În prezent, agricultura traversează un moment revoluționar, fiind astăzi condusă de date și de IT datorită soluțiilor ag-tech. Inovația tehnologică este motorul din spatele agriculturii de precizie, astăzi fermierii căutând constant instrumente mai eficiente pentru munca lor și folosind din ce în ce mai mult IT-ul pentru a spori producția și a-și maximiza resursele. Dezvoltarea dronelor și a tehnologiei imagistice avansate, a roboticii, a senzorilor și a programelor software aduce schimbări majore în agricultură. Cu soluțiile ag-tech, fermierii pot primi în timp real date despre problemele din câmp. „Folosind tehnologia, tot ceea ce un fermier are de făcut e să trimită o dronă sau să facă o poză printr-un satelit și să adauge senzori să vadă dacă recolta are nevoie de apă sau de fertilizator, apoi primește o avertizare în cazul în care există pericolul unor dăunători. Companiile de protecția plantelor care vor să își păstreze avantajul competitiv nu au cum să ignore acest trend și e important să fie proactive, să profite de oportunitățile oferite de tehnologie. Pentru a ține pasul, ele trebuie să fie capabile să furnizeze o ofertă cât mai cuprinzătoare, care să confere o importanță și mai însemnată fermierilor și să răspundă dorinței lor de a spori recolta folosind resursele necesare la maximum”, ne-a spus Dimitris Drisis, CEO Adama Agricultural Solutions pentru România și Republica Moldova. Pe plan mondial, în ultimii ani, investițiile în agricultura de precizie, în biotehnologii, automatizare, robotizare au depășit zece miliarde USD.

Soluțiile ag-tech, siguranța fermelor

Reporter: Din ce în ce mai mult, astăzi, vorbim de agricultură inteligentă, agricultură de precizie. Cum se vede, în momentul de față, agricultura mondială?

Dimitris Drisis: În agricultura globală, este un trend foarte puternic de a o mecaniza. Este un nivel foarte mare de investiții care se concentrează la această oră în ag‑tech, această agricultură condusă de date şi de IT. Poate este o exprimare prea futuristă, dar adevărată, mergem către un viitor al farming-ului fără fermieri. Ne îndreptăm spre un viitor în care o fermă situată în Noua Zeelandă va putea fi coordonată din România.

Trei elemente au catalizat în ultimii ani investiții de peste 10 miliarde USD. Primul este agricultura condusă de date, de IT, al cărei principal scop este de a produce mai mult, cu input-uri mai puține. Principalul vector al acestei situații este lipsa mâinii de lucru. A fi fermier, a face agricultură fără prea multă mână de lucru angajată, aplicarea input-urilor şi a soluțiilor de protecție a plantelor numai atunci când este necesar, la momentul oportun, şi aplicarea fertilizanților în mod personalizat, bazat pe fertilitatea specifică fiecărei porțiuni de sol, așa se vede agricultura în anii următori.

Al doilea factor este determinat de atenția autorităților cu privire la produsele fitosanitare, în special în Uniunea Europeană, unde regulile sunt din ce în ce mai stricte și orice investiții care determină fie reducerea dozei de substanțe de protecția plantelor, fie creșterea eficienței lor la o calitate constantă sunt căutate, iar companiile investesc puternic în aceste tehnologii noi.

A treia dimensiune este o oarecare ineficienţă a lanţului de distribuţie, nu neapărat în Europa, pentru că agricultura produce materie primă, şi de la producerea materiei prime până la transformarea ei şi consumarea ei în alimente trebuie să se gândească cineva la lanţul logistic, iar o mare parte a producției, datorită neoptimizării lanţului logistic, este pierdută la mijloc. Cu cât te uiți mai spre vestul continentului sau al lumii, cu atât mai mult aceste pierderi se produc la raftul magazinului, 20-30% din hrana produsă, iar când te uiți spre est, în lumea în curs de dezvoltare, Asia, Africa, aici pierderile majore se petrec între fermă şi punctul de consum în familie, în general, din cauza capacităţilor slabe de a produce, poate că nu neapărat de a produce, cât de a conserva hrana.

Reporter: Forța de muncă este o problemă în întreaga lume, se pare. Spuneți că lipsa forței de muncă duce spre tehnologizare, mecanizare, spre agricultura inteligentă. Aveți vechime în agricultura românească, din poziția de manager al unei companii furnizoare de produse pentru protecția plantelor. Sunt pregătiți fermierii români pentru o astfel de agricultură, dominată de IT, drone, GPS?

Dimitris Drisis: Experiența mea arată că sunt trei tipologii de agricultori în România. Una foarte profesională, în care fermele se pot compara și pot fi competitoarele celor mai bune ferme din vestul Europei sau din Statele Unite. Apoi, la polul opus, sunt fermele de subzistență, foarte multe în centrul țării, în care fermierii, pentru a reuși să supraviețuiască, combină atât cultivarea terenurilor, cât și creșterea animalelor, sunt exploatații de mici dimensiuni. Mai există o agricultură, care este undeva la mijloc și unde, practic, cei care dețin fermele se ocupă și de alte activități fără legătură cu agricultura. Dar această agricultură care este la mijloc, probabil, o să dispară în următorii ani, cred eu că se va consolida cu fermele mari din prima categorie.

România are o infrastructură IT şi de telecomunicații foarte dezvoltată, avem unul dintre cele mai rapide interneturi din lume, deci se așteaptă ca fermierii, cei profesioniști, să adopte noile tehnologii într-un ritm alert şi se spune că în lume poți să promovezi, poți să implementezi agricultura, noua agricultură, noua paradigmă, dacă există un retur pe investiție de 1 la 3. În momentul când vorbești cu fermierii profesioniști şi le explici foarte clar că fiecare euro investit le aduce trei profit, atunci șansele sunt clare şi mari de a vedea acești fermieri profesioniști adoptând noile tehnologii. Am văzut în toate domeniile această rată accelerată de adoptare pe toate categoriile de input-uri, pe semințe, pe protecția plantelor, am văzut-o pe agricultura de precizie, dar va lua un anumit timp până când ea se va difuza până la ultimul fermier. Însă... este în curs.

Fermierii mici, care combină vegetalul cu zootehnia, în special cei din Transilvania, poate că nu vor fi „atinși” de noua tehnologie prea curând şi probabil că vor rămâne cumva cantonați într-un mod „mai tradițional” de a produce, în conotație cu specificul românesc.

O să fac un comentariu un pic sensibil. Agricultura, teoretic şi practic, este o activitate economică care ar trebui să se autosusțină. Ideal, ea nu ar avea nevoie de subvenții și, practic, planul pe care trebuie să ni-l facem sau modul în care am gândi agricultura românească, care este una totuși performantă, ar fi cumva în afara paradigmei subvențiilor. Subvențiile ar trebui doar să canalizeze ce să facă fermierii, ce culturi să adopte şi probabil că subvențiile nu mai au vocația de a păstra oamenii, de a fixa oamenii în zona rurală, așa cum, probabil, o făceau în anii ’80 sau ’90 la început. În acest context, dacă aș fi eu fermier, m-aș gândi în primul rând cum mi-aș putea face operațiunile, activitatea cât mai competitivă, pentru a face față și contextului european, dar și contextului mondial. Și cunosc exemple clare de țări în Uniunea Europeană care, pentru faptul că agricultorii s-au focalizat la sfârșitul anului pe primirea acestor subvenții, practic țesutul agricol a fost destructurat. A luat, probabil, 10 – 20 de ani ca să mutăm fermierii într-o mentalitate de agricultură subvenționată şi s-ar putea să ne ia mai mult de o generație în acest caz pentru a ieși din această mentalitate.

Asocierea, pentru a controla prețul de vânzare al producției și nu pentru input-uri mai ieftine

Reporter: În toate țările Uniunii Europene, fermierii sunt organizați în cooperative. Fermierul român, într-un viitor nu prea îndepărtat, credeți că mai poate rezista pe o piață competitivă, comună, singur, fără a face parte dintr-o formă de asociere?

Dimitris Drisis: Asocierea este viitorul, însă nu văd în asociere simplul fapt că acei fermieri se vor uni și vor negocia la comun achiziționarea input-urilor. Adevăratul interes al asocierii trebuie să fie vânzarea producției și la ce preț o vor vinde. Input-urile sunt, probabil, pentru agricultor, 10-20% din total costuri. Dar spre ce culturi ne orientăm cu predilecție în ferme? Și, practic, trebuie să ne și specializăm, să vedem ce cultură funcționează mai bine într-o anumită fermă, în funcție de situația solului, de condiţiile pedoclimatice și, nu în ultimul rând, odată ce avem producția, să putem s-o negociem la vânzare ca agricultori, optimizându-ne veniturile. Avem exemple în alte țări occidentale, Franţa, Germania, în care cooperativele sunt structuri cu mii de salariați. Lucrează sute de mii sau milioane de hectare de cultură mare, au fabrici de lapte, au zeci de mii de animale, au și branduri puternice, pe care le valorizează la raft în supermarket, atunci când nu-și vând ei, spre exemplu, laptele. Putem oare compara fermierul care-și mulge vaca și vinde laptele oricum, cuiva care e dispus să-l cumpere, cu fermierii care sunt împreună şi care-şi administrează împreună un brand de lapte puternic pe care-l impun la raftul magazinelor? Cum credeți că este mai bine?

Adevărata întrebare pe care trebuie să ne-o punem în asociere este ce se întâmplă cu output-ul, ce se întâmplă cu producția, nu ceea ce se întâmplă cu input-urile, cu ceea ce generează costuri. Dacă aș fi fermier, parcă nu m-aș concentra neapărat pe asocieri, pe cooperative, pentru a-mi optimiza costurile la input-uri, dar aș fi, în mod cert, incitat și interesat să mă asociez pentru a-mi controla prețul de vânzare al producției şi pentru a fi mai profitabil.

Adama, pregătită pentru reglementările UE privind PPP

Reporter: Referitor la protecția plantelor, domeniul în care activați este afectat de faptul că Uniunea Europeană impune tot felul de măsuri restrictive, interzicând în ultima vreme folosirea multora dintre substanțele active cunoscute și utilizate de agricultori de-a lungul timpului?

Dimitris Drisis: Cu toții în Europa suntem afectați de aceste rigori şi vom continua să fim. Suntem, asta e realitatea, o industrie cu reglementări foarte puternice și trebuie să urmărim aceste normative internaționale, comunitare, pentru că asta e legea. Aceste reguli protejează interesul consumatorului, iar noi, ca industrie, trebuie să răspundem acelorași imperative.

Uitându-ne însă la viitor, voi folosi exemple din alte industrii. Au existat sau sunt companii care vând petrol și sunt industrii care au ieșit din businessul de petrol, dar au rămas în energie investind în domenii conexe: în gaz, în energia eoliană, în energia solară, iar aceste schimbări în aceste companii au fost determinate și de legislația internațională, dar și de cererile consumatorului care are grijă de cum și ce consumă. Se așteaptă ca și industria de protecția plantelor să fie în aceeași paradigmă. Probabil că se vor substitui substanțe active care necesită doze mai mari pe hectar cu alte substanțe active cu doze mai moderate, vom folosi noi metode care ne vor determina să reducem substanța, cantitatea de produs utilizată la hectar. Agricultura de precizie ne ajută, ne dă metode în acest sens și, probabil, vor apărea și alte metode complementare chimiei convenționale. Vorbim de substanțele biologice, de măsuri paleative, precum utilizarea pe scară mai largă a biostimulatorilor, care îmbunătățesc sistemul imunitar al plantei și, deci, oferă o protecție mai bună stării fiziologice a plantei. Putem să luăm un exemplu din familiile noastre, în care o mamă, în loc să dea o aspirină copilului răcit, preferă să-i dea o doză de vitamina C înainte să răcească. Iar această nouă situație, acest nou context, probabil că va crea premisele unor noi principii ale modului în care noi gestionăm protecția plantelor. Ca industrie, ne vom schimba, bineînțeles, dar asta va schimba și modul de a fi fermier, de a face agricultură.

Reporter: Adama, compania pe care o conduceți, este pregătită pentru aceste noi reglementări ale Uniunii Europene?

Dimitris Drisis: Cele mai multe companii de dimensiunea noastră, ca și Adama, s-au pregătit pentru aceste schimbări cu mult timp înainte ca ele să intervină și continuă să se pregătească. În fiecare an, noi ne pregătim cu o proiecție de cinci ani, iar când se anunță o inovație, în portofoliu o proiectăm pe 10-15 ani înainte. Iar astăzi deja ne pregătim și vedem cum va fi situația în 2022 sau 2023. Rolul departamentelor noastre de omologare nu este numai de a apăra produsele care sunt deja înregistrate în piață, ci și pentru a asigura produsele din portofoliul companiei în anii care urmează. Iarăși voi folosi o paralelă cu alte industrii. Era o discuție amuzantă acum câțiva ani, când evocam posibilitatea de a avea camioane fără șofer. Iar la această oră am trecut de la glumă la lucruri serioase, s-a anunțat că în Statele Unite, în perioada următoare, sunt puse în pericol peste două milioane de locuri de muncă din breasla conducătorilor de autocamioane, pentru că aceste tehnologii apar, pentru că, iată, un tractor fără șofer a început să fie o realitate. Același lucru, și cu surse alternative de energie. Gazul natural, energia eoliană, energia solară vor înlocui clar dieselul și toate firmele care promovează sau care au promovat tehnologia diesel acum se uită la aceste tehnologii, pentru că ele pregătesc viitorul. Ca o companie responsabilă, și Adama va face la fel.

Reporter: Adama face parte dintr-o asociaţie dedicată industriei în care activați, AIPROM - Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Dimitris Drisis: Suntem membri activi. Suntem foarte mândri de reușita proiectului SCAPA, care a fost generat în cadrul asociației. Acest proiect a cunoscut un real succes în România. Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide al AIPROM este un mecanism de colectare, transport și valorificare a deșeurilor de ambalaje din plastic, metal și hârtie, provenite de la produsele de protecția plantelor (PPP) importate sau produse în România de către companiile care susțin sistemul. Toate serviciile de colectare prin SCAPA sunt gratuite atât pentru fermieri, cât și pentru distribuitorii produselor, cu respectarea strictă a condițiilor de preluare ale sistemului. Implementarea SCAPA este organizată și susținută financiar în mod integral de companiile membre AIPROM și de companiile participante la sistem.

Reporter: Suntem în anul 2018 și totuși încă avem probleme cu produsele contrafăcute.

Dimitris Drisis: E ceva ce foarte greu se va opri sau, poate, niciodată. Am venit în România în anul 2009, pentru prima oară, și am văzut acest fenomen. După criza financiară, o criză generalizată care a afectat mai multe domenii, nu numai agricultura, după 2008, foarte mulți fermieri și foarte mulți distribuitori de input-uri au avut probleme financiare, am văzut o recrudescență mare a produselor contrafăcute în acea perioadă. Și la vreo 9-10 ani după aceea, cu progresele macroeconomice pe care le-a realizat România, cu inițiativele conjugate ale AIPROM cu firmele membre, și a fost și un suport din partea statului, poliția s-a implicat destul de mult, am sentimentul că aceste probleme s-au redus în mod semnificativ, nu mai sunt așa de pregnante ca atunci.

Din nefericire, în viața de zi cu zi ne întâlnim și noi foarte des cu produse false, fake-uri, care pot apărea oriunde: în cosmetice, în produsele de uz curent, în electronice. Privind totuși industria noastră, ne-am dat seama că nu este cea mai vitregită și că s-au făcut niște progrese mari în a stopa acest fenomen. Iar fermierii nu mai sunt aceiași nici ei, au evoluat. Și când văd ceva suspicios, și ei se activează: sună industria, sună poliția, sună presa... nu pun „batista pe țambal”. Acum zece ani, și cu anumite suspiciuni privind veridicitatea unui produs, tot îl foloseau. Acum, se uită să vadă: să fie dintr-un circuit fiscalizat, cine l-a distribuit, ce s-a întâmplat cu el, ca să fie sigur că au rezultat. Fermierii nu mai sunt aceiași chilipirgii care existau înainte, ne mai sună și pe noi: „Uite, am primit produsul ăsta cu un preț foarte mic, cu o etichetă care nu mi se pare în regulă, ce părere aveți? Puteți să-mi confirmați lotul?”. Și așa mai departe. Acum nouă ani, nu era așa o situație, iar fermierii au evoluat de atunci. Nu se mai întâmplă așa.

„Fermierul român trebuie să trateze agricultura ca o afacere adevărată”

Reporter: Se tot vorbește de schimbările climatice. Din nou, agricultura s-a confruntat cu o vreme atipică. Cum s-au comportat culturile care au beneficiat de produsele companiei Adama?

Dimitris Drisis: Încă a rămas un semn de impredictibilitate asupra vremii în agricultură. Însă, ca o companie responsabilă, trebuie să fim acolo, să fim pregătiți când vremea se schimbă. Am fost avertizați, am știut că, de exemplu, primul tratament cu fungicide la cereale ar fi putut fi pierdut anul acesta, din cauza condițiilor climatice. Am încercat ca în aceste condiţii extreme să ne pregătim cu soluții de protecția plantelor care să ajute fermierii în locul acestei verigi pierdute din cauza vremii. Vremea niciodată nu va fi constantă, nu există un an la fel ca altul. Vremea se schimbă, iar noi trebuie să ne adaptăm. Ceea ce trebuie să facem, responsabilitatea noastră de furnizor de produse de protecție, este să ne pregătim cu soluții adecvate și să le comunicăm în timp util fermierilor.

Reporter: Despre rezultatele companiei în anul trecut și despre portofoliul de produse, ce ne puteți spune?

Dimitris Drisis: 2017 a fost un an de mare succes, Adama România impunându-se printre cele mai profitabile companii, printre cele mai performante din cadrul grupului. Am realizat o cifră de afaceri cu circa 17% mai mare decât în 2016, obținând peste 200 de milioane de euro, anul trecut.

La nivel global, în 2017, din cauza constrângerilor impuse de legislația europeană privind libera concurență, după ce ChemChina a cumpărat Syngenta, compania noastră mamă fiind ChemChina, a trebuit să renunțăm la o bună parte din produsele din portofoliul nostru. Partea bună a situației a fost că Adama a trebuit să renunțe la produse din portofoliu, însă am fost compensați cu produse care veneau din portofoliul companiei Syngenta, pentru această pierdere datorată contextului normativ. De aceea, businessul nostru continuă să fie foarte consistent, substanțial, pozitiv în primele două trimestre ale anului 2018. Așteptăm multe produse noi în anii următori, 2019-2020.

Reporter: În final, ce sfaturi aveți pentru fermierul român?

Dimitris Drisis: Mereu le spun fermierilor români că sunt norocoși pentru că fac agricultură într-o țară foarte competitivă. România este o mare țară  agricolă în Europa. Fermierul român trebuie să trateze agricultura ca pe o afacere adevărată. Ăsta este următorul nivel pentru fermieri. Să ai niște rezultate financiare, o contabilitate în regulă, să ai specialiști, profesioniști în fermă, oameni pe care să te poți baza. Să calibrezi contul de profit și pierdere, să-ți calibrezi costurile, să-ți calibrezi profiturile. Pentru că acest comportament serios, asumat, va deschide calea finanțărilor de anvergură pentru ferme.

Acum patru ani, fermierii aveau mari dificultăți în a obține un credit de orice natură. Acum, creditul a început să curgă către ferme și, astfel, având acces la bani, pot fi mult mai competitivi și pot da o șansă în plus afacerii lor. Însă pentru a primi acești bani, ei trebuie să convingă finanțatorii, băncile, IFN-urile că ferma lor este o afacere solidă. Prin urmare, pe agricultorii români îi sfătuiesc să trateze ferma ca pe un adevărat business, cu nimic diferit faţă de orice alt business. Așa cum și noi tratăm, în Adama, businessul, totul e foarte serios. Exact la fel.

Zilele acestea, am descoperit că fostul meu partener de miuță din spatele blocului situat în cartierul bucureștean Balta Albă, Dragoș „Stoe” Stoenescu, cel care a apărat de multe ori spectaculos și cu succes poarta naționalei de polo a României, cultivă, mai nou, lavandă pe o mie de metri pătrați de teren.

Pe Dragoș îl știu de peste trei decenii, așa cum am mai spus, încă de pe vremea când băteam „mingea de 35” în spatele „blocurilor gri”, în niște pseudo-campionate de minifotbal pe viață și pe moarte (la care, apropo, la acea vreme, asista și Lavinia Petrea, vedeta știrilor Pro TV, pasionată și ea de sportul cu balonul rotund). Atlet de profesie („mânca” polo pe apă încă de atunci), „Stoe” era și un bun jucător de fotbal, adversar alături de care am spart vreo câteva bășici din cauciuc.

Anii au trecut însă, iar profesiile ne-au împins în direcții diferite, pe el către sportul profesionist, iar pe mine către gazetăria de nișă, astfel că, vreo 15-20 de ani, nu ne-am mai văzut. Grație însă unei rețele de social media, l-am „reîntâlnit” în mediul virtual pe Dragoș, acum vrei doi-trei ani sau mai bine, iar acum câteva zile am descoperit și noua sa pasiune – cultura lavandei. Cum nu puteam să scap printre degete oportunitatea de a vorbi cu un „tânăr fermier” în devenire, amic cu ștate vechi, am decis să-l întreb de trecerea sa de la polo pe apă (și de la haina militară, apropo, pentru că el activează în prezent ca ofițer al Poliției Române), la cultura de lavandă.

„Nu pot sta departe de bazin”

Chiar dacă Dragoș recunoaște că s-a retras din sportul de performanță în 2017, el mărturisește că nu poate sta departe de bazin.

„În timpul liber, mă duc sa înot sau chiar să joc polo cu foștii colegi”, recunoaște el.

Dragoș Stoenescu nu este singurul sportiv care conștientizează importanța sectorului agricol. În urmă cu cinci ani, Ion Ţiriac afirma că, cităm: „Agricultura e viitorul. Mâncarea şi energia sunt următoarele zone de investiţii enorme în România”. Și lista nu se oprește aici. O întreagă pleiadă de sportivi români au băgat bani în diverse exploatații horticole, agricole și zootehnice.

Din acest motiv, l-am întrebat și noi pe fostul jucător de polo cum vede el sectorul agroalimentar, în condițiile în care miza asigurării hranei la nivel global nu mai este de mult un moft.

„Domeniul agroalimentar nu e deloc punctul meu forte, dar consider ca ar merita mai multă atenție și, cu o susținere financiară și de specialitate, cred că poate ieși de o afacere bună. Am observat în ultima perioadaă că se caută produse românești și mai ales produse bio”, a precizat, pentru ediția online a Revistei Fermierului, Dragoș Stoenescu.

Pariul cu lavanda - „ideea a fost a mea și a cumnatului meu”

Cum trecerea de la sportul de performanță la cultura lavandei reprezintă un drum lung (și o provocare pentru mine în a înțelege resorturile din spate), am decis să-l întreb pe Dragoș de unde până unde noua abordare. El a recunoscut că totul a început dintr-o simplă joacă a imaginației, de genul cum ar fi dacă ar fi.

„Despre lavandă... s-o luăm cu începutul (n.r. - râde). Terenul este undeva în zona Teleorman, mai exact, în Tătărăștii de Jos. Acolo, socrii mei și-au construit o casă de vacanță și au o curte de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Jumătate din spațu este plin cu pomi fructiferi, cu pomi decorativi și cu viță-de-vie, iar pe cealaltă jumătate am plantat noi lavandă”, spune fostul sportiv. „Ideea a fost a mea și a cumnatului meu (n.r. - fratele soției, și el, jucător de polo). Toată treaba cu microplantația de lavandă a început așa, în joacă, de la stadiul unei simple idei: «Ce frumos s-ar vedea, dar ce frumos ar mirosi etc.». Ne-am hotărât să încercăm, până la urmă.”

Următorul pas al fostului portar al naționalei române de polo a fost acela de a achiziționa 1.600 de butași de lavandă, de undeva din județul Constanța, mai exact ,din localitatea Ovidiu.

„Într-o vineri seara, la începutul lunii mai 2017, am plecat să cumpăr materialul săditor, iar sâmbătă-dimineața am și început să plantăm butașii. Șansa a fost de partea noastră, pentru că vânzătorul ne-a și sfătuit cum să-i plantăm, la ce distanță să punem firele ș.a.m.d. Am pregătit terenul, l-am arat, l-am discuit și «am tras» rândurile. Totul, exact cum mi-a spus comerciantul. Pe locul pregătit, am reușit să plantăm 1.300 de fire. Restul de 300 le-am pus «la școală»”, precizează Stoenescu.

Acesta recunoaște că la toată această treabă l-au ajutat și ceva oameni din sat, cu tot cu utilajele aferente.

„Au venit cu un tractor, cu un cal și cu alte utilaje. La plantat, am ajutat și eu, și cumnatul, plus trei persoane. Cert este ca am terminat plantatul cam în șase ore. Câteva zile, am udat... și asta a fost!”, explică Dragoș.

„Nu băltește niciodată”

Am fost uimit de discursul și de termenii folosiți de fostul meu adversar la minifotbal. Se vede că-i place să lucreze pământul, de vreme ce știe deja de buruienile dăunătoare, de băltire, dar și de necesarul de lumină solară pentru plantele sale. Deloc surprinzător, fostul poloist a depistat o altă problemă întâmpinată în mediul rural, și anume lipsa forței de muncă.

„Acolo, în curte, avem toate condițiile necesare: apă, energie electrică, loc de dormit, iar norocul este că terenul este în pantă și orientat către sud. Nu băltește niciodată, apa se scurge exact pe rânduri, iar soarele bate de dimineață până seara pe lavandă. Partea proastă sunt buruienile care «ne omoară» și, de asemenea, că nu găsești oameni care să te ajute. Am avut grijă de ea cum am putut și uite cu ce tufe bogate m-am pricopsit! S-au prins cam 95%, iar unde este mai umbră, tufele sunt puțin mai mici”.

Dragoș Stoenescu a afirmat că soiul de lavandă plantat de el și de cumnatul său este Lavandula angustifolia și ne-a mărturisit că... ar avea nevoie și de ajutor. Din păcate, lipsa de consultanță în cultivarea plantelor medicinale și aromatice își spune cuvântul, nu numai forța de muncă. În plus, valorificarea pare să fie, acum, o problemă.

„Trebuie tunsă (n.r. - lavanda) și nu știu ce să fac cu ea. Aici am nevoie de ajutor. Unde să o distribui?!”, se întreabă fostul sportiv de performanță.

„Ador să stau acolo, la țară”

La nivel european, se tot vorbește de transferul între generații, de întinerirea mediului rural. Sunt o grămadă de politici UE în acest sens, însă impresia este că rar mai găsești tineri de la oraș dispuși să dea viața agitată din Capitală pe liniștea și munca de la țară. Un exemplu care mă determină să cred că mai sunt șanse este însă și Dragoș. El se gândește chiar la extindere și orientare către piață. Ar fi și exemplul Alinei Stancu, proprietara Kale România, o altă tânără cu viziune, care a reușit să construiască un brand despre acest produs și despre care am scris în urmă cu vreo cinci-șase ani.

„Mie mi-ar plăcea foarte mult să mă extind și chiar să plantez altceva, dar lipsa timpului și, mai ales, a mâinii de lucru, reprezintă impedimente demne de luat în calcul. Eu ador să stau acolo, la țară, dar, momentan, este mai greu; trebuie să am grijă și de cele două fete ale mele care au un an și jumătate și trei ani și jumătate. Merg împreună cu soția și cu fetele acolo, dar nu prea vor ele să doarmă peste noapte”, mai mărturisește Stoenescu.

El recunoaște, de asemenea, că, atât pentru el, cât și pentru familia sa, munca din gospodăria de la Tătărăștii de Jos, în „minicâmpul de lavandă”, este o activitate relaxantă.

„Cel puțin, acum arată superb cultura și este plină de fluturi și de albine!”, ne mai spune el.

În final, el recunoaște că pensia „nu se vede prea aproape”, însă atunci ar vrea să se retragă „undeva, lângă București, împreună cu familia”.

„De altfel, de patru ani ne-am mutat în Ciorogârla, unde și aici avem o curte mare care îmi mănâncă o groaza de timp (râde)”, a conchis fostul performer.

Piață sigură pentru desfacerea produselor obținute din lavandă

Potrivit spuselor directorului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, și în Campania 2018 levănțica se află pe lista culturilor subvenționate prin SAPS, ANT1, M10_P4, M10_P10, M10_P 9.1, M11_S1_P5 și M11_S2_P5.

Lavandula angustifolia este o specie exotică de subarbust târâtor, cultivat în regiunile cu temperaturi moderate.

Potrivit specialiștilor, tunderea plantelor de lavandă se face primăvara (aprilie-mai, după ce a trecut riscul de îngheț) și constă în tăierea lăstarilor afectați de îngheț, uscați, rupți etc. Apoi, tăierea presupune eliminarea inflorescențelor de anul trecut și a 2,5 centimetri din lăstar, pentru a stimula creșteri noi și îndesirea tufei.

În general, recoltatul lavandei se face în perioada 15 iunie – 20 iulie, în zilele însorite, fără risc de precipitații și după ce a trecut roua. Producția la hectar poate ajunge și la 5-6 tone, mai ales că plantele dau și o a doua floare, toamna, în funcție de cum sunt tăiate, ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producție.

După ce se maturizează cultura, iar fermierul se experimentează, profitul poate ajunge și la 8.000 de euro pe an.

Pentru că există o piață sigură pentru desfacerea produselor obținute din lavandă și o cerere în creștere, dar individual este mult mai greu să pătrunzi pe piață, iar valorificarea ar putea fi mult mai simplă în condițiile asocierii. Așa a și fost înființată, cu câțiva ani în urmă, prima cooperativă dedicată cultivatorilor de lavandă, și anume Cooperativa Agricolă Lavandine Oil. Sunt însă și alte forme asociative din care fac parte producători de lavandă din România, una dintre cele mai importante fiind în județul Alba.