Astăzi, doi din trei fermieri sunt în imposibilitatea de a-şi continua ciclul agricol, având o problemă în zona de finanţare. Fiind aşa de mulţi, adică peste 60%, asta înseamnă că este o problemă sistemică, structurală, a întregii agriculturi din România. Cum rezolvăm această problemă? O putem rezolva în două planuri. Un plan la nivel de fermă, microeconomic, şi un plan la nivel de politică generală, macroeconomic.

La nivel de fermă, chiar dacă capacitatea de autofinanţare a acesteia este foarte redusă, trebuie să ne concentrăm pe următoarele subiecte. Modelul de afaceri, de business, bazat pe maxim profit, pe maximă producţie, aşa cum îl cunoaştem noi, nu mai poate fi urmat în viitor. Constrângerile prezente din piaţă obligă fermierii să meargă pe un nou model de business, bazat pe minimizarea riscurilor. Cu alte cuvinte, nu ne mai dorim să obţinem o producţie maximă, ci ne dorim să controlăm riscurile la nivel de fermă. Nu controlăm riscurile, ajungem într-o situaţie de insolvenţă şi faliment. Obligatoriu trebuie să avem o altă atitudine şi o altă perspectivă a modelului de business în fermă.

Așadar, la nivel de fermă ce putem face? În primul rând trebuie să ne diversificăm veniturile. Rămânem de bază, 85-90% să spunem, cu venituri aşa cum suntem obişnuiţi şi avem competenţă să le creăm, dar uşor-uşor trebuie să creăm şi alte feluri de venituri: din investiţii în energie, dintr-o mică procesare, dacă sunt cultură mare, să încep să am şi puţină zootehnie.

Doi: trebuie să avem obligatoriu un buget de venituri şi cheltuieli la nivel de fermă, pe care să-l executăm, iar acest buget trebuie să fie construit în aşa fel încât să minimizăm riscurile. Spre exemplu, am risc de volatilitate a preţului. Pentru asta pot să am contracte future pentru 50% din producţie, şi atunci, dacă preţul se duce în jos, eu cumva am minimizat riscul. În loc să am un risc pe cădere de preţ de 30%, îl voi avea de 9-10%. De asemenea, trebuie să ne digitalizăm. Digitalizarea ne ajută să măsurăm toate consumurile din fermă, să ştiu exact care este consumul de motorină, care este consumul de pesticide, îngrăşăminte şi aşa mai departe. Necunoscând şi nemăsurând consumurile, am costuri mai mari.

O altă direcţie este să ne optimizăm structura capitalului. În funcţie de mărimea fermei, nu putem avea orice structură a capitalului. De pildă, dacă am 1.000 de hectare, optim mi-ar ajunge 1,2 – 1,3 CP pe hectar. Dacă am doi cai-putere pe hectar, am o problemă de costuri. Deci, trebuie să avem grijă să ne optimizăm structura capitalului. Apoi, să cumpărăm capital fix. Exemplul a fost cu cal-putere, să cumpărăm acest cal-putere la un preţ pe care ni-l permitem. În piaţă astăzi un cal-putere variază de la 550 de euro până la peste 1.100 de euro. Trebuie ca din această paletă de preţuri pe calul-putere, în funcţie de mărimea fermei, de competenţe, de structura terenurilor, de numărul parcelelor, să-mi aleg un cost. Una este să am 800 de euro pe cal-putere cost şi alta este să am 1.100. Fermierul astăzi este cumva supracapitalizat, are capital fizic mai mult decât îi trebuie, şi cumva de brand. A plătit şi o taxă de brand. Această taxă de brand nu mai poate fi plătită în continuare.

De asemenea, fermierul trebuie să fie foarte atent la capitalul de lucru, acel cashflow. Trebuie să ne bugetăm cashflow-ul pentru situaţiile pesimiste. În agri, variaţia cifrelor, spre exemplu a cifrei de afaceri de la un an la altul în medie, are o amplitudine între 20% şi 40%. Eu trebuie să mă bugetez pentru situaţiile în care, dacă în anul următor cade producţia cu 40% sau preţurile şi trebuie să mă bugetez pentru acea situaţie, nu trebuie să mă bugetez pentru situaţii optime. Asta este la nivel de fermă, unde am aşa: diversificarea veniturilor, digitalizare pentru a măsura corect tot ce se întâmplă în fermă, o structură optimă a capitalului, să-mi iau atâţia cai-putere câţi îmi trebuie şi la un preţ pe care mi-l permit, şi nu mai mult, să controlez un cashflow şi să-l proiectez pentru situaţiile critice, în ideea că voi întâlni un an critic, şi nu în ultimul rând foarte important este să mă asigur. Acolo unde pot să fac asigurări, să mă asigur. Pentru că asigurările mă pun la adăpost de anumite riscuri. La prima vedere, asigurarea poate părea că are un cost mare, dar în realitate mă protejează să nu pierd 60-70% din cifra de afaceri.

La nivel macro de agricultură, naţional, trebuie să mă uit pe zona de politici agricole şi de reglementări. Partea de reglementări ar trebui să fie cât mai redusă, astfel încât fermierul să aibă timp pentru a-şi controla businessul, nu să se gândească dacă a încălcat vreo reglementare nou apărută şi pe care n-o ştie, pentru că fiecare reglementare îi aduce un cost. Şi, la nivel de Ministerul Agriculturii, trebuie să înţelegem lucrul acesta, că reglementările aduc costuri în fermă. Aduc şi venituri, dar şi costuri.

Legat de politicile agricole, zona de susţinere a veniturilor, vorbim de subvenţii, ar trebui plătite cât mai simplu, fără multe condiţionalităţi. Şi nivelul de susţinere, şi tipurile de susţineri trebuie cumva corelate cu realităţile din piaţă. Astăzi s-au rupt lanţurile de valoare la nivel global, s-au rupt centrele de putere, totul este foarte volatil, şocurile sunt foarte mari şi la nivel de politică naţională trebuie să ne protejăm fermierii, pentru că ne protejăm securitatea alimentară. Nu ne putem juca cu securitatea alimentară.

La ora actuală, agricultura este în roşu total la bănci. Băncile spun că-şi doresc să finanţeze agricultura, dar nu o finanţează. Şi, atunci, trebuie să avem o soluţie la această reticenţă din partea sistemului bancar.

Articol de: prof. dr. GAVRIL ȘTEFAN, Facultatea de Agricultură USV Iași

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2026

Abonamente, AICI!

Corteva Agriscience anunță că susține decizia Comitetului Global de Acțiune pentru Rezistența la Erbicide (HRAC) de a reclasifica propizamida, în urma unei evaluări științifice a erbicidelor cu acțiune asupra microtubulilor.

„Clasificarea actualizată, din Grupa 3 în Grupa 23, reflectă o înțelegere științifică mai aprofundată a modului în care acționează propizamid, recunoscând mecanismul său distinct de acțiune și consolidând importanța sa ca instrument pentru gestionarea rezistenței la erbicide în agricultura europeană”, transmite compania Corteva.

În prezent, propizamid este singura substanță activă din Grupa 23 HRAC autorizată pentru utilizare atât în Uniunea Europeană, cât și în Marea Britanie. Aceasta este utilizată de mulți ani de cultivatorii europeni și și-a construit un istoric unic în ceea ce privește controlul fiabil al buruienilor graminee, fără să fi fost raportate la nivel mondial cazuri de rezistență a buruienilor graminee la propizamidă în culturile arabile.

„Această reclasificare confirmă mecanismul distinct de acțiune al propizamidului și rolul său esențial în sprijinirea fermierilor europeni pentru menținerea unui control eficient al buruienilor graminee. Propizamid este deosebit de important în Europa de Nord și Centrală, unde aproximativ 85% din utilizarea sa este în cultura de rapiță de toamnă. Într-un context în care rezistența la erbicide este în creștere, iar opțiunile pentru controlul buruienilor devin tot mai limitate, este esențial ca fermierii europeni să aibă acces la o gamă largă de soluții pentru a face față provocărilor aflate într-o continuă evoluție”, a declarat Olivier Couery, EMEA Marketing Leader Herbicides Corteva Agriscience.

Reclasificarea consolidează valoarea propizamidei în aceste sisteme de cultură, unde le oferă fermierilor o metodă eficientă de gestionare a buruienilor graminee dificile.

Rapița este cultivată, de regulă, o dată la trei sau patru ani, ca parte a unei rotații a culturilor cu cereale precum grâul și orzul. În anii în care sunt cultivate cereale, buruienile graminee, inclusiv coada vulpii (black-grass) și raigrasul (ryegrass), se pot înmulți deoarece fermierii au la dispoziție mai puține opțiuni eficiente de erbicidare.

Perioada de cultură a rapiței oferă oportunitatea de a combate aceste buruieni înainte de înființarea următoarei culturi de cereale, reducând presiunea exercitată de buruieni, protejând producțiile viitoare și susținând managementul integrat al buruienilor.

Propizamid este, de asemenea, utilizat pe scară largă în peste 50 de culturi horticole și de nișă, inclusiv în culturi de mare valoare, precum cicoarea și culturile pentru producerea de sămânță de graminee, unde puține erbicide alternative sunt disponibile. Utilizarea sa îi ajută pe fermieri să mențină sisteme de producție diversificate, gestionând în același timp eficient buruienile.

^{Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!}

Aproape 84 de miliarde de euro vor ajunge la scadență în 2027 - 2030. România trebuie să aleagă între o economie bazată pe consum și una bazată pe producție, procesare și investiții.

România intră într-o perioadă extrem de dificilă pentru finanțele publice. În următorii patru ani, statul trebuie să refinanțeze aproximativ 83,9 miliarde de euro numai din principalul datoriei publice ajunsă la scadență, fără a include deficitele viitoare, dobânzile și noile împrumuturi. Datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB: la sfârșitul trimestrului I din 2026.

• Viitorul Guvern trebuie să înceapă să construiască o economie care poate plăti datoriile, nu să mențină economia care creează permanent datorii.

• Impozitarea agresivă a mediului de afaceri a falimentat antreprenorii autohtoni, a exportat locurile de muncă în țările dezvoltate și a trimis în șomaj angajații a zeci de mii de firme care s-au închis anul acesta.

• Firmele românești luptă pentru supraviețuire, iar angajații statului fac presiuni pentru salarii mai mari.

• Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul.

• Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă în spate o întrebare: Ce produce?

Tabelul care ilustrează dimensiunea problemei

Valorile scadențelor reprezintă principalul datoriei menționat în profilul de rambursare și nu includ dobânzile, deficitele viitoare sau noile împrumuturi.

Schema de ajutor de stat de 5,313 miliarde lei este o alocare pentru întreaga perioadă de aplicare a programului, nu o cheltuială anuală. Ea vizează investiții în industria prelucrătoare și produse pentru care România are deficite comerciale importante.

În 2026, se estimează că statul va cheltui cu asistența socială 249,2 miliarde lei, adică 12,2% din PIB, în timp ce investițiile publice sunt proiectate la 160 miliarde lei.

Această comparație nu înseamnă că România nu trebuie să își protejeze populația vulnerabilă. Asistența socială este necesară și trebuie menținută pentru cei care au nevoie de ea.

Problema este alta: De ce nu construim o economie care să reducă nevoia de asistență socială?

Dacă banii publici sunt transformați în investiții productive, cu un grad mare de multiplicare, cum ar fi în fabrici, procesarea alimentară, energie, infrastructură, agricultură performantă, cercetare și educație profesională, economia ar genera: locuri de muncă → venituri → profituri → taxe → contribuții → exporturi → creștere economică.

În schimb, o economie dependentă de consum și transferuri sociale riscă să intre într-un mecanism falimentar pentru țară: împrumuturi → consum → importuri → deficit comercial → noi împrumuturi → dobânzi → taxe mai mari.

Prea târziu și la o scară încă mică, România a început să corecteze direcția

În 2026 există o schimbare de direcție: Guvernul a aprobat o schemă de 5,313 miliarde lei pentru investiții în industria prelucrătoare, destinată inclusiv sectoarelor în care România are importuri ridicate și înregistrează un deficit comercial mare. Investițiile eligibile pornesc de la 50 milioane lei.

În 2025, schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor au însemnat finanțări de 1,85 miliarde euro, care au atras investiții totale de peste 4,2 miliarde euro și peste 36.000 de locuri de muncă. Dar aceasta trebuie să devină o politică economică națională, nu o serie de programe izolate.

România a pierdut capacitatea de a transforma banii în capital productiv

Schematic, aceasta este problema structurală a României și viitorul Guvern are obligația de a schimba paradigma.

• Ani de zile am discutat și ne-am bazat pe o creștere economică susținută de consum și generatoare de deficite;

• Am distrus sau am lăsat să dispară capacități industriale;

• Am redus capacitatea de procesare;

• Am rupt legătura dintre școală și economia reală;

• Am exportat materii prime și am importat produse finite;

• Am încurajat consumul fără să construim suficientă capacitate internă de producție;

• Lipsa de produse realizate intern a fost acoperită prin importuri care au dus la creșterea datoriei externe.

Nu faptul că românii consumă, ci faptul că o parte prea mare din consum este alimentată de importuri, aceasta este problema economiei românești. Nu putem rezolva această problemă doar prin creșteri de taxe așa cum a făcut în ultimul an Guvernul Bolojan. Limitele acestei politice bazate doar pe taxare pentru reducerea deficitului bugetar le vedem astăzi cu toții. Sărăcirea populației și trimiterea în faliment a zeci de mii de firme  au dus la o scăderea economică fără precedent, chiar mai mare decât în perioada crizei economice asociate pandemiei de Covid.

Pentru a opri acest declin economic accentuat, România are nevoie de o schimbare fundamentală de politică economică care să se axeze pe câteva schimbări fundamentale:

• De la consum la investiții

• De la importuri la producție

• De la materie primă la procesare

• De la forță de muncă ieftină la productivitate

• De la ajutoare pentru supraviețuire la investiții care creează venituri

• De la împrumuturi pentru cheltuieli la capital pentru profit

România nu trebuie să reducă protecția socială pentru oamenii vulnerabili. România trebuie să reducă, prin dezvoltare economică, numărul oamenilor care ajung dependenți de protecție socială. Aceasta este diferența dintre asistență socială ca soluție temporară și politică economică de dezvoltare pe termen lung. Deocamdată nici un guvern din ultimii zece ani nu a fost interesat să dezvolte politici economice pe termen lung, ci a acționat doar electoral. Pentru aceasta a preferat să mențină o politică de protecție socială cu mult peste ce își permite statul român.

Statistica ne arată că în primul trimestru al anului 2026 din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Asta ne arată că pentru investiții în dezvoltarea țării nu mai rămâne aproape nimic. Iar dacă mai adăugăm că din acel aproape nimic, cam totul s-a dus pe investiții fără sens într-o perioadă de criză, avem dimensiunea dezastrului în care ne aflăm.

Astăzi, când asistăm la un mare scandal între politicieni, pe de o parte, și între o parte a politicienilor și sindicate pe tema noii Legi a salarizării, pe de altă parte, mediul privat este sufocat de taxe și impozite și multe firme închid porțile. Aceeași lideri sindicali de 35 de ani, unii dintre ei pensionari deja, fac presiuni pentru creșterea salariilor în sectorul public, ignorând că mediul privat nu poate finanța mai mult aparatul imens al statului.

Peste 1,20 milioane de angajați la stat luptă pentru salarii mai mari, în timp ce mediul privat luptă doar pentru supraviețuire. Liderii marilor confederații sindicale, care în general reprezintă doar interesele angajaților de la stat, își fac din nou numărul de luptători ai dreptății sociale, dar nu sunt interesați de ce se întâmplă în economia reală.

Statistica arată că 52.741 de firme au fost radiate în șapte luni ale anului, după ce în 2025 au fost închise 144.000 de firme. Aceste cifre ascund în spate zeci de mii de șomeri, dar pentru veșnicii lideri ai confederaților sindicale singurul lucru care contează este creșterea salariilor la stat.

Creșterile salariale din ultimii ani din sectorul de stat, cu mult peste media din sectorul privat, nu au avut la bază criterii de performanță. Astăzi liderii mișcării sindicale refuză să recunoască că angajații statului au dus-o în ultimii ani mult mai bine decât le-ar fi permis veniturile statului, iar această situație nu mai poate continua pentru că nu mai sunt bani, iar deficitul bugetar nu mai poate crește.

Lipsa de viziune economică a liderilor sindicali a fost demonstrată încă o dată zilele acestea de Bogdan Hossu, liderul CNS „Cartel Alfa”, care a cerut nici mai mult nici mai puțin creșterea impozitării mediului de afaceri pentru ca guvernul să aibă bani pentru creșterea salariilor în sectorul de stat prin noua lege a salarizării. Practic, sindicaliștii de la stat spun: „Cresteți taxele ca să ne dați nouă mai mult. Că mediul de afaceri se sufocă, nu ne interesează”.

Statul român are nevoie de reforma sectorului de stat. De la primării, la ministere și agenții, peste tot trebui operate reduceri de personal. Până acum, reforma sistemului de stat clamată de Ilie Bolojan a fost un simulacru. Două treimi dintre comunele din România nu îşi pot acoperi cheltuielile din propriile venituri şi au nevoie în fiecare an de bani suplimentari de la buget, 1.500 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori,  dar continuăm să plătim un aparat birocratic de 450.000 de persoane în administrația publică locală. Reducerea personalului din ministere și agențiile statului, promisă de premierul demis Ilie Bolojan a rămas neonorată.

Unde trebuie să investim

O strategie economică națională trebuie să pună în centrul său:

• industria prelucrătoare;

• procesarea produselor agricole și alimentare;

• energia și infrastructura energetică;

• irigațiile și infrastructura agricolă;

• industria de utilaje și echipamente;

• cercetarea și inovarea;

• digitalizarea producției și a instituțiilor statului;

• infrastructura de transport;

• învățământul profesional și tehnic;

• dezvoltarea lanțurilor de producție interne;

• substituirea importurilor acolo unde România are avantaje competitive;

• creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată.

Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă o întrebare în spate: Ce produce? Aceasta trebuie să fie noua regulă a politicii economice.

Dacă împrumutăm bani pentru consum, datoria rămâne și va crește cu dobanda. Dacă investim banii într-o capacitate productivă competitivă, aceasta poate genera producție, profit, locuri de muncă, exporturi și venituri bugetare.

De aceea, înaintea oricărei noi majorări de taxe trebuie să existe: studiu de impact + strategie de țară + analiză cost/beneficiu + obiective măsurabile.

Nu putem cere sacrificii suplimentare economiei fără să răspundem la întrebarea fundamentală: care este planul româniei pentru creșterea economică?

Reducerea deficitului este necesară, dar reducerea deficitului fără creștere economică poate însemna doar comprimarea economiei. În aceste condiții, România trebuie să urmărească simultan: deficit mai mic + producție mai mare + exporturi mai mari + procesare mai mare + productivitate mai mare + investiții mai mari.

România nu are nevoie de o nouă politică a sacrificiului, ci are nevoie de o politică a producției. Acest lucru se poate realiza pentru că:

• Avem resurse naturale.

• Avem teren agricol.

• Avem energie.

• Avem oameni.

• Avem poziție geografică.

• Avem acces la piața europeană.

• Avem antreprenori.

Ceea ce ne-a lipsit prea mult timp a fost continuitatea unei strategii economice naționale.

Mesajul pentru decidenții politici este simplu: Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul. Trebuie să împrumutăm, atunci când este necesar, pentru investiții care produc viitor.

Nu mai putem distruge capitalul productiv și apoi să ne mirăm că avem nevoie de taxe mai mari.

Nu mai putem exporta materia primă și importa produsul finit.

Nu mai putem avea o școală ruptă de economia reală și să pretindem că vom avea productivitate europeană.

Nu mai putem construi o economie bazată predominant pe consum și să așteptăm prosperitate durabilă.

România trebuie să facă trecerea decisivă:

• de la consum la producție;

• de la datorie la capital;

• de la importuri la procesare;

• de la asistență socială la locuri de muncă;

• de la supraviețuire la dezvoltare.

Decidenții români trebuie să conștientizeze că o țară nu devine bogată pentru că împrumută mai mult. Devine bogată pentru că produce mai mult, procesează mai mult, exportă mai mult și investește mai inteligent. Viitorul guvern trebuie să înceapă să construiască economia care poate plăti datoriile țării, nu economia care creează permanent noi datorii.

Autor: dr. ing. NICU VASILE, președinte Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe 10 septembrie 2026, la sediul Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (ICDVV) Valea Călugărească se va desfășura ediția cu numărul 11 a Concursului și expoziției de struguri de masă.

Evenimentul, organizat de ICDVV Valea Călugărească și Academia de Știinţe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” în colaborare cu Societatea Română a Horticultorilor, reprezintă o inițiativă a cercetării vitivinicole în scopul atragerii atenției asupra necesității reconstrucției sectorului de producere a strugurilor de masă. La concursul și expoziția de struguri de masă, soiurile și clonele create de unitățile de cercetare cu profil vitivinicol vor fi prezentate în comparație cu soiurile consacrate din sortimentul internațional.

Probele de struguri de masă vor fi analizate de către un juriu format din patru specialişti pe probleme de ameliorare a viţei-de-vie, pe grupe, în funcţie de epoca de maturare a soiurilor, cele mai bune soiuri fiind premiate.

Degustarea va avea un caracter secret şi se va desfăşura în sistem închis, fiecare probă fiind prezentată juriului sub un număr de ordine.

La eveniment vor participa producătorii particulari din județele Prahova, Buzău, Iași, Galați, Arad, Olt, Vâlcea, Constanța etc, consumatori de struguri de masă, unitățile de cercetare - dezvoltare din domeniul vitivinicol, reprezentanţi ai autorităților centrale şi locale, precum și alte institute și stațiuni de cercetare din România și Republica Moldova.

„Principalele argumente avute în vedere pentru acest demers se referă la scăderea drastică a suprafețelor ocupate cu struguri de masă la doar 6.000 ha în prezent, reducerea drastică a exportului și o creștere a importurilor de struguri de masă, valoarea nutrițională și sanogenǎ ridicată și calitățile gustative ale strugurilor din soiuri românești și, nu în ultimul rând, rentabilitatea acestei culturi”, transmite ICDVV Valea Călugărească.

Sortimentul actual pentru struguri de masă din soiuri și clone românești este diversificat, fiind format din 34 de soiuri pentru struguri de masă, patru soiuri apirene și 15 clone pentru struguri de masă, majoritatea acestora înscrise în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2026.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!