Intr-o frumoasă zi de toamnă, parcul din centrul comunei Vâlcelele din Bărăgan era plin de oameni, de grătare cu mici şi de formaţii artistice care se pregăteau pentru spectacol. Coşurile pline cu legume frumoase şi fructe erau însemnele recoltelor bogate.
De nouă ani, comuna Vâlcelele din judeţul Călăraşi este locul unde se adună fermierii din zonă pentru a sărbători „Zilele fermierului călărăşean”, o petrecere populară organizată după adunarea recoltelor. Ideea acestei sărbători a venit odată cu iniţierea grupului de producători agricoli, o cooperativă care a adus prosperitate în toată zona.
Cu ocazia zilelor fermierului călărăşean, în curtea şcolii proaspăt renovată s-a desfăşurat un campionat de fotbal. Gazda noastră, viceprimarul comunei Vâlcelele, Gabriel Oroianu ne-a povestit cu mândrie despre proiecte şi realizări.
“Şcoala din Vâlcelele este renovată din 2010, cu bani de la bugetul local. Avem şi un proiect pe Fondul de mediu pentru încălzire alternativă, prin care instalăm o centrală pe peleţi şi panouri solare. Cu această investiţie pentru şcoală vom reduce cheltuielile cu încălzirea şcolii cu 70%. Pe terenul de sport al şcolii se desfăşoară Cupa fermierului călărăşean la fotbal, a 9-a ediţie, cu echipe din comuna Mănăstirea, din Călăraşi, două echipe din Vâlcelele, o echipă a pompierilor. Se joacă aprig, ambiţios.”
Consorţiu agricol de succes
Chiar dacă ideea de cooperativă agricolă a fost compromisă la noi după 1989, prin conectarea la comunism, ea este o formă viabilă de organizare, aşa cum o dovedesc, de pildă, cooperativele agricole din Franţa, înfiinţate cu 80 de ani în urmă. Despre Consorţiul de Extensie şi Dezvoltare Rurală din Călăraşi ne-a vorbit Vasile Iliuţă, primarul comunei Vâlcelele şi iniţiatorul asocierii.
“Suntem organizaţi într-un grup de producători, înfiinţat în 2004. În 2009 am făcut documentele pentru această cooperativă a noastră şi avem avizul Ministerului Agriculturii. Tot în 2009 am depus un proiect la FEADR, pentru a accesa fonduri europene pe Măsura 142, adică să primim 5% din ceea ce producem şi comercializăm în comun. Fiecare dintre noi a avut diverse probleme, de la cumpărarea de input-uri până la valorificarea recoltei. De când suntem împreună, cumpărăm cantităţi mai mari la preţuri mai mici şi am obţinut preţuri mai mari la vânzarea produselor. Acest lucru s-a întors benefic la fiecare fermier din grup.
Din 2004 până în 2009 am câştigat experienţă. Din 2009 am început să vindem împreună, să împărţim câştigurile şi oamenii au încredere în organizarea noastră. Anual, în cadrul adunării generale se alege un preşedinte. Sunt onorat că am fost ales preşedinte, că oamenii au încredere în mine, dar am şi obligaţii. Trebuie să răspund în faţa grupului pentru banii pe care îi luăm din cotizaţii sau din fondurile europene, trebuie să dau raportul în faţa adunării. În 2011 am investit într-un siloz la Grădiştea. Dacă reuşesc să facem investiţii profitabile, rămân şi eu preşedinte. Dacă fermierii consideră că nu le mai reprezint interesele, îşi aleg alt preşedinte”, ne-a declarat Vasile Iliuţă.
“Preşedintele Vasile Iliuţă ne-a unit, consorţiul din care facem parte este un fel de cooperativă, în care ne ajutăm reciproc. Cumpărăm input-uri împreună,vindem produsele împreună, facem proiecte pe fonduri europene împreună. Input-urile se cumpără mult mai ieftin, totul se licitează. În consorţiu se adună recolta de la toţi fermierii, avem o cantitate foarte mare şi putem să negociem un preţ mai mare. Împreună reuşim”, ne-a spus Ion Radu Aurel, fermier din comuna Dragoş Vodă.
Un alt membru al grupului de producători este Constantin Bălăiean, zis Canadianul, din comuna Gălăţui, care, după ce a trăit şi muncit mulţi ani în Canada, s-a întors în Bărăgan, acolo unde s-a născut şi s-a apucat de agricultură. “Lucrăm cu consorţiul şi avem rezultate foarte bune. Pentru mine a fost important, pentru că am început de la zero această activitate, veneam din altă profesie. Tot ce am câştigat am împărţit cu oamenii cu care lucrez. Acum fac o fermă nouă, am deja câteva tractoare, am adus o combină din Canada, am mai multe utilaje. Eu am cetăţenie canadiană şi toţi prin sat îmi zic Nea Costel Canadianu’, aşa că mi-am trecut porecla în denumirea firmei. Fiind născut aici, pe Bărăgan, m-am întors acasă şi m-am apucat de agricultură. Problema numărul unu ar fi irigaţiile. Vedeţi ce secetă avem anul acesta! Apoi, o altă problemă ar fi ajutorul în realizarea proiectelor. Nu mi se pare corect să mi se spună că sunt prea bătrân pentru a accesa anumite fonduri. Eu fac ceva ca să las generaţiei care vine după mine. Trebuie să muncim şi, încet-încet, ne dezvoltăm”, ne-a zis Constantin Bălăiean.
Priorităţi - Bursa de cereale şi sistemul de irigaţii
De sărbătoarea fermierilor călărăşeni s-a inaugurat silozul construit la Grădiştea de Consorţiul de Extensie şi Dezvoltare Rurală. Au fost prezenţi premierul Emil Boc şi ministrul Agriculturii Valeriu Tabără. “Consorţiul nostru a cumpărat un siloz la Grădiştea, am construit în parteneriat încă două silozuri, dintre care unul este cel inaugurat azi şi altul la Borcea, care va fi finalizat în 2012. Avem nevoie de capacitate de depozitare pentru tot grupul. Problema noastră acum este rezolvarea funcţionării Bursei de cereale, vitală pentru producătorii de cereale. Aceste lucruri care nu funcţionează ne aduc instabilitate, nu ne putem dezvolta ca orice cooperativă europeană.
Am vorbit cu ministrul Tabără despre reorganizarea ANIF, care este o agenţie a statului şi deţine monopol în irigaţii. Are mulţi angajaţi şi are control pe toate canalele dinspre Dunăre. Reprezintă un blocaj în sistem. România n-are exploataţii europene, ci pe model american. Ceauşescu a vrut exploataţii mari, ca în America. Dacă tot am preluat acest model, m-aş duce să văd ce fac americanii pentru sistemul lor de irigaţii, cum folosesc apa din subteran. Noi, în România, am dat o lege care spune că subsolul este al statului şi nu poate nimeni să se atingă de el. N-am putea să facem şi noi ca americanii, să avem aceeaşi tehnologie?”, întreabă preşedintele consorţiului Vasile Iliuţă.
Asocierea nu e recunoscută în Ghidul de finanţare
Consorţiul din Călăraşi are rezultate bune şi vrea să se extindă, dar accesarea fondurilor europene nu e posibilă dintr-o hibă birocratică. “Nu cred că noi putem să acoperim tot lanţul, de la producţie până la procesare şi vânzare. E prea complex. Noi facem jumătate din treabă şi e bine aşa, nu avem pregătirea necesară să facem tot. Aşa văd eu lucrurile. Trebuie însă ca fiecare segment să se organizeze, aşa cum facem noi în cooperativă. O problemă importantă este cea cu care ne-am confruntat în reglementările din Ghidul de finanţare. Ca să ne dezvoltăm ca grup de producători, am vrut să ne facem silozuri. Când am vrut să facem demersuri şi am depus dosarul, ni s-a spus că trebuie să facem dovada că avem pământ. Noi, ca grup, nu avem pământ, ci fiecare membru are terenuri agricole. A fost negociat greşit acest aspect. Liga producătorilor, care e membru în Comisia de monitorizare, a acceptat aceste condiţii şi ne-am trezit că noi, ca grup de producători, nu putem accesa fonduri pentru a ne construi un siloz. Vrem să dăm un semnal, pentru ca autorităţile să modifice Ghidul solicitantului în acest sens. Vrem să ne facem silozuri, dar şi centre de depozitare în mai multe zone din judeţ, pentru cereale şi îngrăşăminte”, arată Vasile Iliuţă.
La Floroaica, fermă de vaci după model american
După inaugurarea silozului am ajuns la ferma de vaci din satul Floroaica, finalizată în 2010. Ferma aparţine societăţii Ilya Agro şi are o capacitate de 1000 de capete, o sală de muls modernă şi sistem de colectare a dejecţiilor. Este o fermă construită după model american, cu adăposturi mari şi deschise. Totul a fost trecut în proiect de la bun început, inclusiv staţia de biogaz, care nu e încă finalizată. Gazdă ne-a fost aici Alexandru Iancu, administratorul fermei.
“Avem un proiect complex, în care s-au pus bazele unei ferme de vaci, cu o capacitate de 1000 de capete. Este o investiţie complexă, cu două grajduri, o sală de muls şi o instalaţie pentru managementul dejecţiilor. Am realizat proiectul cu ajutorul firmelor Rota Guido şi GEA Farm Technologies România. Managementul dejecţiilor a fost gândit de la bun început. De fapt, a doua etapă a proiectului este staţia de biogaz. Toate dejecţiile de la ferma de vaci şi de la ferma de porci pe care o avem vor ajunge la staţia de biogaz, din care vom avea energie electrică, iar ce rămâne va ajunge ca îngrăşământ pe câmp. Din calculele noastre, în 5-6 ani trebuie să amortizăm investiţia. Pentru toată ferma, pe tură, avem 7 oameni. Costurile pentru producerea unui litru de lapte sunt foarte mari şi, dacă nu valorificăm totul la maximum, nu reuşim să avem beneficii. Costurile la cereale au crescut, costurile la biomasă au crescut şi ele. Nu puteam să facem o astfel de investiţie fără un contract foarte clar cu o mare firmă de produse lactate, pentru că în fiecare lună trebuie să plătim ratele la bancă”, povesteşte Alexandru Iancu.
“Ne-a plăcut de la început pasiunea lui Alexandru Iancu, ne-a impresionat determinarea şi entuziasmul în realizarea acestui proiect”, ne-a spus Claudia Cădar, director comercial Rota Guido.
Tiberiu Toth, director general GEA Farm Technologies România, consideră ferma ca fiind un model pentru orice fermier. “Am adus aici, la sala de muls, tehnologia cea mai avansată din momentul 2010, momentul când s-a terminat proiectul. Avem aici un rotor cu 32 de locuri, unul dintre puţinele existente în România, ceea ce aduce un grad mare de automatizare a procesului de muls. Dintre dotările sălii de muls mai menţionez paharul de mulgere inteligent, care are căi separate pentru mameloane. Laptele se duce pe căi separate, nu se mai poate infecta tot, dacă unul dintre mameloane are mastită. Este o investiţie mare. Mulţi merg pe minimă rezistenţă, nu-i interesează decât să producă lapte repede. Nu se gândesc la faptul că o tehnologie ieftină înseamnă cheltuieli suplimentare în viitorul apropiat”, a punctat Tiberiu Toth.
DANA MEDAR
Tiberiu Dima (40 de ani) a fost numit, începând cu 1 septembrie, country manager al Diviziei de protecţie a plantelor din cadrul BASF, lider mondial în domeniul chimic. Anterior numirii în fruntea Diviziei Crop Protection România, Tiberiu Dima a ocupat funcţia de sales & commercial manager în cadrul aceleiaşi structuri BASF.
Din poziţia de country manager al Diviziei Crop Protection, Tiberiu Dima va coordona operaţiunile derulate de BASF în România în domeniul produselor destinate agriculturii, având alături o echipă de 33 de specialişti. “Tiberiu Dima va dezvolta strategia operaţională pe termen mediu şi lung în cadrul Diviziei de protecţie a plantelor, având ca punct de plecare experienţa pe care o are deja în acest domeniu şi în cadrul companiei, a declarat Luminiţa Teodorescu, managing director BASF România. Nu este o misiune simplă, având în vedere provocările pe care le întâmpină agricultura, însă satisfacţiile nu sunt puţine, BASF fiind una dintre cele mai inovatoare companii din lume în domeniul protecţiei plantelor, cu un mare număr de soluţii performante în portofoliu şi investiţii permanente în cercetare.”
Tiberiu Dima a precizat că activitatea Diviziei Crop Protection în România, ca şi în alte ţări, vizează, alături de inovaţie şi responsabilitatea faţă de mediu, precum şi parteneriatele pe termen lung cu clienţii şi utilizatorii produselor BASF. “Mă bucur să lucrez pentru una dintre cele mai dinamice structuri din cadrul BASF şi îmi doresc să contribuim în continuare, ca şi companie, la dezvoltarea unui domeniu ca agricultura, care are nevoie de susţinere din partea cât mai multor jucători din industrie”, a mai spus country managerul Diviziei Crop Protection România.
Tiberiu Dima a absolvit Colegiul de Tehnică Dentară din Bucureşti în 1993, deţine o diplomă în Management de la Open University şi numeroase alte certificări în marketing, tehnici de negociere şi leadership. Anterior venirii sale la BASF, a ocupat funcţia de marketing manager în cadrul SARANTIS România, în perioada 2004-2009. Între anii 1994-2004 a activat în cadrul JTI International România, parcurgând diverse poziţii, în vânzări şi marketing. A lucrat, de asemenea, în vânzări, la Interbrands - Divizia Procter & Gamble.
Succesul viitor şi operaţiunile BASF de înaltă calitate din România vor fi de asemenea asigurate de către ceilalţi membri cheie ai echipei de management: Daniel Tabacu - manager Departament dezvoltare tehnică, Divizia de protecţia plantelor România; Mihai Papazi - manager Departament controlling şi customer service, Divizia de protecţia plantelor România; Mircea Chetrone - manager Departament marketing, Divizia de protecţia plantelor România.
La mijlocul acestei luni, Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, a propus, în sfârşit, mult aşteptatul pachet legislativ pentru reforma Politicii Agricole Comune ( PAC) pentru perioada de după 2013.
Scopul reformei este de a garanta o alimentaţie de calitate, sănătoasă, de a dezvolta zonele rurale şi de a proteja mediul, obiective pe care şi politica agricolă actuală le are în vedere.
Noutatea ar rezulta din faptul că, pentru prima dată, este adusă în discuţie şi chiar propusă a fi sprijinită consistent orice iniţiativă care promovează inovarea şi cercetarea agricolă. Corect, nimic de zis! Numai că acestea ar trebui să ajungă a fi traduse în practică, prin parteneriate între cercetarea ştiinţifică şi fermieri, lucru care nu s-a întâmplat până acum, decât cu foarte mare greutate, cel puţin în România.
Surprindere sau nu pentru marii fermieri, câteva sute pe meleagurile noastre, intenţia fusese anunţată, dar, poate, nimeni nu credea cu tărie că plăţile directe vor fi plafonate la 300.000 de EURO pe an şi pe fermier. Începând chiar de la 150.000 EURO pe fermier subvenţiile vor scădea progresiv. Sigur că sunt state membre ale UE care şi-au dorit acest lucru, aşa cum sunt state care nu-şi doresc plafonarea plăţilor directe, acestea fiind motorul producţiei şi dezvoltării fermelor, cel puţin în România. Chiar dacă sondajul asupra căruia se face referire, cum că populaţia europeană ar fi de acord cu plafonarea plăţilor, trebuie să amintim că este vorba de ” aproape jumătate” şi nu de ”majoritate”.
Plafonarea progresivă a subvenţiei, chiar cu scăderea costurilor cu salariile, a impozitelor şi a contribuţiilor sociale, din anul anterior, tot va duce la reducerea locurilor de muncă pentru a eficientiza fermele. Şi nu cred că acesta este rostul reformei. Bine măcar că ce rămâne din plafonare merge la pilonul de dezvoltare rurală şi astfel banii nu se pierd, rămân în ţară.
Veste bună este că propunerea de reformă PAC asigură plata integrală, fără plafonare, a practicilor agricole durabile: diversificarea culturilor (măcar 3), cel puţin 7% din teren să fie păstrat ca rezervor ecologic sau menţinerea păşunilor permanente.
În România, cei mai activi sunt fermierii mari, asigurând, fără doar şi poate, necesarul de consum pentru piaţă. Cei mici nu au învăţat încă lecţia UNIRII, folosul şi rostul acesteia în orice domeniu.
Ne convine sau nu…mai avem de tras. De acum, rolul reprezentanţilor în Parlamentul European, al ministrului agriculturii şi al reprezentanţilor agricultorilor în COPA – COGECA, a devenit hotărâtor pentru propuneri de modificare şi adoptare a acestora.
Grâu - contractele, cu livrare în noiembrie 2011, au încheiat săptămâna 03-07 octombrie la 183,5 euro/tonă.
Porumb - contractele, cu livrare în noiembrie 2011, au încheiat săptămâna 03-07 octombrie la preţul de 184,5 euro/tonă.
Orz - preţul orzului furajer livrat la Rouen (Franţa) a fost cotat la 190 euro/tonă. Pe piaţa orzului se remarcă creşterea cererii venite din partea statelor din Maghreb şi Orientul Mijlociu.
Soia - preţul oleaginoaselor a scăzut în săptămâna 03-07 octombrie. Preţul pentru soia a fost de 453,7 USD/tonă pe 7 octombrie (460,9 USD/tonă pe 3 octombrie), livrare FOB/Golful Mexic în noiembrie 2011.
Floarea soarelui - cotaţiile FOB Franţa sunt de 375,3 euro/tonă la 7 octombrie (379,7 euro/tonă la 3 octombrie).
Rapiţă - preţul a scăzut foarte puţin în săptămâna 03-07 octombrie, însă există premise de creştere. La sfârşitul săptămânii preţul rapiţei a ajuns la 420 euro/tonă.
Plăţile directe la hectar din bugetul UE vor continua sa crească până în 2020. De la circa 135 euro/ha, în 2013, vor ajunge până la 200 euro/ha în 2020, a declarat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. El a precizat că România, pentru plăţile directe, va fi una din puţinele state membre care va primi bani în plus.
Cifra se va ridica undeva în jurul a 3 miliarde de euro în plus pentru toată perioada 2014-2020, faţă de alocarea care există în momentul de faţă. Cioloş: ”România este una dintre cele 6 sau 7 state membre care va primi bani în plus.
Unele state membre vor pierde bani pentru că li se vor reduce plăţile directe şi altele vor stagna”.
Tinerii fermieri, sub 40 de ani, în primi 5 ani după instalare vor primi o plată la hectar mai mare cu 25% din valoarea plăţii medii la hectar pentru o suprafaţă de până la 25 ha. La nivel european suma maximă care se poate da pentru un tânăr fermier poate să meargă până la 70.000 de euro.
Statele membre stabilesc un plafon maxim, în funcţie de costurile de instalare sau de producţia din statul membru respectiv.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără a declarat că subvenţia la motorină va fi menţinută în programul naţional de finanţare şi în anul agricol următor. Însă, măsura va trebui renegociată cu FMI.
Cererile pentru subvenţia la motorină, Trimestrul III/2011, trebuie depuse în cursul lunii octombrie 2011, la centrele judeţene ale APIA. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri).
Pentru 2011, valoarea accizei decontate este de 1,20 lei/litru de motorină. Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare.
APIA informează că cererile de solicitare a ajutorului de stat privind plata primelor de asigurare se depun până la 31 octombrie, inclusiv, la centrele judeţene ale agenţiei. Ajutorul de stat se referă la poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare, plătite pentru culturile înfiinţate în primăvara anului 2011 (plantaţii de pomi, arbuşti fructiferi, de hamei şi de vii - cu excepţia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiază de sprijin conform OMADR nr. 756/2008).
Subvenţiile pentru bunăstarea păsărilor şi porcilor, a anunţat Valeriu Tabără, vor fi trecute în cadrul PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală), a cărui susţinere financiară se realizează din bani europeni. Prin urmare, aceste subvenţii nu se vor mai acorda de la bugetul statului nostru.
Agricultorii acuză guvernul că vrea să reducă subvenţia pe suprafaţă de la 176 euro/ha la 100,65 euro/ha. Preşedintele LAPAR Nicolae Sitaru: ”A fost iniţiat un proiect de act normativ care stabileşte pentru anul 2011 pentru schema unică pe suprafaţă SAPS, un cuantum maxim de plată pe hectar de 100,65 euro. Din nota de fundamentare reiese că sumele totale necesare aplicării schemelor directe, PNDC, care se alocă de la bugetul de stat nu se mai acordă”.
Asociaţia Crescătorilor de Albine (ACAR) estimează că producţia de miere din România atinge 21.000 de tone în 2011. Comparativ cu 2010, producţia este în creştere cu 30-40%. Românii consumă, în medie, 500 grame de miere anual, în timp ce în ţările UE şi cele nordice, anual se mănâncă între 1,5 şi 3 kg de miere. Din punct de vedere al producţiei de miere, România se află pe locul patru în Europa după Germania, Franţa şi Ungaria. La numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane, ne situăm pe locul şapte.
Comisia Europeană a adăugat 7 produse agricole în Registrul de Denumire de Origine Protejată (PDO) şi Indicaţiilor Geografice Protejate (PGI)."Vinagre del Condado de Huelva" (oţet - PDO - Spania); "Vinagre de Jerez" (oţet - PDO - Spania); "Queso Casín" (brânză - PDO - Spania); "Cordero de Extremadura" (carne de miel - PGI - Spania); "Nanoški sir" (brânză - PDO - Slovenia); "Jablka grójeckie" (mere - PGI - Polonia); "Katsikaki Elassonas" (carne de capră - PDO - Grecia). Cele şapte denumiri au fost adăugate pe lista cu peste 1000 de produse protejate de legislaţia europeană ca mărci înregistrate de produse tradiţionale şi cu origine controlată.
Octombrie este a zecea lună în calendarul Gregorian şi una dintre cele şapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. În popor, octombrie poartă denumirea de “Brumărel”. În această lună cad frunzele din copaci, ţăranii se ocupă mai mult de treburile gospodăriei şi totodată acum se fac însămânţările de toamnă. Fiind luna de mijloc a toamnei, tradiţiile populare fac iarăşi legătura între luni şi vreme. Astfel, dacă de “Brumărel” este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, atunci luna ianuarie va fi moale şi călduţă. În schimb, dacă avem ploaie multă, în decembrie vor fi vânturi mari. Dacă tună în octombrie, iarna va fi mai uşoară, iar dacă va fi ceaţă multă, va fi zăpadă multă în decembrie. Dacă frunzele copacilor cad curând, anul următor va fi roditor, iar dacă nu, iarna va fi târzie, dar grea şi la anul vor fi multe omizi. Dacă şoarecii de câmp se retrag spre sat, înseamnă că iarna vine curând.
Pentru agricultură, octombrie este luna în care pe de o parte se continuă campania de pregătire a terenului şi de semănat pentru cultura grâului, iar pe de altă parte suntem spre finalul sezonului de recoltare a culturilor de porumb mai tardive.
Înainte de a trece la lucrările care se vor desfăşura în luna octombrie, e bine să facem un rezumat al începutului de toamnă, care, din păcate, nu este unul favorabil agriculturii. Din punct de vedere climatic, ultimele două luni au fost caracterizate ca foarte secetoase şi cu temperaturi destul de mari. În multe zone terenul nu a putut fi lucrat şi nici la ora actuală nu sunt şanse prea mari pentru asta. Culturile au fost uscate forţat, iar boabele (în special la porumb) au început procesul de şiştăvire. Mai mult de atât, seceta persistentă nu a permis semănatul culturilor de rapiţă. Acolo unde cu eforturi uriaşe s-a semănat rapiţa, fără suficientă umiditate în sol, sămânţa a rămas în pământ în aşteptarea ploii.
Pe de altă parte, acolo unde au prins un pic de umiditate, seminţele de rapiţă au pornit în germinaţie şi în lipsa precipitaţiilor de susţinere plantulele abia apărute s-au uscat. Cu toată bunăvoinţa fermierilor, cu toată tehnologia aplicată, o parte din suprafeţele de rapiţă semănate sunt compromise încă din start. “Avantajul” în cazul acestei culturi este dat de faptul că fermierul nu pierde un an de recoltă. Dacă rapiţa a fost compromisă din cauzele menţionate mai sus, fermierul poate veni în primăvară şi poate reînsămânţa această suprafaţă cu floarea-soarelui pentru a diminua pierderile. De ce cu floarea-soarelui? Pentru că semănând floarea-soarelui în locul rapiţei putem menţine acelaşi tip de asolament în cadrul fermei şi putem păstra proporţia între plante.
Lucrările care se efectuează în octombrie în cultura mare, prezentate mai jos, sunt redate ca repere orientative pentru cititorii noştri şi nu exclud posibilitatea efectuării de alte lucrări în cadrul acestor culturi sau la alte culturi existente în cadrul fermelor. Fiecare fermier, în funcţie de cultura pe care o are, în funcţie de suprafeţele deţinute şi în funcţie de condiţiile climatice, va decide ce este mai corect de făcut în ferma sa.
Grâu şi orz
Normal, la data apariţiei revistei noastre, culturile de orz şi orzoaică de toamnă ar fi trebuit să fie semănate. Din păcate, din cauza secetei accentuate, multe sole destinate acestor culturi îşi aşteaptă rândul la pregătirea terenului şi la semănat. Dacă vremea nu se va schimba, s-ar putea ca şi la cultura orzului să fim în aceeaşi situaţie ca la rapiţă, adică o pregătire târzie a terenului, o pregătire neuniformă, un semănat decalat faţă de epoca optimă şi o răsărire târzie în toamnă. Rezultatele se vor vedea la intrarea orzului în iarnă, când vom întâlni suprafeţe răsărite neuniform, cu plante mici şi cu posibilitate redusă de supravieţuire peste iarnă.
În ce priveşte grâul, în prima decadă a lunii octombrie suntem în plin sezon de semănat. Încă la această cultură avem şansa să realizăm un pat germinativ bun şi să asigurăm condiţii optime de răsărire a plantelor. Pe solele unde conform asolamentului urmează să fie amplasate culturile de grâu este bine ca imediat după recoltarea plantei premergătoare să eliberăm terenul de resturile vegetale şi să executăm lucrarea de arat sau de discuit în aşa fel încât să beneficiem de toată rezerva de apă rămasă în sol din momentul recoltării. Practic, în condiţii de secetă acest lucru ar trebui să primeze în deciziile noastre. De cele mai multe ori, datorită dotării tehnice insuficiente sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile, terenurile se lucrează mult mai târziu, ceea ce face ca această lucrare să se desfăşoare dificil şi cu costuri suplimentare mai mari.
Înainte de efectuarea arăturii de bază sau a discuitului se va trece la fertilizarea terenului cu fosfor şi potasiu. Dacă discutăm de categoria îngrăşămintelor chimice complexe, acestea se aplică la pregătirea patului germinativ, după arătură. În funcţie de tipul de sol, de tipul îngrăşământului ce se va utiliza şi de cantitatea de resturi vegetale existentă în sol, fermierul va stabili doza de fertilizare şi modul de aplicare pe teren. Îngrăşămintele cu azot se vor aplica fracţionat, iar la pregătirea patului germinativ se va da numai o pătrime din doza pe care vrem să o utilizăm. Pentru o producţie de 6 tone/ha (discutăm de boabe + paiele aferente acestei producţii) orientativ avem nevoie pentru cultura grâului de aproximativ 120 - 140 kg N; 90 - 110 kg P şi 80 - 100 kg K. Aceste doze vor fi corelate cu fertilitatea solului, cu cantitatea de resturi vegetale, cu doza de îngrăşăminte aplicată la cultura premergătoare şi cu condiţiile climatice.
Cantitatea de sămânţă necesară pentru semănatul unui hectar de grâu diferă foarte mult de la un soi la altul şi este în strânsă legătură cu indicii de calitate şi cu capacitatea de înfrăţire a soiului respectiv. În acest an, datorită condiţiilor de secetă trebuie să avem în vedere mărirea acestei cantităţi. În mod normal se utilizează aproximativ 220 - 280 kg/ha. În practică, unii fermieri seamănă o cantitate mai mare de sămânţă pe hectar pentru a nu se mai baza pe capacitatea de înfrăţire a grâului. Din start ei merg să asigure o densitate de aproximativ 700 plante/mp. La polul opus se află alţi fermieri care utilizează genotipuri performante de grâu cu o capacitate mare de înfrăţire. În acest caz ei utilizează numai 130 - 150 kg sămânţă/ha. În mod normal se caută asigurarea unui număr de aproximativ 450 - 550 boabe germinabile/mp.
Adâncimea de semănat variază de la 3 până la 6 cm şi depinde de textura solului şi de lungimea coleoptilului tipică soiului respectiv. Anumite soiuri de grâu au un coleoptil mic şi semănatul acestora la adâncime mai mare poate duce la nerăsărirea culturii.
O lucrare pe care agricultorii trebuie să o aibă în vedere în condiţii de secetă este tăvălugirea culturii. Prin această lucrare se pun mai bine în contact seminţele de grâu cu stratul de sol şi creează premisele unei răsăriri mai uniforme.
Porumb
În septembrie s-au recoltat o parte din culturile de porumb, dar mai rămân de recoltat în octombrie culturile de porumb semănate cu hibrizii mai tardivi, din grupele de precocitate FAO 450 - 550. Dacă perioada de secetă va continua, până la finalul lui octombrie toate solele cu porumb vor putea fi recoltate. Seceta de cele mai multe ori grăbeşte uscarea forţată a acestor hibrizi în detrimentul calităţii şi al cantităţii.
Recoltarea porumbului se poate face atât mecanic (pe suprafeţe mari), cât şi manual pe parcelele de mici dimensiuni (loturile personale). Din punct de vedere mecanic, culturile de porumb pot fi recoltate în ştiuleţi sau în boabe, în funcţie de tipul hibridului, destinaţia recoltei, precum şi de umiditatea boabelor la recoltare. În mod normal, recoltarea porumbului în ştiuleţi se realizează cu combina adaptată în acest sens şi lucrarea începe când umiditatea în boabe a ajuns la 32 - 35%. Am întâlnit la micii fermieri maşini de recoltat în ştiuleţi pe două rânduri, tractate, a căror productivitate poate ajunge la 3 - 4 ha pe zi. Maşinile sunt dotate cu un buncăr de colectare a ştiuleţilor şi pot fi descărcate hidraulic în remorci la capătul solei.
Când umiditatea în boabe a scăzut sub 24%, este recomandat să se încheie recoltatul mecanic în ştiuleţi. Dacă totuşi se va continua recoltarea, pot apărea pierderi de producţie, în principal din cauza scuturării boabelor de pe ştiulete datorate loviturilor mecanice. Sub 24% umiditate, recoltatul în ştiuleţi se poate face doar manual.
Recoltarea porumbului sub formă de boabe începe de la umiditatea de 22% şi se continuă până la terminarea operaţiunii de recoltare. În acest caz, boabele cu umiditate mai mare de 15 - 16% trebuie supuse procesului de uscare. Păstrarea porumbului sub formă de boabe se realizează în condiţii foarte bune atunci când umiditatea în masa de seminţe este sub 14%.
Pe lângă cultura porumbului, în această perioadă se mai recoltează şi culturile restante de sorg, soia, sfeclă de zahăr etc, semănate mai târziu şi care până acum nu au ajuns la maturitatea de recoltare.
Pregătirea terenului
Odată cu recoltarea ultimelor suprafeţe cultivate în acest an se poate trece la pregătirea terenului pentru culturile din primăvara lui 2012. Este bine ca toate terenurile agricole să fie arate înainte de intrarea în iarnă. Este cunoscut că cea mai proastă arătură de toamnă va fi mult mai bună decât o arătură făcută în primăvară.
De cele mai multe ori, fermierii se concentrează pe semănatul culturilor de orz şi grâu, pe pregătirea terenului destinat acestor culturi şi mai puţin pe pregătirea terenului pentru culturile din primăvară. Aratul suprafeţelor pentru culturile din primăvară se face mai târziu, înainte de intrarea în iarnă, atunci când putem utiliza toate utilajele în acest sens. Pe suprafeţele îmburuienate încă mai avem posibilitatea, în luna octombrie, să aplicăm erbicide totale de tipul “glifosat” pentru distrugerea buruienilor. Acest erbicid are avantajul că se translocă în sistemul radicular al buruienilor, în special în cazul buruienilor perene. După 3 - 4 săptămâni de la aplicare, pe suprafaţa respectivă se poate trece la realizarea arăturii de bază la 30 - 35 cm adâncime. Scopul acestor erbicidări este de a reduce gradul de îmburuienare al suprafeţelor respective, lucru demonstrat de practica agricolă prin prezenţa unui număr mai redus de buruieni în cultura postmergătoare.