fazani - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Corbii Mari este o comună din Dâmbovița care s-a dezvoltat și datorită oamenilor harnici care-și duc traiul, dar și afacerile aici. Am ajuns recent în satul Vadu Stanchii, unde Elena și Virgil Mătușa cresc păsări exotice, activitate care a făcut cunoscute aceste locuri din spațiul rural al județului Dâmbovița peste tot în țară și chiar peste hotare. La o simplă căutare pe internet, sau tastând „Păsări exotice Dâmbovița” pe aplicațiile de navigație, ajungi la Vadu Stanchii, acasă la familia Mătușa.

casa matusa

În gospodăria familiei Mătușa, frumusețea păsărilor și a naturii aduc relaxare totală. Pentru Virgil Mătușa, cele în jur de 300 de păsări exotice sunt și terapie, nu doar afacere. „Aici, între păsări mă simt în largul meu, mă relaxează”, a ținut să ne spună crescătorul, care, de altfel, se ocupă în cea mai mare parte a timpului cu construcțiile și cu lucrul la câmp, având vreo zece hectare de teren agricol. Păsările sunt mai mult în grija soției, Elena trăind la țară, la Vadu Stanchii, de 24 de ani, de când s-a căsătorit. „Soția s-a născut și a crescut în București. Am adus-o la țară, aici la casa părintească pe care am moştenit-o și am refăcut-o”, a precizat Virgil Mătușa. „Îmi place aici, iar când te simți bine într-un loc, mai ales când ai toate condițiile unui trai decent, nici nu simți munca. Nu e greu cu păsările, după ce pregătesc băiatul cel mic pentru școală, pe la opt dimineața, merg la păsări să le hrănesc, să le pun apă, să fac curat. Dimineața și seara”, a completat Elena Mătușa.

elena virgil matusa

Cum au ajuns Elena și Virgil Mătușa să crească mai multe specii de fazani și de păuni, dar şi raţe mandarine, caroline, găini și cocoși din specii exotice? „În urmă cu 20 de ani aveam pe perete în casă o carpetă, cum aveau majoritatea care veneau de prin Libia, cu doi păuni. Era adusă de tatăl meu din Libia. Și băiatul cel mare, care acum are 22 de ani, a întrebat: tată, ce e aia, curcă? Zic: nu, tată, păuni. Am mers într-un târg şi de acolo am început, cu un păun, doi, trei, un fazan şi aşa mai departe. Apoi am văzut că păsările exotice și ornamentale au căutare. O curte frumoasă trebuie să aibă o pasăre frumoasă”, povestește Virgil Mătușa.

20250422 165351

La o primă vedere poate părea doar un hobby, însă creșterea păsărilor exotice este o afacere. De pildă, în mica fermă de păsări exotice de la Vadu Stanchii, anual, costurile se ridică undeva la 5.000 – 6.000 de euro, care înseamnă cheltuieli cu vaccinurile, deparazitarea, cu furajele, iar veniturile se multiplică de câteva ori. „Avem ouă în gospodărie, la ora actuală, de la 20 de lei până la 150 de euro oul. Sunt păsări la care oul se vinde cu 150 de euro. Unii crescători vând şi ouăle, alții vând puii, ca produs finit. Eu prefer să vând păsările, pentru că la ouă unele sunt fertile, altele sunt infertile, iar foarte multe persoane care le achiziţionează nu ştiu să le incubeze, după aceea apar probleme că „ne-aţi dat ouă infertile” şi tot felul de chestiuni de genul acesta. Ca să evităm problema asta, vindem direct produsul finit, pasărea”, explică Virgil Mătușa.

20250422 165317

Ca o curiozitate, în gospodăria familiei Mătușa nu se sacrifică nicio pasăre, iar de mâncat se mănâncă doar carne de pasăre de la magazin. „Noi nu mâncăm nimic din ceea ce creştem, nu putem. Păsările în curtea noastră sunt de decor”, spune zâmbind crescătorul din județul Dâmbovița.

20250422 170055

Dacă vă întrebați la ce folosesc păsări ca fazani, păuni, găini exotice, ei bine, ele au multiple întrebuințări, de la înfrumusețarea proprietăților până la delicatese în farfurii, atât carnea, cât și ouăle fiind comestibile și căutate. Totodată, căutare au penele și puful, acestea fiind utilizate în diverse industrii.

20250422 16551820250422 16525220250422 16562720250422 16581720250422 16523620250422 16555120250422 16532420250422 165257

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Satul românesc

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista