH Puma 175 CVX de care sunt foarte încântat. Planul este să mai înlocuiesc din celelalte pe care le am, achiziționând încă două Case IH. La felul în care am împărțită ferma în această zonă, stăm foarte bine din punctul de vedere al distribuirii echipamentelor în fiecare parte a acesteia. Avem depozite proprii, putând valorifica producția la un preț bun.
Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery?
Dumitru Voicu: Pe unii îi cunoscusem din colaborări mai vechi, cum a fost cu Manfred (n.r. Manfred Spendier – director regional Titan Machinery România și Ucraina). Apoi, am găsit în Lucian (n.r. Lucian Gheba – director comercial Titan Machinery România) un om deosebit, cald, neagresiv. Apoi, îl aveți pe Daniel Iftime (Team Leader Service Titan Machinery Constanța), un om pe care nu ai cum să te superi niciodată. Eu, fiind mecanic, știu că fiarele se mai și strică. Important este că echipa a fost foarte promptă, iar între timp am devenit prieteni. I-am respectat, au avut și suportul meu. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că răspund mereu la solicitări, inclusiv în afara programului, la orice oră. Cei noi, mai tineri, sunt de asemenea foarte muncitori și instruiți.
Reporter: Aveți numeroase utilaje de la noi, cu proeminență Case IH. Aveți și utilaje marca Väderstad?
Dumitru Voicu: Da, avem două semănători de păioase, Rapid RDA 800 Jumbo și Rapid 600 S, ambele de șase metri, și o semănătoare de prășitoare – Tempo F de opt rânduri și sunt foarte mulțumit de ele. De asemenea, avem două discuri Väderstad Carrier, unul de nouă metri și unul de patru metri, și un tăvălug Väderstad Rexius de opt metri. Sunt niște utilaje fantastice și urmăresc să mai achiziționez. Cel mai important este să poți să treci campania, să intri în timpii optimi. Lucrurile s-au schimbat foarte mult față de acum 30 de ani, când aveai timp de la 1 octombrie până pe 20 octombrie. Acum agricultura se face pe 5-6 zile, dacă te miști bine.
Atenție la creditări
Reporter: Ce planuri aveți acum?
Dumitru Voicu: În primul rând, îmi doresc să mențin integritatea fermei. Și pentru acest lucru am oferit o arendă destul de bună, plus că îmi doresc să nu vând nimic din ceea ce am în proprietate. Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.
Reporter: Subvențiile de la stat vă satisfac?
Dumitru Voicu: Aș fi ipocrit să spun că nu au fost bune ori că nu sunt bine-venite, chiar dacă nu suntem încă la nivelul celor de afară. Dar e un început și e un ajutor foarte bun. Numai că prin această politică a subvențiilor unii au încercat să profite, sau să-i căpușeze pe alții de bani, prin faptul că fermierii beneficiază de acest ajutor de la stat.
Reporter: Ce sfaturi aveți pentru ceilalți fermieri?
Dumitru Voicu: Sfatul meu este să fie foarte atenți la creditări. Dacă reușesc să aibă 60% finanțare proprie și 40% din creditare, în anii buni e bine. Un alt lucru important este forța de muncă de care trebuie să aibă grijă. Să-i considere pe angajați drept propriii parteneri de afaceri. Banii pe care îi dau eu pentru forța de muncă nu știu dacă sunt neapărat meritați, dar am considerat că echipa trebuie să fie motivată și devotată.
Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
ECA: Legislația UE privind pesticidele, una dintre cauzele declinului polenizatorilor sălbatici
Potrivit unui nou raport al Curții de Conturi Europene (ECA), măsurile luate de UE nu au asigurat protejarea polenizatorilor sălbatici. Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 a fost în mare parte ineficace în ceea ce privește stoparea declinului acestora. În plus, politicile esențiale ale UE în materie, printre care Politica Agricolă Comună (PAC), nu cuprind cerințe specifice pentru protejarea polenizatorilor sălbatici. Mai mult, ECA semnalează că legislația UE privind pesticidele constituie una dintre cauzele principale ale declinului polenizatorilor sălbatici.
Polenizatorii, cum ar fi albinele, viespile, sirfidele, fluturii, moliile și coleopterele, contribuie în mare măsură la creșterea cantității și a calității hranei noastre. În ultimele decenii însă, polenizatorii sălbatici au cunoscut un declin în Uniunea Europeană ca abundență și ca diversitate, în mare măsură ca urmare a agriculturii intensive și a utilizării pesticidelor. Ca reacție la această situație, Comisia Europeană a stabilit un cadru de măsuri care se sprijină în mare parte pe Inițiativa sa din 2018 privind polenizatorii și pe Strategia sa în domeniul biodiversității pentru 2020.
Curtea de Conturi Europeană a evaluat eficacitatea măsurilor CE. „Polenizatorii joacă un rol esențial pentru reproducerea plantelor și pentru funcțiile ecosistemelor, iar declinul lor ar trebui să fie considerat o amenințare majoră pentru mediu, pentru agricultură și pentru o aprovizionare cu alimente de calitate. Inițiativele lansate până în prezent de UE pentru a proteja polenizatorii sălbatici nu au fost, din păcate, suficient de ambițioase pentru a da roade”, a declarat responsabilul de raport - Samo Jereb, membru al Curții de Conturi Europene.
Potrivit constatărilor ECA, cadrul specific al UE nu ajută realmente la protejarea polenizatorilor sălbatici. Deși Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020 nu prevede o anumită acțiune care să vizeze în mod special inversarea declinului polenizatorilor sălbatici, patru dintre obiectivele sale pot avea indirect beneficii pentru aceștia. Cu toate acestea, evaluarea intermediară efectuată de CE a evidențiat faptul că progresele realizate în direcția atingerii a trei dintre aceste obiective fuseseră insuficiente sau inexistente. De asemenea, evaluarea a identificat în mod specific polenizarea ca fiind unul dintre elementele cu gradul cel mai ridicat de degradare din cadrul ecosistemelor din UE. Curtea observă, de asemenea, că Inițiativa privind polenizatorii nu a determinat modificări importante la nivelul principalelor politici.
Politica Agricolă Comună contribuie la problemă, nu la soluționarea ei
Curtea a constatat, totodată, că nici alte politici ale UE care promovează biodiversitatea nu cuprind cerințe specifice pentru protejarea polenizatorilor sălbatici.
În ceea ce privește PAC, Curtea de Conturi Europeană este de părere că această politică contribuie la problemă, nu la soluționarea ei. Cerințele legate de înverzire și de eco-condiționalitate din cadrul PAC nu au reușit să stopeze declinul pe care îl înregistrează biodiversitatea pe terenurile agricole.
Nu în ultimul rând, Curtea subliniază că legislația actuală a UE privind pesticidele nu a reușit să ofere măsuri adecvate pentru protejarea polenizatorilor sălbatici. Legislația actualmente în vigoare cuprinde dispoziții pentru protejarea albinelor melifere, dar evaluările riscurilor continuă să se bazeze pe orientări care nu mai sunt de actualitate și care nu sunt aliniate în mod adecvat nici cu cerințele legale, nici cu cele mai recente cunoștințe științifice.
În acest context, atrage atenția ECA, UE a permis statelor membre să utilizeze în continuare pesticide care sunt considerate a fi răspunzătoare de decesele masive înregistrate în rândul albinelor melifere. De pildă, între 2013 și 2019, s-au acordat 206 autorizații de urgență pentru utilizarea a trei neonicotinoide (imidacloprid, tiametoxam și clotianidin), în pofida faptului că existau din 2013 restricții pentru aplicarea lor și că utilizarea lor în aer liber era strict interzisă din 2018.
Într-un alt raport publicat anul acesta, Curtea a constatat că practicile de gestionare integrată a dăunătorilor ar putea contribui la reducerea utilizării neonicotinoidelor, dar că UE făcuse puține progrese până la data respectivă în ceea ce privește impunerea utilizării acestor practici.
Având în vedere că în următoarele decenii Pactul verde se va număra printre prioritățile de pe ordinea de zi a UE, Curtea de Conturi Europeană recomandă Comisiei Europene:
- Să evalueze necesitatea includerii unor măsuri specifice pentru polenizatorii sălbatici în acțiunile și în măsurile din 2021 prin care se urmărește să se dea curs Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030;
- Să integreze mai bine acțiunile de protejare a polenizatorilor sălbatici în instrumentele de politică ale UE care vizează conservarea biodiversității și agricultura;
- Să îmbunătățească protecția polenizatorilor sălbatici în cadrul procesului de evaluare a riscurilor pe care le prezintă pesticidele.
Foto: www.horsch.com
Un parteneriat necesar, între micul procesator și micul fermier
„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”
Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19, mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.
„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”
Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?
Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.
Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…
Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.
„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”
Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural
Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?
Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.
Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.
Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.
Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…
Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Foto: Semen-Grup
APIA: Cererile pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor se depun până pe 28 iulie 2020
Fermierii pot depune până la 28 iulie 2020, la centrele judeţene ale Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), pe raza cărora se află sediul social al solicitantului, cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în trimestrul al II-lea și luna iunie a anului 2020. Cererile pot fi depuse direct la sediul centrului județean unde este depusă cererea inițială anuală sau transmise de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc.)/servicii poștale/încărcate pe serverul extern pus la dispoziție de APIA (accesibil de pe internet la adresa http://213.177.4.194:8084/).
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor, va fi însoţită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz; dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, va fi însoţită de următoarele documente: memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ; lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ; facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant; documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA; copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta; documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA; dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
Totodată, pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor asociațiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând următoarea adresă: http://213.177.4.194:953/. Documentele postate/transmise vor purta sintagma „conform cu originalul” însoțite de semnătura fermierului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.
Cererile pentru subvenția la motorină – trimestrul II, până la sfârșitul lui iulie
Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că, până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 aprilie - 30 iunie 2020 (trimestrul II al acestui an).
Cererile se depun la centrele judeţene APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente: acte care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz; situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenitmodificări față de cererea de acord pentru finanțare; adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare; adeverință în original de la Direcția pentru Agricultură Județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente; copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente: situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților; situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr. 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare; copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații; situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat; copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare; dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificări ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.
Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însoțite de semnătură și vor purta sintagma „conform cu originalul”.
Cererile pot fi transmise de către fermieri prin mijloace electronice (poștă electronică, fax etc.)/servicii poștale/încărcate pe serverul extern pus la dispoziție de APIA (accesibil de pe internet la adresa http://213.177.4.194:8084/)/depuse direct la sediul Centrului județean unde este depusă cererea de acord de finanțare. Documentele postate/transmise vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.
Produse agricole promovate cu bani europeni. Contribuţia UE - 85% din valoarea cheltuielilor eligibile
Până la 27 august 2020 ora 17:00 CET, se pot transmite electronic cereri de propuneri de granturi, pentru programe simple şi pentru programe multinaţionale, de promovare a produselor agricole, puse în aplicare pe piaţa internă şi în ţări terţe în vederea restabilirii situaţiei pieţei, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1144/2014, transmite Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Anunțurile privind lansarea cererilor de propuneri şi documentaţia tehnică au fost publicate în cadrul Programului anual de lucru 2020, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 216 din data de 30 iunie 2020 și pe site-ul CHAFEA.
Bugetul disponibil este de 5.000.000 de euro pentru programele simple și de 5.000.000 de euro pentru programele multinaţionale. Durata programelor este de un an, iar contribuţia financiară a Uniunii Europene este de 85% din valoarea cheltuielilor eligibile, diferenţa fiind contribuţia proprie a beneficiarilor.
Beneficiarii sunt: organizații profesionale sau interprofesionale stabilite într-un stat membru și grupurile definite la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului; organizații de producători sau asociații de organizații de producători, recunoscute de un stat membru sau organisme din sectorul agroalimentar care au fost însărcinate de statele membre să îndeplinească misiuni de serviciu public clar definite în acest sector, înființate cu cel puțin doi ani înainte de data lansării cererii de propuneri, toate categoriile trebuie să fie reprezentative, în condiţiile menţionate în cererile de propuneri.
„Sectoarele de produse vizate sunt: fructe şi legume, excluzând fructele şi legumele procesate; vin; plante vii şi alte plante, bulbi, rădăcini şi alte asemenea, flori tăiate şi frunziş ornamental; lapte şi produse lactate; cartofi pentru procesare cu excepţia cartofilor proaspeţi, iar în relaţie cu produsele menţionate pot fi avute în vedere şi sistemele prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1144/2014”, precizează APIA.
Programele pot fi implementate pe piaţa internă sau în orice ţară terţă.
Mai multe informații, pe site-ul www.apia.org.ro, la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/cereri-de-propuneri-pentru-programe-simple-si-pentru-programe-multinationale-de-promovare-a-produselor-agricole-puse-in-aplicare-pe-piata-interna-si-in-tari-terte-in-vederea-restabilirii-situatiei-pietei.
Din 13 iulie 2020 se pot depune proiectele pentru abatoare de capacitate mică în zona montană
Ministerul Agriculturii anunță lansarea, în 13 iulie 2020, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii 4 - Investiții în active fizice - Submăsura 4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”, cu o alocare de totală de 12.930.334 euro.
„Scopul submăsurii 4.2 vizează înființarea unităților de sacrificare în zona montană și a componentelor de procesare și comercializare în contextul lanțului integrat, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecție a mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES, promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, creșterea numărului locurilor de muncă. Beneficiarii sunt întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare, cooperativele, precum și grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare”, precizează un comunicat de presă al MADR.
Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative/societăți cooperative și de 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși 300.000 euro/proiect.
Detaliile cu privire la condițiile de eligibilitate, tipul sprijinului și principiile de selecție sunt în Ghidul Solicitantului aferent submăsurii 4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”, disponibil la adresa:
https://portal.afir.info/informatii_generale_pndr_investitii_prin_pndr_sm_4_2_procesare_produse_agricole
Mai multe informații despre această submăsură din PNDR 2020, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4566-banii-europeni-din-submasura-4-2-sprijin-pentru-investitii-in-procesarea-marketingul-produselor-agricole-doar-pentru-anumite-proiecte.html
Citeşte mai mult ...
Unitatea fermierilor, un viitor sigur pentru agricultura europeană
Clubul Fermierilor Români a devenit broker de asigurare, primul din România gestionat de fermieri. Astfel, fermierii lucrează pentru fermieri pentru asigurarea riscurilor și creșterea performanțelor. Am abordat subiectul cu Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, și am vorbit despre impactul pentru fermieri, dar și despre problemele cu care agricultura se va confrunta, precum și despre noile strategii ale Comisiei Europene „Farm to Forck” („De la furcă la furculiță”) și Biodiversitatea 2030.
Lansat ca o inițiativă a Agricover și a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, parteneriatul privind asigurările reprezintă o premieră în România, fiind pentru pentru prima dată când o organizație a fermierilor intră ca acționar într-un broker de asigurare. Agricover Broker de Asigurare SRL s-a transformat în Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare SRL. Astfel, o asociație a fermierilor, organizație neguvernamentală, cu drept şi responsabilitate în reprezentarea intereselor, devine acţionar într-o companie care oferă servicii pentru fermieri, fermieri care devin până la urmă acţionari pentru un broker care-i ajută în relaţia cu asigurătorii să-şi gestioneze mai bine riscurile.
Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și non-guvernamentală a fermierilor din România care și-a stabilit încă de la început o misiune pe care o urmăreşte conform unui plan, cu obiective, cu termene, alocând resurse umane și materiale, livrând în același timp și rezultate. De altfel, membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. „Am spus încă de la începutul creării acestei organizații că ne orientăm și ne focalizăm toată energia pe creşterea competitivităţii fermierilor, care are două dimensiuni: una de a-i ajuta să-şi crească performanţele cu noi tehnologii şi una să-şi gestioneze riscurile. Brokerul de asigurări în care clubul a devenit acţionar este o instituţie, o organizaţie cu rol în sprijinirea fermierilor pentru a-şi gestiona mai bine riscurile care ţin de mediu, de schimbările climatice care-şi fac simţite prezenţa în viaţa noastră, de riscuri legate de utilajele pe care le folosesc, riscuri legate de bunurile din gospodărie pe care ei le gestionează şi care trebuie să fie asigurate”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Tema managementului riscului şi asigurarea rezilienţei afacerii (rezilienţă – adaptare, rezistenţă la impactul pe care factorii de mediu ori economici îl generează) reprezintă o temă principală şi un vector de creştere pentru fermierii din România.
Autosusținere, dar și bani europeni
Contextul pare a justifica această măsură, având în vedere că seceta a făcut ca cerealele cultivate în toamnă să intre în primăvară fără un excedent de apă și multe suprafețe să fie întoarse. „Au fost două ținte pe care noi le-am urmărit prin acest demers. Prima ţintă a fost să asigurăm fermierii că au acces la cele mai bune servicii în ce priveşte alegerea formei prin care să-şi asigure bunurile, utilajele, culturile etc. În al doilea rând, să asigurăm prin intermediul acestor servicii oferite pentru fermieri finanţare pentru programele clubului. Adică să închidem un ciclu, astfel încât ceea ce rezultă din activitatea comercială a brokerului, ca profit, să fie transferat 100% în forme legale către programele Clubului”, a explicat Florian Ciolacu.
Această autofinanţare a Clubului din gestiunea riscului va susține programele pentru tineri, pentru elevii din liceele agricole pentru a‑şi dezvolta noi abilități, programe pentru promovarea agriculturii digitale, programe pentru informarea fermierilor, dar și în acțiunile de reprezentare a fermierilor la Bruxelles, în Parlamentul sau Guvernul de la București etc.
România are un potențial de opt milioane de hectare ce pot fi asigurate, dar în 2019 au fost asigurate doar 2,3 milioane de hectare. „Din aceste 2,3 milioane de hectare, 300.000 de hectare au fost asigurate prin intermediul acestui broker, astfel că el are o cotă de piaţă foarte bună, de 13%. Mai mult, nu e o companie de asigurare, e un broker, care lucrează cu mai multe companii de asigurare. Ținta noastră pentru 2020 este o creştere de 20%. În ceea ce priveşte asigurările, asiguratorii anticipează o creştere cu 10%, condiţiile de mediu – seceta de anul ăsta, seceta care se anticipează pentru anul următor – reprezintă un motiv suficient ca oamenii să conştientizeze nevoia asigurării”, a subliniat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
Pentru acest broker, trecerea de la anul 2018 la anul 2019 a însemnat o creştere cu 50% a suprafeţei asigurate. În cei aproape nouă ani de funcţionare, brokerul a asigurat peste 10.000 de fermieri, cifră care îi include și pe cei asigurați de mai multe ori. „10.000 de fermieri și mai mult de 1,4 milioane de hectare asigurate. Ţinta pentru 2020 este să sprijinim fermierii să se asigure mai mult, mai bine. Există şi o măsură de sprijin foarte importantă la AFIR, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, prin care tocmai s-a deschis un nou apel de proiecte, exact cu ce am făcut noi. Clubul şi brokerul au făcut o analiză a Ghidului ce urma să fie lansat, am trimis observaţii, am avut întâlniri cu directorul general de la AFIR, cu ministrul Agriculturii, cu secretarii de stat pe această temă, am propus modificări, care au fost luate în considerare”, spune mulțumit Florian Ciolacu.
În anul 2019, doar jumătate din suprafaţa care a solicitat asigurare, adică subvenţionarea poliţei de asigurare prin această măsură, a fost declarată eligibilă. „Asta înseamnă că a fost o problemă şi de birocraţie şi am propus aceste modificări. Sperăm că va fi mult mai simplu acum, mai mulţi fermieri se vor asigura și vor avea o predictibilitate a afacerii lor. Pentru că, până la urmă, managementul riscului vorbeşte de predictibilitate”, a adăugat specialistul.
„În numele fermierului, pentru fermier, reprezentând drepturile fermierului”
Acest nou parteneriat va veni în ajutorul fermierilor care de multe ori, în momentul în care se duc la un asigurător sau la un broker, întâmpină probleme. Mai mult, sunt din ce în ce mai puţine companii care vin să facă asigurare pentru secetă. Orice piață de servicii care are un număr limitat de furnizori devine o piaţă care nu vine în sprijinul dezvoltării. „Trebuie să existe întotdeauna competiţie, mai mulţi furnizori. Ce oferă brokerul? În primul rând, oferă o consultanţă pentru analiza şi evaluarea riscurilor, care este individualizată pe fiecare fermier. Oferă posibilitatea participării consultantului, pe care brokerul îl pune la dispoziţia fermierului, la negocierile cu compania de asigurări, astfel încât pachetul de asigurare să fie perfect adaptat şi să răspundă cel mai bine nevoilor fermierilor. Oferă posibilitatea de a primi oferte alternative, de la mai mulţi furnizori, ca alegerea să fie cea mai potrivită cost-eficienţă. Toate documentele sunt făcute cu sprijinul şi asistenţa consultantului din broker. Deci asigurăm o consiliere permanentă şi o monitorizare pe parcursul desfăşurării acestui contract între asigurător şi fermier”, a detaliat Florian Ciolacu.
În cazul în care există daune produse de cauze naturale asupra bunurilor sau asupra culturilor, se oferă o consiliere din partea brokerului pentru dosarul pe care trebuie să-l facă fermierul şi pentru stabilirea concretă a elementelor din acel dosar, unde de multe ori apar probleme. „Sperăm ca mai mulţi fermieri să adere la acest sistem de asigurare. Trebuie să ne gândim că resursele statului în ce priveşte despăgubirile nu vor fi niciodată suficiente să acopere sau că alte motive vor duce la reducerea productivităţii fermierilor şi orice calamitate, orice situaţie naturală poate să expună unui risc major afacerea unui fermier. Fiecare lucru trebuie privit cu mare grijă. Managementul riscului asta face”, explică directorul executiv al Clubului.
Astfel, toate serviciile oferite de acest broker fermierilor fac parte dintr-un pachet ce trebuie privit ca un acces la servicii de încredere, oferite de o companie care le aparţine lor.
Și acesta este mesajul pe care Clubului Fermierilor Români încearcă să îl transmită: se facilitează servicii, se susţin negocierea şi finalizarea contractelor cu asigurătorii, care lucrează în numele fermierului, pentru fermier, reprezentând drepturile fermierului. „În general, brokerii sunt intermediari între asigurători şi fermieri. Lucrăm şi cu asigurătorii, încercând să identificăm alături de ei soluţii noi care nu sunt încă în România disponibile, pentru ca fermierii români să aibă acces la ele. Clubul face reprezentarea fermierilor, asta înseamnă că identificăm problemele împreună cu fermierii, dar şi cu experţi consultanţi, fiscali, jurişti, analişti de risc, le punem în discuţie în cadrul unor comitete, a unor grupuri de lucru, elaborăm prevederi, propuneri, inclusiv de modificare a unor acte normative, pe care mergem şi le depunem, le susţinem la autorităţi, astfel încât lucrurile să funcţioneze mai eficient şi mai repede”, a specificat Florian Ciolacu.
Hrana curată și redresarea biodiversității, noile strategii CE
Strategia „Farm to Forck” sau „De la furcă la furculiţă” a fost lansată de Comisia Europeană concomitent cu strategia privind Biodiversitatea pentru 2030 și cu un plan de acțiune asociat pentru protejarea naturii și inversarea degradării ecosistemelor. Acesta își propune să redreseze biodiversitatea Europei până în 2030, cu beneficii pentru oameni, climă și planetă.
Aceste două strategii extrem de importante vor influenţa nu doar agricultura, ci și traiul oamenilor. „Politica Agricolă Comună este probabil cea mai importantă, cu bugetul cel mai mare, și a fost preocupată în ultimii ani, pe bună dreptate, de patru mari provocări. Prima e legată de schimbările climatice şi aţi văzut că UE este totuşi un campion în pactul de mediu; pierderea biodiversităţii, care influenţează şi viaţa oamenilor şi agricultura; vulnerabilitatea sănătăţii populaţiei, care e legată de o dietă necorespunzătoare, şi o să vedeţi cum influenţează aceste strategii politica privind sănătatea populaţiei, şi impactul asupra structurii şi funcţionării sistemului alimentar, pentru că sistemul alimentar şi agricultura s-au adaptat cerinţelor populaţiei, producând mai mult”, a explicat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
Aceste patru mari schimbări au ca obiectiv restabilirea şi protecţia biodiversităţii până în 2030, respectând şi asigurând printr-o agricultură şi un sistem alimentar sustenabile un nivel de acces al populaţiei la o hrană mai curată şi, spune CE, la prețuri decente, care să o facă accesibilă tuturor. „Din păcate, aceste strategii nu au încă o fundamentare prin analize economice detaliate şi prin modificări în strategii individuale privind sănătatea, directiva nutrienţilor, directiva pesticidelor şi aşa mai departe”, a adăugat Florian Ciolacu.
Temerile sunt legate de faptul că lipsește o analiză care să arate dacă va mai exista suficientă hrană la acel nivel de calitate accesibil tuturor, astfel încât să nu avem o problemă de siguranţă alimentară în Europa.
Vom avea suficientă hrană?
Obiectivele specifice prevăd ca suprafaţa agricolă ecologică să ajungă, până în 2030, la 25% din terenurile agricole; reducerea pesticidelor chimice cu 50%; reducerea riscurilor asociate utilizării pesticidelor cu 50%; reducerea îngrăşămintelor cu 20%; reducerea vânzării de antibiotice pentru animale cu 50%. „Întrebarea este: reducerea acestor pesticide, a utilizării pesticidelor şi fertilizanţilor, nu pune sub semnul întrebării posibilitatea de a asigura necesarul de alimente către populaţie?”, se întreabă Florian Ciolacu. Mai mult, o reducere a substanţelor puse la dispoziţia fermierului va duce la reducerea productivității, a sănătății plantelor dacă nu vor fi înlocuite cu alte produse bio, spre exemplu. „Concluzia este că populația trebuie să conștientizeze că va fi hrană mai puţină, mai de calitate, mai scumpă şi e sub semnul întrebării accesibilitatea la această hrană. Acum, amintiţi-vă ce spun de fiecare dată când vorbim de obiectivul „piatra unghiulară”, pe care se sprijină Politica Agricolă Comună. Zice aşa: 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene trebuie să aibă acces predictibil la hrană – adică şi în anul care vine, ieftină şi de calitate. Adică eu trebuie să-i asigur pe oamenii ăştia că toţi vor avea hrană. De aia preţurile în Uniune sunt cumva, prin aceste subvenții, ținute sub control”, arată directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
Dar schimbările climatice și alimentația necorespunzătoare sunt realități cu care omenirea se confruntă. Un raport al ONU de acum doi ani arăta că trebuie acționat ca aceste schimbări să nu devină ireversibile. „În 50 de ani, consumul s-a triplat, 90% din pierderea biodiversităţii e produs de această creştere a consumului, 55% din populare, 30% din popularea apelor... toate astea, consumul ăsta excesiv, cu o dietă necorespunzătoare care a dus la probleme de sănătate pentru populaţie, toate astea trebuie corectate. Dar ele trebuie corectate gradual şi, atenţie, nu toate ţările sunt pregătite să facă simultan aceşti paşi. Iar România e un caz specific în care eu nu cred că suntem pregătiţi în momentul ăsta”, susține Florian Ciolacu.
Dar pentru ca aceste măsuri să fie coerente, fermierii și reprezentanții lor trebuie să fie prezenţi, vocali şi activi în dezbaterile europene.
Pe lângă cele patru mari schimbări importante, Politica Agricolă Comună, strategia „Farm to Forck”, strategia privind Biodiversitatea și Pactul Ecologic European (Green Deal), există schimbări în multe alte planuri ale Comisiei Europene ce trebuie aplicate. Iar toate vor duce la schimbări care încă nu sunt suficient de bine analizate, crede specialistul, pentru a se vedea impactul asupra accesului la hrană şi siguranţă alimentară: „Sunt stabilite nişte obiective climatice, o foaie de parcurs în care vorbim de o reducere a emisiei gazelor cu efect de seră cu 50-55%; Sistem alimentar sustenabil, o nouă propunere legislativă a Comisiei Europene; Sistem de certificare a stocării carbonului; Directiva pesticidelor – sunt în revizuire –, Directiva nutrienţilor; Etichetarea produselor...”
Costuri mai mari de producție în UE?
Aceste restricții se abat asupra producătorilor de orice fel din agricultură, industriei alimentare şi există riscul ca importurile din afară, din ţări din afara Uniunii Europene să continue, în condiţiile în care un producător din UE are parte de costuri mult mai mari.
Și iarăşi producătorii din Comunitatea Europeană vor intra în competiție cu alţi producători din afara Uniunii Europene care nu respectă aceleaşi condiţii – cam asta arată experienţa ultimilor 20 de ani. „Tratatele comerciale UE, cum e Tratatul MERCOSUR, care nu e ratificat încă, vor permite importul de carne de vită din Argentina, de porumb, de soia etc. Astea toate în condiţiile în care vorbim de un buget redus pentru PAC, deci mai puţini bani pentru fermieri, condiţii mai stricte de mediu, reducerea capacităţilor pe care ei le pun în funcţiune ca să-şi asigure productivitatea – nutrienţi, pesticide... –, reducerea suprafeţei, pentru că ei vor trebui să lase o suprafaţă nelucrată din suprafaţa agricolă, ţinta e de 25%, și o suprafață să fie exploatată ecologic. Prin urmare, toate aceste condiții trebuie văzute integrat. Reţineţi: subvenţia pe care Uniunea o acordă fermierilor pentru agricultură nu este un bonus pentru fermieri. Subvenţia este un sprijin direct pentru competitivitate, pentru asigurarea funcţionării, existenţei acestor ferme care dau de mâncare oamenilor”, subliniază Florian Ciolacu.
Spre exemplu, în Elveţia valoarea subvenţiei din valoarea producţiei agricole este 75%, iar în Japonia, de 80-85%. Aceste două ţări civilizate şi foarte bine organizate au înțeles că, dacă vor să aibă hrană mai bună, mai ieftină și mai sănătoasă, trebuie să ofere o finanțare mai mare.
Iar la nivel de UE, discuțiile purtate sunt despre reducerea subvenţiilor sau plafonarea lor.
Reprezentare și servicii pentru toți fermierii români
În aceste condiții, fermierii trebuie să lucreze și să fie reprezentați la Bruxelles pentru a stabili clar ce poate România să își asume. „Trebuie să batem cu pumnul în masă şi să spunem: «astea sunt condiţiile pe care noi le punem»; trebuie să ne apărăm oamenii, fermierii, antreprenorii din agricultură, din industria agroalimentară, producători-procesatori, astfel încât la finalul acestor schimbări să nu devenim furnizori de servicii pentru alţii care ştiu şi vin să ne organizeze mai bine în România viaţa şi munca în agricultură”, a punctat Florian Ciolacu, subliniind în încheierea discuției că serviciile Clubului Fermierilor Români și reprezentarea la nivel de Bruxelles sunt pentru toți fermierii români, nu doar pentru cei ai clubului.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
S-au terminat banii pentru irigații, în primele cinci zile
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat azi, 7 iulie 2020, epuizarea fondurilor europene pentru finanțarea infrastructurii secundare de irigații, disponibile prin intermediul submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
În intervalul 1 – 6 iulie 2020, AFIR a primit online 95 de solicitări de finanțare în valoare totală de 92,77 milioane de euro. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanțare este de 43.700.259 de euro, iar plafonul de depunere a fost de 65,55 milioane de euro, respectiv 150% din alocarea menționată mai sus.
Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) și Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) pot obține, în cadrul acestei submăsuri, fonduri 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de un milion de euro. Achiziția de echipamente de irigat este limitată la un procent de cel mult 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
„Procesul de depunere a decurs fără probleme. A fost mai simplu în această sesiune de depunere datorită modificării din ghid privind faptul că solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar și certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obținute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituții emitente, în baza protocoalelor semnate și cu acordul beneficiarului. Ne-a scutit de un efort în plus”, a precizat Daniel Stroe, președinte OUAI Grivița, județul Ialomița.
Și Emil Popescu, președinte OUAI Mărculești SPP A, din județul Călărași, speră să reabiliteze stația pe bani europeni și să poată iriga toți fermierii din organizație. „Împreună cu noi a depus proiect și un alt OUAI, care se află situat la un așa-zis cap de linie. Între noi sunt aproximativ 600 ha de irigat. Sperăm ca odată reabilitată stația, să putem iriga. Este mare nevoie de infrastructură de irigații și faptul că avem posibilitatea să reabilităm sistemul prin fonduri europene ne ajută foarte mult”, a menționat Emil Popescu.
De la demararea PNDR, în 2015 și până în prezent, AFIR a primit solicitări de finanțare pentru infrastructura de irigații în valoare totală de peste 580 de milioane de euro, din care 6,8 milioane de euro au fost pentru zona ITI – Delta Dunării. Valoarea contractelor de finanțare încheiate se ridică la 393,3 milioane de euro, din care 6,8 sunt finanțări din arealul ITI – Delta Dunării.
AFIR a plătit beneficiarilor submăsurii 4.3 – componenta infrastructură de irigații fonduri în valoare de 157,6 milioane de euro, până în prezent. Din această sumă, 4,3 milioane de euro reprezintă plăți aferente proiectelor din zona ITI – Delta Dunării. „Pentru întreaga perioadă de programare financiară 2014 – 2020, alocarea aferentă investițiilor în infrastructura secundară de irigații a fost de aproximativ 441 de milioane de euro”, precizează reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din PNDR 2020, sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat, înainte de termenul-limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse are un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective. Excepție fac primele cinci zile calendaristice din fiecare etapă de depunere stabilită, când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului din nivelul alocării sesiunii.
Seceta, a doua lovitură după pandemie. Constanța, cel mai afectat județ
Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.
Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.
Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.
E nevoie de perdele forestiere!
Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.
Calamități de până la 100% și în arealul Costinești
Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.
Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.
Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea
Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.
„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.
În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.
Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața
Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.
Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.
Irigațiile au devenit obligatorii
În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.
Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.
Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.
Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.
La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.
Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:
- Constanța: 416.000 ha
- Tulcea: 129.000 ha
- Ialomița: 123.000 ha
- Brăila: 97.000 ha
- Buzău: 75.000 ha
- Galați: 61.000 ha
Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:
- Constanța: 13.000 ha
- Tulcea: 13.000 ha
- Ialomița 25.000 ha
- Brăila 100.000 ha
- Buzău 7.000 ha
- Galați 27.000 ha
Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici: detalii proiect (pdf)
Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Soluția antisecetă, irigațiile de fermă
Lecția dură oferită de secetă anul acesta i-a făcut pe fermierii din vestul țării să se gândească la soluții individuale pentru sisteme de irigații. Conform informațiilor oferite de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, din cele aproximativ trei milioane de hectare care erau irigate în România înainte de 1989, în momentul de față ar mai putea beneficia de apă doar vreo 600.000 de hectare, dar în mod real se irigă ceva mai mult de 130.000 de hectare. Restul, până la opt milioane de hectare cât are arabilul României, așteaptă mila naturii pentru a avea apă.
Deși zona de vest a țării se bucură de o mare tradiție în ceea ce privește lucrările de îmbunătățiri funciare, seceta și-a spus din plin cuvântul. Mare parte a amenajărilor hidrografice din Câmpia de Vest vizează sisteme de îndiguire și canale de desecare. Suprafața potențial irigabilă la începutul anilor `90 era de 34.114 hectare, cu mult sub necesarul de apă al zonei. Pe măsură ce „timpul democrației” s-a scurs, această capacitate minusculă de irigare a devenit nefuncțională. Pompele energofage au fost mâncate de rugină, iar canalele năpădite de bălării.
În aceste condiții, sunt tot mai mulți fermierii care consideră că ajutorul cel mai consistent pe care l-ar putea primi din partea statului ar fi apa pentru irigații.
Ioan Ciceo, fermier Grabaț – Timiș: „Canalele există. Trebuie curățate și cu niște pompe moderne se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși.”
Apa se poate stoca
Ioan Ciceo de la Grabaț (Timiș) are o fermă de peste o mie de hectare și se află la aproximativ 25 km de râurile Bega și Mureș. „Dacă aș avea sursa de apă, mi-aș face singur investițiile. Ar fi bine dacă și Mureșul, și Bega ar trece pe la capătul parcelei, atunci ne-am ajuta singuri, n-am mai avea nevoie de mila statului. Trebuie gândite strategii pe termen lung și niște investiții pe care Ministerul Agriculturii ar trebui să le facă pentru a aduce apa. Apa se poate stoca. La ora actuală, există tehnologie să duci apa până în vârful muntelui, darămite pe câmp. Se poate aduce pe canale sau, mai modern, prin conducte de capacitate mare. Canalele există. Ele trebuie curățate și se pot înfolia cu membrane de cauciuc, să nu se piardă apa. Cu niște pompe moderne, se pot umple cu apă sau chiar se pot gândi lacuri mari pe lângă Bega sau Mureș, unde se pot pompa cantități mari de apă, de care să putem beneficia în anii secetoși. Noi nu producem numai pentru noi, producem pentru economia țării. Dacă am avea apă, am putea obține producții mai mari. Încă de la semănat, am putea merge pe densități mai mari și, chiar dacă nu plouă, apăsăm pe buton și dăm drumul la apă”, arată fermierul timișean.
Marinel Horablaga, director SCDA Lovrin: „Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru.”
SCDA Lovrin, sistem de irigații propriu și perdele forestiere
La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, un sistem propriu de irigare ar putea prinde contur chiar de anul acesta, măcar pe hârtie. „La Lovrin, dacă nu vom face irigații, vom avea probleme. Ne gândim la un sistem de colectare a apei și la un sistem de irigații propriu. Stațiunea nu a fost gândită cu un sistem de irigații, iar ca să aduci apă de la Mureș pe canalele noastre este practic imposibil. Singura soluție viabilă pe care o avem este aceea de a decolmata bălțile pe care le avem pe teritoriul nostru. Să sperăm că decolmatându-le vom ajunge la pânza de apă freatică și vom reuși să acumulăm cantități suficiente de apă, deși pânza freatică a scăzut foarte mult în ultimul timp. Anul acesta, vom scrie un proiect pe fonduri europene prin care să irigăm măcar parcelele de teren de la Gotlob. Acolo, avem aproximativ 400 de hectare grupate, afectate cam pe patru hectare de sărătură, pe care în anii ploioși băltește. Ne gândim ca prin proiect să excavăm acea zonă, până vom ajunge la apă, și, în paralel, să creăm un sistem de perdele forestiere. Vom pompa apa prin tuburi subterane până la marginile parcelelor, de unde să putem iriga. Sper ca până în luna octombrie să depunem proiectul și de la anul să ne apucăm de treabă”, a precizat directorul SCDA Lovrin, Marinel Horablaga.
Cosmin Micu, fermier Mănăștur – Arad: „S-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații.”
Culturi salvate de lacuri de acumulare
La Mănăștur, în județul Arad, tânărul fermier Cosmin Micu nu a mai așteptat bunăvoința statului și a transformat deja un ogaș care traversa ferma de peste o mie de hectare într-o acumulare hidrografică importantă, care la această oră este în măsură să asigure cantitatea de apă necesară măcar în parte culturilor. „Mă gândesc la o soluție pentru irigat încă din 2017. Am început să decolmatez în zonele joase pentru a acumula apa necesară. Am reușit să acumulez undeva în jur de 20.000 – 30.000 de metri cubi de apă, dar mă gândesc să acumulez până la 500.000 de metri cubi pentru a fi asigurat în situații de secetă. Anul acesta, pe repede-nainte am irigat 50 ha de grâu. Am reușit să aplic cam 30 l/mp și grâul arată foarte bine. Unde nu am reușit să aduc apă, grâul s-a uscat în proporție de 20%”, ne-a spus fermierul arădean.
Programul de irigații gândit de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, se bazează pe reabilitarea fostului sistem național de irigații, care nu cuprinde însă și zona de vest a țării. În aceste condiții, Cosmin Micu consideră salvatoare sistemele individuale de irigat, adaptate la nevoile fiecărei ferme: „N-o să poți să irigi toată România cu apă din Dunăre sau cu apă din Prut, pentru că nu te afli în zona respectivă. Atunci s-ar putea gândi, așa cum am făcut și eu, niște sisteme de irigare cu lacuri de acumulare. Foarte multe bălți din Banat s-au astupat, s-au colmatat și au crescut buruienile pe ele. Cred că dacă ar fi decolmatate, ar avea un aport important în ceea ce privește irigațiile. S-ar putea planta pomi în jurul bălților și s-ar crea un microclimat în zonele respective. Am observat că acolo unde am săpat, au apărut egrete, dar se poate practica pe viitor și pescuitul. Din păcate, nu există o măsură pe actualul PNDR care să ne sprijine să ne putem face propriile sisteme de irigații. Noi nu suntem în OUAI-uri, pentru că nu ne aflăm pe o zonă în care au fost sisteme de irigat, așa că am rămas pe dinafară. E păcat să avem atâtea cursuri de apă și noi să ne plângem că suferim de secetă. Nu este normal. În Arad avem Mureșul, avem Crișul, avem numeroase pârâuri care se revarsă aproape an de an când plouă mai mult. Nu putem să ne facem că nu observăm asta. Noi suferim de lipsa apei, în timp ce cursurile noastre de apă fie se deversează aiurea, fie irigă terenuri prin alte țări”.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicitate
Revista
