Chiar pe vremea aceasta, în septembrie anul trecut, scriam despre îndelung aşteptata şi inevitabila schimbare, de atunci, a unui ministru incapabil să facă faţă nevoilor şi cerinţelor producătorilor agricoli români.
Chiar dacă, noul, de atunci, şi actualul ministru, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, a venit la frâiele ministerului, într-un moment de tensiune, de exacerbare a relaţiilor dintre doi parteneri, cel puţin aşa ar trebui să fie, fermierul şi ministrul agriculturii, schimbarea a fost o reuşită mişcare de imagine şi liniştire a spiritelor agricultorilor.
Multe din întârzierile legislative, pe de o parte, au fost rezolvate parţial, pe de altă parte, plăţile către agricultori au fost efectuate şi chiar s-au mai găsit ceva bănuţi în plus pentru producătorii agricoli, fie pentru suprafaţă, fie pentru zootehnie. Nu prea mulţi, sau mai bine zis, nu atât cât ar fi trebuit, conform negocierilor cu UE de creştere anuală a veniturilor agricultorilor români. Au fost suficienţi câţiva euro pentru ca producătorii agricoli să creadă că li s-a făcut un mare favor.
Ajutorul pentru realizarea de condiţii de bunăstare la păsări şi porci poate fi dat şi nu prea. Anul acesta plăţile se vor face din bugetul naţional, urmând ca după aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, efortul financiar să fie trecut în contul Uniunii Europene, dacă noua măsură 215 din program, va fi aprobată de Comisia Europeană.
Irigaţiile în România rămân un vis frumos. Scumpe şi greu de realizat de marea majoritate a agricultorilor. După aproape două luni fără strop de ploaie, câţi fermieri au mai putut, financiar vorbind, să susţină o udare de răsărire la rapiţă sau de aprovizionare pentru grâu?
Cu scumpirile la energie şi canale de irigaţii improprii, preţurile pentru 1000 m³ de apă de irigaţii au sărit de 300 de lei, doar pentru prima treaptă de pompare. Câtă producţie să obţii ca să fii eficient?
Doar reorganizarea Administraţiei de Îmbunătăţiri Funciare, fără alte măsuri complementare de susţinere a OUAI-urilor şi fermierilor din cadrul acestora, nu va rezolva problema irigaţiilor. Marea ctitorie, canalul Siret – Bărăgan, rămâne şi acum, singura variantă plauzibilă pentru irigaţii mai ieftine şi evitare a inundaţiilor. Dar cine să-l facă şi cu ce bani? Mai bine despăgubim pentru calamităţile provocate de inundaţii şi nu irigăm ieftin pe timp de secetă.
Cheltuielile cu terminarea canalului ar fi fost acoperite de mult, dacă ar fi existat puţină voinţă şi hotărâre, iar beneficiile enorme.
După numai un an, bate iar vântul schimbării prin ministerul agriculturii. După ce secretarul de stat Adrian Rădulescu a ajuns în Parlamentul României, fermierii sunt împărţiţi între a susţine sau nu prezenţa actualului ministru la conducerea agriculturii.
Până la urmă, nu conducerea este importantă, ci echipa cu care să poţi rezolva nevoile producătorilor, mari sau mici, din orice sector al agriculturii.
Roman Ștefănescu
