Octombrie este a zecea lună în calendarul Gregorian  şi una dintre cele şapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. În popor, octombrie poartă denumirea de “Brumărel”. În această lună cad frunzele din copaci, ţăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei şi totodată acum se fac însămânţările de toamnă. Fiind luna de mijloc a toamnei, tradiţiile populare fac iarăşi legătura între luni şi vreme. Astfel, dacă de “Brumărel” este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, atunci luna ianuarie va fi moale şi călduţă. În schimb, dacă avem ploaie multă, în decembrie vor fi vânturi mari. Dacă tună în octombrie, iarna va fi mai uşoară, iar dacă va fi ceaţă multă, va fi zăpadă multă în decembrie. Dacă frunzele copacilor cad curând, anul următor va fi roditor, iar dacă nu, iarna va fi târzie, dar grea şi la anul vor fi multe omizi. Dacă şoarecii de câmp se retrag spre sat, înseamnă că iarna vine curând.

Pentru agricultură, octombrie este luna în care pe de o parte se continuă campania de pregătire a terenului şi de semănat pentru cultura grâului, iar pe de altă parte suntem spre finalul sezonului de recoltare a culturilor de porumb mai tardive.

Înainte de a trece la lucrările care se vor desfăşura în  luna octombrie, e bine să facem un rezumat al începutului de toamnă, care, din păcate, nu este unul favorabil agriculturii. Din punct de vedere climatic, ultimele două luni au fost caracterizate ca  foarte secetoase şi cu temperaturi destul de mari. În multe zone terenul nu a putut fi lucrat şi nici la ora actuală nu sunt şanse prea mari pentru asta. Culturile au fost uscate forţat, iar boabele (în special la porumb) au început procesul de şiştăvire. Mai mult de atât, seceta persistentă nu a permis semănatul culturilor de rapiţă. Acolo unde cu eforturi uriaşe s-a semănat rapiţa, fără suficientă umiditate în sol, sămânţa a rămas în pământ în aşteptarea ploii.

Pe de altă parte, acolo unde au prins un pic de umiditate, seminţele de rapiţă au pornit în germinaţie şi în lipsa precipitaţiilor de susţinere plantulele abia apărute s-au uscat. Cu toată bunăvoinţa fermierilor, cu toată tehnologia aplicată, o parte din suprafeţele de rapiţă semănate sunt compromise încă din start. “Avantajul” în cazul acestei culturi este dat de faptul că fermierul nu pierde un an de recoltă. Dacă rapiţa a fost compromisă din cauzele menţionate mai sus, fermierul poate veni în primăvară şi poate reînsămânţa această suprafaţă cu floarea-soarelui pentru a diminua pierderile. De ce cu floarea-soarelui? Pentru că semănând floarea-soarelui în locul rapiţei putem menţine acelaşi tip de asolament în cadrul fermei şi putem păstra proporţia între plante.

Lucrările care se efectuează în octombrie în cultura mare, prezentate mai jos, sunt redate ca repere orientative pentru cititorii noştri şi nu exclud posibilitatea efectuării de alte lucrări în cadrul acestor culturi sau la alte culturi existente în cadrul fermelor. Fiecare fermier, în funcţie de cultura pe care o are, în funcţie de suprafeţele deţinute şi în funcţie de condiţiile climatice, va decide ce este mai corect de făcut în ferma sa.

Grâu şi orz

Normal, la data apariţiei revistei noastre, culturile de orz şi orzoaică de toamnă ar fi trebuit să fie semănate. Din păcate, din cauza secetei accentuate, multe sole destinate acestor culturi îşi aşteaptă rândul la pregătirea terenului şi la semănat. Dacă vremea nu se va schimba, s-ar putea ca şi la cultura orzului să fim în aceeaşi situaţie ca la rapiţă, adică o pregătire târzie a terenului, o pregătire neuniformă, un semănat decalat faţă de epoca optimă şi o răsărire târzie în toamnă. Rezultatele se vor vedea la intrarea orzului în iarnă, când vom întâlni suprafeţe răsărite neuniform, cu plante mici şi cu posibilitate redusă de supravieţuire peste iarnă.

În ce priveşte grâul, în prima decadă a lunii octombrie suntem în plin sezon de semănat. Încă la această cultură avem şansa să realizăm un pat germinativ bun şi să asigurăm condiţii optime de răsărire a plantelor. Pe solele unde conform asolamentului urmează să fie amplasate culturile de grâu este bine ca imediat după recoltarea plantei premergătoare să eliberăm terenul de resturile vegetale şi să executăm lucrarea de arat sau de discuit în aşa fel încât să beneficiem de toată rezerva de apă rămasă în sol din momentul recoltării. Practic, în condiţii de secetă acest lucru ar trebui să primeze în deciziile noastre. De cele mai multe ori, datorită dotării tehnice insuficiente sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile, terenurile se lucrează mult mai târziu, ceea ce face ca această lucrare să se desfăşoare dificil şi cu costuri suplimentare mai mari.

Înainte de efectuarea arăturii de bază sau a discuitului se va trece la fertilizarea terenului cu fosfor şi potasiu. Dacă discutăm de categoria îngrăşămintelor chimice complexe, acestea se aplică la pregătirea patului germinativ, după arătură. În funcţie de tipul de sol, de tipul îngrăşământului ce se va utiliza şi de cantitatea de resturi vegetale existentă în sol, fermierul va stabili doza de fertilizare şi modul de aplicare pe teren. Îngrăşămintele cu azot se vor aplica fracţionat, iar la pregătirea patului germinativ se va da numai o pătrime din doza pe care vrem să o utilizăm. Pentru o producţie de 6 tone/ha (discutăm de boabe + paiele aferente acestei producţii) orientativ avem nevoie pentru cultura grâului de aproximativ 120 - 140 kg N; 90 - 110 kg P şi 80 - 100 kg K. Aceste doze vor fi corelate cu fertilitatea solului, cu cantitatea de resturi vegetale, cu doza de îngrăşăminte aplicată la cultura premergătoare şi cu condiţiile climatice.

Cantitatea de sămânţă necesară pentru semănatul unui hectar de grâu diferă foarte mult de la un soi la altul şi este în strânsă legătură cu indicii de calitate şi cu capacitatea de înfrăţire a soiului respectiv. În acest an, datorită condiţiilor de secetă trebuie să avem în vedere mărirea acestei cantităţi. În mod normal se utilizează aproximativ 220 - 280 kg/ha. În practică, unii fermieri seamănă o cantitate mai mare de sămânţă pe hectar pentru a nu se mai baza pe capacitatea de înfrăţire a grâului. Din start ei merg să asigure o densitate de aproximativ 700 plante/mp. La polul opus se află alţi fermieri care utilizează genotipuri performante de grâu cu o capacitate mare de înfrăţire. În acest caz ei utilizează numai 130 - 150 kg sămânţă/ha. În mod normal se caută asigurarea unui număr de aproximativ 450 - 550 boabe germinabile/mp.

Adâncimea de semănat variază de la 3 până la 6 cm şi depinde de textura solului şi de lungimea coleoptilului tipică soiului respectiv. Anumite soiuri de grâu au un coleoptil mic şi semănatul acestora la adâncime mai mare poate duce la nerăsărirea culturii.
O lucrare pe care agricultorii trebuie să o aibă în vedere în condiţii de secetă este tăvălugirea culturii. Prin această lucrare se pun mai bine în contact seminţele de grâu cu stratul de sol şi creează premisele unei răsăriri mai uniforme.
Porumb
În septembrie s-au recoltat o parte din culturile de porumb, dar mai rămân de recoltat în octombrie culturile de porumb semănate cu hibrizii mai tardivi, din grupele de precocitate FAO 450 - 550.  Dacă perioada de secetă va continua, până la finalul lui octombrie toate solele cu porumb vor putea fi recoltate. Seceta de cele mai multe ori grăbeşte uscarea forţată a acestor hibrizi în detrimentul calităţii şi al cantităţii.

Recoltarea porumbului se poate face atât mecanic (pe suprafeţe mari), cât şi manual pe parcelele de mici dimensiuni (loturile personale). Din punct de vedere mecanic, culturile de porumb pot fi recoltate în ştiuleţi sau în boabe, în funcţie de tipul hibridului, destinaţia recoltei, precum şi de umiditatea boabelor la recoltare. În mod normal, recoltarea porumbului în ştiuleţi se realizează cu combina adaptată în acest sens şi lucrarea începe când umiditatea în boabe a ajuns la 32 - 35%. Am întâlnit la micii fermieri maşini de recoltat în ştiuleţi pe două rânduri, tractate, a căror productivitate poate ajunge la 3 - 4 ha pe zi. Maşinile sunt dotate cu un buncăr de colectare a ştiuleţilor  şi pot fi descărcate hidraulic în remorci la capătul solei.

Când umiditatea în boabe a scăzut sub 24%, este recomandat să se încheie recoltatul mecanic în ştiuleţi. Dacă totuşi se va continua recoltarea, pot apărea pierderi de producţie, în principal din cauza scuturării boabelor de pe ştiulete datorate loviturilor mecanice. Sub 24% umiditate, recoltatul în ştiuleţi se poate face doar manual.

Recoltarea porumbului sub formă de boabe începe de la umiditatea de 22% şi se continuă până la terminarea operaţiunii de recoltare. În acest caz, boabele cu umiditate mai mare de 15 - 16% trebuie supuse procesului de uscare. Păstrarea porumbului sub formă de boabe se realizează în condiţii foarte bune atunci când umiditatea în masa de seminţe este sub 14%.

Pe lângă cultura porumbului, în această perioadă se mai recoltează şi culturile restante de sorg, soia, sfeclă de zahăr etc, semănate mai târziu şi care până acum nu au ajuns la maturitatea de recoltare.

Pregătirea terenului

Odată cu recoltarea ultimelor suprafeţe cultivate în acest an se poate trece la pregătirea terenului pentru culturile din primăvara lui 2012. Este bine ca toate terenurile agricole să fie arate înainte de intrarea în iarnă. Este cunoscut că cea mai proastă arătură de toamnă va fi mult mai bună decât o arătură făcută în primăvară.

De cele mai multe ori, fermierii se concentrează pe semănatul culturilor de orz şi grâu, pe pregătirea terenului destinat acestor culturi şi mai puţin pe pregătirea terenului pentru culturile din primăvară. Aratul suprafeţelor pentru culturile din primăvară se face mai târziu, înainte de intrarea în iarnă, atunci când putem utiliza toate utilajele în acest sens. Pe suprafeţele îmburuienate încă mai avem posibilitatea, în luna octombrie, să aplicăm erbicide totale de tipul “glifosat” pentru distrugerea buruienilor. Acest erbicid are avantajul că se translocă în sistemul radicular al buruienilor, în special în cazul buruienilor perene. După 3 - 4 săptămâni de la aplicare, pe suprafaţa respectivă se poate trece la realizarea arăturii de bază la 30 - 35 cm adâncime. Scopul acestor erbicidări este de a reduce gradul de îmburuienare al suprafeţelor respective, lucru demonstrat de practica agricolă prin prezenţa unui număr mai redus de buruieni în cultura postmergătoare.