Liceele agricole, susținute financiar de MADR - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 22 Septembrie 2020 17:32

Liceele agricole, susținute financiar de MADR Recomandat

Scris de

Ministerul Agriculturii anunță că se află în plin proces de semnare a contractelor de finanțare pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale pentru un număr de 56 de licee tehnologice cu profil preponderent agricol.

„Prin implementarea măsurilor cuprinse în contractele de finanțare, MADR vizează dezvoltarea învățământului liceal agricol românesc, având ca scop realizarea obiectivului de întinerire și profesionalizare a forței de muncă din agricultură. Susținerea financiară, prevăzută în contractul de finanțare, se realizează în baza unui Program anual de investiții specifice activității de învățământ în domeniul agriculturii”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

Programul de investiții specifice pentru anul 2020 a fost elaborat în funcție de necesitățile fiecărui liceu agricol și aprobat de MADR, iar finanțarea se asigură de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Agriculturii.

Valoarea totală a finanțării pentru anul 2020 este de 10 milioane de lei.

Lista cu liceele tehnologice cu profil preponderent agricol susținute de MADR: https://madr.ro/comunicare/download/4321_d37a4bf8b78d0328b6d0f8ca7b843a4e.html

Citit 188 ori

Publicitate

TPV RF 300x250 2

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista