D`ale gurii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

La ora actuală, toată documentația care trebuia reactualizată și refăcută pentru toate cele 40 de amenajări aferente etapei I esteîn curs de licitație, potrivit spuselor lui Valentin Apostol, consilierul ministrului Agriculturii, care a adăugat că primele lucrări ar putea să înceapă efectiv la data de 15 august, iar cel de-al doilea pachet de lucrări, la 30 octombrie.

În cadrul seminarului „Reabilitarea sistemului de irigații și oportunități de afaceri în România și Republica Moldova”, care a avut loc joi, 19 mai 2017, la București, Apostol a invitat firmele de proiectare din Israel și SUA, alături de cele din România, să participe la campania de proiectare și reabilitare a documentației.

„Participarea lor la această fază de proiectare și de refacere a documentației ar fi foarte importantă pentru derularea în ritm mai accelerat a acestei etape”, a precizat oficialul ministerului de resort.

Conform spuselor sale, în prezent, în actuala formă de dezvoltare a sistemului de irigații, sunt funcționale 850.000 ha, fără a fi luată în discuție reabilitarea.

„Până la ora actuală, contractele sunt pentru circa 400.000 ha. Eu sper că anul acesta se va apropia valoarea contractată până aproape de cele 800.000 ha”, a adăugat Apostol.

Cu ocazia evenimentului organizat de Ambasada Israelului în România, laolaltă cu cea a SUA și Ministerul Economiei și Industriilor, Valentin Apostol a mărturisit că autoritățile de la București sunt în discuții cu Uniunea Europeană în vederea extinderii suprafețelor care vor fi reabilitate pe fonduri europene la circa 1,8 milioane ha.

„Încercăm să începem aceste discuții cu Uniunea Europeană după data de 15 august 2017 și sperăm că odată cu extinderea suprafețelor, și solicitarea beneficiarilor pentru echipamentul de irigat pe care dumneavoastră îl puneți la dispoziție va fi din ce în ce mai mare”, s-a adresat Apostol celor prezenți la eveniment.

Viorel Nica„Dumneavoastră trebuie să contactați consultanții”, le-a transmis Viorel Nica producătorilor de instalații performante de irigat

Invitat la eveniment în calitate de președinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (LUAI), fermierul Viorel Nica, el însuși deținător a nu mai puțin de 12 echipamente performante destinate udării, le-a transmis importatorilor de instalații de irigat din SUA și Israel să ia legătura direct cu firmele de consultanță către care se îndreaptă potențialii beneficiari de fonduri FEADR.

Astfel, spune el, bazându-se pe cele mai noi informații din domeniu, consultanții pot recomanda producătorilor agricoli cele mai performante echipamente de irigații, cu consum minim de energie electrică.

„Pentru furnizorii de echipamente pentru irigații: dumneavoastră trebuie să contactați consultanții, pentru că fermierul și OUAI-ul merg la consultant pentru a accesa un proiect, consultantul să știe și să aibă aceste prospecte pe care dumneavoastră ni le înmânați astăzi nouă, ca fermierul sau conducerea executivă a OUAI-urilor să-și aleagă echipamentul cel mai bun și cel mai performant. Eu dețin în unitate 12 echipamente foarte performante tip pivoți și vă spun sincer că producția de porumb față de neirigat crește cu 10 tone pe hectar, producția de grâu cu peste trei tone la hectar, producția de rapiță peste două tone și sunt într-o zonă foarte secetoasă, în sud-estul României, în Bărăganul ialomițean. Dacă reușim să introducem în OUAI-urile noastre, în curțile fermierilor, pe terenurile fermierilor aceste echipamente de pompare și repompare a apelor cu un consum foarte mic de energie și cu un volum mare de apă, ne vom putea mândri cu acea plusvaloare”, a conchis Nica.

Cu ocazia lansării de către Guvernul României a programului de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii, în valoare de un miliard de euro, Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Ambasada Statului Israel au participat, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, la un seminar privind „Reabilitarea sistemului de irigaţii şi oportunităţi de afaceri în domeniul agricol din România”. Acest proiect reprezintă o recunoaştere a faptului că o infrastructură de irigaţii reabilitată va îmbunătăţi vieţile a milioane de români care lucrează în sectorul agricol din România.

Seminarul a informat companii de irigaţii americane şi israeliene despre oportunităţile de afaceri din România prin proiectele de reabilitare a infrastructurii principale și secundare de irigaţii. În cadrul acestui program, Guvernul României a alocat un miliard de euro pentru bugetul pe 2017-2020 al Ministerului Agriculturii pentru reabilitarea de stații de pompare de bază, stații de repompare, conducte de refulare, canale de aducțiune, canale de distribuție și construcții hidrotehnice pentru o suprafaţă de circa două milioane de hectare.

Mai mult, companiile au avut oportunitatea de a afla despre diferite proiecte şi posibilităţi de cooperare direct de la reprezentanţii Ministerului Agriculturii. La seminar, companii din Statele Unite şi Israel au prezentat tehnologie de ultimă oră care ar putea ajuta autorităţile române în eforturile de reabilitare a acestui important sector.

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), federație cu reprezentativitate la nivel național a producătorilor agricoli din țară, organizează, marți, 23 mai 2017, Conferința Națională a Agricultorilor, cu tema, de data aceasta, „Agricultura României după zece ani de la aderarea în UE!”. Evenimentul anual a devenit un etalon pentru agricultură și pentru stabilirea politicilor care vizează acest sector, se precizează într-un comunicat de presă primit la redacție.

În cadrul aceluiași document, șeful LAPAR, Laurențiu Baciu, lansează apel către toți actorii implicați în sectorul agroalimentar românesc să identifice împreună acele soluții care să așeze agricultura românească pe locul binemeritat în Europa.

„La zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și în contextul discuțiilor vizavi de noua Politică Agricolă Comună, am decis că este timpul unui bilanț, iar pentru realizarea acestuia este necesară prezența tuturor actorilor implicați, fermierilor, autorităților statului român, reprezentanți ai Uniunii Europene și să reflectam asupra lucrurilor pozitive resimțite odată cu aderarea la UE, dar mai ales să identificăm acele soluții care să așeze agricultura românească pe locul binemeritat în Europa. Am transmis invitația de a participa la eveniment atât Președintelui României - domnului Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu, domnului comisar european - Phil Hogan, dar și celor mai importante oficialități ale statului român. La nivel european contăm pe prezența membrilor reprezentativi ai ELO (European Landowners Organization – n.r).

Îmi doresc ca toți invitații să răspundă pozitiv, deoarece subiectele discutate în cadrul conferinței sunt extrem de importante pentru viitorul agriculturii românești”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Conform comunicatului, în cadrul conferinței sunt așteptați să participe circa 1.000 de fermieri din toate zonele țării, membrii reprezentativi ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, membri ai Comisiilor pentru Agricultură din Parlament, membri ai Guvernului, ministrul Agriculturii, Petre Daea, alți miniștri cu implicații în sectorul agricol, personalități oficiale ale statului român, reprezentanți ai Corpului Diplomatic, reprezentanți ai organizațiilor profesionale și științifice din domeniul agricol, reprezentanți ai direcțiilor agricole județene, reprezentanți ai companiilor care distribuie inputuri pentru agricultură, reprezentanți ai instituțiilor bancare și societăților de asigurare și reasigurare, cât și reprezentanți ai mass-media.

Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul Conferinței Naționale a Agricultorilor vor viza problemele pe care fermierii le întâmpină în relația cu autoritățile statului, problemele legate de fiscalizare, impozitarea subvențiilor, direcții strategice care trebuie implementate de autorități pentru dezvoltarea agriculturii românești, viziunea fermierilor români privind noua Politică Agricolă Comună.

Evenimentul anual organizat de LAPAR va avea loc în aceeași locație consacrată, respectiv Centrul de Conferințe Auditorium Pallady din București. Conferința este programată să se desfășoare între orele 11.00 și 15.00.

Povestea francezului care a preluat un fost supermarket al unui mare lanț internațional, pe care l-a transformat într-un nou centru alimentar, în care fermierii autohtoni comercializează în prezent peste 40 de soiuri de tomate, producție proprie, va fi spusă la RALF 2017, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.

Denis Digel este unul dintre fermierii invitați în programul Forumului Internațional de Agricultură RALF 2017, care va avea loc în această toamnă la București.

Pentru inițiativa sa, larg mediatizată în presa franceză și internațională, Denis Digel a primit recent Ordinul Meritul Agricol, distincție importantă a statului francez pentru agricultură.

„Împreună cu alți 35 de fermieri, Denis Digel a preluat un fost supermarket al unui mare lanț internațional, pe care l-a transformat într-un nou centru alimentar, în care fermierii autohtoni comercializează în prezent peste 40 de soiuri de tomate, producție proprie.

Reușita lui Denis Digel, care a depășit obstacolele impuse de piață și de marile rețele de distribuție, poate fi un exemplu și pentru alți fermieri europeni. Povestea lui și a celor 35 de fermieri francezi, pe 9 noiembrie, la Forumul Internațional de Agricultură RALF 2017”, se mai precizează în comunicat.

RALF – Romanian Agriculture Leadership Forum reunește anual marii fermieri din România, într-o amplă întâlnire dedicată bunelor practici și exemplelor de succes din agricultura românească și internațională.

 

Înscrieri fermieri și companii din agricultură: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.</a></p>"</p>"

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea (de altfel, unul dintre favoriții șefului PSD, Liviu Dragnea), a promis, vineri, 12 mai 2017, că va da publicității, în mod regulat, buletinele de analiză pentru fiecare producător din programul „Susținere tomate, 2017”.

Daea confirmă că toate probele prelevate de la producătorii de tomate și care au fost analizate în laboratoare, „de către specialiști, de către chimiști”, au dat un rezultat cum că toate „sunt curate”!

„Înțeleg foarte bine lupta pe piață. Înțeleg, de asemenea, disputa în piață, date fiind interesele, dar nu înțeleg niciodată deformarea realității, motiv pentru care o să vă transmit de fiecare dată, în fiecare săptămână, începând de luni, buletinele de analiză pentru fiecare producător, în așa fel încât presa să fie în cunoștință de cauză, iar populația să fie sigură că folosește tomate românești, curate și bune la gust”, a mărturisit șeful MADR. „La fiecare producător de tomate, în momentul în care a început primul recoltat se prezintă la producția respectivă, care înseamnă zeci de tone, se iau probe și se analizează. (...) Toți producătorii de legume din România, astăzi, când scot din solar tomatele respective, până ajung la piață, vor avea prelevate probe, vor fi analizate și acestora li se va da buletin pe care eu vi-l voi prezenta”.

Ministrul de resort a mai spus că, până la data de 12 mai a.c., pe piață au ajuns 216 tone de tomate provenite prin programul de susținere a producției în spații protejate.

În cadrul programului guvernamental, s-au înscris până în prezent 6.816 de beneficiari, iar la acest moment, pe piață, se vând roșii românești în 12 județe.

„Este un program guvernamental pe care l-ați prezentat în Parlament, pe care îl avem susținut cu sume bugetare în bugetul ministerului și care se concretizează la această dată în 6.816 beneficiari. Dintre aceștia, 4.200 au plantat, înțelegând prima recoltă, în această perioadă de extrasezon. Din totalul de 4.200, la 2.066 de beneficiari tomatele sunt în plin rod, iar pe piață au ieșit 106 beneficiari. Deși am avut un an mai dificil, cu un prag termic mai scăzut, totuși, cum spuneam, și eu dau date exacte și cifre care să confirme realitatea, într-un an cu temperaturi scăzute am reușit să avem un avans de recoltă cu 11 zile”, a declarat, joi, Petre Daea, în deschiderea ședinței de Guvern.

Atât Petre Daea, cât și șeful PSD, Liviu Dragnea, au gustat vineri din tomatele beneficiarului Mitică Bițoi, din Izbiceni, Olt. Cei prezenți la vizita în teren la sistemul de irigații din cadrul amenajării hidrotehnice Pietroiu – Ștefan cel Mare au putut gusta roșiile românești, alături de oficialități.

Începând cu anul 2018, se vor redeschide discuțiile cu privire la viabilitatea și eventuala continuare a lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, până atunci însă, a afirmat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, obiectivele majore sunt reabilitarea sistemului de irigații existent până la 1,98 milioane hectare, laolaltă cu livrarea gratuită a apei pe canalele magistrale.

Abia după îndeplinirea primului obiectiv din programul de guvernare PSD pe zona de irigații -  reabilitarea celor aproape două milioane de hectare din terenul agricol al României - discuția va continua, chiar dacă unele voci spun că sistemul Siret-Bărăgan ar fi „greu funcționabil”.

„Din punctul meu de vedere, noi avem două obiective majore: primul (...) este ca ceea ce avem acum să fie reabilitat și două milioane de hectare din terenul agricol al României să fie irigat, pentru a crește producția agricolă cu 30 - 50 la sută, ceea ce va însemna mai mulți bani pentru fermieri și un pas important pentru echilibrarea balanței. Al doilea obiectiv reprezintă extinderea sistemului de irigații.

Eu i-am cerut ministrului Agriculturii, atunci când lucram la programul de guvernare, și ulterior după ce s-a format guvernul, ca în acest an (n.r. - 2017) să nu se concentreze pe nimic altceva decât pe a duce la capăt toate procedurile pentru a atinge primul obiectiv. Anul viitor, împreună cu specialiștii, împreună cu finanțiștii, putem discuta despre extinderea sistemului de irigații.

Siret-Bărăgan este un sistem de irigații care poate fi foarte bun, dar de ce i-am spus ministrului să nu se concentreze anul acesta, pentru că sunt două abordări în ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan: unii spun că este profitabil și că este util, în timp ce alții spun că este greu funcționabil. Atunci, ca să nu stăm în acest an în aceste dispute, ne concentrăm pe ceea ce avem, să ducem la capăt, acest program de investiții, iar anul viitor discutăm despre el”, a afirmat Liviu Dragnea vineri, 12 mai 2017, la startul campaniei de irigat pentru anul 2017.

Același lider PSD a afirmat că obiectivele din programul de guvernare pe zona de irigații au un cost inițial de circa 90 de milioane de lei, prevăzut deja în bugetul ANIF. Conform calculelor pesediștilor, cele 800.000 ha care urmează să fie irigate în 2017 generează următoarele costuri: 140,6 lei mia de metri cubi de apă (adică 0,1406 lei metrul cub), la 800 mc de apă la hectar, duc la un cost de 89.984.000 lei (800.000X800X0,01406).

Până vineri, 12 mai 2017, MADR a contorizat cereri pentru livrarea de apă aferente unui total de 400.000 ha.

„Partea de irigații pentru noi a fost și rămâne strategică. Avem două obiective majore în acest domeniu, și anume reabilitarea sistemului de irigații până la 1,98 milioane hectare (...). Al doilea obiectiv strategic era să aducem apa pe canalele principale, gratuit, (...) până la SPP. Este un cost financiar de 90 de milioane de lei, care este prevăzut în bugetul ANIF, iar udătorii își iau de la stația sub presiune apa și nu au decât costurile obișnuite. (...) Sunt economii foarte mari – pe de-o parte costurile sunt mult mai mici pentru cei care vor să irige. Apa fiind gratuită, acum majoritatea udătorilor a început să scrie cereri pentru a iriga 400.000 de hectare. Oamenii încep să înțeleagă că sunt foarte multe avantaje. Crește foarte mult producția, la unele soiuri se dublează, iar la altele crește cu 50 la sută.

Ceea ce am vorbit cu ministrul Agriculturii, până să venim aici, se referă la suprafețele care nu sunt în aria de răspândire a acestor SPP-uri (n.r. - stații de punere sub presiune). Aceste stații au fost preluate de asociațiile de udători care au avut acces la programul european pe agricultură, și-au făcut instalațiile secundare pe teren, și-au luat instalații de irigat, dar sunt și suprafețe care au acces la aceste canale de irigații și ai căror proprietari nu sunt grupați în asociațiile de udători. Și aici sunt două căi prin care oamenii pot începe să aibă acces la aceste canale: pot folosi direct motopompe sau orice altă instalație pentru că, acum, apa fiind gratuită, nu mai au niciun fel de problemă și își pot duce exact pe suprafața lor de teren instalațiile de irigat. Pe de altă parte, în momentul în care încep să se organizeze în asociații de udători, iar, acolo unde se organizează, MADR și ANIF le vor realiza asemenea stații de punere sub presiune”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a adăugat că încă sunt fermieri care nu cred că apa pe canalul magistral este gratuită, dar cei care au crezut au făcut deja cereri și așteaptă să ajungă apa la ei pe canal.

„Este pentru prima dată în istoria României când apa pe canalul magistral se aduce gratuit”, a continuat el.

Cu ocazia vizitei, Dragnea chiar l-a lăudat pe șeful MADR, căruia în ultima perioadă i-a trasat o serie de sarcini importante, demne de munca lui Sisif.

„Sunt vreo șase-șapte miniștri în Guvern care îmi plac foarte mult, dar este unul care îmi este foarte drag și este ministrul Agriculturii (n.r. - Petre Daea). Am venit să văd cum se implementează programul de guvernare în domeniul Agriculturii”, a conchis Liviu Dragnea.

Costurile fermierilor cu irigatul scad cu peste 60-70 la sută, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale

Într-o discuție dinaintea sosirii delegației, șeful ANIF, Florin Barbu, o persoană destul de emotivă, ținând cont de faptul că la sosirea lui Dragnea i-a tremurat vizibil vocea în fața camerelor și a șefului Camerei Deputaților, a afirmat că totalul cheltuielilor fermierilor cu irigatul scad cu mai bine de 60-70 de procente, în condițiile gratuității apei pe canalele magistrale.

El a vorbit și de modificarea și completarea Legii 138/2014, republicată, pentru modificarea și completarea OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru completarea Art. 10 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

În prezent, aceasta a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional în data de 9 mai 2017, sub denumirea de Plx 173/2017, urmând să fie trimisă la promulgare.

Acest nou act normativ consfințește, pentru prima dată, oferirea de apă gratis fermierilor, la SPP-uri.

„Marți, în Camera Deputaților, for decizional, s-a aprobat legea prin care toți fermierii și alți fermieri care pot beneficia după aducțiunea principală de irigații, vor avea apă gratis la stațiile de punere sub presiune”, a afirmat Barbu.

El a adăugat că investiția din Călărași și Ialomița a totalizat șase milioane de lei, inclusiv TVA. Lungimea CA1 este de 4.450 de metri liniari, lucrările principale fiind de impermeabilizare și de refacere a capacității de transport. Potrivit directorului ANIF, în urma lucrărilor de modernizare pierderile sunt de doar aproximativ 15 la sută față de canalul CA2, care are pierderi de 60-70 la sută.

Prioritățile ANIF nu se opresc însă aici. Florin Barbu a mai vorbit de alte 40 de amenajări care vor fi reabilitate în perioada următoare.

„În momentul de față, sunt 40 de amenajări care sunt promovate de mine și de ANIF. Nouă dintre acestea vor intra în execuție în luna august, iar la celelalte 31 se vor termina studiile de proiectare. În 2018, vor intra pe C+M (construcții-montaj) și au termen de finalizare patru ani.

Împreună cu ISPIF, am realizat viabilitatea economică a amenajărilor de îmbunătățiri funciare din România, am ajuns la 1,8 milioane de hectare, amenajări care sunt cuprinse și în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații”, a continuat Barbu.

De asemenea, în opinia sa, cele 90 de milioane de lei alocate anului 2017 nu ar trebui să fie considerate ajutor de stat, întrucât acestea sunt decontate pentru cheltuielile aferente infrastructurii principale de irigații, atât costurile cu reparațiile, cât și costurile cu apa, reprezentând obligativitatea noastră. Celelalte costuri le revin organizațiilor de udători, pentru culturile înființate pe amenajările secundare de irigații.

Nu în ultimul rând, oficialul ANIF a vorbit și de investițiile cu bani europeni în infrastructura secundară de irigații, singura eligibilă, de altfel, pentru a primi bani FEADR.

„În PNDR 2007-2013, au fost aplicate 138 de proiecte, cu o finanțare de 138 de milioane de euro (un milion de euro pe fiecare proiect), pe Măsura 4.3 din PNDR 2014-2020 au fost depuse 43 de proiecte finanțate, cu o valoare de 42,9 milioane de euro. Sunt la dispoziția organizațiilor de udători, pentru perioada 2017-2018, 385 de milioane de euro pentru refacerea capacității la infrastructura secundară de irigații”, a mai spus directorul ANIF.

În ceea ce privește sistemul Siret-Bărăgan, Barbu a fost foarte precaut și a declarat doar pentru Revista Fermierului că acesta ar deservi 400.000 ha, dar înainte trebuie constituită toată infrastructura secundară.

AFIR a publicat Ghidul consultativ pentru investiții în infrastructura de irigații

Tot vineri, 12 mai 2017, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta pentru infrastructura de irigații finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului se aplică pentru teritoriul național și pentru zona ITI – Delta Dunării, au precizat cei de la AFIR în comunicatul de presă.

„Lansăm acum în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții în infrastructura de irigații din nevoia de a primi din partea beneficiarilor un feedback real în ceea ce privește modul de implementare a acestei submăsuri. Suntem conștienți de rolul principal al Agenției, acela de a crea instrumente eficiente, din punctul de vedere al celor care implementează proiectele de investiții și care să răspundă în mod real nevoilor beneficiarilor”, a precizat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Sprijinul public pentru investițiile finanțate prin această submăsură este 100% nerambursabil și nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare (SPA – Stații de pompare a apei, SRP – Stații de repompare).

„Infrastructura de irigații reprezintă un sector vital pentru agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural, care are nevoie de investiții durabile și de o finanțare consistentă. Nu putem discuta despre o agricultură cu adevărat performantă fără a susține cu măsuri concrete dezvoltarea sistemului de irigații. Sprijinul financiar acordat prin submăsura 4.3 irigații va avea un efect pozitiv prin promovarea tehnologiilor noi, economisirea apei în agricultură, scăderea costurilor determinate de consumul apei și creșterea suprafețelor irigate”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu.

Ghidul solicitantului în versiune consultativă este publicat pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – la secțiunea Dezbatere publică. Toți cei interesați pot transmite observații și propuneri de modificare a Ghidului solicitantului pentru sM 4.3 – componenta Infrastructură de irigații pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în termen de 10 zile de la data publicării pe site-ul AFIR (respectiv, 11 mai 2017).

Vizita de vineri a avut loc la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, iar delegația oficială condusă de Liviu Dragnea, însoțit de Petre Daea, ministrul de resort, a trecut în revistă nodul hidrotehnic NH I/II și canalul de aducţiune.

De asemenea, s-a mers la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Legea 150 nu va fi abrogată, pentru că nu este cazul, le-a transmis Petre Daea retailerilor și procesatorilor din sectorul agroalimentar care se declară nemulțumiți de turnura pe care această lege a luat-o în ultima perioadă, însă Liviu Dragnea, șeful său pe linie de partid și de Guvern, spune că orice lege care aduce lucruri bune în țară poate fi modificată.

Anunțurile au fost făcute vineri, 12 mai 2017, ocazie cu care ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a și dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Afirmațiile au fost făcute după conferința de presă de la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

„Nu abrogăm Legea 150 pentru că nu este cazul. Modificări am făcut la ea și le-am făcut împreună cu cei care sunt interesați (apropo de retaileri, de producători), într-un interes deosebit pentru fermierii români și pentru produsul românesc. Facem toate reglajele posibile din punct de vedere juridic, în așa fel încât fermierul român să se regăsească în piață, pentru că este o piață unică, trebuie să aibă acces liber la această piață, fără constrângeri, în așa fel încât el să-și poată valorifica producția pe care și-o obține și pe care o realizează cu greutăți mari, cu efort uman, cu cheltuieli deosebite”, a afirmat Daea.

La rândul său, Dragnea a afirmat că acest act normativ care a stârnit controverse și care este catalogat de procesatorii din panificație ca fiind „mai prost decât Legea 321” poate fi modificat, cu scandalurile de rigoare, atâta vreme cât „aduce lucruri bune” în țară.

„Avem de gând să modificăm orice lege care poate aduce un plus și lucruri bune în România, cu scandalul de rigoare. Ar fi bine să fim conștienți că noi încercăm să răsturnăm un sistem osificat. Pe fiecare domeniu s-au făcut tot felul de clici, găști, rețele, unele poate chiar rețele mafiote, și mă refer la rețelele de importuri, care au pus frână și au descurajat fermierii români, cu câteva excepții, să mai lucreze în domeniu. În domeniul producției de cereale, în special, oamenii s-au mai ridicat, dar în zootehnie, în industria alimentară, în legumicultură, în pomicultură, acolo este dezastru și este o provocare foarte mare”, a precizat șeful PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016, care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de social media @Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, articol modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017. Acţiunea a avut loc vineri, 12 mai 2017, la Amenajarea de irigaţii Pietroiu-Ştefan cel Mare, iar delegația oficială condusă de Liviu Dragnea a vizitat nodul hidrotehnic NH I/II și canalul de aducţiune. De asemenea, s-a mers la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.

Nu mai puțin de 330 de avertismente şi 356 de amenzi contravenţionale, însumând 1.045.200 de lei, au fost aplicate de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) celor 515 agenți economici la care s-au constatat abateri (dintr-un total de 853 de operatori), ca urmare a unei acțiuni de control privind conformitatea, modul de etichetare, comercializare, prezentare şi publicitate în cazul laptelui de consum şi al produselor lactate, se arată într-un comunicat al autorității de control.

„În martie 2017, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate pentru laptele de consum, produsele lactate, laptele conservat, parţial sau integral deshidratat, laptele pentru cafea. În cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti, au fost controlaţi 853 de operatori economici, constatându-se abateri la 515 dintre aceştia (60%)”, se arată în comunicat.

Potrivit ANPC, a fost verificată o cantitate de 94 de tone de lapte de consum şi produse lactate, din care circa nouă tone produse (9,6%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Tot cu această ocazie, au fost prelevate 104 eşantioane de lapte şi produse lactate, care, în urma analizelor de laborator efectuate de CNIEP Larex, ICA şi DSVSA, a rezultat că 3,8% nu se încadrau în parametrii fizico-chimici impuşi sau declaraţi de producători.

ANPC precizează că structura eşantioanelor prelevate este următoarea: 17 eşantioane de telemea, din care 17,6% erau neconforme, 14 eşantioane de unt, din care 7% erau neconforme, 13 eşantioane de lapte de consum, toate fiind conforme, nouă eşantioane de smântână, toate fiind conforme, 11 eşantioane de produse lactate acide, toate fiind conforme, 22 de eşantioane de caşcaval fiind conforme, 11 eşantioane de brânzeturi fiind conforme, două eşantioane de brânză proaspătă de vacă fiind conforme, cinci eşantioane de alte produse lactate fiind conforme.

Instituţia a dispus oprirea temporară de la comercializare a circa 4,1 tone de lapte de consum şi produse lactate în valoare de 51.000 de lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 182 kg produse în valoare de 2.382 lei care erau improprii consumului uman, aplicarea a 686 de sancţiuni contravenţionale, constând în 330 de avertismente şi 356 de amenzi contravenţionale, însumând 1.045.200 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Principalele abateri constatate: conformitatea laptelui de consum şi a produselor lactate, neîncadrarea în parametrii fizico-chimici, iar în 52% din județe se comercializau lapte de consum și produse lactate în afara datei durabilității minimale, respectiv a datei-limită de consum stabilite  de producători. Lista nu se oprește însă aici.

Lista contravenienților este lungă și poate fi găsită în detaliu aici: http://www.anpc.gov.ro/articol/944/rezultatele-actiunilor-de-control--privind-conformitatea--modul-de-etichetare--comercializare--prezentare-si-publicitate-a-laptelui-de-consum-si-a-produselor-lactate

În perioada 6-8 mai 2017, la Hotel Novotel din București se desfășoară a doua ediție REVINO, eveniment dedicat promovării vinurilor și turismului viticol din România.

Iubitorii de vinuri și persoanele interesate să le descopere vor putea degusta peste 200 de vinuri premium de la cele peste 30 de crame naționale și internaționale prezente la Revino. Dacă zilele de 6 și 7 mai 2017 sunt deschise publicului larg, ziua de 8 mai este dedicată în exclusivitate sectoarelor HoReCa și turism. „Prima ediție a târgului de vinuri Revino a avut loc anul trecut și s-a dovedit un real succes pentru crame și vizitatori. Anul acesta, numărul expozanților a crescut semnificativ, la fel cum ne așteptăm să crească și numărul iubitorilor de vinuri care vor fi prezenți. Am observat în ultima vreme un interes din ce în ce mai mare acordat de bucureșteni și nu numai vinurilor pe care le beau în anumite momente și locurilor pe care le vizitează în weekend sau în zilele libere”, spune Alina Iancu, Project Manager, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro.

Fiecare expozant de la Revino va prezenta publicului un număr de maximum șapte vinuri exclusiv HoReCa și va beneficia de aceleași condiții de prezentare. Vizitatorii au posibilitatea de a degusta vinurile și în același timp de a discuta cu reprezentanții cramelor pentru a le afla poveștile. Fiecare persoană va primi un pahar la intrare, împreună cu fișa pe care își va putea nota părerile și preferințele despre vinurile degustate, pe care le va putea cumpăra la plecare.

O noutate la această a doua ediție Revino – Descoperă Vinurile din România este „Biroul de turism viticol”. „Oferim cramelor care realizează turism viticol posibilitatea de a-și prezenta poveștile și ofertele vizitatorilor și de a-i convinge să le treacă pragul. În plus, un reprezentant ReVino.ro va da celor prezenți, într-un mod imparțial, informații despre toate zonele țării și detalii despre cramele care pot fi vizitate de grupuri mai mici sau mai mari de persoane”, a adăugat Alina Iancu.

Programul evenimentului este completat de o serie de patru masterclass-uri – seminarii susținute de experți în vinuri.

Costurile de participare la Revino se încadrează între 50 și 100 de lei pentru accesul la eveniment și între 80 și 120 de lei pentru acces la masterclass-uri, iar biletele pot fi achiziționate atât online de pe www.winefair.revino.ro/visitors/tickets, cât și direct la eveniment. De asemenea, ziua de luni, 8 mai, este dedicată în exclusivitate sectoarelor HoReCa și turism, iar intrarea este pe bază de invitație. 

Pentru a vedea cramele participante și alte detalii despre târgul de vinuri Revino, accesați link-ul http://winefair.revino.ro/.

Oficialitățile saudite și-au manifestat recent interesul față de capacitatea României de a asigura cantități importante de furaje pentru șeptelul propriu, context în care acestea au solicitat și au primit informații referitoare la condițiile de certificare pentru cereale și furaje, se arată într-un comunicat al ANSVSA transmis presei în urma unei vizite de lucru pe care specialişti ai Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în frunte cu președintele instituției, dr. Geronimo Brănescu, au efectuat-o în perioada 23 – 26 aprilie în Arabia Saudită.

De cealaltă parte, reprezentanții părții române și-au exprimat dorința și disponibilitatea de a organiza vizite ale unor specialiști saudiți la exploatații de animale, centre de colectare pentru animale, cât și la unități de abatorizare în sistem „halal” (agreate din punctul de vedere al normelor de sacrificare islamice), pentru a certifica, conform procedurilor, faptul că nu există riscuri sanitar-veterinare sau de siguranță a alimentelor pentru eventuale exporturi din România.

La finalul vizitei, cele două părți au convenit asupra abordării cu prioritate a relațiilor de cooperare sectorială în domeniul agro-alimentar și asupra derulării cu celeritate a tuturor etapelor necesare, pentru demararea, în cel mai scurt timp, a exportului de animale și de produse de origine animală în Regatul Arabiei Saudite.

Vizita, care a avut drept obiectiv inițierea negocierilor tehnice pentru deschiderea exportului de animale și produse de origine animală către Arabia Saudită, a fost realizată cu sprijinul Ministerului de Externe şi al Ambasadei României în Regatul Arabiei Saudite.

Primele discuții au avut loc la Saudy SFDA (Saudi Food and Drug Authority) cu șeful instituției, dr. Hisham Bin Saad Al Jaddaei, cu directorul departamentului de cooperare internațională, ing. Abdulrahman Al Ghurairi, și cu directorul departamentului de management al controlului, dr. Mohammed Ali Al Nasser.

A doua rundă de negocieri la nivel înalt a avut loc la sediul Ministerului Apelor, Mediului și Agriculturii, cu ministrul adjunct, dr. Hamad Abdulaziz Al Batshan, cu directorul Departamentului Carantină, Ibrahim Al Nowaiser, Mediului, precum și cu vicepreședintele Camerei de Comerț și reprezentanți ai oamenilor de afaceri interesați de domeniul agroalimentar.

Tema principală a discuțiilor a fost deschiderea exportului de animale și de carne și produse din carne de ovine, bovine și de pasăre din România.

În acest sens, reprezentanții ANSVSA au  prezentat modul de organizare și funcționare al serviciilor veterinare și pentru siguranța alimentelor din țara noastră, aspecte privind inspecţia oficială a efectivelor de animale, a produselor alimentare și a capacității analitice a rețelei de laboratoare aparținând sistemului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din România.

Totodată, a fost înaintată oficialilor saudiți o propunere tehnică, care a inclus modele de certificate sanitar-veterinare de sănătate pentru exportul de animale și produse de origine animală.

Partea română a folosit acest prilej pentru a evidenția calitatea, extrem de apreciată pe piețele europene, a produselor avicole românești, care pot asigura cu succes și pe termen lung necesitățile pieței saudite.

Potrivit unui comunicat de presă remis la redacție, deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat recent că este îngrijorat de creșterea alarmantă a incidenței obezității în rândul copiilor din România și că va propune reglementarea unui impozit special pentru alimentele și băuturile cu un conținut ridicat de zahăr.

„Am citit un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății care plasează România pe locul al treilea în Europa în ceea ce privește obezitatea în rândul copiilor și adolescenților. Practic, 3 din 10 copii și adolescenți din România sunt obezi, aceasta fiind o consecință directă a consumului mare de băuturi și alimente cu un conținut mare de zahăr. La copiii cu vârsta de 8 ani, prevalența obezității este de 26,7%. Este o chestiune de sănătate publică, deci se impune o intervenție a statului”, a declarat deputatul Costel Lupașcu.

Referitor la modul în care crede că se poate interveni pentru limitarea acestui fenomen îngrijorător, deputatul PSD a spus că ar putea iniția o propunere legislativă pe care o va discuta în partid și în grupul PSD din Camera Deputaților.

„Iau în calcul o lege pentru supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr. Există astfel de reglementări în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, precum și în alte state. Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor statelor să aplice un astfel de impozit. Există și dovezi că astfel de măsuri au condus la scăderea consumului acestor produse. Evident, înainte de a iniția o propunere legislativă, mă voi consulta cu ceilalți colegi din partid și din grupul PSD de la Camera Deputaților”, a precizat Lupașcu.

La începutul lunii martie 2017, eurodeputata Daciana Sârbu a prezentat politicile anti-obezitate ale Parlamentului European la conferința Coaliției Împotriva Obezității de la Varșovia.

„Obezitatea este cea mai importantă provocare a secolului 21 în domeniul sănătății publice, alături de îmbătrânirea populației”, potrivit reprezentanților Coaliției Împotriva Obezității, o rețea europeanaă de organizații si instituții, care a găzduit în martie, la Varșovia, conferința „Epidemia de obezitate – provocări pentru Europa Centrală si de Est. Pacienții, experții, sistemul”, reunind reprezentanți ai instituțiilor UE și pe cei ai statelor central si est-europene.

Europarlamentara Daciana Sârbu a fost invitată atunci să susțină o alocuțiune despre politicile adoptate de Parlamentul European în lupta împotriva obezității în UE. Comisarul european pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, a fost invitat să reprezinte Comisia Europeană.

„Sunt onorată să particip la un eveniment care tratează cu maximă seriozitate impactul acestui fenomen foarte grav și tot mai dificil de gestionat, mai ales că, adesea, instituțiile europene sau cele din statele membre aleg să ignore sau să treacă în plan secund această prioritate de sănătate publică.

Voi prezenta măsurile și programele adoptate deocamdată la nivelul Parlamentului European, însă trebuie să afirm ca politicile europene sunt insuficiente, slab finanțate și incorect calibrate pentru amploarea curentă și prognozată pentru viitor a acestui fenomen. Uniunea Europeană nu acționează suficient, nici pentru prevenție (prin campanii de informare si educație nutrițională), nici pentru a face alimentele sănătoase mai accesibile, nici pentru sprijinirea celor care suferă deja de obezitate.

Copiii sunt, în viziunea mea, cea mai mare victimă, deoarece ei cresc într-un mediu dominat de opțiuni nesănătoase și deprind obiceiuri nocive de la cele mai mici vârste, păstrându-le apoi și în viața de adult”, sublinia Daciana Sârbu.

Conform unui studiu realizat cu câțiva ani în urmă, piaţa autohtonă a băuturilor răcoritoare este dominată de trei jucători importanți, și anume marii rivali Coca-Cola şi Pepsi, dar şi de producătorul local European Drinks, aceştia fiind completaţi de maximum 10 jucători cu acoperire naţională, dar cu o cotă de piaţă infinit mai mică.

Potrivit structurării pieţei băuturilor, realizată de MEMRB (companie internaţională de marketresearch), băuturile răcoritoare carbonatate ocupă locul al II-lea, cu o pondere din piaţă de 20,6%, fiind precedate de bere, cu 30% din piaţă.

În aceeaşi piaţă mai pot fi enumerate cafeaua (10%), apa minerală (8,2%), Ice Tea-ul (1,7%) și băuturile energizante (0,8%).

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista