Joi – 15 mai 2025, la sediul IPSO Alexandria au ajuns peste o sută de fermieri pentru a explora tehnologiile și soluțiile inovatoare care susțin performanța în toate domeniile agricole. În prim-plan au fost aduse cele mai recente inovații, tendințe și soluții din agricultură. IPSO Agricultură a lansat oficial Manitou MLA-T 533, un telescopic articulat, versatil și inovator, ideal pentru diverse lucrări agricole. Specialiștii companiei au prezentat soluții inovatoare și pentru gestionarea resurselor de apă, cu tehnologii de irigații inteligente, care contribuie la o agricultură mai sustenabilă și mai eficientă.
Evenimentul „Precision AG TOUR – Soluții eficiente și profit pentru ferma ta!” a reunit, la sediul din Alexandria - județul Teleorman, fermieri și specialiști din cadrul companiei IPSO Agricultură. Au avut loc prezentări, ateliere de prezentare utilaje și sesiuni de networking. „IPSO Agricultură este aproape de fermieri în fiecare sezon, oferind soluții complete pentru toate nevoile lor, de la utilaje de ultimă generație, până la servicii personalizate de finanțare, post-vânzare și suport tehnic constant”, a declarat Dan Gîdea, director marketing.
Precision AG TOUR este structurat în jurul a cinci ateliere tematice: recoltat; irigații; Precision AG (agricultură de precizie); semănat & protecția plantelor; pregătirea solului, în cadrul cărora sunt prezentate atât echipamente performante, cât și soluții inovatoare, care răspund provocărilor actuale din agricultură.
Noutățile ediției
IPSO Agricultură a lansat oficial încărcătorul articulat Manitou MLA-T 533, un utilaj versatil, robust și eficient, conceput pentru a răspunde celor mai exigente cerințe din fermă.
De asemenea, la evenimentul Precision AG TOUR de la Alexandria, fermierilor le-a fost prezentată oferta specială pentru combinele din seria T, care vine cu o finanțare cu 0% dobândă, prețuri promoționale și finanțare subvenționată în primii trei ani. Pe lângă acestea, beneficiarii vor avea garanție de trei ani sau 1.500 de ore, iar campania Harvest Promise garantează livrarea pieselor de schimb în maximum 24 de ore, sau oferirea unei combine la schimb în caz de necesitate, asigurând astfel continuitatea activității agricole.
În cadrul atelierului dedicat irigațiilor au fost lansate trei noi tehnologii inovatoare, care susțin o gestionare inteligentă, sustenabilă și eficientă a resurselor de apă:
IRRICONTROL App – Smart Irrigation Control:
Operare și monitorizare a sistemului de irigare de oriunde și oricând, reducând costurile și deplasările inutile;
Gestionare precisă a consumului de apă și energie, pentru o agricultură sustenabilă;
Acces facil la date exacte despre consum și nivelul apei, pentru decizii rapide și bine fundamentate.
NEXUS – Panou de Control și Monitorizare pentru Pivot Central:
Compatibil cu orice pivot, datorită conceptului „Plug and Play”;
Transmitere instantanee și securizată a datelor prin radio sau 4G, cu stocare automată în caz de întreruperi;
Protecție avansată împotriva supratensiunilor și descărcărilor electrice, reducând riscurile și costurile de mentenanță.
SAF – Sistem de Alarmă pentru Pivot și Pompă:
Monitorizare 24/7 și notificare imediată în caz de incident;
Funcționare independentă de rețeaua electrică, cu alimentare solară și pe baterii, garantând continuitatea operațiunilor.
În cadrul fiecărui atelier, specialiștii IPSO Agricultură au oferit fermierilor informații despre fiecare utilaj expus sau soluție folosită în fiecare sezon agricol.
Atelier Recoltat. Au fost prezentate următoarele utilaje: combina John Deere T660i, heder 725X, heder SUN 8 + CHOP, presa de balotat John Deere V451M, Manitou MLT 741, Manitou MLA-T 533.
Atelier Irigații. În cadrul acestuia, fermierii au aflat totul despre tamburii Bauer, tamburii Ferbo, piramida pivot, rolele Rivulis (soluții picurare).
Atelier Precision AG. Fermierii au aflat de la specialiștii în Agricultura de Precizie cum pot optimiza lucrările solului și cum pot reduce consumul de combustibil, timpul și resursele.
Atelier Semănat & Protecția plantelor. Vedetele acestui atelier, prezentate pe-ndelete au fost tractorul John Deere 6M 220, tractorul John Deere 6M 155, Kuhn Axis 50.2 H-EMC-W, sprayer-ul John Deere R732i.
Atelier Pregătirea solului. Aici, fermierii au aflat totul despre tractorul John Deere 8R 310, tractorul John Deere 6R 250, Kuhn Cultimer L 350, Kuhn Performer 4000 Select.
Conceptul IPSO Agricultură - Precision AG TOUR - este dedicat promovării soluțiilor moderne, eficiente și profitabile pentru activitatea agricolă. Totodată, aduce în prim-plan tehnologii de ultimă generație, bune practici și echipamente menite să sprijine fermierii în creșterea performanței și optimizarea fiecărei etape din fermă.
De aproape 30 de ani, IPSO Agricultură sprijină fermierii cu echipamente de ultimă generație, soluții de finanțare personalizate și cea mai extinsă rețea de servicii post-vânzare. Prin abordarea „one-stop shop”, compania oferă acces la tehnologie de vârf și suport constant pentru o agricultură mai performantă.
CITEȘTE ȘI: Noua serie de tractoare John Deere 6M s-a lansat la expoziția Agraria
Combinele digitale John Deere S7 aduc tehnologia viitorului în fermele din România
Soluții de irigații oferite de parteneriatul IPSO Agricultură și Rivulis Irrigation
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La Sarichioi, în județul Tulcea, Ivan Fedot face legumicultură pe o suprafață de peste 300 de hectare, iar pe 1.200 de hectare are cultură mare. Nu este de profesie agronom, dar a devenit dintr-o întâmplare agricultor, la îndemnul unui alt fermier, pentru care asigura transportul producției.
Legumicultura a luat, de ceva vreme, avânt în această zonă, care înainte de 1989 se bucura de un bazin legumicol de aproximativ 3.000 de hectare. „Între localităţile Sarichioi, Zebil, Enisala, Sabangia erau numai ferme legumicole, fosta AESC Zebil cu peste 3.000 de hectare. Mergeai pe şosea şi în stânga, şi în dreapta erau numai legume. După 1989 a dispărut Horticola, iar cei care erau la Horticola şi aveau experienţă au început în privat să se dezvolte pe legume. Şi uite aşa, de la unul, de la altul, s-a creat un bazin legumicol foarte mare. Astăzi, sunt aproape 1.000 de hectare cultivate cu legume”, povestește Ivan Fedot, fermierul născut și crescut în Sarichioi. „Am stat printre legume, dar n-am cultivat, nici din familie n-a avut nimeni. Acum vreo 25-30 de ani, fiind conducător auto, am cărat ceapa de aici la Bacău, pentru un fermier de aici. Dânsul m-a îndemnat să pun şi eu un hectar de ceapă. Şi, de atunci, până la ora actuală cultivăm peste 300 de hectare de legume şi am ajuns până pe la 1.200 hectare de cultură mare.”
Primul hectar de ceapă, plantat lângă cultura existentă a fermierului care i-a insuflat „microbul”, i-a adus o producție de 30 t/ha. „A fost de o calitate ireproşabilă, era ceapă Diamant de la Buzău, de la Staţiune, soi românesc, bineînţeles. L-am semănat cu semănători clasice, vă daţi seama – acum avem semănători de precizie, e cu totul altceva, sunt hibrizi acum –, dar atunci hectarul ăla a făcut o ceapă de calitate bună, am prins şi an bun, preţ a avut. A fost chiar de o calitate mai bună decât la amicul meu care a pus. Am pus suflet şi a ieşit treabă bună”, ne-a zis fermierul Ivan Fedot, căruia i-a fost aproape soția, horticultor de meserie.
Acest început promițător l-a făcut ca în anul următor să cultive trei hectare și a mers mai departe, plantând și rădăcinoase, şi vărzoase. Inițial a lucrat terenul părinţilor, socrilor și pe cel al neamurilor, iar când a văzut că lucrurile merg bine a început și să arendeze. „La început n-a fost greu deloc, pentru că terenul era nelucrat la noi. Erau diferite asociaţii care au luat terenul, l-au arendat, l-au lăsat şi era pârloagă, cât vezi cu ochii. Mi-a fost greu că n-aveam utilaje cu ce să lucrez. Când m-am apucat de hectarul ăsta, aveam un tractor U650, îl cumpărasem pentru părinţi şi socri, care aveau o mică asociaţie. Aveam un plug, disc, remorcă, nişte instalaţii de irigat, dar cum era pe vremea aceea, de aluminiu”, își amintește Ivan Fedot.
Dacă inițial problema era lipsa utilajelor, în prezent o reprezintă cea a lipsei terenului. „Acum e greu, că nu mai e teren. De când cu subvenţiile astea, toată lumea lucrează. Dar e suficient cât avem. Jumătate la irigat, jumătate la neirigat, unde avem, în special, avem culturi de toamnă, care nu sunt aşa de pretenţioase pentru apă precum legumele. Leguma nu poţi s-o pui dacă nu ai apă, mai bine nu înfiinţezi cultura, deoarece cheltuiala pe hectar e foarte mare şi riscul e prea mare”, arată fermierul din județul Tulcea.
Apă pentru culturi de top
Existența lacurilor în zonă, așa cum sunt Babadag, Razelm, Zebil, i-a ajutat pe agricultori, mai ales că beneficiază și de posibilitate de pompare, dar și de subvenție pentru apă, fapt ce a venit în ajutorul tuturor. „Avem o organizație a udătorilor, OUAI, care funcţionează. Pe Sarichioi sunt în jur de 1.250 de hectare lotul de irigat, iar pe Sabangia în jur de 3.000 de hectare. Avem staţie de bază de pompare din lacul Razelm, care de la înfiinţarea ei şi până acum a funcționat. Pentru că s-a format un bazin legumicol şi a fost nevoie de apă. Şi am ţinut şi noi de sistem, alături de cei de la ANIF care ne-au sprijinit şi ne-au dat apa. Acum e subvenţionată şi e şi mai bine”, precizează Ivan Fedot.
În urmă cu aproximativ șase ani, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, a fost schimbată infrastructura de irigat, de la vane, la antene, cu apometrele aferente, și până la debitmetre. Astfel, nu mai există pierderi de apă şi funcţionarea este optimă.
Chiar dacă finanțarea a fost 100% nerambursabilă, fermierii care doresc să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă în vedere că au nevoie de bani, totuși, pentru studiile de fezabilitate, măsurători etc. „În plus, ai nevoie de un consultant bun, un proiectant bun şi, bineînţeles, un constructor bun. Noi am avut parte de toţi, mai puţin consultantul și am schimbat vreo trei până am implementat proiectul. Trebuie să respecţi ghidul AFIR-ului, iar consultantul are răbdarea asta, îl citeşte, se documentează şi depune toate hârtiile de la un proiect la altul. Dar consultanţii au multe proiecte şi nu fac faţă, aici e problema lor. Şi te amână, mai fac greşeli, de la o hârtie la alta, te trezeşti cu specificaţii de la alt proiect, na, se întâmplă. Dar, uşor-uşor se rezolvă”, a specificat fermierul.
Fondurile europene rămân gura de oxigen a fermierilor
În ferma de la Sarichioi, investițiile pentru depozitul de cereale sau pentru hala unde se face selectare, și până la utilajele pentru lucrat terenul, au fost făcute, în proporție de 90%, pe fonduri europene. „Am început de la achiziţii de utilaje, apoi achiziţii utilaje pentru legumicultură, am avut un proiect mare cu silozuri de cereale pentru depozitare şi după aia am făcut hala respectivă, un depozit de colectare, condiţionare a legumelor”, își amintește Ivan Fedot.
Aici sunt preluate legume și de la alți producători din zonă, care s-au asociat în Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm și au reușit să intre în supermarketuri, unde livrează zilnic legume proaspete. Ivan Fedot este președintele cooperativei și spune că nu a fost greu să îi facă pe asociații săi să vină laolaltă. „N-a fost greu să-i aducem în cooperativă, pentru că eu am dat primul exemplu cu ce se poate face. După aia, au venit şi ceilalţi alături de noi. Sunt şi mai mici, şi mai mari, de la 2-3 hectare, până la 200 de hectare. Dacă aş avea numai cultură de cereale m-aş plictisi. În legumicultură trebuie să stai tot timpul pe câmp, să urmăreşti boli, dăunători. Dacă nu eşti atent o zi, două, imediat te-a ars la buzunar. Ba un dăunător, ba o boală, ba o buruiană. Trebuie să fii cel puţin de trei ori pe zi în câmp la legume.”
În trecut, Ivan Fedot a avut și ardei, tomate, vinete, dar din cauza lipsei forţei de muncă pentru cules, a ajuns în prezent să cultive doar rădăcinoase, care se recoltează mecanic. După spălare, ambalare și etichetare, urmează livrarea, totul decurgând firesc, fără impedimente.
Cooperativa asigură valorificarea
Dacă pentru mulți desfacerea este o problemă spinoasă, Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm lucrează cu lanțuri de magazine din toată țara, Timişoara, Cluj, Roman, Craiova, Bucureşti. „Dacă ai calitate, ai şi desfacere. Ai calitate – ai producţie – ai şi preţ. Deci marfa trebuie să fie conformă şi de calitate. Faptul că livrăm în toată ţara e o bucurie şi o satisfacţie. Şi nu reuşim să livrăm pe câte cerinţe avem. Asta denotă că produsele se consumă, e desfacere, iar noi facem o treabă bună”, arată președintele cooperativei, care spune despre relația cu supermarketurile că este optimă și că totul decurge conform contractului, plata făcându-se la două sau trei săptămâni. „Înainte era la două luni, acum două săptămâni, o săptămână, nu ne facem probleme”, spune Ivan Fedot.
Legumele de la Kalinka Eco Farm sunt sănătoase deoarece sunt păstrate doar la temperatură și umiditate controlate, dar și pentru că li s-au făcut tratamentele la timp, acum cooperativa agricolă fiind în situația în care le poate valorifica în fiecare lună a anului, ceea ce înseamnă constanță. Orice produs la care, după spălare, se văd diferite boli sau dăunător, este returnat. „Totul e localizat, avem trasabilitate de la înfiinţarea culturii până la recoltare, cu tratamente, cu tot ce trebuie”, a punctat Ivan Fedot.
Depozitarea, cheia succesului
Investiția în utilaje și spații de depozitare este una dintre cheile de succes nu doar în legumicultură, ci și în cultura mare. Astfel, existența silozului l-a ajutat pe Ivan Fedot să nu vândă la recoltare: „Recoltăm, vedem cantitate, vedem calitatea produsului, facem toate analizele şi când facem ofertă o facem pe toată cantitatea şi obţinem un preţ mai bunicel faţă de perioada de recoltare. Acum, în ultima perioadă, preţurile la recoltare chiar au fost mai mari faţă de ce a fost după câteva luni. A venit războiul, a venit marfă din import foarte ieftină, iar piaţa face preţul. Omul se duce şi cumpără unde e ieftineală. Dar, una peste alta, ne-am descurcat. N-am vândut sub preţul de cost, la unele categorii de cereale chiar am vândut şi vindem ca să acoperim găurile noastre, leasinguri, credite. Le-am rostogolit şi rostogolim în continuare, mergem înainte”.
O problemă rămân irigațiile. Însă, producțiile realizate pe terenurile irigate l-au ajutat pe agricultorul tulcean să acopere pe cele realizate de pe terenurile care nu beneficiază de irigații.
Tehnologia înseamnă performanță
De-a lungul anilor, pe terenurile de la Sarichioi, Ivan Fedot a testat cam toți hibrizii pentru a atinge performanța optimă. „Au apărut de atâta timp hibrizi noi, performanţi, pe care bineînţeles că i-am băgat în cultură. Dacă am văzut diferenţa de calitate, de cantitate în primul rând, am mers pe hibridul respectiv. Tot ce apare nou în fiecare an testăm. Nu înseamnă că dacă un morcov, de exemplu, merge într-o zonă, acelaşi morcov hibrid merge şi în cealaltă zonă. Depinde de climă, de teren, de multe alte aspecte”, explică fermierul. Din punctul său de vedere, la morcov, o producţie bună este între 60-80 tone pe hectar, la rădăcinoase între 30-50 tone la hectar, la ceapă variază de la 40, la până chiar 100 de tone. Dar pentru a ajunge la nivelul acesta ai nevoie de tehnologie, performanţă, investiţii în teren. „Nu poţi să investeşti puţin şi să scoţi mult. Acolo unde investeşti mult ai şi cantitate, şi calitate. Când nu investeşti nu ai nici cantitate, nici calitate. Deci una fără alta nu se poate.”
Toate problemele cu mediul, boli, dăunători, hibrizi sau soiuri care nu merg, cu vânzarea se pot combate doar cu tehnologie. „Am investit foarte mult în tehnologie. De la utilaje de pregătit terenul, recoltare, condiţionare, etichetare. Mâna de lucru e scumpă şi nu se găseşte, iar dacă nu ai tehnologie, nu poţi să răzbeşti să realizezi ceea ce vrei”, ne-a mai zis Ivan Fedot.
Familia, celula binelui
Lui Ivan Fedot, alături îi stau și cei trei nepoți, dincolo de soţie și copiii. „Copiii au fost pe câmp de mici, mutam irigaţiile și împrăştiam îngrăşămintele, cu mâna, pe vremea aia. Şi de mici au lucrat alături de părinţi. Au terminat studiile, s-au dus la facultate, au făcut facultatea, una agronomie, cealaltă geografie, a dat la master şi la geografie, şi la horticultură şi după aia a avut şi un doctorat în agricultură şi l-a luat şi pe acela. Deci pot să zic că am copii cu studii de specialitate în domeniul agricol. Apoi, avem trei nepoţi, băieţi, care umblă mecanizatori pe combine, pe tractoare, le place, mergem în câmp, vedem cum cresc plantele, cum începe porumbul, mazărea, morcovul. Am visat să fiu şofer de tir, dar acum avem trei tiruri în portofoliu, cu care livrăm marfă. Nu-mi pare rău. Nu ştiu de unde mi-a intrat microbul ăsta agricol, dar parcă acum nu văd să fac altceva”, ne-a spus la final Ivan Fedot, care, așa cum mărturisește, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar porni pe același drum început cu hectarul de ceapă.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Ajutorul de minimis pentru legumele în spații protejate
Tutavir, insecticidul biologic autorizat pentru combaterea dăunătorului Tuta absoluta
Distribuitorii de inputuri agricole au încheiat anul 2024 după cum a fost și cel al fermierilor: greu și foarte greu. Deși sunt speranțe pentru o recoltă bună în 2025, datoriile acumulate de fermieri în ultimii ani de secetă nu sunt deloc ușor de depășit. În rândurile de față vă arătăm cum este văzută situația de Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, companie înființată în anul 2009, astăzi fiind un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Agro-Est Muntenia, la nivel regional, prin echipa de vânzări acoperă toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratori/distribuitori acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Portofoliul cuprinde produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.
Reporter: Trebuie să le spunem cititorilor că Mihai Moraru este și președintele unei organizații profesionale înființată toamna trecută, Asociația Input Agro. Așadar, 2024 a fost un an plin de provocări...
Mihai Moraru: Cele mai multe provocări.
„N-ai producţie, n-ai bani. E simplu. Fermierii au strâns datorii. Pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut.”
Reporter: Haideți să vedem care au fost acestea şi cum le-aţi depăşit.
Mihai Moraru: Cred că nu le-a depăşit nimeni până acum, sincer. Anul 2024 a început după un alt an greu, 2023, tot cu secetă, tot cu volatilităţi de preţuri, de inputuri, de cereale, tot cu datorii. Şi am intrat în 2024 şi noi, şi fermierii încrezători, că aşa e frumos la început de an, după ce stai de sărbători cu familia să te încarci cu optimism. Cu toate că, îmi aduc aminte, în ianuarie pe la începutul anului, foarte multe regiuni erau într-un început de iarnă fără ploi. Foarte secetos. În anumite regiuni, culturile au răsărit în ianuarie, în altele n-a răsărit deloc, în altele au început să aibă probleme şi deveniserăm deja toţi abonaţi la prognozele meteo, aşteptând precipitaţii. Şi au venit ceva precipitaţii, în unele zone în februarie, în altele în martie şi iarăşi optimismul a crescut: hai că poate avem o primăvară ploioasă dacă n-a fost o iarnă cu precipitaţii. Şi n-a fost aşa. După care, acel val de temperaturi de peste 30°C la final de martie a fost un punct critic pentru culturile de toamnă, care a distrus foarte mult din potenţialul pe care acele culturi le aveau în condiţiile de până atunci, şi ne-am trezit toţi că ceea ce părea mai sigur, cultura de toamnă, a devenit dintr-o dată prima calamitată. Au mai venit nişte ploi răzleţe în aprilie, lumea a zis: măcar să avem culturi de primăvară cu producţii bune. Din luna mai totul s-a terminat, ştim foarte bine, secetă, niciun strop de ploaie, temperaturi cum n-am mai văzut până acum, nu neapărat ca intensitate, ci ca durată. Am avut aproape cinci săptămâni cu temperaturi de peste 35°C consecutiv şi nu numai c-au murit culturile de grâu, porumb, dar sunt fermieri cu legume, cu livezi, cu vie şi unii chiar şi-au pierdut culturile cu totul. Efectele care să fie? N-ai producţie, n-ai bani. E simplu.
Fermierii au strâns datorii prin investiţiile făcute nu numai în inputuri, din îngrăşăminte, rate la bănci, rate la utilaje, salarii, taxe la stat şi unii dintre ei n-au avut aproape niciun venit în 2024. Am mai zis, pare incredibil să ai o afacere şi să ai zero venit într-un an. Dar mulţi fermieri aici au fost anul trecut. După care am intrat în partea a doua, după ce lumea a terminat concediile, cam târziu. Ce facem? Şi au avut loc mai multe întâlniri, mai multe discuţii între asociaţiile de fermieri şi minister, între noi şi fermieri, între noi şi producători, n-a fost un rezultat concret şi în luna septembrie Ministerul Agriculturii a găsit soluţiile magice, erau mai multe dar cu două s-a rămas. A venit OUG 4, aceasta fiind ordonanţa de amânare a plăţilor de la fermieri către bănci, distribuitori şi alte forme de creditori, şi OUG 7, noul credit al fermierului care nu e funcţional. Pe calcule la MADR aceste măsuri arătau bine, venind cu opt miliarde de lei credite care pot fi luate prin noul credit al fermierilor, creştem plafonul de la 280.000 la 560.000, creştem perioada din decembrie în mai, lumea fericită.
„Soluţia amânării datoriilor creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere.”
Reporter: Toate bune şi frumoase, dar pe hârtie, nu?
Mihai Moraru: Da. Această amânare s-a făcut în ideea de a da o gură de oxigen până vin banii din calamităţi, banii din subvenţii, banii pe creditul fermierului, iarăşi ieşeau nişte sume care acopereau nu complet, dar acopereau o bună parte din cheltuieli.
Calamităţile abia au început să intre pe la final de an, la fel subvenţiile, creditul fermierului nu e funcţional în forma agreată. Şi aici suntem azi, cu datorii foarte mari pe tot lanţul, miliarde de euro, cu companii care se chinuiesc să-şi plătească angajaţii şi de o parte, şi de alta, cu companii cu datorii foarte mari la stat care n-au din ce achita, pentru că şi aici statul n-a venit cu niciun sprijin nici către fermieri, nici către alţi jucători, nu a amânat nicio plată la nicio taxă pe salarii, TVA şi aşa mai departe, adică a rămas povara fiscală acolo, într-un an cu venituri dezastruoase, şi suntem într-un moment în care ne punem toţi întrebarea: cum aprovizionăm inputuri pentru anul viitor?, cum ne închidem?, noi furnizorii şi fermierul, cui mai dăm marfă?, cui nu-i mai dăm? Şi tot aşa.
Reporter: Avem un lanţ format din producător, distribuitor, fermier. Practic, distribuitorul este la mijloc în acest moment, pentru că el are datorii către producător şi are de luat banii de la fermier. Fermierul este și el blocat. Ce-i de făcut?
Mihai Moraru: Mi-aduc aminte primele zile de negocieri la Ministerul Agriculturii, când noi, Asociația Input Agro, am expus foarte transparent situaţia noastră a distribuitorilor, şi am spus că avem de încasat foarte multe miliarde de euro, avem un procent de încasare dezastruos, unde nu căutăm vinovaţi, pentru că ştim situaţia, adică nu am căutat să învinovăţim fermierul pentru situaţie, ci am mers pe ideea să căutăm soluţii. Soluţia amânării nu e o soluţie. Soluţia amânării creează dobânzi suplimentare, penalităţi suplimentare, creează neîncredere. Şi povestea cu neîncrederea este foarte importantă.
Ca să ne lămurim, România nu produce inputuri. 94% sunt din import, pesticide, seminţe, o bună parte din îngrăşăminte. Şi singurul combinat de îngrăşăminte pe care-l mai aveam stă închis. Şi atunci, cum vindem marfa în ţară? Poate că lumea nu ştie şi ar trebui să explicăm partea aceasta. Marfa vine în ţară aşa: este un producător sau un importator – că poate fi şi un importator, reprezentant al producătorului, el aduce marfa în ţară, de la plată la livrare până la plată la recoltare, fiecare cât poate finanţa. Dacă nu este plată la livrare, indiferent că este 30 de zile sau 200 de zile, el foloseşte o asigurare de credit comercial. Ce înseamnă asta? Înseamnă că eu sunt producător, vin şi vând prin distribuitor în România, plătesc o asigurare pentru acea valoare pe care o vând şi-mi asigur acea creanţă, acel sold. Dar eu am obligaţia, dacă vreau să încasez asigurarea, ca la 60 de zile întârziere să anunţ firma de asigurare. Este practic o executare pe care o face firma de asigurare în contul meu. Asta se face în baza unui plafon, fiecare producător merge la asigurător şi zice: Agro-Est Muntenia, ce plafon are? Şi asigurătorul spune: suma X. În momentul în care nu achiţi, nu respecţi angajamentul, poţi să ai limita de asigurare anulată şi implicit şi limita de credit la producător anulată. N-a înţeles nimeni sistemul, chiar dacă l-am explicat exact ca acum, şi am spus: în momentul când marfa pleacă din Germania, Franţa, Elveţia, ea pleacă având deja asigurarea încheiată. Dacă acea asigurare nu se face sau din totalul distribuitorilor din România jumătate doar primesc asigurare comercială, chiar dacă producătorul vrea să-i dea marfă, nu are cum, decât cu plată imediată. Ce trăim acum. Sunt foarte multe poliţe de asigurare anulate, și asta a început din septembrie într-un mod agresiv.
„Suntem într-un moment în care statul român este incompetent să vină cu soluţii reale.”
Reporter: Prin neplata de către fermier a asigurării sau prin plata de distribuitor?
Mihai Moraru: Pe lanţ, inclusiv producătorul de origine. S-au anulat multe din start, a doua zi după ce s-a lansat OUG 4, pentru că orice companie de asigurări se uită la riscuri şi companiile de asigurări au zis: eu sunt cel care despăgubeşte, dacă tu, stat, vii şi schimbi, intervii în contractul comercial între părţi, eu nu mai dau limite. Pentru că n-am siguranţa, ca asigurător, că ceea ce pun părţile într-un contract şi eu asigur, mai poate fi viabil. Şi multe limite au dispărut a doua zi. Nimeni n-a vrut să înţeleagă sistemul, şi acum sunt produse care în România intră doar cu plata imediată sau chiar cu plata în avans. Sunt deja probleme pe anumite categorii de produse şi zice fermierul: nu mai găsesc asta în piaţă, în condiţiile pe care le aveam – adică plata la recoltare. Păi nu mai găseşti, pentru că asigurătorul nu mai asigură vânzarea, producătorul nu mai dă 240-300 de zile, şi atunci distribuitorul-importatorul se limitează la câţi bani are, cumpără cu plata în avans şi se gândeşte dacă mai finanţează. Dar s-a prăbuşit cu 90% această capacitate de a finanţa. Cine plăteşte în final? Fermierul. El nu mai găseşte acele produse cu termen de plată ca până acum, nu mai e oferta mare şi la unele produse preţul a început să crească. Ce am obţinut? Costuri mai mari.
Al doilea efect este cel în care nu achiţi efectiv scadenţa. Fermierul nu are bani, nu achită distribuitorul, distribuitorul se chinuieşte să achite producătorul. Avem blocaj. Fermierii momentan fie nu mai au limite la distribuitor, pentru că au restanţe, au de plată, şi atunci distribuitorul ori nu-l mai ia în calcul, ori fermierul nu mai vine să-şi facă un necesar, deci nimeni nu ştie cu ce să-l ia în calcul pe acel fermier la final de an, ceea ce e o problemă, pentru că plecând de la ideea că banii există şi nu există această rupere de lanţ, tu trebuie să dai nişte comenzi cu nişte luni înainte. Neştiind ce să comanzi, pentru că în partea cealaltă ba nu vrei să-i mai dai, ba nu vrea să mai ceară, tu nu ştii ce să comanzi. Deci nu iei în calcul acel client. La finalul anului trecut, comenzile au fost cu mult mai mici decât în 2023. Şi probabil ne vom trezi în martie că mulţi fermieri vor spune: vreau şi eu produsul ăla – dar nu-l avem, nu l-am adus în ţară, n-am avut un necesar pe el.
Reporter: Marfa pe stoc înseamnă bani.
Mihai Moraru: Înseamnă bani, este frica de asumare, consistentă, şi la nivel de producător, şi la nivel de distribuitor, pentru că, repet, neavând nişte necesare care să-ţi vină să le centralizezi, nimeni nu-şi asumă stocul din alţi ani care deja a rămas, şi în plus este frica care a plecat de la acele două ordonanţe.
Reporter: Dar mai era încă o măsură, aceea cu plafonarea adaosului comercial.
Mihai Moraru: Cred că de acolo a plecat acest blocaj. Au fost nişte discuţii la MADR, au fost nişte negocieri nervoase, nu cu noi, cu alţi jucători din industria alimentară, comercianţi, noi n-am ajuns încă să avem partea de consultări, noi am aflat din presă de treaba asta, nici n-am fost informaţi. Din ce am înţeles eu din presă, s-a pus frână acestei măsuri. N-am fost chemat la consultări, dar s-a vorbit de amânare. Eu sper să fie anulare, nu amânare, pentru că o singură precizare aici, acea plafonare de 5% pentru distribuitor a adaosului, când distribuitorul, şi am demonstrat, are costuri de 7%, n-ai cum să vinzi cu 5 şi să cheltuieşti 7. Deci minus 2. Mai plăteşti şi taxa pe impozitul pe profit de 1%, e faliment.
Suntem într-un moment în care, din punctul meu de vedere, statul român prin instituţiile pe care le are şi prin reprezentanţii pe care îi are, este incompetent să vină cu soluţii reale. Soluţia reală era aşa: ăştia sunt fermierii calamitaţi, că-i ştim, că sunt procesele verbale depuse pentru calamităţi, astea sunt suprafeţele. Noi facem un program de finanţare – că-l numim IMM Invest, Agro Invest, orice nume îi pui – cu garanţie de stat, prin care statul să-şi asume şi eventualele pierderi. Pentru că şi acum merge fermierul la bancă, pe programul vechi al fermierului, şi banca nu-i dă bani, pentru că el, neavând venituri în 2024, el în evaluare este jos, unde scrie „nefinanţabil”, conform nu băncii, ci conform normelor bancare europene şi naţionale. Chiar dacă banca vrea să-i dea, nu poate să-i dea. Şi fermierii zic: eu am nevoie!, şi banca-i zice: nu pot să-ţi dau. Acest program trebuia, prin iunie, de când ştiam situaţia reală, până la final de an, trebuia în șase luni să fie creat, s-a creat în pandemie. Numai că nu s-a vrut. Nimeni n-a avut curaj să spună fermierilor că bugetul ţării este atât de îndatorat. De ce? Pentru că, în momentul când dai o garanţie de stat, acea garanţie în momentul când ai dat-o intră în bugetul de stat ca bani alocaţi din buget. Şi fermierii au fost minţiţi, la propriu. Ei n-au înţeles că guvernarea nu vrea să-şi asume nicio garanţie pentru că aşa creştea deficitul, şi a zis: vedem, Comisia europeană – deci mutăm pe Comisia Europeană problema – să ne aprobe Comisia europeană, ca să treacă decembrie şi să ajungem în ianuarie. Dar e cam târziu. Pentru mulţi fermieri e cam târziu ianuarie.
Reporter: Și totuși ce e de făcut?
Mihai Moraru: Păi, ce am spus mai sus. Nimeni nu vorbeşte despre ce bani trebuie să investeşti în noul an agricol. Pentru că s-a mai promis: „facem asigurarea prin EximBank şi dăm acea primă de asigurare” – a murit, gata, nu mai ştie nimeni, nu e funcţional, nu există astăzi. Prin urmare, culturile înfiinţate în toamnă şi cele care se vor înfiinţa în curând rămân în grija Domnului, dacă vine seceta. Aici trebuie reglementată ce înseamnă asigurarea pe agricultură, că face statul firmă de asigurare sau că o face prin CEC sau, aşa cum am şi propus la Ministerul Agriculturii, există ţări din lumea asta, şi una este lângă noi, care lucrează aşa, Ucraina, lucrează şi acum şi a lucrat şi în război, se numeşte Certificat de recoltă. Ce este certificatul de recoltă? Statul, în baza statisticii, spune aşa: noi, în judeţul Buzău producţia medie la grâu a fost de 4 tone. Se dă un tipizat, în care statul îşi asumă că garantează acelui fermier producţia de 4 tone în baza istoricului. Cu acel certificat de recoltă fermierul merge şi-şi ia banii de la bancă sau îşi ia inputuri de la distribuitori. Practic este tot o formă de asigurare, doar că acelea sunt tranzacţionabile, inclusiv cu traderii de cereale. Şi sunt multe ţări din lume care aşa lucrează. Fermierul a înfiinţat 100 de hectare de grâu, statul vine şi spune: fermierul din judeţul cutare poate să ia în medie 4 tone pe acel certificat, adică ai 400 de tone bani pe care-i vei lua peste trei luni, dar tu poţi să-i foloseşti acum. Şi poţi să mergi la un trader, şi eşti obligat să-i dai marfa şi să negociezi preţul, poţi să mergi la o bancă, poţi să faci ce vrei cu ei. E un sistem foarte uşor de pus în funcţiune. Nu e complicat. Din păcate, constat că nu vrem să folosim sisteme pe care le au alţii. Gândiţi-vă că Ucraina îl foloseşte acum în război, şi a fost principala sursă de finanţare pentru fermierii ucraineni. Adică sistemul funcţionează chiar şi în condiţii de criză majoră. La noi am impresia că nu se vrea.
Dacă mai vrem agricultură, UE trebuie să-și schimbe abordarea
Reporter: Să vorbim și despre interzicerea unor substanțe active în Uniunea Europeană. An de an se elimină tot felul de molecule, cum vă afectează pe dvs. ca distribuitor şi oferta de produse pentru fermieri, iar pe de altă parte în ce situaţie vedeţi că se află fermierii în aceste condiţii?
Mihai Moraru: Asta este o nemulţumire mare a fermierilor în primul rând, nu pot să spun că nu e şi a noastră, pentru că rolul nostru este cel de a oferi consultanţă şi de a face tehnologie, şi observăm de multe ori că tehnologia nu prea mai ai cu ce s-o faci de la cap la coadă. Este o ipocrizie şi o slăbiciune. În primul rând, este o ipocrizie şi a statului român, şi a Uniunii Europene în momentul când tu laşi să-ţi intre la graniţă o tomată, un măr care conţine substanţe, reziduuri pe care tu le consideri periculoase – de ce le-ai interzis? Că erau periculoase! Dar le dai voie să vină din altă ţară, e o ipocrizie. Pentru că argumentaţia a fost siguranţa alimentară la consumator, corect? Şi de ce le laşi să intre din altă ţară? Dar este şi a statului român, pentru că are dreptul şi poate, conform legislaţiei europene, să facă selecţia la graniţă. UE nu ne impune asta. Mercosur deocamdată nu e semnat. Noi n‑avem momentan un acord cu acele mari țări exportatoare. România, ca şi în relaţia cu Turcia de unde vin foarte multe legume, poate oricând să limiteze importurile din Turcia. De ce n-o face? N-o face pentru că avem sistemul acela în care, dacă ne uităm cine importă acele legume ca acţionari şi companii, vedem că ajungem iar în spectrul politic. Nu intru în discuţie, că e lungă. Dar fermierii au şi ei vina lor, pentru că au fost mai multe etape de consultări pe unele produse critice pentru agricultura din România, cum sunt cele pentru combaterea dăunătorilor la floarea-soarelui şi porumb, la semănat. Şi de multe ori, au lipsit la nivel de reprezentare instituţională, adică ministrul, dar nu numai el, ci şi instituţiile pe care le mai avem şi celelalte instituţii care sunt în subordinea MADR, pentru a veni cu studii. Pentru că UE zice: dă-mi studiul, argumentează. Şi noi de multe ori n-am fost în stare să facem studiul acela. Nu într-o săptămână, în ani de zile sau în luni de zile! Dar nici fermierii n-au reuşit să compenseze această indiferenţă, incompetenţă a statului român, să zică: haideţi noi să facem treaba asta, şi ia domnule ministru aici studiul independent, susţine-ne. De multe ori nu s-a întâmplat nici asta. Şi atunci când ajungi acolo, la Comisia Europeană şi sunt şapte produse propuse să iasă, vine o ţară ca Franţa sau Germania care n-are problema ta de aici, n‑are dăunătorul şi n-are boala, şi zice: sunt de acord. Noi avem şi zicem: noi nu suntem de acord. Argumentele – nu le avem. Asta este o dată. Doi: cred că această politică a UE se va schimba în curând, pentru că în toată Europa, nu numai în România, fermierii se vaită că nu fac bani, că nu fac profit. Pentru că orice tehnologie nouă vine mai scumpă şi nu doar atât, o găseşti numai într-un singur loc, că e patentată.
„Trebuie să regândim agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România cercetarea.”
Reporter: Ştim foarte bine că o moleculă sau o substanţă activă se obţine în mulți ani, 5-6-7 ani şi cu miliarde de dolari.
Mihai Moraru: Da. Numai omologările sunt zeci de milioane de euro. Şi atunci, ce face UE? Te obligă să iei produse mai scumpe indirect de la unu-doi producători, că e patentată, dar vedem că numărul produselor noi care vin în piaţă scade de la an la an, adică tot ies, dar nu prea mai vin. Şi în ritmul ăsta o să ajungem să dăm cu apă sfinţită. Deja avem anumite probleme în anumite culturi şi nu mai ai cu ce interveni. Şi cred că noua Comisie Europeană trebuie să schimbe abordarea, dacă mai vrem agricultură. Dacă nu mai vrem, nu mai vrem. Punem păduri peste tot, importăm din America şi Turcia şi am terminat agricultura, dar măcar să ştim că nu mai facem agricultură.
Fermierul trebuie să accepte noutatea
Reporter: Finalul lui 2024 nu a fost îmbucurător. Cu ce speranţe priviţi către 2025?
Mihai Moraru: Grea întrebare. Și fermierii, şi noi aveam speranţa într-o îndulcire a situaţiei până la finalul anului trecut. Nu ne aşteptam să dispară problemele, dar măcar să se mai atenueze. Din păcate nu, unele sunt chiar mai grave. Singurul lucru îmbucurător este că la ora asta stadiul culturilor este mai bun, poate cel mai bun din ultimii ani la culturile de toamnă, cu excepţia Olteniei unde s-au şi întors culturile de grâu pentru că n-a plouat, am avut precipitaţii mai multe decât în alţi ani în aceeaşi perioadă, acum să vedem dacă se menţin că asta e foarte important, vedem că n-am mai avut un final de toamnă – început de iarnă ca în alţi ani cu temperaturi mari şi suntem în regim normal de temperatură, înseamnă că apa rămâne în sol. Ăsta e singurul lucru bun pe care-l avem, dacă se menţine acest complet an. Însă, chiar dacă a plouat în unele zone 110-120 de litri în ultimele săptămâni, deficitele sunt în continuare imense. Acum, pentru că am intrat în starea asta de hibernare a culturilor, e ok, dar dacă nu vine să se refacă rezerva ne vom trezi în martie că ne uităm iar la prognoze meteo. Şi avem problema asta cu precipitaţiile care vin în cantităţi mari, brusc, şi apoi nu mai vin patru luni. N-ai cum să faci agricultură aşa. Sunt zone în care, dacă aduni precipitaţiile, vezi că a făcut normalul, dar când te uiţi când au căzut, vezi că a plouat două luni pe an.
Reporter: Soluția este reabilitarea infrastructurii existente de irigaţii sau înfiinţarea pe fiecare fermă a unor instalaţii proprii, a unor lacuri? Să zicem că sunt variante, dar îţi trebuie finanţare.
Mihai Moraru: Nu vreau să fiu răutăcios, dar asta trebuie: finanţare ţiplă, finanţarea statului în sisteme, a fermierului în a apela la infrastructura pe care o are în fermă şi o finanţare care trebuie să se facă pentru a regenera cursuri de apă, bazine de acumulare etc.
Eu sincer nu cred în povestea asta. Nu că nu trebuie s-o facem, ba da, trebuie s-o facem, dar nu cred că o vom face repede. Adică noi vorbim de irigaţii de 20 de ani, şi am crescut de la 300.000 de hectare irigate real la vreo 600.000. Pe foaie sunt 800.000, dar real sunt cam 600.000. Vă daţi seama cât am reuşit să facem în 20 de ani, 15.000 de hectare pe an. În ritmul ăsta nici nepoţii mei nu vor reuşi să irige la Buzău. Deci nu cred că vom reuşi s-o facem. Sumele sunt mari, într-adevăr. Apoi, ce am văzut anul trecut, apropo de irigaţii, că avem mulţi clienţi care au avut irigaţii şi producţiile au fost foarte slabe. Avem fermieri la porumb cu câteva tone bune sub ce făceau înainte, din cauza temperaturilor. Acolo, chiar dacă ai irigaţii, n-ai ce să mai faci ca să nu mai ai temperaturile respective. Cred că trebuie să regândim bine agricultura în multe zone din România, dar nu pot s-o fac doar eu sau doar fermierul. Nouă ne lipseşte în România următorul lucru: cercetarea. Ca să poţi să faci un nou model de agricultură, pe o cultură a porumbului să zicem, trebuie să vii să vezi.
Reporter: Ce schimbăm, că aşa nu mai merge?
Mihai Moraru: Unii zic arătură, alţii minimum-till, alţii no-till, unii zic FAO 300, alţii FAO 400, unii zic irigat la picurare, alţii prin pivoţi. Avem o groază de opţiuni, dar pe ce merg? Eu nu pot ca fermier să investesc 500.000 în irigaţii prin picurare şi să zic că a fost greşit şi încă 500.000 pe pivoţi. Nu merge aşa. N-avem treaba asta. De aceea şi în companie am investit – şi acum, dacă mă uit în urmă pare că n-am făcut-o degeaba – într-un Centru de cercetare. Dar aici ar trebui să fie statul care să facă un Centru de cercetare pe schimbări climatice pe agricultură, pentru că multe centre, şi cel de lângă Bucureşti, le pică tavanele şi tot, şi asta să facă. E clar că trebuie s-o facem. Nu sunt sume mari de bani, am văzut un centru de genul ăsta făcut în Ungaria, 10 milioane de euro construcţie cu aparatură, după aia şi finanţarea, dar nu sunt sume imense. Trebuie să ai voinţă. Şi acolo fermierului să i se zică: noi, specialişti independenţi, nu ai companiei X sau Y, am venit după doi-trei ani şi vă zicem aşa: de unde eşti tu? – din Ialomiţa. Judeţ important pentru porumb. – Am studiat efectele irigaţiilor, asta trebuie să fie soluţia ta! Mergi pe ea.
Păi, nu poţi tu ca fermier să testezi toate variantele posibile pe banii tăi! Că intri în faliment, banii ăia de unde-ţi vin? De asta spun că nu cred în varianta asta cu hai să facem irigaţii. Bun, le facem. Cum le facem? Că, de exemplu, la porumb, le explicam fermierilor care aveau irigaţii prin pivoţi, că ajung să aibă alte probleme şi apar bacterioze. Efectul era acelaşi, dar omul ăsta cheltuieşte mulţi bani. Au început să apară ciuperci de la apa de irigaţii, unele nu pot fi combătute. Şi fermierul spune: dar n-am greşit cu nimic, şi n-a greşit cu nimic. Dar dacă nu există în spate nişte teste care să se facă... Aici chiar este o problemă mare şi chiar nu înţeleg statul român de ce nu face nimic, pentru că e un punct important care se rezolvă cu nişte bugete micuţe, dar foarte importante pentru ce înseamnă agricultură. Mai trebuie să facă ceva şi fermierul: să accepte noul, noutatea. Trebuie să înţelegem că nu mai merge că „am făcut asta 10 ani, o fac şi anul acesta”. Nu mai suntem unde eram acum zece ani, nu mai suntem unde eram acum cinci ani.
„Produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute.”
Reporter: De pildă, ceea ce am învățat din cărți referitor la perioadele optime de semănat, azi nu se mai aplică.
Mihai Moraru: S-a schimbat data de semănat, cea de recoltat. Bineînţeles. Şi fermierul să accepte tehnologia în viaţa lui, pentru că asta într-adevăr nu poate s-o facă statul. Adică, pentru toţi cei care ne urmăresc, o staţie meteo profesională care să-ţi dea vremea costă 700 de lei, poţi cheltui cei 700 de lei pe multe alte lucruri de care poate n-ai nevoie, dar o staţie meteo îţi dă nişte indicaţii, precipitaţii pe sol, pH-ul solului, temperatura medie, îţi dă în timp real să ştii dacă intri mâine la tratament sau nu. Pentru că multă lume a pierdut culturile din cauza tratamentelor aplicate, adică sunt erbicide pe care dacă le aplici sub 8°C îţi distrug cultura. Mă uit dimineaţa pe telefon, pe aplicaţie: cât am în câmp? 5°C, stau cuminte. Trebuie să învăţăm să avansăm, nu mai putem să mergem după ureche. Pe de altă parte, înţeleg de ce n-au încredere. Pentru că, aşa cum în mediul online au apărut influenceri pe ce vreţi dvs., de la ce să mâncaţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să dormiţi, au apărut şi în agricultură influenceri şi oamenii au încercat ce au zis acei influenceri, şi au dat greşit. Că de asta este foarte important, că discutăm în ultimul timp de „sursă corectă de informare”. Asta ne lipseşte. Avem nevoie de o Agenţie naţională care ori să valideze anumite informaţii de la specialişti, care să fie specialişti, nu mă apuc eu acum să vorbesc despre cum se vând maşinile. Mă opreşte cineva să vorbesc pe net? Nu! Şi dacă-mi găsesc zece mii de oameni care mă cred, mă pot verifica? Nu! Dar oamenii ăia nu vor afla nimic de la mine, că eu nu mă pricep la maşini. Aşa e şi în agricultură. Nu se poate să continuăm aşa. Am întâlnit fermieri care şi în 2023, şi în 2024, au pierdut sume enorme de bani, pentru că anumiţi influenceri le-au spus: foloseşte aia, dă-i cu aia, nu face aia – şi oamenii au făcut.
Reporter: În plus, au apărut şi falşi distribuitori care vin cu produse false.
Mihai Moraru: Este o mare problemă. Suntem conştienţi că nu poţi introduce camioanele cu pesticide false în România fără să ai o corupţie la nivelul statului. Presupun că, dacă mă duc eu acum, că am şi depozit de pesticide, şi plec cu camionul de la firmă şi vreau să mă duc în Ungaria cu pesticide, sigur n-am cum să trec. Adică clar n-am cum să trec.
Se estimează că produsele contrafăcute, în 2024, au fost aproape 30% din piaţă. Enorm! Aia înseamnă că unu din trei fermieri, sau unul din trei hectare, a fost tratat cu produse contrafăcute. Nu se poate aşa ceva! Am întâlnit şi noi în ferme produse cu etichete care nu erau în română, erau în rusă, ungureşte, nemţeşte. N-ai ce să ştii ce este acolo, mergi pe ideea că cel care vinde produsul ştie. Şi acolo ai risc mare de a contamina solul sau distruge cultura, ai evaziune, situaţii periculoase. Ai o etichetă în limbă străină, vine în tractorist, ce înţelege dintr-o etichetă în limba rusă? Nimic! Poate e acolo un produs pe care, dacă-l foloseşti şi nu porţi mască, mori! Adică mi se pare că şi aici ne jucăm.
Şi revenim la începutul discuţiei, un stat care nu este în stare să aibă instituţii puternice şi cu oameni bine pregătiţi n-are cum să reacţioneze, că n-are cum.
Reporter: Cu alte cuvinte, fermierul ar trebui să se uite puţin şi la cine intră în fermă...
Mihai Moraru: Şi nu doar atât. Sunt fermieri care cumpără produse de pe OLX. N-am înţeles de ce OLX este plin de pesticide, sunt persoane fizice care vând acolo. Sunt diverse shopuri care nu sunt din România, sunt din afara ţării, dar au pagini în limba română, unde vând astfel de produse. Nimeni nu poate verifica. Adică fermierul, la ce înseamnă partea asta de achiziţie, care într-adevăr e mai ieftin, dar şi riscul este mult mai mare, dar ar trebui să se pondereze acolo. Adică noi ştim ce probleme au avut fermierii şi ne-au chemat, că: uite, am dat cu asta şi scrie produsul ăla – dar nu era acel produs. Şi aici avem un laborator, în cadrul companiei, unde putem să verificăm treaba asta. Dacă un fermier vrea să vină să ne zică: am cumpărat produsul acesta, vreau să ştiu dacă conţine îngrăşământ şi ce conţine – putem să-l ajutăm. Noi ne-am dus şi către partea asta, am zis să-i ajutăm pe fermieri, că nu-i ajută nimeni. La noi pot să facă analize de plante în timp real, ca să nu mai dea cu îngrăşăminte aiurea, să dea cu îngrăşăminte în funcţie de ce are nevoie planta, analiză de apă, pentru că apa poate fi dură şi să nu-şi facă efect tratamentul, sau poate fi acidă sau poate avea infecţii cu bacterii, cu ciuperci şi se introduce în irigaţii şi se distrug culturile, analize de inputuri, pesticide, îngrăşăminte, adjuvanţi, ca să-i ajute. În 24-48 de ore putem da rezultatele. Trebuie să fie şi ei mai deschişi, pentru că altfel cum poţi da la o parte falsul? Cu argumente. Cum îţi construieşti argumentul? Te uiţi la un bidon şi zici: o fi fals sau nu? Nu! Poate să aibă etichetă în limba română, şi tot nu ştii! Şi atunci te duci la producător, şi se întâmplă ca producătorul să spună: lotul ăsta nu l-am vândut în România, nu ştiu ce este. Au fost cazuri de îngrăşământ în fermă, şi când a desfăcut sacul era nisip trei sferturi şi îngrăşământ un sfert.
„Să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.”
Reporter: O relaţie comercială trebuie să se bazeze pe încredere înainte de toate, şi pe mai mulţi ani de colaborare pe care i-ai avut cu o companie...
Mihai Moraru: Da, şi fermierul trebuie să apeleze la autorităţi acolo unde are o problemă. E foarte important. Există Agenţia Națională Fitosanitară, există laboratoare, să apeleze acolo. Pentru că, dacă vrei să diminuezi numărul de oameni care fac produse false, trebuie să mergi la autorităţi până la urmă, că altfel cum îi găseşti, cum îi prinzi pe respectivii?
Reporter: Revenind, cum vedeți anul curent?
Mihai Moraru: Speranţa moare ultima, eu sunt mai pesimist, aşa că nu cred în clasa politică să facă ceva. Totuși, să fim optimişti şi să sperăm că 2025 va fi poate un an în care ne mai punem şi pe treabă.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2025Abonamente, AICI!
Anul trecut s-a dovedit a fi unul plin de provocări pentru fermierii din România, căldura extremă afectând puternic sectorul agricol la nivel național. În 2024, în țara noastră s-a înregistrat cea mai caldă vară de când există date meteo complete, adică de la 1901 și până în prezent, cu o temperatură medie pe țară de 24,2°C.
2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România. Conform statisticilor oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie, numărul zilelor de caniculă continuă să crească de la an la an.
Agra Asigurări, specializată exclusiv în sectorul asigurărilor agricole, a analizat efectele negative asupra fenomenelor extreme în dezvoltarea afacerilor agricole.
„Canicula reprezintă o amenințare serioasă pentru agricultori, cu efecte variate ce se resimt la nivelul culturilor, al solului și al resurselor de apă disponibile. Temperaturile ridicate peste pragul de stres termic (situat între 30-35°C pentru majoritatea plantelor) reduc procesul de fotosinteză și accelerează evapotranspirația, ceea ce duce la stres hidric. Culturile precum porumbul, floarea-soarelui și grâul sunt printre cele mai afectate. De asemenea, căldura afectează totodată calitatea recoltelor. La porumb, de exemplu, stresul termic poate determina sterilitatea polenului, ceea ce scade numărul boabelor pe știulete. La vița de vie, canicula poate influența conținutul de zaharuri și aciditatea strugurilor”, arată Horia-Adrian Lupu, director general Agra Asigurări.
Condițiile de caniculă favorizează înmulțirea dăunătorilor și accelerează evaporarea apei din sol, reducându-i fertilitatea. „Mai mult, canicula afectează nivelurile râurilor și pânzelor freatice, limitând accesul fermierilor la irigații, o problemă critică pentru agricultură”, adaugă Horia-Adrian Lupu.
În acest context, pentru a minimiza impactul caniculei, fermierii pot adopta mai multe măsuri, precum utilizarea soiurilor rezistente la secetă, folosirea tehnologiilor de cultivare adaptate sau a sistemelor de irigare prin picurare. De asemenea, asigurările agricole devin un instrument esențial în gestionarea riscurilor climatice și reprezintă o plasă de siguranță vitală pentru fermieri.
„În primul rând, asigurările înseamnă protecție financiară. În cazul pierderilor cauzate de caniculă, asigurările oferă compensații care ajută fermierii să-și mențină viabilitatea economică. În al doilea rând, asigurările ajută la stimularea investițiilor. Având o protecție în caz de dezastru, fermierii pot investi în tehnologii moderne și în extinderea afacerii. Stabilitatea financiară asigură viabilitatea și longevitatea agribusiness-urilor, prevenind acumularea de pierderi financiare pe termen lung, iar polițele de asigurare agricolă au exact acest scop, de protecție și despăgubire a fermierului în situația producerii daunei cauzată de evenimente climatice extreme”, afirmă Iulia Parapianu, director general adjunct Agra Asigurări.
În caz de caniculă, Agra Asigurari pune la dispoziția fermierilor două produse de asigurare pentru protejarea culturilor. Index de secetă, o asigurare care „oferă flexibilitate prin posibilitatea alegerii UAT (Unitate Administrativ-Teritorială) de referință cel mai apropiat de suprafețele cultivate, a sumei asigurate pe hectar, iar despăgubirile pentru daunele cauzate de deficitul de precipitații și zilele de caniculă sunt distribuite proporțional pe fazele de vegetație”, subliniază Iulia Parapianu.
Asigurarea împotriva riscului de secetă cu evaluare în teren la cultura de porumb boabe, din cadrul produsului de asigurare Agrar Basis, oferă fermierilor protecție financiară și stabilitate în fața condițiilor climatice extreme, care devin din ce în ce mai frecvente. Subscrierea pentru acest risc se poate face până la data de 15 aprilie a anului agricol în curs.
„Într-un context agricol din ce în ce mai vulnerabil, protecția culturilor reprezintă un pas esențial pentru asigurarea continuității și rentabilității afacerilor agricole. Prin asigurarea integrală a suprafețelor cultivate și prin procese simplificate, Agra Asigurări oferă un parteneriat de încredere pentru fermierii care doresc să își protejeze investițiile și să își asigure viitorul în fața provocărilor climatice”, conchide Horia-Adrian Lupu.
Despre Agra AsigurăriÎncepând cu 2016, compania Agra Asigurări oferă produsele sale de asigurare fermierilor din România fiind singurul asigurător specializat pe domeniul agricol. Prin dezvoltarea permanentă a paletei de produse, compania oferă asiguraților cele mai bune soluții pentru prevenirea efectelor climatice. Agra Asigurări garantează cea mai rapidă și modernă evaluare de daune din Europa. Astfel, ajutorul rapid și nebirocratic în caz de daună este principiul de bază al societății Agra Asigurări.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Se spune că a fi agricultor este mai mult decât o meserie, este o conduită de viață, un fel special de a fi, iar provocările, oricât de dificile, nu ar putea să schimbe acest lucru. Așa este în cazul celor care se nasc învățând de la părinți ce înseamnă agricultura, ajungând să lucreze încă din copilărie și să dezvolte pasiune pentru acest domeniu minunat. Recent, am vizitat societatea Agroprest Mailat, o fermă vegetală de vreo 300 ha, din Grădiștea, județul Călărași, administrată de tânărul fermier Marian Mailat (39 ani).
Marian Mailat s-a născut și a crescut într-o fermă din Câmpia Bărăganului, aproape de Călărași, alături de fratele său mai mare. Încă de mic copil, alături de tatăl său, mergea frecvent la arat, discuit, se urca în tractor și participa la toate lucrările agricole. „Am moștenit ferma de la tatăl meu, care ne-a lăsat și mie, și fratelui meu munca lui de o viață, să o ducem mai departe, să o dezvoltăm. Este o fermă care a început pe la sfârșitul anilor ’90, începutul anilor 2000. Tata a plecat de la o mică proprietate, cu utilajele existente la acea vreme și cu tractoare românești. În 2006 am început să ne dezvoltăm și pe partea aceasta de utilaje performante, când am putut accesa bani europeni prin SAPARD”, povestește tânărul fermier, adăugând că, în ultimii ani, deși s-au străduit, cultura mare în Bărăgan nu a fost atât de profitabilă pe cât s-at fi așteptat. „În ultimii cinci ani ne-am confruntat cu secetă, au fost și ani cu grindină care ne-a afectat culturile și multe alte provocări. Au fost ani vitregi, în care știm cu toții cum au evoluat lucrurile în agricultură, cu războiul din Ucraina...”
În ferma lui, Marian Mailat lucrează undeva la 300 ha, iar ferma fratelui are de asemenea puțin peste 300 ha. Fiecare societate își face un asolament propriu. „În ferma mea, 60-70 ha sunt cultivate cu grâu, 40-50 ha cu orz, 60 ha cu rapiță, iar la porumb, dacă înainte cultivam peste 100 de ha, acum am scăzut suprafața la 70-80 ha, cam cât putem să irigăm. Și mai adăugăm floarea-soarelui, în funcție de asolament, circa 30 de ha (o solă) și câteodată soia, dar nu an de an. Culturile de grâu, orz, rapiță și porumb reprezintă baza, restul sunt în funcție de cum decurg lucrurile, mai întoarcem o cultură de la secetă, nu ne răsare tot din cauza secetei și tot așa, ne adaptăm în funcție de an”, arată Marian Mailat.
„Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot.”
Suprafața agricolă gestionată de tânărul fermier călărășean nu este compactă, din păcate, cele 300 de hectare fiind împărțite în 20 și ceva de sole. „Când s-au dat aici terenurile, după Revoluție, s-au dat împrăștiat. Dacă un om avea șase hectare, a primit două aproape de sat, două la jumătate și alte două cât mai departe de sat ca să-i împace pe toți. Așa a fost atunci concepția, una greșită zic eu, pentru că dacă nu ai tot terenul într-un loc este un dezavantaj pentru fermier. Însă, ne-am organizat în așa fel încât să avem randamentul cel mai bun posibil”, ne spune Marian Mailat.
Fără apă nu există viitor în agricultură
Astăzi, agricultorii se confruntă cu o multitudine de provocări. „Nu știm la ce să ne așteptăm când ne gândim la momentul vânzării. Noi însămânțăm anul acesta, recoltăm peste un an. Nu putem să controlăm decât costurile pe hectar și cheltuielile totale pe care le facem. Nu știm la ce costuri să facem pentru că nu știm cu cât vom vinde, pentru că prețurile variază mult, cu 1 leu sau 1,3 lei sau 0,85 lei, iar diferențele sunt destul de mari. Noi ca fermieri suntem puțin încurcați. Adăugăm mai puține îngrășăminte pentru a ne încadra în acel randament, apoi apar și provocările meteorologice, secetă sau nu, grindină sau nu”, explică Marian Mailat.
„Fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări ești tot timpul descoperit la orice calamitate.”
2020 este un an de care fermierul nu vrea să-și amintească, deoarece nu a recoltat absolut nimic din cauza secetei, nici la culturile de toamnă, nici la cele de primăvară. „A venit 2021 în care am recoltat, fiind un an bun, apoi 2022-2024 au fost încă trei ani în care am recoltat, în special la culturile de primăvară. Am început să investim puțin și în irigații. În 2024 am avut porumb doar la irigat. Am avut producții satisfăcătoare, dar una peste alta nu au fost suficient de rentabile. Am avut costuri cu motorina, cu forța de muncă, cu îngrășămintele, și vindem acum porumbul cu 0,8 – 0,9 lei/kg.”
La cultura de porumb a avut 40 ha irigate la tambur și 30 ha irigate prin picurare. „Nu prea avem surse de apă să trecem și la pivoți. Dacă vor mai apărea surse de apă, vom lua în considerare și sistemele pivot. Repet, este vital să avem irigații. Nu văd viitorul în agricultură fără irigații. Eu sunt dispus să investesc în irigații și am investit acolo unde am avut infrastructură, apă și canale. Se mai discută despre puțurile forate. Legea este foarte complicată cu puțurile forate, n-ai voie decât până la o anumită adâncime, iar la noi aici în zonă trebuie să sapi mai mult decât adâncimea legală stabilită de apele române să sapi după apă. Nu avem proprietăți foarte multe și se întâmplă să facă un puț pe proprietatea altcuiva și să-și revendice apoi acel om pământul și să rămâi descoperit. Noi în această zonă avem canale deschise față de multe alte zone ale țării care nu au canale și nu au avut niciodată irigații. Dar aici în zona mea au fost irigații și ar fi foarte simplu doar să se reabiliteze. Au început, ce-i drept, să reabiliteze stațiile de pompare și repompare, și canalele pentru a aduce apa din Dunăre, cu costuri destul de mari pentru a aduce apa la noi. Nu vreau să mă gândesc cum o să fie când apa nu o să mai fie gratuită.”
Irigații și asigurări, cu sprijinul statului
În ceea ce privește valorificarea recoltelor, Marian Mailat ne-a zis că în ultimii ani a fost nevoit să vândă direct din câmp, la recoltat, pentru a putea achita furnizorii, ratele scadente la leasing, toate cheltuielile cu inputuri. Și dacă ar vrea să țină recoltele în hambare, oricum nu are suficiente spații de depozitare. „Avem depozitare, dar nu la nivelul la care ne-ar trebui. Am încercat să depunem niște proiecte pe cooperativă și pe fermă, dar sunt costuri foarte mari și nu am avut câștig de cauză. Deocamdată suntem în expectativă. Mai lucrăm cu anumiți depozitari din zonă cu care mai avem contracte de depozitare și ne descurcăm așa.”
Nu auzim prea des de la fermieri că nu-și doresc sprijin de la stat, dar iată ce ne-a zis Marian Mailat: „Eu, ca fermier, am hotărât să nu mai depind de stat sau de alte ajutoare din afara fermei. Singura mea rugăminte pentru stat este să înceapă să investească în irigații, în canale și în stații de pompare. Pentru că dacă ar aduce apă aproape de sole, noi de acolo facem un împrumut, facem o conductă, punem un pivot. Ne dorim ca toți cei implicați în deciziile de la nivelul Ministerului Agriculturii să se axeze în primul rând pe irigații, să reabiliteze toate canalele și stațiile care au fost funcționale până la un moment dat, apoi pe asigurări. Să se găsească o soluție pentru a se face asigurări la nivel național pentru culturi, astfel încât fermierul să fie obligat să-și asigure culturile. Fără asigurări, ești tot timpul descoperit la orice calamitate. Noi semănăm în toamnă și recoltăm tocmai în vară, sunt 7-8 luni în care ești descoperit, totul se întâmplă în aer liber, nu știi ce vine de sus. Știi că în caz de dezastru iei ceva, nu pierzi absolut totul. Dacă statul implementează un sistem bine pus la punct de asigurări, în care fermierul să nu mai fie nevoit sa lucreze direct cu jucătorii de pe piață care au polițe foarte scumpe și care, cel puțin în caz de secetă, nu se justifică. Statul degeaba ne dă în fiecare an despăgubiri de o mie de lei la hectar, că noi nu avem ce să facem cu ei, când noi investim 3.000 – 4.000 de lei pe hectar. Nu vorbim de profit sau să mai rămână ceva cu care să plătim angajații, să plătim utilitățile și tot ce este. Pierde și statul, pierdem și noi, fermierii. Dar dacă s-ar investi acești bani pe care ni-i alocă statul în irigații și asigurări, fermierul și-ar face un sistem de irigat și ar fi mai liniștit”.
În așteptarea vremurilor mai bune pentru tehnica de ultimă oră
Referitor la tehnologiile de cultură, Marian Mailat spune că a început să facă din ce în ce mai puțină pregătire a terenului. În toamna lui 2024, de pildă, nu a scarificat, nu a arat pentru culturile de toamnă. Rapița a semănat-o direct, după ce a recoltat, a intrat cu un disc de dezmiriștire și a semănat direct cu semănătoarea Tempo Väderstad la 70 și 35 cm. „Rapița arată acum foarte bine, ne-a ajutat și vremea foarte mult, ploile care au fost, au fost condiții optime de răsărire și de semănat. Nu suntem adepții vitezelor mari la semănat, semănăm mai încet și urmărim o calitate cât mai bună. Noi având și o suprafață mai mică, nu suntem constrânși să semănăm cu viteză. Suntem foarte mulțumiți de semănătoarea Tempo, am semănat și rapiță cu ea, am semănat rapiță la 70 cm și la 35 cm (n.r. distanță între rânduri), porumb, floarea-soarelui, soia la 70 cm.”
Tânărul fermier este deschis către tehnica modernă și tehnologiile de ultimă generație, și le dorește în afacerea agricolă, însă consideră că nu este un moment prielnic pentru dezvoltare. „În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc. Provocările sunt deja destul de mari pentru ce avem noi aici. Nefiind la irigat, chiar nu văd de ce aș cheltui mai mult și să muncesc mai mult și să nu am un profit sau un randament bun. Dispunem de 5-6 angajați permanent și restul sunt oameni care ajută. Ne descurcăm cu acest personal și în perioada campaniei. Cu toții avem în fire să ne dezvoltăm să avem mai mult, dar momentan eu consider că este suficient cât avem, ne acoperim cu utilajele care sunt, cu forța de muncă existentă.”
În ultima vreme, prețurile utilajelor agricole, dar și costurile cu finanțarea au crescut foarte mult, ceea ce îi face pe fermieri să fie reticenți în a cumpăra utilaje. „Aș mai avea nevoie de o semănătoare așa cum este Väderstad Proceed. O urmăresc de ceva timp, să vedem, sper să nu fie un preț prea mare. Noi avem aici și o cooperativă agricolă formată din 17 fermieri, undeva la 2.000 de hectare, în total. Poate încercăm să facem o achiziție comună pe cooperativă. Așteptăm și noi timpuri mai bune, pentru că toți fermierii sunt decapitalizați acum, sunt loviți de secetă, de loteria prețurilor și de toate provocările din ultimii ani”, precizează Marian Mailat.
„În momentul de față, nu am bugetul necesar să implementez toate tehnologiile pe care le urmăresc și să mă echipez cu utilajele pe care mi le doresc.”
Raportul calitate – preț, ghidul în alegerea utilajelor
Colaborarea cu Titan Machinery România a început prin 2017. „Noi lucram deja la acea vreme cu tractoare Case IH mai vechi, dar în acel moment am accesat proiecte pe fonduri europene și ne-am achiziționat tractoare Case IH, semănători Väderstad, toate, noi”, a specificat Marian Mailat.
Primul tractor achiziționat de la Titan Machinery a fost Case IH Puma 220, un an mai târziu a mai achiziționat unul, apoi a luat un tractor Case IH Puma 165 și de 155 CP, semănătoare Väderstad Tempo F8, semănătoare Väderstad Rapid de 4 metri mecanică, disc Väderstad Carrier. „Prima dată am plecat cu o idee foarte clară pe care noi o urmărim mereu aici, și anume raportul calitate-preț. Am studiat piața, ne-a ajutat foarte mult și reprezentantul de zonă Lucian (n.r., Lucian Pescaru – manager de zonă Titan Machinery România), care este chiar de la noi de aici, din comună. De fapt, eu și Lucian suntem și prieteni de mici copii, iar de fiecare dată când am luat o decizie, acest lucru a contat. Ne îndrumă de fiecare dată, au fost întotdeauna îndrumări sincere și tot ceea ce a spus s-a și întâmplat, drept dovadă că încă lucrăm împreună. Tot timpul ne-a sfătuit, ne-a îndrumat și a contribuit ca factor de decizie, dar în primul rând raportul calitate/preț al utilajelor pe care le are Titan Machinery m-a făcut să le achiziționez. Am achiziționat în 2018, 2020, 2022 și 2023 câte un tractor Case IH. Vă dați seama că dacă nu mă felicitam pentru alegere, nu mai luam. Dacă nu eram mulțumit de service, de piese de schimb, nu mai veneam să iau și alte tractoare. Totul a fost și este în regulă”, a conchis tânărul fermier din județul Călărași, Marian Mailat.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025Abonamente, AICI!
Tehnologia modernă poate transforma managementul apei în agricultură. Prin utilizarea tehnologiei CropX, fermierii pot îmbunătăți gestionarea resurselor de apă și pot obține randamente mai mari. În același timp, pot fi reduse pierderile cauzate de o administrare ineficientă a umidității solului. Această soluție inovatoare nu este doar un senzor, ci un instrument esențial pentru agricultura viitorului.
CropX, un senzor de ultimă generație, nu este doar un instrument pentru monitorizarea irigării, ci și un aliat esențial pentru fermele care depind exclusiv de precipitații. Potrivit specialiștilor, acest senzor permite urmărirea evoluției umidității solului pe tot parcursul anului, ajutând fermierii să înțeleagă mai bine impactul lucrărilor agricole asupra rezervei de apă din sol.
„Una dintre cele mai importante utilizări ale senzorului CropX este măsurarea efectelor pe care diferitele tehnici de prelucrare a solului le au asupra pierderii apei. În condițiile în care precipitațiile scad sub 300 l/mp anual, fiecare milimetru de apă contează, iar monitorizarea atentă a solului devine esențială pentru fermieri”, explică Teo Radu, director tehnic Alcedo pentru CropX și My ALCEDO Carbon.
De asemenea, Patrick Valamary, consultant Alcedo, punctează că senzorul CropX oferă fermierilor date precise despre rezervele de apă disponibile, ajutându-i să-și ajusteze strategiile agricole pentru a conserva umiditatea. „Acest instrument nu doar monitorizează precipitațiile și umiditatea solului, ci le oferă agricultorilor posibilitatea de a evalua impactul economic al fiecărei intervenții asupra solului. Este un pas înainte spre o agricultură mai sustenabilă și mai profitabilă”, a precizat Patrick Valamary.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Floarea-soarelui: Cu LAST FRONTIER în preemergență se evită pierderi de producție de până la 30%
Unelte importante în agricultură, auditul de carbon și analizele de sol
Toamna trecută ne-a purtat pașii în două ferme din județul Constanța, pentru a afla, la firul ierbii, realitățile a doi agricultori. La Fântânele, ne-am reîntâlnit cu un agricultor pasionat, Constantin Soare, iar la Agigea, cu Gheorghe Lămureanu, care lucrează împreună cu familia o mie de hectare. Într-un an dificil, unul dintre subiectele care stau pe buzele agricultorilor a fost cel al apei, o provocare pentru mulți dintre aceștia, care, din fericire, nu a mai fost atât de „fierbinte” în toamnă, după o vară caniculară venind ceva ploi.
Apa mult-așteptată vara și-a făcut simțită prezența abia spre toamnă. Dacă în luna august, în zona Fântânele au căzut 48 de litri în două reprize, luna septembrie a fost mai darnică, precipitațiile asigurând în jur de 75 de litri, un nivel mulțumitor care a permis înființarea culturilor în condiții normale.
Însă anul agricol 2023-2024 a fost unul nefavorabil tocmai din cauza lipsei precipitațiilor care a generat multe pierderi la culturile însămânțate atât toamna, cât și primăvara. Producțiile au fost destul de scăzute, în special la culturile de primăvară, la mazăre, porumb sau floarea-soarelui. Dintre toate, porumbul rămâne însă cel mai afectat, deoarece apa de care avea atât de multă nevoie în perioada de vegetație a lipsit. „Dar asta e… am mai trecut prin situații din astea, tragem speranța să mergem înainte, să putem găsi soluții financiare, economice. E motivul pentru care am încercat să ne constituim într-o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), în vederea reabilitării infrastructurii secundare, deoarece apa este o nevoie pe zona Dobrogea. Din păcate, unde nu e infrastructură principală, nu ai șanse să poți să repui în funcțiune sistemul de irigații”, ne-a zis Constantin Soare, care administrează o fermă de puțin peste o mie de hectare. „Unii mai blamează faptul că infrastructura pe care o deține ANIF-ul ar fi energofagă. Din păcate, aprecierile celor care gândesc în felul ăsta nu sunt tocmai realiste sau corecte. Fără o astfel de infrastructură nu aveam nicio șansă să putem iriga, aceasta fiind făcută de firme de proiectare specializate, de mari specialiști la vremea respectivă. Și astfel de investiții de o anvergură de maniera aceasta, după cum se constată, s‑au putut face numai într-un sistem centralizat – vezi cel anterior. Și trebuie să mulțumim și să apreciem că-l avem, și să facem uz de el”, a mai spus fermierul constănțean.
Păioasele, mai puțin pretențioase
Fermierii dobrogeni cunosc însă specificul zonei, cu precipitații mult mai reduse față de alte arii ale țării, astfel că în structura de culturi includ unele mai puțin „pretențioase”, așa cum sunt orzul, grâul, iar pentru primăvară floarea-soarelui, acolo unde se poate. „Culturile pe care le punem și care ne asigură, cât de cât, cel puțin recuperarea cheltuielilor și eventual ceva profit sunt culturile de păioase. În ultimii trei ani, am pus rapiță pe aproximativ 300 de hectare anual și am pierdut-o de fiecare dată, cauza fiind lipsa precipitațiilor, a umidității, care n-a permis generarea răsăririi. Anul acesta avem precipitații, dar atunci când am stabilit structura de culturi n-am mai luat în calcul cultivarea rapiței. Și am mers pe orz, pe grâu, în toamna aceasta, iar la condițiile pe care le avem tragem speranțe că va fi bine. Sunt culturi care sunt mai sigure decât rapița, floarea sau porumbul și, în situația dată, asta este strategia. Încercăm să ne încadrăm în obligațiile pe care le avem, să avem minimum trei culturi și așa mai departe, dar ponderea în structura de culturi o reprezintă păioasele”, arată Constantin Soare, care beneficiază de sprijin prin Pachetul 4 Culturi Verzi. Acest pachet de conservare a apei şi a solului are potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii și vizează atingerea obiectivelor Directivei-cadru Apă de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor.
„În structura de cultură a fiecărui producător agricol avem şi culturi de toamnă, şi de primăvară. Pachetul patru, culturi verzi şi culturile secundare, iar acolo unde n-ai pachetul patru, ai culturi secundare, că avem toate GAEG-urile pentru care trebuie să ţinem cont de obligaţii. Deci, după 1 octombrie avem dreptul, aşa cum este stabilit prin actul normativ care reglementează pachetul patru, să intrăm să pregătim terenul şi să semănăm cultura principală. Pentru celelalte terenuri care rămân pentru a fi semănate primăvara, pachetul patru – cultura verde rămâne în vegetație, înainte de semănat”, a detaliat fermierul.
Susținerea statului, impuls pentru agricultori
În zona Dobrogei, infrastructura principală și cea secundară de irigații acopereau în jur de 450.000 de hectare până în 1989. Legat de demersurile făcute în zona Fântânele, de la proiectarea sistemului de irigații care urmează a fi pus în funcțiune, Constantin Soare spune că nu trebuie uitată contribuția unor decidenți care au înțeles nevoile din teren. „În mai 2017, ministrul Agriculturii, dl Daea, în funcție la acea dată, a reușit prin demersurile pe care le-a făcut cu Guvernul – deoarece așa cum bine știm orice subvenție acordată de către statul român fermierilor trebuie aprobată de către Comisia Europeană –, constatându-se că natura a început să creeze mari probleme în ce înseamnă lipsa precipitațiilor, s-a aprobat să se subvenționeze apa, să se livreze cu titlu gratuit OUAI-rilor. Deci statul aduce apă pe canalele principale, prin ANIF, care gestionează infrastructura respectivă, și o livrează cu titlu gratuit OUAI-urilor. S-a completat Legea 138, Legea îmbunătățirilor funciare, și s-a stabilit cu caracter permanent această regulă. Dacă nu aveam această regulă, nu discutam de irigații la nivel de România. Poate doar la cei care mai erau pe prima treaptă de pompare și atât”, povestește Constantin Soare.
Prețurile mult prea mari în lipsa acestor reglementări ar fi pus stop oricăror irigații pentru treptele de pompare secundare. Doar fermierii de pe prima treaptă de pompare, unde costul energiei este mai mic, ar mai fi avut cum să beneficieze de aceste sisteme.
„Eu am irigat până în 2004 inclusiv, moment în care la final, în decembrie 2004, s-a schimbat Legea îmbunătățirilor funciare, a apărut Legea 138 și prin conținutul ei s-a eliminat subvenția care făcea obiectul pompării apei, apa ce o aducea până la stație, până la hidrant, gratuit. Apa, la vremea respectivă, era 50 lei pe 1.000 de metri cubi. După ce s-a eliminat subvenția, pe mia de metri cubi am avut 2.000 de lei pentru treapta a treia, și pentru treapta a patra 4.000 lei. Dacă nu s-ar fi luat această decizie să se livreze cu titlu gratuit, nu discutam de irigații. Acela a fost declicul, momentul care m-a determinat să adun colegii din zona Fântânele, am constituit OUAI-ul și mai departe am făcut toate demersurile pentru depunere de proiect, în 2017. În 2018 am preluat toată infrastructura celor șase ploturi de irigații pe care le avem în portofoliu, în proprietate de la ANIF, cu titlu gratuit cum bine se știe, am făcut în paralel proiecte, ținând cont de Măsura 4.3 care permitea depunerea de proiecte”, a detaliat agricultorul care a depus la începutul anului 2019 proiecte pentru fiecare plot. În 2020, în martie, a semnat contractele de finanțare cu AFIR-ul.
Pandemia și explozia prețurilor au dus la întârzieri destul de mari, dar fermierii au găsit soluțiile pentru a merge mai departe. „Am reușit să determinăm Ministerul Agriculturii și tot Guvernul să înțeleagă că trebuie să ne ajusteze prețurile, având în vedere explozia acestora care a avut loc în 2021. În acest sens a apărut Ordonanța 64 care ne-a permis ajustarea prețurilor, care ne-a permis în continuare scoaterea la licitație și angajarea constructorilor, și începerea execuției lucrărilor, situație în care ne aflăm la momentul de față. Suntem cu toate cele șase proiecte în faza de execuție, în diverse faze de lucru”, a explicat Constantin Soare.
Cele șase ploturi deservesc suprafața totală de 5.350 de hectare. Suma alocată pe Submăsura 4.3 – Infrastructura de irigații, de un milion de euro plus, a fost suplimentată cu aproximativ 200.000 prin Ordonanța 64, dar nu acoperă necesarul. „În Ghidul sM 4.3, în 2018-2019, era stipulat că o organizație poate depune trei proiecte pentru același plot, dar în sesiuni diferite. Motivul era generat de această situație, că suma alocată pe un proiect – la data respectivă, un milion de euro – nu reușea să acopere reabilitarea întregii structuri, pentru că o iei cronologic: stația completă, cu alimentare cu energie, conductă principală și mai departe o antenă, două, trei, patru, în funcție de banii pe care-i avem. Acum însă nu reușim, din păcate, să ne acoperim întreaga suprafață. În 2019, în sesiunea următoare, când eu eram pregătit cu toate documentele, s-a schimbat Ghidul și nu s-a mai permis să depui al doilea rând de proiecte”, precizează Constantin Soare. Construcția unei stații de capacitate maximă, alimentată cu energie, cu o conductă principală la care se conectează două-trei antene, nu acoperă neapărat întreaga infrastructură necesară unui plot, în multe cazuri fiind necesare investiții pentru o a doua conductă principală cu antenele aferente. Însă legislația actuală a oprit depunerea de noi proiecte. „Ne-am trezit în situația în care, și în condițiile stabilite prin PNS, a fost stabilit că un beneficiar poate depune un singur proiect. Indiferent, în cazul nostru, vezi OUAI fiind, cu șase proiecte, aș fi putut să depun și ar fi fost necesar să depun proiect pentru fiecare plot în parte. Nu! Am avut dreptul, prin efectul conținutului PNS-ului, să depun un singur proiect, și am depus doar pe unul. Cu celelalte vom vedea ce vom face în continuare. Va fi o problemă, mai ales că PNS-ul, după cum știm, are valabilitate până în 2027. Banii care au fost pe DR 25 s-au alocat printr-o singură sesiune și sunt toți acoperiți prin proiectele depuse. Ne bucurăm că e cerere mare, motiv pentru care tragem speranțe că statul, Guvernul, MADR vor mai găsi surse financiare care să permită reabilitarea întregii infrastructuri, și secundare, și principale”, ne-a zis cu speranță agricultorul constănțean.
Mulți bani din buzunarul propriu
Din păcate, nici băncile nu vin în ajutorul fermierilor din aceste OUAI-uri, care sunt organizații nonprofit, cu activitate de utilitate publică. „Am reușit să determin banca cu care lucrez să înțeleagă că trebuie să ne acorde credit pentru implementarea proiectelor pe care le am în derulare și am accesate 11 milioane de lei credit de la o bancă, bani care fac obiect de plata facturilor și a bazei, și a TVA-ului facturilor cu constructorii”, a explicat Constantin Soare.
Aceste sume le sunt necesare pentru plata facturilor către constructori, cererile de plată către AFIR – în cazul de față, în număr de șapte, stabilite de la momentul semnării contractului pe toată perioada de derulare – și documentele trebuind să fie conforme, plus actele care atestă plata facturilor ce urmează a fi decontate. „Ca să poți cere banii la AFIR, trebuie să demonstrezi că i-ai plătit constructorului, și asta presupune să deții tu surse proprii. Motiv pentru care, repet, pentru toate cele șase ploturi am accesat un credit de 11 milioane de lei”, a completat agricultorul, mulțumit că el se află în situația fericită de a avea un constructor. Creșterea prețurilor la materiale și echipamente care fac obiectul realizării acestor investiții nu a atras prea multe firme interesate, chiar și în condițiile în care prin Ordonanța 64 s-a realizat ajustarea prețurilor cu un procent de 25%, care nu era tocmai acoperitor.
Aripile de ploaie, premieră în zonă
În prezent, se lucrează în paralel pe toate cele șase ploturi, ce aparțin sistemului de irigații Sinoe, care deservește 60.000 de hectare. Stația bază este amplasată pe malul lacului Golovița, pe latura de est a teritoriului, o sursă sigură de apă. „Are laturi comune cu lacul Razelm și, mai departe, printr-un canal care vine din brațul Sf. Gheorghe al Dunării, se deversează apă. Altfel spus, sursa de apă pentru sistemul de irigații Sinoe a fost, este și va fi permanentă. Fără semn de întrebare ca să spunem că nu mai avem apă, pentru că apa aceasta se deversează în mare și, din câte am aflat, nu știu cât de adevărat este, acest braț a fost făcut artificial, acum foarte mulți ani, tocmai cu scopul de a menține un nivel al apei în cele două lacuri”, a detaliat Constantin Soare.
Legat de aripile de ploaie, premieră în cadrul OUAI Fântânele, agricultorii speră ca la anul, acolo unde există antene, să se achiziționeze și să se monteze pivoții. „În sensul ăsta încerc să mai trag un semnal de alarmă către cei de la MADR, de la ANIF, să încerce să forțeze reabilitarea infrastructurii principale, care ar permite aducerea apei până la zona noastră și dincolo de zona noastră, până la Cogealac. Știu că Sistemul Sinoe a avut o primă etapă de reabilitare, finalizată acum, a două agregate din stația bază, cu schimbarea conductelor de refulare, cu diametrul de trei metri, plus o parte din canal. Acum este raliul în fază realizată de proiectare, urmează să fie depus, din ce informații am și eu. Asta presupune ca reabilitarea lui să se facă de la stația bază, încă un agregat principal, cu încă două-trei stații de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară și pe toate canalele aferente până la Cogealac. Ca timp, raliul este realizat, trebuie pus, trebuie bani, pentru că totul e legat de bani, după care înțeleg că e posibil anul acesta, dacă nu în prima parte a anului următor, să se scoată la licitație, la pachet, partea de proiectare cu execuție. Ce presupune scoaterea la pachet? Că se câștigă timp, poate aproximativ un an. Ca moment când vom avea apă pe canal și vom putea iriga… Posibil 2026, trag speranțe. Până atunci, noi trebuie să ne finalizăm tot ce avem”, a completat agricultorul, care mai are doar de montat țeava pe 21 de kilometri.
„Vinovatul” succesului, optimismul
Totodată, Constantin Soare a depus un proiect și pe DR-35 și, având în vedere experiența dobândită, crede că va reuși finalizarea într-un an. „Ca producători agricoli, trebuie să încercăm să facem uz de toate oportunitățile pe care ni le oferă piața, Guvernul, MADR. Și în sensul ăsta aș scoate în evidență Creditul fermierului. Din păcate, mulți dintre colegi se plâng că nu au bani, că nu pot să-și ia mai departe… dar nu știu de ce nu îl accesează, pentru că este ca o mănușă, cu atât mai mult pentru cei care sunt în situații financiare mai precare. Pentru că iei o sumă de bani, o folosești pentru nevoi și plătești în următorii patru ani.” Constantin Soare rămâne optimist, pentru că, spune el, aceasta este o condiție obligatorie de reușită în agricultură.
Optimist rămâne și Gheorghe Lămureanu, în ciuda faptului că, de multe ori, cheltuielile îi depășesc profitul. „Chiar dacă faci zece tone pe hectar la grâu, nu reușești să acoperi cheltuielile, dacă dai și două ape grâului, una în toamnă, una în primăvară sau chiar și trei, uneori. N-am crezut că vom avea o asemenea situație și, dacă în primăvară situația încă era cu ceva speranțe, astăzi am ajuns în punctul în care suntem convinși că nu o vom duce pe roze până la sfârșitul anului. Și la noi, zic vecinii și colegii mei, e un caz mai fericit, că irig. Însă apa o pompez de la aproape o sută de metri adâncime din Canalul Dunărea – Marea Neagră cu priză directă”, ne-a spus Gheorghe Lămureanu, care își dorește să rămână cu o suprafață mai mică în exploatație, dar pe care să o irige și de zece ori, dacă e nevoie. Anul acesta, de la jumătatea lunii mai până în toamnă, nicio cultură nu a avut vreun aport de precipitații.
Patru ani de coșmar
Ultimii patru ani au fost „catastrofali” pentru fermierul din Agigea, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al producției sau al aportului de precipitații. Agricultorul a sperat că măcar anul acesta să își revină prețul, dar cu 0,85-0,90 lei kilogramul de grâu, șansele sunt slabe. „Să-mi spuneți și mie dacă mai găsiți vreun produs care să coste un leu, în afară de prețul grâului. Și grâul trebuie să fie cu proteină peste 14 ca să iei un leu pe el. În 1990 era tot 0,90 lei, dar vindeam un kilogram de grâu și luam doi litri de motorină sau două kilograme de îngrășăminte. Sămânța nu te costa mai mult de 150-200 lei pe hectar. Acum, dacă vă spun cât a costat sămânța, că am semănat și un pic mai des anul ăsta, n-o să dormiți, alături de mine, la noapte. Cât au costat îngrășămintele, cât costă energia electrică, apa e gratuită, că ni se dau banii înapoi peste un an, însă dacă ar fi mai ieftine lucrurile astea, am și iriga mai mult ca să creăm cât de cât o rezervă pentru anul următor”, zice cu năduf Gheorghe Lămureanu, care a decis că dacă într-un an irigă porumbul, să nu mai irige grâul deoarece sunt foarte mari costurile la energie, manoperă și forță de muncă. Dacă în trecut iriga în medie cu 700-800 metri cubi la hectar, având rezerve pentru culturi viitoare, în prezent situația este cu mult diferită.
Costurile din ultimii ani s-au ridicat enorm la hectar, costuri ce însumează sămânța, lucrările agricole, piesele de schimb, motorina, forța de muncă. Ba mai mult, utilajele agricole au necesitat o întreținere mai costisitoare deoarece lipsa apei a îngreunat lucrările. „Vă dați seama că am arat cu bolovani. N-am reușit să pregătim, n-am avut o arătură de calitate, am lucrat cu discuri grele, mari, sau am făcut lucrări minime și n-am încorporat resturile vegetale, nici semințele de buruieni și cele de boabe străine, și anul următor o să cheltuim mai mult cu întreținerea culturilor, cu pregătirea patului germinativ”, a detaliat Gheorghe Lămureanu.
Din păcate, rata precipitațiilor din Germania, din Franța sau din Austria nu este similară cu cea din Dobrogea. La nivelul țării, Banatul are de trei-patru ori mai mare rata de precipitații. „Toate utilajele de pregătire a terenului, pe toate le-am distrus! Am schimbat anul trecut două mii de rulmenți la un Amazone sau un Horsch, pe care am dat 150.000 de euro să schimb la el 80 de rulmenți odată? E o catastrofă pentru noi din punct de vedere financiar! Și zic eu că puțină libertate dacă ne-ar da sau să prezentăm de la început un program. Păi noi facem lucrări din astea din 1980. Semănam și atunci, ca să nu cheltuim, semănam din disc. Apăruseră discurile acestea, tractoarele articulate de la Craiova, dădeam un disc și semănam porumbul după grâu. Deci am făcut și înainte și facem și acum. Am 60 de hectare de cultură dublă și am dat până acum patru ape. Unde o să ajung cu cheltuiala?”, întreabă fermierul de la Agigea.
În această situație, mulți fermieri întâmpină greutăți la a plăti leasing-urile, alții și-au pus proprietățile gaj pentru credite, iar producțiile nu justifică investițiile.
Aparatul administrativ, sperietoare
O politică agricolă mai prietenoasă cu producătorul ar fi de dorit, iar instituțiile statului să fie puncte de susținere, nu de stres. „Prea s-a încărcat aparatul administrativ și cel de control, și am început să ne fie teamă că vine Direcția agricolă în control sau APIA? N-ar trebui să ne fie teamă. Din contră, ar trebui să colaborăm cu ei... Nu vă mai spun că, acum vreo trei ani, pentru 3,32 lei ne-au blocat toate conturile în bănci. Deci ANAF-ul ne-a blocat toate conturile pentru 3,32 lei, care erau virați în plus! Era o simplă greșeală… Sunt oameni care ne controlează și care cred că noi chiar nu avem nimic de făcut și vor să ne dea neapărat de lucru să nu ne plictisim, să nu ne sinucidem văzând în ce situație dezastruoasă… Și nu glumesc, poate până acum am îndrăznit să mai glumesc, dar situația este tragică și oamenii ăștia care ne conduc, și în Parlament, și pe la Bruxelles, ar trebui să se gândească că, dacă nu se va egaliza cât de cât subvenția asta europeană cu a noastră, a celorlalți de dincolo de graniță, nu vom mai putea face concurență cu ei”, susține Gheorghe Lămureanu. Pe lângă subvențiile mai mari, și prețurile de vânzare sunt mai mari, și, cu toate acestea, atitudinea fermierilor europeni este mult mai fermă. „Și la ei sunt revolte, și la ei sunt fermieri nemulțumiți, pentru că nicăieri nu mai iubește lumea agricultura. Iubim doar să mâncăm, și de produs, nu... Am toată admirația față de ultimii trei-patru miniștri care au făcut o politică agricolă din ce în ce mai bună. Era mult mai dezastruoasă înainte. Suntem încurajați acum și să facem OUAI, și să irigăm, însă, ca să implementez un proiect european în 6, 7, 10 ani cât a durat celălalt, și pe ăsta deja am banii de patru ani ca să-l implementez, să dureze 6-7 ani, bănuiesc că birocrația este extraordinar de încărcată și dificilă ca să ne încurce”, apreciază Gheorghe Lămureanu.
Instituțiile statului trebuie să vină și în primul rând să informeze, și în al doilea rând să-l direcționeze pe fermier către calea cea bună. Fermierii speră că acolo unde s-a greșit, să fie îndrumați.
Astfel, nici pentru fermierii care au deja sistem funcțional de irigații situația nu este atât de luminoasă din punct de vedere economic, așa cum ar spera cei care se află la început de drum în instalarea acestor sisteme. „Mi-e teamă că nu pot să-i sfătuiesc pe colegii mei să facă ce am făcut eu, că mulți îmi spun: vezi?, ți-am zis să nu te apuci de irigații! Însă nici să așteptăm în continuare să primim ajutor de stat pentru calamități, subvenții și ajutoare suplimentare în loc să facem irigații consider că nu este o variantă bună. E păcat și ca Ministerul Agriculturii să plătească calamități și pierderi fermierilor, când banii ăștia ar putea fi investiți, dacă ar fi cu un pas înainte... Statul să facă un canal magistral, să dea apă pe el și să vedeți că fermierii vor uda... Îi sfătuiesc pe agronomi și pe fermieri să-și facă meseria și să împace și regulile astea europene, care ar trebui să fie mai prietenoase cu producătorul, pentru că, așa cum au început, mi-e teamă că vom mai putea continua discuind terenul sau făcând minimum-tillage după doi-trei ani când nu vom încorpora 20 de tone de paie”, ne-a zis în încheiere fermierul Gheorghe Lămureanu.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: Soluții de irigații
Martie este o lună dedicată femeii. Astăzi o aducem în fața dvs. pe Nina Gheorghiță, fermier și vicepreședinte LAPAR. Împreună cu soțul, Ștefan Gheorghiță, Nina lucrează o suprafață de circa 600 de hectare cultură mare, la Roșiori – județul Brăila. Peste 500 de hectare sunt irigate. Dialogul nostru a avut loc la început de februarie.
Reporter: De ceva vreme, fermierii trebuie să facă față unei presiuni din ce în ce mai mari de boli, dăunători, buruieni, iar în acest timp strategiile verzi ale Uniunii Europene scot din piața produselor de protecția plantelor multe substanțe active care nu au înlocuitori.
Nina Gheorghiță: Protecţia plantelor reprezintă un instrument care reglează potenţialul de producţie. Pesticidele sunt medicamentele plantelor. Aşa cum omul se îmbolnăveşte, şi planta se îmbolnăveşte şi are nevoie de tratament.
Numai că, în ultimii ani, tendinţele sunt din ce în ce mai mari pentru a ne lăsa fără aceste instrumente, ca să producem cât mai puţin. Dacă se poate cu cât ne oferă natura. Ceea ce pentru noi, fermierii, este împingerea cu siguranţă către faliment, pentru că la costurile de producţie pe care le avem astăzi, costurile fixe, nu ai cum să fii performant fără o protecţie performantă şi fără a-ţi conserva potenţialul de producţie al plantei.
Ca urmare, ne aşteptăm totuşi ca cei care guvernează destinele agriculturii să înţeleagă că nu poţi lăsa agricultura fără protecţie fitosanitară. Iar companiile sigur, au viziunea lor. Şi noi ca fermieri suntem de acord să protejăm mediul, suntem de acord ca produsele fitosanitare să ţintească doar dăunătorii, bolile şi buruienile care ne fac probleme, dar vedeţi dvs., nimic nu există pe lumea asta şi fără efect secundar. Un medicament mai are şi efecte secundare. De aceea trebuie să punem în balanţă în permanenţă, atunci când scoatem din portofoliu un produs, ce înlocuitor avem şi înlocuitorul să fie pentru fermier, pentru protecţia culturii, cel puţin la fel de bun ca cel pe care l-am scos.
Uniunea Europeană pierde în fiecare an din competitivitatea produselor agricole din cauza lipsei unei protecţii fitosanitare la nivelul la care culturile o cer. Pentru că altfel nu avem cum să ne menţinem viabilitatea economică a fermei.
Reporter: Să vorbim și de sămânță. Cum alegem soiurile, hibrizii?
Nina Gheorghiță: Ideal ar fi să avem hibrizii aceia de care se tot vorbeşte, care să aibă nevoie de cât mai puţine substanţe nutritive, să aibă toleranţe şi rezistenţe la tot felul de agenţi fitopatogeni, să consume cât mai puţină apă, ca atare să ne aşteptăm la producţii cât mai mari. Dar acest ideal nu poate exista!
Noi, ca fermieri, suntem întotdeauna interesaţi de varietăţi, soiuri, hibrizi care să facă faţă condiţiilor specifice pe care fiecare le are în fermă. Şi aici nu mă gândesc doar la condiţiile pedoclimatice, ci şi la nivelul de tehnologie şi priceperea pe care o are fermierul. Şi fiecare fermier să-şi aleagă varietăţile, astfel încât să nu-şi imagineze că poate să facă nişte paşi spectaculoşi. Poate că vezi la alte ferme producţii pe care şi tu ţi le doreşti, dar dacă tu ai o medie care se situează la o distanţă foarte mare de aşteptările tale, e clar că nu poţi să faci pasul respectiv.
Prin urmare, când îţi alegi hibridul, soiul în fermă, trebuie să te gândeşti la ce poţi să-i oferi de aşa manieră încât hibridul acela chiar să poată să-şi atingă potenţialul de producţie. Aşa că, dacă eşti o fermă care ai posibilităţi să asiguri o tehnologie crescută îţi alegi varietăţi performante. Însă, dacă nu poţi să faci lucrul acesta, atunci trebuie să te îndrepţi către varietăţi care au o rusticitate bună, chiar dacă producţiile poate nu sunt cele record.
Toţi ne dorim producţii record, dar sunt foarte greu de atins.
Reporter: În încheiere, cum vedeţi anul acesta?
Nina Gheorghiță: Să ştiţi că mie îmi este frică de anul acesta. Vă spun foarte sincer. În luna ianuarie, de când sunt fermier, de 15 ani, nu a existat o lună ianuarie fără un îngheţ, fără ca stratul arabil să îngheţe, să avem nişte temperaturi de măcar minus13°, minus 15°C, două-trei zile consecutiv. Dacă am fi dorit să intrăm în câmp în ianuarie 2025 să fertilizăm, să dăm doza aceea pe care GAEC-urile ne-o tolerează la culturile de câmp, nu am fi putut să facem lucrul acesta. Ceea ce nu este totuşi normal.
Din punctul de vedere al umidităţii am putea spune că la momentul acesta culturile pe cele mai mari suprafeţe din ţară nu suferă de secetă. Dar, totuşi, anul nu este unul care să se încadreze în limite normale, şi atunci este posibil în primăvară să avem tot felul de surprize şi să ne trezim că iarna se instalează atunci când ar fi trebuit să se instaleze primăvara. Şi asta, pentru o fermă, înseamnă minusuri de producţie.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Anamaria Damian: „Sperăm că 2025 va fi un an în care lumea va reporni motoarele, să se uite spre viitor.”
Maria Cîrjă: „Fermierii au nevoie de viziune pe termen lung”
Finalul unui an calendaristic și începutul altuia sunt prilej pentru a face retrospective, dar și planuri pentru noul an. 2024 n-a fost deloc ușor pentru agricultură. Despre anul care a trecut și despre cel în care toți am intrat cu speranțe de mai bine am stat de vorbă cu Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Reporter: Cum ați caracteriza anul 2024?
Maria Cîrjă: Au fost foarte multe provocări, atât la nivel de fermieri, vremea, dar și din punctul de vedere al deciziilor luate de autorități, toate bulversând piața. Dar fermierii sunt oameni așezați, foarte greu de derutat și afacerea lor este agricultura. Deci, dacă mi-am ales să fac asta, trebuie să fac față și provocărilor, mai ales că la noi, în fiecare an, se întâmplă altceva. Dar asta am ales, aici lucrăm și trebuie să ne descurcăm și să găsim soluții.
2024 a fost unul dintre anii cei mai dificili din ultimii, cred, 30 de ani, un an în care fermierii s-au confruntat cu situații de tot felul, începând cu vremea, care nu le-a fost deloc prielnică, vreme care și-a pus amprenta pe culturile de primăvară, pe porumb și floarea-soarelui, dar mai cu seamă pe porumb. Această cultură în sud-est a fost distrusă aproape sută la sută, deci nu s-a putut recolta aproape nimic, iar media de producție la porumb a României, per total, este cea mai mică din ultimii 30 de ani, este vorba de trei tone pe hectar, luând în considerare și Transilvania, și vestul țării, unde porumbul s-a făcut. Însă, făcând o medie generală, aceasta este cifra cu care nu ne mândrim, pentru că ne doream producții mai bune, și în ultimii ani am avut un trend pozitiv în ceea ce privește producția de porumb, un trend pozitiv pe media de producție, dar și un trend pozitiv pe suprafața cultivată cu sămânță certificată, care a contribuit bineînțeles la creșterea producției medii. Dar știm cu toții ce s-a întâmplat, porumbul a suferit, floarea-soarelui, de asemenea, avem o medie de 2,2 tone pe hectar la floarea-soarelui per total suprafață de 1,1 milioane de hectare.
„Estimăm o scădere la cultura de porumb cu minimum 250.000 de hectare, scădere datorată secetei de anul trecut.”
Reporter: Prin urmare, cam la jumătate din ce eram obișnuiți. Marea majoritate depășea cota de 3-4 tone...
Maria Cîrjă: 4 tone este o producție foarte bună, dar ne obișnuiserăm cu ceva între 3 și 4, cu o medie de 2,8-3,2 tone/ha, ceea ce era o producție satisfăcătoare pentru floarea-soarelui. Așadar, culturile de primăvară au suferit, impactul în situația financiară a fermierilor a fost major, norocul a venit cât de cât de la rapiță, care a trecut bine peste toată perioada de vegetație, unde producțiile s‑au situat în jurul a 3 tone/ha, care este o producție bună la rapiță. Nu numai producția, dar și prețul este încă unul bun la rapiță. Putem spune că rapița i-a salvat cât de cât pe cei care au avut această cultură, dar și cerealele, chiar dacă prețul la grâu, mai ales, nu este unul satisfăcător, dar s-a recoltat. Ceea ce a făcut ca în toamna lui 2024 să se însămânțeze o suprafață însemnată cu rapiță și cereale, culturi care au fost semănate pe suprafețe-record anul trecut. Avem aproape trei milioane de hectare cu grâu și aproape 0,5 milioane de hectare cu orz, iar rapița este semănată pe o suprafață-record în România, estimările noastre fiind de vreo 900.000 de hectare, dar cu siguranță este mai mult, având în vedere și cunoscând tot ce s-a vândut pentru această cultură de rapiță.
Și ce se va întâmpla în primăvara acestui an, cine va suferi? Din nou, porumbul. Estimăm o scădere la cultura de porumb cu minimum 250.000 de hectare, scădere datorată secetei de anul trecut și care a făcut ca fermierii să se uite mai atent la culturile de toamnă, și vor reduce din suprafața de culturi de primăvară, iar cea mai mare suprafață va impacta porumbul.
Reporter: Avem culturi alternative pentru porumb?
Maria Cîrjă: Fermierii se uită spre sorg, suprafața de năut este foarte mică, nu putem vorbi aici de ea, dar se caută culturi alternative la cultura porumbului. Însă cu toții știm foarte bine că nu există. Prin urmare, trebuie să căutăm să creștem suprafața irigată, asta este singura soluție pe care o avem în acest moment, să cultivăm porumb cât mai mult la irigat, ca să-l protejăm în aceste luni caniculare. Anul trecut, de la sfârșitul lunii iunie nu s-a mai terminat seceta. Am tot sperat.
Reporter: Avem seceta pedologică, dar avem și seceta atmosferică, cea care este cea mai gravă în cazul culturii de porumb, din ce au constatat specialiștii în ultimii ani. Practic, moartea plantei are drept cauză această secetă atmosferică.
Maria Cîrjă: Bineînțeles, dacă avem peste 35°, 40°, 45°C cum am avut în câmp în perioada înfloritului și polenizării la porumb, s-a terminat. Acolo n-a mai avut urmă de știulete, din cauza secetei atmosferice. După care, această perioadă prelungindu-se, a pus capac de tot. Deci planta a cedat. Nu numai că n-a mai legat, dar a cedat. Nici fân nu s-a mai putut recolta.
Reporter: Având în vedere că fermierii trec de câțiva ani printr-o perioadă destul de dificilă, iar cu sursele și resursele financiare nu stau prea bine, credeți că vor continua să cumpere sămânță certificată și să nu semene ce au prin pătul?
Maria Cîrjă: Cu siguranță sămânța este factorul cel mai important pentru obținerea unei producții. Deci, fermierii, specialiștii nu vor face rabat de la sămânță, pentru că știm cu toții că în momentul în care încercăm să folosim sămânță din ce am recoltat anul trecut, mai ales la porumb, 50% din producție ne-am luat-o singuri. Este clar. Fermierii nu vor renunța la sămânța certificată, la hibrizii performanți, dar vor încerca să salveze parte din cheltuielile la alte inputuri. Se vor uita foarte atent dacă e nevoie de un erbicid sau nu. În cazul porumbului nu avem nevoie de alte erbicide și tratamente, erbicidele fiind cele mai utilizate produse fitosanitare, și aici vor încerca să facă anumite economii, să mai salveze din cheltuieli. În rest, poate vor mai economisi la îngrășăminte, dar și acolo este riscant, pentru că planta, orice potențial ar avea de producție, trebuie să aibă mâncare, hrană, și atunci este dificil de unde poți să salvezi ca să cheltui mai puțin pe hectarul de porumb. Într-adevăr, cei care au suprafețe mici își permit să recolteze, în condiții normale – Doamne ajută! – 2-3 tone, atunci încearcă și ei să jongleze un pic cu sămânța. Dar asta e pentru subzistență, nu pentru o afacere în agricultură.
„Trebuie să căutăm să creștem suprafața irigată, asta este singura soluție pe care o avem în acest moment.”
Reporter: Cum stă Corteva Agriscience cu sămânța în acest moment?
Maria Cîrjă: Noi, jucând doar pe zona de rapiță, am avut sămânță suficientă pentru rapiță și chiar ne-am pregătit pentru această cultură, iar producția de semințe pentru rapiță se face în Europa. Putem spune că am avut suficientă. În ceea ce privește pregătirea cu sămânță de porumb și floarea-soarelui, având în vedere situația de anul trecut, seceta și tot ce s-a întâmplat, e adevărat că volumele pe care noi le-am estimat la începutul anului trecut erau unele, și ce s-a recoltat și se recondiționează și se săcuiește acum e altceva. Dar cu toții știm că fiecare producător are o marjă de siguranță, față de ce ai nevoie tot timpul se produce mai mult. Și atunci, putem asigura fermierii că avem sămânță suficientă și de porumb, și de floarea-soarelui pentru primăvara lui 2025.
Companiile se reorientează spre zona de produse biologice
Reporter: Să discutăm de protecția plantelor și mai ales despre ce soluții au fermierii la dispoziție având în vedere scoaterea de pe piață a unei multitudini de substanțe active în Uniunea Europeană.
Maria Cîrjă: Cu ceva ani în urmă, ne-am dat seama că impactul asupra fermei și asupra unui management normal al culturilor și combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor este foarte mare din cauza acestor decizii de a elimina foarte multe substanțe active de la utilizarea în țările Uniunii Europene. Majoritatea companiilor se reorientează spre zona de produse biologice, iar Corteva a încheiat cumpărarea a două mari companii din lume, Symborg și Stoller. Astfel, în 2024 am lansat gama de produse biologice, Corteva Biologicals. Practic, în acest moment ne putem duce în fața fermierului cu semințe, cu produse de protecție a plantelor și cu gama de produse biologice. În prima fază, în portofoliul nostru de Biologicals predomină partea de biostimulatori, Utrisha de pildă, care fixează azotul din atmosferă, soluții care ajută planta din punct de vedere fiziologic. Sunt în înregistrare, și așteptăm, soluții pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Ne așteptăm ca în următorii ani, în această gamă să avem biofungicide, bioinsecticide, chiar și bioerbicide. Știm cu toții că planta funcționează ca un organism viu, ca un organism uman, iar acești hormoni sau fitohormonii plantelor sunt cei care o ajută să supraviețuiască, ajutând-o să transfere de la rădăcină azotul la frunze, la flori, la organele de reproducere. Totul funcționează într-o anumită armonie. Iar acești biostimulatori pe care noi îi oferim acum sunt cei mai avansați, din acest punct de vedere. Fermierii sunt deschiși la această nouă gamă de produse, pentru că, pe lângă eficacitatea lor, pe lângă impactul pe care-l au în fiziologia plantelor, avem o variantă, această Utrisha, despre care, cu toții știm, că respirăm în atmosferă, unde azotul este într-o concentrație de peste 70%. Dar nu-l folosim. Plantele n-au cum să-l folosească. Această inovație este extraordinară, e bazată pe o bacterie, methylobacterium symbioticum, care ajută planta să-și ia azot din atmosferă, deci să se hrănească și cu azotul din atmosferă. E ceva extraordinar, fermierii au ajuns să simtă acest produs și-l vedem ca pe un produs care va deveni foarte mare, și pe fondul acestei noi legislații europene, care limitează aplicarea îngrășămintelor cu azot.
Reporter: Costurile fermierului cresc prin utilizarea unor astfel de soluții biologice?
Maria Cîrjă: Recunosc, ne-am făcut calcule și ne dorim ca pe fermier să nu-l coste mai mult, și va vedea impactul asupra producției singur, atunci când va calcula ce a obținut versus ce a investit. Pot să vă spun sigur că nu cresc costurile pe hectar la nicio cultură la care se aplică Utrisha. Iar în ceea ce privește biostimulanții, fermierii cunosc foarte bine această gamă de produse și impactul major asupra plantelor pe care-l are un produs pe bază de microelemente, în timpul vegetației, să-l dai plantei atunci când are nevoie de el, să nu umble singură să-l caute prin sol. Și i-l dai sub o formă accesibilă și atunci, să nu mai aibă nevoie să sintetizeze de exemplu azotul până la aminoacizi. Dai direct aminoacizi și îl folosește imediat.
„Fermierii nu vor renunța la sămânța certificată, la hibrizii performanți, dar vor încerca să salveze parte din cheltuielile la alte inputuri.”
Reporter: Revin, cum vedeți ieșirea de pe piață a acestor substanțe active pe bandă rulantă?
Maria Cîrjă: Este un fenomen care ne îngrijorează și pe noi, îngrijorează pe toată lumea, dar nu putem să ne opunem. Modul prin care noi, companiile mari de cercetare, se opun, este înregistrarea unor noi molecule. Și bineînțeles, știm cu toții, o moleculă nouă, investiția și cercetarea din spatele ei este imensă. Să vă dau o cifră: compania din care fac parte cheltuiește în fiecare zi patru milioane de dolari. În fiecare zi suma aceasta merge în cercetare. Imaginați-vă, costurile sunt extraordinare, iar dezvoltarea unei molecule este nemăsurabilă. Și atunci, în momentul în care lansezi o moleculă nouă, așa cum vom face noi în această primăvară, când vom lansa un nou fungicid pentru cereale, bineînțeles că nu poate să vină cu un preț mic. Dar, eficacitatea și rezultatele vor face diferența. Fermierii e păcat, ar trebuie să aibă posibilitatea să-și aleagă produsele, să aleagă ce pot să investească, pentru că știm cu toții, avem fermieri care sunt foarte profesioniști, care investesc maxim pe hectar pentru că își doresc la porumb 16 tone, la grâu 9-10 tone, și atunci bineînțeles că și costurile sunt recuperate. Dar, dacă facem agricultură doar de subzistență, atunci ne uităm foarte atent la investiție. E greu. Dar încă există soluții ieftine.
„În fapt, ce se întâmplă în natură, încrucișările care se întâmplă în natură într-o perioadă lungă, cercetătorii, amelioratorii, geneticienii pot să o facă într-o perioadă mai scurtă. Asta înseamnă noile tehnici genomice.”
Încă în așteptarea legislației pentru noile tehnici genomice
Reporter: Să abordăm și un subiect mult dezbătut în ultimul an, noile tehnici genomice, care sunt utilizate pe scară largă în afara Uniunii Europene.
Maria Cîrjă: Noile tehnici de ameliorare, ingineria genetică de care am învățat cu toții cu mulți ani în urmă, sunt utilizate în toată lumea, în medicină, în industria alimentară. Este vorba de o nouă metodă de a obține un produs într-o perioadă mai scurtă. Și luăm din nou ca exemplu porumbul, că este cel mai discutat din punctul de vedere al ameliorării, pentru că ne dorim porumb cu rezistență la secetă, porumb cu rezistență la ostrinia, porumb cu rezistență la alți dăunători, dar bineînțeles, trebuie să facem aici o separare clară între noi tehnici genomice, aceste NGT, adică tehnici efectiv de ameliorare, și produsele obținute prin modificarea genetică. Ne întoarcem: ce aduc nou? Poți să identifici în genomul unei plante sălbatice, să spunem, o genă care este responsabilă de toleranța la secetă – mă întorc din nou la porumb. Prin inginerie genetică s-a ajuns că poți să tai din genomul respectiv acea bucățică, pe care o iei cu o pensetă, să zicem, și o pui dincolo, în genomul porumbului – faci un pic de „croitorie” – sau a hibridului pe care vrei să-l obții. Asta este, asta se întâmplă și la tomate, la orez în China, unde s-a obținut orez cu un conținut mai mare de vitamina A, deoarece consumul foarte mare de orez a contribuit la orbire rapidă în China, și atunci s-a găsit această soluție să îmbunătățească orezul cu vitamina A. Și nu s-a putut face decât rapid, prin această tehnică de ameliorare. În fapt, ce se întâmplă în natură, încrucișările care se întâmplă în natură într-o perioadă lungă, cercetătorii, amelioratorii, geneticienii pot să o facă într-o perioadă mai scurtă. Asta nu se întâmplă într-o zi, într-un an, ci în doi, trei, patru ani, până reușești să identifici gena respectivă, s-o transferi unde trebuie, să multiplici planta respectivă să vezi dacă ai transferat-o și merge mai departe, deci este o metodă care trebuie să fie legiferată în Europa, să putem avea acces la aceste metode care ne ajută să venim pe piață cu produse noi mai rapid, deci mult mai repede decât prin metodele convenționale. Asta nu înseamnă că într-un an o să fie o explozie de produse. La noi în țară avem la Universitatea din Iași oameni care lucrează prin aceste metode, doar că rezultatele muncii lor nu pot fi puse în practică, pentru că nu există legislație în vigoare.
Reporter: Cum vedeți anul 2025?
Maria Cîrjă: Important este cum trecem peste iarnă cu rapița și cu cerealele și, bineînțeles, să avem condiții de semănat pentru porumb și floarea-soarelui, soia. Mai departe, din nou: dacă stăm și ne uităm la cer și nu facem nimic să ajutăm, câteva sute de hectare pe an acolo, să mai avem ceva în plus irigat, cu toate că am simțit că o parte din fermieri nu mai au nicio speranță că or să primească bani de undeva și au început să investească în irigat. Ar trebui să-i ajutăm și din punct de vedere legislativ, să le asigurăm legislația necesară, să nu piardă timpul după avize, că aici ne cramponăm.
Reporter: Povestea un fermier că dacă vrei să reabilitezi o infrastructură de irigații sau să-ți cumperi niște echipamente cu ajutorul fondurilor europene, din momentul în care ai depus proiectul și s-a aprobat durează vreo șase ani până ajungi ca să funcționeze proiectul respectiv. Este enorm!
Maria Cîrjă: Este enorm, mai ales că în șase ani tu poți să-ți pierzi ferma, poți să dai faliment din cauza secetei.
Reporter: Revenind, cu ce gânduri ați intrat în noul an?
Maria Cîrjă: Cu siguranță trebuie să fim optimiști. Este obligatoriu să ne facem planuri optimiste, să facem producții, să trecem peste toate aceste hopuri, fermierii trebuie să se orienteze pe termen scurt, dacă e nevoie, și viziunea trebuie să fie pe termen lung. Pentru că, dacă investim anul ăsta și ne irigăm câteva zeci de hectare, e clar că ne asigurăm cât de cât existența ca lucrători de pământ pe viitor.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025Abonamente, AICI!
În perioada 19 – 21 februarie 2025, la Bruxelles, în cadrul întâlnirilor Președințiilor, Prezidiilor COGECA și COPA, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a fost reprezentată de Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
La reuniunea Președințiilor, COGECA Praesidium, COPA Praesidium, a ședinței comune a COPA și COGECA, Business Forum COGECA și ședința grupului de la Visegrad extins, reprezentantul României a dezbătut și intervenit pe cele mai recente poziții ale COPA-COGECA referitoare la: Cadrul Financiar Multianual și bugetul PAC post 2027; măsuri de simplificare a PAC; strategia pentru reziliența apei; Compasul competitivității cu accent pe inovare, decarbonizare, securitate; combaterea practicilor comerciale neloiale și întărirea puterii de negociere a fermierilor în lanțul agroalimentar; propunerea de sancționare a fertilizanților din Rusia și Belarus; comerț internațional și situația pieței, inclusiv MERCOSUR, Ucraina și prima ședință a Comitetului european pentru agricultură și alimentație (EBAF).
Invitați externi au fost: Jessika Roswall, comisar pentru mediu, reziliența la apă și o economie circulară competitivă care și-a prezentat prioritățile mandatului 2024-2029; Czesław Siekierski, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al Poloniei, care a prezentat prioritățile în domeniul agriculturii pentru președinția poloneză a Consiliului; Leopoldo Rubinacci, director general adjunct DG TRADE, care a vorbit de relația UE cu țările învecinate și cu SUA.
Florentin Bercu, director executiv UNCSV, organizație membră AAC, și vicepreședinte COGECA, în cadrul Președinției COGECA a solicitat sprijinul COPA-COGECA și al tuturor organizațiilor membre pentru:
Modificarea celor trei regulamente pentru a avea acces în continuare la insecto-fungicide pentru tratarea semințelor cu neonicotinoide;
Includerea în poziția COPA-COGECA poziția României pe NGT, prin care a pus accent pe separarea convenționalului de NGT 1 și limitat propunerea patentării, pentru ca fermierii din fiecare stat membru să aibă acces la hibrizi locali aclimatizați și performanți la costuri reduse;
Prelungirea perioadei la care trebuie să fie finalizate proiectele implementate prin PNDR și obținerea autorizațiilor de mediu, sanitar-veterinare, sănătate publică etc.
În cadrul ședinței cu președinții Organizațiilor de Cooperative din toate statele membre UE, reprezentantul României a insistat și inclus în poziția COPA-COGECA cu simplificările pentru actuala PAC:
Stoparea interzicerii produselor de protecția plantelor până există alternative viabile;
Simplificarea accesului la instrumentele de gestionare a riscurilor pentru o mai bună adoptare de către agricultori și acordarea unei mai mari flexibilități statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a instrumentelor de gestionare a riscurilor pentru a aborda riscurile specifice din orice sector.
Printre solicitările membrilor COPA-COGECA s-a numărat și reducerea numărului de salariați din instituțiile europene pentru a reduce volumul birocratic.
„Am subliniat necesitatea creării unui cadru legislativ european pentru combaterea practicilor comerciale neloiale. Totodată, am primit asigurări că majoritatea propunerilor scrise ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, și transmise inițial prin e-mail, se vor regăsi în directiva care va fi aprobată în acest an”, a precizat Florentin Bercu.
În ceea ce privește Acordul MERCOSUR, România se opune acestuia așa cum este în forma actuală, deoarece aduce prejudicii semnificative sectorului agroalimentar. „În acest context, sperăm că, dacă nu va fi întrunit pragul minorității de țări reprezentând 35% din populația UE pentru a bloca acordul, Parlamentul național și reprezentanții români din Parlamentul European nu îl vor ratifica, evitând astfel aplicarea sa cel puțin până în 2030. Deși se discută despre măsuri compensatorii, acestea ar fi insuficiente în raport cu impactul negativ și nu ar ajunge la cei mai afectați”, arată Florentin Bercu.
În cadrul discuției cu Leopoldo Rubinacci, director general adjunct DG TRADE, reprezentantul României a solicitat ca în viitorul acord de liber schimb să fie extinsă lista sectoarelor sensibile cel puțin cu grâu și orz pentru care nu există nici o limită, importându-se din Ucraina circa 7% din producția europeană; reintroducerea contingentelor tarifare la nivelul cantităților existente înainte de război, precum și mobilizarea Ucrainei să reia piețele de desfacere anterioare.
Jessika Roswall, comisar pentru mediu, reziliența la apă și o economie circulară competitivă, a subliniat că prioritatea zero pentru mandatul său este apa. „Trebuie să facem mai multe atât în ceea ce privește calitatea, cât și cantitatea apei. Avem nevoie de mai multe investiții ca să ne protejăm de inundații. Avem probleme mari cu infrastructura și cu reciclarea apelor uzate. În ceea ce privește reziliența, trebuie să rezolvăm problema cercului întrerupt al apei și sunt deschisă să preiau de la dumneavoastră inovațiile și cum putem folosi mai mult apele uzate, colectarea, stocarea apei și folosirea cât mai eficientă pentru producția hranei. Este un cost mai mare să nu facem nimic decât să facem ceva costisitor. Avem la dispoziție 5% din bugetul UE și putem ajunge la 7%. Principalele măsuri vor fi finanțate prin Fondurile de Coeziune și PNRR. Vreau să pornesc un dialog pentru simplicarea permiselor și autorizațiilor. Vrem să stimulăm inovația. Voi încerca să impunem obligații statelor membre și nu fermelor. Știu că agricultorii sunt verzi și agricultura merge mână în mână cu mediul și voi încerca să vă ajut să fiți competitivi ca să puteți desfășura activități prietenoase cu mediul”, a declarat oficialul european.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
CITEȘTE ȘI: Alianța pentru Agricultură și Cooperare, la cincinal
Cum vede Comisia Europeană agricultura și alimentația post-2027
AGRI TRADE SUMMIT 2025: Se anunță un nou record de participare