Scrisoarea lu’ Gheorghe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Vineri, 05 Aprilie 2013 10:53

Banii de la APIA pentru oi şi capre

APIA informează că, în perioada 5 - 30 aprilie 2013, se poate depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul “Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine”.

De această primă pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale.

Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii, cu cod ANSVSA, la centrul APIA judeţean/local, pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine.

Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrisi în evidenţa APIA, cu cod unic de identificare, pentru femele

ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu, care îndeplinesc cumulative următoarele condiţii:

a) efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an pâna la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei;

b) efectivul de femele ovine / femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei;

c) efectivul de femele ovine / femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, pe perioada de retenţie pâna la data de 3 august 2013;

d) cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine / caprine legal constituite, viză care atestă efectivele de ovine/caprine pentru care se poate solicita prima.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional, pot depune la centrul judetean al A.P.I.A.sau al municipiului Bucureşti în perioada 2 - 4 aprilie 2013 (art. 2298/2010din OMADR, nr. cu modificările şi completările ulterioare) următoarele documente:

- certificatul de înregistrare fiscală;

- hotarârea judecătorească de înfiinţare a asociaţiei;

- bilanţul contabil anual pentru anul anterior solicitării primei, depus şi înregistrat la administraţia financiară;

- adeverinţa eliberată de federaţia crescătorilor de ovine/caprine, din care să reiasă calitatea de membru al asociaţiei;

- copie de pe registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru perioada 2012- 2013.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal trebuie să îndeplinescă următoarele condiţii:

- sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei;

- au cel puţin un angajat specialist, respectiv inginer zootehnist sau medic veterinar, de minimum 10 luni până la data depunerii documentelor la centrul judetean al A.P.I.A., sau al municipiului Bucureşti, după caz;

-sunt afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional.

APIA pune la dispoziţia solicitanţilor cereri pretipărite. Acestea pot fi solicitate de la centrele locale/judeţene ale APIA, respectiv al

municipiului Bucureşti, individual sau prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care prezintă copie după buletinul de identitate/carte de identitate/cod unic de înregistrare/certificatul de înregistrare.

A.Pentru primirea formularului de cerere pretiparit (individual sau prin reprezentant legal) solicitanţii se prezintă la centrul local / judeţean al APIA,

respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia se afla înregistrată exploataţia, cu următoarele documente:

b) dovada înscrierii în evidenţa APIA cu cod unic de identificare (codul unic de identificare atribuit de către APIA în Registrul unic de identificare), dacă este cazul;

c) dovada contului bancar.

B. Pentru primirea formularului de cerere pretipărit, prin intermediul reprezentantului asociaţiei crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, solicitantul trebuie să-şi dea acordul în scris.

Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului. Pentru depunerea cererii vizate de o asociaţie a crescătorilor de ovine / caprine legal constituite, prin intermediul reprezentantului asociaţiei crescătorilor, solicitantul trebuie să-şi dea acordul în scris.

Cererile pot fi completate şi online, individual sau prin operatorii SNIIA, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro.

După tipărire, cererea vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, se depune la centrul local/judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti.

Controlul la faţa locului se va desfăşura în perioada 3 mai – 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat prima.

Joi, 04 Aprilie 2013 19:17

APIA: plăţi de 1,15 miliarde euro

MADR informează că, în perioada ianuarie - martie 2013, APIA a autorizat şi efectuat plăţi în conturile beneficiarilor în valoare de aproximativ 5,2 miliarde lei (1,15 miliarde euro).

Sumele autorizate şi plătite au avut următoarea destinaţie:

1. Plăţi aferente campaniei de plată pe suprafaţă 2012:

- Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) – FEGA – 2,4 miliarde lei (530 milioane euro) pentru un număr de 1.062.022 fermieri;

- Plăţi naţionale directe complementare în sector vegetal (PNDC 1,2,3,4,5,6) – Buget naţional – 756 milioane lei (166,6 milioane euro) pentru un număr de 830.258 fermieri;

- Plăţi aferente măsurilor delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – AXA II – FEADR – 1,5 miliarde lei (335,2 milioane euro) pentru un număr de 410.000 fermieri;

- Schema de sprijin în sectorul orezului din zonele defavorizate – FEGA – 13,17 milioane lei (2,9 milioane euro) pentru un număr de 15 fermieri;

- Plata separată pentru zahăr – FEGA – 22,8 milioane lei (5 milioane euro) pentru un număr de 1285 fermieri.

2. Plăţi aferente măsurilor de piaţă:

- Reconversie/restructurare sector viti – vinicol, ajutor financiar pentru grupurile de producători din sectorul legume-fructe, programul naţional apicol, etc - FEGA + cofinanţare - 48,2 milioane lei (10,6 milioane euro);

- PEAD 2012 (Programul European de ajutoare alimentare pentru persoane defavorizate) - 28,3 milioane lei, respectiv 6,25 milioane euro, reprezentând produse puse la dispoziţia României de către Comisia Europeană.

3. Plăţi aferente programelor de promovare a produselor agricole, inclusiv vinurile şi restituiri la export (FEGA + BN) – 0,5 milioane lei (0,10 milioane euro).

4. Ajutoare de stat (Buget Naţional):

- Plata naţională directă complementară în sector zootehnic - 448,5 mil. lei (aprox. 100 milioane euro) pentru un număr de 123.133 fermieri, din care:

- Bovine: 316,2 milioane lei (69,7 milioane euro) pentru un număr de 103.477 fermieri;

- Ovine: 117,8 milione lei (25,9 milioane euro) pentru un număr de 14.402 fermieri;

- Caprine: 14,5 milioane lei (3,2 milioane euro) pentru un număr de 5.254 fermieri.

- Ajutor de stat pentru ameliorarea raselor – 0,13 milioane lei (0,03 milioane euro).

În perioada 1.03. – 03.04.2013, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2013, un număr de 406.328 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 2.058.594,51 hectare.

 

Beneficiarii privaţi ai proiectelor depuse pe măsurile de investiţii din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), în contextul economico-financiar intern şi extern, au semnalat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dificultăţi în derularea implementării proiectelor.

Unul dintre factorii ce influenţează negativ situaţia financiară a beneficiarilor este suportarea diferenţelor de curs valutar nefavorabil, dintre valoarea ajutorului public nerambursabil ce face obiectul contractului exprimat în euro şi lei, raportat la momentul previzionării bugetului proiectului faţă de costurile finale.

MADR, după consultarea Comisiei Europene, a promovat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă. Prin promovarea acestui act normativ este reglementată finanţarea diferenţei nefavorabilă de curs valutar, aferentă plăţilor efectuate de către beneficiarii privaţi ai PNDR către furnizori, pentru achiziţiile de utilaje şi/sau echipamente contractate în euro, în limita de până la 15% din valoarea iniţială a contractului în lei. Aceasta este posibilă numai pentru investiţiile la care sunt prevăzute achiziţii de utilaje în valută.

Promovarea în regim de urgenţă a prezentului proiect de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului se impune ca o măsură pentru absorbţia fondurilor europene, în condiţiile în care perioada de programare 2007-2013 se apropie de sfârşit şi prin urmare orice disponibilizare, prin rezilieri, a sumelor contractate va conduce la dezangajări, fără posibilitatea de a fi utilizate prin realocări pentru alte măsuri, respectiv diminuându-se rata de utilizare a alocării măsurilor din PNDR.

Aproape 50 % dintre agricultorii francezi consideră că situaţia economică actuală a exploataţiilor lor e acceptabilă. Acesta e rezultatul barometrului realizat de FNSEA( Federaţia Naţională a Sindicatelor din Exploataţiile Agricole) din Franţa şi publicat la 3 aprilie. Un sfert dintre fermieri cred că situaţia e bună, iar ceilalţi o consideră proastă.

Cu toate acestea, 42% consideră că situaţia se va degrada în următoarele 2-3 luni. Pe de altă parte, 30% dintre repondenţi au constatat că finanţele au scăzut foarte mult în iarna care a trecut.

Cele mai mari scăderi au fost în sectorul vaci de lapte (42 %), în horticultură (43 %), în sectorul porcine şi păsări (40 %).

Cele mai bune rezultate au fost la cultura mare, pe exploataţiile mai mari de 100 ha.

 

Ziarul englez The Guardian publică un apel al fermierilor englezi către guvernul lor pentru un ajutor de 2,5 milioane lire, care să acopere pagubele produse de cele 150.000 de animale care au murit în această iarnă, pentru că multe ferme din zona muntoasă au rămas izolate din cauza zăpezilor.

Dintre acestea, 20.000 erau oi şi miei, mult mai multe animale decât în anii trecuţi.

Uniunea Naţională a Fermierilor (NFU) a anunţat că fermierii din zonele afectate trebuie să plătească 500.000 lire către firma care se ocupă cu adunarea animalelor moarte, asta pe lângă pierderile de 2 milioane lire pe care le au prin moartea animalelor respective.

Preţul cărnii de miel a crescut deja cu 70% pe piaţă, dar importul masiv din Noua Zeelandă va echilibra piaţa.

 

După ce timp de 10 ani Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a fost doar colector de taxe, generând nemulţumiri ale fermierilor, acum s-a luat decizia ca instituţia se va implica activ în irigaţiile din România, conform comunicatului de presă al MADR.

 

ANIF va aduce apa mai aproape de cerinţele producătorilor agricoli, întrucât în sarcina sa revine activitatea de efectuare a probelor tehnologice a instalaţiilor şi a agregatelor de pompare, precum şi de verificare a capacităţii de transport a canalelor, la începutul sezonului de irigat. Sumele necesare se vor asigura din bugetul ANIF, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

De asemenea, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare are sarcina de a preveni inundarea localităţilor, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, precum şi de a preveni accidentele la construcţiile hidrotehnice, scop în care se vor porni staţiile de desecare.

Aceste măsuri sunt prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr.82/2011, privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, care a fost aprobată în şedinţa de Guvern din data de 3 aprilie 2013.

Sumele necesare pentru prevenirea inundării localităţilor, a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, precum şi de prevenire accidentelor la construcţiile hidrotehnice, vor fi stabilite de comisii commune, formate din reprezentanţii Prefecturii, Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi Agenţiei şi vor fi aprobate prin ordin comun M.A.D.R. - M.A.I. Acestea se vor asigura din bugetul ANIF, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

Prin această modificare a legislaţiei, Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, răspunde solicitărilor autorităţilor locale şi ale producătorilor agricoli. Astfel, prin acest act normativ se permite intervenţia promptă a utilajelor şi instalaţiilor deţinute de ANIF în situaţii de urgenţă (inundaţii, secetă, etc.).

Miercuri, 03 Aprilie 2013 08:29

Conferinţă naţională LAPAR în 16 mai

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va organiza, pe data de 16 mai 2013, o conferinţă naţională, eveniment la care sunt invitaţi şi membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industria alimentară şi servicii speciale din cadrul Camerei Deputaţilor, a anunţat marţi, în cadrul unei întâlniri desfăşurată la Palatul Parlamentului, Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, conform Agerpres.

"Profit de întâlnirea pe care o avem cu membrii Comisiei pentru agricultură pentru a lansa o invitaţie de participare la conferinţa naţională a LAPAR, care va avea loc pe data de 16 mai a.c.", a declarat Laurenţiu Baciu. 
Acesta a prezentat, pe parcursul întâlnirii, principalele probleme cu care se confruntă agricultura în România. 
"Prima chestiune care ne preocupă este legată de înfiinţarea camerelor agricole, care, din punctul nostru de vedere, ar trebui să fie destinate doar agricultorilor, să fie nepolitizate, iar finanţarea lor să se asigure de la buget. Următoarele două probleme pe ordinea de zi sunt legate de condiţiile de vânzare a terenurilor agricole către cetăţenii străini, noi dorind totodată o simplificare a documentelor necesare pentru accesarea fondurilor europene", a mai spus Baciu. 
Reprezentanţii Comisiei pentru agricultură au luat notă de problemele cu care se confruntă agricultorii şi i-au invitat pe reprezentanţii LAPAR la o nouă întâlnire, posibil tot în luna aprilie.

 

Miercuri, 03 Aprilie 2013 08:27

Irigaţii pe banii MADR

Ministerul Agriculturii va propune azi, 3 aprilie, în sedinţa de Guvern, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea legislaţiei privind irigaţiile, care va permite intervenţia rapidă pentru desecarea terenurilor agricole inundate, dar va asigura şi prima umplere a canalelor de irigaţii, cu fonduri ale MADR.

"Sper să putem adopta, la nivelul Guvernului, o măsură care nu s-a mai adoptat de 17 ani în România, astfel încât să ne asigurăm că în 2013 suprafeţele irigate vor fi mult mai mari decât au fost în 2012. Există o îngrijorare faţă de cum va fi vremea în lunile iulie-august şi acum trebuie să găsim soluţii, ca să nu fim luaţi pe nepregătite. În această perioadă există un risc foarte mare de inundaţii, sunt deja foarte multe suprafeţe inundate, iar legislaţia actuală nu ne permite să protejam staţiile de pompare pe care le avem. Dacă nu putem scoate apa din ele, riscăm să fie afectată infrastructura de irigaţii şi staţiile de pompare", a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul întâlnirii avute cu conducerea LAPAR, potrivit Agerpres. 
Ministrul a precizat că, prin actuala legislaţie, fermierii ar trebui să facă desecările terenurilor agricole cu fondurile proprii. 
"Legislaţia spune clar că fermierii trebuie să o facă cu fondurile lor, dar noi, MADR, prin modificările aduse legislaţiei, vom putea face aceste operaţiuni cu instalaţiile de desecare şi cu fondurile MADR", a spus Constantin, care a mai afirmat că încă nu deţine informaţii privind totalul suprafeţei inundate în momentul de faţă. 
"Nu am încă o centralizare clară a terenurilor inundate, dar nu mă îngrijorează situaţia din acest moment, ci ceea ce se anunţă zi de zi, Cod galben şi portocaliu de inundaţii, şi trebuie să ne preocupăm de toate culturile", a afirmat ministrul Agriculturii. 
Actul normativ care va fi pe masa Guvernului va asigura şi prima umplere a canalelor de irigaţii tot cu fonduri ale MADR, ceea ce va determina un nivel de plată mult mai mic la irigarea unui hectar decât anul trecut. 
"Sunt sume importante pe care le punem la dispoziţie, dar cred că este mai important să salvăm culturile agricole, să irigăm tot ce se poate iriga în momentul de faţă, astfel încât să nu avem pierderi în acest an, în special la porumb şi la floarea-soarelui. Prima umplere a canalelor de irigaţii cu fonduri ale MADR va asigura un nivel de plată mult mai mic la irigarea unui hectar decât anul trecut. În momentul de faţă, se poate iriga, la costuri optime şi, dacă vom implementa aceste măsuri, vor fi şi mai bune, o suprafaţă de 750.000 de ha, iar dacă vom avea şi acel miliard de euro pentru reabilitarea infrastructurii de bază avem posibilitatea să mai irigăm încă 800.000 de ha", a mai adăugat Constantin. 
Irigaţiile au fost una dintre temele de discuţii avute marţi la sediul MADR cu reprezentaţii LAPAR.

 

După întâlnirea cu reprezentanţii LAPAR, ministrul Agriculturii a făcut declaraţii şi despre reducerea TVA la pâine, de la 24% la 9%, care este o decizie politică, ce va fi luată în cel mai scurt timp la nivelul Guvernului, conform Agerpres.

"Punctul de vedere al economiştilor din Ministerul Finanţelor, îl cunoaştem de foarte mult timp. Măsura de reducere a TVA o vom lua în cel mai scurt timp la nivelul Guvernului şi va fi implementată cu sau fără voia acestor economişti. Din punctul meu de vedere, cred că nu vom avea pierderi", a spus Constantin. 
Acesta a precizat că, din discuţiile cu producătorii din industria de panificaţie, reducerea TVA la pâine va aduce venituri suplimentare la buget. 
"Din punctul de vedere al ministrului Agriculturii, nu al meu personal, care a discutat cu producătorii şi cu sectorul de panificaţie, cred că vom avea venituri suplimentare la bugetul de stat, chiar cu un TVA mai mic, prin combaterea evaziunii fiscale. Obiectivul pe care îl urmărim cu scăderea TVA de la 24% la 9% la pâine, la făină şi la grâul destinat panificaţiei, nu vizează neapărat ieftinirea pâinii. Cu toate că s-ar putea să existe şi acest lucru. Cu siguranţă lucrul acesta va însemna plafonarea preţului pe o perioadă lungă de acum înainte, dar cu siguranţă va însemna combaterea evaziunii fiscale şi scoaterea la suprafaţă a zonei gri din acest sector, care ajuns la limita supravieţuirii", a adăugat Constantin. 
Acesta a declarat că, în cazul în care acest proiect nu va avea succes, Ministerul Finanţelor va asigura provizioanele pentru sumele respective. 
"Eu vă spun un lucru pe care îl discutăm la nivelul Guvernului, însă Ministerul de Finanţe va avea discuţii cu FMI. Sunt convins că prin cifrele pe care le va prezenta Ministerul Finanţelor, FMI va fi de acord cu reducerea TVA la pâine. Ne-am luat o măsură de precauţie şi, din câte ştiu, acesta este sensul discuţiilor avute de primul-ministru Victor Ponta, să încercăm să asigurăm FMI-ul că şi în cazul unui eşec, pe care eu nu-l cred, odată ce aplicăm acest proiect, să avem provizioane pentru sumele respective", a spus ministrul Agriculturii. 
Şeful MADR a precizat că măsura de reducere a TVA va fi întărită de controale, mai ales după data de 1 iulie. 
Potrivit Rompan, dacă ar scădea TVA la pâine la 9%, evaziunea fiscală s-ar diminua la 20%, iar bugetul statului ar suporta, la făină, circa 76 milioane lei, iar la pâine 17 milioane de lei. Este vorba despre un total de 94 de milioane de lei, respectiv 25 de milioane de euro. 
”Nu cred că FMI va respinge un astfel de proiect pentru un efort de 25 de milioane de euro", a spus, recent, Aurel Popescu, preşedintele Rompan.

 

La Ministerul Agriculturii a avut loc o întâlnire a ministrului Daniel Constantin cu reprezentanţii LAPAR. La finalul discuţiilor, ministrul Agriculturii a declarat că, în cel mult o lună de zile, se va finaliza proiectul pentru crearea unui brand de ţară pentru toate produsele agricole româneşti, conform Agerpres.

"Am demarat, la nivelul ministerului, procedura de a realiza un brand de ţară pentru toate produsele alimentare româneşti, să realizăm în continuare, în parteneriat cu producătorii agricoli, o campanie de promovare a produselor româneşti, care va fi desfăşurată şi în România, dar şi în afara graniţelor. Vom încerca să creăm acel brand de ţară care să vorbească despre autenticitatea produselor româneşti", a spus Constantin. 
Ministrul a precizat că toate costurile vor fi suportate de Ministerul Agriculturii, subliniind că valoarea proiectului nu este foarte mare. 
"Vom vedea cât costă în momentul în care va fi elaborat. Cred că într-o lună de zile vom avea tot proiectul definitivat. (...) Nu cred că va fi un proiect cu valoare foarte mare şi probabil că vor fi asigurate surse de la bugetul MADR", a spus Constantin. 
Aest anunţ vine după ce, în martie, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat, pentru Agerpres, că producătorii agricoli români trebuie să-şi creeze un brand pe care să-l protejeze, decât să lupte împotriva altor produse care intră pe piaţa locală din altă parte. 
”Pornind şi de la experienţa altor state membre din Uniunea Europeană în astfel de situaţii, ideea pe care eu am lansat-o a fost ca producătorii să se gândească, într-un viitor, dar nu foarte îndepărtat, ca pe scheletul unor federaţii sau organizaţii care reprezintă anumite sectoare sensibile, cum e creşterea animalelor, de exemplu, să-şi construiască un brand comun, cu care să garanteze nu numai siguranţa alimentară, ci şi calitatea şi originea producţiei pe care o pun pe piaţă”, a afirmat Dacian Cioloş. 

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista