În dezbaterile Consiliului miniştrilor Agriculturii din Uniunea Europeană, care a avut loc în 13 mai la Bruxelles, câteva teme importante au fost definirea “agricultorului activ”, eligibil pentru subvenţii, ajutorul suplimentar pentru tinerii fermieri şi micşorarea birocraţiei pentru fermele mici.
“Există divergenţe între Consiliu, Parlament şi Comisie în aceste trei probleme”, a spus Simon Conevey, ministrul irlandez al Agriculturii.
Pentru a rezolva diferenţele de opinii, alegerea criteriilor va fi lăsată la latitudinea fiecărui stat membru. Primul subiect sensibil a fost definirea statutului de agricultor activ, eligibil, pentru că de ea depinde calificarea pentru lista celor care primesc subvenţii. Majoritatea statelor membre se opun stabilirii unor criterii limitative, care ar elimina de pe listă marile corporaţii agricole.
În ceea ce priveşte ajutorul suplimentar pentru tineii fermieri, de 2%, Consiliul consideră că el trebuie stabilit de fiecare stat în parte, iar Parlamentul ar vrea măsuri unitare.
Pentru măsurile care îi privesc pe micii agricultori, Consiliul şi Parlamentul sunt de accord că trebuie stabilite de fiecare guvern, iar Comisia preferă măsuri comune.
Miniştrii Agriculturii din statele membre se vor reuni din nou la Dublin, în 27-28 mai, pentru a ajunge la o poziţie comună.
Toate punctele de vedere trebuie armonizate până la sfârşitul lunii iunie.









