La începutul lunii mai, directorul general FAO(Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Hrană şi Alimentaţie), José Graziano da Silva, a făcut o vizită la Havana şi s-a întâlnit cu preşedintele Raul Castro, pe care l-a invitat la conferinţa de la Roma din iunie, unde va avea loc ceremonia premierii ţărilor care au avut succes în lupta împotriva foametei.
Campania a început în 1996, când a avut loc World Food Summit, care şi-a fixat ca scop înjumătăţirea numărului oamenilor care suferă de foame până în anul 2015.
“Cuba este una dintre cele 16 ţări care au atins acest ţel, prin acţiunea guvernului, care a implementat politica “Dreptului la hrană”, a spus da Silva. Securitatea alimentară din Cuba este la acelaşi nivel cu cea din ţările avansate, reducând malnutriţia până la 5% din populaţie.
Toate ţările care au îndeplinit acest program înainte de termenul limită, anul 2015, vor primi un certificat de recunoaştere la summit-ul de la Roma, în 16 iunie.
Printre acestea se numără Armenia, Azerbaidjan, Chile, Cuba, Fiji, Georgia, Ghana, Guyana, Nicaragua, Peru, Samoa, Sao Tome şi Principe, Thailanda, Uruguay, Venezuela şi Vietnam.









