Datorită faptului că un tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat nu este asimilat autovehiculului, conducerea sa pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu reprezintă o infracțiune, a decis miercuri, 12 aprilie 2017, un complet al instanței supreme într-o speță care a vizat dezlegarea unor chestiuni de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a fost sesizată de Curtea de Apel Timișoara în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, într-un dosar în care un bărbat (Ion Ilie Creinicean) a fost achitat de Judecătoria Deta pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art 334 alin.1 și art.335 alin.1 din Codul penal.

Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara au solicitat instanței supreme pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept cu următorul enunț: „În ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art.334 alin. 1 din Codul penal, respectiv art. 335 alin.1 din Codul penal”.

ÎCCJ a admis sesizarea și a decis că nu constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

„În interpretarea noțiunii de «autovehicul», prevăzută de art. 334 alin.1 din Codul penal și art. 335 alin.1 din Codul penal, raportat la art. 6 pct.6 si pct.30 din OUG nr.195/2002, modificată și completată prin OG nr.21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art.334 alin.1 din Codul penal, respectiv, de art.335 alin.1 din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispozițiilor art.477 alin.(3) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică, 12 aprilie 2017”, se arată în decizia instanței, citată de Agerpres.

Art. 334 alin.1 prevede: „Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la trei ani sau cu amendă”.

Art. 335 alin.1 stipulează: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de Sfintele Paşti)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Iubiți credincioși şi credincioase,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruinţă asupra păcatului neascultării lui Adam, asupra morţii şi asupra iadului, pentru că trupul lui Hristos din mormânt nu a cunoscut stricăciunea sau descompunerea, iar sufletul Lui care a coborât la iad nu a fost reţinut acolo. Biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra păcatului neascultării lui Adam, prin care a venit în lume moartea (cf. Facere 3, Romani 5, 12 şi 14 şi 6, 23), este prezentată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, în care se spune că Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Părintele Dumitru Stăniloae spune, în acest sens: „chenoza Fiului lui Dumnezeu, prin asumarea firii noastre şi prin acceptarea morţii, este inițiativa Lui spre restabilirea comuniunii Sale, ca Dumnezeu, cu noi (oamenii), dar şi spre restabilirea comuniunii Sale, ca om, cu Tatăl şi prin aceasta şi a noastră cu Tatăl, în El”[1].

De aceea, Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morţi şi „I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele Domnului tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 9-11).

Taina Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruinţă asupra iadului şi asupra morţii a fost profețită cu sute de ani înainte de către psalmistul şi prorocul David în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh şi a constituirii Bisericii în Ierusalim, mărturiseşte adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a  fost  prezisă  de  prorocul David, care „mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Fapte 2, 29-32).

Despre scopul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad cu sufletul, ne vorbește Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă, zicând: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare (în iad)” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18). Aici iadul, ca închisoare pentru suflete, este înțeles ca fiind un spaţiu întunecos în interiorul pământului, dar şi ca stare spirituală de însingurare şi suferință a sufletului după moartea fizică a trupului omului.

Adevărul coborârii Mântuitorului Iisus Hristos la iad cu sufletul este menționat în slujbele ortodoxe din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti până la Rusalii) de peste 200 de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste 150 de ori[2].

Biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra iadului este menţionată mai ales în cântările Canonului Sâmbetei celei Mari, ale Canonului Învierii şi în Stihirile Învierii din Săptămâna Luminată[3].

În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte la slujba din noaptea Sfintelor Paşti este descrisă biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra morţii şi asupra iadului, în cuvinte de o rară frumusețe, astfel: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Înviat-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”[4].

Sfânta Scriptură ne arată că, prin pogorârea sau coborârea în iad cu sufletul Său unit cu dumnezeirea Sa, Hristos-Domnul a predicat Evanghelia mântuirii tuturor sufletelor ţinute în închisoarea iadului (cf. 1 Petru 3, 18-22) din cauza păcatului neascultării strămoșilor Adam şi Eva, prin care a intrat în umanitate moartea, ca despărţire a omului de Dumnezeu – Izvorul vieţii veşnice şi apoi ca despărţire a sufletului de trup.

Însă, aşa după cum nu toţi oamenii care au ascultat Evanghelia lui Hristos în timpul vieţii pământeşti au crezut în El, tot aşa nici toţi cei aflați în iad n-au primit cu credință Evanghelia prezenţei Sale luminoase, iubitoare şi preaslăvite[5].

De altfel, Sinaxarul din Slujba Învierii, care se citeşte în noaptea Sfintelor Paşti, precizează că: „pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat (ridicat) pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila în iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”[6].

Din acest motiv, şi icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Domnul Iisus Hristos coborând la iad, sfărâmând porțile iadului şi ridicând din moarte şi din iad natura umană robită de păcat şi de moarte, reprezentată simbolic de strămoșii neascultători de Dumnezeu, Adam şi Eva (pictați fără aureolă), şi, totodată, binevestind drepţilor ascultători de Dumnezeu din Vechiul Testament (pictați cu aureolă), Evanghelia mântuirii ca biruinţă a lui Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului.

Sfânta Scriptură ne arată că rostul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad, adică la starea de robie a sufletelor celor decedați, a fost „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

Astfel, Hristos Cel răstignit, mort şi înviat este Domn sau Stăpân şi peste cei morţi şi peste cei vii, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Despre biruința lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra iadului şi asupra morţii vorbeşte şi cartea Apocalipsei, în care Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 18). Explicând această biruinţă a lui Hristos, părintele Dumitru Stăniloae spune că: „primul pas al lui Hristos în iad a fost ca biruitor”[7]. Totodată, el precizează că „iadul este existenţa chinuită pe planul eternității. Este deficienţa spiritului, deformarea, fără speranţă de îndreptare, a vieţii sufleteşti. Este neputinţa spirituală împreunată cu disperarea, produsă de conştiinţa veşnicei perpetuări a acestei stări. E neputinţa iubirii, a comuniunii”[8].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

De ce trebuie să mărturisim noi adevărul Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruinţă asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului?

Pentru că iubirea milostivă şi smerită a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decât păcatul, decât moartea şi decât iadul, ca forme de existenţă egoistă, însingurată şi nefericită. În acest sens şi Biserica Domnului Iisus Hristos, unită cu El prin harul Sfântului Duh, este mai tare decât porțile iadului (cf. Matei 16, 18). De ce? Pentru că Biserica lui Hristos este comuniunea sfântă şi veşnică a oamenilor cu Preasfânta Treime, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice (cf. 2 Corinteni 13, 13)

Prin Răstignirea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega sau robea întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului neascultării protopărinţilor Adam şi Eva (cf. Facerea 2, 17). Aşadar, deși din cauza păcatului neascultării de Dumnezeu a strămoşilor neamului omenesc toţi oamenii mor în Adam, totuşi, prin darul ascultării smerite a lui Hristos Cel răstignit pe Cruce, toţi oamenii vor învia în Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 22 şi 52). Învierea tuturor oamenilor este, deci, darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă fericirea sau nefericirea fiecărui om după învierea universală şi după judecata finală depinde de credinţa, pocăința şi faptele bune sau rele săvârșite de om în timpul vieţii sale pe pământ (cf. Ioan 5, 28-29).

Iubiţi frați şi surori,

Invidiat şi prigonit de cărturarii şi fariseii care pierduseră în mare parte capacitatea de a simţi prezenţa lui Dumnezeu în istorie, trădat şi vândut de ucenicul robit de patima iubirii de arginţi (Iuda Iscarioteanul), judecat sumar şi superficial de către Ponţiu Pilat care pierduse simţul dreptăţii, părăsit şi neînțeles de ucenicii sau prietenii descurajați din prea multă teamă, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, a fost răstignit pe Cruce, între doi tâlhari făcători de rele.

Sfintele Evanghelii ne arată, însă, că, înainte de răstignire şi moarte, Iisus nu a răspuns la violenţă cu violenţă, refuzând folosirea sabiei pregătită de Simon-Petru (cf. Ioan 18, 10) şi nu a răspuns la răutate cu răutate, ci S-a rugat pentru iertarea ucigaşilor Săi, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

Sfântul Apostol Pavel ne învață că prin puterea Crucii Sale sau a iubirii Sale smerite şi jertfelnice, Domnul Iisus Hristos a biruit şi duhurile rele sau necurate încât „dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile (diavoleşti), le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).

Învăţăm din acest adevăr al biruinţei lui Hristos Cel răstignit şi înviat că numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai uniţi cu Hristos prin rugăciune, prin Sfintele Taine şi prin împlinirea poruncilor Lui în viaţa noastră, putem birui şi noi păcatul, iadul şi pe diavolul, ca forme de existenţă egoistă, pentru a dobândi apoi raiul, adică mântuirea şi viaţa veşnică, prin unirea noastră cu Hristos şi cu Sfinții Lui, în iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Când sufletul omului se umple de gânduri rele, de viclenie, de ură, de invidie şi de violenţă, atunci el se deschide spre iad (cf. Psalmul 87, 3). Însă, când sufletul omului se umple de pocăinţă smerită şi iertare sinceră, de pace şi de iubire milostivă, atunci el se deschide spre rai. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).

Credinţa noastră în biruinţa lui Hristos Cel înviat asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului ne întăreşte în lupta noastră cu patimile egoiste individuale sau colective şi în lupta cu duhurile răutăţii (cf. Efeseni 6, 12), care produc adesea deznădejde sau însingurare în suflete, ceartă şi dezbinare în familie şi societate, violenţă şi crimă, conflicte de putere şi războaie în lume ş.a.

Prin urmare, bucuria biruinţei Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului ne cheamă să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace şi viaţă, să aducem bucurie în jurul nostru, ajutând, după putinţă, prin cuvânt şi faptă, pe cei care au nevoie de iubirea şi ajutorul nostru.

Drept-credincioşi creștini,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, dar şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Comemorarea Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală faţă de înaintașii noștri, care în vremuri ostile Bisericii şi religiei în general au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit şi înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieţii. Totuşi, mulți dintre aceşti apărători şi mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste au trăit minunea transfigurării sau a schimbării suferinţei lor fizice în pace şi bucurie spirituală, simțind astfel că puterea Crucii sau a suferinţei pentru Hristos şi Biserica Sa conţine în ea însăşi germenele sau arvuna Învierii, a luminii comuniunii oamenilor cu Dumnezeu – Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice.

Mulţimea mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferinţa lor pentru a păstra credinţa vie şi demnitatea poporului român creştin, în vreme de teroare şi prigoană, când puterile diavoleşti ale iadului s-au arătat adesea în ura şi violenţa celor care i-au torturat şi chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste. Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoştinţă şi veneraţie, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi.

Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliaţi şi singuri, astfel încât ei să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, departe de Patrie, să-i purtăm în rugăciune şi în iubire frățească.

Ne rugăm Preasfintei Treimi ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. 2, ediţia a IV-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 142.

[2] Cf. Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery of death” («The Saviour» ), Athens, 1997, p. 173.

[3] Vezi Slujba Învierii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 22, 38, 81.

[4] Slujba Învierii, pp. 57-59.

[5] Cf. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentar la 1 Petru 3, 19-20, PG 74, 1016 AB, citat în Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery…”, p. 188.

[6] Slujba Învierii, pp. 44-47.

[7] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Opere complete, vol. 4, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 413.

[8] Ibidem.

www.basilica.ro

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016 care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de Facebook a Revistei Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produsele lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”

De asemenea, al acordă cartonașul roșu și Legii 88/2016 (privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate) și spune în mod clar că aceasta este inutilă, în condițiile în care etichetarea este reglementată prin Regulamentul european 1169.

„Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv”, afirmă Cojocaru în interviu.

Subiectele abordate cu incisivul șef APRIL nu sunt însă doar acestea. Vă lăsăm să savurați un interviu care a avut unele dintre cele mai mari vizualizări pe pagina de socializare a publicației amintite mai sus.

Revista Fermierului: Domnule Dorin Cojocaru, în calitate de reprezentant al sectorului procesării laptelui din România, credeți că modificările aduse Legii 321 (prin Legea 150) vor avea vreodată un efect benefic asupra sectorului agroalimentar românesc? Se tot discută de acest act normativ în ultimii ani, dar fără vreun efect pozitiv, vizibil în piață.

Dorin Cojocaru: A trecut un an și jumătate de când tot vorbim de acest act normativ. (...) Legea 150 a creat mai multe probleme industriei laptelui și cred că întregii industrii alimentare. (...) În prezent, dezbaterile se țin pe tema celor 51 de procente. Observ că a devenit un laitmotiv acest 51 la sută. Vom ajunge să-l purtăm chiar și pe tricouri: „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton” etc.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte încâlcite, neînțelese și chiar îmi doresc să pot scoate industria laptelui de sub incidența acestui „51 la sută”. Atunci când nu înțelegem ce (...) se vrea prin redefinirea lanțului scurt, 51 la sută produse românești, a produsului autohton,a  parteneriatelor directe, ne învârtim în jurul cozii. Pur și simplu, nu vreau ca industria laptelui din România să devină o victimă colaterală. Nu poți legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult spre hipermarketuri.

Cei care ne citesc poate nu înțeleg în totalitate partea legislativă sau relațiile contractuale dintre un furnizor și un hipermarket și, citind toate acestea, vor spune că probabil am înnebunit. Credeți că retailerii vor sta cu mâinile-n sân, „să se joace în curtea școlii” cu câțiva parlamentari și reprezentanți ai fermierilor, ca să facă ei o lege unilaterală... să ce?

Retailerul reprezintă cumpărătorul, iar procesatorul sau fermierul sunt vânzători. Dacă cumpărătorul nu dorește, nu poți să-l obligi să-ți ia marfa, pentru că nu trăim nici în comunism, nici în kibutz, adică în sistemul „cât se produce, atâta se vinde”.

De aceea, eu spun să fie lăsată liberă piața. (...) Că este parteneriat direct, că este indirect, că este produs autohton, cel care dorește să intre pe o astfel de relație să o facă în cunoștință de cauză și să decidă el pentru afacerea lui. Mai exact, dacă eu vreau să fiu într-un parteneriat direct cu un retailer, îmi asum acțiunea ca business, semnez un contract, un parteneriat și intru pe acel interval de „51 la sută”. Același lucru l-am spus și când s-a bifat în textul de lege „produs românesc”, cu toate că nu-s de acord cu această definiție de produs românesc, acordată doar celui care îl obține cu materie-primă din România.

R.F.: Acum vorbim de produs autohton...

D.C.: Produsul autohton poate fi și produsul european, și planetar! Să nu ne mai ascundem după cuvinte. O lege proastă, se chinuie acum un parlament întreg s-o dreagă. Frate, „radeți” Legea 150 și luați-o de la zero! Transmiteți la Bruxelles: „Am înțeles! Am greșit!” De ce nu recunosc toți cei implicați în construcția acestui act normativ că au greșit? Din orgolii politice? De imagine? Cred că mai mult ar fi apreciați de cetățeni dacă ar recunoaște că au greșit. Multe legi au fost făcute greșit din orgolii politice și populiste.

Legea în cauză menționa „produs românesc”. După mine, în calitate de cetățean și de român și cu pretenții de patriot, tot ceea ce se produce pe teritoriul României este produs românesc. Și asta, pentru că vorbim de o acțiune directă asupra oamenilor prin locuri de muncă și asupra economiei de stat, asupra bugetului de stat, prin taxe, impozite, dezvoltarea de servicii conexe ș.a.m.d.

R.F.: Să înțelegem că politicienii au greșit cu modificarea Legii 321?

D.C.: Nu fac politică, dar eu am crezut că, atunci când intrăm în comunitatea europeană și la 27 de ani de la Revoluție, avem fiecare dreptul de a ne alege drumul pe     care să mergem; bun, rău, ni-l asumăm. Pe lângă mine, și ceilalți (fermieri, politicieni, oameni de afaceri etc.) să înțelegă a-și asuma ceva.

Cine a cerut ca produsele lactate să intre sub incidența lui 51%, când noi, în 2016, în toamnă, am avut deficit de lapte materie-primă? De ce mă obligi să pun pe raft ceva ce nu există ca materie-primă? De ce nu se ține cont de părerea oamenilor avizați din industrie și vine nea Gheorghe, care țina vaca pe islaz, să vorbească de relația cu hipermarketul? Eu nu m-am dus să vorbesc despre cum anume se mulge vaca, cu toate că știu mai bine cum se face asta, că la 18 ani eram șef la fermă de vaci. Încerc să nu mă bag în lucruri unde nu am experiența necesară.

Vechiul act normativ preciza că retailerul are voie să delisteze un furnizor cu preaviz de 45 de zile și cu motivare scrisă, pe când acum, se blochează comanda. Avem produse proaspete, perisabile. Vaca se mulge de două ori, minimum, în fiecare zi. Eu n-am timp să fac stoc și să-mi caut alte piețe și debușee. În momentul în care hipermarketurile, cash&carry etc. au acaparat piața și au peste 60 la sută, eu nu mai am ce negocia. Fie îi dau lui marfa, fie închid fabrica. De aceea, întreb: toată această luptă care s-a dat împotriva procesatorilor de lapte, în ultimii 10 ani, cu huiduieli și înjurături, cu acuzații fără acoperire, unde a dus?

R.F.: Este vreun lucru pozitiv în această Lege 150?

D.C.: După părerea mea, am pierdut timp, bani publici și personali cu această lege. (...) O relație comercială presupune libertatea consimțământului dintre parteneri; n-o poți legifera. Eu trebuia să caut soluția de promovare a produsului românesc și a economiei românești în altă parte.

A fost vorba, la un moment dat, de crearea unui brand de țară; s-a ales praful.

R.F.: S-a încercat într-o anumită formulă, totuși.

D.C.: Pentru mine, brand de țară înseamnă un coș în care eu pun toate mărcile românești și cu ele mă mândresc, cu calitatea lor, cu vizibilitatea lor, cu tot ceea ce este bun în brandurile românești în ultimii 27 de ani; s-a uitat.

R.F.: Putem vorbi de calitate, când vorbim de mărcile românești?

D.C.: Nu veți găsi calitate la grămadă. Un brand puternic însă nu-și permite o calitate inferioară. Și mai este un aspect: ce înseamnă calitate? Să ni se dea definiția calității! Și, prin asta, ajung la calitatea duală. Ce înseamnă calitatea? Gustul? Gustul nu se discută! Ceea ce mie îmi place poate nu place altora.

Nimeni nu vorbește însă de igienă, de normele de siguranță alimentară. Pentru mine, asta înseamnă calitate. Respectul față de consumator, în primul rând, trebuie să fie reprezentat prin respectarea normelor de igienă, de siguranță alimentară, astfel încât să nu creez prejudicii familiei consumatorului, copilului care mănâncă produsul meu. De aceea, personal, sunt foarte exigent cu respectarea normelor de igienă.

R.F.: Cum anume puteam susține și mai mult calitatea?

D.C.: Prin susținerea competitivității. Subvenția pentru sectorul laptelui trebuia acordată pe baza producției și nu pe cap de vacă. Cunosc cazuri de fermieri care se dau șmecheri pe la televizor, au doi litri de lapte pe mulsoare și țin vacile pe post de muzeu. Dacă vrem să devenim totuși competitivi din 2020, că e rost de lapte materie-primă, că sunt produse lactate, trebuie să învățăm să producem fără subvenție, iar aceasta dacă vine, să fie bașca.

Spre exemplu, noi, procesatorii, în ultimii 27 de ani, nu-mi aduc aminte să fi beneficiat de vreo subvenție, de vreun sprijin financiar.

De ce a trebuit să apară și Legea 88?

Revista Fermierului: Ce rol are legea etichetării în toată această poveste a scăderii numărului de procesatori?

Dorin Cojocaru: Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv.

Acum se discută de parteneriatul direct! Ce înseamnă parteneriatul direct? Mă apuc eu acum să intru în cooperativă cu hipermarketurile? Să intru în grup de producători cu retailul? Dacă eu am 1.500 de clienți, mici buticuri, mă apuc să intru în cooperativă cu ele? Care va fi statutul meu în acea formă de asociere? Retailerul îmi va spune că a făcut o cooperativă și va cere marcă proprie, marfă în proporție de 51%. Ce înseamnă brandul de țară? Înseamnă mărci românești! Retailerul va apela la brandul propriu, va lua și 51 la sută din producție, iar mărcile românești se vor bate pe 49%. De aceea, voi face adresă către Parlament prin care să cer ca industria laptelui să iasă de sub incidența acestui parteneriat direct, a celor 51%, pentru că îmi creează mai mult probleme. În plus, în direcția în care merg lucrurile este posibil ca în doi-trei ani să ne distrugem toate brandurile românești.

R.F.: Avem în țară procesatori de lapte care chiar dacă au firmă înregistrată la Registrul Comețului și, probabil, au și acționari români, nu produc în România. Cum se face?

D.C.: Regulamentele Europene de Autorizare Sanitară-Veterinară 852 și 853/2004 prevăd că ultimul care ambalează pune și ștampila pe produsul finit. Ca paranteză, consumatorul trebuie să știe că, pe etichetă, există o ștampilă de autorizare sanitară-veterinară, ovală, pe care scrie România, un L și un număr. Poate exista însă și un dreptunghi. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie să găsească pe etichetă ori o ștampilă ovală, ori un dreptunghi. Pe dreptunghi trebuie să scrie – centrul de colectare și prelucrare a laptelui –, adică procesare a laptelui reglementată prin Ordinul 111. Mai exact, cumpărătorul trebuie să știe că produsul a fost pus pe piață de o societate înregistrată la ANSVSA, însă nu și autorizată sanitar-veterinar. Asta ar înseamna funcționarea în baza altor regulamente, altor proceduri. Firmele care au ștampilă ovală funcționează pe comerț intracomunitar, au medic veterinar permanent, HACCP implementat, ISO 22000 etc. Strictețea pe siguranță alimentară este mult mai mare la ștampila ovală decât la dreptunghi.

În acest context, cu ceva timp în urmă, se spunea că n-au voie în hipermarket decât produsele lactate cu ștampilă ovală, nu și cele cu dreptunghi. De ce? Pentru că impactul asupra consumatorului ar fi mult mai mare dacă mie îmi apare o neconformitate. Practic, exigențele sunt mult mai mari pentru autorizare în cazul ștampilei ovale, decât pentru dreptunghi.

Acum, am depistat că sunt mulți care au ștampilă ovală (și de asta am și făcut paranteza). În fapt, ei nu cumpără lapte materie-primă pentru procesare, ci caș bașchiu sau calupuri, feliază și pun ștampila. Am văzut și pe marcă proprie această practică, dar și pe brand. Când am propus ANSVSA-ului să se facă separarea celor amintiți mai sus de cei care cumpără lapte și-l procesează aici, mi s-a răspuns că nu se poate modifica pentru că asta trebuie făcută la nivel de regulament european. Punct.

În altă ordine de idei, pentru mine, inclusiv Ordinul 111 ar trebui abrogat, pentru că produsul, din punctul de vedere al siguranței alimentare, ar trebui să fie unul singur; aceleași reguli. Hai să-i aducem pe toți la același nivel concurențial, pentru că ștampila ovală, din punct de vedere al food-safety, au totuși autocontrol, control încrucișat, auditări, analize de laborator care, toate, costă foarte mulți bani. O analiză pe metale grele, pe oxizi de plumb, este undeva la 1.400 lei. O dioxină ajunge între 300 și 500 de euro și nici măcar nu este făcută în România, ci în Germania sau Ungaria.

R.F.: Că tot veni vorba, câte făbricuțe activează în baza acestei ștampile-dreptunghi?

D.C.: Pe Ordinul 111 sunt vreo 946 de făbricuțe înregistrate, pentru că, până în 2015, când noi aveam cotele de lapte, erau două milioane de tone pe an care se procesau în baza acestui act normativ. Pe atunci se vorbea de vânzări directe. Noi aveam cam două milioane de tone pentru procesare, din care erau prelucrate cam 1-1,2 milioane tone. România asigura lapte materie-primă pentru marea procesare doar undeva la 880.000-1.000.000 de tone pe an.

În 2013, din total lapte – 1,2 milioane de tone pe an, circa 35% provenea din centrele de colectare. În prezent, conform aceluiași studiu realizat de APRIL, nu cred că mai totalizează șase la sută. Vorbesc aici de materia primă necesară celor 130 de societăți care funcționează cu ștampilă ovală.

Când văd eu că mai apare câte un reprezentant al fermierilor, cu una, două vaci, și se plânge că primește 0,4-0,6 lei pe litrul de lapte, iar MADR trimite prețurile medii pe România și văd că acestea gravitează în jurul sumei de 1,2 lei, asta se numește manipulare sau minciună?

R.F.: De ce nu avem o piață a laptelui SPOT în România? Nu s-ar reglementa mai bine lucrurile?

D.C.: În momentul în care noi vom avea o piață SPOT a laptelui, atunci am putea asigura 100% materie-primă din România, pe un anumit produs. Eu nu pot însă să-mi asum și să spun că voi face un anumit produs din lapte 100% românesc pentru că e posibil ca, peste o săptămână, peste o lună, unul dintre micii fermieri care furnizează lapte prin centrele de colectare sau chiar un producător mare să bage antibiotic în materia-primă; a tratat vaca cu streptomicină, spre exemplu. Vă spun – un litru de lapte provenit de la o vacă tratată cu streptomicină poate strica 100 de tone de lapte. Procesatorul oricum realizează testul de antibiotice, de reziduuri, la intrarea materiei-prime în fabrică.

Să luăm cazul unei cisterne cu 25.000 de litri de lapte garate la poarta fabricii. Din cantitatea transportată se prelevează analize și rezultă că laptele are antibiotic. Cine îi completează procesatorului planul de producție? El are un angajament cu retailul, către care trebuie să livreze marfa. Primesc eu de la domnii X și Y care urlau de multe ori în Parlament, diferența de lapte? Vaca dă același lapte în fiecare zi. Dacă ai muls-o în seara asta, abia mâine dimineață mai iei laptele de la ea. Și mâine-dimineață nu dă dublu pentru a completa planul de producție. În atare condiții, procesatorul trebuie să achiziționeze 25.000 de litri de lapte. De unde? Toți fermierii din România au contracte cu alți procesatori, conform legii. Altfel, nu încasează subvenție. Sunt puși atunci procesatorii în fața necesității achiziției de lapte de la traderi? Da. Că noi, în România, nu avem lapte SPOT sau apelează la o altă fabrică cu surplus, lapte degresat de la unul, smântână de la altul, fac o normalizare și apoi produsul. Din aceste motive am solicitat în Parlament coborârea ștachetei la 90% obligativitate materie-primă autohtonă, astfel încât produsul finit să aibă posibilitatea să fie catalogat drept românesc.

R.F.: Cât la sută din ceea ce există la raft (procesate din lapte), în momentul de față, provine din lapte românesc, chiar dacă vaca are genetică străină, nutriție de import, rețete de peste hotare și soft în sala de muls adus tot de străini?

D.C.: Piața laptelui este una volatilă și dinamică, dar sunt retaileri și retaileri. Acolo unde îmi fac eu cumpărăturile în fiecare weekend (că și hipermarketurile urma să fie închise la sfârșit de săptămână), mai fac controale. De obicei, miercurea e zi de controale prin marile magazine. În acest context, vă pot spune că discounterii au pe marcă proprie majoritatea marfă din Polonia și Ungaria. Pe lapte-consum, la Carrefour, proveniența e 100% din România și pe marcă proprie, la SL. La UHT, cel care nu e în vitrina frigorifică, e în proporție de 80 la sută de la noi din țară.

Pe iaurturi, retailerii cred că au în proporție de 75% marfă din România. Sunt maximum două branduri fabricate în Germania.

La brânzeturi (inclusiv cașcavalul), cam 52 la sută sunt fabricate în afară, sub anumite branduri consacrate la noi în țară. Mai exact, un brand, exact cum este marca proprie, numai că aparține distribuitorului, nu hipermarketului. Dacă ne uităm pe ștampilă, spre exemplu, țara de proveniență e Germania. Și pentru că anticipez următoarea întrebare, am înțeles că există un distribuitor român care și-a luat și o fabrică în Polonia, pentru că acolo statul polonez sprijină procesarea, datorită faptului că vine cu plusvaloare la materia-primă, ceea ce, la noi, politicienii nu au înțeles.

R.F.: Bun, chiar și așa, e normal ca un așa-zis procesator român să se implice... politic să-i spunem? Știm că există cel puțin unul care și-a asumat fățiș blocarea accesului unei televiziuni la banii săi de publicitate.

D.C.: E problema lor. Nu-mi place să mă bag în bucătăria nimănui. Eu reprezint o industrie și mi-am luat angajamentul, de anul trecut, să reprezint numai APRIL. M-am săturat de cei care merg cu valul. Nu ne sprijină, dar merg alături de noi pentru că suntem bătăioși.

R.F.: Mai e puțin până la Paște. Care sunt datele privind cererea de lapte și de produse procesate?

D.C.: Se caută smântâna mai mult, untul... Lapte degresat avem la vânzare cu cisterna. Problema este că piața a luat-o razna. Dacă în urmă cu 5-6 ani puteam face o previziune clară, acum fluctuațiile sunt foarte mari; noi cam dansăm pe sârmă.

Acum este postul Paștelui. Peste o săptămână va fi cerere de lapte, atât, pentru că rafturile trebuie să fie umplute, cu toate că românii nu prea mai țin post. De obicei, în perioada postului Paștelui, prețurile scad cu 15-20 la sută maximum.

Problema este că, global, la nivel macro, a cam scăzut consumul. Oamenii nu înțeleg asta. Impactul politic pe fiscalitate și toate situațiile acestea vor duce la creșterea inflației.

R.F.: Care sunt previziunile pentru anul acesta, în ceea ce privește piața laptelui și a lactatelor?

D.C.: Anul 2017 este un an dificil, imprevizibil. Recomand stabilitatea în business, consolidarea, patronii să nu-și asume riscuri gratuit. Acum doi ani, spuneam că era momentul pentru investiții, de schimbat ceva, de rupt ritmul pe marketing; în special trebuia venit cu ceva nou. Ideea este valabilă și acum. Trebuie să luptăm mai mult pe partea aceasta de consumator, pe partea de materii-prime, servicii, cheltuieli, fiecare în bucătăria lui, cum își gândește, cum își are cash-flow-ul, iar politicul să nu se mai implice atât de mult în partea de business, pentru că ne face rău. Oamenii care nu au lucrat în business deloc sunt de-o viață în Parlament și vin să facă măsuri pentru zona de afaceri. Dacă eu n-am jucat rugby, mă duc să fac legislație pe acest domeniu? Revin și spun: este momentul să recunoaștem că am greșit și să radem Legea 150. În ceea ce privește Legea 88, aceasta oricum va fi rasă de Bruxelles.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 12 aprilie 2017, inițiativa legislativă a senatorului PSD Lucian Trufin privind creșterea accesului crescătorilor de animale la suprafețele de pajiști pentru pășunat, potrivit unui comunicat de presă al social-democraților botoșăneni.

Conform documentului, proiectul de lege a fost votat de un număr de 267 de deputați. Un singur deputat nu a votat și nu s-au înregistrat abțineri sau voturi împotrivă. Cum, în acest caz, forul decizional este Camera Deputaților, legea urmează să fie trimisă la promulgare către președintele României.

„Împreună cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, am luat decizia să elaborăm o serie de amendamente la proiectul de lege nr. 26/2017 pentru aprobarea OUG nr. 16/2017 pentru a veni în ajutorul fermierilor și pentru a debloca accesul la pășunat al deținătorilor mici de animale, dându-le astfel posibilitatea să acceseze subvențiile agricole. Înainte de a redacta modificările și de a le supune dezbaterii parlamentare, am avut consultări cu sute de fermieri activi și reprezentanți ai formelor asociative ale crescătorilor de animale din mai multe județe ale țării. Concluzia generală a fost că s-au pierdut bani europeni, un exemplu elocvent fiind județul Botoșani, unde, conform comunicării oficiale cu centrul APIA, diferența sumelor neîncasate între anii 2015 și 2016 depășește 1,2 milioane de euro”, a declarat Lucian Trufin în comunicat.

Cadrul legal actual care impunea înregistrarea fermierilor în exploataţia asociaţiei pe perioada păşunatului nu a făcut decât să îngreuneze procedurile, motiv pentru care foarte mulți fermieri au pierdut subvențiile agricole.

„Prin modificările realizate am urmărit eliminarea procedurilor birocratice greoaie și excesive, astfel încât un număr cât mai mare de fermieri activi să poată beneficia de subvenții. Am avut în vedere situația reală din teritoriu și am corectat scăparea legislativă privind pășunatul pe timp de vară, luând de pe umerii fermierilor obligativitatea de a înregistra animalele în exploatația formei asociative, pe perioada păşunatului. Am simplificat procedura, permițând fermierilor, membri ai formelor asociative ale căror animale pășunează pe suprafețele de pășune concesionate de la administrațiile publice locale pe perioada verii, să depună cererea unică în vederea obținerii subvenției doar pe baza datelor personale de identificare și a codurilor exploataţiilor zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor membrilor. Eliminarea înregistrării animalelor membrilor asociației în exploatația asociației se justifică întrucât fiecare proprietar membru al cooperativei are cod de exploatație, fiind fermier activ, în timp ce forma asociativă nu are nevoie de cod de exploatație, deoarece nu deține efectiv animalele”, a susținut senatorul botoșănean.

În calitate de secretar al Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senatul României, Lucian Trufin a trimis mai multe adrese de informare către APIA, administrațiile publice locale și asociațiile de crescători de animale cu noile reglementări care privesc creșterea accesului crescătorilor de animale la suprafețele de pajiști pentru pășunat, care vor intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial.

Revista Fermierului a scris pe larg despre problemele din sectorul pășunatului și a efectuat inclusiv o investigație pe subiect, informații care pot fi găsite aici: http://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/2256-lupta-pentru-pajisti-naste-controverse-anul-acesta-m-au-scos-cu-totul-din-pasune-apostu-chiscop-fermier-repartizarea-pajistilor-este-strict-atributul-consiliului-director-si-sau-adunarii-generale-nicolae-balascuta.html