Mircea Oltean: „Avem cel mai bun raport calitate-preţ“
SC IRUM Reghin a semnat recent certificatul de naştere a tractorului agricol de Reghin. În plin an de criză, directorul companiei cu capital 100% românesc, Mircea Oltean, a decis că producerea de tractoare forestiere nu este suficientă şi a început scoaterea pe piaţă a tractoarelor pentru agricultură, sub licenţă Belarus. Deocamdată, fabrica de la Reghin doar asamblează elementele venite de la fabrica din Minsk, dar pe viitor se doreşte producerea aici a unui tractor românesc.
Rep.: Domnule director, cum a început aventura?
Mircea Oltean: Noi suntem principalul producător de tractoare forestiere de mult timp. Acest tip de tractor specializat e cunoscut doar în anumite activităţi şi nu se pretează la agricultură. Partea de tractor agricol a venit ca o completare la activitatea noastră de până acum. Este într-adevăr un proiect nebunesc, nefiind la îndemâna oricui fabricarea de tractoare agricole, iar dimensiunea afacerii noastre este foarte mare.
Partenerul nostru în această afacere este Belarus Tractor, practic omologul din Belarus al fostului Tractorul din România. Tot o fabrică făcută în anii '50, dar pentru care a fost folosită o politică potrivită şi care a avut grijă să-şi modernizeze produsele, să ţină pasul cu evoluţia tehnologiei. La această oră puteţi vedea ce anume suntem capabili să scoatem pe piaţă împreună cu ei: un produs ce corespunde tuturor normelor europene, inclusiv cele de poluare. Suntem mândri de faptul că avem cel mai bun raport calitate-preţ. Partea dinspre Rusia este asociată mereu de către consumatori cu ceva robust, puternic, iar tractorul nostru chiar este un produs de acest gen. Din 1999 sunt proprietarul acestei fabrici şi pot afirma că am avut 11 ani de frământări, dar n-au fost degeaba. Se văd deja rezultatele.
Rep.: Cum a început colaborarea cu Belarus Tractor?
M.O.: Am luat legătura iniţial cu mai multe fabrici, inclusiv cu unele de pe piaţa vestică. Dar preţurile care rezultau din acele colaborări erau prea mari pentru piaţa românească. Şi-atunci ne-am orientat spre est, ca să reuşim să facem un tractor sub preţul care exista pe piaţă. Tractorul nostru, din punct de vedere calitativ, e la fel de bun, dar mai ieftin. Astăzi, la Irum, am semnat certificatul de naştere a tractorului agricol de Reghin cu care sperăm să ajungem la fel de cunoscuţi pe cât suntem în domeniul tractoarelor forestiere. Acest proiect care începe astăzi este pe termen lung şi are mai multe etape.
„Vom fabrica un tractor în întregime românesc“
Rep.: Care ar fi aceste etape?
M.O.: Deocamdată noi asamblăm componentele aduse din Belarus, deoarece nu fabricăm nimic aici, doar montăm. Dar prin etapele următoare pe care ne dorim să le străbatem vom ajunge, încetul cu încetul, să fabricăm în întregime un tractor românesc. Prin procesul de asamblare în România, agricultorul câştigă siguranţă în procesul de post-vânzare. Fiind aici, aproape, suntem în măsură să rezolvăm repede orice problemă apare cu utilajele, fie în garanţie, fie chiar şi după aceea.
Noi montăm 5 tipuri de tractoare agricole, dar comercializăm toată gama de produse agricole produse în Belarus. Astfel, cifra totală se ridică la 60 de tipuri de tractoare, pe care le vindem şi la care suntem în măsură să asigurăm, după aceea, garanţia şi reparaţiile.
Rep.: În cât timp sunteţi în măsură să răspundeţi la solicitările agricultorilor în privinţa reparaţiilor?
M.O.: În maximum 24 de ore suntem în măsură de a rezolva orice problemă. Avem deja în ţară o reţea de dealeri, care au şi service.
Rep.: Tractorul de Reghin este mai simplu decât celelalte? Este asemeni vechilor tractoare româneşti care mergeau înainte orice s-ar întâmpla?
M.O.: Sunt convins că orice agricultor îşi doreşte un utilaj cât mai simplu, pe care eventual să îl poată repara şi singur. Dar pentru a putea rezolva acele probleme de poluare, care sunt nişte normative pe care este obligatoriu să le respectăm, trebuie neapărat ca aceste utilaje să aibă o importantă componentă electronică. Şi atunci, vrând-nevrând, modelele sunt mai complexe.
Preţuri pornind de la 16.000 de euro
Rep.: Care sunt preţurile la care vor fi comercializate tractoarele de la Reghin?
M.O.: Cele 5 tipuri asamblate aici au între 80 şi 110 cai putere şi preţuri între 16.000 şi 30.000 de euro. Diferenţele sunt în funcţie de motorizare şi de dotările pe care le au. Aceste tractoare sunt pentru fermele mici, zootehnie, transportul cerealelor etc.
Tractoarele de la 32 cp până la 350 cp le aducem din Belarus. Şi pentru acestea oferim cumpărătorilor garanţie şi post-garanţie în timp foarte redus. Agricultorul nu trebuie să aştepte să vină cineva din Belarus să îi rezolve o problemă atunci când apare, deoarece noi suntem capabili să facem faţă oricăror defecţiuni.
Rep.: În afară de posibilitatea pe care o au fermierii de a cumpăra apelând la fondurile europene, ce alte soluţii le mai oferiţi?
M.O.: Am identificat instituţii care se ocupă cu finanţări, am luat legătura cu ele pentru a stabili scheme de finanţare cât mai simple pentru agricultori. Dar noi suntem doar intermediari între fermieri şi acele instituţii, deoarece finanţări directe nu putem să facem noi singuri. Doar facilităm drumul cumpărătorului, ca să găsească banii de care are nevoie.
Am făcut însă contracte de colaborare pe termen lung cu aceste instituţii şi astfel ele sunt în măsură să ofere o dobândă redusă clienţilor noştri. Folosim şi leasingul, tot prin intermediul unor societăţi specializate unde ne îndrumăm clienţii.
Un milion de euro investiţi
Rep.: Cât aţi investit până acum în această fabrică?
M.O.: Nu am socotit fiecare bănuţ pe care l-am băgat în fabrică., dar investiţia iniţială a fost în jur de 1 milion de euro pentru această afacere. Peste 5 ani sperăm nu doar să ne scoatem investiţia, ci şi să avem un profit destul de substanţial. Dar acest lucru depinde mult şi de ceea ce se va întâmpla în mediul economic şi în agricultura românească. Noi avem aici spaţiu şi capacitate de producţie pe care le putem pune în funcţiune rapid, dacă va exista solicitare. Sunt mulţi ani de muncă în spate până am ajuns la acest nivel care reprezintă o satisfacţie deosebită pentru noi. În general, lumea nu prea mai investeşte acum, ci îşi conservă disponibilităţile. Dar noi am vrut să mergem înainte. Eu mereu gândesc lucrurile în perspectivă. Şi în funcţie de această imagine viitoare îmi calculez paşii de făcut pentru a ajunge în acel punct.
Text: Hanelore Alexa
INDAGRA FARM - Întâlnirea profesioniştilor din agricultură şi zootehnie
Între 10 şi 14 noiembrie, cea de a xv-a ediţie a expoziţiei internaţionale în domeniul produselor şi echipamentelor dedicate agriculturii şi zootehniei a INDAGRA FARM îşi va deschide porţile, reunind 400 de firme, din 19 de ţări.
Printre ţările prezente se vor număra Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Ungaria, pe o suprafaţă totală de expunere de 19.500 mp, din care 11.500 mp în interior. Gradul de internaţionalizare a acestei manifestări este de 40%.
Semnalăm prezenţa la această ediţie, cu participare de grup, a Franţei, prin intermediul UBIFRANCE, a Spaniei, prin ARAGON EXTERIOR şi a Austriei, organizată de Austrian Agricultural Cluster.
Facilităţi de afaceri
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale acordă, şi în acest an, o atenţie deosebită acestei manifestări, confirmând faptul că din perspectiva reformei Politicii Agricole Comune, România este interesată să realizeze parteneriate viabile cu alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea promovării intereselor comune.
Pentru a facilita contactele de afaceri, vizitarea şi identificarea domeniilor de interes, expoziţia este structurată pe cele mai reprezentative domenii:
- maşini şi utilaje agricole;
- seminţe şi îngrăşăminte;
- tehnologii de creştere a animalelor;
- tehnologii de creştere a păsărilor;
- tehnologii de creştere a porcilor;
- flori şi grădinărit.
Ca în fiecare an, zootehnia va fi reprezentată în mod cuprinzător la INDAGRA FARM, fiind prezentate taurine, ovine şi caprine, cabaline şi păsări de rasă. Zilnic vor avea loc demonstraţii hipice în spaţii special amenajate, iar sâmbătă, 13 noiembrie 2010, va fi organizată cea de a 4-a ediţie a Concursului naţional de taurine, ovine şi caprine.
Pe toată perioada manifestării vor putea fi degustate produse tradiţionale româneşti realizate de cei 30 de producători din Ardeal, Banat, Moldova şi Maramureş, precum şi vinuri româneşti de la cele mai renumite podgorii, în spaţiile special amenajate pe aleea principală a Complexului. Sunteţi invitaţi la tradiţiile, obiceiurile şi bunătăţile din Bucovina într-un spectacol inedit, pe o suprafaţă de peste 1000 mp.
Cei care doresc să savureze produsele ecologice, le vor putea găsi în cele cinci zile de expoziţie în pavilionul dedicat producătorilor bio.
Privire în trecut
Cu ocazia manifestării INDAGRA FARM, Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia va pune vizitatorii în faţa tradiţiei şi evoluţiei agriculturii. Sub sloganul „Veşnicia s-a născut la sat”, vom descoperi maşinile şi utilajele de epocă: maşini producătoare de forţă, treierat şi vânturat (locomobil, batoză, vânturătoare). Vom putea admira expoziţia şi demonstraţii practice – „Cununi de Seceriş”, împletituri tradiţionale din spice de grâu şi expoziţia ”Povestea ţestului” însoţită de demonstraţii practice de coacere a pâinii la ţest, vedetele participării Muzeului Naţional al Agriculturii.
În contextul importanţei cu care este tratată agricultura în politica economică şi socială a Comunităţii Europene, INDAGRA se bucură atât de aprecierea specialiştilor, cât şi de interesul tot mai crescut al fermierilor, numărul vizitatorilor ediţiei anterioare depăşind 15.000.
ROMEXPO vă aşteaptă la INDAGRA FARM, în perioada 10 - 13 noiembrie 2010, între orele 10.00-18.00 şi în ultima zi, 14 noiembrie, între orele 10.00-16.00, tariful biletului de intrare fiind de 5 lei. Accesul celor din domeniul agriculturii este liber în baza invitaţiei de specialist.
Eficienţă cu TopDown de la Väderstad
Nu există un singur mod de a obţine rezultate bune în cultivarea solului, iar ceea ce este ideal pentru o fermă poate fi complet greşit pentru o alta. Totul depinde de tipul solului, vreme şi climă, precum şi de culturile anterioare. Totuşi interesul din ce în ce mai mare în toată Europa pentru cultivarea minimă a solului nu este doar o coincidenţă.
Sunt două mari avantaje datorate lucrărilor minime: cel financiar şi cel biologic.
Se pot economisi bani prin lucrări minime datorită reducerii costurilor de înfiinţare a culturii. Diferenţa va fi vizibilă la momentul bilanţului. Totuşi cele mai mari avantaje sunt cele biologice, solul rămânând din ce în ce mai uşor de lucrat odată cu îmbunătăţirea structurii acestuia.
Cultivatorul TopDown de la Väderstad este cel mai flexibil în acest sens, asigurând atât lucrări superficiale, cât şi de adâncime, atunci când acestea sunt necesare. Adâncimea de lucru poate fi reglată continuu de la 5 la 25 cm. Conceptul de lucrare de suprafaţă combinată cu cea de adâncime este unic. Discurile lucrează superficial, de la 5 cm, pe când dinţii lucrează până la 25 de cm adâncime, discurile de nivelare uniformizează terenul, iar tăvălugul greu de oţel sparge orice bolovan rămas la suprafaţă, compactează şi uniformizează solul, pregătindu-l pentru lucrarea de semănat. Combinând în măsura dorită cele de mai sus se obţine un rezultat perfect adaptat fermei dumneavoastră.
În sistemul de lucrări minime este foarte importantă stabilirea unor ţeluri care trebuie atinse şi implementate. Unul dintre acestea poate fi atingerea unor niveluri mai ridicate de humus în straturile superioare. Un altul poate fi o mai bună drenare a terenului. Aceasta poate fi atinsă şi datorită activităţii crescute a râmelor, atunci când plugul se „odihneşte“.
Conceptul utilajului
Un set de două rânduri de discuri zimţate conice de 430 mm fabricate din cel mai dur material – oţel V-55 –, ce garantează o durată mai mare de viaţă şi costuri scăzute de întreţinere. Discurile au rolul de a tăia, mărunţi şi amesteca resturile din partea superioară a solului. Efectul este superior la viteze de lucru de 10-15 km/h, ceea ce asigură încorporare perfectă. Discurile pot fi reglate în mod continuu în timpul lucrului;
Dinţii cultivatorului, dispuşi pe 3 rânduri, cu diferite variante de dălţi: 50, 80 şi 120 mm, suplimentar la ultimele două putând monta şi aripioare de 300 mm lăţime;
Discurile de nivelare uniformizează solul în spatele dinţilor. Acestea sunt montate pe suspensie de cauciuc ceea ce asigură copierea terenului şi toleranţă ridicată la pietre. Adâncimea de lucru poate fi reglată continuu din cabină ceea ce face ca utilajul să se adapteze şi mai uşor oricăror condiţii de lucru, obţinând rezultatele dorite de fiecare dată;
Tăvălugul din oţel, zonă finală de prelucrare a solului, asigură recompactarea solului. În condiţii de secetă, în special, solul are nevoie să fie compactat pentru a asigura încolţirea samulastrei şi a buruienilor în mod uniform şi rapid, după recoltat. Profilul tăvălugului este unic, agresiv, asigurând în acest fel amestecul resturilor în suprafaţă, respectiv descompunerea acestora. În situaţia în care se cere, tăvălugul poate fi ridicat complet din sol.
TopDown este disponibil în versiuni de 3, 4, 5, 6 şi 7 metri pliabile la 3 metri lăţime de transport şi de 9 metri cu lăţime de transport de 5 metri, având un necesar de putere de la circa 160 cp până la peste 600 cp.
Fermele de semi-subzistenţă şi viitorul PAC
Un nou concept care are menirea să definească mai bine gospodăria ţărănească a pătruns în limbajul celor preocupaţi de agricultură. Pe lângă ceea ce se numea până acum fermă de subzistenţă a apărut şi formularea „fermă de semi-subzistenţă”. O noţiune care va da probabil o şansă acelor gospodari care, deşi lipsiti de o forţă economică necesară pătrunderii pe pieţe, îşi doresc să producă mai mult decât pot consuma. Termenul este vehiculat de ceva vreme în ţara noastră, dar la nivel european abia acum se impune.
Fermele de semi-subzistenţă – ce reprezintă ele, care le sunt rolul şi evoluţia – au fost dezbătute la seminarul Fermele de semi-subzistenţă în UE: situaţia actuală şi perspective, organizat de DG Agri la Sibiu, în luna octombrie. Dacian Cioloş a declarat că viitoarea politică comună, conştientă de bogăţia formelor de agricultură din Europa, va trebui să propună răspunsuri la întrebări precum: care este viitorul acestor ferme, utilitatea lor economică, cum se poate realiza trecerea de la producţia pentru piaţă şi diversificare, care ar fi pieţele pentru care pot produce şi cum pot fi susţinute fără a le fi blocată evoluţia naturală. Seminarul a început cu patru ateliere de lucru ale căror rapoarte au avut loc a doua zi şi au evidenţiat principalele aspecte ale agriculturii de semi-subzistenţă, implicaţiile acestui tip de agricultură pentru societate şi mediu, integrarea în lanţul alimentar, sprijinirea procesului de dezvoltare şi restructurare a acestui tip de ferme, dar şi modul în care viitoarea politică comună va veni în ajutorul lor.
Definiţia, corelată cu PAC
Raportorul primului seminar, Thomas Ratinger, a afirmat că cele două prezentări din cadrul primului atelier – una pentru Irlanda şi una pentru Ungaria – au evidenţiat o serie de lucruri, cum ar fi cel că noţiunea de fermă de semi-subzistenţă este una comună, însă măsurătorile diferă de la un stat la altul. „Există trei dimensiuni ale acestei probleme: sectorială, teritorială şi naţională. Definiţia ar trebui să fie corelată cu aspectele de politică europeană. Un alt lucru important este cel al deţinerii de date statistice – pentru a ajunge la un obiectiv avem nevoie de informaţii despre cum putem identifica aceste ferme: sunt mici, nu sunt viabile economic deoarece vânzările nu generează destule venituri sau nu au un obiectiv comercial, ci acela de a asigura alimentele necesare familiei ş.a.”, a afirmat raportorul menţionând că nu doar acestea sunt caracteristicile importante.
„Trebuie să ne dăm seama cum privim lucrurile, care este punctul de interes, nu faptul că se consumă cea mai mare parte e important, ci că au venituri scăzute. Apoi trebuie să raportăm toate acestea la contextul naţional, la cel regional, dar şi la cel sectorial. De exemplu, dacă sunt prea multe ferme de semi-subzistenţă într-un sector, acela nu mai e competitiv, nu produce suficient de mult. În plus, acele ferme blochează terenul care ar putea fi folosit de alţi fermieri, dar pe de altă parte aceste ferme pot contribui la serviciile şi pieţele locale, la aspectele de mediu. Dacă numărul acestora scade, aceste efecte pozitive sunt ameninţate”, a afirmat Ratinger.
Întrebarea care a apărut în cadrul acestui seminar a fost cea legată de obiectivul politicii europene. „Politica doreşte să se concentreze pe restructurarea acestor ferme, astfel încât să devină mult mai competitive? Prin urmare trebuie să le identificăm şi să le sprijinim pe acelea care au potenţial pentru comerţ. Trebuie să înţelegem pe de altă parte că există ferme care nu se pot schimba şi trebuie ajutate pentru a putea ieşi din sector”, a afirmat Ratinger, care a adăugat că ar trebui să se folosească o definiţie mai amplă a fermelor de semi-subzistenţă astfel încât să se potrivească tuturor regiunilor de la nivel european.
Ferma de semi-subzistenţă
Fermele de semi-subzistenţă sunt cele mici, de tip familial, cu putere economică redusă care se ocupă de agricultură în special pentru nevoile proprii. Deschiderea acestora către piaţă este relativ mică, atât în ceea ce priveşte input-urile necesare, cât şi output-urile.
Fiecare ţară din UE a definit singură criteriile prin care le încadrează pentru a deveni eligibile pentru Măsura 141: dacă în Bulgaria o fermă de semi-subzistenţă are între 1 şi 4 UDE (unităţi de dezvoltare economică), în Lituania au între 2 şi 4 UDE, iar în România sunt cele cu 2-8 UDE (reprezentând aproximativ 350.000 de exploataţii).
Astfel, exploataţiile din grupa 2-8 UDE sunt, de obicei, de tipul individual tipice, iar procentul persoanelor juridice este foarte redus (0,5-2,1%). În comparaţie cu clasa de dimensiune economică 8-16 UDE, diferenţa este clară, activitatea agricolă fiind aici orientată spre comercializare (persoanele juridice având un procent de 10,9 % din totalul exploataţiilor acestei categorii).
Fermele de semi-subzistenţă, slab recompensate
În cel de-al doilea seminar s-au discutat patru probleme: care este rolul agriculturii de semi-subzistenţă în furnizarea de bunuri publice, dacă această agricultură este suficient recompensată, cum putem încuraja aceşti agricultori să furnizeze bunuri de calitate şi să consolideze comunităţile rurale.
Rolul în furnizarea de bunuri publice este foarte important. „Agricultura de semi-subzistenţă reprezintă în România o proporţie importantă – nu doar la nivelul agriculturii, ci şi la cel al terenurilor. Trebuie observat dacă politicile au în vedere acest lucru şi dacă nu, dacă nu ar trebui să o facă. S-au identificat 4 grupuri de agricultori de semi-subzistenţă: pensionarii, agricultorii – cei care se ocupă mai serios de acest lucru, cei nou-intraţi în această categorie şi, în sfârşit, diversificatorii”, a afirmat raportorul Gwin Jones.
El a arătat că fermele de subzistenţă şi de semi-subzistenţă primesc o recompensă foarte mică pentru bunurile publice prin intermediul programelor, dar totuşi furnizează bunuri publice. De exemplu, cam jumătate din terenul din România este în afara aplicării plăţilor.
S-a mai arătat că actuala PAC nu recompensează doar agricultorii activi ci şi pe cei inactivi, primii fiind însă oarecum subestimaţi, subevaluaţi.
Decizii mai clare
Cel de-al treilea seminar a relevat importanţa încurajării fermelor de semi-subzistenţă să intre în lanţul alimentar, dar încă există numeroase probleme. „Am discutat mai mult despre integrarea în lanţul alimentar şi mai puţin despre diversificare. Legat de integrare vreau să subliniez că infrastructura este o problemă clară: dacă trece un tren printr-o gară, ar trebui să şi oprească acolo pentru a-i ajuta astfel pe fermierii din zonă. Iar aici ar trebui să se implice mai mult administraţiile locale“, a afirmat Michael Gregory.
Yanka Kazakova, consultant independent Bulgaria, a subliniat, în cadrul concluziilor seminarului Abordarea şi sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă importanţa unor decizii mai clare. „Politicile trebuie să clarifice la ce nivel ar trebui creat suportul şi cui se adresează şi ce le impunem agricultorilor: vrem să se restructureze, să furnizeze bunuri publice? Trebuie clarificate durata şi suportul. În plus, penalizările nu sunt bune, având în vedere că fermierii locali deja au o teamă de administraţie – dacă li se spune ceva, nu cer amănunte –, ci ar trebui mărite plăţile, stimulaţi“, a afirmat consultantul independent bulgar care e de părere că important nu e să ne gândim cum să scăpăm de aceşti agricultori, ci cum să-i ajutăm şi să admitem că fac parte din agricultură. Chiar dacă nu vor crea noi locuri de muncă, vor ajuta însă la păstrarea celor vechi.
Fruntaşi la numărul de ferme de semi-subzistenţă
La final, ministrul Valeriu Tabără a prezentat oficialilor europeni situaţia sectorului agroalimentar românesc. „România este un stat importator de produse agro-alimentare. Deficitul pentru anul 2009 este de 1,53 milioane de euro, din care 1,3 sunt importurile din UE, restul fiind din schimburi extracomunitare.
El a punctat particularităţile agricole ale sectorului românesc sub aspectul exploataţiilor agricole şi rolul fermelor de semi-subzistenţă în agricultura românească, al căror număr depăşeşte 1,3 milioane, situând România pe primul loc în UE, care are 4 milioane de astfel de ferme agricole (şi 11 milioane dacă le luăm în calcul şi pe cele de subzistenţă).
„În România apar două maxime: ferme care pornesc de la 1 la 5 ha către 10 ha, cu o pondere importantă, şi apoi o concentrare într-un număr mic de exploataţii care ajung la aproape 1.000 ha. Dar în România întâlnim şi cea mai mare exploataţie agricolă din Europa: Insula Mare a Brăilei, cu aproape 60.000 ha gestionate în aceeaşi exploataţie agricolă. În plus, nu mai puţin de 32,3% din suprafaţă sunt exploataţii mici şi unde aceste ferme de semi-subzistenţă reprezintă 93%. Apoi avem exploataţiile care merg de la 10 la 100 ha, ce reprezintă 15,5%, respectiv 5,4 % din totalul fermelor, şi fermele mari care depăşesc 1.000 ha şi care reprezintă 52,1% din suprafaţa arabilă a României”, a afirmat ministrul Agriculturii care crede că este o chestiune de politică viitoare pentru ţara noastră să favorizăm o trecere spre aceste ferme care se aşază peste ferma familială şi peste capacitatea de exploatare a unei astfel de ferme şi care să ajungă la 150-200 ha.
„Păstrătoare ale tradiţiei”
Fermele de semi-subzistenţă sunt importante pentru economia rurală a Europei deoarece ele păstrează vii tradiţiile şi specificitatea etno-culturală a varitelor regiuni ale României. „Pot constitui elemente de patrimoniu inclusiv pentru UE. Reprezintă factorul determinant în apariţia peisajelor agricole de tip mosaic, valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii. Au rol extrem de important în protecţia mediului. Asigură prin diversitate echilibrul economic necesar sectorului agricol şi stabilitate în moment de criză economică datorită dependenţei mai scăzute faţă de sistemul bancar”, a afirmat Tabără, care a subliniat că pentru aceste exploataţii mici va trebui găsit sistemul de relaţii care să le asigure sursele financiare pentru dezvoltare. O atenţie mai mare asupra sectorului fermelor de semi-subzistenţă constituie un element de eliminare a unui anumit tip de monopol de prezenţă a produselor agro-alimentare pe piaţă.
Obiectivele pentru acest domeniu
Valeriu Tabără a prezentat apoi obiectivele MADR în susţinerea acestui tip de ferme: încurajarea asocierii care să permită negociere în cumpărarea de in-puturi şi acţiuni comune în ceea ce priveşte recoltarea, sortarea, comercializarea; facilitarea accesării pieţelor locale; stimularea conceptului «bed and breakfast» şi promovarea agroturismului; punerea în valoare a potenţialului natural şi cultural; ridicarea nivelului de procesare, mai ales în domeniul legume-fructe; accesul la creditare; implementarea unui sistem de informare/consiliere şi consultanţă centrat pe semi-subzistenţă; introducerea în unităţile de învăţământ cu profil agricol a unor specializări dedicate practicilor şi managementului fermelor de semi-subzistenţă.
„La noi a funcţionat foarte bine sistemul de consultanţă agricolă căreia prin lege i-am dat posibilitatea să facă gratuit proiecte cu valoare de până la 10.000 de euro. Cu atât mai mult este important acest lucru cu cât pe Măsura 141, cea care se adresează acestor ferme, este necesar în continuare să avem un sistem de consultanţă mai activ, mai apropiat de aceşti fermieri de obicei dispersaţi în spaţiul naţional”.
Viitorul PAC şi semi-subzistenţa – o provocare
Provocarea este însă cea de a găsi la nivel de PAC strategiile şi politicile publice care să se adreseze unui spaţiu rural cum este cel românesc, cu două tipuri de agricultură: o agricultură a micilor fermieri care acoperă mai ales zonele de deal şi munte şi una a marilor fermieri care acoperă în principal câmpiile. Fiecare dintre aceste tipuri de agricultură, complementare şi chiar competitive, are un rol important, distinct.
„Ne dorim recunoaşterea la nivel comunitar a rolului fermelor de semi-subzistenţă în economia reală, mediu şi păstrarea specificului local spre care tindem. Care sunt mecanismele potrivite? Sprijin pentru asociere, accesul la creditare, stimularea creşterii dimensiunii economice, sprijinirea producţiei de produse tradiţionale, înfiinţarea de pieţe locale, plăţi pentru beneficiile de mediu aduse, stimularea trecerii către agroturism.
În multe cazuri, mai ales în zonele cu specific a acestor ferme de semi-subzistenţă există multe limitări”, a spus în încheiere ministrul Agriculturii.
Dacian Cioloş „Se aşteaptă un semnal pozitiv de la noi”
Comisarul european pentru agricultură în discursul adresat celor prezenţi la seminar a subliniat necesitatea găsirii unor soluţii pentru aceste ferme, extrem de importante pentru anumite zone. Numărul acestor ferme nu trebuie redus deoarece acest fapt nu reprezintă o condiţie de reuşită în procesul de restructurare agricolă şi de creştere a performanţei economice în agricultură, cel mult poate fi o consecinţă, dar care nu este nici necesară, nici suficientă. „Atunci când vorbim de restructurare putem să ne gândim la o evoluţie spre concentrarea fermelor. În multe zone din Europa acest lucru este un obiectiv şi este fezabil, dar avem multe zone în UE unde creşterea competitivităţii agriculturii nu e identică cu creşterea dimensiunii fermei. Avem posibilitatea de a câştiga în competitivitate şi prin creşterea valorii adăugate a produselor care ies din fermă şi care pot să ducă la creşterea performanţei economice a acesteia. De la această analiză pornesc atunci când mă gândesc la rolul fermelor de semi-subzistenţă în acest proces de evoluţie a restructurării unelor zone din Europa”, a afirmat Dacian Cioloş.
Când micilor producători nu li se oferă alternative, consecinţele sunt evidente: terenuri nelucrate şi depopularea zonelor rurale. Agricultura de semi-subzistenţă poate asigura competitivitate economică care nu este atributul exclusiv al fermelor mari, dar şi o tranziţie către piaţă pe toate nivelele ei de exprimare, începând cu cel local.
„Politica de dezvoltare rurală oferă deja o gamă de măsuri care pot sprijini micii agricultori şi pot răspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pieţelor locale şi a capitalului uman, de creştere a culturii antreprenoriale. Dar toate acestea devin posibile numai dacă statele membre, regiunile şi agricultorii înşişi ştiu să profite de aceste posibilităţi. Datoria noastră de creatori de politici este să le oferim posiblitatea de a-şi alege viitorul“, a afirmat Dacian Cioloş, subliniind că agricultura europeană de azi, într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre, este o agricultură diversă.
Capacitate redusă de cofinanţare
La categoria dificultăţi, Dacian Cioloş a subliniat capacitatea redusă de cofinanţare şi un acces limitat la credite, fundăturile birocratice euro-naţionale şi jungla procedurilor ce lasă potenţialii beneficiari fără suflu, în vreme ce autorităţile sunt copleşite de povara acestor programe, dar şi faptul că micii fermieri sunt prost informaţi, consiliaţi şi duc lipsă de sprijin pentru accesarea acestor programe. O soluţie ar fi asocierea, dar „trecuţi prin colectivism forţat, fermierii nu se înghesuie să se asocieze, iar mulţi ascultă cu mirare cuvinte noi, europene, precum spirit antreprenorial“.
PAC va susţine performanţa şi diversitatea
„Reforma PAC în acest domeniu trebuie să răspundă la următoarele întrebări: care este viitorul lor şi al comunităţilor din care fac parte; care este utilitatea publică şi socio-economică a fermelor mici; cum trecem de la subzistenţa tranziţiei la producţia pentru piaţă şi la diversificare; pe ce pieţe pot ajunge produsele obţinute în aceste ferme; cum pot fi susţinute fermele mici fără să le blocăm evoluţia naturală.
PAC după 2013 va susţine performanţa agriculturii europene, dar şi diversitatea ei. Iar performanţa fermelor mici se poate măsura nu numai prin competitivitate economică, ci şi prin rolul acestora în gestionarea durabilă a resurselor naturale şi în ocuparea teritoriului.
Sunt direcţii spre care tinde viitoarea politică agricolă comună, care pare să se cristalizeze în jurul a trei mari obiective: securitatea alimentară, folosirea durabilă a resurselor naturale şi menţinerea echilibrului teritorial.
Politica agricolă comună va trebui să asigure în continuare alimente diverse, de calitate, produse în ferme care folosesc durabil resursele de apă şi sol şi care protejează biodiversitatea; va trebui să menţină comunităţi rurale, viabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
„Instrumentele pe care le are la dispoziţie PAC vor trebui ajustate astfel încât să răspundă acestor noi priorităţi. În cadrul primului pilon al PAC – plăţi directe şi măsuri de piaţă, avem în vedere mecanisme simple şi accesibile de sprijin pentru fermele mici, astfel încât să menţinem locuri de muncă în mediul rural, să le permitem să ofere în continuare bunurile publice pe care le cer cetăţenii Europei. În plus, vom propune forme de sprijin pentru tipuri specifice de agricultură precum cele din zonele montane sau zone unde agricultura este considerată deosebit de importantă din motive economice şi/sau politice.
Mărci de calitate
În cadrul pilonului doi al PAC – dezvoltare rurală -, programele de dezvoltare rurală vor acorda o mai mare însemnătate consultanţei agricole, transferului de expertiză, programelor de formare, dar şi mobilizării iniţiativei locale. Agricultorii au nevoie de sprijin accesibil, imediat, pe teren.
Avem în vedere pachete de măsuri care să răspundă nevoilor specifice ale micilor fermieri sau agricultorilor din zonele montane.
Proiectele de dezvoltare a circuitelor scurte, a legăturii directe între producător şi cumpărător, prin dezvoltarea pieţelor locale, ţărăneşti vor căpăta o pondere mai mare.
Dezvoltarea şi valorificarea diversităţii fermelor şi produselor vor avea un aliat în politica de calitate a UE pentru sectorul agro-alimentar. Între altele, în cadrul acestei politici, vom propune crearea mărcilor de calitate „produs de agricultură montană“ şi „produs în ferma mea“ şi vom oferi soluţii pentru susţinerea iniţiativelor locale şi regionale de comercializare a produselor alimentare.
Acestea sunt proiecte pe masa mea de lucru. Ca să devină realitate, este nevoie ca statele membre şi producătorii înşişi să vadă această oportunitate pentru dezvoltarea unui tip de agricultură durabilă, în care fermele mici îşi găsesc viabilitatea.
O politică publică trebuie să ofere şanse egale beneficiarilor ei. Convingerea mea este că atâta vreme cât fermele mici au cum să-şi comercializeze producţia, contribuie la menţinerea peisajelor şi a vitalităţii rurale ele trebuie sprijinite“ (Dacian Cioloş).
Unitatea de dimensiune economică
Unitatea de dimensiune economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă valoarea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.
De exemplu, 100 de oi reprezintă 0,8 UDE. În calcularea valorii nu se consideră decât numărul de animale deţinute şi de hectare. Se pot realiza exploataţii de semi-subzistenţă (minim 2UDE), din doar 1 ha de plantaţii pomicole, legume proaspete, pepeni, 2 ha de viţă-de-vie, pepiniere, alte culturi permanente, tutun, cartofi şi aşa mai departe.
Măsura 141
Femierii care au între 2 şi 8 UDE pot depune pentru Măsura 141 –„Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” – care se încadrează în
Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”.
Obiectivele specifice ale măsurii se referă la:
- Creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic;
- Diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.
Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie, prin:
- Stimularea spiritului antreprenorial;
- Diversificarea activităţilor şi veniturilor.
Contribuţia publică aferentă Măsurii 141 este de: 476.077.390 Euro, din care 20% este contribuţia Guvernului României, iar 80% contribuţia Uniunii Europene. Sprijinul financiar pentru această măsură este nerambursabil şi este de 476.077.390 de euro.
Beneficiarii
Eligibile sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, care desfăşoară activităţi economice, în principal agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE; este situată pe teritoriul ţării; este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol; comercializează o parte din producţia agricolă obţinută.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice şi se pot înregistra şi autoriza în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale. Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul va trebui să întocmească un Plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani. După o perioadă de trei ani se verifică respectarea cerinţelor minime din Planul de afaceri depus iniţial la solicitarea sprijinului.Solicitantul trebuie să demonstreze că faţă de situaţia iniţială: producţia agricolă obţinută destinată comercializării înregistrează o creştere de 20%; şi dimensiunea economică a exploataţiei agricole creşte cu minimum 3 UDE.
Odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor minime de acordare a sprijinului din Planul de afaceri, beneficiarul trebuie să prezinte documente care atestă că a urmat un curs de pregătire profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”, în raport cu proiectul.
Păreri pro:
„Noi avem oi, porci, vaci şi trăim doar din creşterea animalelor. Am dori să modernizăm ferma, să construim un saivan, să înmulţim numărul de animale. Marea noastră problemă este că valorificarea e grea: nu avem un centru de colectare a laptelui şi nici unde duce carnea, dacă tăiem animalele. Iar ca să merg cu brânza în piaţă mi-e foarte greu: o boxă mă costă 1.500 de lei lunar şi nu ştiu dacă îmi scot banii pe care îi cheltuiesc lunar, deoarece am şi alte cheltuieli.”
Paraschiva Grebenea, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141
„Vreau să construim un saivan, să ne modernizăm şi să facem cumva un centru de procesare deoarece ne e greu să desfacem produsele. Eu am oi, porci, un cal. Brânza o dăm la intermediari pentru că nu avem piaţă de desfacere aici. Preţul la care o dăm e de 9 sau 10 lei şi în piaţă ajunge la un preţ dublu. Noi suntem într-o asociaţie de oieri, dar nu am rezolvat nimic. Oricât de greu ne-ar fi, nu putem face altceva - asta ştim să facem, asta facem”.
Suroiu Aliman, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141
Păreri contra:
„Dacă nu se vor impune nişte ştachete pe care fermierii aceştia să le treacă cu ajutorul celor 1.500 de euro primiţi anual, adică astăzi are un număr de animale, peste un an ar trebui să aibă un număr sporit, banii vor fi ca şi până acum în România, aruncaţi într-o gaură neagră. Aceşti fermieri ar trebui să fie fiscalizaţi şi controlaţi la fel ca şi fermele mari. Oricum părerea mea personală este că nu va fi niciun câştig, din niciun punct de vedere, nici economic, nici ecologic şi nici social.”
Ing. Nicuşor Șerban (5.000 de hectare, 800 de capete de vaci)
„Aşa-zisele ferme de semi-subzistenţă sunt moarte sau vor muri în scurt timp. Atunci UE pe cine subvenţionează? Asemenea forme în agricultura României ne trag înapoi cu sute de ani. Ţinem cu tot dinadinsul să fim altceva în Europa. Ministrul Tabără propune să fie încurajată arenda, tocmai pentru constituirea unor exploataţii rentabile, nu să umble tractorul mai mult pe şosea decât pe ogor. Nu, categoric, nu sunt pentru subvenţii la „morţi”.”
Dr ing. Dimitrie Muscă (10.000 de hectare)
Opinie cu privire la PAC după 2013
Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.
Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.
Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:
În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;
Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.
Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).
Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.
Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.
Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.
1) Bugetul pentru PAC post 2013
Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.
2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni.
Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:
- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;
- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.
3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate)
Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.
Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).
În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.
Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.
4) Un sistem de plăţi multiple.
Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.
Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:
- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).
5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I
Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.
Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.
Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.
Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.
Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.
6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor
O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.
În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.
7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi.
Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.
8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici
Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.
În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.
9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.
10) Sprijin pentru micii fermieri.
Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.
Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.
Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.
Text: dr. ing. Daniel Botănoiu
Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.
Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.
Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:
În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;
Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.
Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).
Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.
Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.
Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.
1) Bugetul pentru PAC post 2013
Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.
2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni.
Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:
- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;
- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.
3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate)
Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.
Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).
În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.
Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.
4) Un sistem de plăţi multiple.
Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.
Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:
- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).
5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I
Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.
Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.
Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.
Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.
Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.
6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor
O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.
În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.
7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi.
Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.
8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici
Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.
În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.
9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală.
Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.
10) Sprijin pentru micii fermieri.
Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.
Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.
Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.
Text: dr. ing. Daniel Botănoiu
Culturile de rapiţă de toamnă, întârziate?
» S-a semănat 30% din suprafaţa propusă cu rapiţă
» Interesul va fi crescut... Preţul va fi ridicat..
» Ce fac să îmi salvez cultura de rapiţă?
Condiţiile precare de pregătire a terenului pentru culturile de rapiţă, generate de secetă prelungită, au influenţat negativ cultura rapiţei, atât în ceea ce priveşte suprafaţa, cât şi stadiul de dezvoltare.
Pentru judeţele din sudul şi sud-estul ţării, în majoritatea situaţiilor, culturile de rapiţă sunt întârziate şi prezintă risc ridicat pentru ger.
În contextul actual, în care suprafaţa programată pentru rapiţă s-a diminuat cu 70-80%, cu siguranţă interesul pentru rapiţă va fi ridicat la momentul recoltării, datorită cantităţilor mici previzionate a fi recoltate la nivel de ţară.
Să trecem peste iarnă
Pentru a realiza producţii economice la rapiţă, prima condiţie este ca rapiţa să treacă peste iarnă.
Este total greşit să considerăm că nu vom avea probleme peste iarnă dacă o varietate de rapiţă este recomandată ca fiind “rezistentă la ger”. Cu toate că majoritatea varietăţilor de rapiţă au toleranţă ridicată la ger, această caracteristică se manifestă doar atunci când plantele de rapiţă se află în afara perioadei critice, şi-au format deja rozeta cu 6-10 frunze bine dezvoltate şi au pivotul rădăcinii cu diametrul de 4-8 mm.
În momentul actual, pentru culturile de rapiţă întârziate există un risc foarte mare de eşec, datorat fazei fenologice în care ne aşteptăm să intre în iarnă şi anume: 4, maxim 6 frunze, fază în care pierderile de densitate pot fi de până la 40-50%, considerând condiţii normale în iarnă.
Reducerea riscului de eşec
Este posibilă prin luarea tuturor măsurilor antistres asupra culturii de rapiţă şi utilizarea metodelor moderne de “fortificare” a plantelor cu produse care influenţează pozitiv activitatea fiziologică a plantelor.
Pentru creşterea toleranţei la ger plantele de rapiţă trebuie să intre în iarnă călite şi să aibă un sistem foliar sănătos. În acest scop vom urmări starea fitosanitară a solelor de rapiţă şi vom aplica obligatoriu un tratament cu un fungicid specific pe bază de tebuconazol -TEBUCUR în doză de 0,5 l/ ha - care va avea practic dublu rol: de protecţie fitosanitară şi de stimulare a creşterii concentraţiei sucului celular, factorul principal în creşterea toleranţei la ger.
Ţinta noastră: Sistemul radicular!
Practicile moderne impun în cazurile de culturi întârziate de rapiţă utilizarea îngrăşămintelor special formulate pentru stimularea sistemului radicular. Un sistem radicular bine dezvoltat stimulează practic activitatea tuturor proceselor fiziologice din plantă cu avantaje binecunoscute asupra elementelor de producţie.
Având exact această ţintă, compania Procera Agrochemicals România oferă soluţia agricultorilor români, şi anume biostimulatorul complex NUTRION RADIX, special formulat pentru rapiţă.
NUTRION RADIX este un îngrăşământ şi biostimulator foliar, din grupa produselor moderne complexe. Datorită efectului deosebit asupra creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, a fost special formulat pentru culturile semănate toamna cu risc de înrădăcinare superficială.
Produsul este formulat în principal pe bază de extract concentrat de alge marine, acizi humici şi substanţe cu efect stimulator şi are un conţinut remarcabil de substanţe regulatoare de creştere naturale cum ar fi: citochinine, gibereline, acizi alginici, humici şi fulvici, auxine, 50-60 microelemente, 20 aminoacizi, substanţe antibiotice ş.a.
Formularea deosebită a produsului NUTRION RADIX urmăreşte obţinerea unor efecte sinergice ale compuşilor săi asupra producţiei şi calităţii culturii, asupra creşterii vitalităţii şi imunităţii plantelor de rapiţă.
Aplicarea acestui produs determină:
intensificarea dezvoltării sistemului radicular al plantelor - NUTRION RADIX creşte de 2-3 ori masa de rădăcini, vigoarea acestora şi implicit volumul de sol explorat;
creşterea rezistenţei la ger - aplicarea NUTRION RADIX, prin prezenţa betainelor, pe lângă o mai bună înrădăcinare a plantelor, aduce un aport de zaharuri organice în celulele plantelor, micşorând considerabil riscul de îngheţ al acestora, transferând practic toate proprietăţile caracteristice ale algelor;
creşterea rezistenţei la secetă - sistemul radicular fortificat prin aplicarea NUTRION RADIX, a polizaharidelor naturale polimerizate, asigură o mai bună aprovizionare cu apă a plantelor;
intensificarea formării şi multiplicării membranelor celulare - NUTRION RADIX, prin substanţele biostimulatoare pe care le conţine, asigură o creştere viguroasă a plantelor, o acumulare şi fixare mai bună a calciului şi proteinelor în peretele celular;
o mai bună termostabilitate a membranelor celulare - structura bine definită a membranelor şi pereţilor celulari determinată de aplicarea NUTRION RADIX, asigură o rezistenţă şi o flexibilitate sporită a acestora la variaţiile de temperatură;
accelerarea fotosintezei - NUTRION RADIX, prin extractul de alge pe care îl conţine, acţionează ca un catalizator în folosirea eficientă a energiei solare;
creşterea concentraţiei de antioxidanţi (polifenoli), dar şi de clorofilă din frunze - aplicarea NUTRION RADIX determină stimularea creşterii naturale a plantelor;
mai bună pornire în vegetaţie, extrem de benefică în competiţia cu buruienile - este datorată influenţei NUTRION RADIX atât asupra creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, cât şi a părţii aeriene;
întârzierea proceselor de îmbătrânire a plantelor;
efecte deosebite în cazul culturilor de rădăcinoase şi bulboase pe soluri nisipoase, mai puţin fertile; creşterea capacităţii plantelor de a utiliza la maximum rezervele solului - diversele componente ale NUTRION RADIX, printre care şi acizii fulvici, stimulează permeabilitatea celulară şi în consecinţă capacitatea acestora de a absorbi o cantitate mai mare de apă şi elemente nutritive.
Aplicarea produsului NUTRION RADIX, respectând particularităţile pe care le generează cultura rapiţei, poate face diferenţa între profitabil şi neprofitabil.
Doza de 1,5 l/ ha aplicată în stadiul de 4 frunze, când gradul de acoperire al solului cu plante este de peste 40%, poate determina creşterea toleranţei la ger până la nivelul unei culturi semănate şi răsărite în perioada optimă.
Text: Ing. Mihai RADU, Director Tehnic, Procera Agrochemicals România
Bioseviş, investiţie de milioane de euro
Zona Sibiului se poate mândri cu câteva ferme de creşterea vacilor pentru lapte, de îngrăşat taurine, bovine pentru carne şi ferme de porci în dezvoltare. Una dintre cele mai moderne ferme de creştere a vacilor pentru lapte din judeţ, dar şi din ţară, este Horticola Internaţional Seviş, care s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin proiecte europene, dar şi prin investiţii proprii de milioane de euro. În plus, cei de aici se laudă că tot ce iese pe poarta fabricii de lapte este sută la sută natural.
La ferma de la Seviş, aflată nu prea departe de Sibiu, am ajuns într-o după-amiază de toamnă, când soarele încă mai încălzea pământul şi te împingea spre plimbare. Cel care ne-a arătat tot ce s-a realizat la această fermă zootehnică, investiţiile făcute, dar şi care le sunt planurile de viitor, a fost nimeni altul decât directorul fermei, Octavian Marţian.
„Am avut două etape de investiţii: una de până la 1 milion de euro realizată în cursul anului 2008 şi care a presupus modernizarea a două grajduri, iar a doua etapă a investiţiilor a avut loc anul trecut şi a reprezentat construcţia integrală a unui nou grajd cu 250 de locuri, investiţia totală fiind de 3 milioane de euro“, ne-a spus directorul fermei, precizând că în prezent capacitatea de cazare este de 500 de capete.
El ne-a explicat că ferma face parte din holdingul Atlassib şi că aici, la Seviş, se va dezvolta într-un viitor apropiat un complex agrozootehnic format din ferma de vaci si fabrica de lapte care a luat fiinţă anul trecut, la care se vor adăuga o fermă vegetală, una de tineret taurin, o viitoare fermă de porci şi un micro FNC: „Pe lângă ce s-a investit, pentru ferma de tineret sunt prevăzuţi în jur de 2 milioane de euro, iar în ferma de porci cu FNC-ul alte 2 milioane. În total ne apropiem de 10 milioane de euro. În plus, noi am cumpărat toate utilajele de care aveam nevoie pentru producerea furajelor, pentru că de acolo pleacă totul. Aşadar, am început cu tractoare, semănători, discuri, pluguri... cheltuiala a fost foarte mare, dar sperăm ca în 2-3 ani să acoperim totul“.
Adăposturi aerisite pentru animale
Vizita la Horticola Internaţional Sevis am început-o în noul grajd, unde toate vacile stau în adăposturi noi, înalte, aerisite, compartimentate cu spaţii de odihnă şi cu spaţii de furajare. În plus există o maternitate şi o aşa-zisă infirmierie în care, după prima zi de fătare, animalul rămâne încă 7 zile, în perioada colostrală, trecând apoi într-un alt compartiment numit de super-producţie.
Deoarece adăposturile nu sunt etanşe, problema curenţilor de aer a fost rezolvată prin folosirea perdelelor de protecţie. „Acestea au un rol important mai ales iarna. Astfel, vacile de aici, care sunt din rasa Holstein, continuă să producă lapte până la -15 grade Celsius fără probleme. Abia de la -20 de grade Celsius începe să fie afectată producţia de lapte. În aceast moment avem 300 de capete, din care în jur de 200 sunt primipare. Marea majoritate au venit anul trecut din afară, dar sunt şi din producţia internă. În final, ne dorim să ajungem la un efectiv de 400-450 vaci de lapte“, ne-a spus Octavian Marţian.
Cuşetele de viţei mici sunt total în aer liber
Tot în etapa de amenajare s-a avut grijă şi de boxele pentru viţei, în număr de 48. Anul viitor urmează să se mai realizeze altele noi, tot prin proiect şi pe acelaşi model: cu spaţiu de odihnă, spaţiu de mişcare, loc de furajare.
Cuşetele individuale au mai multe avantaje, deoarece viţeii nu învaţă să se sugă între ei, au o parte perfect închisă pentru odihnă, dar şi una pentru mişcare în care se văd unii cu alţii, important ca să nu se simtă singuri, mai ales că înţărcarea se face destul de brusc.
„Viţeii, după ce sunt fătaţi, sunt lăsaţi la lins şi la primul supt. După aceea, timp de 7 zile, viţelul bea tot lapte colostru de la mama lui, urmând să primească apoi lapte de colectură, dar şi granule starter şi fân, până la vârsta de o lună jumătate, când i se reduce cantitatea de lapte. Zilnic, viţelul stă lângă mamă 4-5 ore maximum, restul timpului petrecându-l în cuşeta în care rămâne până la 2 luni. De aici, tăuraşii sunt daţi mai departe către ferme de îngrăşare, iar viţelele se duc în boxe comune, unde sunt împărţite periodic după vârstă şi după greutate, pentru a şti ce furajare trebuie făcută în mod diferenţiat“, ne-a spus directorul fermei. După fiecare ciclu se eliberează boxa şi se face dezinfecţie totală. Se curăţă şi mecanic şi chimic, cuşetele fiind pregătite astfel pentru viitorii oaspeţi.
Hrană proaspătă
Furajul care se administrează animalelor este unic, fie pentru vacile în gestaţie, fie pentru cele în lactaţie, diferind însă cantitatea sortimentelor: porumb siloz, borhot de bere, fân, paie, amestec de concentrate, şroturi, premixuri. „Este făcut proaspăt, de noi, în această vară. Silozul l-am făcut tot noi, folosind materii prime de cea mai bună calitate pe care le amestecăm în remorca tehnologică, prevăzută cu 2 valţuri. Dacă rămân resturi de la vaci, dimineaţa le adunăm şi le dăm la tineret ca să completăm raţia lor normală de furaj. Sporul realizat la tineret este între 700-800 grame în medie pe animal. Pe cap de vacă asigurăm între 8 şi 10 kilograme concentrate. Vacile noastre sunt împărţite în 4 grupe, în funcţie de producţia de lapte şi fiecare primeşte după merit“, a afirmat directorul fermei.
Vacile ştiu singure drumul spre sala de muls
Când am intrat în sala de muls, aflată într-o clădire nouă şi modernă, am observat pe uşa de la intrare programul de lucru pentru lăptari care începe la 5 dimineaţa. Aveam să aflu însă că, datorită creşterii efectivului de vaci, lăptarii încep lucrul chiar mai devreme la 4,30 şi termină la 8,30 seara, cu o pauză de masă la amiază.
De mulgerea vacilor se ocupă doar două angajate, care execută toate operaţiile necesare: mai întâi spală ugerele cu apă caldă, fac dezinfecţia locală a fiecărui sfârc, apoi pun aparatul de muls care este de tip brăduţ. „Vacile au învăţat deja ora de muls şi drumul pe care îl au de făcut. Cineva doar le dă drumul din boxele lor şi ele vin singure ca să scape de ugerul plin care le apasă“, spune zâmbind directorul. La sfârşit se mai face o dezinfecţie după care se dă drumul la vite, care ies împreună pe un alt culoar diferit de cel pe care intră.
Lapte bio
Fiecare vacă are în ureche un cip şi când se aşază la locul ei aparatul îi citeşte numărul de identificare, astfel ţinându-se evidenţa cantităţii de lapte muls individual.
Laptele de la sala de muls ajunge pe conducte în tancul de colectare de 5.000 de litri şi este menţinut la o temperatură constantă de până la maximum 4 grade. Acest lucru se întâmplă cu laptele de seara, care trebuie să stea până dimineaţa, când se începe activitatea la fabrica de lapte. Din tancul de colectare este trimis mai departe cu ajutorul pompelor, prin conducte, până în containerele din fabrica de lapte. „Absolut fiecare vacă este urmărită zilnic şi pentru un simplu tratament la picior, de exemplu, este scoasă din efectivul de lapte şi nu mai intră la sala de muls decât în momentul în care testerul nostru spune că nu mai are nicio urmă de antibiotic. Deci laptele care ajunge în fabrică este mai mult decât bio, este un lapte perfect curat“, a afirmat dl Marţian.
5.500 de litri pe cap de vacă
Producţia de lapte realizată este de aproximativ 5.500 litri pe cap de vacă. „Avem primele două vaci care au fătat a doua oară şi care dau deja o producţie între 28-32 litri. Dar după 5 fătări începe să scadă producţia de lapte, rentabilitatea unei vaci fiind până la 8 ani, maximum 10, în funcţie de potenţialul ei productiv. Vârful este între a treia şi a cincea lactaţie. Într-un viitor apropiat, când o să ne putem asigura înlocuirea din producţie proprie, vom ajunge şi noi ca, după maximum 3 fătări, să considerăm vaca doar pentru carne. Mamele junicilor pe care le-am cumpărat anul trecut aveau o producţie între 9.000 şi 12.000 litri. Sperăm şi noi să ajungem la acelaşi nivel deoarece avem convingerea că nu am făcut greşeli prea mari în ceea ce priveşte menţinerea raselor. Am trimis deja în Germania mostre ca să ne confirme dacă suntem pe calea cea bună. Facem tot timpul analize la furajul pe care îl dăm, raţia fiind schimbată cel puţin de 2 ori pe lună în funcţie de producţie şi de starea fiziologică“, ne-a povestit directorul fermei zootehnice.
Igienă strictă pentru lapte bio
Foarte importantă pentru menţinerea calităţii laptelui este spălarea instalaţiei de muls, care se realizează automat, în acelaşi mod fiind curăţat şi bazinul de colectare a laptelui.
Aparatele din sala de muls se spală cu ajutorul unor substanţe speciale după fiecare mulsoare, timp de 45 de minute cu soluţie bază şi încă 45 de minute cu acid. La urmă se clăteşte totul cu apă. Tancul de colectare se curăţă tot cu soluţii, în mod automat, timp de 27 de minute. Dacă nu ar fi respectate toate aceste prevederi tehnologice de spălare şi menţinere constantă a temperaturii, laptele s-ar acidula şi ar fi de proastă calitate.
Sistem modern de captare a dejecţiilor
Sistemul de dejecţie adună resturile de la toate adăposturile şi le duce la staţia de epurare. De fapt există 2 staţii: una pentru sala de muls şi acest sector zootehnic şi încă una, separat, pentru fabrica de lapte. Evacuarea dejecţiilor se face prin intermediul unor canale, în care se separă cele grosiere de cele lichide, acestea din urmă fiind împrăştiate imediat pe păşune.
„Ferma e prevăzută cu 2 bazine de colectare a lichidelor, de câte 5.000 metri cubi fiecare, şi unul de colectare a grosierelor de 2.500 m cubi, în care gunoiul stă aproape 6 luni, fermentează, iar apoi se foloseşte pe post de fertilizator la terenul pe care îl avem în folosinţă. În 2010, pentru efectivul de 475 capete am avut 305 ha arabil, 121 ha păşune şi 5-6 fâneţe. Deja din această toamnă am preluat încă 190 ha arabil şi 485 pajişti pentru a atinge necesarul de suprafeţe pentru efectivul final, de 900 de capete, pe care vrem să-l avem în această fermă“, a spus directorul fermei de vaci.
Şi purinul este utilizat integral. „Până acum am dus peste 1.000 de tone în decurs de o săptămână. După ce am eliberat terenul de porumb pentru siloz îl fertilizăm şi cu purin şi cu grosier. Pe parcursul întregii ierni fertilizăm în continuu păşunea sau fâneaţa“, a adăugat directorul care speră să obţină fonduri pe proiectele de mediu, pentru că toată unitatea pe care o conduce se dezvoltă în acest sens. Un alt proiect care se află în stadiul de cercetare este cel pentru o instalaţie de biogaz, pentru care se doreşte un suport european de 50%, ca şi pentru celelalte investiţii realizate aici.
Marele of: cofinanţarea
Chiar dacă a beneficiat de proiecte europene, şi ferma de la Seviş întâmpină unele probleme în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectelor prin care se doreşte accesul la proiectele europene. „Oful îl avem cu băncile. Dacă este asigurată 80% din cofinanţare prin fondul de garanţie rurală, pentru ceilalţi 20% băncile pun atât de multe condiţii, încât unii dintre fermieri ajung disperaţi să garanteze cu propria casă. Mai este şi problema dobânzilor excesiv de mari, care creează probleme în rambursarea acestora, precum şi a ratelor. Dar şi aşa, cu proceduri foarte complicate pentru a accesa banii respectivi, este destul de greu. Eu cunosc fermieri care au deja aprobate proiectele şi banca nu vrea să-i finanţeze. Există un cerc vicios. Să vă dau un exemplu: există proiecte la care nu pot accede decât tinerii. Dar, pentru că sunt firme start-up, băncile nu vor să le acorde credite. Deci tinerii au proiectele aprobate mult mai uşor decât cei mai în vârstă, cu istoric în urmă, dar chiar aceste condiţii fac astfel că nu pot să primească banii din bancă. Şi se blochează pur şi simplu“, ne-a declarat în încheiere directorul fermei, Octavian Marţian.
Text: Delia Ciohodaru
În Vrancea, rapiţa este în pericol
Se spune că agricultura este ca o loterie. Câteodată pierzi, câteodată câştigi, dar niciodată nu vei fi prea bogat din această activitate. Cu toate acestea, sunt oameni dedicaţi cultivării pământului, oameni care zi lumină fac agricultură.În articolul de faţă ne-am oprit la Constantin Bazon - director cu producţia vegetală la Comcereal Vrancea, cunoscut în breasla agricultorilor.Ca să-l întâlneşti pe Constantin Bazon, nu trebuie să-l cauţi la birou, ci pe câmp. Am luat drumul câmpului şi l-am găsit lângă semănători ajutând în alimentarea acestora cu sămânţă de grâu.
Reporter: Cum caracterizaţi campania de semănat din această toamnă şi cum vedeţi dezvoltarea plantelor în următoarea perioadă, având în vedere condiţiile climatice din zona Vrancea?
Constantin Bazon: Ca să ajungem la campania de semănat mai întâi trebuie să discutăm de condiţiile climatice din vară şi influenţa lor asupra zonei noastre. Precipitaţiile care au căzut în zona de sud a Moldovei în luna iulie, în jur de 170 – 210 litri/mp, au determinat recoltarea cerealelor păioase cu mare dificultate, cu întârziere şi cu umiditate excesivă în produs. Totodată, dificultăţile de recoltare au dus la o tasare excesivă a terenului şi la o îmburuienare a acestuia. Au urmat lunile august şi septembrie cu temperaturi ridicate şi fără precipitaţii, determinând compactarea terenului.
În aceste condiţii dificile, fermierii din zona noastră au amânat momentul executării lucrărilor pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi chiar au renunţat la însămânţarea unor suprafeţe, mai ales a celor programate cu rapiţă de toamnă. Deşi această cultură este extrem de profitabilă pentru fermieri, cu toate eforturile noastre, în condiţiile climatice din zonă, nu s-a putut semăna nici măcar 60% din suprafaţa programată. De asemenea, condiţiile deosebite din perioada semănatului au determinat ca rapiţa să aibă o răsărire neuniformă, o densitate mică şi posibilităţi mari de îmburuienare. Apreciez că, din suprafaţa totală semănată cu rapiţă în zona Vrancea, aproximativ 30 – 40%, dacă nu chiar mai mult, este compromisă.
Consider că suprafeţele de rapiţă semănate la timp, dar răsărite după precipitaţiile din 16 octombrie (20 litri/mp) - destul de târziu şi la care acum plantele se găsesc în faza de cotiledoane - nu au şanse de supravieţuire. Practic, aceste plantule nu au posibilitatea să acumuleze până la intrarea în iarnă 800 de grade de temperatură încât să ajungă la faza de dezvoltare de 6 – 8 frunze, faza prielnică pentru trecerea sezonului rece. Din suprafeţele cu rapiţă pe care fermierii le vor păstra în cultură, foarte puţine sunt cu o dezvoltare normală a plantelor. Cele mai multe suprafeţe sunt peticite, cu zone răsărite şi dezvoltate normal şi zone în care plantele au răsărit cu întârziere. În aceste zone, plantele se află în diferite stadii de dezvoltare (de la faza de cotiledon până la cea de 3 – 4 frunze adevărate).
Simt lipsa unui sistem de averizare
Rep.: În aceste condiţii deosebite, ce ne puteţi spune despre frecvenţa şi atacul dăunătorilor din cultura de rapiţă?
CB: În asemenea condiţii de lipsă de precipitaţii, de înfiinţare a culturii cu costuri mari din cauza numărului de treceri repetate necesare pregătirii terenului, a semănatului în vederea ploilor care vor veni, dăunătorii au avut condiţii ideale de apariţie şi atac.
Intensitatea şi frecvenţa atacului de viespea rapiţei (Athalia rosae – larve) şi al puricelui de pământ (Phyllotreta atra) a fost atât de mare încât acolo unde cultura nu a fost atent supravegheată a fost distrusă în totalitate. Au fost cazuri când astăzi am văzut cultura răsărită, iar în două zile terenul era din nou negru ca şi cum cultura nu a răsărit deloc.
Condiţiile din această toamnă au impus efectuarea de tratamente de protejare a plantulelor de rapiţă. În unele cazuri s-au aplicat chiar două sau trei tratamente.
Consider că în zona noastră aproximativ 10-15% din suprafeţele de rapiţă sunt compromise din cauza atacului de dăunători. Fermierii simt lipsa unui sistem de avertizare a acestor atacuri. Practic, noi ne anunţăm unii pe alţii atunci când găsim ceva suspect în culturi.
Rep.: Am vorbit de cultura de rapiţă, însă trebuie să ne gândim şi la cultura de grâu care este una dintre principalele culturi agricole de la noi.
CB: Vorbesc de rapiţă pentru că rapiţa este una dintre cele mai bănoase culturi. Însă, la Comcereal Vrancea, ca suprafaţă, pe primul loc se situează cultura de grâu. Din păcate şi la grâu însămânţarea şi pregătirea terenului s-a amânat excesiv de mult din cauza stării terenului (tasare, uscat şi cu buruieni).
Precipitaţiile căzute în intervalul 16 – 19 octombrie în judeţul nostru, semnificative din punct de vedere cantitativ, au dat un pic de speranţă agricultorilor. Imediat după aceste precipitaţii s-a trecut la aratul terenului, la pregătirea pentru semănat şi la însămânţarea acestuia. Chiar dacă timpul este întârziat şi nu se ştie câte zile ni se va mai permite accesul pe teren, sperăm să ajungem la aproximativ 80 – 90% din suprafaţa planificată. Eu vreau să însămânţez întreaga suprafaţă planificată, dar nu ştiu dacă voi putea din punct de vedere al condiţiilor meteorologice.
Structură echilibrată
Rep.: Rapiţa a fost semănată, acum sunteţi în campania de grâu, care este structura de culturi la Comcereal Vrancea pentru anul agricol 2010-2011?
CB: În general încercăm să menţinem aceeaşi structură de culturi pentru a se asigura un asolament raţional şi pentru a putea efectiv să lucrăm toată suprafaţa în condiţii optime. Din păcate mai sunt şi ani (ca cel de acum) în care încercăm să respectăm structura planificată şi totodată să ne adaptăm la condiţiile concrete din teren.
Pe suprafaţa noastră de aproximativ 4.300 de hectare încercăm să avem o structură echilibrată între cerealele de toamnă şi celelalte culturi. Avem planificat pentru anul 2010-2011 să însămânţăm aproximativ 2.100 ha cu grâu, avem semănate aproximativ 720 ha cu rapiţă (sperăm să ne rămână această suprafaţă şi după perioada de iarnă), iar pentru primăvară ne-am programat 630 ha cu porumb, 300 ha cu floarea-soarelui, in pe 120 ha, mazăre pe 100 ha şi alte culturi pe aproximativ 330 ha (culturi semincere).
După cum se poate observa, din totalul suprafeţei cu rapiţă şi floarea-soarelui avem în jurul a 1.000 ha ca să putem asigura an de an o rotaţie corespunzătoare. Rapiţa şi floarea-soarelui trebuie să meargă în paralel în cadrul unui asolament şi nu una după cealalată, din cauza bolilor comune. Precizez că activitatea unităţii noastre nu se rezumă numai la cultivarea terenului. Noi desfăşurăm şi alte activităţi cum ar fi: distribuirea de sămânţă, pesticide şi fertilizanţi în zona noastră de influenţă, achiziţionăm produse agricole (grâu, rapiţă, floarea-soarelui etc) pe care le depozităm în silozurile proprii. Ca să avem o integrare cât de cât a activităţii din câmp, avem şi o secţie de panificaţie. Toate acestea vin să ne ajute, ne completează activitatea directă de producţie din Comcereal Focşani.
Scrisoarea lu’ Gheorghe (dec.2010)
Mă cujetaj mai zâlele dă trecură la empozitu’ pă nunţi şi botezuri, ăl de-l vrea Dom’Iemil pintru consolidarea învârtoşării lu’ Bujetu’. Doar că dupe mintea mea ar mai trebui suptţinut cu on empozit pă pomeni şi parastase. Să mă esplichez. Văzui on grafic a lu’ enstitutu’ de socoteli pă viu şi pă mort, că ie den ce în ce ie mai mulţi de optară pintru domicil’ stabil la loc cu verdeţă. Dacă’i p’aşa, crez că nu tre’ să ratăm ocazia, dacă suntem cu grijă pintru tărişoara noastră.
Băgăm oblegativitate periodică dă pomeni şi parastase. Batâr tremestrial. Întâi tre’ să dea Dom’Iemil un oughe! Că produce iefecte imediat şi pîn’ s-ajungă să’l tragă’n leje aleşii, intrăm în ailantă lejislatură. Să să scrie că-i obligatoriu ca viii să grijească dă sufletu’ duşilor. A’ că să le dee dă suflet glojdeală şi udeală. Ţoale aşijderea, să nu îmble goi, că-i de ruşine, başca că le mai vin şi gânduri dă ruşine la ăi de trecură în putirinţă. Să mai baje obligatoriu şi un cod dă bune practici moldovineşti carele ie mai consolidate dăcât oriunde.
Musai să dee dă suflet, o dată pă an, recamiel, masă, şifonel, ţol persienesc pintru pă pă jos, carpetă cu răpirea din Sarai pă părete şi on televizor cu abonament la cablu, pă on an, la televiziunea poporului. Poa’ să le dee şi cărţi, să se scoaţă şi telectualii. Ia socoate! Numa pintru trimestriale. Public tinţă: treizăci dă neamuri, doăj dă prietini, tot atât duşmani, popa, dascălu, clopotaru’, groparii, milogii, cre’ că ca la o sută. Envestiţie pă potol: antreuri (caşcavale, mizel, masline, chiuftele, o roşie umplută cu icre, o chiflă) ca la 10 lei noi; felu’ unu: borş ori ciorbă că suntem ciorbagii la nevel naţional, să tot ţâie la 10 lei; felu’ doi: grătar dă porc ori pasăre, mici şi sarmale – neapărat, barabule cum o fi, mămăligă, baboi saramuriţi, s-a strânge ca la treij-paj dă lei. Desert – colivă nepărat şi chec.
Traje linie – cinşcinci, şaizăci, pă cap dă pomanagiu. Envestiţie în udeală: batâr cât glojdeala, că ea e temelia. Blide, den Obor, lingură, fuculiţă, cuţât, cană şi ce-o mai fi, ca la douăj dă lei. Să strănsă dă o sută optzăci, hai două sute. Ori o sută dă pomanagii, ie ceva! Adaogă on costum (fustă şi taior pintru fimei) şi o păreche dă pantofi la pomenile dă primăvară-vară, on palton şi bocanci la cele dă toamnă-iarnă, hai să fie numa’ pălărie şi basma şi crez că te duce ca la cinci sute, că doar n’o să dai dă ălea dă n’are moarte. Bagă o taxă dă cinspce la sută, să fie mai puţin dăcât empozitu’ unic să aivă şi neamurile dusului un ce câştig. Mai întâi mă gândii ca empozitu să fie plătit dă pomanagiu, da’ pă urmă cujetând mai adânc, ca’ cum făcu guvernu’ cu colecta dă la drepturili dă autor, ajunsăi la concluzia că taxili tre’ strânse la sursă. Dă ăi dă dă. Se evită aglomeraţia la fisc, se reduce bujetarii dă la incasare şi se face şi ieconomie la lefurile lu’ ăştia, cea ce nu-i puţin lucru dacă se menţine trendu’. O altă variantă ie să se tragă derect den leafă ori dăn penzie, dă către platitor, că nu ie nimerica’n ţara asta să nu aivă de pomenit ’un mort, doi, acolo! Başca că tendinţa statistică se va consolida dupe ce se promulge lejea penziilor şi a salarizării unice.
Autor: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu
Cronica unui prost cu studii superioare (nr.2)
Va fi în cronica de faţă o suită de fragmente din ceea ce eu, prostu, am pus pe hârtie ca un mesaj direct spre deştepţii naţiunii şi voi incepe cu un citat: “Până când prostia oamenilor va fi eradicată trebuie să contăm pe ea”. Aşa e ?!
*
Da, este mereu adevărat, te duci la ghişeu şi gata, ţi se găseşte o hibă şi eşti amânat.
*
Aştepţi subvenţiile şi dai vina pe Guvern, dar pe prostia unor funcţionari, nu.
*
Dar această cugetare vă place? “Şi oamenii proşti gândesc, dar teribil de confuz”, la care mai adăugăm: “Prostia şi vanitatea sunt prietene şi merg mână în mână”.
*
De la cugetări la adevăruri din zilele noastre. Am fost învăţaţi că adevărul este una dintre cele mai importante valori ale umanităţii şi că minciuna este duşmanul a tot ce-i mai bun.
*
Nicio relaţie dintre doi oameni nu poate fi clădită pe o minciună fără ca la un moment dat adevărul să nu iasă la iveală şi să ucidă ce a fost mai frumos între cele două persoane. M-am gândit oare la politicieni?!
*
Scriam mai pe vară: Băăăăăă!!! Nu mai strigaţi peste tot că avem o ţară bogată, că vin şacalii (interni şi externi) şi tot fură, şi tot fură (da mai rămâne) şi iar ne lasă cu spatele gol. Nu vedeţi, toţi ne vor BINELE, iar noi rămânem cu RĂUL. De o vreme încoace, adică de când suntem capitalişti, mâncăm de la străini. Lor le creăm locuri de muncă, iar nouă şomaj. Aţi văzutără ce generoasă este UE, ne dă gratis făină şi zahăr… Ruşine, ruşine, ruşine!!! Ne ştiam, cel puţin, o ţară agrară şi acum nici asta nu??? Şi tot aşa am ajuns să mă mândresc că sunt un prost şi mai am şi studii superioare, altfel m-ar înjura toţi aşa cum îi înjură pe cei mari. Atât şi nimic mai mult. Să trecem la anul ce abia l-am început. Am scris cu greu pentru că toţi cei de sus ne-au anunţat că va fi greu şi foarte greu. Nu-i adevărat. La sfârşitul lui 2009 nimeni nu se ferea de AH1N1 şi acum toţi la înţepat. Vânzarea merge, decontarea aşijderea. Comisionul?!... Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi cumva? Şi în acest an s-a stabilit că agricultura este prioritară, tocmai de aceea nu are nevoie de bani. Conform ultimilor tehnologii politice sectorul agricol va scoate bani din pământ, din iarbă verde.
*
Mi-am adus aminte ce ne-au spus uninominalii, cică România are un trecut îngrozitor şi un viitor strălucit... Şi aşa va fi mereu. Cine minte şi cine spune adevărul?! Nimeni nu minte, ne minţim pe noi înşine de la „vlădică până la opincă” deoarece ne este dat nouă de la daci încoace. Să o luăm pe îndelete: „Daţi pământul din CAP-uri înapoi ţăranilor, adevăraţii proprietari”, aşa răcneau, după câte îşi aminteşte mintea mea de prost, doi „corifei” ai noii ere de libertate (de a muri… spre exemplu). Au MINŢIT că va fi mai bine. Vreţi argumente? Uitaţi-vă pe câmpul nelucrat!!! Să trecem peste acest trist episod istoric, aşa cum am trecut peste jaful României din perioada cotelor obligatorii. Şi am adăugat:
*
E multă jale în România, dar şi mai multă nesimţire acolo sus, la „aleşii poporului”. Totul se face cu multă răutate, de parcă ţara este o junglă şi fiecare partid trebuie să sfâşie pentru a supravieţui. Aţi uitat, domnii mei, ce-i aia omenie, sunteţi gata oricând să ucideţi cu sânge rece tot ce este bun, numai şi numai de a vă şti cocoţaţi cât mai sus şi să fiţi primii la ciolan. Oi fi eu prost, dar ca mine sunt milioane de români care tac şi îndură mizeria creată după NEUITATUL an… care a declanşat jaful în România. Este şi pedeapsa dumnezeiască pentru tot răul care se face aici în spaţiul nostru mioritic. Aţi ucis orice speranţă de viitor, dar îi ucideţi şi pe cei bătrâni şi o ţară fără ei este a nimănui. Sunt un pesimist? Nu, domnilor, văd şi eu ca prostu realitatea dezastruoasă a jafului necontenit, a nedreptăţilor devenite o politică cotidiană. Cine a scris toate tâmpeniile de mai sus??? Staţi liniştiţi, că vă răspunde chiar cel care semnează cu nume şi prenume…
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
La încheierea socotelilor cu anul 2010 caricatură: a. f. badiu
Citeşte mai mult ...
Convorbiri cu ştreangul de gât (nr.2)
Redacţia: Se zice, dle Muscă, precum că nimeni nu este profet în ţara lui. În ceea ce vă priveşte, considerăm că faceţi o excepţie. Aţi spus, mai în glumă mai în serios, că noi, orăşenii, vom face foamea. Iată că o ştire apărută în diverse ziare, spune că România se va afla printre ţările unde va fi şi o criză alimentară.
Dr. ing. Dimitrie Muscă: Este tot ce ne lipsea, dar totuşi trebuie să repet, atâta timp cât totul se desfăşoară de azi pe mâine şi mă refer la agricultură, avem toate şansele să se adeverească, atât ştirea, cât şi profeţia.
*
Redacţia: Bălteşte apa pe semănături şi trebuie de urgenţă să o drenăm.
Dr. ing. Dimitrie Muscă: La noi nu este aşa de rău, dar văd ce se întâmplă în altă parte şi mă crucesc.
Se vorbeşte despre inundaţii de când mă ştiu şi tot de atunci nu se iau, cel puţin, minime măsuri. Primarii rămân uimiţi în calea apelor şi nu ridică nici cea mai mică stavilă. Ne-am învăţat cu toţii, de la aleşi la alegători, să vină alţii să facă treaba noastră.
Redacţia: N-avem cu ce!
Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ce n-avem?! lopeţi, cazmale, o lamă de plug, acestea există în orice localitate, dar nici primarul şi nici alegătorul nu se mişcă.
*
Redacţia: Am asistat la câteva discuţii avute cu colaboratorii dumneavoastră, am dori, pentru cititorii noştri, să consemnăm una dintre nemulţumirile exprimate în legătură cu tratamentele efectuate la grâu, dle Muscă:
Dr. ing. Dimitrie Muscă: De mai mulţi ani, noi facem tratamentele la grâu cu avionul. De ce? Mai întâi şi mai întâi pentru eficienţă. Într-un interval scurt acoperim multe hectare semănate cu grâu.
A doua, evităm strivirea plantelor. Ca agronom, vă spun clar, mă doare sufletul când văd o cultură de grâu călcată cu tractorul, înnebunesc, nu-mi vine să mă duc pe câmp, nu este voie, este un păcat. La urma urmei, grâul este o vietate, ne dă pâinea noastră cea de toate zilele.
*
Redacţia: Dle Muscă, noi avem impresia că la Combinatul Agroindustril Curtici, nu mai aveţi reguli în tehnologia de semănat graul. La carte, scrie că există o perioadă optimă de pus grâul sub brazdă, că dacă este secetă să se execute o udare de aprovizionare. Anul trecut aţi depăşit mult perioada optimă de semănat. Prin decembrie aveaţi semănătorile pe câmp...
Dr. ing. Dimitrie Muscă: ...Şi am obţinut anul acesta din grâul semănat în decembrie, peste 7000 de kg la hectar. Sigur, am şi riscat, dar m-am bazat în primul rând pe soiul de grâu romance creat şi adaptat la toate capriciile naturii. Am asigurat şi o cantitate suficientă de boabe germinabile sub brazdă, ceea ce mi-a dat la răsărire o bună densitate. Suntem obligaţi să şi experimentam, ţinând cont de toţi factorii naturali şi mai ales de pământ. Da, pământul are nevoie de îngrăşăminte, repet de ÎNGRÂŞĂMINTE.
*
Redacţia: Ştiindu-vă un bun creştin, domnule director, mai aveţi posibilitatea şi voinţa de a-I ajuta pe cei sinistraţi din Moldova?
Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!!!
Redacţia: De ce atâta supărare?
Dr. ing. Dimitrie Muscă: La dezastrul anterior am trimis cu mare drag 50 de tone de grâu. Se cuvenea, aşa cere bunul simţ, să ştiu şi eu ce cale a luat, ori preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a tăcut, a uitat sau nici nu l-a interesat cum a fost folosit grâul.
*
Redacţia: Am văzut, dle dr ing. Dimitrie Muscă, cum se zice, am văzut pe viu, cât valorează o investiţie făcută la timpul ei, adică mă refer la combinele de recoltat cereale, care au grăbit foarte mult secerişul.
Dr. ing. Dimitrie Muscă: Investiţia, într-adevăr, reprezintă un adevărat succes acum în această vară grea cu ploi şi grindină cum n-a mai fost demult. Era păcat să prelungim secerişul folosind utilaje greoaie, pierderile ar fi fost mari şi ştiţi că natura nu iartă. Am terminat recoltatul grâului aşa cum ne-am propus, iar rezultatul, mulţumesc lui Dumnezeu, este chiar peste aşteptări, având şi sole peste care a căzut grindină. Am făcut tot ce era necesar pentru a obţine performanţa.
Redacţia: Şi a ieşit?
Dr. ing. Dimitrie Muscă: Da! 7.500 – 8.000 pe solele care nu au fost calamitate de grindină.
*
Redacţia: De multe ori am dorit să vă pun o întrebare, dle dr. ing. Dimitrie Muscă!
Dr. ing. Dimitrie Musca: Sunt gata s-o ascult:
Redacţia: Ce aţi face dacă aţi fi ministrul agriculturii? Vă pun această întrebare pentru că vă aflaţi printre cei mai nemulţumiţi faţă de prestaţiile miniştrilor de după anul 1989.
Dr. ing. Dimitrie Muscă: În primul rând m-aş bate şi iar m-aş bate cu Ministerul Finanţelor, cu premierul şi cu tot guvernul. Le-aş demonstra că un leu investit în agricultură aduce în mod obligatoriu profit. Aş revigora cercetarea agricolă ca element fundamental în obţinerea unor producţii constante de calitate şi de cantitate.
*
Şi la final zicem împreună... Dă Doamne la toţi politicienii “MINTEA ROMÂNULUI DE PE URMĂ”
(Frânturi păcătoase şi nepăcătoase din anul 2010)Autor: M. M. Mihail, Caricatură: A. F. BADIU
Citatul ediţiei (nr.2)
[...] Vedem cum Anglia, care stă în toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul, măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări sociale de cari statele continentale se cutremură. [...] Cu acelaşi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Veneţia, un oraş, devenind putere, adesea de rangul întâi, în curs de o mie şi mai bine de ani. Dar se înţelege că nici prin gând nu ne trece a admite că aristocraţia istorică, substratul oligarhiei, se poate improviza şi că putem scoate din pământ oasele Basarabilor spre a le da o nouă viaţă. Cu totul altul e rolul monarhiei în ţara noastră
E îndeajuns dacă sub ea se asigură înaintarea meritului şi a muncii şi dacă acestea se pun la adăpost de escamotarea din partea Caradalelor şi Costineştilor; e destul atâta, şi pentru atâta numai se cere o reorganizarea socială. Acestea două nu sunt asigurate în dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merită o chilie la mănăstirea Ocnei, decorat cu Steaua României, senator şi om mare; vedem cavaleri de industrie îmbogăţindu-se peste noapte din răscumpărarea drumurilor de fier; vedem oameni prinşi în rebeliune făţişă devenind adiutanţi domneşti, vedem pe alţii vânând, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casaţie ori la drum de fier; c-un cuvânt, nici merit, nici muncă nu sunt considerate, iar ignoranţa, felonia politică, vicleşugul comun devin titluri de recomandaţie pentru înaintare în statul român. Şi toţi aceşti paraziţi sociali, toată secta asta de spioni şi cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costă mult, foarte mult. Sarcinele de întreţinere ale politicianilor de la noi diminuează pânea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursături din câteşipatru unghiurile lumii, cari s-au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând.
MIHAI EMINESCU - (Articol publicat în TIMPUL, la 6 mai 1881)
Citatul ediţiei (nr.1)
Sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.
În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu’l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane.
Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem. La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.
Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor.
Text: Mihai Eminescu - (Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)
Scrisoarea lu’ Gheorghe - Să trăieşti miştooo Şefu’!
Mă grăbesc să-ţi răspunz la tema pă care mi-ai emailat-o săptămâna dă trecu’. A’că să-mi bag o părere dăspre cum am puté să ne învârtoşăm consolidatu’. Zic că gându’ lu’ dom ‘lemil pintru empozite pă daru’ dă nunţi şi boteze, ie ăl mai marfă empozit pintru învârtoşare. Cu ocsărvaţii, că d’aia mai pus să referez! Să mă esplichez ! Nunţile poa’ să hie mai rare, că ie unii, şi ie mulţi, făr’de frică dă Ăl dă Sus şi se ia, făr’ să treacă pă la primărie ori pă la popă. Trăieşte în concobinaj ca’cum ar veni, carele concobinaj ie sursă de ievaziune fişcală. Pune şi că’n posturi nu-i cuşer să joci găina şi rachiu roş’. Rezultatu’ – bortă’n în bujet. Cu botezu’ aşijderea.
La câte d’ale noastre devin dă se mărită cu harapi, turci, libanezi, tunisieni, morocani, chinezi, endieni şi alţi rugători la sfinţii tut azimut, devine că se pierde învârtoşarea şi să lunjeşte criza. Dom’ Iemil ar trebui ca concomitent şi deodată cu lejea dă empozit pă nunţi şi boteze să baje şi on oughe care să obligheze tot natu’ la nuntă la primărie şi la biserică ortodoxă, endeferent dă relijie, sexe, orientare sexuală, ietcî. O lejea c’on articol, asta trebe: „Tot suflătoru’ dă pă bătătura naţională tre’ să se ia în vederea cotârcirii, ori pintru botez, numa’ la primăria şi beserică dăn localitatea dă domiţiliu”. Uite ici o estemare! O dată ie nunta lu’ iel cu ea (iel ie suflător, respirează).
A doua, ie nunta lu’ ea cu iel (că şi ia ie suflătoare!). Pă urmă botezele când o hi să hie, că s’adună, nu se scade! Se dubleză strânsura? Se dubleză! Mahometanii, ovreii, taoiştii, sintoiştii, budiştii, animiştii, catolicii, protestanţii, ziuaşaptiştii, baptiştii, ievangheliştii, calviniştii, svingliştii şi câţi or mai hi, că numa dracu’i mai ştie (Doamne iartă-mă!), dacă vrea să se aiepteze dupe credinţa lor, poa’ s-o facă, că Constituţia le garantează dreptu’. Te prinsăşi dă genealitatea ideii. Devine că face o a doua nuntă şi on al doilea botez, pă legea lor! Alţi bani, altă destracţie, plus daru’. Cre’ că aici guvenu’ ar puté să baje o scutire, on discaunt, ceva.
Ca’ cât fu teveaul dă prima dată. Două vorbe dispre strânsură, colectă! Regulamentu’ dă aplicarea ca’ cum ar veni! Io propui on pauşal! Cum împlini zgâmboiu’ paispece ani şi vine să ia buletinu’ populaţiei, cum plăteşte pauşalu’ dă însurătoare (on melion vechi pă envitat, socotit pintru o sută). Nu-i mult, că ie unii dă are la nuntă tot sectoru’, başca suburbanili. Marchează banu’, intră în rându’ lumii. Când s-o însura, n-are de grijă! Nu s’o însura? Să se însoare, că ce altă grijă are! Că nici aşa să dăm leji pintru toţi fătălăii! Pintru ecspaţi şi iemigranţi să se ia empozitu’ la graniţă. Că la cât ie dă iubeţe şi dă cocoşi ai noşti’, nu se ecsistează să scape necotârciţi. Şi ce dacă ie deja luaţi? Divorţ nu există? Pintru botez ie şi mai simplu. Să rupse apa, marchezi empozitu’ şi ţi-l scoate! Nu marchezi, să şază înlăuntru până-i vine apă’n gură, mama lui dă internaţionalisto-comunist, că nu se gândeşte dă loc la tărişoară unde va să vază lumina zilelor.
Text: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu
Publicitate
Revista
