D`ale gurii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Atât „implicarea” și „prietenia” lui Vasile Iosif, directorul general FMC Agro Operațional, cu Lucian Buzdugan, administratorul Agricost, cât și apropierea fermierului de compania pe care Iosif o reprezenta la acel moment - DuPont - au reprezentat soluția salvatoare în momentul în care atacul de Helicoverpa armigera făcea ravagii în Bulgaria și genera pagube fermierilor prin apariția aflatoxinei, potrivit declarațiilor reprezentantului Agricost cu ocazia evenimentului de lansare a FMC Agro Operational la noi în țară.

În condițiile în care, în urmă cu câțiva ani, perspectivele de dăunare generate de atacul de Helicoverpa în fermele românești erau sumbre, actualul șef al FMC a reușit să-i obțină managerului Agricost cantitatea de Coragen necesară pentru combaterea insectei, în condițiile absenței sale totale din România.

„Cât privește această companie, FMC, eu am legătură cu Vasile Iosif și cu DuPont de la bun început. Am început cu Aectra, apoi cu DuPont, iar astăzi cu această nouă companie – FMC. Noi am fost chiar centru de excelență pentru DuPont. 50 la sută din portofoliul de produse al DuPont s-au mutat la FMC; sunt produsele pe care le-am testat, sunt produsele pe care le știm, le cunoaștem. Sigur, automat, suntem obligați să ne mutăm cu aceste produse în zona aceasta”, a afirmat Buzdugan pentru presa de specialitate cu ocazia evenimentului de lansare a FMC Agro Operational Romania SRL, subsidiara FMC Corporation USA în România (numărul cinci mondial în dezvoltarea și producția de inputuri pentru agricultură), eveniment care a avut loc joi, 8 februare 2018, la București. „În momentele grele ale noastre, compania DuPont și, în special, cel care conduce această companie (n.r. - directorul general FMC Agro Operațional, Vasile Iosif) au fost alături de noi și au și dat un exemplu: când Bulgaria a pierdut jumătate de milion de tone de porumb pentru că a fost infestat cu aflatoxină, noi am reușit ca acest dăunător – Helicoverpa armigera (n.r. - aflatoxina fiind rezultatul atacului său) – să nu ne producă același necaz datorită produsului Coragen din care, la vremea când eu am solicitat, nu era nici măcar un kilogram în țară. El (n.r. - Vasile Iosif) s-a zbătut și mi-a asigurat această substanță. Asta înseamnă implicare și prietenie”.

Într-o declarație publică, Buzdugan a precizat că apariția pe piață a FMC reprezintă „un fapt bun” pentru fermierii români, în condițiile în care este generată o competiție privind calitatea și portofoliul (unul cât mai complet).

„Toată lumea încearcă să rezolve problemele pe toată gama de produse, de la stimulatori de creștere până la insecticide, erbicide, fungicide ș.a.m.d. Este o competiție în calitate, și anume de a veni în piață cu formulele cele mai eficiente și cele mai productive. Această concurență va duce sigur și la un preț cât mai real, adică la limita de jos, și nu vor fi prețuri care ies din sfera posibilului pentru că «este unicul din piață», pentru că «are produsul cel mai bun» și toată lumea, luptându-se să aibă acest portofoliu complet și de calitate bună, ca să poată vinde, vor scădea prețurile în interesul fermierilor”, a conchis el.

Din portofoliul FMC fac parte produse consacrate, precum deja faimoasele erbicide Granstar Super pentru cereale păioase, Express pentru floarea-soarelui, precum și insecticide de ultimă generație, cum ar fi Coragen din gama Rynaxypyr, produs extrem de agreat de către cultivatori datorită profilului ecotoxicologic de excepție.

Pentru a continua să răspundă cerințelor clienților, FMC își propune să furnizeze mai multe opțiuni specializate, flexibile și sustenabile pentru producători în căutare de tehnologii inovatoare care să protejeze culturile și să sporească randamentele. FMC dezvoltă produse prietenoase cu mediul înconjurător - din ce în ce mai agresat în ultima perioadă - și livrează soluții de avangardă care permit clienților noștri să asigure prin produsele lor un nivel ridicat al calității vieții și sănătății populației.

Tot joi, au fost prezentate noile produse care vor fi introduse în piața românească, și anume erbicidele pentru cereale păioase Omnera și Battle Delta, erbicidul pentru porumb și floarea-soarelui Successor Tx, erbicidul pentru rapiță Nero și insecticidul de top Verimark.

În acest context, cu ocazia deschiderii, Vasile Iosif, directorul general FMC Agro Operațional, a afirmat că FMC România va fi în permanență aproape de clienții săi, cu tehnologii și produse, cu asistență de specialitate și, împreună cu aceștia, „vor participa la una dintre cele mai nobile misiuni, și anume, aceea de a produce hrana necesară, atât pentru prezentul, cât și pentru viitorul oricărei societăți”.

R&D în valoare de opt la sută din cifra de afaceri a FMC

Potrivit unui comunicat al companiei, FMC are în curs de dezvoltare 25 de substanțe active noi în domeniul produselor de protecția plantelor. Mai mult, pentru a duce la bun sfârșit planurile și proiectele de cercetare-dezvoltare, compania a decis să aloce anual 8% din cifra sa de afaceri.

În alocuțiunea sa, domnul Sebastia Pons, Portofolio Strategy & Strategic Marketing Director EMEA, a vorbit despre portofoliul de produse și despre proiectele de dezvoltare : „FMC Agricultural Solution face parte din primul eșalon al furnizorilor de tehnologie agricolă care, în acest moment, deține un portofoliu de produse extrem de larg și diversificat, o bună acoperire regională, un registru cuprinzător de noi proiecte, precum și un departament de cercetare și dezvoltare de nivel mondial”.

La rândul său, Piotr Gill, Business Director Central Europe CIS & Balkans, a prezentat poziționarea companiei la nivel regional și angajamentul acesteia, declarând: „FMC își propune prezența puternică și echilibrată în teritoriu, apropierea mult mai mare față de clienții noștri prin capabilități R&D de clasă mondială, facilități de producție și formulare de ultimă tehnologie și servicii de vânzări și marketing specializate, adaptate cerintelor consumatorilor și legislației în vigoare”.

FMC Corporation este o companie americană, fondată în 1883, având o poziție de lider la nivel mondial în dezvoltarea și furnizarea de tehnologii eficiente care înglobează produse pentru protecția și nutriția plantelor.

Având o dinamică de creștere fulminantă, în urma investițiilor și a achizițiilor făcute în ultima perioadă, FMC Corporation ajunge să ocupe locul cinci mondial în cadrul companiilor R&D în domeniul protecției și nutriției plantelor.

Ultimele date statistice consemnează în dreptul FMC Corporation o cifră de afaceri de 3,8 miliarde de dolari, listare pe bursă la o valoare de 13 miliarde de dolari, 5.400 de angajați, 23 de locatii R&D, respectiv 26 de facilități de producție, din care șase plasate în interiorul UE.

Evenimentul de lansare în România s-a bucurat de prezența a circa 250 de participanți, distribuitori naţionali şi regionali de inputuri pentru agricultură, fermieri reprezentativi, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, reprezentanți ai autorităților și mass-media, alături de reprezentanții locali și internaționali ai companiei.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat prin vot final marți, 6 februarie, cu 264 voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind combaterea buruienii Ambrosia artemisiifolia (PL-x 407/2017) - lege ordinară.

Actul normativ prevede că „proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, ai cursurilor de apă, ai lacurilor, ai sistemelor de irigații, ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii Ambrosia artemisiifolia pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane și extravilane”.

În acest sens, persoanele fizice și firmele vor trebui să desfășoare periodic lucrări de întreținere a terenurilor precum cosirea, smulgerea sau erbicidarea ambroziei. Dacă această obligație va fi neglijată, autoritățile vor da mai întâi o sancțiune sub formă de avertisment. Apoi, ignorarea avertismentului va putea duce la aplicarea unei amenzi între 750 și 5.000 de lei, în cazul cetățenilor, sau între 5.000 și 20.000 de lei, în cazul firmelor.

În expunerea de motive a propunerii de lege scrie că ambrozia, ce se găsește de obicei pe marginea drumurilor, pe ogoare sau pe terenurile lăsate în paragină, este o buruiană invazivă și că polenul acesteia provoacă alergii la oameni în perioada înfloririi ei (intervalul iulie-septembrie al anului).

„În perioada înfloririi plantei, conform datelor furnizate de la cabinete de alergologie, aproximativ 80% din cazurile care se adresează zilnic au patologie specifică determinată de polenul acestei plante. Simptomatologia este mai severă decât în cazul altor alergii și se manifestă prin lăcrimare, oboseală, obstrucția căilor respiratorii superioare, trezire nocturnă datorată obstrucției și posibilitatea evoluției spre astm bronșic (la 25% din cazuri). Această simptomatologie determină scăderea capacității de muncă și absenteism, persoanele bolnave necesitând concediu medical”, lămuresc inițiatorii.

Tot în expunerea de motive, este specificat că tratamentul aparte pentru această alergie costă, în medie, 4.400 de lei pe an, durata fiind de trei-cinci ani. În plus, tratamentul nu este decontat de stat și a dispărut de pe piața locală. Prin urmare, scăderea numărului de îmbolnăviri ar putea fi rezultatul unor ample intervenții naționale de limitare a răspândirii ambroziei.

Ca urmare a gradului mare de pericol determinat de răspândirea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), ȋn şedinţa din 24 octombrie 2017, Senatul României adopta inițial propunerea legislativă privind combaterea sa.

Ambrozia este o plantă cu origini nord-americane, a cărei prezență se face simțită în Europa ȋncă din anul 1860, aceasta fiind remarcată, ȋn primul rând, prin alergiile cunoscute de catre majoritatea locuitorilor sub denumirea de „febra fânului”.

Ȋn țara noastră, ambrozia este prezentă pe terenurile abandonate, pe marginea drumurilor, pe câmpurile însorite și calde sau pe malurile râurilor de câmpie, fiind o expresie clară a denumirii populare de „iarba pârloagelor”.

Strategia de control şi combatere a acestei buruieni trebuie să ȋnceapă de la cunoaşterea şi exploatarea unei slăbiciuni a plantei, şi anume ȋnmulţirea numai prin seminţe. Prin urmare, poate fi formulată foarte uşor o strategie de combatere mecanică (dezrădăcinarea manuală a plantei, sapă manuală sau mecanică), acțiuni ce permit ȋmpiedicarea plantei de-a produce seminţe, mai ales ȋn zonele nou-invadate.

Ȋn ariile ȋn care gradul de infestare cu ambrozie este foarte mare, singura metodă de combatere eficientă este erbicidarea cu produse specifice şi selective a culturilor ȋn care această buruiană este prezentă.

La cererea președintelui României, Klaus Werner Iohannis, plenul Camerei Deputaților reunit la data de 5 februarie 2018 a admis retrimiterea către comisiile de specialitate, în vederea reexaminării și pentru rapoarte suplimentare, a propunerii de lege pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti (PL-x 178/2017/13.11.2017) - lege ordinară, anunțau serviciile de comunicare ale Camerei Deputaților.

Președintele Iohannis își motiva decizia de retrimitere către comisiile de specialitate încă din 15 iunie 2017. În cererea de reexaminare cu numărul CA 582/15.06.2017, șeful statului motiva decizia retrimiterii către Parlament ca urmare a faptului că în PL-x 178/2017 „nu se prevede un termen pentru intrare a PL-x 178/2017 în vigoare”, că „ajutorul de stat, deşi notificat, nu a fost autorizat de către Comisia Europeană şi nici nu poate fi considerat a fi fost autorizat”, respectiv că „legea a fost adoptată cu ignorarea normelor europene în materie, ceea ce înseamnă că ea va produce efecte juridice anterior momentului primirii deciziei Comisiei Europene”.

Într-un raport comun asupra Legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti din 12 decembrie 2017, în conformitate cu prevederile art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice primeau spre dezbatere în fond cu Legea pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti, ca urmare a cererii de reexaminare formulată de preşedintele României.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis cererea de reexaminare şi a adoptat legea în ședința din 7 noiembrie 2017. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi-au desfăşurat lucrările în şedinţe separate.

Membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au examinat Legea în şedinţa din 28 noiembrie 2017, iar cei ai Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în ziua de 12 decembrie 2017.

La lucrările Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au fost prezenţi 23 de deputaţi din numărul total de 25 de membri, iar la lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi-au înregistrat prezenţa 24 de deputaţi, din totalul de 25 de membri.

La dezbaterile celor două comisii au participat, în calitate de invitaţi, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

În urma examinării cererii de reexaminare şi a opiniilor exprimate, deputații celor două comisii, au hotărât, cu majoritate de voturi, admiterea cererii de reexaminare a preşedintelui României şi adoptarea legii în forma prezentată de Senat.

S-a sfârșit un an, a început altul, ne uităm peste cel trecut și facem planuri pentru 2018. Cum era de așteptat, spre finalul lui 2017, pe la început de decembrie, ministrul Agriculturii și-a făcut bilanțul. Dacă statul paralel este unul imaginar, agricultura paralelă cu cea în care trudesc mai micii sau mai marii fermieri nu este doar un scenariu, ci o realitate.

Să vedem, pe scurt, cu ce se laudă Petre Daea. Înainte de orice, ministrul ridică în slăvi producțiile-record din sectorul vegetal, realizări care în proporție majoritară aparțin agricultorilor. Apoi, la „reușite” se încadrează subvențiile date la timp (teoria lui Albert Einstein, că timpul e relativ, nu e contrazisă în cazul plăților), programele „Tomata”, „Alege Oaia”, Antigrindină, Irigații. Realizări mărețe urmează și acum, în 2018: măsuri pentru porcine și taurine românești, programul „Bivolița”, programe pentru păsări, pentru zona montană, pentru depozite de legume-fructe, centre de preluare și prelucrare a producției agricole, școli de stână și programe pentru susținerea învățământului agricol. Se anunță un an plin.

Dacă ne uităm în urmă, ce vedem, de fapt? O agricultură haotică, în care fiecare face ce și cum vrea, fără să țină cont de piață, în care statul aruncă apă unde arde fără a gândi ce face mai departe, o agricultură în care marele fermier își vede de afacere, iar cei mici și mijlocii așteaptă câte o gură de oxigen de la stat.

A început 2018, și agricultura e tot lipsită de strategii. Sunt uitate tone de hârtii prăfuite prin sertarele autorităților statului pe care sunt rânduite strategii pe termen scurt, mediu și chiar lung. La fel cum sunt uitate și lăsate fără norme de aplicare legi care ne-ar putea scoate, cât de cât, din sărăcie. Benefică fermierului român și implicit economiei naționale este așa-zisa lege a supermarketurilor, care încă nu funcționează. Nici despre cele 51% produse românești pe rafturile marilor rețele de magazine nu mai sunt vești. Cum nu se mai știe nimic nici despre Legea Cooperației Agricole 566/2004 modificată prin Legea nr. 164, publicată în Monitorul Oficial în 22 iulie 2016 și care încă nu are norme de aplicare, în 2018!

„Eu am ochii în frunte, nu la ceafă, deci privesc în viitor, nu în trecut”, a declarat Petre Daea la ceas de bilanț. D-aia rămâne uitată legislația, că ministrul nu are ochi la ceafă să privească în urmă și a trecut ceva vreme din iulie 2016 până acum.

De ce am atins subiectul cooperației? Pentru că în bilanțul conducerii MADR nu a fost amintit, măcar la „nerealizate” sau „de realizat” în 2018, mai ales că Asociația Cooperativelor Agricole din România a tot trimis memorii la minister prin care cere aplicarea Legii cooperației așa cum a fost modificată în urmă cu un an și jumătate.

Necazul fermierului mic și a celui mijlociu, majoritar în agricultura autohtonă, e că nu are putere de negociere, nici în fața băncilor și nici în fața furnizorilor de input-uri. O soluție ar fi asocierea. Însă, ca să se asocieze, vrea să vadă beneficiile, să aibă măsuri legislative care să-l diferențieze de unul din afara unei forme de asociere. Ceea ce ar putea face Legea cooperativelor, dacă s-ar pune în practică din punct de vedere fiscal. Dar nu există norme metodologice…

Legea 164/2016 aduce beneficii importante din punct de vedere fiscal, scutiri de impozite atât pentru cooperativele agricole, cât și pentru membrii lor, cum ar fi: cooperativele agricole care procesează produsele agricole sunt scutite la plata impozitului pe profit în primii 5 ani de activitate; câteva tipuri de cooperative agricole care au ca obiect de activitate achiziții și vânzări, de procesare a produselor agricole, manufacturiere și de mică industrie în agricultură și de procesare primesc scutire de impozit pe profit când au o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane de euro, pentru primii 5 ani de activitate; membrii cooperativei, daca au statut de microîntreprindere, primesc scutire de la plata impozitului pe venit, respectiv persoanele fizice sau persoanele fizice autorizate sunt scutite la plata impozitului pe venit pentru producția valorificată către cooperativa agricolă. Alte înlesniri: scutirea la impozitul pe proprietate pentru bunurile imobile ale membrilor cooperatori folosite pentru realizarea unei producții ce va fi valorificată prin cooperativă; acordarea scutirii la impozitul pe venitul din arendă primit de persoanele fizice care sunt membri fondatori ai unei cooperative, aferent terenurilor pe care l-au dat în arendă la cooperativă.

Așadar, iată o lege bună, dar nefuncțională din cauza guvernanților.

Este știut că agricultorii noștri nu se înghesuie în cooperative ori în grupuri de producători, să-și pună la comun bunurile. Totuși, au început să înțeleagă că e din ce în ce mai greu să fii singur, au început să vadă avantajele asocierii, iar înlesnirile fiscale date celor care lucrează sub cupola cooperativei ar putea fi un impuls pentru funcționarea „ca în afară” a cooperației agricole.

Conform datelor MADR, există peste 500 de cooperative la noi, din care funcționale sunt până în 300.

Clasa de mijloc a agriculturii trebuie să fie unită, altfel, nu rezistă. Iar statul, după cum se vede, pune umărul la dispariția micilor fermieri.

Cu o producție de 13.856 kg/ha obținută de pe cele 10,4 ha însămânțate cu hibridul de porumb AQUAmax P9903, lot cu care, de altfel, Aedin Celzin, s-a și înscris în 2017 în concursul „Porumbul de Aur”, acesta a reușit să câștige trofeul cu același nume la categoria «Neirigat» și recunoaște că a avut parte de precipitații la momentul oportun, ploi care au susținut acest randament important.

Celzin a precizat pentru serviciul de comunicare al Pioneer că a respectat cu sfințenie tehnologia și că a semănat 62.000 de boabe germinabile la hectar... fix pe data de 1 aprilie 2017.

„Ca de obicei, am optat pentru arătură de toamnă, efectuată la sfârșit de octombrie, început de noiembrie, la adâncimea de 32 cm. În luna februarie am fertilizat cu TSP – 160 kg/ha, am pregătit terenul și am efectuat o trecere cu combinatorul. Pe 1 aprilie am semănat, 62.000 boabe germinabile/ha, și am aplicat 160 kg/ha complex triplu 16. După o săptămână, am aplicat primul erbicid, iar al doilea a fost aplicat în luna mai. La începutul lunii iunie am prășit și am aplicat 100 kg/ha uree substanță brută. Pot spune că pe tot parcursul procesului de vegetație, cultura a beneficiat de precipitații, aproximativ 400 ml, în lunile mai și iunie, iar cultura s-a dezvoltat foarte bine. Am recoltat în octombrie, am fost foarte mulțumit de hibridul P9903 și, bineînțeles, de producția obținută”, a declarat fermierul-campion Aedin Celzin.

În momentul de față, 95 la sută din suprafața cultivată cu porumb în țara noastră nu beneficiază de irigații. Din acest motiv, fermierii trebuie să aleagă cei mai buni hibrizi, astfel încât să aibă performanțe notabile și, implicit, producții care să îi mulțumească.

„Unul dintre hibrizii pe care noi îl recomandăm este AQUAmax P9903 – FAO 360, cel mai vândut hibrid semitimpuriu Pioneer din Europa. Prezintă o adaptabilitate deosebită în condiții de arșiță și secetă, are sistemul radicular foarte bine dezvoltat, cu un randament foarte bun al absorbției apei și elementelor nutritive. Oferă producții de excepție în zonele semiaride și semiumede din vestul și sud-estul țării”, spun cei de la Pioneer.

Aedin Celzin este unul dintre fermierii campioni ai companiei. Lucrează aproximativ 3.000 ha în județul Constanța, iar porumbul este a doua cultură ca importanță în ferma sa.

Summit Agro România a deschis sezonul 2018 împreună cu partenerii din toată țara, la Sibiu, și a lansat cu această ocazie produsul Shigeki – un fertilizant foliar cu proprietăți speciale – antistres și biostimulare, anunță compania prin intermediul unui comunicat.

Testările de până acum au arătat rezultate foarte bune atât la culturi de câmp, cât și la culturi horticole. Acest produs este primul din gama Seipro („sei” vine de la seicho, care în japoneaza înseamnă creștere și „pro” – un produs pentru profesioniști).

Gama Seipro conține biostimulatori de top, pe bază de alge și aminoacizi, dar și produse pentru protecția plantelor bio: un insecticid și un fungicid care sunt estimate să fie lansate de Summit Agro în România în 2019.

„Summit Agro România înaintează în secolul XXI, secolul tehnologiei, iar prin prisma experienței și tehnologiei japoneze își clădește în prezent un viitor mai bun pe baza pasiunii pentru a învăța. Anul acesta, cei 21 de ani împliniți simbolizează avansarea în maturitate și în experiență - consolidăm ce am construit până acum, inovăm și rafinăm continuu strategia pe termen mediu și lung.

Ținta noastră este să ne dezvoltăm pe baza provocărilor din trecut și îmbunătățim constant organizația pentru viitor. Anual prezentăm noutăți în produse și servicii, iar promisiunea noastră este ca la această vârstă, cât și mai departe, să continuăm să întărim relațiile cu partenerii noștri, pentru ca împreună să ajungem la excelență”, a declarat Alexandru Precup, președintele Summit Agro România.

Pentru lansarea Shigeki a fost prezent la eveniment și Ivan Tapia, Business Development Manager Biocontrol și Biostimulanti al Sumi Agro Europe.

Conform spuselor sale, produsele Seipro nu țintesc doar agricultura organică, ci în special agricultura tradițională.

„Shigeki este primul produs lansat în România din noua noastră gamă - Seipro. Aceasta este o ofertă tehnologică de ultimă generație de produse pentru protecția plantelor bio și biostimulatori, dezvoltată pe întreg cuprinsul Europei de către Sumi Agro încă de anul trecut. Produsele Seipro nu țintesc doar agricultura organică, ci în special agricultura tradițională, pentru a-i ajuta pe fermieri în Managementul Integrat al Produselor de Protecția Plantelor să reducă nivelul reziduurilor și să-și crească profitul.”

Summit Agro România s-a înfiinţat în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România de compania Summit Agro, amintim: insecticidele - Mospilan si Inazuma, fungicidele - Cyflamid 5 EW, Topsin, Yamato, erbicidele - Nisshin, Targa Super şi fertilizanţii - Fertigofol Ultra, Sulfomax și BrasiPro. Totodată, menționăm Trika Expert, un produs UNIC pe piața insecticidelor cu aplicare la sol, prin faptul că încorporează în aceeași granulă substanța activă - Lambda-Cihalotrin (4g/kg), dar și îngrășământ organomineral cu efect starter (fosfor 35% și azot 7%), oferind astfel protecție și energie radiculară.

Sumitomo Corporation are o istorie care datează din 1630, este prezentă în 116 ţări, cu peste 700 de sucursale, și are un număr de aproximativ 74.000 de angajaţi. Corporaţia desfăşoară activităţi în diferite industrii: industria de metale, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.

În magazinele Kaufland România, „prețul cărnii a rămas stabil și nu s-au înregistrat oscilații”, anunță vocile autorizate ale retailerului, la cererea redacției noastre, ca răspuns la comunicatul Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) potrivit căruia majorarea preţurilor la carnea de porc, înregistrată în această perioadă la raft, ar fi speculativă şi nu ar fi cauzată de vreo majorare a tarifului produsului la poarta fermei.

Mai mult, se precizează în răspunsul transmis redacției noastre, în perioada aceasta există reduceri de preț la carne, din dorința de a stimula achiziția în luna ce urmează sărbătorilor de iarnă.

„Reamintim că facem toate eforturile de a susține producătorii locali prin diferite inițiative și suntem în același timp printre puținii retaileri care oferă la raft peste 50% de produse din România. În noiembrie 2017 am lansat, împreună cu Cooperativa Agricolă «Țara Mea», primul program național pentru carne de porc 100% românească, care crește prezența cărnii autohtone la raft, încurajează achiziția de la fermierii români și sprijină dezvoltarea acestora. De asemenea, în perioada 03-04.02.2018, susținem Caravana Campaniei naţionale de informare şi promovare «Alege Oaia», care se desfășoară în parcarea noului magazin Kaufland din Buzău, situat pe Bulevardul Unirii nr. 1”, se precizează în documentul transmis publicației noastre.

Reamintim că miercuri, 31 ianuarie 2018, Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) anunța printr-un comunicat că majorarea preţurilor la carnea de porc, înregistrată în această perioadă la raft, ar fi speculativă şi nu ar fi cauzată de vreo majorare a tarifului la poarta fermei.

„Este inadmisibil ca, în luna ianuarie 2018, preţul să fie mai mare faţă de luna decembrie 2017, lună în care de regulă cererea se dublează! Acest lucru ne îngrijorează ca asociaţie şi solicităm sprijinul autorităţilor competente pentru a verifica aceste informaţii apărute în presă, privind explozia preţurilor de la raft. Creşterea de preţ nu se datorează unei creşteri din partea fermierilor, ci este o creştere speculativă pe care membrii ACEBOP nu o înţeleg, deoarece în această perioadă consumul de carne este scăzut”, atrăgea atenţia Mary Pană, preşedintele ACEBOP.

În acest context, reprezentanţii crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România solicită marilor lanţuri de magazine să revizuiască preţurile de la raft pentru a creşte atât consumul, cât şi preţul oferit producătorilor.

Conform sursei citate, în ultimele 30 de zile, preţul oferit fermierilor de marile lanţuri de magazine (care deţin monopolul cu 60% din segmentul de vânzare produse alimentare al României) a devenit derizoriu.

ACEBOP atenţionează asupra faptului că, la momentul actual, producătorii au ajuns să vândă carnea de pasăre la 4-5 lei/ kg, în timp ce la raft cumpărătorul plăteşte aproape dublu. În plus, preţul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut sub 5 lei/kilogram, notează reprezentanţii fermierilor.

„În ultimii cinci ani, Syngenta și-a reîntinerit portofoliul hibrizilor de porumb. Ca urmare a acestui demers, la ora actuală, 80 la sută din produsele care vor fi lansate prin politica comercială în sezonul 2018 sunt reprezentate de hibrizi nou-lansați în ultimii trei-patru ani. Sunt foarte mulți hibrizi pe grupa timpurie”, a declarat Ionuț Nae, manager cultură de porumb, Syngenta România, joi, 25 ianuarie 2018, în cadrul evenimentului de lansare a Artesian, noua generație de hibrizi de porumb ai companiei.

În viziunea reprezentantului companiei, din perspectivă agronomică, este foarte important ca producătorii agricoli români să-și propună o eșalonare a producției prin opțiunea oferită de un hibrid cu recoltare timpurie.

„Recomandat este să se meargă în ciclurile de producție cu minimum doi hibrizi din două grupe de maturitate diferite”, a adăugat Nae.

„Asigură-ți profitul prin producții stabile și timpurii, cu recoltare la STAS” - SY Chorintos

Primul produs din gama Artesian, prezentat de Ionuț Nae în cadrul galei, a fost SY Chorintos, un hibrid timpuriu cu un spor de producție important prin posibilitatea recoltării precoce. Ca particularități, angajatul companiei a enumerat adaptabilitatea la condiții diferite de climă și tehnologie, înflorirea timpurie cu pierdere rapidă a apei din bob, arhitectura modernă a plantei cu toleranță sporită la bolile tulpinii și știuletelui, toleranța la cădere, perioada de vegetaţie de 110 - 120 zile, respectiv talie înaltă. Ca densități (boabe germinabile/ ha), în cazul culturilor neirigate, compania recomandă 60.000 - 67.000, iar în cazul celor irigate - 70.000 - 80.000.

Cu ajutorul acestui nou produs Syngenta, a menționat Nae, fermierii care au optat pentru el vor fi primii care vor intra la recoltat din multitudinea de opțiuni ale portofoliului adoptat în tehnologie în sezonul 2018.

„SY Chorintos este un hibrid precoce cu recoltare timpurie și care are o capacitate foarte bună de producție, atât în condiții intensive, cât și condiții precare de cultură”, a contiuat Ionuț Nae. „Ca exemple de producții obținute în condițiile de tehnologie din fermă, în anul 2017, în cazul SY Chorintos, am obținut niveluri care variază între 8,6 și 15,3 tone la hectar”.

„Pentru producții de top, în condiții vitrege de climă și tehnologie” - SY Orpheus

Cea de-a doua opțiune a gamei Artesian, disponibilă pentru fermierii români în 2018, este SY Orpheus, hibrid mai avansat din perspectiva grupei de maturitate, a mărturisit Nae auditoriului. Potrivit spuselor specialistului companiei, acesta se află la granița dintre hibrizii timpurii și semitimpurii, de grupă FAO 340.

În cazul SY Orpheus, vorbim de un produs adaptat la condiții diferite de climă și tehnologie, cu o arhitectură modernă a plantei, având printre cele mai bune toleranțe la bolile tulpinii și știuletelui (incidență scăzută a atacului de Ostrinia nubilalis), pretabil pentru semănat timpuriu cu vigoare bună la răsărire, cu o rădăcină puternic dezvoltată, cu toleranță sporită la secetă și arșiță, o perioadă de vegetaţie variind între 120 și 130 de zile, cât și o talie înaltă.

Ca densități (boabe germinabile/ ha), în cazul culturilor neirigate, compania recomandă 60.000 - 67.000, iar în cazul celor irigate - 70.000 - 80.000.

Ionuț Nae a explicat celor prezenți la eveniment că SY Orpheus are cel mai dezvoltat sistem radicular din tot portofoliul companiei, ceea ce înseamnă că are acel plus de toleranță la secetă și arșiță.

Mai mult, din punct de vedere al adaptabilității, hibridul SY Orpheus poate fi semănat atât în condiții intensive, cât și în condiții moderate de tehnologie sau de incidență de secetă și arșiță. Totodată, el poate fi semănat devreme, cu o vigoare la răsărire și o incidență scăzută a atacului de Ostrinia Nubilalis și de Helicoverpa Armigera.

În ceea ce privește acest produs, din perspectiva elementelor de productivitate, Ionuț Nae a vorbit despre o medie a numărului de rânduri pe știulete de 16-18, iar din perspectiva rezultatelor de producție obținute, au fost obținute cantități de aproape 15 tone, cu umidități de 13 la sută. Nu în ultimul rând, el consideră că o producție de 7-8 tone, în condiții de secetă și arșiță, ar trebui să fie nu neapărat satisfăcătoare, ci relativ mulțumitoare (minimum 8 tone, maximum 15,3 tone/ha).

Artesian, noua generație de hibrizi de porumb Syngenta, adaptați pentru utilizarea eficientă a resurselor de apă în condiții diferite de climă și tehnologie

Conform declarațiilor de principii, obiectivele noilor hibrizi de porumb Artesian sunt atât utilizarea eficientă a resurselor de apă, cât și obținerea de producții constante, inclusiv în anii cu incidență de secetă și arșiță, adaptabilitatea la condiții diferite de climă și tehnologie, respectiv atingerea potențialului de producție în condiții optime.

Sintetizând, principalele caracteristici ale hibrizilor Artesian sunt un sistem radicular bine dezvoltat ce permite explorarea în profunzime a resurselor de apă și a nutrienților, o vigoare bună la răsărire și dezvoltare rapidă în vegetație, o toleranță la cădere și frângere, menținerea plantelor verzi până la maturitate, toleranță la bolile tulpinii și știuletelui, îmbunătățirea procesului de polenizare și pierderea rapidă a apei din bob.

Nu în ultimul rând, benefiiciile utilizării hibrizilor Artesian sunt stabilitate în producții, indiferent de condițiile climatice, adaptabilitate la toate zonele de cultură din România, spor de producție în condiții optime de climă și tehnologie, recoltare devreme, fără costuri de uscare, ce ajută la obținerea unui preț de vânzare cât mai avantajos, precum și plante sănătoase cu incidență scăzută de Fusarium spp. (atac redus de Ostrinia Nubilalis).

„Estimările arată că până în 2050, planeta va avea nouă miliarde de locuitori. Viitorul resurselor de hrană depinde de viitorul agriculturii”. Acesta este mesajul transmis de Bayer cu ocazia primului Media Fair, eveniment organizat chiar la sediul companiei din București. Cinci subiecte de actualitate pentru specialiști și consumatori au fost explicate de experți din cadrul Bayer, într-un format interactiv.

Toți cei prezenți, reprezentanți ai presei agricole, am fost invitați la un fel de târg cu standuri, în fapt, ateliere de lucru, cinci la număr. Aveam să constat la fața locului că toate cele cinci standuri erau aranjate special, în cerc, în așa fel încât echipe de câte patru jurnaliști să treacă, prin rotație, pe rând, prin toate subiectele propuse de specialiștii companiei.

Că această întâlnire era altceva față de formatele obișnuite de media lunch, însăși Ruxandra Pirojoc, Head of Communications România și Bulgaria al Bayer, a ținut să precizeze de la început: „Este un format nou, destinat dialogului și transparenței între compania Bayer și presă. Transparență și dialog nu sunt doar niște cuvinte aruncate”.

Fiecare echipă a avut la dispoziție 15 minute pentru a obține informațiile necesare de la specialiștii de la standuri și astfel a fost dat startul evenimentului Bayer „Media Fair”.

Utilizarea durabilă a produselor de protecția plantelor

Primul atelier la care am participat a fost cel cu informații despre utilizarea durabilă a produselor de protecția plantelor (PPP), amfitrioană fiind Maria Niculiu, specialist omologări. Fără prea multe prezentări, domnia sa a început prin a ne explica faptul că această industrie de protecția plantelor este una dintre cele mai reglementate din domeniul industriilor chimice. „Există foarte multe regulamente. Costurile privind omologarea produselor au crescut în ultimii zece ani până la, spre exemplu, un nivel de 200%, atunci când vorbim despre investiția necesară omologării unui produs de protecția plantelor. Totodată, vorbim de o creștere de 118%, dacă ne referim la siguranța mediului”, a specificat Maria Niculiu.

Când s-a discutat despre interzicerea aplicărilor aviochimice de produse pentru protecția plantelor, inevitabil am întrebat de ce aplicările aeriene sunt interzise în România. „Se interzic din cauză că pulverizările aeriene determină așa-numitul fenomen de drift. Adică, nori masivi de produse care nu ajung pe cultura cărora le este destinată, ci ajung pe culturi învecinate sau pe păsări și alte animale care suferă din acest motiv. Cu excepția a cinci produse care sunt acceptate, restul aplicărilor aeriene sunt interzise. Noi avem două produse cu aplicabilitate aeriană: Zantara 216 EC și Nominee 400 SC”, a specificat Maria Niculiu.

Discuția a fost apoi mutată pe gradul de utilizare a echipamentelor de protecție de către fermieri, atunci când manevrează PPP-uri. Am aflat la acest atelier din Media Fair-ul Bayer că mai bine de 60% din totalul fermierilor intervievați de companie spun că folosesc echipament de protecție în manevrarea produselor de protecția plantelor (măcar de bază, adică minimum mănuși). Specialistul Bayer în omologări a recunoscut că numărul celor care se protejează este în creștere, dar și că fermierii găsesc mereu soluții de protecție, să le spunem, mai neortodoxe, cum ar fi măștile de gaze de tip militar.

În cadrul acestui atelier, am aflat informații despre soluțiile profesionale Bayer de protecție a operatorilor care lucrează constant cu produse de protecția plantelor. „Riscul este reprezentat de toxicitatea multiplicată de expunere. Dacă noi nu putem modifica toxicitatea unui produs, putem influența expunerea la el. Protecția feței, a corpului și a picioarelor sunt cele mai importante”, a atras atenția Maria Niculiu.

Deflectorul, o inițiativă a companiei Bayer în colaborare cu Syngenta, este un echipament care redirecționează particulele de praf și pesticid antrenate de vânt de la mașina de însămânțat pneumatică de porumb și floarea-soarelui, către sol. Prin abraziune și antrenarea pneumatică, oricât de mult s-ar încerca lăcuirea seminței tratate, apare praful prin abrazare. Deflectorul îl redirecționează către sol, acolo unde este necesară substanța activă. Costul unui astfel de dispozitiv este în jur de 360 de euro. „Avem 50 de echipamente Deflector deja în România, distribuite fermierilor sau distribuitorilor”, a menționat specialistul Bayer. De asemenea, Maria Niculiu a prezentat sistemul de degradare a influenților fitosanitari, denumit sugestiv Phytobac. Sistemul este format dintr-un recipient impermeabil la mediul exterior, cu versiunea mai scumpă din beton și cea mai ieftină compusă din ambalaje din plastic destinate industriei alimentare și care sunt rezistente și la produse chimice, la care se adaugă diverse materiale filtrante (paie, pământ) și zone de evaporare. „Avem în jur de 20 de echipamente Phytobac deja instalate la ferme. Costul este de aproximativ 560 de euro”, a adăugat Maria Niculiu. Ea a continuat să vorbească despre „Easy Flow M”, un echipament de transfer închis de ultimă generație (și care se va implementa în 2018 și în România), unul care duce la diminuarea până la zero a riscului operatorului în manevrarea pesticidelor. „În afară de mănuși, când este ridicat bidonul și apoi vărsat în echipamentul de stropit pentru prepararea soluției, nu mai este nevoie de protecție. Echipamentul are un sistem etanș prin care o piesă se atașează de gura bidonului, se întoarce recipientul, acesta are un sistem închis de tăiere a sigiliului și un sistem închis de clătire. Totul se scurge prin sucțiune în vasul de preamestec al echipamentului”, a arătat specialistul Bayer în omologări.

Viitorul agriculturii este despre cunoștințe, despre calitatea deciziilor

În cadrul celui de-al doilea atelier - „Viitorul Agriculturii”, directorul Bayer România și șeful diviziei Crop Science pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, Pascal Cassecuelle, a explicat că motivul „întâlnirii altfel” cu presa de specialitate este și acela de a disemina viziunea Bayer cu privire la agricultura modernă și sustenabilă.

Pascal Cassecuelle este de părere că agricultura modernă și sustenabilă nu înseamnă mai multă tehnologie – mașini, utilaje și implemente mai mari și mai complexe, ferme de dimensiuni extinse, utilizarea unei palete mai mari de pesticide –, ci trecerea de la paradigma creșterii cantității de tehnologie utilizată la cea de majorare a nivelului de cunoaștere. „Credem că fermierii de succes din viitor vor fi aceia care dețin competențele necesare, astfel încât să integreze tehnologia corespunzătoare, în timp util, pe suprafețele care au nevoie de aceasta. Viziunea noastră este bazată pe trei piloni: semințe, protecția plantelor (incluzând aici și produsele biologice), precum și digitalizarea, a afirmat Pascal Cassecuelle. Cred că viitorul nu înseamnă mai multe, ci, poate, mai puține pesticide. Am putea recomanda fermierilor să utilizeze o combinație diferită de semințe și varietăți, dar credem că trebuie să dezvoltăm mai multe servicii. Viitorul agriculturii este despre cunoștințe, despre calitatea deciziilor.”

Șeful Bayer România a ținut să menționeze că a venit în România în urmă cu un an, timp în care s-a întâlnit cu „fermieri incredibili”, cu viziune și deschidere la nou. „Chiar dacă aceștia sunt puțini la număr, întotdeauna este nevoie de o minoritate profetică. Agricultura acestei țări are nevoie de lideri care să accepte să se implice mai mult în actul managerial comun, să fie modele, să educe, să-i inspire și pe alții. Este nevoie de asociații profesionale mult mai puternice”, a punctat Pascal Cassecuelle.

Siguranță alimentară

Directorul de dezvoltare și omologare, Ion Mutafa, coordonatorul atelierului Siguranță Alimentară, ne-a întâmpinat cu un test rapid. Într-o cutie similară celei pentru stocarea pălăriilor, reprezentantul Bayer a plasat trei produse – un recipient închis cu un pesticid, un produs pentru combaterea țânțarilor utilizat în orice gospodărie și o pungă cu cafea. Am fost întrebați, ca la o demonstrație a unui magician, care produs credem noi că este mai periculos. Răspunsurile au fost care mai de care. Explicația a venit din partea lui Ion Mutafa: „Dacă produsele de protecția plantelor sunt utilizate în conformitate cu reglementările de pe etichetă, număr de tratamente, intervalul de la ultimul tratament la recoltare, fructele și legumele pentru care ele sunt destinate conțin mai puține substanțe carcinogene decât o ceașcă de cafea. Limitele Maxime de Reziduuri (LMR) sunt acele urme măsurabile care rămân în fructe și legume sau pe ele. Aceste reziduuri sunt strict reglementate. Ca exemplu, repelentul pentru combaterea țânțarilor poate fi uneori mult mai periculos dacă recipientul în care este plasat este compromis; să citim cu toții eticheta”.

Merită insistat asupra unei informații importante pentru fermieri și în legătură cu posibila sistare a utilizării cloronicotinilelor. „Din păcate, pe termen lung cred că nu le mai vedem (n.r. cloronicotinilele). Cred că CE (n.r. - Comisia Europeană) le va interzice și în culturile de cereale sau în celelalte culturi. Comisia s-a îndreptat acum și spre cerealele de toamnă și a luat în discuție interzicerea cloronicotinilelor și la acestea”, a spus directorul de dezvoltare și omologare de la Bayer România.

Agricultura digitală, deschizătoare de drumuri

Penultimul atelier la care am participat a fost cel de Agricultură Digitală, coordonat de Sorin Dărăban, director de marketing. Potrivit spuselor sale, în viitorul apropiat va conta foarte mult calitatea informației deținute, prin deciziile care urmează să fie luate de fermier. „Cu cât informația aceasta va fi de o acuratețe mai mare, cu atât deciziile luate vor fi mai bune, a explicat reprezentantul Bayer. În continuare, fermierul va lua deciziile. Mulți spun că agricultura digitală mută decizia de la fermier la calculator. Nu. Calculatorul analizează și oferă variante de lucru și decizionale. Ca urmare, cunoscând solele și situația la fața locului, fermierul va lua cea mai bună decizie pentru suprafețele în cauză. Secretul este viziunea integrată. Pe viitor, producătorii agricoli nu vor mai gândi punctiform, oarecum îngust, în sensul real al cuvântului, nu în sensul negativ. Trebuie gândit totul în sistem integrat: rotații, hibrizi, protecție a solului, resurse de apă, lucrări agricole. Nu se mai poate gândi îngust.”

L-am întrebat pe Sorin Dărăban care sunt soluțiile ca producătorii agricoli din țara noastră să fie din ce în ce mai competitivi pe piața din regiune și nu numai. Răspunsul a venit imediat: „Aplicația mobilă”. „Poate că, la această oră, aplicația mobilă nu este un reprezentant al agriculturii digitale stricto senso, dar este deschizătoare de drumuri. Aplicația Bayer Agro Sollution este deschizătoare de drumuri către agricultura digitală în Bayer. La un târg de agricultură de la sfârșitul anului trecut, s-a lansat o aplicație care se numește Weed Scout. Această aplicație va face și mai ușoară identificarea ierburilor dăunătoare. Cu ajutorul telefonului, se realizează o fotografie a buruienii respective, programul accesează baza de date și se oferă operatorului o soluție cu un anumit grad de acuratețe. Bayer va lansa aplicația mobilă astfel încât să fie funcțională și credibilă de la bun început, dar ea va gândi ca și un principiu Waze. Mai exact, pe măsură ce fermierii vor introduce mai multe poze, nu numai că-și vor construi un profil de fermă: acuratețea programului va tinde către sută la sută. În România, cel mai devreme la sfârșitul anului acestuia, începutul anului viitor, programul va fi disponibil. Programul este creația Bayer și în prezent se află în testare”, a precizat directorul de marketing, adăugând că pe măsură ce furnizorii de astfel de servicii vor fi suficient de abili să prezinte beneficiile acestora într-un mod accesibil, fermierii se vor muta către ele atât organic, cât și forțați de concurență. „Nu va fi loc de reticență, va trebui să accelerăm rata de adopție și de implementare astfel încât să rămânem competitivi pe piața liberă. Probabil, aceste servicii vor fi structurate în funcție de ce vor oferi, iar cele de bază vor fi gratuite. Vor fi incluse, probabil, într-o ofertă, într-un program de fidelizare, vom vedea cum se va construi. Serviciile complexe vor fi, categoric, contra cost. Am auzit prețuri variind de la câțiva euro la hectar, undeva 3-5 euro/ha, până undeva la 10-20 euro/ha, în funcție de cât de sus, ca tehnicitate, merge serviciul respectiv”, a afirmat Sorin Dărăban.

Oficialul Bayer a mai arătat că agricultura digitală va veni la pachet cu servicii localizate, iar sistemul se va construi organic. În viziunea sa, acesta va fi unul ascendent și se va construi o etapă peste cealaltă. Totodată, el consideră că toți jucătorii din industria de protecția plantelor vor dezvolta soluții in-house, dar vor apărea și parteneriate.

Sorin Dărăban îndeamnă fermierii români să țină foarte aproape de aplicația mobilă Bayer Agro Sollution, care este deja lansată, urmând să apară în perioada imediat următoare prognoza și avertizarea, ca module separate. „Vom implementa acel serviciu de identificare a buruienilor – Weed Scout, vom veni cu asigurări agricole la capitolul servicii, cu parteneri agreați și specializați”, a conchis directorul de marketing.

Semințele certificate asigură succesul

Ultimul atelier la care am participat a fost cel de ameliorare a semințelor. Marius Stanciu, reprezentantul Departamentului semințe și culturi de câmp al Bayer, a povestit despre îmbunătățirea caracteristicilor plantelor, astfel încât acestea să satisfacă nevoile omului. El ne-a vorbit despre viața seminței de la ameliorare la comercializare, un drum anevoios de 8-12 ani. A mai vorbit despre introgresia caracterelor (n.r. - pătrunderea genelor unei specii în zestrea genetică a altei specii prin hibridare interspecifică), care se întinde pe relativ aceeași perioadă, precum și despre testarea produselor rezultate și decizia de lansare.

Ulterior ameliorării, spune Marius Stanciu, intră în acțiune conceptul de agronomic services, în fapt partea de dezvoltare, mai exact testarea soiurilor în câmp, astfel încât să se vadă că, într-adevăr, dau rezultatele așteptate. Nu în ultimul rând, am aflat despre multiplicarea semințelor, care durează și ea doi-trei ani, lansarea pe piață, precum și despre durata de viață a unui soi, a unui hibrid, care este de patru ani, în medie. „Se face un efort substanțial pentru o perioadă lungă, astfel încât să avem varietăți pe placul fermierilor și al consumatorilor, timp de patru ani, în medie. Sunt și varietăți care stau pe piață mai mult, altele, mai puțin, ca urmare a apariției unor soiuri îmbunătățite. În tot acest timp, producătorul se gândește la market acceptance, la aspecte legale etc. Ameliorarea tradițională durează între 8 și 10 ani, începe cu un plan, cu o misiune, și anume cu așa-zisa «viziune a amelioratorului». Astăzi, ca exemplu, el trebuie să gândească ceea ce va trebui creat, dar care iese în piață peste 12 ani. După stabilirea planului, au loc încrucișarea, crearea de linii cosangvinizate, testarea, lansarea ș.a.m.d. În ultima parte a ameliorării, avem așa-numitele nurseries, cinci locuri în România unde facem sute de hibrizi, dar avem și în Bulgaria. Testăm în România tot ceea ce iese din breeding. Este singura soluție ca să avem succes în piață”, a explicat specialistul de la Bayer.

L-am întrebat pe reprezentantul Departamentului semințe și culturi de câmp ce noutăți a pregătit compania Bayer în acest an pentru fermierii români. „În fiecare an, venim cu hibrizi noi. În 2018, pentru România, vorbim de intrarea pe piață a brandului InVigor. Anul acesta, fermierii vor avea acces la hibridul de rapiță InVigor 1022, lansat anul trecut, iar anul viitor vor putea beneficia de performanțele hibridului InVigor 1165”.

Agricultura modernă, la răscruce de drumuri

Atât la începutul Media Fair, cât și la final, Pascal Cassecuelle, director Bayer România și șef al diviziei Crop Science pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, a ținut să ne împărtășească viziunea companiei asupra agriculturii moderne, durabile. „Intenția noastră este să împărtășim viziunea noastră asupra agriculturii moderne, durabile, o viziune bazată pe știință și tehnologie și, în același timp, o viziune care pune accentul pe agricultura durabilă și pe producția alimentară. Înțelegem că, într-o societate în care încrederea în noile companii și instituții este scăzută, este nevoie de o mai mare transparență și de un dialog mai intens. Bayer a făcut deja primul pas în acest sens, prin lansarea inițiativei de transparență – Transparency Initiative”.

Anul 2017 a fost unul dinamic și pozitiv pentru Bayer în România, în condițiile în care vânzările companiei pe plan local s-au apropiat de 200 de milioane de euro, iar echipa de la noi din țară s-a extins la aproape 230 de persoane. „Succesul companiei se bazează pe inovație, iar clienții noștri beneficiază în fiecare zi de cele 4,4 miliarde de euro pe care compania le investește anual în cercetare și dezvoltare”, a concluzionat Pascal Cassecuelle.

De reținut rămâne faptul că agricultura modernă se află la răscruce de drumuri. Societatea și autoritățile așteaptă de la agricultori să se confrunte cu provocarea formidabilă a creșterii producției de alimente cu 50% în următorii 30 de ani. Însă, în același timp, cele două entități pun sub semnul întrebării practicile producătorilor agricoli și unele dintre tehnologiile de care au nevoie pentru a îndeplini această ambiție. Personal, consider că este nevoie și în perioada următoare de astfel de interacțiuni cu marile companii, astfel încât retransmiterea informațiilor primite să fie eficientă, iar beneficiarii ei, la curent cu tot ceea ce este nou în sector.

În perioda 2011-2017, aproape 21 de hectare de teren aflate în incinta poligonului militar Cincu au fost declarate a fi deținute și utilizate de Biserica Ortodoxă Română – Parohia Cincu, prin inculpatul Butum Florin Adrian (B.F.A.), preot paroh al parohiei Cincu, județul Brașov, la fel și 52 de ovine (în campania 2013), 53 de ovine (în campania 2014), 107 ovine (în campania 2015), respectiv 105 ovine (în campania din 2016), astfel încât să obțină sprijin financiar de la APIA – Centrele Locale Voila sau Făgăraș, se precizează în buletinul de presă 22/VIII/3 din 9 ianuarie 2018.

Foto credit: http://catholicphilly.com

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că în perioada 2011-2017, inculpatul Butum Florin Adrian, preot paroh al parohiei Cincu, județul Brașov, a pretins că parohia sa deține și utilizează o suprafața de teren de 11,51 ha care se afla, în realitate, în incinta poligonului militar Cincu. În plus, în perioada 2013-2017, alături de această suprafață, inculpatul a adăugat și suprafața de teren de 9,33 ha, situată în același poligon militar, cu privire la care a declarat că o deține și utilizează.

De asemenea, B.F.A. a pretins că el ar deține și oi cu care s-a obligat să pășuneze suprafețele de teren respective. Pentru ambele suprafețe și pentru pretinsa activitate de pășunat, în perioada de referință, inculpații Butum Florin Adrian și Parohia Cincu au obținut, în mod nelegal, sprijin financiar de la APIA – Centrele Locale Voila sau Făgăraș, în valoare de 126.267 lei.

Cum însă minciuna are picioare scurte, ca urmare a anchetei procurorilor a reieșit că suprafața de 20,84 ha de pajiști permanente (formată din suprafețele de 11,51 ha și 9,33 ha) nu a fost deținută legal de Biserica Ortodoxă Română – Parohia Cincu, iar această aparență a fost creată cu ajutorul inculpatului Mamaligă Ioan din cadrul Primăriei Cincu, persoana responsabilă cu întocmirea adeverințelor necesare pentru APIA.

În conținutul cererii depusă la APIA – Centrul Local Voila în data de 18 martie 2011, în calitate de reprezentant legal al parohiei Cincu, inculpatul Butum Florin Adrian a declarat în mod mincinos că parohia sa folosește suprafața de teren de 11,51 ha – cu destinația de pășuni naturale, situată în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov, fiind atașată în susținere o adeverință emisă de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții. Astfel, deși nu îndeplinea condițiile legale, nefiind utilizator legal al suprafețelor de teren, Parohia Cincu a obținut pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 18.641 lei.

De această dată, în perioada 2013-2017, inculpatul B.F.A. a depus la APIA – Centrele Locale Voila și Făgăraș, în calitate de reprezentant legal al Parohiei Cincu, cinci cereri unice de plată pentru suprafață (două în numele parohiei și trei în nume propriu), în cuprinsul cărora a declarat, în mod necorespunzător adevărului, că Parohia Cincu utilizează suprafața de teren de 20,84 ha, formată din două parcele cu destinația de pajiști permanente, situate în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov, fiind atașate în acest sens două adeverințe emise de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții (campaniile 2013-2014), anunță DNA prin buletinul de presă.

De asemenea, B.F.A. a precizat că deține 52 de ovine (în campania 2013), respectiv 53 de ovine (în campania 2014), cu care s-a obligat să pășuneze suprafețele de teren cu destinația de pajiști permanente, atașând în acest sens alte două adeverințe, emise de un medic veterinar pe baza declarațiilor nereale ale inculpatului Tișcă Gheorghe.

Nu în ultimul rând, acesta a specificat că utilizează suprafața de teren de 20,84 ha, situată în incinta poligonului militar Cincu, jud. Brașov (campaniile 2015, 2017, 2016), atașând în acest sens trei adeverințe emise de Primăria Cincu cu implicarea frauduloasă a inculpatului Mamaligă Ioan, inspector de cadastru și urbanism în cadrul acestei instituții, respectiv că deține 107 ovine (în campania 2015), respectiv 105 ovine (în campania din 2016) pentru care a solicitat finanțare sub formă de ajutor național tranzitoriu, atașând în acest sens trei adeverințe emise de un medic veterinar pe baza celor declarate nereal de inculpatul Tișcă Gheorghe.

„Astfel, deși nici el și nici parohia Cincu nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru a obține finanțare din fonduri europene, în sensul că nu erau utilizatori legali ai suprafețelor de teren, iar Butum Florin Adrian nu era deținător legal de ovine, au obținut pe nedrept fonduri europene în valoare totală de 107.626,4 lei”, spun procurorii DNA.

În vederea recuperării prejudiciului produs în cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii atât asupra unor sume de bani și bunuri mobile aparținând inculpatului Butum Florin-Adrian, până la concurența sumei de 106.546,4 lei, precum și sumelor existente în conturile bancare aparținând inculpatei Biserica Ortodoxă Română - Parohia Cincu, până la concurența sumei de 78.053,90 lei, precum și asupra unor terenuri.

Măsuri asiguratorii au fost instituite și asupra unor sume de bani și bunuri mobile aparținând inculpatului Mamaligă Ioan, până la concurența sumei de 106.546,4 lei, respectiv asupra bunurilor mobile și imobile și sumelor din conturile bancare aparținând suspectului Tișcă Gheorghe, până la concurența sumei de 129.126,25 lei.

Ca urmare, procurorii de la Direcția Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților BUTUM FLORIN-ADRIAN, preot paroh al parohiei Cincu, județul Brașov, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene dintre care una în formă continuată (5 acte materiale) și PAROHIA CINCU din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, ca persoană juridică, pentru săvârșirea a două infracțiuni: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale).

De asemenea, procurorii DNA Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților MAMALIGĂ IOAN, inspector de cadastru și urbanism din cadrul Primăriei Cincu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, dintre care una în formă continuată (5 acte materiale), respectiv TIȘCĂ GHEORGHE, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (4 acte materiale).

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista