Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

 

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

 

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

 

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

 

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

 

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

 

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

 

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

 

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

 

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

 

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

 

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

 

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

 

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

 

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

 

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

 

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

 

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

 

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

 

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

 

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

 

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

 

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

 

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

 

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

 

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

 

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

 

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

 

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

 

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

 

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

 

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

 

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

 

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

 

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

 

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

 

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

 

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

 

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

 

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

 

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.

Investiția de aproape 800.000 de euro pe care fermierul mehedințean, Cornel Stroescu, alături de partenerul său de afaceri neamț, au efectuat-o până în prezent începând cu anul 2012 dă roade, în condițiile unui alt an (2015) secetos, care a generat pagube în ferma sa vegetală de nu mai puțin de două milioane lei.

 

Într-o mărturisire făcute presei de către președintele Camerei Agricole Naționale (CAN), acesta a recunoscut că anul agricol 2014-2015 începea promițător, nu mai puțin de 1.500 de hectare fiind înființate cu grâu, rapiță, porumb, floarea-soarelui și mazăre. Mehedințeanul însămânțase cu grâu în jur de 400 ha, circa 400 ha cu rapiță, aproximativ 200 ha cu porumb, 50 ha cu mazăre, iar restul suprefețelor plantate cu floarea-soarelui.

 

Răul avea să vină însă peste câteva luni, pierderi de bani cauzate de secetă, inclusiv un proces de insolvență intentat în luna septembrie 2015 de o mare casă de achiziții de cereale. Alt furnizor de inputuri a fost însă mai înțelegător: le-a plătit doar penalitățile.

 

„Reușite n-am prea avut în 2015. Ne-am confruntat cu seceta pe unele areale, ajungându-se chiar și până la 100% grad de calamitare. Mai mult, la grâu am pierdut la greutate hectolitrică din cauza unor ploi de scurtă durată la momentul vânzării și, bineînțeles, cei care au făcut achiziții, au cumpărat materia primă ca fiind furajeră. (...) După ce am tras linie, anul agricol 2014-2015 a însemnat pentru noi, în ferma vegetală, o pierdere de aproximativ două milioane de lei. Ca soluție de avarie și de redresare a situației (similară celor din 2007 și 2012), am purtat o discuție cu furnizorul de inputuri care ne-a înțeles și ne amână cu plata pentru anul acesta; achităm doar penalitățile. Alt furnizor de inputuri ne-a introdus însă la plată instrumente (n.r. - un cec de 870.000 le), deși datoria era mai mică și a și cerut și insolvența; am reușit însă să facem un alt împrumut. Mergem mai departe”, a precizat Cornel Stroescu.

 

Fermierul mehedințean a mărturisit, de asemenea, că singura cultură care a permis acoperirea unei părți a pierderilor a fost grâul, chiar dacă achizitorii s-au folosit de un tertip și, după câteva ploi scurte, i-au cumpărat lui Stroescu marfa la preț de materie-primă furajeră. Producția la hectar a fost și ea mică – doar 4.500 kg în medie. Rapița a fost însă cea care i-a creat probleme mari contractuale cu un gigant al tradingului.

 

„Până la final am obținut o producție medie de 4.500 kilograme de grâu la hectar. La rapiță am început cu o recoltă de 3.200 kg la hectar, dar ne-au distrus ploile. De asemenea, la porumb, din păcate, nu am reușit decât un plafon de maximum 800 kg pe hectar ca producție (cât să plătim arenda), iar la floarea-soarelui am obținut cam 500 kg/ha. În total, anul trecut am avut o recoltă în jur de 1.800 de tone de grâu pe care am fost nevoiți să-l vindem imediat după cules, pentru că a trebuit să achităm o parte din inputuri, să cumpărăm motorină pentru înființarea culturilor de toamnă și a trebuit să dăm și arenda. Asta chiar dacă avem capacități de depozitare de opt mii de tone. (...) La porumb n-am obținut îndeajuns de multă materie-primă nici măcar să plătim arenda. Ca producție, am obținut aproximativ 800 kilograme boabe la hectar, adică o sută și ceva de tone de porumb, prețul fiind de 0,55 lei kilogramul. La floarea-soarelui, am recoltat circa 150 de tone de materie-primă, cu un preț de achiziție de 1,2 lei/kg”, a adăugat șeful CAN.

 

Și în acest an de prețurile la inputuri care au rămas ridicate, atât sămânță, cât și îngrășăminte, a continuat el. Pe de altă parte, prețul cerealelor este în continuare „jos”, spune supărat Cornel Stroescu, fermier care a fost nevoit să vândă grâul cu 0,65 lei/kg.

 

„Putem spune că, la momentul acesta, prețul cerealelor dacă nu este egal, este chiar mai mic decât în perioada de recoltare. La recolta din 2015, prețul de achiziție a variat în funcție de calitate între 0,65-0,70 lei pe kilogramul de grâu. Eu, personal, am încasat 0,65 lei pe kilogram, la momentul culesului. În prezent, grâul de la noi din județ este tot la 0,65 lei kilogramul. Porumbul se vinde cu 0,55-0,60 lei kilogramul, iar floarea-soarelui cred că la 1,3-1,4 lei”, afirmă fermierul.

 

În toamna lui 2015 (anul agricol 2015-2016), Stroescu a însămânțat 700 ha cu grâu, 400 ha cu rapiță și 130 ha cu orz. Lista nu se oprește însă aici. 30 ha cu soia urmează să fie noul pariu al lui Stroescu cu prognoza agrometeo. Perspectivele sunt îmbucurătoare.

 

„Mergem mai departe și cu floarea-soarelui. Ca leguminoase avem mazăre în jur de 50 ha. Vrem să testăm și soia, pe circa 30 ha; poate va fi un an mai ploios. Dacă avem acum un pic de vreme frumoasă, vom însămânța soia în zilele următoare”, a zis el. „La noi, culturile de toamnă arată foarte bine. Am avut apă, am avut iarna aceasta zăpadă, a venit înainte să vină înghețul”.

 

Noi investiții în ferma zootehnică. Încă cinci hectare pentru găinile crescute la sol, „nu în baterii”

 

Pentru că 2015 nu este primul an în care Cornel Stroescu se confruntă cu seceta, 2007 și 2012 fiind alți ani „de referință” pentru șeful Camerei Agricole Naționale, acesta, alături de partenerul său neamț, decideau în urmă cu patru ani să investească într-o firmă aflată în insolvență și care avea să le salveze afacerile cu cereale. Prețul ouălor, că despre găinile ouătoare vorbim, păsări crescute la sol, nu în baterii, a păstrat constant fluxul de capital în firmă.

 

Prima investiție a fost de 450.000 euro.

 

„Acum patru ani de zile am hotărât să preiau o firmă care intrase în insolvență și care avea ca obiect de activitate creșterea de găini ouătoare. În 2012 am avut un an secetos. Am decis atunci că ar fi bine să ne putem susține prin integrarea producției. În acel an, unitatea de producție ouă deja intrase în insolvență (pe atunci nu era decât o singură hală) și, de aceea am preluat-o cu active și pasive. Suma achitată a fost în jur de 450.000 de euro, banii mei și ai asociatului meu neamț din ferma vegetală. Decizia a fost luată după ce m-am gândit că pot compensa pierderile pe cultură mare, cu partea cealaltă; a fost o reușită. Chiar am avut noroc pentru că prețul oului a rămas constant, în ciuda faptului că prețurile au fost mici la cereale. Am putut astfel să țin cât de cât sub control situația”, recunoaște Stroescu.

 

În 2013, cei doi aveau să construiască cu fonduri proprii încă o hală, demers care le-a scos din buzunar încă 300.000 de euro. Cea mai nouă investiție este de 40.000 de euro, bani plătiți pe alte cinci hectare de teren, vecine cu ferma. Peste 20.000 de găini produc constant circa 16.000 de ouă.

 

„Deținem acum și FNC-ul propriu unde producem furajul. În plus, am mai făcut o achiziție de teren lângă ferma zootehnică, cinci hectare mai exact, pe care am plătit 40.000 de euro. (...) Pentru găini cumpărăm cerealele necesare. Deținem în acest moment în jur de 20.000 de găini ouătoare crescute la sol, în două hale, iar ca producție, avem în jur de 16.000 de ouă calitatea I de la aceste găini”, a explicat liderul CAN.

 

În momentul de față, Stroescu&co. este în discuție cu o firmă producătoare de paste făinoase din Germania, să vadă dacă aceștia își exprimă acordul pentru achiziția de ouă (lobby-ul a fost făcut deja prin vizite făcute de nemți la el în fermă).

 

„Vorbim de o investiție foarte mare. Ei vor calitate pentru că în pastele lor trebuie să intre ouă pe măsură, nu prafuri. Nemții vor un parteneriat cu noi. Ei mai vor și grâu durum pentru paste. În România este climă propice, se poate produce calitate, iar ei știu asta. Nu numai suprafața îi interesează, ci și rotația culturilor. Suntem în discuții și cu alți fermieri care să cultive acel soi de grâu, astfel încât să dăm la export”, a conchis Cornel Stroescu.

 

Povestea fermierului începe în 1992, an în care Cornel Stroescu, un tânăr plin de elan şi vise pleca în Germania doar cu hainele de pe el. În prezent, vorbim de al ca de unul dintre cei mai de succes agricultori din Mehedinţi. Cultivă mii de hectare de teren, iar secretele reuşitei lui au fost munca, un curaj nebun şi puterea de a schimba mentalităţi.

 

A plecat în Germania la vârsta de 21 de ani, cu gândul că într-o zi se va întoarce în ţara sa. Nu i-a fost uşor printre străini, însă seriozitatea şi puterea de muncă l-au ajutat să răzbească printre germani.

 

„Când am ajuns în Germania nu ştiam nici cum se spune DA, dar am muncit mult, am plecat de la munca de jos”, îşi aminteşte Cornel Stroescu. Pas cu pas, fermierul a pus bazele unei afaceri în domeniul auto, deschizând un atelier unde se produc piese pentru Mercedes, Audi şi alte mărci auto importante. Mulţi în situaţia sa nu s-ar mai fi întors România, însă nu a fost şi cazul lui.

 

Din 2005, Stroescu a început să investească în agricultura românească, un domeniu cu multe suișuri și coborâșuri pe care le-a simţit din plin în cei de acum 11 ani de când a investit pentru prima dată în România.

Prin adresa nr. 1/06.01.2016, Federația Națională Pro Agro solicită ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, posibilitatea modificării OUG 3/2015 prin prelungirea perioadei de grație acordate asociațiilor crescătorilor de animale și pentru anul 2016, în ceea ce privește obligativitatea transformării lor în grupuri de producători sau cooperative agricole, singurele forme asociative care vor beneficia de plățile pe pășune.

 

În paralel, Pro Agro cere totodată timp pentru definitivarea amendării Legii 566/2004, astfel încât să devină aplicabilă acțiunea de depunere a cererii de plată pentru pășuni de către cooperative și grupuri de producători în condiții normale începând cu anul 2017.

 

Conform documentului intrat în posesia noastră, prin legislația existentă, nu este încă realizabilă încă în mod eficient trecerea de la asociații la grupuri de producători și asociații agricole „din cauza mentalității proprietarilor de animale”, fapt care duce la imposibilitatea încasării plăților anul acesta.

 

„Federația Națională PRO AGRO, la solicitările insistente primite din partea organizațiilor membre din sectorul rumegătoarelor, atrage atenția asupra situației în care se riscă să se ajungă în lunile următoare, atunci când pentru depunerea cererii de plată pentru pășune, beneficiarii ar trebui să fie grupurile de producători și cooperativele agricole. Având în vedere că în OUG 3/2015 cu completările și modificările ulterioare, art.2 alin. b). este prevăzut că „după un an de graţie, asociaţiile prevăzute la lit. a) constituite în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, se vor transforma în grupuri de producători sau cooperative agricole conform prevederilor legislaţiei în vigoare”, dar prin legislația existentă nu este realizabil acest lucru, nu se vor putea depune cererile de plata în 2016”, se precizează în document.

 

Conform adresei Pro Agro transmisă ministrului Agriculturii, în forma actuală a art.6 alin. e). din Legea 566/2004 doar două cooperative au putut depune cererea de plată în 2015, deoarece este nevoie de trecerea animalelor în proprietatea cooperativei si foarte puțini agricultori români, „din cauza mentalității”, înțeleg și sunt dispuși să facă asta. Chiar dacă în Parlamentul României există un proiect legislativ de modificare a Legii 566/2004 menit să vină în sprijinul fermierilor, durata până la votarea și intrarea în vigoare a acesteia, completată de corelarea cu legislația existentă pentru a putea fi aplicabilă, nu va permite asociațiilor să se transforme în cooperative agricole în timp util, astfel încât să poată depune cererea de plată în perioda stabilită pentru 2016.

 

Un alt aspect semnalat de liderii Pro Agro este și acela că majoritatea pășunilor sunt concesionate și este necesar să se organizeze alte licitații, astfel încât cooperativa agricolă înființată după legislația actualizată să poată face dovada încărcăturii de 0,3 UVM/ha, să aibă cod de exploatație la ANSVSA, iar animalele să fie încadrate pe cooperativă în perioada de referință pentru 2016, respectând toată legislația în vigoare.

 

„Având în vedere că ANSVSA efectuează verificări, astfel încât animalele să fie în posesia celui care exploatează, la sediu, iar conform procedurilor nu se acceptă înființarea de noi coduri de exploatație, se impune totodată modificarea Ordinului 40/2010 prin care să se poată înființa și două coduri pe exploatație, atunci când situația o impune, pentru folosirea adăposturilor existente, inclusiv prin posibilitatea ținerii animalelor la stână”, se mai precizează în adresă.

 

Problemele cu operarea în SNIA persistă

 

De asemenea, cei de la Federația Națională Pro Agro spun că în continuare sunt probleme cu operarea modificărilor în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIA). Șefii Pro Agro afirmă că IQM a întrerupt contractul cu ANSVSA, iar medicii veterinari concesionari sunt nemulțumiți că au doar acces, dar nu pot opera modificări/actualizări în sistem, deși plătesc individual 150 lei/lună.

 

„Această situație duce la imposibilitatea corelării în timp util a informațiilor necesare pentru fi eligibil la APIA”, se menționează în document. În plus, „în vederea simplificării activității exploatațiilor, controlul APIA și ANSVSA ar fi indicat să fie realizat în comun, iar supracontrolul AFIR să se deruleze în procedura de urgență, pentru ca beneficiarii să își primească sumele aferente cât mai repede, nu după 4 - 6 luni”. Și asta deoarece, conform procedurii APIA, din moment ce un animal este purtător de subvenție și este trecut la cooperativă, în acel an proprietarul nu va putea beneficia de plăți.

 

Din 2015, asociaţiile proprietarilor de animale depun cereri pentru subvenţia pe păşune, acest demers efectuându-se cu acordul tuturor membrilor săi. Astfel, cererile unice de plată ce vor fi depuse la APIA trebuie să fie însoţite de un tabel centralizator cu datele de identificare şi semnăturile tuturor membrilor asociaţiei crescătorilor de animale.

 

Această prevedere este cuprinsă în modificările adoptate de Parlament la OUG 3/2015 (Legea 104/2015, M.Of. 331/14 mai 2015), respectiv în articolul 5, şi anume : „În cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor pot fi : a) asociaţia crescătorilor de animale, pe baza unui tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociaţie, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale şi suprafaţa care revine pe fiecare membru al asociaţiei proporţional cu numărul de animale deţinute şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor”.

 

Din acest an însă, conform modificărilor aduse OUG 3/2015 privind plăţile directe în agricultură în perioada 2015-2020, asociaţiile vor fi obligate să se transforme în cooperative agricole sau în grupuri de producători. Acelaşi act legislativ prevede că în cazul pajiştilor permanente deţinute, în calitate de proprietari, de către asociaţii, obşti, composesorate, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative (art.6 ), pot solicita subvenţia ori formele asociative, pe baza acordului fiecărui membru, ori membrii individuali care asigură încărcătura cu animale (0,3 UVM/ha) pentru suprafaţa deţinută în proprietate. (I. Văduva)

ANCHETĂ. Mulțumită colaborării directe cu portalul Surse și Resurse (www.sursesiresurse.weebly.com), Revista Fermierului a reușit să obțină în exclusivitate pentru publicare extrase dintr-un amplu raport al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), document aflat atât pe masa lui Daniel Constantin (în ultimele sale zile la șefia Ministerului Agriculturii), cât și pe cea a actualului ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, dare de seamă care explică cu subiect și predicat cum anume mai multe instituții guvernamentale cu care MADR colabora în ceea ce privește demersurile de legiferare pe zona schemei unice de plăți directe pe suprafață în agricultură își pasau unul altuia... să-i spunem lipsa de patriotism.

 

Dezvăluirire din document nu se opresc însă aici. Dacă în ultimele luni ale mandatului Guvernului Ponta apăreau tot mai des informații cu privire la piedici (cu voie sau fără de voie) apărute în demersul de contrasemnare a actelor normative emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), detalii rămase doar la nivel de zvon, iată că o parte din ipoteze se confirmă.

 

Potrivit unor extrase ale unui raport intern realizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pus la dispoziția publicației Revista Fermierului de către surse guvernamentale cu ajutorul portalului Surse și Resurse, agenția de plăți amintită anterior s-a confruntat cu o serie de probleme care au culminat cu nefericitul eveniment de întârziere a plății avansului aferent campaniei 2015, cauzat de problemele cu softul dezvoltat de consorțiul Siveco-Teamnet, aspect cu privire la care vom reveni mai jos.

 

De la dificultățile întâmpinate de APIA în implementarea și dezvoltarea noului Sistem Integrat de Administrare şi Control (IACS), care prin întârzieri aparent voite ale mișcării pe traseele birocrației interministeriale a Hotărârii de Guvern 596/22.07.2015 privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură” a dus la întârzierea plății avansurilor din SAPS aferent campaniei 2015 și până la lipsa fondurilor necesare pentru gestionarea măsurilor delegate de AFIR către APIA, documentul este realmente exploziv și arată realitatea din spatele ușilor închise ale unor importante instituții guvernamentale.

 

„Dificultăți întâmpinate în implementarea și dezvoltarea noului sistem IACS” - raport APIA

 

Un capitol important din document vizează adoptarea cu întârziere a legislației naționale aferente perioadei de programare 2014-2020, deși discuțiile care au vizat acest aspect s-au derulat în cadrul MADR pe tot parcursul anului 2014.

 

Chiar dacă cel puțin la nivel declarativ, foști șefi MADR și APIA colaborau eficient de cele mai multe ori, este clar acum că au existat disfuncționalități la nivel interinstituțional, interministerial, probleme care „s-au spart” (ca de obicei) atât în capul managementului politic, respectiv al celui executiv, motiv de arătat cu degetul de către actualul Guvern.

 

Secțiunea „Dificultăți întâmpinate în implementarea și dezvoltarea noului sistem IACS” din cadrul raportului vizează demersurile inițiate de APIA pentru adoptarea Hotărârii de Guvern privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”.

 

Concret, conform documentului citat, APIA a solicitat Ministerului Finanțelor Publice (MFP) prin adresa nr. 819/09.01.2015 (nr. MFP 1136/12.01.2015) un punct de vedere cu privire la necesitatea inițierii unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare cu privire la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”.

 

Răspunsul celor de la Finanțe, transmis către APIA prin adresa nr. 424.120/23.01.2015, înregistrat la agenție cu nr. 3235/27.01.2015, face referire la prevederile legale și concluzionează că APIA are deja încheiat un Acord Cadru pentru „Servicii de mentenanță, extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”, iar necesitatea elaborării unei hotărâri de Guvern este valabilă numai pentru documentațiile tehnico-economice elaborate înainte de achiziția efectivă. Primii pași către dezastru erau făcuți deja.

 

În ciuda răspunsului încuietor, discuțiile pe aceeași variațiune au continuat între MFP și APIA și au culminat cu transmiterea către Ministerul de Finanțe a adresei nr. 17806/08.05.2015 înregistrată la MFP cu nr. 30323/08.05.2015 în care agenția de plăți revenit cu prezentarea situației, respectiv a faptului că „procedura de achiziție s-a derulat înainte de modificarea art.42 alin (1) din Legea 500/2002 și s-a finalizat cu încheierea Acordului Cadru nr. 241/18.12.2013 pentru o perioadă de trei ani (2014-2016)”, solicitând totodată „un punct de vedere asupra necesității inițierii în acest sens a unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare cu privire la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții «Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură»”. MFP a răspuns prin adresa nr. 427.367/01.06.2015 înregistrată la APIA cu nr. 22494/08.06.2015 că, cităm: «Pentru evitarea oricăror riscuri legate de interpretarea diferită a art. 42 din Legea nr. 500/2002 din partea instituțiilor publice chemate să verifice modul de alocare și cheltuire a sumelor din bugetul de stat, ar fi recomandabil să se aplice dispozițiile actuale ale Legii nr. 500/2002 și să se parcurgă toate etapele reglementate în prezent de aceasta»”. În atari condiții, APIA a demarat inițierea actului normativ, o premieră atât pentru Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Ministerul Justiției (MJ), Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI), Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informațională (CTESI) și chiar și pentru Guvernul României, având în vedere că nu existau norme tranzitorii de aplicare a art. 42 din Legea 500/2002.

 

Joaca de-a scărpinatul cu Hotărârea de Guvern dreaptă la urechea... de stânga!

 

Același document exploziv arată cum proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare cu privire la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții «Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură»” a avut un circuit amețitor între instituțiile guvernamentale, circuit care a generat, așa cum am mai menționat, atât întârzieri majore la plata avansului, cât și acuze ale actualei conduceri MADR la adresa APIA că nivelul de salarizare ar fi mult prea mare față de lipsa de competență și, ulterior, la demiteri și la reorganizare.

 

Revenind la raport, Hotărârea de Guvern a fost inițiată la data de 16 iunie 2015 și a fost avizată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la data de 22 iunie 2015; în aceeași zi, proiectul de act normativ era publicat pe site-ul MADR. Varianta inițială a proiectului a fost trimisă apoi către Secretariatul General al Guvernului (SGG) și la Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în vederea consultării, 24 de ore mai târziu. Ca urmare a solicitării MFP cu privire la modificarea titlului proiectului, acesta a fost reștampilat la data de 24 iunie 2015.

 

Drumul actului normativ este reluat în 8 iulie 2015. La acea dată, proiectul modificat a fost trimis spre avizare la MFP și a primit avizul favorabil pe data de 14 iulie 2015. În ședința de Guvern din următoarea zi s-a solicitat de către premier avizul Ministerului Justiției (MJ) și al Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI), deși hotărârile de Guvern care aprobă indicatori tehnico-economici nu necesită avizul MJ. Tot în acea ședință, SGG a solicitat și avizul Consiliului Legislativ. Răspunsul avea să fie halucinant, iar comentariul din raport, relevant: „Prin adresa nr. 241 din 16 iulie 2015, înregistrată la APIA cu nr. 29806/17.07.2015, Consiliul Legislativ a comunicat că nu este necesar avizul solicitat, întrucât proiectul face parte din categoria actelor individuale. Prin nota de reștampilare din 16 iulie 2015, pașaportul de semnături al proiectului de act normativ a fost completat cu alte două instituții avizatoare, respectiv MSI și MJ”.

 

La data de 17 iulie 2015, proiectul a fost transmis la MJ spre avizare și la MSI pentru formularea unui punct de vedere cu privire la avizarea de către Comitetul Tehnico-Economic. Prin adresa nr. 2428/21.07.2015, MSI a comunicat că atât ministerul menționat, cât și Comitetul Tehnico-Economic nu au competențe de instituții avizatoare. Pe 21 iulie 2015, varianta finală a proiectului a fost depusă spre avizare la MJ.

 

Abia în ședința de Guvern din 27 iulie 2015, Hotărârea de Guvern privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Servicii de extindere și dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură” a fost adoptată sub nr. 596/22.07.2015. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 570 din 30.07.2015.

 

ECA: „Cuantumul plăților pentru bunăstarea animalelor – porcine, subpachetul 3 „Transport”, a fost stabilit greșit prin fișa tehnică a Măsurii 215

 

Un alt element demn de menționat din raportul APIA este și motivul sistării plăților pentru bunăstarea animalelor – porcine, subpachetul 3 „Transport”. Conform documentului, plata pentru acest subpachet a fost suspendată ca urmare a constatărilor formulate de Curtea Europeană de Conturi (ECA), în urma auditului desfășurat în perioada 18-29 mai 2015, referitoare la Declarația de Asigurare FEADR 2015. În urma acestui audit, reprezentanții ECA au semnalat faptul că modalitatea de calcul al cuantumului care se poate acorda beneficiarilor pentru acest subpachet a fost stabilită greșit prin fișa tehnică a Măsurii 215 din cadrul PNDR 2007-2013.

 

„Ca urmare, MADR a propus suspendarea plăților aferente acestui subpachet, iar APIA a refăcut și a transmis către AFIR cele șase declarații de plăți, în sumă de 16.560.996 euro”, se menționează sec în darea de seamă.

 

Nu are Armata îndeajuns de mulți angajați la Direcția Topografică Militară? Da. Din 70 de angajați au rămas 25. Nici APIA nu stă mai bine la acest capitol

 

Sistemul Land Parcel Identification System (LPIS) asigură vizualizarea şi întreţinerea blocurilor fizice (parcelelor de referinţă), mai exact gestionarea completă a suprafeţelor agricole şi neagricole, în cadrul sistemului GIS (Geographic Information System), integrarea cu ortofotoplanurile sau cu imaginile satelitare, modificarea blocurilor fizice, în conformitate cu constatările în urma controalelor efectuate, printarea hărţilor (hărţi de bază, blocuri fizice, imagini ortofoto), integrarea completă în modulul IACS (pentru cererile de sprijin), respectiv legătura cu Registrul Fermierilor pentru a indica parcelele deţinute.

 

Sistemul LPIS se bazează pe fotografii aeriene prelucrate (ortofotoplanuri) și pe digitizarea (delimitarea) conturului suprafețelor de teren agricol (blocuri fizice), în care fermierii își identifică parcelele utilizate. Acesta trebuie actualizat o dată la trei ani prin realizarea de ortofotoplanuri și digitizarea (actualizarea) blocurilor fizice în funcție de noile detalii de pe imaginile ortofoto.

 

În urmă cu șase ani, MADR împreună cu MapN hotărau ca activitatea de actualizare a LPIS să se facă prin colaborarea cu APIA, cu Direcția Topografică Militară din cadrul MapN până în anul 2020. Aici apar însă problemele. Pe zona de activități de digitizare și actualizare LPIS, APIA a avut parte numai de piedici, cea mai importantă fiind diminuarea numărului de personal alocat pentru aceste activități în cadrul Direcției Topografice Militare, personal care a fost redus de la 70 la 25 de persoane. Pe de altă parte, sunt și alte activități suplimentare care ar trebui prevăzute în cadrul colaborării în următorii doi ani, a căror realizare presupune personal suplimentar din cadrul Direcției Topografice Militare sau altor structuri numite de către Ministerul Apărării Naționale.

 

„La momentul realizării raportului, nu este foarte clar pentru APIA dacă actualizarea LPIS prin delimitarea suprafețelor agricole poate fi realizată de către MapN prin Direcția Topografică Militară, în următorii doi ani de zile, începând cu anul 2016, având în vedere că, pe lângă cei 70.000 de kilometri pătrați rămași de digitizat pentru anul 2016, anul 2017 va însemna începerea unui ciclu nou de trei ani de actualizare LPIS pentru încă 130.000 kilometri pătrați”, se menționează în documentul obținut de Revista Fermierului, prin bunăvoința portalului Surse și Resurse (www.sursesiresurse.weebly.com).

 

Conform OUG 95/2010, agenția de plăți poate realiza aceste activități doar cu MApN prin structurile desemnate de acesta, în cazul de față, conform protocolului de colaborare, Direcția Topografică Militară.

 

„În cazul în care, activitatea de digitizare și de actualizare a LPIS, realizată pe baza ortofotoplanurilor noi, inclusiv activitățile suplimentare comunicate prin aceast raport, nu pot fi realizate de către MApN prin structurile sale în confirmitate cu OUG nr. 95/2010, art.2 (2), este necesară o justificare scrisă din partea MapN în vederea fundamentării și propunerii de modificare a OUG nr. 95/2010 și găsirea unei alte soluții pentru realizarea obligațiilor care revin României conform regulamentelor europene mai sus menționate”, se mai precizează în raport.

 

Pe lângă toate aceste probleme, APIA se confrunta și ea (la momentul întocmirii raportului) cu o lipsă de personal specializat, cu lipsa fondurilor pentru desfășurarea activităților în bune condiții (în perioada decembrie-martie nu se pot încheia contracte din cauza lipsei bugetului), dar și cu o încărcătură foarte mare pe funcționarii responsabili cu actualizarea și întreținerea LPIS.

 

Sincope în colaborarea dintre APIA-ANSVSA și APIA-AFIR. Unde este eficiența interinstituțională?

 

Chiar dacă George Turtoi, fost secretar de stat în cadrul MADR, a încercat impunerea unui sistem de performanță la cele două agenții de plăți APIA și AFIR, ultima din listă are un atu din acest punct de vedere. În atari condiții, APIA a făcut totuși față cu brio unui sistem complex de colaborare interinstituțională, de cele mai multe ori deficitar din cauza orgoliilor și intereselor politico-economice sau al unui management... defectuos.

 

Primul exemplu elocvent – colaborare dintre APIA și ANSVSA. Concret, APIA a delegat către ANSVSA activități de verificare a respectării de către agricultori a cerințelor legate în materie de gestionare (SMR 4-9 și SMR 11-13) și a bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC). În baza acestui acord, ANSVSA elaborează ghidurile de control pe care le transmite către APIA spre avizare. Ulterior, APIA transmite către ANSVSA eșantionul de fermieri care au fost selectați pentru controlul pe teren, în vederea verificării.

 

Până la momentul realizării raportului, APIA nu primise de la ANSVSA ghidul de control, fiind în imposibilitatea de a le comunica eșantionul de fermieri în vederea controlului pe teren.

 

De asemenea, accesul în baza de date a ANSVSA este greoi și necesită timp îndelungat, fiind necesară găsirea unei soluții de interfațare a sistemului IT al APIA cu această bază de date.

 

O altă problemă în relația cu ANSVSA a fost cea legată de baza de date a animalelor.

 

„După cum a și fost informată APIA prin adresa emisă de ANSVSA nr. 27.699/16.09.2015, Agenția Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu poate garanta corectitudinea datelor înscrise în baza națională de date, după încetarea contractului încheiat cu Consorțiul Caisley în vederea identificării, înregistrării și crotalierii efectivelor de animale din speciile ovine, caprine și suine. APIA consideră că aceste incertitudini au un impact major asupra activității sale, putând avea implicații majore asupra modului de acordare a plăților”, conform documentului APIA.

 

În ceea ce privește colaborarea APIA-AFIR, ultima din listă a delegat către APIA gestionarea măsurilor de dezvoltare rurală din PNDR 2014-2020, respectiv Măsura 10 – agro-mediu și climă, Măsura 11 – agricultură ecologică, Măsura 13 – zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice, Măsura 14 – plăți privind bunăstarea animalelor, Măsura 8.1 – împăduriri și crearea de suprafețe împădurite, respectiv Măsura 15 – plăți pentru angajamentele în materie de silvomediu și climă.

 

Gestionarea acestor măsuri presupune existența unor cerințe complexe, care necesită dezvoltări suplimentare în sistemul informatic, instruirea personalului și logistica aferentă. Conform fișei măsurii din ultima versiune a PNDR, se precizează în raport, aceste activități sunt eligibile pentru Măsurile 8.1 și 15 și doar pentru anumite activități.

 

„Având în vedere experiența anterioară, precum și lipsa fondurilor alocate, APIA propune delegarea directă de către Autoritatea de Management către Agenție a acestor măsuri și alocarea din PNDR a unor fonduri corespunzătoare cu volumul activității delegate”, opinează APIA în raport, astfel încât colaborarea pe această zonă să fie eficentizată.

 

OUG 45/2015, actul normativ care generează neeligibilitatea cererilor cu procese verbale care au mențiunea „procentul de calamitare peste 30%”

 

Ultimul aspect cuprins în extrasele raportului APIA primite la redacție vizează principalele probleme identificate în aplicarea OUG nr. 45/2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015.

 

Practic, procesele verbale de calamitate au fost emise atât prin ordinul prefectului pe legislația situațiilor de urgență, cât și prin ordine ale primarilor, conform Legii 54/2015 pentru completarea art. 73 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, punând APIA în dificultate la momentul primirii documentelor și determinării sumelor de plată către fermieri. Mai mult, conform OUG 45/2015, se exclude sintagma „peste... %”, ceea ce conduce la neeligibilitatea cererilor cu procese verbale care au mențiunea „procentul de calamitare peste 30%”. Totodată, atestatele de producător emise pentru sectorul zootehnic nu conțin suprafețele utilizate, punând APIA în imposibilitatea de a le lua în calcul la momentul autorizării plății. „Atestatele de producător nu sunt încă eliberate, iar producătorii respectivi nu pot depune cerere de plată”, se precizează în raport. „Nu este clar cum ar trebui să completeze fermierii cererile de plată, în condițiile în care în procesul verbal de calamitate au un procent de calamitare diferit de cel real, constatat chiar de către fermieri. Este necesară reformularea unor indicații mai clare din partea MADR referitoare la emiterea atestatelor de producător și a proceselor verbale de calamitare”, conchide raportul APIA.

 

Achim Irimescu crede că în MADR sunt salarii „destul de bune”, dar că personalul angajat nu și-a atins scopul de eficiență

 

Ministerul Agriculturii și-a dublat numărul de angajați în ultima perioadă, iar salariile sunt „destul de bune”, însă personalul nu ar fi atins aceeași cota de performanță așteptată, declara șeful instituției amintite, Achim Irimescu, cu ocazia evenimentului de lansare a platformei de dialog pentru dezvoltarea integrată a mediului rural în România care a avut loc la București în prima decadă a lunii decembrie 2015.

 

Deja, practic, nu mai este niciun secret pentru nimeni că Irimescu implementează o „reformă” a întregului aparat de conducere a Ministerului pe care îl conduce, cât și a instituțiilor aflate în subordinea MADR. Asta chiar dacă, uneori, din cauza problemelor pe care potențialii manageri le au cu legea, cu foștii subalterni sau sunt în conflict de interese, ministrul Agriculturii în exercițiu este nevoit să lucreze cu același personal pe care îl critică.

 

În opinia sa, angajații din organigrama MADR au salarii „destul de bune”, în ciuda faptului că nu s-a reușit utilizarea integrală a banilor europeni, țintele „de serviciu” ale șefului de la Ministerul Agriculturii fiind în acest caz șeful interimar de la APIA, fostul director general AFIR (și alții).

 

Irimescu pare să întrevadă un lanț vicios care leagă incapacitatea administrativă a agențiilor de plăți de faptul că tinerii de la sat preferă să emigreze și nu să se angajeze în sisteme de antreprenoriat finanțate din bani europeni.

 

„Atâta timp cât salariile oferite în agricultură nu vor fi suficient de mari, lumea va continua să plece, să-și desfășoare activități în vest. Sigur că fiecare fermier mare care are nevoie de forță de muncă, are un calcul de eficiență. Este clar că el va căuta să plătească cât mai ieftin forța de muncă și să aibă profit cât mai mare. (...) Cred că ar trebui văzute salariile ca o corelație între performanță, eficiență și venit. Avem în Ministerul Agriculturii salarii destul de bune. Din păcate, n-am reușit să folosim integral banii europeni; înseamnă că nu ne-am atins scopul în ceea ce privește eficiența noastră, a administrației. Avem administrație foarte multă. Ministerul (n.r. - Agriculturii) aproape s-a dublat ca număr de angajați în ultima perioadă, dar nu s-a întâmplat la fel cu eficiența noastră”, spunea Achim Irimescu.

 

28 milioane de euro pentru continuarea sistemul informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în urma unui contract câştigat în 2013

 

În luna iulie 2015, Ministerul Agriculturii pregătea o Hotărâre de Guvern „privind necesitatea şi oportunitatea realizării investiţei «Servicii de extindere şi dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenşie pentru Agricultură». Fondurile necesare, care aveau să vină de la bugetul de stat, se ridicau la «27.764.468 de euro, echivalent a 124.243.217,85 lei, la cursul de schimb de 4,4749 lei/euro din data de 18.12.2013», se preciza în proiectul de HG. Sumele se refereau la „cheltuieli cu serviciile de extindere şi dezvoltare a Sistemului Informatic al APIA şi face parte dintr-un acord cadru care a fost încheiat în urma derulării unei proceduri de achiziţie de licitaţie deschisă”.

 

Potrivit Agenţiei, la momentul respectiv, acordul-cadru era încheiat pentru o perioadă de trei ani cu asocierea formată din Siveco România şi Teamnet Internaţional, el cuprinzând două categorii de servicii: servicii de dezvoltare (Servicii de analiză, proiectare, dezvoltare, implementare, instruire şi asistenţă tehnică, management de proiect) şi servicii lunare de suport tehnic, mentenanţă corectivă şi administrare pentru sistemul informatic.

 

Valoarea totală a acordului-cadru a fost stabilită în urma licitaţiei la 28.884.500 de euro, fără TVA, din care suma de 22.390.700 euro, fără TVA, reprezintă valoarea previzionată pentru categoria „Servicii de extindere şi dezvoltare a Sistemului Informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”, iar suma de 6.493.800 euro, fără TVA, reprezintă valoarea previzionată pentru categoria „Servicii lunare de suport tehnic, mentenanţă corectivă şi administrare pentru sistemul informatic”, preciza APIA într-o dare de seamă pentru Focus Energetic.

 

În perioada 2006-2012, APIA a dezvoltat un sistem informatic specific necesar gestionării fondurilor europene şi naţionale destinate sprijinirii agriculturii.

 

„Schimbările realizate în ultimii doi ani la nivelul Politicii Agricole Comune necesită adaptarea funcţionalităţilor sistemului informatic astfel încât acesta să răspundă noilor cerinţe privind plata către fermieri”, se preciza în nota de fundamentare a proiectului de HG. În aceste condiţii, APIA demara procedurile de achiziţie publică pentru încheierea unui acord-cadru, pentru perioada 2014-2016, în vederea modificării şi completării softului, astfel încât să răspundă noilor cerinţe.

 

La licitaţie au fost depuse trei oferte, dar numai una a fost admisibilă, cea a consorţiului Siveco România şi Teamnet Internaţional. În urma licitaţiei, preţul a scăzut de la 30.546.367 de euro, fără TVA, la 28.884.500, cu 5% mai puţin decât valoarea de început. Licitaţia a fost contestată, dar, în cele din urmă, s-a semnat contractul pe 18 decembrie 2013.

În anul 2014, din valoarea obiectivului de investiţii ”Servicii de extindere şi dezvoltare a Sistemului Informatic al APIA” s-a cheltuit suma de 23.872.369,52 lei cu TVA, iar în anul 2015 s-a cheltuit suma de 5.501.058,64 lei cu TVA, precizează Nota de fundamentare. Valoarea rămasă, estimată pentru perioada 2015-2016 este de 94.869.789,70 lei cu TVA.

 

“Realizarea obiectivului de investiţii este absolut necesară pentru ca România să poată gestiona cererile de plată depuse de fermieri pentru plata ajutorului acordat de Uniunea Europeană în domeniul agriculturii”, se preciza în nota fundamentare pe atunci a proiectului de act normativ.

Softul APIA a fost iniţiat şi apdatat de Siveco, dar, pe parcursul anilor, în ecuaţia a intervenit şi Sebastian Ghiţă. După ce cei doi au avut probleme cu legea (n.r. – Irina Socol a stat şi în arest preventiv, iar Sebastian Ghiţă sub control judiciar), piaţa licitaţiilor IT pe bani publici s-a extins considerabil şi la alte firme de profil din România.

 

Avansul până la urmă a fost plătit. 602.159 fermieri aveau banii în cont la 1 decembrie 2015

 

Conform notei avans C2015 intrată și ea în exclusivitate în posesia publicației Revista Fermierului la momentul respectiv (prima decadă a lunii decembrie 2015), document destinat Comisiei Europene și emis de sistemul informatic APIA, la data de 1 decembrie 2015, ora 01:38, totalul sumei autorizate la plată în avans la nivel național era de 1.128.470.121,91 lei (255.448.678,85 euro), din care deja achitate în conturile fermierilor nu mai puțin de 97.247.606,57 lei. Conform aceluiași document, numărul beneficiarilor de plăți în avans era la data închiderii procesului de autorizare de 602.159.

 

Defalcat pe zile, cea mai importantă dată a transferurilor avea să fie cea de 30 noiembrie, cu 467.428.798,74 lei autorizați la plata în avans. Urmează ziua de 29 noiembrie când au fost autorizate la plată nu mai puțin de 426.631.589,33 lei. În data de 28 noiembrie s-au autorizat 119.142.831,51 lei, în ziua de 27 noiembrie – 17.551.701,64 lei, în data de 26 noiembrie – 76.576.482,74 lei, respectiv în data de 25 noiembrie – 21.138.717,95 lei.

 

Țara noastră rămânea totuși „codașa Europei” atunci când venea vorba de plata avansurilor din SAPS, în condițiile în care anul agricol 2014-2015 a fost unul deosebit de dificil.

 

Din cauza slabei performanțe a sistemului informatic, procesul de autorizare la plată început și de control administrativ avea să se blocheze în jurul prânzului zilei de 23 noiembrie 2015.

 

România are alocat un plafon financiar destinat plăților directe aferente campaniei 2015 de 1,599 miliarde euro. (Ionel Văduva).