O Europă puternică are nevoie de o agricultură viabilă, capabilă să asigure securitatea alimentară, stabilitatea zonelor rurale și credibilitatea propriilor politici. Unitatea europeană se construiește împreună cu fermierii, nu în absența lor.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) consideră că decizia privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană și statele MERCOSUR, negociat de peste două decenii și jumătate, reprezintă unul dintre cele mai importante momente de inflexiune ale actualului ciclu politic european. Nu este vorba despre o alegere simplă între „da” sau „nu”, ci despre o decizie strategică ce va defini raportul dintre ambițiile geopolitice ale Uniunii și capacitatea sa de a-și proteja sectoarele strategice interne, în special agricultura.

„Uniunea Europeană se află într-un context global extrem de fragil, în care marile puteri transformă agricultura într-un instrument geopolitic major al secolului XXI. În acest cadru, este legitim ca UE să își consolideze parteneriatele comerciale și să își extindă influența economică. Acordul UE–MERCOSUR se înscrie, în principiu, în această logică. Problema apare însă atunci când această deschidere este realizată fără a asigura un echilibru real între obiectivele comerciale și protejarea pieței interne europene”, arată Forumul APPR.

Acordul UE–MERCOSUR este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană, vizând o piață de peste 260 de milioane de consumatori. Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și țările MERCOSUR depășesc 110 miliarde de euro anual, UE fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai regiunii. Pentru România, acordul poate crea oportunități în special în sectoarele industriale și de servicii, prin eliminarea tarifelor vamale pentru o gamă largă de produse exportate către Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay.

„Agricultura europeană funcționează într-un cadru normativ extrem de exigent, construit în jurul unor standarde ridicate de mediu, siguranță alimentară, bunăstare a animalelor și utilizare a produselor de protecție a plantelor. Aceste standarde generează costuri suplimentare și afectează competitivitatea fermierilor europeni, în lipsa unor mecanisme care să asigure condiții echivalente de concurență. În același timp, produsele agricole importate din statele MERCOSUR pot fi obținute în condiții semnificativ diferite, cu reguli mai permisive și costuri mult mai reduse. Această asimetrie structurală creează o concurență neloială și pune sub semnul întrebării coerența politicilor europene dezvoltate în ultimele două decenii pentru reglementarea activității agricole”, precizează Forumul APPR.

Liberalizarea comerțului agroalimentar prevăzută în acord include cote tarifare preferențiale pentru produse considerate sensibile la nivel european, precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul sau etanolul. „Chiar dacă aceste volume sunt plafonate, ele pot avea efecte cumulative semnificative asupra pieței interne, în special în statele membre cu sectoare zootehnice vulnerabile sau în curs de consolidare. Instrumentele propuse pentru protejarea pieței europene – inclusiv clauzele de salvgardare și ajustarea pragurilor de intervenție – nu modifică substanțial situația de fond. Aceste mecanisme sunt, prin natura lor, reactive și se activează doar după apariția dezechilibrelor de piață. Ele nu pot preveni pierderile economice și nu oferă fermierilor garanții reale într-un context de presiune concurențială accentuată.

În absența unor clauze de reciprocitate clare, automate și verificabile privind standardele de producție, riscul ca aceste instrumente să rămână pur formale este ridicat, iar fermierii europeni rămân expuși unor șocuri de piață dificil de corectat ulterior”, subliniază FAPPR, adăugând că, deși acordul prevede respectarea standardelor europene de siguranță alimentară pentru produsele importate, aplicarea și controlul efectiv al acestora rămân esențiale, în special în contextul diferențelor structurale dintre sistemele de producție și capacitatea de monitorizare.

Totodată, Forumul APPR susține că viitorul Politicii Agricole Comune este incert, iar „dezbaterea privind acordul UE–MERCOSUR nu poate fi separată de incertitudinile majore care planează asupra viitorului Politicii Agricole Comune după 2027. Lipsa unei perspective bugetare clare și riscul apariției unor distorsiuni de concurență între statele membre amplifică vulnerabilitatea fermierilor europeni. În acest context, deschiderea suplimentară a pieței agricole către importuri realizate în condiții asimetrice ridică semne serioase de întrebare privind coerența strategică a politicilor europene și capacitatea UE de a oferi fermierilor stabilitate și predictibilitate”.

Implicații directe pentru agricultura românească

Țara noastră este unul dintre principalii producători de cereale din Uniunea Europeană, cu un rol important în securitatea alimentară regională. Importurile suplimentare pot genera presiune descendentă asupra prețurilor interne, pot accentua volatilitatea pieței și pot reduce capacitatea fermierilor de a investi în tehnologizare și sustenabilitate, într-un sector deja afectat de creșterea costurilor și de riscurile climatice.

„În sectorul zootehnic, efectele pot fi semnificative. România este un actor important în exportul de bovine vii pe piața europeană, iar deschiderea pieței UE pentru volume suplimentare de carne de vită din statele MERCOSUR poate reduce cererea pentru animalele crescute în România, afectând direct veniturile crescătorilor. În același timp, sectorul avicol românesc s-a consolidat puternic în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai competitive segmente ale agriculturii naționale. Importurile de carne de pasăre, în special din Brazilia – cel mai mare exportator mondial – riscă să exercite o presiune majoră asupra prețurilor interne și europene, într-un context în care producătorii români au investit masiv în respectarea standardelor europene de bunăstare animală și siguranță alimentară”, precizează Forumul APPR.

Trebuie avut în vedere și efectul indirect asupra sectorului cerealier. O parte semnificativă a producției de cereale din România este destinată furajării animalelor. Reducerea capacităților interne de creștere a bovinelor și a păsărilor, ca urmare a presiunii importurilor ieftine de carne, ar putea diminua cererea internă pentru cerealele românești, amplificând efectele negative asupra veniturilor fermierilor.

Forumul APPR atrage atenția asupra necesității unei abordări mai riguroase în procesul decizional. „Lipsa unor analize solide și a unei consultări reale cu fermierii și organizațiile lor reprezentative a slăbit fundamentarea pozițiilor asumate. Corecțiile propuse ulterior sunt necesare, dar nu pot substitui o strategie construită pe date, dialog și anticiparea efectelor economice și sociale. Acordul UE–MERCOSUR reprezintă un test major de coerență pentru Uniunea Europeană. Consolidarea poziției globale a UE nu poate fi realizată prin slăbirea propriilor sectoare strategice. Agricultura europeană nu poate continua să fie sectorul care suportă costurile unor compromisuri comerciale insuficient calibrate.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Primăverile tot mai secetoase, cu vânturi uscate, ne obligă ca în primăvară să acționăm cât mai puțin asupra solului sau deloc. Fiecare intervenție provoacă răscolirea solului cu pierderi de apă prin evaporare. Prin determinări riguroase a rezultat că o simplă trecere cu grapa cu colți a determinat pierderi de 2,5-3%, o trecere cu combinatorul 5,5-6%, iar dacă s-a folosit grapa cu discuri care răscolește și vântură solul pe adâncimi de 8-10-12 cm, pierderile ajung la 28-29%. De aceea, grapa cu discuri nu trebuie folosită în niciun caz primăvara. Compania Corteva menționează pierderi la folosirea grapei cu discuri de 55-60 l/m² și de 15-20 l/m² când se folosește combinatorul, jumătate din pierderi având loc în prima zi, iar restul în patru zile.

Asemenea motive ne determină ca totul să fie pregătit din toamnă. Asta presupune ca solul să aibă un bun grad de afânare cu porozitatea totală de 48-60%, din care, porozitatea capilară 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aerație) să fie 18-24%. Să aibă densitatea aparentă (Da) 1,25-1,45 g/m³ și permeabilitatea de 7-10 cm/oră pentru a asigura o ușoară infiltrare a apei pe adâncimea sistemului radicular. Totodată, să fie desființate straturile impermeabile pe această adâncime.

În mod practic se apreciază că dacă după o ploaie, în 24 de ore, umiditatea ajunge la un metru adâncime, solul are o bună permeabilitate, sau dacă se usucă în mai puțin de cinci zile, este afânat, iar dacă pentru uscare necesită mai mult de opt zile, solul respectiv este tasat-compactat.

Afânarea solului nu trebuie să fie pe adâncime mai mare deoarece apa, împreună cu nutrienții, se deplasează în pânza freatică, pe care o poluează.

La o afânare crescută se intensifică circulația aerului care accelerează mineralizarea humusului cu formare de elemente nutritive peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul se pierde prin levigare, prin volatilizare și prin eroziune.

Prin urmare, solul trebuie să se prezinte ca un burete care poate înmagazina cât mai multă apă din precipitații și să limiteze orice pierderi de apă atât în adâncime, cât și prin evaporare la suprafața solului.

Solul poate avea aceste caracteristici favorabile în gestionarea apei dacă are o structură glomerulară cu o hidrostabilitate de 20-40%.

Capacitatea solului de înmagazinare a apei este de 50% când este afânat, de 46% când este așezat și de 38% când este tasat-compact.

Se apreciază că atunci când solul, pe stratul 0-100 cm, a acumulat 150 mm apă poate rezista 1-2 luni la secetă. Pentru aceasta, solul trebuie să conțină materia organică pentru a acumula cu 20% mai multă apă, iar humusul, rezultat din descompunerea materiei organice, are capacitatea de a înmagazina de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu două săptămâni efectele secetei.

Capacitatea de apă utilă a solului pe stratul 0-100 cm este socotită insuficientă când este sub 600 m³/ha, mică la 1.100-1.400m³/ha și mare la 1.700-2.000 m³/ha.

Solul afânat, mărunțit și nivelat la intrarea în iarnă se realizează atunci când este lucrat la umiditatea optimă care este 7-21 (28)% pe solul nisipos, 12-22% pe solul lutos și 19-21% pe solul argilos.

Lucrat când este uscat se scot bolovani, iar când este umed se scot brazde sub formă de curele care când se usucă se întăresc beton. În ambele situații sunt necesare lucrări repetate de mărunțire cu utilaje grele care zdrobesc, sfărâmă, macină, agregatele structurale fiind transformate în praf care astupă porii solului, împiedică infiltrarea apei care se scurge, produce eroziunea, băltește, se evaporă, se pierde.

Prin urmare, la intrarea în iarnă solul trebuie să fie arat sau scarificat, sau discuit, în funcție de condițiile din fiecare fermă.

Dacă toamna este secetoasă și solul este uscat, nu este indicată arătura cu scoaterea de bolovani care trebuie mărunțiți. Dacă totuși s-a făcut greșeala și s-a arat în asemenea condiții, este indicat ca în ferestrele iernii, după câteva reprize de îngheț-dezgheț, să se treacă cu grapa cu discuri, când solul se mărunțește ușor.

Așadar, orice intervenție asupra solului care nu a putut fi făcută până la intrarea în iarnă trebuie să se execute în ferestrele iernii și să nu rămână nimic pentru executat în primăvară. Numai în aceste condiții solul la desprimăvărare se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind favorabil însămânțărilor din urgența întâi.

Aprecierea cantității de apă acumulată în sol la desprimăvărare este indicat să se realizeze prin analize de laborator și nu după cantitatea precipitațiilor căzute.

Pentru aceasta se folosește formula: U=UgxDaxH, unde Ug reprezintă umiditatea determinată în laborator; Da - densitatea aparentă, iar H - adâncimea analizată. Spre exemplu, 18% x 1,30 x 100 = 2.340 m³/ha.

Pentru edificare, prezentăm o experiență realizată la ICCPT Fundulea în acest scop.

Prin anii ’50, când eram student la Agronomie în București, se spunea și era scris în diferite tratate de specialitate că arătura de toamnă pentru culturile de primăvară se lasă în brazdă crudă, nu se grăpează, în scopul ca denivelările și coamele brazdelor să asigure o mai bună reținerea a zăpezii. Din observațiile noastre în teren am constatat că această recomandare nu se confirmă. Eu lucram cu un grup de specialiști în domeniul cercetării lucrărilor mecanizate în agricultură și am avut șansa să colaborez în anii ’80  cu doi dintre cei mai mari specialiști pe care îi avea România în perioada respectivă. Este vorba de dr. ing. Ion Picu - specialist în Agrotehnica culturilor irigate și de dr. ing. Gh. Sin - specialist în Agrotehnica culturilor neirigate. Am discutat cu dumnealor problema respectivă și mi-au propus să organizez o cercetare în acest scop.

O parcelă care a fost cultivată cu grâu de toamnă am împărțit-o în două și o parte am arat-o, grăpat-o și nivelat-o, iar pe cealaltă am lăsat-o în brazdă crudă, cu denivelări, coamele brazdelor ieșite în relief, ceva bolovani etc.

După prima zăpadă din luna decembrie (strat de 12 cm), i-am invitat pe cei doi specialiști în câmp și am constatat că în parcela mărunțită și nivelată zăpada era în strat uniform, iar în cealaltă parcelă zăpada era mai mult între coamele brazdelor, vârful coamelor se întrevedeau, aveau un strat de 2-3 cm.

După primele zile cu soare, vârful coamelor era dezgolit și solul având culoarea închisă atrăgea razele solare, se încălzea și pierdea apa prin evaporare. Solul astfel uscat se scurge între coame, se dezvelește alt strat umed care urmează aceeași direcție.

Am urmărit după fiecare ninsoare și fenomenul se repetă.

La desprimăvărare, în prima parcelă zăpada s-a topit uniform și apa s-a infiltrat în sol, iar în a doua parcelă coamele erau uscate și între ele încă era zăpadă.

Prima parcelă s-a zvântat repede și uniform, am pregătit patul germinativ și am semănat mazăre în epoca optimă.

A doua parcelă s-a zvântat cu opt zile mai târziu și am semănat tot mazăre, același soi, cu aceeași tehnologie.

Probele de umiditate recoltate pentru analiză au arătat că:

- solul uscat din vârful coamelor a avut 7,7% umiditate (la coeficientul de ofilire);

- solul pe stratul 0-10 cm, după pregătirea patului germinativ, avea 17% umiditate în parcela lăsată în brazdă crudă și 23,43% umiditate în parcela mărunțită și nivelată din toamnă.

În prima parcelă mazărea a răsărit uniform, cu plante viguroase, iar în a doua parcelă răsărirea a fost eșalonată, cu multe plante debile (cele răsărite din zona coamelor uscate).

Pe întreaga perioadă de vegetație, diferențele au fost evidente, iar la recoltare producția a fost de 3.200 kg/ha în prima parcelă și de 2.050 kg/ha în a doua parcelă. De menționat că anul a fost cam sărac în precipitații și recolta s-a bazat pe apa acumulată în sol în perioada de iarnă.

Diferența de circa o tonă pe hectar se datorează întârzierii semănatului cu 8 zile, la urgența I fiind importantă fiecare zi de întârziere; rezervei de umiditate din sol: 17% față de 23%; neuniformității umidității în stratul arabil la parcela a doua.

Pe baza acestor rezultate și a situației evidente din teren, împreună cu cei doi colegi specialiști am stabilit ca toate arăturile să fie nivelate, cu excepția celor de pe terenurile în pantă.

Colectivul de cercetare în domeniul mecanizării lucrărilor agricole a beneficiat și de recomandările unor mari specialiști pentru lucrări speciale, ca: acad. Cristian Hera - pentru lucrările de fertilizare; dr. ing. Nicolae Șarpe - pentru lucrările de erbicidare; dr. ing. Al. Bărbulescu - pentru lucrările de protecția plantelor; dr. ing. Gh. Ștefanic - pentru biologia și sănătatea solului.

Recomandările respective au făcut parte din tematica de cercetare a laboratorului de mecanizare, care s-a străduit să pregătească și să regleze mașinile agricole pentru a satisface cerințele respective.

Printr-o permanentă colaborare cu Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii, când unele mașini nu răspundeau acestor cerințe, se notifica și se aduceau la cunoștința celor circa 30 de fabrici de mașini agricole care existau în România și care operau modificările respective la mașinile aflate în fabricație.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Asolamentul, structura și rotația culturilor

Afânarea adâncă și fertilitatea solului

Atenție la lucrările pe terenurile în pantă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 3 februarie 2026, cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor, Pachet a) — Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) — Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023—2027.

Completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic, de către solicitant, prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro, secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.

Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 cuprind angajamentele şi informaţiile aferente tuturor exploataţiilor autorizate sanitar-veterinar, deţinute de solicitant, indiferent pe raza cărui judeţ îşi desfăşoară activitatea și se depun însoţite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Negocierile pentru acordul comercial dintre Uniunea Europeană și țările MERCOSUR au început în 1999, într-un moment de maxim optimism european. Era anul adoptării euro (inițial ca moneda contabilă), iar ambiția declarată a UE era să devină cea mai importantă economie a lumii.

La acel moment, Uniunea Europeană negocia dintr-o poziție de forță. PIB-ul său reprezenta aproximativ 70% din cel al Statele Unite ale Americii și era de aproape șase ori mai mare decât cel al Chinei. Diferența de putere economică era evidentă, iar acordurile comerciale erau gândite ca instrumente de consolidare a dominației industriale europene.

Negocierile UE - MERCOSUR s-au blocat însă rapid, din cauza diferențelor majore de viziune economică și comercială. Cu toate acestea, până în jurul anului 2010, UE încă își permitea ambiții mari. PIB-ul european ajunsese la paritate cu cel al SUA, iar cele două blocuri reprezentau fiecare aproximativ 23% din PIB-ul global. China urcase la circa 10%, dar era percepută mai degrabă ca un concurent aflat în recuperare.

Astăzi, în 2025, contextul este complet diferit.

După mai bine de un deceniu marcat de pierderea competitivității industriale, creșterea costurilor energetice, politici climatice implementate fără un pilon industrial coerent și șocuri geopolitice majore, poziția relativă a Uniunii Europene în economia globală s-a erodat semnificativ. În același timp, SUA și-au consolidat avantajul competitiv, iar China a ajuns la un PIB comparabil cu cel al UE.

Această schimbare este una structurală, nu conjuncturală. Și are un impact direct asupra modului în care UE negociază acorduri comerciale strategice.

În ultimii 15 ani, poziția de negociere a Uniunii Europene a slăbit constant. Cu toate acestea, acordul UE - MERCOSUR a continuat să fie promovat pe baza unor ipoteze care nu mai reflectă realitatea economică actuală.

Inițial, susținerea politică a acordului a venit în special din partea marilor economii industriale europene, în frunte cu Germania. Strategia era clară: UE accepta pierderi în agricultură și industria alimentară, considerate gestionabile, în schimbul unor câștiguri net superioare din exporturile industriale și de tehnologie către America de Sud.

Acest pariu putea avea sens într-o Europă dominantă industrial. Problema este că acea Europă nu mai există.

În 2025, industria europeană nu mai este competitivă pe piața sud-americană în raport cu produsele din SUA sau China: nu la preț, nu la energie, nu la volum și nu la viteză de execuție. În acest context, efectele acordului UE - MERCOSUR sunt ușor de anticipat: pierderi certe în agricultură și industria alimentară, sectoare cu impact social major și câștiguri limitate sau inexistente în industrie și tehnologie.

Cu alte cuvinte, UE riscă să cedeze exact acele sectoare în care mai are ancore economice locale și sociale, fără a obține în schimb avantaje strategice reale.

Acordul UE - MERCOSUR pare astfel rezultatul unei strategii construite pe date și realități economice de acum 20 de ani, aplicată într-o lume care s-a schimbat fundamental.

Fără o resetare profundă a politicilor industriale, energetice și comerciale, Uniunea Europeană riscă să transforme acest acord într-un nou pas spre ieșirea treptată din competiția economică globală reală cu SUA și China. Iar costul final nu va fi unul abstract sau politic, ci unul economic și social, suportat de fermieri, producători și consumatori europeni.

Context economic global (PIB nominal, USD)

Produsul Intern Brut (nominal, 2024/2025):

• SUA: 28,8 trilioane USD (2024) - cea mai mare economie globală; 

• Uniunea Europeană: 19,5 trilioane USD (2024);

• China: 18,7 trilioane USD (2024).

Proiecții FMI/analize externe: SUA rămâne semnificativ peste China în 2025, cu o diferență de peste 10 trilioane USD pe bază nominală. 

Partaje în PIB-ul mondial:

• Economia mondială a depășit 111 trilioane USD în 2024. 

• China și UE, în jur de 17-18% din PIB global fiecare; SUA peste 25%.

Autor: HORIA CARDOȘ, fondator și CEO Agroland Group

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!