Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, se plânge că tocmai producătorii de preparate tradiționale atestați sunt controlați în urma semnalelor de alarmă trase cu privire la prezența în piață a unor falși reprezentanți ai acestei branșe și acuză că unii reprezentanți ai statului pe zona de control „promovează furtul și hoția”.

La finele ședinței Consiliului Consultativ privind modificarea Ordinului 111/2008 care a avut loc la mijlocul lunii iulie la sediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), șeful Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, a acordat un interviu publicației Revista Fermierului, ocazie cu care a punctat principalele probleme cu care se confruntă sectorul, dar și așteptările privind modificările legislative care se întrevăd la orizont, și anume modificarea Ord. 111/2008, respectiv apariția normelor de aplicare a Legii Supermarketurilor.

Una dintre hibele sistemului, arătată cu degetul de către Matieș, este și cea legată de controalele părtinitoare care au loc în piața produselor tradiționale. Chiar dacă cei îndreptățiți să solicite aceste verificări pentru a scoate la iveală falsurile – producătorii atestați – nu ar trebui să fie neapărat vizați în primă instanță de verificări, aceste controale fiind efectuate în mod constant, „alții” sunt voit ocoliți.

„Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt localizate așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost verificați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. (...) Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția”, a spus Matieș.

Calitatea produselor brutăriei SC Matiaș SRL din Sântimbru (deținută de Călin Matieș) a fost recunoscută de Ministerul Agriculturii, care a acordat la finele anului trecut, pentru prima dată în România, titlul „Producătorul Tradiţional al anului 2015” firmei din județul Alba.

Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România preciza în 2015 că produsele pe care le comercializează, respectă rețeta tradițională, sunt realizate cu materie primă autohtonă, care nu a fost „îmbunătățită”, iar procesul tehnologic este în cea mai mare parte manual. Sortimetele de pâine „Rustiq” se numără printre cele 46 de produse tradiționale atestate în județul Alba.

Un alt subiect abordat cu Matieș a fost și cel de modificare a Ordinului 111/2008. ANSVSA urmează să vină în sprijinul micului producător/procesator din sectorul agroalimentar prin modificarea acestui act normativ, fiind vizată introducerea unei distincții clare între industriașul de profil și micul business în ceea ce înseamnă costurile pentru înregistrarea afacerilor nișate și cele aferente analizelor specializate, precum și diversificarea tipurilor de produse comercializate, orientarea actuală a consumatorilor fiind către produsele din pește și către cele vegetale.

În acest sens, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a organizat în data de 13 iulie, începând cu ora 10:00, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu membrii Consiliului Consultativ, având ca subiect principal tocmai acest proiect de modificare a normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare a obiectivelor din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi supuse controlului specializat.

Scopul declarat al acestei întâlniri a fost consultarea reprezentanţilor operatorilor economici care desfăşoară activităţi în sectoare ce ţin de competenţa Autorităţii, în vederea definitivării în cel mai scurt timp a acestor reglementări.

Poate cea mai importantă modificare vizată de șeful Autorității este și cea cu privire la producția și comercializarea alimentelor tradiționale (mai nou produse din pește și vegetale), în cantități mici, însă notificate corespunzător Direcțiilor Sanitare Veterinare județene și respectând reguli de igienă și siguranță alimentară.

Conform afirmațiilor lui Radu Chețan, proiectul de modificare a Ordinului ANSVSA 111/2008 este în dezbatere publică timp de 30 de zile, conform Legii 544. Se așteaptă însă atât opiniile industriei de profil, cât și pe cele ale fermierilor, micilor producători, astfel încât să se ajungă la o formă finală unanim agreată.

Revista Fermierului: Domnule Călin Matieș, de ce ați fost prezent la ședința din 13 iulie 2016 care a avut loc la sediul ANSVSA?

Călin Matieș: Am venit la ședința Consiliului Consultativ ANSVSA pentru a-l susține pe micul producător; producătorul local. Ceea ce producătorii industriali încearcă să distrugă, astfel încât să rămână numai ei în piață, ANSVSA vine în sprijinul său, al micului producător, și completează Ordinul 111/2008 cu cererea pieței.

Să exemplificăm puțin. Pentru o cantitate oarecare de produs tradițional, să spunem 20 de borcane de dulceață, un mic întreprinzător ar trebui să plătească să zicem suma de 600 de lei pentru autorizare și alți 10 lei la analiză; s-a ales praful de tot businessul lui. Atunci, ANSVSA vine în sprijinul micului producător și spune că acest mic întreprinzător ar urma să aducă doar un borcan la analiză pentru care va trebui să plătească... să spunem 100 de lei. Micii producători nu pot plăti 600 de lei sau 1.000 de lei, cât achită nu știu care mare firmă care face un milion de borcane de dulceață pe an, în regim industrial. Se va face o distincție foarte clară între industrie și micul producător prin acest Ordin 111/2008 modificat. Cu siguranță, toți trebuie să fim controlați. Indiferent că vorbim de industrie sau de mici producători trebuie să respectăm igiena în cadrul societății. Trebuie să oferim un produs sănătos consumatorului, dar va fi la un nivel mai mic. Costurile cu analizele, cele pentru controale, pentru autorizare, vor fi mult mai mici decât le are industria.

Un alt exemplu - o firmă de procesare industrială a fructelor de pădure produce un milion de borcane pentru care, să spunem, are nevoie de 10 camere cu 10 frigidere fiecare, 100 de uși de acces în încăperi și 40 de luminatoare. Până acum, micul producător care obținea doar 10 borcane, aproximativ aceleași condiții de spațiu trebuia să le îndeplinească și el. În momentul acesta, cel care produce 100 de borcane, va avea poate numai două încăperi și va avea doar două chiuvete și nu 100 ș.a.m.d. Totul se va dimensiona în funcție de volumul business-ului.

R.F.: Care este contribuția dumneavoastră la piața produselor agroalimenare tradiționale? Această modificare a Ordinului 111/2008 va duce la o îmbunătățire a activității firmei dumneavoastră?

C.M.: Eu produc pâine tradițională. Sunt din județul Alba, din comuna Sântimbru. Pentru mine, nu știu dacă va folosi treaba asta, pentru că eu, deja, sunt autorizat, sunt înregistrat, de 20 de ani fac pâine și am trecut prin toate avizările. Și înainte de intrarea în UE, și după intrare am trecut prin toate furcile caudine.

Modificarea Ord.111/2008 ar putea să mă ajute poate prin faptul că pot să cer să nu mai fiu clasificat ca și mare producător. Vreau să trec în partea cealaltă, să plătesc doar 100 de lei analizele, să vină controalele o dată la șase luni la mine să mi se ia doar probe de apă, nu să vină tot la două luni. La cantitate mică, costuri mici, la cantitate mare, costuri mari.

Cu siguranță însă, se poate dezvolta zona rurală prin această decizie. Sunt atâtea zone unde locurile de muncă sunt departe, orice sursă de venit este departe și, atunci, din ceea ce obține micul producător în gospodărie, o poate transforma în profit. În loc să vândă porcul la trei-patru lei kilogramul în viu sau laptele să-l comercializeze la 0,40-0,50 lei litrul la procesator, poate face o brânză pe care s-o comercializeze la 10 lei kilogramul, un produs finit de calitate, curat, sănătos, respectând condițiile de igienă.

R.F.: Cât vă costă în prezent analizele produselor pe care le fabricați?

C.M.: În fiecare lună plătesc analizele la pâine circa 300 de lei. De două ori pe an plătesc 200 de lei analizele apei, mai achit o dată la trei luni încă vreo 400 de lei sanitația; o grămadă de bani. Eu plătesc aceleași taxe ca și cum aș face 10.000 de tone de pâine, producție industrială. Asta în condițiile în care eu obțin 800-900 de kilograme de pâine pe zi. Fac 700 de kilograme de pâine tradițională și vreo 200 kg standard.

Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine

Revista Fermierului: Legea Supermarketurilor a fost modificată: Legea 150/2016 a modificat Legea 321/2009. Care credeți că va fi impactul acesteia asupra micilor producători din sectorul agroalimentar românesc?

Călin Matieș: Ne bucură  această modificare și ar trebui să fim mai patrioți, nu doar o dată sau de două ori pe an. Ungurii au făcut treaba asta de acum un an, iar pe deasupra au obligat retailerii ca, unde vând ei, în alte țări europene, să comercializeze și 100 de produse maghiare. (...) Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine. Vom avea astfel noi mai mulți bani și vom avea mai multă prosperitate. Dacă noi cumpărăm un produs străin, banii noștri vor da de lucru fermierului francez, englez ș.a.m.d. Noi trebuie să cumpărăm produse românești și să găsim produse românești la raft.

Pentru că ați amintit de impactul modificării Legii Supermarketurilor, în momentul în care o rețea de retail adaugă produsului tău, din cifra de vânzări, undeva la 30 de procente și un alt adaos de 30 la sută, la raft, acestea este mai scump cu mai bine de jumate. Dacă eu îi dau retailerului pâinea cu patru lei, veți găsi pâinea mea cu 10 lei la raft. Nu-i normal ca ei să câștige 60%, iar eu 40 la sută. De aceea, acum, având această obligativitate de 51 la sută, ei vor trebui să-și facă un target, să respecte, să ajungă să acopere cele 51 la sută și, atunci, nu va mai decurge negocierea astfel:„Vrei? Bine. Nu? Pleacă acasă!”, sistem practicat până nu demult cu retailerii. Va fi o negociere ca între doi parteneri.

R.F.: Din câte am înțeles, legea, chiar dacă fost discutată pe îndelete, nu este încă aplicabilă. Este nevoie de norme aprobate prin Hotărâre de Guvern, perioadă de timp de așteptare până la implementare. Credeți că va fi utilă pentru micul producătoru această lege?

C.M.: Cred că sunt sute, dacă nu mii de producători mici din sectorul agroalimentar care au încercat să intre în rețelele de retail și n-au putut. În acest moment, când comercianții trebuie să atingă un plafon de 51 la sută, cu siguranță ușile se vor deschide și vor discuta cu alte pretenții. Producătorii sunt, așteaptă la ușă, doar ei nu-i vor.

Să vă dau un alt exemplu edificator: un producător oarecare spune că pe el l-ar costa tomata bio sau salamul tradițional, astfel încât să poată plăti salariații și să rămână cu o umbră de profit, suma de 10 lei, de aceea nu-l poate da retailerului cu doar patru lei. În condițiile în care taxele la raft nu vor fi mai mult de cinci la sută, producătorul ar putea oferi marfa comercianților chiar și cu cinci lei. Astfel, retailerul poate adăuga 30 la sută; ia marfa cu 10 lei și pune un plus de 30 de procente, astfel încât la raft să fie 13 lei. Perfect. Dar dacă producătorul oferă marfa cu 10 lei, iar retailerul adaugă alți 30 la sută și 30 de procente adaos comercial, se ajunge la 17 lei. Suma de 13 lei reprezintă un preț rezonabil, nu 17 lei la care se ajungea până acum. Va câștiga și consumatorul, va mânca mai sănătos și vom vedea și că sănătatea nației va avea de câștigat.

R.F.: Produsul tradițional, prin definiție, înseamnă un produs de calitate, obținut în baza unor rețete transmise generațional, o manufactură până la urmă în care se pune suflet. Din păcate însă, sunt tot felul de impostori care vin în piață cu tot felul de produse, își pun clopul pe cap, cumpără brânză de duzină, îi adaugă ceva și o comercializează drept produs tradițional. Cum faceți să scăpați de oamenii aceștia?

C.M.: Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost controlați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. Le-am zis că dacă X-ulescu merge la supermarket și cumpără salam etichetat „De casă”, „Tradițional”, el își dă seama de diferență (s-a deșteptat după 25 de ani) și spune nu. Dacă produsul tradițional seamănă cu cel industrial nu are rost să cheltuie 30 de lei, în condițiile în care poate da 10 lei, spre exemplu. Ne-am furat căciula singuri în condițiile astea.

Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția.

R.F.: Cam cât la sută din piață estimați dumneavoastră, strict pe produse tradiționale, că ar fi ocupată de falsuri?

C.M.: Cred că au rămas puține falsuri în piață. Dacă vorbim de ceea ce se comercializează în momentul de față ca produs tradițional, și aici calculăm marja, nu știu dacă au mai rămas 10 procente. S-au mișcat lucrurile. Noi, ca Federație, am lucrat la Ordinul 724/2013 și l-am făcut destul de restrictiv, destul de clar, n-am lăsat loc de interpretări, prin afișarea atestatelor, prin publicarea pe site-ul MADR a numelor producătorilor. Am făcut treaba foarte transparentă. Ne bucurăm că din cele 4.200 de produse tradiționale înainte de 2013 au rămas circa 500 curate, autentice, produse de români și sănătoase.

R.F.: Pe zona de recunoaștere europeană, în prezent, ce produse tradiționale românești avem?

C.M.: Avem Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Topoloveni. Pe partea cu rețelete consacrate avem salamul de Sibiu. Mai sunt în lucru Novacul, Telemeaua de Mărginimea Sibiului și cred că vine din urmă și Pâinea de Pecica.

R.F.: Vă regăsiți și dumneavoastră pe această listă?

C.M.: Eu mă încadrez și chiar am istoric, doar că firma care trebuie să ne acrediteze, nu este încă atestată pe pâine. De aceea, și eu, și Pâinea de la Pecica, noi toți de la Brutăria din Sântimbru așteptăm ca respectivii să se acrediteze pe produse de panificație, iar apoi să începem demersurile de acreditare. Deocamdată nu au acreditări decât pe carne, pește și lactate.

R.F.: De unde vă aprovizionați cu materie-primă?

C.M.: Făina neameliorată o iau de la noi din țară, cu toate certificatele, de la un producător de la care mă aprovizionez în ultimii 20 de ani, un român adevărat.

R.F.: Care sunt cele mai căutate produse tradiționale la export și ce ne împiedică să dezvoltăm pe această filieră?

C.M.: Toate sunt căutate, toate au un gust deosebit. De câte ori am fost la Săptămâna Verde de la Berlin, la Târgul de Produse Tradiționale de la Roma, oriunde am fost în lumea asta, că a fost dulceață, că a fost salam, că a fost pâine, toate au fost aplaudate. Avem niște produse extraordinare. Păcat că ne împiedicăm unul pe celălalt. Organele statului mă împiedică pe mine ca producător, eu încerc să-l împiedic pe celălalt de lângă mine... Așa nu trebuie să ne bată nimeni, că ne batem noi singuri de nu este adevărat.

Chiar dacă Legea 321/2009 (cunoscută sub numele de Legea Supermarketurilor) a fost modificată prin Legea 150/2016 și a intrat în vigoare din 18 iulie 2016, ea nu va produce niciun efect semnificativ până nu se va cădea de acord asupra normelor de aplicare, aprobate prin Hotărâre de Guvern (în afară poate de specificația că prețul pe care retailerul îl are la raft trebuie să fie format din cel de achiziție, adaosul comercial plus TVA), recunoaște secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Botănoiu, într-un interviu acordat publicației Revista Fermierului.

Oficialul guvernamental a spus că ministerul pe care îl reprezintă va face tot posibilul să emită cât mai rapid o HG, astfel încât reglementarea privind cele 51 la sută prezență a produselor de pe lanțul scurt pe rafturile supermarketurilor, cât și cea a etichetării să fie funcționale și pe deplin implementabile,însă chiar și așa, vorbim totuși de luni de zile până la transformarea în realitate a acestui deziderat.

Este dificil însă, spune secretarul de stat, în condițiile în care toți actorii din piață trebuie consultați, aceștia să-și dea acordul privind aceste norme, iar Comisia Europeană (CE) să fie de acord cu modificările legislative. El îi aseamănă pe fiecare cu un lacăt pentru care trebuie să ai cheia potrivită.

Oricum, spune el, se vor întreprinde toate eforturile, astfel încât inclusiv recomandările Comisiei să fie integrate în noua HG cât mai repede cu putință.

„Sunt (...) niște chestiuni pe care CE vrea să le vadă la final, când legea este aprobată, nu când ești încă în discuție cu ea. În forma sa actuală, pe etichetare, Comisia trebuie să-și dea acordul sau, iar în cadrul normelor să prevedem recomandările lor, că sunt bune, că sunt rele, adaptate la condițiile noastre locale, iar partea de lanț scurt, la fel, CE își va da OK-ul sau nu, cu modificările respective. Ca să nu așteptăm șase luni de zile, dăm normele”, a spus Botănoiu, nespecificând însă un calendar exact.

În opinia sa, Legea Supermarketurilor ar putea să producă efecte, cel mai devreme în două luni.

În ceea ce privește volatilitatea prețurilor produselor agroalimentare, Botănoiu îndeamnă la prudențialitate, asfel încât producătorii să nu cadă în capcana vânzărilor pe fugă, în condițiile unei piețe regionale pe care sunt prezenți jucători mari, de genul Rusiei, Ucrainei, Turciei, state care nu au interdicțiile pe care țările europene le au la inputuri, subvenții etc. El spune că investițiile neacoperite pentru majorarea producției pot plasa România în situația Noii Zeelande sau a Australiei, țări care au ajuns să vândă exploatații chinezilor, la pachet, cu tot cu animale, la prețul de 1.110 dolari hectarul.

Ca previziune de scurtă durată, Botănoiu spune că presiunea asupra grâului autohton va fi mare, în condițiile unor producții „interesante” ale Rusiei și SUA, dar și ale influenței negative pe care orzul îl are asupra grâului furajer și a porumbului.

„În varianta asta în care există producție interesantă în SUA și una similară în Rusia, sigur, apare o presiune asupra prețurilor, dată și de producțiile de orz care influențează negativ prețul grâului furajer. Influențează pe de-o parte grâul - cantități mari de grâu furajer existent la nivel internațional, dar și prețul porumbului”, a spus Daniel Botănoiu.

Nu în ultimul rând, secretarul de stat MADR a vorbit despre modificările aduse Legii 17/2014, cea mai importantă în opinia sa fiind cea legată de obligativitatea obținerii avizului tehnic din partea unei comisii de specialitate, de această dată formată la nivel județean.

„Din punctul meu de vedere, numărul unu ar fi să reușim să ducem avizul tehnic al comisiei de specialitate la nivelul județului. Acest aviz tehnic permite ca terenul să fie folosit, să fie protejat, să fie în permanență amendat, lucrat cu tehnologie de ultimă oră. Propunerea noastră a fost să existe acest comitet tehnic la nivelul județului, format din asociațiile reprezentative ale producătorilor (jumătate plus unu), pentru că ei sunt cei care folosesc, care dețin terenurile”, a adăugat oficialul guvernamental.

Revista Fermierului: Când vom avea 51 la sută produse românești pe rafturile retailerilor?

Daniel Botănoiu: În forma sa actuală, Legea 150/2016 pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare nu specifică exact ca 51% produse românești prezente la raft, ci spune 51 la sută produse de pe lanțul scurt (n.r. - Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel putin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzator fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare). (...)

R.F.: Ne vorbiți „politically correct”, însă până la urmă consumatorul asta a cerut: produse românești la raft. Cât vom mai aștepta până vom vedea cele 51% produse de pe lanțul scurt în rețelele de retail? E nevoie de o altă lege? Funcționează ceva din Legea Supermarketurilor?

D.B.: Sunt șase luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, jumătate de an în care trebuie definit (...) un draft de (...) Hotărâre de Guvern. De aceea, îi invit pe toți actorii din piață, de la producător și până la consumatorul final (el este cel care plătește), la discuții. (n.r. - Art. II - Prevederile art. 10.3 din Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin prezenta lege, intră în vigoare la 6 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I – adică în 15 iulie 2016). Trebuie începută negocierea de maniera următoare: fiecărui actor în parte trebuie să îi fie prezentată situația în mod clar și complet, discutate toate aspectele cu acesta în mod individual, pentru că dacă vom face adunare generală, nu va ieși bine. (...) Noi trebuie să-i punem la masă pe toți, pentru că legea este importantă, este promulgată (...). Trebuie să fim cu toții atenți la norme.

Art. 16 din Legea 150/2016, care modifică Legea 321/2009, spune foarte clar că prevederile Art. 10.2 (etichetare) vor intra în vigoare la 90 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene (CE). Avem așadar la dispoziție trei luni de zile. Nu vom ajunge până acolo. Ne vom duce în dezbatere cu ele cât mai repede, astfel încât să putem promova HG mai rapid. Numai că, vreau să explicăm foarte bine ce înseamnă produsul românesc, ce înseamnă lanțul scurt, ce înseamnă adaosul comercial, ce înseamnă prețul de achiziție. În lege sunt trecute, numai că vreau să întrăm să le aprofundăm mai bine, astfel încât omul să se priceapă.

R.F.: Gurile rele spun că avem cel puțin o breșă în Legea 150/2016 de modificare a Legii 321/2009. Ca exemplu au dat zona Giurgiu, unde marfa de pe lanțul scurt poate însemna și de proveniență Bulgaria. Cum comentați?

D.B.: Nu poți face o delimitare pe o piață comună. Dacă eu discut de lanț scurt, spun produsul meu să ajungă rapid de la producător la consumator. Acum, sigur, eu caut să-mi creez avantajele pe care mi le cere de fiecare dată consumatorul, adică prospețime, preț rezonabil, poluare cât mai puțină (...). Dacă acesta decide să mănânce brânză adusă de acolo, eu n-am ce să-i spun. Numai că, acest drept de a utiliza definiția de produs românesc este un drept, nu o obligație. Asta vreau s-o precizăm mai clar în norme. Pentru că dacă eu am decis să pun produs românesc pe etichetă, sunt convins că laptele acela provine dintr-o fermă din România, este procesat într-o unitate din România și este procesat pe piața din România. Cu cât lanțul acesta este mai scurt de la producător la consumator, cu atât e mai bine.

R.F.: Legea 150/2016 a fost promulgată. Și totuși, când va fi ea funcțională? Cu riscul redundanței, când vom putea pune în aplicare normele despre care ne-ați vorbit, bineînțeles după sosirea răspunsului atât de așteptat de la Bruxelles?

D.B.: Această lege, proiectul, a fost deja transmis către CE; intențiile noastre. Până să fie promulgat actul normativ, noi l-am comunicat Comisiei. Le-am spus ce intenționăm să facem, astfel încât să nu creăm disfuncționalități în relația cu mediul concurențial etc. Însuși Consiliul Concurenței ne-a recomandat că este mai bine decât să folosim sintagma de „produs românesc”, adică marfă românească, mai bine cea de „produs provenit din lanțul scurt de producție”.

Sunt, de asemenea, niște chestiuni pe care CE vrea să le vadă la final, când legea este aprobată, nu când ești încă în discuție cu ea. În forma sa actuală, pe etichetare, Comisia trebuie să-și dea acordul sau, iar în cadrul normelor să prevedem recomandările lor, că sunt bune, că sunt rele, adaptat la condițiile noastre locale, iar partea de lanț scurt, la fel, CE își va da OK-ul sau nu, cu modificările respective. Ca să nu așteptăm șase luni de zile dăm normele.

R.F.: Cel mai devreme, când preconizați că vor apărea normele acestea?

D.B.: Dacă ar depinde numai de noi, am fi capabili să le punem la punct rapid. Problema este că sunt și celelalte ministere implicate, organizațiile producătorilor, organizațiile comercianților, cele ale consumatorilor. Nu vreau să „ardem” niște etape, după care să ne trezim cu nemulțumiți că n-au fost chemați la consultări. Chiar domnul Sorin Minea (n.r. - șeful Romalimenta) spunea că nu a fost invitat la discuții decât o dată. Nu vreau să facem greșeli. Normele sunt extrem de importante. Într-o exemplificare mai plastică, aici avem 13 lacăte. Fiecare lacăt reprezintă panificația, sectorul cărnii, legume-fructe, oleaginoase, cereale, lapte etc. Dacă tu nu găsești cheia potrivită în lacătul acela, nu se deschide. Lucrurile trebuie foarte bine așezate, foarte bine explicate, pe fiecare segment în parte. Unele sunt problemele legate de plățile la legume-fructe, alta e situația în cazul conservelor, vinurilor când acestea se pot duce la 30 de zile fără probleme. De asta n-aș putea da un termen în privința normelor.

R.F.: Nu este un calendar al adoptării acestor norme prin HG?

D.B.: Sigur. Calendarul întâlnirilor există. Ce ne facem însă când situația este de unu la unu? O organizație spune ceva, iar cealaltă altceva? Ministerul Economiei poate spune că într-un anumit loc ar putea fi unele lucruri forțate. Noi, de la MADR am putea contraargumenta și spune că dacă tot introducem subvenții în piață, am vrea să regăsim pe piață anumite produse. Așa ne cere cel care plătește subvențiile. El cere să găsească prospețime, suficientă marfă. Este oarecum falsă ideea asta că nu sunt în stare românii să producă suficientă marfă. Ei sunt în stare, numai că trebuie să aibă o predictibilitate.

Dacă i se spune unui producător de cartofi că un comerciant este dispus să-i achiziționeze toată materia-primă obținută la un preț care, cel puțin, să acopere costurile de producție și să se obțină și un minim profit, un leu spre exemplu, acest leu pe kilogramul de cartofi, că-i mult, că-i puțin, fermierul știe că vine la comerciant cu o cantitate care urmează să fie plătită. Astfel, producătorul se poate dezvolta și el, să facă o investiție, să-și păstreze locurile de muncă, activitatea. În prezent, un fermier produce tomate, dar nu i le cumpără nimeni. La anul mai produce? Nu. Și se spune apoi că românul nu produce... Incorect.

R.F.: Actul normativ va fi aprobat în mai devreme de un an de zile?

D.B.: Cu aplicabilitatea Legii Supermarketurilor prin norme? Da. Teoretic se poate rezolva și mai devreme. Depinde. CE ar putea spune că mai are nevoie de nu știu mai ce informație, clarificări. Luna august oricum este una închisă la Bruxelles și nu oferă nimeni răspunsuri.

Eu am interes la nivelul Ministerului Agriculturii să văd că producătorul își recuperează costurile de producție și că are un profit să poată continua activitatea. Să luăm un alt exemplu: dacă piața vinde consumatorului legume cu doi lei kilogramul, iar producătorul recuperează din piață doar un leu, diferența de la un leu la doi lei eu, ca stat, dacă vreau să-l mai mențin pe acel producător în mediul rural, dacă vreau locurile de muncă, dacă vreau să producă în continuare, trebuie să-i găsesc subvenție. De unde să fac eu rost de atâția bani? Doar guguștiucii nu-i subvenționăm, restul totul are subsidie. De unde să faci rost de bani să acoperi aceste disfuncționalități ale pieței? Din acest motiv căutăm piesele puzzle-ului pentru a le aranja în ordine.

R.F.: S-o luăm altfel: e funcțională în vreun fel legea 321?

D.B.: Fundamental, ea este o lege care schimbă un pic relațiile, pozițiile. Este o lege care depășește ca intensitate multe ale legi. Și asta pentru că, pe de-o parte ai producătorii și pe de alta ai comercianții; două forțe. Bine, unii mai fragmentați că asta este agricultura României și unii extrem de puternici pentru ei controlează piața.

R.F.: E ceva din această lege care produce efecte, acum?

D.B.: În Legea 150/2016 s-a spus clar: prețul la raft este format este prețul de achiziție, plus adaosul comercial și TVA. În acest adaos comercial, sigur că este discuția directă pe care o are producătorul/furnizorul cu retailerul. Acesta din urmă poate explica acea componență a adaosului: 10% s-ar putea duce către operațiunile normale cu furnizorul, iar din restul să se dezvolte. Într-adevăr, a existat discuția, ni s-a spus din partea retailerilor că nu se mai pot dezvolta pentru că, până la apariția legii, această dezvoltare apărea din acele adaosuri. E complicat să-i ceri unui producător sau consumatorilor din România să le ceri bani, tu, retailer, pentru a construi alte obiective. Te duci frumos la bancă, te împrumuți, e treaba ta. Sunt și lanțuri de magazine românești care asta fac: - se duc la bancă, se împrumută, îi plătesc omului marfa imediat; a venit cu zece lădițe, a plătit zece lădițe.

R.F.: Așadar, să înțelegem că e funcțională prevederea cu adaosul comercial?

D.B.: Până nu apar normele, nu; în două luni există posibilitatea. Trebuie făcută translația de la ce a fost până acum. Legea este foarte clară. Este funcțională. Acum lucrează. Produce efecte. Însă, prin Hotărârea de Guvern vor fi aduse definiții suplimentare, adică venim cu explicații suplimentare. Sigur, mâine, pe prețul pe care retailerul îl are la raft trebuie să fie format din prețul de achiziție, plus adaos, plus TVA, atât.

Pentru a discuta de un preț al cerealelor la nivel național, trebuie să te uiți la ceea ce se întâmplă în regiune

Revista Fermierului: Ce le recomandați producătorilor din sectorul agroalimentar românesc? Să fie prudenți sau să arunce tot ce au pe piață, sperând la profituri rapide?

Daniel Botănoiu: Vă răspund prin a vă da un exemplu de prudențialitate: Noua Zeelandă și Australia erau numărul unu în ceea ce însemna laptele de bovină, procesare, produse derivate etc. Noua Zeelandă avea orientate circa 30 de procente din PIB, numai către acest sector. În 2013 a venit China și a spus că are nevoie de 700.000 de tone de lapte praf pentru copii. Neozeelandezii au spus că vor produce cantitatea comandată. Aceștia au demarat investiții în sector, astfel încât să onoreze această cerere. Cutia de lapte praf pentru copii obținută și vândută chinezilor ulterior a fost însă cu 50 de dolari mai scumpă decât aceeași cutie care exista în magazinele din toată zona Oceaniei. Chinezul nu a zis nimic, le-a luat, le-a depozitat, nu le-a introdus în consum pentru că ar fi fost nevoiți să comande și anul următor, să se aprovizioneze.

În anii următori, 2014, 2015, China nu a mai făcut comandă către Noua Zeelandă, către Australia, pentru cantitățile astea de lapte praf. Au rămas oamenii cu 26 de miliarde bani împrumutați de la bănci, au rămas cu investiții, cu producții mari și fără piață. A venit chinezul către băncile care au dat bani cu împrumut și a întrebat dacă în Noua Zeelandă sau Australia există fermieri și companii procesatoare cu dificultăți. Ei s-au arătat interesați tocmai către aceste business-uri. Băncile și-au frecat mâinile și au spus da, luptându-se cu provizioane însemnate. Reprezentanții băncilor i-au chemat pe fermierii și producătorii cu datorii și i-au îndemnat să vândă rapid. Hectarul cu vaca pe el s-a cumpărat atunci cu 1.110 dolari. S-au cumpărat din 2015 și până acum 250 de mari ferme în Australia și Noua Zeelandă. Tocmai aceste greșeli nu trebuie să le repetăm noi.

R.F.: Care este evoluția prețurilor bunurilor de proveniență agricolă produse în România?

D.B.: Ca să poți să discuți de un preț la nivel național, trebuie să te uiți ce se întâmplă în regiune. Te-ai uitat în regiune, te uiți ce se întâmplă în zonă. Te-ai uitat în zonă, te uiți la nivel internațional. Și pentru a lega puțin de întrebarea dumneavoastră anterioară, să știți, China nu scoate niciodată pe piață stocul de porumb de 101 milioane tone. (...)

În bazinul Mării Negre, România și Bulgaria au aceleași restricții cu privire la producție, au aceleași restricții cu privire la utilizarea pesticidelor, aceleași restricții cu privire la ajutoarele de stat. Celelalte state, Ucraina, Rusia, Kazahstanul, Turcia nu au asemenea bariere. Prin ajutoare de stat, aceste țări susțin achiziția de inputuri fără niciun fel de problemă. De aceea, dacă ne uităm la nivelul producțiilor, Rusia și Ucraina au niște estimări interesante pe producțiile de grâu. SUA la fel. (...) Unde se văd scăderi, (...) în zona vest-europeană – Franța, Germania (...), nu atât din punct de vedere cantitativ, ci calitativ. Atunci, sigur, pe varianta asta, marele cumpărător, Egiptul, se va orienta către Bazinul Mării Negre, cu achiziții fie din Rusia, fie din România. Rusia are acea parte de amestec de grâu de primăvară din Kazahstan cu grâul lor, comun. Aici trebuie să ai niște indicatori importanți. Trebuie să ai gluten, deformare, indice de cădere. Dacă le ai pe astea, automat este un grâu de panificație care corespunde cerințelor.

În varianta asta în care există producție interesantă în SUA și una similară în Rusia, sigur, apare o presiune asupra prețurilor, dată și de producțiile de orz care influențează negativ prețul grâului furajer. Influențează pe de-o parte grâul - cantități mari de grâu furajer existent la nivel internațional, dar și prețul porumbului.

Important este ce se întâmplă și cu prețul petrolului care, la rândul lui, influențează piața oleaginoaselor și, în special, a soiei, a rapiței. Interesant a fost că producțiile scăzute de rapiță la nivel european a dus la menținerea prețului la un nivel constant.

R.F.: Cum arată producția de grâu din România, cantitativ și calitativ, de la an la an?

D.B.: Să nu ne facem griji. Din punct de vedere al necesarului de piață internă nu sunt probleme. N-aș putea să spun că este un grâu prost; el este în limite. Sunt zone din țară unde situația este similară cu cea a anului agricol trecut, chiar un pic mai bună, în alte zone însă, într-adevăr, a scăzut sub aceasta. Și aici nu mă refer la corpurile străine, umiditate, masa hectolitrică, ci mă gândesc la conținutul de proteină, la deformare etc. Sigur, poți avea o imagine asupra calității la 45 de zile de la recoltat.

R.F.: Ce noutăți mai aveți în privința modificării Legii 17/2014?

D.B.: Din punctul meu de vedere, numărul unu ar fi să reușim să ducem avizul tehnic al comisiei de specialitate la nivelul județului. Acest aviz tehnic permite ca terenul să fie folosit, să fie protejat, să fie în permanență amendat, lucrat cu tehnologie de ultimă oră. Propunerea noastră a fost să existe acest comitet tehnic la nivelul județului, format din asociațiile reprezentative ale producătorilor (jumătate plus unu), pentru că ei sunt cei care folosesc, care dețin terenurile. Pe lângă acesta, comitetul va mai conține un reprezentant de la Consiliul Local, unul de la Prefectură, unul de la Ministerul de Finanțe, altul de la Direcția Agricolă Județeană, astfel încât să asigure partea de logistică, înainte de vânzare.

În momentul în care există intenție de vânzare, ea se comunică acestui comitet care ia în dezbatere solicitarea respectivă și spune da sau nu, decizie bazată pe anumite criterii. Spre exemplu, asemenea criterii ar putea fi: la nivelul județului, cel care cumpără, jumătate plus unu din activitatea sa să fie în domeniul agricol, nu ca în cazul celor care fac comerț cu lemn și după aceea cumpără terenuri și le țin nelucrate. De asemenea, să aibă cunoștințe tehnice. Cumpărătorului nu-i va spune nimeni să facă o facultate de specialitate, dar el trebuie să aibă cunoștințe temeinice despre cum să folosească spre exemplu pesticidele. Nu vrem să ne trezim că acel cumpărător, neavizat, folosește un pesticid și omoară lumea sau poluează pânza de apă freatică. Va exista un acord cadru pentru emiterea avizului, semnat de niște miniștri: Interne, Cultură etc. Ceea ce am avut în drepturile de preemțiune trebuie protejat.