Suprafeţele cultivate cu orz vor creşte după ce stocurile exportatorilor încep să scadă, este de părere Consiliul Internaţional al Cerealelor (CIC). Suprafeţele dedicate orzului vor creşte cu scopul reumplerii stocurilor, care sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani. Conform CIC, suprafaţa totală cultivată cu orz în sezonul 2013-2014 va atinge nivelul de 53.1 milioane de hectare la nivel global, cu 700.000 de hectare peste nivelul sezonului precedent. În Uniunea Europeană, cel mai mare producător de orz din lume, însămânţările vor totaliza circa 12.4 milioane de hectare, culturile de orz înlocuind culturile de grâu distruse de umezeală excesivă, în principal în Marea Britanie. Analiştii se aşteaptă la cea mai mare suprafaţă dedicată orzului de primăvară, în Marea Britanie, după anii 1990. Stocurile prognozate de orz la sfârşitul sezonului 2012-2013 vor fi la minimul istoric de 23.6 milioane de tone, cu scăderi survenite în stocurile principalilor exportatori, care au un efect major asupra preţurilor internaţionale a mărfurilor, acestea influenţând disponibilitatea lor pe piaţa internaţională.









