Crescătorii de animale din România, afectați de anunțul făcut de ruși. Breșă de securitate? „Ce s-a întâmplat între 24 și 31 mai 2018?” (ACEBOP) - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Joi, 31 Mai 2018 18:02

Crescătorii de animale din România, afectați de anunțul făcut de ruși. Breșă de securitate? „Ce s-a întâmplat între 24 și 31 mai 2018?” (ACEBOP)

Scris de

Membrii Consiliului Director al ACEBOP nu-și pot explica ce s-a întâmplat în perioada 24-31 mai 2018, interval la începutul căruia rușii și-au anunțat poziția cu privire la exporturile de carne din România (restricții temporare) și informarea făcută publică de autoritățile de la București abia în ultima zi a intervalului menționat, potrivit căreia pesta porcină africană a fost diagnosticată în mod oficial la un mistreț în județul Satu Mare.

Potrivit comunicatului organizației mai sus amintite, șefia acesteia a luat cunoștință „cu îngrijorare”, săptămâna trecută, de poziția Rusiei legată de exportul de carne de porc din România.

„În urma comunicatului transmis de autoritățile veterinare ruse în data de 24 mai 2018, ACEBOP a demarat propria anchetă pentru a înțelege ce anume a stat la baza acestei decizii”, spun cei din Consiliul Director al asociației.

Astfel, cei din ACEBOP își pun întrebarea ce s-a întâmplat între 24 și 31 mai 2018, ultima zi fiind cea în care autoritățile de la București recunosc că virusul pestei porcine africane a fost detectat într-o probă prelevată de la un mistreț găsit mort pe un fond de vânătoare din pădurea Noroieni, județul Satu Mare (la aproximativ 6 km de granița cu Ungaria și 10 km de granița cu Ucraina).

„Ultima transmitere către Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a României datează din data de 15 martie 2018 și nu există alt raport după această dată. Pe de altă parte, un comunicat al ANSVSA a apărut astăzi, 31 mai 2018. Ce s-a întâmplat între 24 și 31 mai 2018? Asociațiile de fermieri, crescători de porci nu au primit informații în această perioadă”, mărturisesc cei din ACEBOP.

În plus, afirmă aceștia, nu este prima dată când autoritățile din Rusia interzic importul de carne de porc din România pe motive care nu depind mereu de fermieri.

Conform informațiilor deținute de ACEBOP, evenimentele s-au derulat astfel: - în data de 15 martie 2018, a fost publicat la OIE ultimul raport de urmărire privind pesta porcină africană (PPA), conform procedurii; în data de 24 mai 2018 a apărut comunicatul Rusiei privind interdicția importurilor din România, de porci și carne porc; în data de 31 mai 2018, ANSVSA a publicat un comunicat oficial prin care s-a anunțat un nou focar de PPA, de data aceasta la mistreț – tot în zona Satu Mare.

„Nu înțelegem ce s-a întâmplat în această perioadă, cum au aflat autoritățile ruse de focar înaintea laboratorului?”, se întreabă cei din asociație, menționând totodată că, în această perioadă, sunt în curs de negociere contracte importante pentru perioada de vară, când consumul de carne de porc crește și pierderile pentru ei ar putea fi enorme.

„Este foarte important de știut că nu exporturile către Rusia sunt în pericol, ci exporturile către toate țările terțe și statele membre ale Uniunii Europene (UE). România va fi închisă exportului de porci vii, carne, produse din carne, material seminal – pentru o perioadă variabilă, în funcție de monitorizarea focarului/focarelor. Solicităm public autorităților responsabile să găsească soluții pentru monitorizarea urgentă a situației și evitarea prin orice mijloace a răspândirii pestei porcine africane”, au conchis cei din ACEBOP.

ANSVSA nu reușește să explice cum au aflat rușii

Joi, 31 mai 2018, ANSVSA anunța printr-un comunicat de presă că virusul pestei porcine africane a fost detectat într-o probă prelevată de la un mistreț găsit mort pe un fond de vânătoare din pădurea Noroieni, județul Satu Mare (la aproximativ 6 km de granița cu Ungaria și 10 km de granița cu Ucraina).

„În urma notificării primite din partea Direcției Silvice Satu Mare, conform procedurilor, o echipă de medici veterinari din cadrul DSVSA Satu Mare s-a deplasat în zonă, unde a fost găsit mistrețul mort (o femelă în vârstă de aproximativ 12 – 14 luni)”, anunță autoritatea competentă prin intermediul unui document de presă.

Astfel, afirmă cei de la autoritate, respectându-se toate condițiile de biosecuritate, cadavrul a fost transportat la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, în vederea efectuării examenelor specifice de laborator.

Concret, au fost trimise probe prelevate de la mistrețul mort la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, unde a fost confirmat diagnosticul de pestă porcină africană, în data de 29 mai 2018. Nu este însă explicată diferența de cinci zile între anunțul făcut de ruși și rezultatele oficiale din 29 mai 2018.

„Posibila modalitate de contaminare a mistrețului găsit mort este prin contactul cu alte efective de mistreți purtători ai virusului pestei porcine africane din Ungaria sau Ucraina, țări unde boala a fost diagnosticată în mediul silvatic”, explică reprezentanții autorității de resort.

Astfel, mai precizează aceștia, imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, ANSVSA a notificat toate structurile abilitate de la nivel național și structurile omoloage din Uniunea Europeană (UE), precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE), despre confirmarea acestui prim focar de pestă porcină africană în mediul silvatic pe teritoriul României.

„Urmează să fie convocat Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, în vederea informării și adoptării unei hotărâri privind stabilirea atribuțiilor pentru ministerele cu responsabilități în controlul bolii, conform Hotărârii de Guvern 830/2016, care stabilește Programul Național de Control și Planul de Contingență pentru pesta porcină africană”, au conchis la rândul lor cei din ANSVSA.

Restricții temporare

Autoritatea Federală Sanitară Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) anunţa, joi, 24 mai 2018, că a introdus restricţii temporare cu privire la importurile de porci vii, carne de porc şi produse conţinând carne de porc din România, ca urmare a epidemiei de pestă porcină, informa Itar Tass.

„Decizia a fost luată din cauza înrăutăţirii situaţiei epizootice cu privire la pesta porcină africană şi a dovezilor privind extinderea epidemiei în Uniunea Europeană. În special, potrivit International Epizootic Bureau, un nou focar a fost înregistrat în rândul porcilor mistreţi din zona Satu Mare din România”, se arăta într-un comunicat de presă al Rosselkhoznadzor.

Virusul care provoacă pesta porcină africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala - pentru care încă nu există un vaccin - este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în 10 zile.

La noi în țară, la începutul acestui an a fost descoperit un focar de pestă porcină africană în localitatea Micula, la aproximativ 7 kilometri de graniţa României cu Ungaria şi Ucraina. În martie a.c., Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare a instituit măsuri speciale de protecţie pe raza mai multor localităţi după depistarea unui nou caz de pestă porcină africană, în localitatea sătmăreană Bercu Nou.

Foto credit: Adn!

Citit 1759 ori

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista