Astăzi, 18 septembrie 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, a anunțat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Pe 15 septembrie s-a încheiat campania de depunere a cererilor de solicitare a despăgubirilor, la final fiind depuse 28.112 cereri din totalul de 34.647 fermieri afectați de seceta pedologică. Cele mai multe solicitări le înregistrează județul Constanța – 4.786, urmează județele Brăila - 3.005, Tulcea - 2.630, Ialomița - 2.559, Călărași – 2.114, respectiv Buzău, Galați, Timiș, Vrancea și Vaslui, cu peste o mie de cereri.

Reamintim cuantumurile maxime ale ajutorului de stat privind despăgubirile pentru seceta pedologică: grâu - 925 lei/ha; secară - 925 lei/ha; triticale - 805 lei/ha; orz - 912 lei/ha; orzoaică - 951 lei/ha; ovăz - 772 lei/ha; rapiță - 1002 lei/ha.

Cezar Gheorghe, consultant senior și analist în cadrul Clubului Fermierilor Români, realizează săptămânal rapoarte privind piața cerealelor. Mai jos, despre piața grâului, orzului, florii-soarelui și porumbului, la data de 15 septembrie 2020, raportul de la această dată conținând informații despre piața din țara noastră, cât și despre raportul USDA septembrie 2020.

GRÂU

Cotațiile grâul în bazinul Mării Negre au înregistrat un salt consistent. „Plecând de la un nivel de 200-202 USD/tonă în FOB, astăzi ele se văd undeva la nivelul de 217-219 USD/tonă în FOB ceea ce indică o creștere echivalentă în portul Constanța la un nivel 177-177,5 euro/tonă în CPT. Comparativ cu perioada de presiune exercitată de recolta rusească, avem un plus de 12 euro/tonă”, arată Cezar Gheorghe.

În plan intern, nivelul de preț este de 870 lei/tonă pentru grâul de furaj și 900-930 lei/tonă pentru grâul de panificație la unitățile de procesare.

ORZ

Cotațiile în bazinul Mării Negre sunt la nivelul de 190 USD/tonă, ceea ce reflectă un nivel de 155-157 euro/tonă CPT Constanța. „Timpul orzului nu a sosit încă. Taxele de import în Uniunea Europeană sunt: 12 euro pentru grâul de furaj, 16 euro pentru orz, 0 euro pentru porumb”, precizează analistul Clubului fermierilor Români.

FLOAREA-SOARELUI

Capacitatea inițială de aproape trei milioane de tone s-a evaporat din cauza condițiilor dure de secetă pedologică, agregată cu temperaturile crescute. „Astăzi, certitudinea se joacă în jurul a maximum 2 – 2,2 milioane de tone. Însă, din acest bazin se alimentează mulți jucători, procesatorii interni, exportatorii și procesatorii vecini (Ungaria și Bulgaria). În cifre, lucrurile ar trebui să fie exprimate cam așa: procesatorii interni circa 1,5-1,6 milioane tone necesar agregat; exporturi: circa 600.000-700.000 de tone, cu destinație Franța, Spania, Amsterdam, Rotterdam; procesatorii externi (Ungaria și Bulgaria) circa 700.000 tone. Cifrele însumate ne arată un deficit de circa 800.000 tone, fără a lua în calcul cumpărătorii mici din porturile dunărene, incluzând aici și navele de 3.000-4.000 tone ce iau calea Turciei sau în amontele Dunării spre fabrici din Germania sau Slovacia. În ultimii ani, vecinii, în special cei din Bulgaria, au dezvoltat un apetit deosebit pentru semințele din apropierea Dunării, cu volume de circa 400.000-600.000 anual. Câmpiile de Vest sunt foarte apropiate de zonele de originare ale celor două fabrici maghiare aparținând unor giganți industriali, ce au un grad de atragere a semințelor românești apropiat de 400.000 tone anual. Firește, piața este liberă, în special în interiorul Uniunii Europene, însă tocmai acest lucru, ne transformă într-o piață facilă de originare și ne expune la un deficit intern, în special în ani ca acesta, ce are deja o tendință repetitiva la orizont. Cu alte cuvinte, piața internă de procesare nu are niciun mecanism de auto-apărare în condițiile date. Nu discutăm aici despre măsuri radicale, însă piață locală ar trebui să fie securizată prin mijloace normale”, detaliază Cezar Gheorghe, care continuă: „Dacă piața locală a procesării nu este acoperită, consumul intern este expus. Ce înseamnă expunere în imaginea actuală? În primul rând, materia primă nu poate fi acoperită din alte părți ale regiunilor înconjurătoare din mai multe motive ce țin de proximitate și cost al vieții”. Din Ucraina este exclus, din cauza regimului vamal care nu rambursează TVA. Rusia începe să-și dorească tot mai puțin să exporte materia primă, ceea ce o exclude, de asemenea, de pe radar. Bulgaria, Ungaria sunt excluse de pe listă din cauza suprafețelor mici de producție intensivă a florii-soarelui și a faptului că ele originează în Romania. Serbia, în mod identic, cumpără semințe din România pentru procesare în piață lor locală, iar celelalte state europene au un nivel mic de producție (în afara Poloniei și a Germaniei), ele fiind dependente de originarea din zonele est-europene.

„Sumarizând cele de mai sus doar în cele două elemente, de proximitate și de cost al vieții, avem câteva concluzii:

• În est nu se poate origina din cauza protecționismului local. În politicile interne din est, acest lucru generează valoare adăugată asupra produsului final (uleiul brut), crește nivelul industriei în plan orizontal prin conexare, aducând o rată de angajare a populației crescută, o definire a rolului în piață ca producător (ulei și șroturi), nicidecum ca exportator de materie primă;

• În vest, din cauza costului vieții, un element de politici publice ce ține de venituri și cheltuieli pe cap de locuitori (PIB), floarea soarelui nu se poate origina. Aritmetica este foarte simplă. Piața vestică are alte prețuri de desfacere a produsului finit, iar cumpărătorul final poate susține acest lucru datorită nivelului de venituri mai ridicat față de cel românesc. În termeni ce țin de agribusiness, vestul suportă costul de originare românesc, ce este compus din prețul mărfii, logistica, personalul angajat, costurile de operare portuară, costurile de transport maritim în Mediterana, costurile financiare ale capitalului de lucru și ale pierderilor din cele patru manipulări, siloz-transport-port-transport maritim. În continuarea procesului, vestul Europei controlează eficient costurile de procesare, prin facilități moderne, aducând la raft, prin brand-urile proprii, o marfă ce își are originea primară în România, cu valoare adăugată mult mai mare, dar care este suportată de piață prin nivelul de venituri ridicat față de populația românească. Asta este, în esență, componenta „costul” vieții în această analiză.

• Ce se întâmplă dacă procesatorii din România nu au materia primă necesară pentru a acoperi cererea? Importă ulei brut din Est, adică plătesc costul de operare local și al transportului din originea Estică, pentru a-și menține cota de piață a brand-ului propriu. Hypermarket-urile vor inunda rafturile cu ulei din țări terțe. Ambele variante generează costuri și, în special, a doua generează probleme de calitate. Din cauza identității produsului ieftin, trasabilitatea calitativă este cel puțin precară. Lanțul de igienă sau siguranță a hranei nu are standarde ridicate ca în unitățile de procesare de top din România. Obscuritatea produsului ieftin din țările limitrofe ține sub semnul întrebării nivelul de siguranță alimentară. Și aici discutăm despre anumite elemente costisitoare în procesul de siguranță alimentară, respectiv analizele produsului primar în ceea ce privește rezidurile pesticide, metale grele, radioactivitatea. Numai pentru reziduurile pesticide, setul de componente cu limitele superioare de evitat, constă într-un tabel de 800 de elemente, izvorâte din legea 178/2002 a Uniunii Europene, precum și testul de eliberare. După procesare, uleiul trebuie ținut în tancuri imense, de 4.000-6.000 de tone pentru efectuarea testelor finale de contaminanți. Cele de mai sus generează costuri ce sunt înglobate într-un produs finit. Doar citind cele de mai sus putem înțelege de ce un brand local costă, iar unul obscur poate fi și cu 40% mai ieftin. Este vorba despre standarde de producție și respectarea normelor de siguranță alimentară.”

Prin urmare, piața noastră locală trebuie stimulată să producă. Siguranța și securitatea alimentară a României trebuie să fie reper principal în toată activitatea lanțului agri, cu susținerea firească a reprezentanților statului român. „Nu generăm soluții, căci nu avem capacitatea să o facem, însă ar trebui motivată vânzarea către procesatorii locali prin diverse mecanisme de esență financiară, tangențe cu clasica subvenție, cum ar putea fi subvenționarea costurilor financiare aplicate înființării culturii de floarea-soarelui în raport de vânzarea către piața locală. Transferând subiectul discuției la nivel de activitate prezentă, putem spune că asistăm la un raliu în piață. Exact din motivele de cerere constantă și ofertă scăzută, prețurile sunt imposibil de prezis”, spune analistul.

Pe 10-11 septembrie 2020, în sudul țării, prețul florii-soarelui era 1.600 lei/tonă, în perioada 12-14 septembrie a crescut la 1.730 lei și apoi a depășit 1.800 lei/tonă.

„Asistăm la un final în care întrebarea cumpărătorului va fi „cât vrei pe marfă?”, ceea ce denotă în modul extrem cererea mare versus oferta mică”, punctează Cezar Gheorghe.

În susținerea celor de mai sus, analistul Clubului Fermierilor Români vine cu date din Ucraina, Rusia și Argentina, ca proiecție viitoare.

Ucraina va avea, la rândul ei, un nivel al recoltei de semințe de floarea-soarelui scăzut. Plecând de la un potențial inițial de 17 milioane de tone, estimările de astăzi conduc la 13-13,5 milioane de tone, recoltarea fiind în curs. Prețurile oferite de pleiada de procesatori de pe teritoriul ucrainean ating niveluri de 490-495 USD/tonă, adică 2.000 ron.

Prețurile cerute pentru uleiul brut în condiția FOB Chornomorsk cu livrare în octombrie 2020 au fost la nivelul de 1.020 USD/tonă, în timp ce ofertele de cumpărare s-au situat la nivelul de 980 USD/tonă. Ca o medie a tranzacțiilor, 990 USD este realist. Ofertele de cumpărare din India s-au aliniat la valoarea de 1.035-1.055 USD/tonă CIF, adică livrate în destinație.

Rusia scade în potențial de la o prognoză de 14 milioane tone, la un estimat de 11,5 milioane tone, ceea ce diminuează cu 2,5 millioane recolta de semințe rusești. Prețurile rusești sunt și ele în creștere. Alinierea cu Ucraina este evidentă în bazinul Marii Negre.

Argentina scade nivelul suprafeței ce se însămânțează cu semințe de floarea-soarelui, de la 1,7 milioane hectare la 1,5 milioane. Există un deficit de 200.000 hectare, ce se va traduce printr-un gol de producție de aproximativ 600.000 de tone. „Judecând traseul semințelor argentiniene din ultimii ani favorizate de costul logistic, estimăm un minus de acoperit în destinațiile din Europa, fie că se numesc Spania, Amsterdam sau porturi franceze, lucru ce va pune și mai multă greutate în prețul de originare est-european”, apreciază analistul.

PORUMB

Sudul României, regiuni întinse din Moldova și Dobrogea sunt efectiv pârjolite. Prin urmare, de la o estimare ințială de 14,5 milioane de tone, trecând prin estimarea de săptămână trecută de 12,3 milioane, astăzi prognoza se reduce la un 11,3 milioane de tone.

Situația de astăzi este de a dreptul dramatică, fermierii sunt într-o situație foarte dificilă. Consumatorii din piața internă au dificultăți imense în a găsi materia primă pentru furaj în fermele de animale. Prețurile arătate de 750-800 lei/tonă,  în unele cazuri și mai mari, sunt penalizate de lipsa recoltelor în zonele afectate. „Zona de Vest a României indică însă o stare a producției de porumb plină de potențial. Logistica este cea care penalizează prețul final, 650 lei/tonă fiind un indicator prezent. Costurile de transfer până în sudul României sau în portul Constanța depășesc cu ușurință 100 lei/tonă, ceea ce face ca prețul din portul Constanța să se situeze în jurul a 750-760 lei/tonă. Influența ucraineană este și ea prezentă în ecuație. Producția lor este diminuată, așa cum se vede și din raportu USDA. Rusia, de asemenea, se află în scădere de producție, aceste două regiuni fiind chei de control în prețurile din bazinul Mării Negre. Totul este coroborat cu producția estimată în SUA ce va fi în scădere, agregat cu Brazilia și Argentina”, menționează Cezar Gheorghe.

Raport USDA, septembrie 2020

GRÂU

Producția rusească este estimată la același nivel că în raportul trecut, 78 milioane tone, în ciuda entuziasmului colectiv local ce indică între 80 și 83,3 milioane tone. „O rublă foarte slabă, circa 76 RUB vs 1 USD, lipsa vânzărilor de gaz rusesc, prețul petrolului în Brent în jurul a 40 USD/baril (cu mențiunea că Rusia are nivel de profitabilitate la 42,5 USD/baril), sunt factori ce au determinat „umflarea” locală a producției”, explică Cezar Gheorghe.

Ucraina este, de asemenea, menținută la un nivel de 27 milioane tone, versus sursele locale ce o poziționează la un nivel de 26 milioane ca medie a estimărilor. „Față de luna trecută avem o creștere a producției de 4,46 milioane tone la nivel global, un consum mai mare cu 0,76 milioane tone și un nivel al stocurilor mai ridicat cu 2,58 milioane tone”, a continuat analistul.

În Marea Neagră, prețul grâului a crescut față de luna august 2020 de la un nivel de 200 USD/tonă FOB la un nivel de 217-219 USD/tonă FOB. Recoltarea fiind finalizată, originarea nu mai este atât de facilă și oferta se subțiază, fermierii depozitând cantitățile recoltate.

Pe scurt, Australia crește în producție cu circa 2,5 milioane tone până la un nivel de 28,5 milioane tone; Canada crește cu 2 milioane tone până la 36 milioane tone; Argentina scade cu un milion până la nivelul de 19,5 milioane tone; China crește importurile de grâu cu un milion de tone până la nivelul de 7 milioane tone; în Uniunea Europeană, lucrurile rămân statice, cum de altfel era de așteptat. „ este descrierea simplă a raportului USDA. Întrebarea rămâne vizavi de octombrie. Vor ridica producția rusească și o vor coborî mai mult pe cea ucraineană?”, adaugă specialistul.

PORUMB

USDA evaluează la 38,5 milioane tone nivelul de recoltă de porumb din Ucraina, cu un milion în minus. Alți observatori europeni văd recolta ucraineană la nivelul de 33 milioane tone, ministerul de resort la 33,5 milioane, iar Agritel și Ukrainean Grain Association la 35,3 milioane de tone.

Producția UE-27 este redusă cu 1,5 milioane tone, ajungând la un nivel de 66,3 milioane tone. Reducerea cea mai mare este contabilizată în dreptul României, cu 1,3 milioane tone, de la un nivel de 12,8 milioane tone la un nivel de 11,5 milioane tone.

Producția estimată a SUA scade cu 9,6 milioane tone din cauza efectelor furtunilor în Corn Belt (centura porumbului). Exporturile americane sunt cotate în creștere cu 2,54 milioane tone. Brazilia este cotată în urcare cu 3 milioane tone, până la nivelul de 110 milioane tone. „Exporturile de porumb sunt în creștere și pentru Brazilia, laolaltă cu SUA, însă apetitul Chinei este departe de a fi satisfăcut. Întrebarea rămâne unde se vor opri? Și cum? Acum doi ani, estimarea de import a Chinei se vedea într-un orizont de 5-10 ani la un nivel de peste 30 milioane de tone. Generat de cererea de ethanol și masa furajeră în rețete. Previziunile încep să se adeverească, dar 30 milioane tone rămân o cifră respectabilă, totuși. La nivel comprativ, ar fi egală cu 8% din producția SUA sau 80% din cea a Ucrainei”, precizează Cezar Gheorghe.

SOIA

Producția SUA este foarte puțin diminuată. În Brazilia producția este ridicată cu două milioane tone, până la un nivel de 133 milioane tone. Canada are un plus 0,2 milioane tone, până la un nivel de 6 milioane tone. Ucraina coboară pe fondul lipsei de precipitații.

„În prezent, se desfășoară un festival chinezesc în achiziții, insațiabilitatea Chinei fiind greu de satisfăcut. Nivelul de importuri de soia rămâne la 99 milioane tone, ceea ce este respectabil prin prisma dimensiunilor sale. Acest lucru înverzește cotațiile CBOT. Stocurile globale coboară cu 1,8 milioane tone față de luna august 2020, la un nivel de 93,6 milioane tone, parțial din cauza scăderii de producție din SUA și a creșterii consumului la nivel mondial”, arată Cezar Gheorghe.

Raportul complet al Clubului Fermierilor Români privind piața de cereale din 15 septembrie 2020, aici: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-15-septembrie-2020/ 

Ministerul Agriculturii a publicat și a pus în dezbatere publică pe pagina sa de internet, la rubrica „Transparență decizională”, un proiect de act normativ, o „OUG privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru situații de urgență pentru fenomenul de secetă pedologică”, care de fapt este o mare minciună electorală sau de altă natură, cu rol de a calma spiritele din agricultură, și așa foarte încinse și pe bună dreptate, mai ales după protestul cu tractoare al fermierilor din județul Constanța.

Din expunerea de motive a OUG am reținut - ,,În situația declarării stării de calamitate se creează premisele ca fermierii să se poată prevala de cadrul legislativ instituit în situația neîndeplinirii unor obligații contractuale, fără aplicare de sancțiuni. În lipsa adoptării măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, fermierii vor fi în imposibilitatea respectării clauzelor contractuale privind livrarea cantităților de produse angajate prin contract, prin neaplicarea clauzei contractuale cu privire la forța majoră de care aceștia ar putea beneficia în relația cu cumpărătorul, ceea ce ar conduce la perturbarea pieței. Totodată, situația ar putea avea un impact major negativ la nivel social asupra fermierilor și a membrilor familiilor acestora, prin punerea în executare a clauzelor contractuale pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în acestea și plata unor despăgubiri”.

După cum rezultă din expunerea de motive mai sus prezentată, oricine o citește ar înțelege că fermierul calamitat va fi apărat în raport cu prevederile contractuale neexecutate (adică nerespectate) deoarece se declară starea de calamitate.

Mai mult,  această înțelegere este întărită și de modul de redactare al art. 2 alin. 1, unde se arată că: ,,Starea de calamitate reprezintă răspunsul la o situaţie de urgenţă de amploare şi intensitate deosebite, determinată de tipul de risc de secetă pedologică, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat al acesteia şi necesar pentru înlăturarea eventualelor răspunderi contractuale și sancțiuni pe care le pot avea fermierii în relațiile comerciale”.

Așa cum se observă și este subliniat (n.r. – sublinierea ne aparține), articolul de lege din proiectul de OUG prevede exonerarea de răspundere contractuală și sancțiuni din relațiile comerciale. Adică mai pe înțelesul nostru, ar însemna că se poate invoca forța majoră și fermierul poate dormi liniștit, deoarece nu mai este expus niciunui risc contractual, fapt care din păcate nu este adevărat și în realitate această confuzie intenționată a oficialilor guvernamentali, poate fi asimilată mai multor posibile intenții, cum ar fi:

• interes electoral și astfel se arată fermierilor preocuparea guvernului pentru această chestiune solicitată imperativ de către producătorii agricoli;

• o mare lipsă de pregătire profesională a celor care se ocupă de redactarea și justificarea acestor proiecte de reglementări legislative;

• ambele motive mai sus expuse.

De ce fac această afirmație? Simplu, fiindcă specialiștii în legislație ai MADR ar fi trebuit să le spună oficialilor guvernului, în frunte cu ministrul Agriculturii, domnul Oros (sau cine a mai rămas, cât timp dânsul se plimbă prin țară), că acest proiect poate fi adoptat pentru viitor și nu pentru trecut. Acum poate că respectivii specialiști au studiat la facultățile de ,,top” ale noastre, unde pregătirea profesională nu era neapărat o necesitate. Această afirmație o fac și fiindcă în preambulul OUG se face vorbire de seceta de anul acesta, dar preambulul nu este prevedere legală, iar în text nu se spune nicăeri că s-ar aplica retroactiv, lucru care de altfel nu ar fi posibil legal, deoarece art.15 alin. (2) din Constituție, consacră expres principiul neretroactivității legii: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”. Jurisprudența Curții Constituționale este fermă în sensul unei interpretări riguroase și univoce a acestor prevederi constituționale, nelăsând loc la niciun fel de confuzii în privința modului și cadrului de aplicare a acestui text constituțional explicit.

În acest mod de interpretare există și o logică, fiindcă nu poți schimba regulile după terminarea meciului, iar în cazul nostru la momentul intrării în vigoare a legii campania agricolă de toamnă se va fi terminat de ceva timp. Chiar dacă campania agricolă nu s-ar fi terminat, tot nu era posibilă aplicarea, deoarece contractele se judecă după legea în vigoare la data încheierii lor.

Astfel, contractele vor fi derulate după prevederile în vigoare la data semnării contractului, iar prevederea din acest proiect de asimilare a stării de calamitate cu forța majoră își va produce efectele în viitor, adică de la anul.

Acest lucru este întărit și de prevederile actuale în vigoare din Codul Civil, unde se prevede posibilitatea invocării forței majore sau cazului fortuit după caz (nefiind același lucru), dar timpul în care poate fi invocat nu este prevăzut expres, deci se stabilește prin prevederile contractuale. Conform practicii contractuale, în general termenul de invocare este de 15 zile de la momentul producerii evenimentului de forță majoră, timp în care trebuie să prezinți documentele doveditoare certificate de Camera de Comerț. Artificiul juridic care se încearcă prin proiectul de OUG, adică alăturarea stării de calamitate la situația de forța majoră, tot nu are niciun efect asupra prevederilor Codului Civil privitoare la modul de invocare.

Astăzi, jumătatea lunii septembrie 2020, data când vorbim, aceste termene sunt caduce, depășite de mult și nu mai sunt de actualitate. Cu alte cuvinte, cine până la această dată nu a invocat forța majoră este bun de plată.

Poate totuși specialiști în legislație ai MADR s-au gândit și la o găselniță, de genul se adoptă OUG, aceasta își provoacă efectele ori până este atacată de Avocatul Poporului (doar acesta poate ataca la Curtea Constituțională OUG), sau își provoacă efectele până este aprobată prin lege și apoi este atacată la Curtea Constituțională. Problema este că după ce va fi declarată neconstituțională, toate situațiile vor fi repuse în forma inițială, adică iar se reiau executările de unde au rămas, plus haosul care va apărea, doar că atunci va fi un alt vinovat de imagine, ,,nemernica” de Curte Constituțională.

Mai este și o altă situație legată de contractele încheiate în cadrul OIPA și acestea se bazează pe un model de contract aprobat prin HG și care ce să vezi, nu conține clauză de forță majoră și până astăzi nimeni nu s-a sesizat, decât atunci când degețelul  …..a făcut probleme pe la spate, mă înțelegeți.

Revenind la proiectul de OUG, oare marii specialiști juridici din MADR nu s-au întrebat ce forță majoră să invoci la grâu sau orz, când contractul este în întârziere de executare de peste două luni?

Asta, dacă domniile lor pricep ce spun, adică de acum două luni trebuia livrat grâul, orzul sau rapița, adică onorată obligația contractuală.

La culturile de floarea-soarelui sau porumb, până la intrarea în vigoare a acestui proiect de OUG, campania agricolă va fi închisă, iar în plus adoptarea noii ordonanțe nu poate schimba termenul contractual pentru invocarea forței majore, care este de 15 zile de la producere. Păi, procesele-verbale de constatare a calamităților sunt eliberate de mult și au constatat acel moment al producerii evenimentului, deci nu mai pot fi modificate.

În primăvară scriam despre necesitatea apariției Ordinului 97 privitor la reglementarea constatării și emiterii proceselor verbale de calamitate și unde am motivat necesitatea acestuia și pentru a avea documente care să ateste forța majoră și să poată fi investite la Camera de Comerț.

Nimeni atunci dintre oficialii ministeriali nu au vrut să asculte implicațiile, cu toate că le-am spus public și prin adrese oficiale împreună cu colegii de la Asociația Producătorilor Agricoli din Brăila, dar toți la MADR sunt pricepuți, inclusiv unii colegi fermieri care se joacă de-a liderii naționali ai organizațiilor profesionale. Cu toții la acel moment nu au priceput sau nu au spus nimic, poate din cauza unor orgolii prostești, iar acum mulți fermieri sunt în situația de a suporta pagubele, iar pe unii îi vor costa fermele.

Sacrificarea „în scopuri electorale” a fermierilor

Mai mult, chiar dacă trecem peste motivele de fond privind neretroactivitatea, dar care nu vor fi acceptate de Curtea Constituțională și atenție Curtea poate fi sesizată și de avocații firmelor furnizoare de inputuri sau de cele de comerț cu cereale, mai sunt și motive de formă care vor face aplicarea imposibilă. Iar apropo, pentru cine nu știe încă, aceste firme au avocați și nu de genul specialiștilor de la MADR.

Nu are rost să ne aplecăm asupra modului primitiv de redactare al textului, deoarece în proiectul de OUG nu se definește de exemplu ce semnifică starea de calamitate, fiindcă în niciun caz nu poate fi ,,un răspuns la o situație de urgență”, fiindcă natura nu ne pune întrebări decât dacă ne vâjie capul din varii motive și vorbim cu copacii. Mai mult, se vorbește de invocarea stării de calamitate pentru an agricol sau campanie agricolă, dar astea durează de când până când? Asta dacă este cineva prin minister care are habar.

Domnule ministru, aveți cunoștință ce înseamnă an agricol sau campanie agricolă?  Sau colegii dvs., funcționarii specialiști au habar, fiindcă la drept sunt jalnici? De când până când durează, de la Crăciun la Bobotează sau de la Paște la Sf. Maria? Unde este definită această durată? Păi, domnilor, până aprobați OUG intrăm în noul an agricol 2020-2021, deci cum veți face??? În cât timp de la producerea evenimentelor puteți invoca starea de calamitate? Un an, poate doi, hai să fie cinci ca să aveți timp să vă organizați și să vă lămuriți ce înseamnă fiecare termen, asta și deoarece la câți luați banii degeaba prin minister, să vă ajungă timpul.

Ar mai fi o întrebare pentru onor conducerea MADR, cu contractele bancare sau financiare ce faceți?? Deoarece conform textului din proiect se poate invoca forța majoră în toate relațiile comerciale, adică inclusiv bănci, IFN, firme de leasing, deoarece nu s-a definit clar despre ce anume contracte vorbim. Nu mai discutăm că acum contractele sunt civile toate, nemaiavând un Cod Comercial, dar trecem peste astfel de detalii care sunt mărunte. V-ați gândit bine ce faceți, că aruncați băncile în constituirea de provizioane de risc și afectarea rezultatelor financiare? Ați vorbit și cu domnul Câțu sau domnul Isărescu, sau chiar credeți că aveți habar de economie și nu trebuie să mai vorbiți cu nimeni? Poate de economia de cunoaștere, fiindcă în rol de manageri la agricultură sunteți la pământ și habar nu aveți de implicațiile deciziilor pe care le luați. Eu sper totuși ca cineva să judece aceste documente.

Oare v-ați gândit la posibila reacție emoțională a tuturor acestor firme, gen furnizori de inputuri sau firme de comerț cu cereale care, pentru a evita orice riscuri, de mâine pot introduce la încasare biletele la ordin care sunt la scadență și pentru a nu mai fi aplicabilă OUG pe care o fluturați acum? Sau la faptul că băncile, în baza contractelor, pot trece la rambursarea anticipată a creditelor care sunt deja scadente și să nu mai acorde credite de restructurare a datoriilor? Ați prevăzut în OUG ce se întâmplă în cazurile de genul acesta? Asta în cazul teoretic că OUG aceasta ar avea aplicabilitate.

Dar să vă mai întreb și de faptul ipotetic că această OUG își produce efecte, celelalte firme ca furnizorii de inputuri, celebrii traderi, adică firme de comerț cu cereale, poate bănci, IFN sau firme de leasing, ele cum invocă forța majoră, la rândul lor? Fiindcă asta nu scrie pe nicăieri. Sau nu v-ați gândit?

Apropo, soluția la acest moment, și APA Brăila a spus-o din aprilie și e cam singura acum, este acordarea de linii de credit pe termen de minimum trei ani cu garanții de stat și care să poată fi folosite și la rambursări de credite scadente. Nu mai puteți acorda și subvenționarea dobânzii fiindcă înseamnă notificarea Comisiei Europene și mai trec două luni până la implementare, ceea ce va duce la situația să nu mai aveți ce credita.

Mai mult, noi la APA Brăila suntem INGINERI AGRONOMI, iar astfel de lucruri nu noi ar fi trebuit să le știm, ci cei care sunt la Direcția Juridică sau cum îi mai spune acum. Domnule ministru, faceți-vă milă de ei și schimbați echipa, că iau banii degeaba.

Realitatea este una singură pentru fermieri, se încearcă în scop electoral acoperirea incompetenței în gestionarea acestei mari calamități, adică a secetei, prin promisiunea unei rezolvări iluzorii, care din păcate nu mai este posibilă. Iar singurii care încă o dată, fără scrupule, sunt sacrificați sunt fermierii.

Alo, treziți-vă, oameni buni, că praful se va alege de agricultură cu actualii specialiști de la MADR!!!

Domnilor de la MADR, mai vorbiți și cu cei care se pricep, că tot prostii ies pe ,,ușă la dvs.”!!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

La sfârșitul anului 2011, apărea știrea că președintele  de atunci al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, domnul Nicolae Sitaru, demisiona din funcția deținută, ca răspuns la acuzațiile formulate de o serie de colegi de organizație privind modul de reprezentare a organizației în raport cu autoritățile de la aceea dată, motivul principal declarat fiind nivelul redus al subvenției acordat de către Ministerul Agriculturii. Poate or fi fost și alte discuții sau reproșuri reciproce, dar nu am detalii care să susțină o astfel de afirmație. După discuțiile purtate, domnul Sitaru a decis să facă un pas în spate și și-a înaintat demisia din funcția deținută, de președinte al LAPAR. Poate prea ușor, poate ar fi trebuit să lupte, poate ar fi trebuit să facă altfel, greu de spus, iar domnia sa și cei implicați știu cel mai bine.

Cert este că domnul Sitaru nu a blocat cu nimic tranziția spre o nouă formulă de conducere și în Consiliul Director lărgit care s-a reunit atunci s-a luat decizia de a-l numi în funcția de președinte interimar pe domnul Laurențiu Baciu, fermier din Bacău, care și-a dat acceptul pentru a se înhăma la această treabă, lăsând să se înțeleagă că lucrurile se vor schimba și că toate se vor îndrepta în favoarea fermierilor. Tot domnia sa avea să fie candidatul unic la Congresul convocat în 2012 și unde a fost ales în funcția de președinte fără a avea emoții în privința votului, iar ca formula să fie aproape perfectă, deoarece perfect este doar Dumnezeu, domnul Sitaru era ales membru în Consiliul Director, iar apoi la alegerile din 2016, domnul Laurențiu Baciu obținea un al doilea mandat, iar domnul Sitaru era ales vicepreședinte.

A urmat o ,,domnie tumultuoasă” de șapte ani și ceva sub conducerea fermă, poate ,,feroce” cum se exprima prin 2015 un ziarist, a domnului Laurențiu Baciu, dar a venit în 2019 un sfârșit la fel de agitat și tragic, finalizat cu o acuzație de delapidare, cu reținere pentru 24 de ore, urmată de punerea sub control judiciar de 60 de zile a președintelui de atunci. Această situație a dus la autosuspendarea președintelui Baciu și numirea unui președinte interimar, în persoana domnului Gheorghe Albu, iar în februarie 2020 a urmat organizarea unui congres, de unde a rezultat o conducere contestată până astăzi de o parte din asociațiile membre ale LAPAR. Astfel avem în prezent o organizație, poate cu notorietatea cea mai mare (nu neapărat cea mai bună), numită LAPAR, blocată deocamdată legal în propriile acțiuni sau inacțiuni, după caz. Spun asta deoarece pe 14 august 2020, o primă instanță a decis respingerea cererii de înscriere a noilor organe de conducere ale Ligii rezultate în urma congresului din februarie 2020, în registrul specific al Judecătoriei Sectorului 1 (decizia nu este definitivă, fiind cu drept de apel), ceea ce înseamnă că actuala conducere în acest moment nu este opozabilă terților – adică altor organizații, instituții, autorități.

De ce am considerat că este nevoie de acest articol? Mai ales datorită faptului că cei implicați în această organizație ar fi bine să reflecteze la problemele trecutului și la modul cum astăzi ele influențează prezentul, și cum poate o analiză a celor responsabili din această organizație să ducă la găsirea unor soluții, dar nu doar pentru unii, ci pentru toți membrii care au simțit nevoia de a intra în această organizație și care au simțit nevoia de reprezentare și să aibă unde să meargă să-și spună necazurile și nevoile.

Știu că voi fi acuzat de multe, dar acest material, pentru cine va dori să îl citească la rece, se dorește o analiză jurnalistică și nu opinia unui membru, iar LAPAR este cu certitudine un subiect pentru presa agricolă și nu numai, așa cum sunt toate organizațiile profesionale și care își doresc statutul de asociație publică. Ca principiu, dacă sunt asociații care nu doresc să fie analizate și supuse criticii publice, atunci să acționeze discret, precum lojile masonice sau alte organizații similare și nu mai există nicio problemă.

Revenind la ,,o scurtă istorie” a LAPAR în perioada domnului Baciu, aceasta a fost caracterizată, după opinia mea, de o puternică activitate mediatică, unde prezența în mass-media, la fel de fel de reuniuni și întâlniri, discuții cu autoritățile, era efervescentă, dar chiar dacă supăr, doar atât, efervescentă, fiindcă din păcate și LAPAR, și alte organizații profesionale înțeleg să stea doar în imaginea ,,liderului providențial”, dar pe care până în prezent eu nu l-am văzut sau identificat.

Tonul organizației prin vocea președintelui său era destul de agresiv, dar, din păcate, în anumite momente, cu elemente de agresivitate ,,animalică”, care personal nu cred că au făcut bine, deoarece jignirile nu sunt ușor digerate de nimeni. Amintesc aici replicile președintelui Baciu cu domnul Viorel Matei sau apoi cu fermierul Arnaud Perrein sau cu domnii Sitaru și Cornel Stroescu. Nu mă pronunț asupra faptului cine a avut dreptate sau nu, deoarece informațiile găsite sunt puține și uneori neconcludente, dar în mod cert tonul nu a fost cel mai academic, asta, ca să fiu elegant, iar dreptul la opinie nici în glumă nu trebuie sancționat, dacă dorești a avea o activitate vie în cadrul organizației, în condițiile în care aici activitatea se bazează pe voluntariat, nu pe salariu.

În perioada anilor 2012-2019, LAPAR, prin vocea președintelui său, domnul Laurențiu Baciu, a atins multe dintre problemele cronice ale agriculturii, cum era vânzarea terenurilor fără minim de control, valoarea și plata subvențiilor, comasarea terenurilor, modul de organizare a exploatațiilor agricole, folosirea și dezvoltarea irigațiilor, organizarea camerelor agricole sau a fondurilor mutuale pentru asigurări, dar structura legislativă adoptată de parlament sau guvern a fost subțire și de multe ori ineficientă, iar în alte cazuri (prea multe) nu s-a reușit nimic din acest punct de vedere.

Imaginea LAPAR a crescut și pe plan internațional, unde a avut și o conectare europeană, prin adeziunea la ELO, a doua organizație europeană ca mărime și importanță, dar și această afiliere a fost urmată de discuții și scandaluri privitoare la mărimea și plata cotizațiilor, care au rămas nerezolvate până astăzi.

Cred și se poate afirma că mediatizarea realizată în perioada 2012-2018 a fost fără precedent în istoria LAPAR și poate dacă se privește în lumina unor victorii punctuale, se poate considera că a fost o activitate reușită a organizației, dacă ne referim la obținerea accizei pentru motorină, despăgubiri pentru fermieri în 2016, plățile subvențiilor etc. Dar în realitate avem o activitate pozitivă sau avem doar impresia datorată unei iluzii poleite?

Domnul Laurențiu Baciu, ca mulți alți lideri de organizații, a greșit, în opinia mea (dar nu am pretenția de a deține adevărul absolut), dorind să dezvolte LAPAR spre cât mai multe activități din agricultură, cu speranța că numărul membrilor va crea și crește forța organizației, lucru care până la un punct poate să fie corect, dar cu condiția să aduci membri care au aceleași nevoi, dorințe și idealuri, nu membri din domenii conexe sau complementare cu al tău. În plus, acei membri noi trebuie să fie dispuși să pună umărul sau, mai bine zis, buzunarul, pentru a susține o activitate eficientă a organizației, dar, pe de altă parte, și acești membri doresc o reprezentare pe măsură, astfel ajungând la zicala ,,ce-a fost mai întâi, oul sau găina?”.

Din păcate, LAPAR în acea perioadă nu a avut decât o voce, asta poate fiindcă domnul Baciu a luat fața celorlalți colegi sau poate fiindcă ceilalți nu au dorit să se lege la cap cu o activitate care în mod cert înseamnă sacrificare de timp personal și neglijarea propriilor afaceri sau ale familiei, lucru care nu este pe placul tuturor. Cert este că și atunci, și acum, lucru care este cam general valabil în organizațiile profesionale, se consideră că doar președintele are ,,obligația de a face”, iar ceilalți au doar ,,dreptul de a culege”, iar când este cazul, devin acuzatorii celui care trebuie să fie vinovatul de serviciu, adică președintele, oricum l-ar chema.

Spun asta deoarece și în cazul domnului Sitaru, și al domnului Baciu, singurii care au plătit au fost domniile lor (nu spun că pe drept sau nu), dar restul vicepreședinților și membri ai consiliilor directoare nu au fost vinovate de nimic? Nu poți să spui chiar fără a avea o minimă conștiință că domnul Sitaru era singurul vinovat, în condițiile în care erau 17 membri în consiliul director și care cu ce contribuiseră? Oare, ca și acum, în organizațiile profesionale, mulți își doresc aceste funcții doar de a nu sta la ,,rând ” la fel de fel de autorități locale și județene, iar după caz chiar cu intrări la minister, guvern sau parlament?

Stau și mă întreb, dacă ne referim la cazul Laurențiu Baciu, așa cum este prezentat de organele judiciare și de presă, în perioada 2012-2019 este acuzat că ar fi delapidat o sumă de circa 700.000 lei. Sincer, nici nu mă interesează pentru ce și nici nu este treaba mea să mă pronunț legat de vinovăția penală a domniei sale, dar îmi permit să-mi pun câteva întrebări legate de MORALITATEA celor implicați și legați de acest caz, cum ar fi:

• Să presupunem că acești bani au fost delapidați, cum se afirmă de Parchet, dar timp de 7 ani cenzorul care verifica și certifica bilanțurile ce a făcut? Consiliul Director care avea sarcina să verifice aceste bilanțuri nu are nicio răspundere, morală, fiindcă doar la asta mă refer eu?

• A făcut cineva o plângere penală și/sau civilă din partea LAPAR împotriva fostului președinte Laurențiu Baciu și, dacă da, în ce calitate, dacă instanța a respins acum cererea de înscriere a noii conduceri și a noului președinte în persoana domnului Nicolae Vasile, adică nu pot fi opozabili terților?

• Dacă organizația nu face plângere că îi lipsesc banii, mai avem caz penal sau civil, având în vedere că vorbim de o asociație de drept privat?

• Oare cei care au fost nu ar trebui să-și aducă aminte de exemplul domnului Sitaru și să fi făcut la fel, fără a se agăța de funcțiile în care oricum nu au făcut mare lucru?

Ar mai fi și alte întrebări legate de modul de organizare a congresului și de alegere a noii conduceri, dar este bine să așteptăm verdictul instanței și în acest caz, dar personal cred că vor fi surprize și lucruri interesante.

Trebuie să recunoaștem că și președinții pe care i-a avut LAPAR până în prezent au greșit, deoarece au acceptat conducerea unei organizații unde vicepreședinții și membrii consiliului director sunt doar organ de îndrumare și judecată, dar în rest președintele trebuie să rezolve toate problemele. De cele mai multe ori, vicepreședinții sau membrii consiliilor directoare sunt necunoscuți membrilor și publicului specializat, deoarece nu au luări de poziție, nu participă la niciun fel de acțiuni publice, nu sunt structurați pe domenii și specializări, nu scriu sau nu au intervenții TV, carevasăzică lipsesc cu desăvârșire din viața organizației, asta, spre bucuria multor președinți care prin aceasta poate au înțeles că ei sunt ,,il capo di tutti capo”, dar în realitate au fost doar niște pioni de vreme rea. Nu exclud nici ipoteza că unii au înțeles situația, dar nu au mai avut ce face și au ales să facă un pas în spate. Cert este că această organizație, și am percepția de a nu fi singura, nu are conduceri colective, asta, dacă înțelegem că cei care sunt în CD trebuie să își asume și altceva decât a fi chibiț pe margine, dar fără a-și utiliza prerogativele statutare. Mă minunez când văd fel de fel de ocupanți de funcții care își atacă propriii colegi cum că ori nu au făcut irigații ori nu au asigurări, ori nu au basca pe partea stângă, de te minunezi de orizontul limitat al respectivului, iar unii ocupă funcții înalte (doar onoarea mă obligă de a nu face astfel de discuții private publice, dar ele există).

Dacă ne întoarcem în timp și la începutul articolului, pentru o nereușită domnul Sitaru a fost nevoit să facă un pas în spate, dar situația altor nerealizări nu a fost la fel interpretată în cazul domnului Baciu, iar acest lucru s-a datorat doar pentru că prezentarea a fost altfel ambalată din punct de vedere mediatic.

După opinia mea, niciunul dintre cei doi nu a fost atunci liderul unei conduceri colective active și niciunul nu a reușit o organizare „de fier” a federației, care să fie pregătită a răspunde în vremuri grele, cum sunt cele prezente. Foarte grav pentru mine este faptul că niciunul dintre cei doi nu a reușit măcar cristalizarea unui proiect sau a unei strategii pentru sectorul vegetal și care să fi fost activ promovată în mod public.

Ceea ce în aceste zile contează foarte mult este că, din păcate, organizațiile profesionale nu sunt luate în seamă de autoritățile de profil din multe considerente, cum ar fi lipsa de organizare a acestora și imposibilitatea unor reacții care mediatic ar putea pune guvernul în dificultate, lipsa mobilizării membrilor, lipsa comunicatorilor organizației și lipsa activității de lobby pe lângă persoanele de decizie.

Dar ceea ce consider în acest moment, și este o opinie pe care mi-o asum, este că LAPAR are nevoie de o nouă viziune, dar în primul rând de o purificare și o penitență care trebuie acceptată benevol ca să aibă șanse de reușită, iar pentru asta înseamnă dialog și comunicare, aspecte care nu au fost specifice nici domnului Baciu, nici actualei conduceri, din păcate. Deci, ce va fi?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html