Recolta de anul ăsta se vinde bine. Rapiţa s-a vândut cu 2,2-2,4 lei/kg, preţul kilogramului de grâu a trecut de un leu, porumbul nici nu s-a cules de pe câmp şi deja ofertele ajung la un leu per kilogram, iar la floarea-soarelui preţul variază între 2,2 şi 2,5 lei/kg. S-ar zice că agricultura e cel puţin mină de aur. Nu e deloc aşa. Preţurile abia acoperă cheltuielile, pentru că producţia agricolă a fost secerată de stresul hidric şi seceta atmosferică. Chiar şi acolo unde fermierii au aplicat tehnologia adecvată şi au lucrat cu utilaje de ultimă generaţie, producţia a fost înjumătăţită de lipsa apei şi de arşiţă. „Preţurile sunt bune, dar degeaba, dacă nu scoatem producţie, cu subvenţia abia ne acoperim cheltuielile”, spun fermierii.
Dacă Ăl de Sus nu le-a dat ploaie şi în 23 de ani nu am reuşit să construim un sistem de irigaţii viabil, acum agricultorii aşteaptă ajutor de la guvern. La toamnă sunt alegeri. Lăsând deoparte acest amănunt, guvernul, prin vocea ministrului Agriculturii Daniel Constantin, a anunţat zece măsuri de combatere a secetei şi stimulare a agriculturii. Nu sunt rele, mai ales că, zice ministrul, au fost discutate cu agricultorii. Se vor pune ele în practică sau vor avea soarta celor zece negri mititei?
Unele dintre măsuri se referă la irigaţii. Nu e primul an în care culturile în România suferă din cauza lipsei de apă. De ani de zile se vorbeşte, se fac studii, se elaborează strategii privitoare la irigaţii. Soluţia salvatoare, dacă există, nu a fost aplicată de nimeni. „Asigurarea apei ţine de securitatea unei naţiuni, nu poate fi lăsată la mâna fermierilor. Nu avem bani să construim un întreg sistem de irigaţii. În toată lumea, apa e adusă la poarta fermei”, strigă fermierii. Cine-i aude? Actualul guvern promite că furnizarea energiei pentru apa folosită la irigaţii se va face la un nivel redus cu 20%, iar plata apei pentru irigat va fi direct la sursă. Totodată, vor fi suplimentate fondurile în cadrul Măsurii 125 pentru infrastructura de irigaţii, iar din 2014, zice Daniel Constantin, vom avea la dispoziţie „două-trei miliarde de euro pentru investiţii în sistemele de irigaţii şi în asigurarea sursei de apă.”
Ministerul Agriculturii mai vrea să scoată un act normativ care să compenseze pierderile de venituri ale fermierilor. Pierderea se calculează ca fiind diferenţa între venitul înregistrat în media ultimilor trei ani şi venitul înregistrat în acest an. Cei care sunt asiguraţi pot fi recompensaţi cu 80% din această diferenţă, iar cei care nu au asigurări, cu 40% din această diferenţă.
Ministrul Constantin vrea să majoreze şi subvenţia pe suprafaţă, la valoarea medie pe care o primeşte un fermier din Uniunea Europeană.
Subvenţionarea dobânzii la creditele luate de agricultori pentru accesarea proiectelor cu bani europeni este o altă măsură aflată la stadiul de intenţie. Cert este că în prezent agricultorii pot lua credite de la bănci pe baza adeverinţei de la APIA, în contul sprijinului pe suprafaţă. E un ajutor, cât de costisitor (vorbim totuşi de împrumut de la bancă), numai agricultorii ştiu.
Se vor materializa aceste măsuri? Înainte sau după alegeri? Pentru binele agriculturii, să sperăm că experienţa de pe ale noastre plaiuri mioritice, într-ale promisiunilor, nu se va repeta.
Am lăsat special la urmă o măsură, anunţată de ministrul Daniel Constantin, prin care se vrea stimularea agriculturii. „Dorim ca un număr important de fermieri să beneficieze de acordarea unui ajutor de minimis pentru suprafeţele de culturi calamitate în această perioadă. Beneficiarii acestei scheme sunt fermierii persoane fizice care exploatează teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012. Ajutorul se acordă atât fermierilor care sunt înregistraţi în sistemul APIA, deci care primesc acea plată pe suprafaţă, dar şi acelor fermieri care nu sunt în acel sistem, care au suprafeţe mai mici de un hectar. Numărul estimat de beneficiari al ajutorului de minimis este de 558.000 de fermieri, iar suprafaţa care se estimează a fi acoperită este de circa 2 milioane hectare teren arabil. Suma maximă a ajutorului financiar în cadrul schemelor de minimis este de 7.500 euro pe exploataţie. Resursele financiare care se estimează a fi alocate de la bugetul de stat sunt în jur de 40 milioane de euro”, a declarat ministrul.
Mi se pare mie sau sacul de îngrăşăminte a fost înlocuit cu ajutorul de minimis? Pomana electorală dată de-a lungul vremii gospodăriilor populaţiei, care produc pentru autoconsum şi nu pentru piaţă, a îngropat agricultura. Dacă sunt bani de prisos în visteria statului, să se acorde celor pentru care agricultura este o afacere şi nu oricărui cetăţean care şi-a pus porumb pentru orătăniile din ogradă.
Pentru o căruţă de voturi merită să băgăm în pământ agricultura, un domeniu care contribuie substanţial la PIB-ul ţării? Întreb şi eu, nu dau cu parul…
MIHAELA PREVENDA









