În actualul context geopolitic, războiul din Ucraina a transformat Portul Constanța într-un coridor strategic pentru comerțul agricol european, consolidând rolul României în securitatea alimentară a continentului. Este opinia lui Holger Kray, reprezentant al Băncii Mondiale, care, în cadrul conferinței Agri4Future România – Obiectiv 2035, a mai atins subiecte precum fragmentarea sectorului agricol românesc și seceta severă care a afectat fermele din țara noastră.

„România și Europa de Est se află în prima linie a securității alimentare europene. A investi astăzi în agricultura digitală, în managementul riscului și în modernizarea lanțurilor agroalimentare nu este un act de generozitate, ci o necesitate strategică pentru fermieri, pentru stabilitatea și pentru suveranitatea alimentară a Europei”, a subliniat Holger Kray, manager regional pentru Agricultură și Alimentație în Europa și Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, în intervenția sa de la Conferința Națională Agri4Future România – Obiectiv 2035, organizată de Clubul Fermierilor Români.

Reprezentantul Băncii Mondiale a menționat că România are un rol esențial în stabilitatea agroalimentară a Uniunii Europene, fiind unul dintre puținele state care pot contribui decisiv la reziliența lanțurilor de aprovizionare: „Pentru Europa, doar câteva țări joacă un rol la fel de important, iar România este una dintre ele. Este momentul să întărim rolul României ca furnizor regional de securitate alimentară, nu doar pentru sine, ci pentru întreaga Europă”.

Holger Kray a atras atenția că sectorul agricol românesc rămâne unul dintre cele mai mari din Europa, dar este extrem de fragmentat, iar fermele mici și mijlocii au dificultăți majore în accesarea tehnologiilor moderne și a investițiilor. „România are nevoie de o nouă generație de instrumente, bazate pe date, inovație și digitalizare. Agricultura nu mai poate progresa incremental, ci este nevoie de o abordare complet nouă, de politici care să conecteze fermierii la investiții și informație.”

Totodată, Holger Kray a precizat că Banca Mondială este pregătită să sprijine România în construirea unui sistem integrat de management al riscurilor și al datelor agricole, inspirat din modele de succes internaționale (Argentina, Uruguay). „Seceta este principalul risc care afectează fermierii din România. Pierderea medie anuală (AAL) se apropie de două miliarde de euro. În termeni absoluți, este comparabilă cu Germania, o economie mult mai mare. Iar în termeni relativi (ca procent din PIB), România se situează printre cele mai expuse state din Uniunea Europeană. De asemenea, România se așteaptă la una dintre cele mai mari creșteri absolute ale pierderilor agricole anuale în scenariile climatice viitoare. Seceta reprezintă aproximativ 60% din totalul riscurilor agricole ale țării. Imaginați-vă un sistem integrat, bazat pe competitivitate, reziliență și inovație. Suntem gata să susținem România în dezvoltarea lui.”

Concluzionând, reprezentantul Băncii Mondiale a atras atenția că investițiile în agricultura digitală, în infrastructura de date și în managementul riscurilor reprezintă o necesitate strategică pentru stabilitatea și suveranitatea alimentară a Uniunii Europene. Adresându-se comisarului european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, managerul de la Banca Mondială a spus: „Domnule comisar, a investi în lanțul alimentar al României înseamnă a investi în stabilitatea politicii agricole europene. Banca Mondială este aici, alături de dumneavoastră, gata să ofere sprijin în orice direcție este nevoie”.

Evenimentul Agri4Future România – Obiectiv 2035 a reunit peste 700 de participanți, între care fermieri, oficiali europeni și guvernamentali, reprezentanți ai mediului academic, financiar și privat, într-un amplu dialog privind viitorul agriculturii românești și al Politicii Agricole Comune post-2027.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În prima parte a lunii iulie am ajuns în vestul țării, în județul Timiș, la Giulvăz, acolo unde Alexander Degianski era în plină campanie de recoltat la grâu. Tânărul fermier a avut timp pentru noi deoarece am nimerit într-o perioadă ploioasă, care a întârziat puțin recoltarea. Însă, ploaia a adus zâmbete pe fețele agricultorilor, fiind binevenită pentru culturile de primăvară. Alexander Degianski este un tânăr care are cu ce se mândri la vârsta de 36 de ani. În 2012, a absolvit cu media 10 Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Timișoara. Totodată, este absolvent de științe economice, din anul 2011.

Reporter: V-am găsit în plină campanie de recoltat, cum e?

Alexander Degianski: Este o campanie relativ rapidă, e drept că şi cu multe combine. Din păcate a fost o campanie extraordinar de uscată şi fierbinte, care a pus foarte mare presiune, mai ales psihică, pe mine şi pe restul colegilor, din cauza riscului uriaş de incendii. Avem două cisterne în câmp, avem maşini cu extinctoare, fiecare utilaj are două extinctoare minimum pe el, dar, dacă se întâmplă, Doamne, fereşte!, cum s-a întâmplat zilele trecute la nişte vecini de‑ai noştri, totul se poate încheia urât şi repede.

Reporter: Acum recoltaţi ce aţi însămânţat toamna trecută. Câte hectare şi cu ce culturi?

Alexander Degianski: Grosso modo, 3.000 de hectare avem de recoltat, 1.000 de rapiţă și 2.000 de grâu.

Reporter: Aţi spus că aţi avut foarte multe combine în câmp. Câte?

Alexander Degianski: Media a fost de șase combine în câmp, undeva la 200 de hectare pe zi facem cu combinele acestea.

„De cele mai multe ori ne place să ne lăudăm cu sacii înainte să-i avem în căruţă, şi acest lucru nu este unul productiv pentru agricultori.” 

Reporter: Cum v-aţi închis la rapiţă?

Alexander Degianski: În primul rând nu voi intra în această capcană de a răspunde cu producţiile...

Reporter: Nu neapărat de producţie, dar a fost bine pentru dvs., pentru fermă? Nu trebuie să-mi spuneţi o cifră. A fost bun anul acesta pentru rapiţă?

Alexander Degianski: Ca fermier pot zice că mulţumesc lui Dumnezeu că avem şi ce recolta şi eu spun că mereu se poate mai bine, dar să ne uităm că se poate şi mai rău. Tocmai acest lucru îndemn în continuare toţi fermierii, să lase raţiunea să învingă orgoliul şi să fie un pic temperaţi în privinţa producţiilor, să nu mai filmeze ecrane sau să se laude cu producţii. Cinste lor dacă le-au făcut sau, dacă nu le-au făcut, păcat că fac astfel de declaraţii, dar un pic mai temperaţi ar trebui să fim. De cele mai multe ori ne place să ne lăudăm cu sacii înainte să-i avem în căruţă, şi acest lucru nu este unul productiv pentru noi, pentru agricultori.

Foto: Alexander Degianski

„Pentru culturile de toamnă, rapiţă şi grâu, n-am folosit nicio lucrare în adânc, am făcut totul în discuitură.” 

Reporter: Ce fel de tehnologie aţi aplicat la culturile de toamnă?

Alexander Degianski: Pentru culturile de toamnă, rapiţă şi grâu, n-am folosit nicio lucrare în adânc, am făcut totul în discuitură. La rapiţă am aplicat undeva la 140 kg de îngrășământ 8, 24, 0 şi ceva sulf, iar la grâu n-am aplicat deloc complexe. La cultura de rapiţă am venit cu 200 kg de uree şi undeva la 120-130 kg de microcalcar, iar la grâu am aplicat o fertilizare cu uree undeva la 220 kg pe hectar, şi asta a fost tot.

La capitolul tratamente, am făcut un tratament pentru fuzarium, în perioada înspicatului, şi mai erau pustule de rugină, în schimb am făcut două tratamente cu insecticide, unul pentru lemă şi unul pentru afide şi ploşniţe. A fost un atac de afide extraordinar de mare în perioada înspicatului, dar l-am ţinut bine sub control. La rapiţă am făcut un singur tratament pentru Ceutorhynchus (n.r., gărgărița tulpinilor) şi nici măcar unul pentru Meligethes (n.r., gândacul lucios). Adică, am făcut aproape zero treceri în perioada înfloritului la rapiţă, dar am aplicat un fungicid.

Reporter: Cu ploile cum aţi stat în acest an agricol?

Alexander Degianski: Am avut noroc fantastic că am avut parte de lunile aprilie şi mai ploioase, care ne-au dus culturile la bun sfârşit. Pentru că realitatea din Banat, sau cel puţin din această regiune a Banatului, a fost că am avut secetă şi avem în continuare secetă pedologică, doar că ploile au venit la timpul lor şi atunci în permanenţă stratul de la suprafaţă, de înrădăcinare maximă, a fost mereu aprovizionat decent.

Reporter: Şi în ceea ce priveşte culturile de primăvară?

Alexander Degianski: Culturile de primăvară, în mare parte, sunt reprezentate de floarea-soarelui, 800 de hectare, şi undeva la 290-300 de hectare de porumb, din care jumătate irigate, jumătate nu. Floarea-soarelui o duce bine, pentru că este o plantă iubitoare de căldură şi de secetă, mai bine adaptată, am şi semănat-o mult mai devreme, când lumea râdea şi zicea că o să îngheţe, dar floarea-soarelui arată foarte bine, toată floarea semănată în perioada considerată preoptimă, am avut şi întârziere, semănat pe nişte zone mai delicate, unde arată destul de rău, pe vreo 25-30 de hectare, dar mare parte din floare este foarte bună. În schimb porumbul, partea irigată este foarte bună, partea neirigată, de la dezastruoasă la decentă.

„Îi sfătuiesc pe cei care au capacitatea de a depozita şi posibilitatea de a nu vinde, din punct de vedere financiar, să vândă, dacă nu mai târziu, măcar etapizat. Nu tot deodată.” 

Reporter: De ce nu irigați întreaga suprafaţă?

Alexander Degianski: Dacă plouă, peste tot irigăm. Acum, lăsând glumele la o parte, în principal nu putem iriga din cauza lipsei accesului la apă. În România este o utopie să crezi că poţi iriga 9,65 milioane de hectare de teren arabil. Se pot iriga 2,5 spre maximum 3 milioane de hectare. Dar vedem şi acum, râurile au debite foarte mici, Dunărea are debite istorice mici, există momente în care efectiv nu poţi trage apă. Iar noi irigăm din canalele de desecare. Dacă n-am avut precipitaţii suficiente, nici apă n-am avut foarte multă în canalele de desecare. Chiar acum pun lac de acumulare pentru irigaţii în spatele fermei, chiar acum am în desfăşurare proiecte ce însumează aproape 1.000 de hectare de irigaţii şi, cu timp, cu mult efort financiar, logistic şi intelectual, vom avea o suprafaţă decentă irigată în următorii 4-5 ani.

Reporter: Aveţi perdele de protecţie, forestiere. Aduc acestea beneficii culturilor agricole?

Alexander Degianski: Avem peste 550 de hectare de plantaţii. Unele dintre ele, trupuri de 40-50 de hectare, altele, perdele de protecţie, altele, în sistem hibrid agrosilvic. Adică, intercalarea rândurilor de pomi cu agricultura. Acum, ce pot să vă zic? Mereu avem parte de rezultate bune în zonele adiacente culturilor de biomasă, şi chiar dacă nu neapărat acesta este factorul determinant, factorul determinant pentru care am plantat aceste parcele a fost acela că utilizăm terenurile degradate, care oricum nu ne produceau nimic, din contră, aveam dublă pierdere. O dată că băgam banii, şi doi, nu recoltam nimic de acolo. Aşa avem o restructurare a solului, o îmbunătăţire a calităţii solului şi producem lemn care, mai uşor sau mai greu, îl valorificăm.

Reporter: Mai e mult până se termină anul acesta agricol. Credeţi că-l veţi încheia mai bine decât în ultimii ani, care au fost destul de grei pentru agricultura românească?

Alexander Degianski: Acum trebuie să-mi definiţi dvs. ce înseamnă bine.

Reporter: Să fiţi pe profit, un profit care să vă bucure, să vă facă să zâmbiţi așa cum vă face ploaia de acum.

Alexander Degianski: Vă pot zice că ultimii trei ani s-au anulat reciproc. Deci, practic, ultimii trei ai au fost pe un zero barat. Anul acesta, DACĂ, şi acest dacă e scris cu majuscule, bolduit şi cu luminiţe în jur, lucrurile vor evolua normal până la final, rapiţa am închis-o, grâul e aproape închis, deci am o imagine relativ clară, floarea-soarelui o consider o cultură reuşită până în acest moment, dacă preţurile nu o vor lua la vale catastrofic, s-ar prefigura un an decent pentru noi.

Eu, de cele mai multe ori, sunt un om franc şi nu pot fi acuzat de nimeni de vreun fel de partizanat, altfel decât pentru ferme şi fermieri. Am fost luat la mişto de unii şi de alţii, mai puţin sau mai mult importanţi în acest domeniu al agriculturii, dar eu cred că toate aceste anomalii, pentru că aşa sunt, anomalii, dacă acum câţiva ani primeam preţul Matif minus 10-15 euro, acum să ţi se ofere la poarta fermei Matif minus 50-60 de euro, să se considere ca şi cum ar fi normal, daţi-mi voie să nu cred în balivernele acestea şi să fiu îndreptăţit în a crede că există nişte înţelegeri mai bine puse la punct din partea celor care efectiv manipulează stocuri mai mari de cereale.

Reporter: Ce aţi decis cu producţiile? Ştiu că aveţi capacitate de depozitare. Cum v-aţi gândit strategia de vânzare?

Alexander Degianski: Rapiţa am vândut-o la un preţ care să-mi fie mie mulţumitor, grâul îl voi mai ţine, pentru că sunt convins că trebuie să existe un echilibru, pentru că an de an preţul în timpul campaniei este mic, presiunea de recoltare duce la scăderea preţurilor, şi în al doilea rând nu sunt nevoit din punct de vedere financiar să vând grâul, şi n-aş face-o. Şi îi sfătuiesc pe cei care au capacitatea de a depozita şi posibilitatea de a nu vinde, din punct de vedere financiar, pentru că toată lumea are nevoie de bani în aceste perioade, să vândă, dacă nu mai târziu, măcar etapizat. Nu tot deodată.

„Cu toată tristeţea, trebuie să zic că hibrizilor şi soiurilor româneşti nu le-am mai găsit loc în fermă. Din păcate în România, în momentele actuale, cea mai bună calitate este cantitatea.” 

Reporter: S-a micşorat şi perioada de pauză între campanii. Până acum câţiva ani se recoltau culturile de toamnă, se făceau nişte lucrări, mai pleca fermierul un pic în concediu la sfârşit de iulie, început de august. Sunt fermieri care încep semănatul rapiței chiar și înainte de mijlocul lui august...

Alexander Degianski: Nu, eu nu voi mai face greşeala de a semăna rapiţa în august, rapiţa se seamănă în septembrie. Bineînţeles, ne uităm şi noi pe nişte prognoze, dar vedem că toamnele sunt mult mai lungi, în schimb s-a decalat foarte mult recoltatul florii-soarelui şi al porumbului. Adică, când eram copil ţin minte că floarea-soarelui niciodată n-o recoltam în timpul vacanţei de vară, care se termina undeva prin 15 septembrie, de-abia după aceea începeam recoltatul la floarea-soarelui, iar porumbul de cele mai multe ori ne punea probleme mari că nu mai apucam să semănăm grâul. Anul trecut s-a întâmplat la mine în zonă ceva total neverosimil acum câţiva ani, și anume, am recoltat o parcelă de aproape două hectare în 29 iulie. Porumb! Şi este o anomalie totală, iar floarea-soarelui în ultimii ani, perioada ei de recoltat a fost 10-15, maximum 20 august, în condiţiile în care, în fiecare an, începea în 25 august – 1 septembrie.

Personal, sunt relativ conservator în lucrurile care mă satisfac, şi anume am doi hibrizi de floarea-soarelui şi vreo trei de porumb, care an de an se stabilizează în jurul unor valori bune şi care în perioadele mai grave au fost mereu vârfuri. Şi atunci e normal să fiu un pic mai puţin hapsân, să vând blana ursului din pădure şi să îmi pun din start o realizare mai normală, mai mică poate, decât să merg către hibrizi cu potenţiale foarte mari, dar şi cu consum foarte mare de apă sau foarte tardivi.

Reporter: Ce preferaţi, sămânță românească sau străină?

Alexander Degianski: Din păcate, şi cu toată tristeţea, trebuie să zic că hibrizilor şi soiurilor româneşti nu le‑am mai găsit loc în fermă, pentru că nu au cum să concureze cu produsele străine. Şi nu este vina geneticienilor români, nu este vina amelioratorilor români, este vina statului român, pentru că peste 30 de ani cercetarea românească nu că a fost subfinanţată, a fost batjocorită. Şi în momentul în care o firmă multinaţională, precum cele top trei mondial, producătoare de seminţe, alocă pe buget de cercetare-dezvoltare, pe marketing, pe zi, mai mult decât are Institutul de la Fundulea global pe un an, n-ai cum să te baţi cu ea. Şi am dat şanse şi soiurilor de la Fundulea, Glosa, am dat şi soiurilor de la Lovrin, Ciprian şi Biharia, sunt calitative, sunt grozave, dar cantitatea lasă de dorit. Și din păcate în România, în momentele actuale, cea mai bună calitate este cantitatea.

„Nu vreau să reduc cheltuielile, vreau să reduc volatilitatea. Cel mai mult mă interesează să am o predictibilitate şi o stabilitate în venituri, dar şi în cheltuieli.” 

Reporter: Până la urmă, tot la cantitate vă uitaţi, nu neapărat la caracteristicile de calitate...

Alexander Degianski: În fiecare an, imediat după recoltat, vin tot felul de traderi sau intermediari care întreabă: ce calităţi ai la grâu? – 77 hectolitric şi 11 proteină. – Ăla e grâu furajer! Şi nu vând. Dar în ianuarie se întorc, vin la fermă şi-l iau panificabil, şi nu mai fac nazuri. Sau la porumb. Aflatoxină, nu-mi ia nimeni porumbul, însă după trei luni e perfect porumbul, aceiaşi traderi. La floarea-soarelui, n‑are nu ştiu ce conţinut – Nu. Este totul un joc şi o cacealma de cele mai multe ori a traderilor cu fermierii, pentru că ştiu că în România realitatea este că fermierii au nevoie de bani cât mai repede.

Reporter: Şi, până la urmă, dvs., pentru a avea profit, urmăriţi să cheltuiţi cât mai puţin, vă manageriaţi cheltuielile astfel încât să ieşiţi pe un plus.

Alexander Degianski: Asociatul meu zice un lucru foarte mare, şi anume că un milion de euro bine cheltuiţi e mult mai bine decât o mie de euro prost cheltuiţi. Nu vreau să reduc cheltuielile, vreau să reduc volatilitatea. Cel mai mult mă interesează să am o predictibilitate şi o stabilitate în venituri, dar şi în cheltuieli.

„Terenurile care înainte erau poate cele mai căutate, terenuri nisipoase, cu permeabilitate mai mare, acum fuge toată lumea de ele ca dracu de tămâie. Terenurile negre, argiloase, cu capacitate mai mare de a reţine apa, dau producţii acum.” 

Reporter: Cum vedeţi viitorul agriculturii? Mai ales pentru tinerii care acum intră mai adânc în afacerile familiilor.

Alexander Degianski: Viitorul agriculturii româneşti şi europene va fi unul al schimbărilor, al schimbărilor de mentalităţi, tehnologii şi culturi. Pentru că, dacă acum 20 de ani, în zona Lovrin, Grabaţ, Comloş, nimeni nu-şi punea problema că nu face producţii de la 10 tone de porumb în sus fără mari eforturi, iată că acum, după atâta secetă prelungită, se întâmplă să nu recolteze nimic în anumite zone. Şi terenurile care înainte erau poate cele mai căutate, terenuri nisipoase, cu permeabilitate mai mare, acum fuge toată lumea de ele ca dracu de tămâie. Terenurile negre, argiloase, cu capacitate mai mare de a reţine apa, dau producţii acum, pentru că aşa este firesc.

Iar în privinţa fermierilor tineri, desigur, cei care moştenesc o fermă ar trebui să înţeleagă valoarea terenului, a fermei şi a businessului. Chiar mai mult, ar trebui să înţeleagă cât de norocoşi sunt să moştenească aşa ceva, pentru că, la modul cel mai obiectiv vorbind, astăzi, acum, un absolvent, un tânăr care nu are nimic pe numele lui în afară de voinţa de a face agricultură, este aproape imposibil să ajungă la un nivel de performanţă. Au trecut anii în care terenul era disponibil, utilajele erau relativ simple şi ieftine, în care inputurile erau ieftine şi desfacerea era relativ stabilă. Acum să porneşti o fermă de familie, şi eu consider o fermă de familie care are doar agricultură mare, deci excludem zootehnia sau legumicultura, sau procesarea, strict cultură mare, trebuie să ai undeva la 150 de hectare ca să poţi să-ţi susţii familia. Iar ca să porneşti cu aşa ceva, ai nevoie de mulţi bani pentru utilaje, arendă, inputuri şi capital de lucru în general.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2025

Abonamente, AICI!

Provocările fermierilor în 2024 nu au fost deloc puține și nici ușor de depășit. Dificultățile ridicate de schimbările climatice, pierderile economice adăugate an de an în urma secetei, prețurile mici ale produselor agricole, dar și care sunt soluțiile pe care le au astăzi fermierii pentru a-și proteja culturile sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am abordat cu Vasile Iosif, Country Leader FMC România și Republica Moldova.

Reporter: Cum aţi caracteriza anul 2024?

Vasile Iosif: Anul trecut cred că a fost unul destul de provocator pentru toţi cei care lucrăm în agricultură, într-un fel sau în altul, dar mai ales pentru fermierii din partea de sud şi de est a ţării, mai puţin pentru cei din Transilvania care au acest privilegiu ca arcul Carpatic să oprească ploile mai mult la ei şi să lase mai puţine ploi pe partea de sud.

Din păcate, România „excelează” la volatilitatea producţiei agricole. Adică avem ani când condiţiile climatice sunt foarte bune şi avem producţii extraordinare şi ne lăudăm că avem cea mai mare producţie de porumb la nivelul UE sau la capitolul floarea-soarelui, dar fără să observăm că, de fapt, din punct de vedere productivitate şi calitate recoltate pe hectar suntem mult în urma altor ţări. Dar suprafaţa de multe ori ne avantajează net, pentru că România este un mare cultivator de porumb, de floarea-soarelui şi de cereale şi, în ultimii vreo 15 ani, de rapiţă.

Revenind la 2024, vorbeam de volatilitatea producţiei agricole pe care nu putem s-o stabilizăm, fapt care creează probleme pentru toţi fermierii din România, creează probleme pentru industria alimentară, pentru procesatori, dar şi pentru consumatori. Ştiu că la ora actuală Guvernul nostru, Ministerul Agriculturii se uită cu foarte mare atenţie către industria agroalimentară, ceea ce este un lucru extraordinar, mai ales că ar trebui să exportăm mai puţină producţie brută şi să învăţăm să folosim această resursă pentru consumul nostru, al populaţiei.

„Observăm în fiecare an, din cauza schimbărilor climatice, o diminuare a suprafeţelor culturilor de primăvară.”

Reporter: Aminteaţi de faptul că excelăm la suprafaţă, că fermierii cultivă suprafeţe foarte mari cu porumb şi floarea-soarelui, dar niciuna dintre ele nu excelează la producţie. Ca atare, rămânem tributari doar celor două culturi sau ne îndreptăm atenţia şi către alte culturi?

Vasile Iosif: Îmi amintesc cu plăcere când eram mult mai tânăr decât acum şi lucram la Ministerul Agriculturii, aveam în jur de 3,2 milioane de hectare de porumb. La ora actuală, dacă ne uităm pe partea statistică, anul trecut noi spunem că am avut undeva la 2,2 milioane, Ministerul Agriculturii spune undeva la aproximativ 2,4 milioane de hectare. Cert este că observăm în fiecare an, din cauza schimbărilor climatice, o diminuare a suprafeţelor culturilor de primăvară, vedem o creştere destul de puternică a culturii de cereale păioase, dar mai ales a culturii de rapiţă, cu toate că România în partea de sud şi în cea de est nu este întotdeauna o zonă propice pentru cultura rapiţei. Atunci când avem secetă, când avem ierni fără zăpadă şi foarte dure din punctul de vedere al temperaturilor negative, categoric cultura de rapiţă, în cea mai mare proporţie, se pierde, se compromite în timpul iernii.

Pentru că trecutul este întotdeauna important să învăţăm ce am făcut bine şi ce nu, cred că ar trebui să realizăm că, în 2024, am avut aproximativ două milioane de hectare de culturi agricole compromise din cauza secetei şi a arşiţei. Din 1900 şi până în 2024, Institutul de Meteorologie raportează cele mai mari temperaturi înregistrate de când reuşim să înregistrăm temperaturile, în perioada iunie-august. Ceea ce ne duce cu gândul că avem de-a face cu schimbări climatice majore şi pentru acest lucru, cred cu tărie, culturile de primăvară, culturi care sunt binevenite în rotaţia culturilor şi în structura de culturi agricole a României, inclusiv soia, dar şi alte culturi care încep să crească, cred că va fi posibil să cultivăm acest gen de cultură numai în situaţia în care vom avea sisteme de irigaţii. În rest, cred că ar fi mai benefic să mergem pe culturi de toamnă şi să sperăm că în timpul iernii avem precipitaţii sau zăpadă în aşa fel încât fermierii, indiferent care este structura de culturi pe care o îmbrăţişează, să aibă profit. La final de zi sau la final de ciclu de producţie trebuie categoric să obţii profit, ca să poţi să mergi mai departe.

Reporter: În ce măsură situaţia financiară a fermierilor influenţează şi bunul mers al companiilor din sectorul furnizării de produse de protecţie a plantelor, de seminţe etc.?

Vasile Iosif: Cred că suntem legaţi unii de ceilalţi. Noi suntem cei care venim cu sănătatea culturilor agricole, avem colegi care se ocupă de partea de fertilizare, fertilizanţi foliari sau de bază, avem colegi care vin cu seminţe, deci sunt foarte mulţi furnizori de inputuri.

Ministrul Agriculturii estimează că, anul trecut, agricultura românească a pierdut, din cauza secetei şi a arşiţei, în jur de 1,8 miliarde de euro. Deci, din punct de vedere financiar, cred că anul 2025 va fi un an în care memoria fermierului va porni de la realitatea cruntă că s-a confruntat cu anumite pierderi în 2024 şi că trebuie să fie extrem de atent vizavi de ce cheltuieli adoptă, pentru ca, atunci când recoltează cultura respectivă, o parte din profitul pe care-l obţine anul acesta să acopere şi o parte din pierderea de anul trecut. Ştim că Ministerul Agriculturii a venit cu vreo 450 de milioane de euro ajutor pentru cei care au avut calamitate, dar asta înseamnă cam 30% din ceea ce s-a pierdut.

Suntem împreună în acest efort de a asigura securitatea alimentară a României şi întreaga echipă FMC, atât în România, cât şi în Republica Moldova, îşi va face datoria de a sta lângă fermierul român cu produsele, cu tehnologiile, cu recomandările noastre, vom continua toate programele pe care noi le-am implementat. Aş vrea aici să menţionez ARC^® farm intelligence, care este primul program digital de prognoză și avertizare ce folosește inteligența artificială și algoritmi predictivi pentru monitorizarea dăunătorilor Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera din cultura de porumb, oferit gratuit fermierilor și distribuitorilor din România. Acest program îl avem de aproximativ patru ani, cu rezultate extraordinar de bune, şi îi asigur pe fermieri că vom continua programul gratuit şi în anul 2025.

„Europa reprezintă cam 12-13% din consumul total de pesticide la nivel global. Din păcate, în Europa în ultimii șase-șapte ani creşte piaţa din punct de vedere valoric, dar scade din punct de vedere cantitativ.”

Reporter: Să vorbim și despre piața produselor de protecția plantelor...

Vasile Iosif: La nivel global, piaţa de pesticide a crescut constant. La un anumit moment, acum doi ani, depăşisem 70 de miliarde de dolari la nivel global. Europa reprezintă cam 12-13% din consumul total de pesticide la nivel global. Din păcate, în Europa în ultimii 6-7 ani creşte piaţa din punct de vedere valoric, dar scade din punct de vedere cantitativ. De ce se întâmplă acest fenomen? Pentru faptul că UE, prin Pactul verde şi prin strategiile „de la fermă la consumator” care, mulţumesc lui Dumnezeu, a fost amânată, mai este strategia de biodiversitate, mai este directiva de utilizare durabilă, deci legislaţie ţintită pentru domeniul protecţiei plantelor, a făcut ca fermierii europeni să nu mai aibă acces la foarte multe molecule.

Dacă ne uităm astăzi în „The Pesticide Manual Book”, deci cartea care cuprinde toate moleculele, avem cam 920 de substanţe active de protecţie a plantelor, de produse destinate protecţiei plantelor. UE mai foloseşte în jur de 278. Deci, cam 30%. În rest, sunt scoase. Și ce se întâmplă scoţând moleculele care erau cele mai bune ca preţ, dar cu cele mai vechi? Categoric s-a pus mai multă presiune pe preţ. Mai pe româneşte, fermierul european foloseşte produse mult superioare faţă de ceilalţi fermieri din afara UE, dar mult mai scumpe ca medie.

De asemenea, România mai are 197 de substanţe active, deci cam 20% din ceea ce de exemplu aducem din Turcia sau dintr-o ţară terţă ca Ucraina, care are privilegiul să folosească 700, 800, 900 de substanţe active. Şi aici revenim la o problemă destul de spinoasă, care atinge puţin şi partea de Mercosur, de acel tratat faimos care a fost agreat şi semnat în decembrie anul trecut de către liderii din UE împreună cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, ţările care fac parte din acest grup. Cum facem? Pentru că noi vrem să fim verzi, până în 2050 să nu mai poluăm, să fixăm toate gazele atmosferice, vrem să folosim cele mai performante produse de protecţie a plantelor şi cele mai bune tehnologii. Totul este perfect salutar, dar ce faci în momentul în care fermierii noştri sunt clar dezavantajaţi într-o relaţie de import sau de aducere de produse agroalimentare din afara UE?

Totuşi, trebuie să spunem consumatorului european că la final de zi, indiferent unde lucrăm, în agricultură sau în altă parte, suntem consumatori, mâncăm de trei ori pe zi. Trebuie să spunem că avem la ora actuală, conform standardelor, cele mai bune produse agricole, adică cele mai curate din punct de vedere reziduuri de pesticide, cu o protejare a mediului foarte sofisticată, adică suntem foarte evoluaţi. Marea problemă pe care o avem nu sunt aceste decizii ale UE, ci faptul că noi suntem o insulă, suntem singurii care le aplicăm. SUA nu aplică, China nu aplică, ţările din jurul nostru nu le aplică, inclusiv ţările din Mercosur nu le aplică. Or, ce observăm acum prin acest tratat? De exemplu Europa poate să exporte carne de porc, dar categoric vom importa şi carne de porc din ţările din America Latină. Ori, dacă ne gândim câtă carne vom exporta noi şi câtă carne cu preţuri foarte joase vom aduce din ţări din America Latină, este puţin cam dificil şi aici trebuie să înţelegem mai bine prevederile acestui tratat care este salutar în sensul că după China, Europa este al doilea cel mai mare partener al ţărilor Mercosur, cu exporturi de aproximativ 83 miliarde de euro în 2023. Ceea ce înseamnă că, pentru Europa, este o piaţă importantă pentru echipamente, pentru maşini, pentru tehnologia informaţiei etc. Dar o să vedem ce facem cu agricultura, pentru că aici avem noi o problemă, şi mai ales România a avut cu siguranţă un impact negativ, prin faptul că una este să produci grâu în UE, în speţă în România, ai nişte costuri, şi alta este să produci în Ucraina, unde ai cu totul alte costuri, alte tehnologii, şi aş îndrăzni să spun la final de zi, şi o altă calitate. Adică mult inferioară faţă de ceea ce obţine un fermier european.

Sunt convins că sunt considerente economice foarte solide în spatele acestui acord de liber-schimb, Mercosur, dar eu cred că liderii noştri, atât din România, cât şi la nivelul UE, pot fi mai buni în susţinerea producătorilor noştri agricoli, îi pot proteja mai mult. Citeam recent o statistică referitoare la gradul de suicid la nivelul fermierilor. Este înspăimântător! Deci n-o să vă vină să credeţi, pe primul loc se situează Franţa cu cei mai mulţi fermieri care se sinucid. De asemenea, am văzut fermierii anul trecut într-un avânt forţat, aş putea spune, mergând în stradă şi revendicându-şi drepturile. Cred că întreaga societate trebuie să înţeleagă că vrem să mâncăm mai bine, vrem să mâncăm mai sănătos, dar ar trebui să avem grijă de fermierii noştri. Pentru că, la final de zi, una este să-ţi închizi anumite industrii şi să le delocalizezi în ţări precum China. Şi aţi observat, când a venit covidul peste noi nu aveam măşti, nu aveam dezinfectanţi, aşteptam înfriguraţi poate ne dau chinezii nişte măşti. Adică, sunt domenii strategice pe care liderii noştri ar trebui să le abordeze cu foarte, foarte multă delicateţe şi înţelegere. Iar agricultura, mâncarea, nu cunosc un domeniu mai strategic decât acesta. Şi sunt încredinţat că forţa fermierilor noştri, cuvântul, vocea lor, asociaţiile cum este Asociaţia Industriei de Protecţie a Plantelor, Europe CropLife, toţi trebuie să ne facem datoria şi să atragem atenţia că la final de zi suntem cu toţii consumatori, şi securitatea alimentară a fiecărui cetăţean european este extrem de importantă.

„Indiferent de ce facem noi în UE, la final de zi, îmi pare rău s-o spun, nu prea contează. Pentru că, dacă ne uităm în domeniul tehnologiei, soarele răsare din SUA.”

Reporter: Către ce credeţi că se va îndrepta agricultura europeană, şi mă refer aici la noutăţile din punctul de vedere al protecţiei plantelor. Cam pe unde ne vom situa în viitor, având în vedere că UE continuă să înăsprească legislaţia?

Vasile Iosif: Aş vrea să vă spun că indiferent de ce facem noi în UE, la final de zi, îmi pare rău s-o spun, nu prea contează. Pentru că, dacă ne uităm în domeniul tehnologiei, soarele răsare din SUA. Vrem să acceptăm sau nu, este o altă poveste. Înţeleg, nu am fost de acord cu plantele modificate genetic pentru că plantele modificate genetic, acele GMO, însemnau să aduci gene dintr-o bacterie care este din sol şi să inserezi în genomul plantei. Deci este vorba de un lucru pe care-l aduci din afara celulei plantei. În schimb, noile tehnici genomice, care merg pe CRISPR/Cas, în opinia mea, reprezintă viitorul omenirii, dacă aşteptăm să vindecăm cancerul, dacă aşteptăm să vindecăm boli grave imunitare. CRISPR/Cas este tehnologia care va schimba, din punctul meu de vedere, întregul genom uman în bine şi nu numai uman, animal, ci şi biologic, al plantelor, vegetal. Or, în momentul în care vorbim de noile tehnici genomice, noi avem deja o decizie a Curţii Europene de Justiţie care blochează acest proces. La ora actuală noi suntem încă în căutare cum să deblocăm cercetarea în acest domeniu. Aş vrea să vă spun că faptul că intervii la nivel de ADN şi închizi anumite secvenţe, anumiţi aminoacizi şi creezi rezistenţă sau toleranţă la nivel de genom sau la nivel de celulă vegetală este un lucru extraordinar şi cred că de aici vor veni marile descoperiri în partea de plante, despre care să spunem că nu se mai îmbolnăvesc, sau anumite boli devin desuete, deci dispar.

Revenind la protecţia plantelor, aş vrea să vă spun că la ora actuală mai sunt cinci companii care inovează. Şi FMC, compania la care lucrez, este una dintre companiile de cercetare şi dezvoltare. De ce au devenit cercetarea şi dezvoltarea atât de rare? Pentru că, pe vremea când eu lucram la Ministerul Agriculturii erau în jur de 15 companii care cercetau şi inovau. Astăzi, mai sunt cinci. Din cauza faptului că pentru a produce o moleculă nouă trebuie să investeşti 50 de dolari pe minut timp de 12 ani şi, dacă eşti norocos, după ce ai cheltuit 280 de milioane de dolari, vei fi obţinut o moleculă de produs fitosanitar. Deci atât de mult costă medicamentele pentru plante, şi pentru prima dată în existenţa noastră, 40% din acest cost merge numai să înţelegem impactul produsului asupra mediului, asupra organismelor secundare sau care sunt în afara razei produsului, impactul asupra apei, incluzând apele de adâncime etc.

Așadar, cercetarea a devenit foarte sofisticată. Se vorbeşte la ora actuală de produse biologice. Produsele biologice sunt utilizate cu mai mult sau mai puţin succes, depinde de ce domeniu vorbim, de prin 1970. E drept, cercetarea a evoluat şi avem la ora actuală produse biologice care sunt mult mai sofisticate decât ce aveam acum 30-40 de ani. Firma la care lucrez are astăzi o întreagă pleiadă de produse pe care le vinde la nivel global, şi aici este o altă discrepanţă pe care o avem la nivelul UE, în sensul că durează mult prea mult verificarea şi omologarea unui produs fitosanitar.

Reporter: Inclusiv pentru un produs biologic.

Vasile Iosif: Produsele biologice în Uniunea Europeană sunt abordate pe aceeaşi legislaţie, Regulamentul 11.07/2009, la fel ca un produs sintetic, aceleaşi criterii se aplică şi unui produs biologic. Ne dorim ca UE, care vrea să fie verde, să adopte anumite măsuri care să facă omologarea unui produs biologic mult mai facilă şi mult mai rapidă.

Venim la ora actuală cu produse pe bază de feromoni. FMC este prima companie la nivel global care a reuşit să reducă costul pentru a obţine un kilogram de feromon, de la 10.000 de dolari la 80 de dolari. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că în curând, pentru că avem deja produsele în testare, inclusiv în România, fermierul va putea să facă un singur tratament, mai precis aplică un produs de tipul Coragen, care este un produs sintetic, dar foarte prietenos cu mediul, iar al doilea tratament nu mai trebuie să-l mai faci cu un produs sintetic. Aplici acest gen de feromon care dezorientează femela şi masculul, deci fluturii nu se mai întâlnesc, nemaiîmperechindu-se se reduce foarte mult populaţia şi eviţi un tratament. Adică pur şi simplu reduci numărul de tratamente pe hectar. Vedeţi cât de frumoase sunt cercetarea şi ştiinţa?

Reporter: Corect. Ai scăpat de un insecticid.

Vasile Iosif: Exact. Avem la ora actuală în lansare în Marea Britanie, pentru că Marea Britanie a ieşit din UE, dacă era în UE cu siguranţă puteam să vorbim de lansarea noului erbicid de la FMC, Isoflex, probabil în 2027 când îl aşteptăm şi noi în Europa, deci ei, ieşind din UE, procesul de omologare este mult mai rapid, deja compania poate de anul acesta să comercializeze Isoflex în cultura de cereale păioase. Noul produs înseamnă o nouă substanţă activă, cu un nou mod de acţiune pentru cultura de cereale păioase, ceea ce este revoluţionar. Avem multe alte produse pe care o să le aducem în piață. Compania FMC speră ca până în 2030, din produsele noi pe care le vom lansa în piaţă, să atingă circa două miliarde de dolari vânzări suplimentare.

În prezent, FMC are 40 de substanţe active, atât sintetice, cât şi biologice, în cercetare, din care aproximativ 18 într-o fază foarte avansată de a fi puse în piaţă.

În România, am lansat un nou erbicid pentru cereale păioase, un produs cu o formulare specială, un produs care se adaptează foarte bine condiţiilor de stres climatic. Este un produs complex, are două substanţe active şi combate, controlează toate buruienile problematice din cultura de cereale păioase. Produsul se numeşte Sentrallas şi fermierii noştri îl găsesc de anul acesta pe rafturile distribuitorilor.

Am mai lansat Accudo, un biostimulator biologic inovator pe bază de Bacillus Paralicheniformis RTI 184, care susține sănătatea solului și dezvoltarea rădăcinilor. Aceste noi produse sunt rezultatul cercetării și inovației continue ale FMC, care contribuie la rezolvarea provocărilor complexe cu care se confruntă fermierii în actualul context agricol.

FMC mai introduce în piață produse performante pentru combaterea dăunătorilor și bolilor, ca Priori Gold și Promino Xtra, care vor sprijini protecția culturilor de floarea-soarelui, rapiță și cereale.

„Sunt convins că agricultura şi fermierii din țara noastră se îndreaptă în direcţia potrivită, pentru că România are toate ingredientele unei reţete de succes.”

Reporter: Încotro se îndreaptă agricultura?

Vasile Iosif: Cred că ne îndreptăm într-o direcţie în care, uşor-uşor, partea de digitalizare ne va face viaţa mult mai bună.

La ora actuală, companiile de protecţie a plantelor investesc peste zece miliarde de dolari la nivel global în a îmbunătăţi sistemele digitale. Mă gândesc, aş putea să spun fascinat, la inteligenţa artificială, care-şi va pune cu siguranţă amprenta şi asupra agriculturii, şi, da, eu cred că trebuie să devenim mult mai buni în ceea ce facem. Să fim oameni de afaceri care să înţelegem atât latura practică, cum producem, dar să înţelegem şi latura financiară, adică cu ce costuri producem, şi mai ales să devenim atât de buni, încât împreună să reuşim să creăm anumite grupuri alimentare, anumite pieţe care să ne ajute la final de zi să fim profitabili.

Astăzi, fermierul român este într-o concurenţă cu fermierii din celelalte ţări ale UE. Că ne place, că nu ne place, asta este viaţa. Aş îndrăzni să spun că niciodată agricultura românească nu a fost la un nivel mai înalt decât este la ora actuală, dar asta nu înseamnă că n-avem foarte multe lucruri de îmbunătăţit. Trebuie să începem cu fiecare dintre noi, cu ferma noastră, să ne facem treaba, să avem producţii de calitate, să respectăm pământul, mediul înconjurător, pentru că spunea cineva că pământul este luat cu împrumut de la urmaşii noştri.

Cred că avem anumite lecţii dureroase din trecut, mă refer la agricultura comunistă, cred că mai avem foarte multe lucruri de îmbunătăţit în această ţară, adică să ne ajutăm unii pe ceilalţi, să ne respectăm, indiferent de domenii. Sunt un optimist incurabil, sunt convins că agricultura şi fermierii din țara noastră se îndreaptă în direcţia potrivită, pentru că România are toate ingredientele unei reţete de succes: are un pământ extraordinar, suntem – sper să nu greşesc – a cincea ţară ca suprafaţă arabilă la nivelul UE, avem apă, avem oameni extrem de inteligenţi, avem resurse naturale, nu trebuie decât să ne organizăm. Și, de asemenea, trebuie să înţelegem care sunt vulnerabilităţile – sistem de irigaţii, asigurări, poate într-o zi o bancă destinată fermierilor români – şi o să vedeţi, uşor-uşor, România va deveni o voce puternică pe arena internaţională, nu numai în agricultură, ci sunt convins că şi în celelalte domenii. 

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

În medie, un român aruncă o porție de mâncare pe zi, ceea ce înseamnă 6.000 de tone de alimente irosite zilnic la nivelul întregii țări. Aruncăm 20% din totalul alimentelor produse, iar gospodăriile sunt cele mai mari surse de risipă alimentară, urmate de HoReCa și retail.

Risipa începe când cumpărăm prea mult, continuă când gătim disproporționat și se încheie când aruncăm ce a fost muncit cu trudă. Prin intermediul inițiativei „Gospodari la Obor”, Asociația Lanțului Alimentar Scurt (ALAS) vrea să rupă acest cerc, construind o rețea informală de oameni care nu irosesc nimic – de la legume și frunze, până la idei și timp.

De ce este important să reducem risipa alimentară?

• Pentru că, în fața taxelor mai mari, putem învăța cum să cheltuim mai puțin, dar mai înțelept.

• Pentru că, în loc să generăm gunoaie, putem produce compost pentru grădinile urbane și balcoanele verzi.

• Pentru că regenerarea orașului pornește din comunități vii, active, care gătesc împreună și creează sol nou din resturi.

• Pentru că piețele și magazinele sunt locurile de unde cumpărăm, iar ALAS și organizațiile partenere își doresc să îi învețe pe români să cumpere responsabil și calitativ. Nu cantitatea, ci calitatea alimentelor trebuie să primeze pentru românii care vin la piață.

„Gospodăria adevărată înseamnă respect – pentru muncă, pentru hrană și pentru resursele care ne rămân. În vremuri în care totul pare mai scump, acest proiect ne reamintește că putem face mult cu puțin, dacă lucrăm împreună. Piața Obor este un loc simbol pentru consumatorii casnici, dar este și un loc de unde își procură materia primă mulți chefi de top. Împreună cu alți colegi de breaslă vrem să transmitem acest mesaj: economia începe cu responsabilitatea cu care cumpărăm. Un român atent la resurse este perceput ca fiind gospodar. Românii trebuie să reînvețe să fie gospodari, nu risipitori”, declară Marius Tudosiei, fondator ALAS și proprietar Băcănia Veche.

Proiectul este finanțat de Platforma de Mediu pentru București, prin programul „În ZONA TA”, și se desfășoară în parteneriat cu entități valoroase precum: Academia de Compost, Balconul Obor, Grădini Comunitare Obor, Asociația Eco Ruralis, Climatosfera și mai multe unități de învățământ din Sectorul 2.

,,Ce facem mai exact? Instalăm un compostor comunitar lângă Piața Obor, pentru ca resturile vegetale să hrănească pământul, nu gropile de gunoi. Organizăm ateliere de gătit comunitar cu legume imperfecte, pentru a reduce risipa și a învăța rețete zero waste. Îi implicăm pe copii, seniori, comercianți și vecini în ateliere, tururi ghidate și sesiuni de educație ecologică. Derulăm o campanie de conștientizare cu mesaje clare și simple: Nu risipi nimic la Obor!;  La Obor se mănâncă tot; Compost is the new black!”, arată Cristina Chinole, Manager de Proiect ALAS.

Asociația Lanțului Alimentar Scurt își dorește să arate că legumele imperfecte sunt la fel de gustoase și demne de pus pe farfuriile oamenilor, că ne hrănesc și ne dau energia zilnică și că nu există niciun motiv să fie aruncate, mai ales în acest context economic în care „economisirea” trebuie să fie un laitmotiv al vieții noastre, având în vedere că atâția copii, bătrâni și bolnavi au o alimentație precară, pentru că nu își permit să cumpere alimente variate.

„Cu atât mai mult în etapa asta e important să fim atenți la resurse și să încercăm, prin asta, să contracarăm eventualele creșteri de prețuri. Nu toată lumea a crescut prețurile, dar impactul noilor taxe va fi resimțit la nivel general în România. Iar atenția la resurse poate însemna o gospodărire mai bună, niște planuri mai detaliate, care să ne ajute să cheltuim mai puțin. Ar trebui, mai ales, să ne concentrăm pe cum putem evita risipa. Risipa alimentară începe din faza achizițiilor – suntem tentați să cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Continuă când gătim, pentru că nu folosim integral produsele, și se încheie când aruncăm mâncare deja gătită – pentru că gătim prea mult pentru cât de puțini suntem. E păcat de toată munca celor care au trudit să avem aceste lucruri pe masă. E păcat să ajungă la gunoi. E păcat și de munca noastră să o risipim așa. Gospodăria adevărată înseamnă respect pentru tot ce avem: de la grădina proprie până la resturile care pot deveni compost. La Punctul Gastronomic Local La Motoare gătim cu ce ne oferă natura și nu irosim nimic – transformăm legumele trecute în zacuscă, oasele în ciorbe și cojile în hrană pentru pământ. Asta nu e doar sustenabilitate, e bun-simț gospodăresc. Cu toții putem învăța cum să facem asta, la restaurant sau acasă”, subliniază Răzvan Lavric, gospodar Slow Food, fondator La Motoare (Haleș – Buzău) și membru ALAS.

Proiectul „Gospodari la Obor” se va derula în Piața Obor și în Parcul Păsărarilor, acolo unde vor avea loc ateliere, picnicuri, sesiuni de compostare și campanii de informare.

„Compostarea comunitară este, în primul rând, un demers de educare a populației cu privire la importanța colectării separate la sursă și a gestionării sustenabile a biodeșeurilor. În plus, contribuie la protejarea mediului, pentru că se evită emisiile generate prin depunerea biodeșeurilor la groapă, se îmbunătățesc solurile din orașe și se regenerează biodiversitatea. Nu în ultimul rând, compostarea comunitară contribuie la îndeplinirea țintelor de reciclare ale României, prin evitarea contaminării cu biodeșeuri a fracțiilor reciclabile”, susțin reprezentanții Academiei de Compost.

Cel care produce hrana cu trudă este mai atent cu modul în care o gestionează. Ruralul risipește mai puțin decât urbanul, în parte pentru că oamenii de la sat au fost mai dezavantajați economic, iar o mare parte din resursele lor au fost folosite ca hrană pentru animale. Tocmai de aceea, mulți dintre gospodarii de la Obor pot avea un rol aparte în educarea populației urbane.

Începem să conștientizăm care sunt efectele economice, sociale și de mediu ale risipei alimentare, dar românii trebuie să învețe să perceapă hrana ca pe un element esențial pentru siguranța națională.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Martie este luna femeii, iar astăzi venim către dumneavoastră, cititorii noștri, cu o doamnă care activează de 20 de ani în agricultură, mai exact de două decenii face parte din echipa NHR Agropartners, companie care comercializează în țara noastră branduri consacrate pe piața mondială a utilajelor: Deutz-Fahr, JCB, Poettinger, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck etc. Cu Anamaria Damian, director general al companiei NHR Agropartners am povestit despre dificilul an 2024, însă la 2025 să privim cu optimism.

Reporter: Cum a fost anul 2024 pentru compania NHR Agropartners?

Anamaria Damian: De felul nostru, suntem optimişti şi încercăm să ne concentrăm pe ce a fost bine. E adevărat că au fost foarte multe provocări anul trecut. Eu lucrez de 20 de ani şi în agricultură, şi în NHR Agropartners şi pot să spun cu cea mai mare convingere că, probabil, 2024 a fost cel mai complicat an de până acum, din toate punctele de vedere.

Agricultura se face sub cerul liber și depinde de condițiile meteorologice. Demult mi-a zis un fermier o frază care mi-a rămas întipărită în minte, „cel mai bun inginer agronom este Dumnezeu”.

Da, 2024 a fost greu, mai ales că venea după un alt an dificil, 2023, cu fermieri care acumulaseră anumite datorii. Au crescut dobânzile, a existat inflaţie şi singurul loc în care inflaţia nu şi-a făcut simţită prezenţa a fost în preţul cerealelor. Ajutoarele statului, promise în perioada protestelor fermierilor de acum un an, se cam lasă așteptate. Mulți așteptau toamna trecută „Rabla la tractoare”, program care sperăm să porneacă cât mai repede.

Reporter: Pentru că aţi amintit de „Rabla”, înţeleg că e cerere mare la NHR Agropartners pentru tractoarele Deutz-Fahr...

Anamaria Damian: Este un interes deosebit pentru programul acesta, foarte mulți fermieri fiind interesați de tractoarele Deutz-Fahr și Same. NHR Agropartners a ajuns la un acord cu fabrica Deutz-Fahr pentru a asigura un număr suficient de tractoare odată ce programul începe să fie implementat. În cadrul programului „Rabla pentru tractoare”, cel mai cautat tractor Deutz-Fahr este modelul 5105 Keyline Plus care beneficiază de echipare de top la cel mai mic preț.

Este clar că încă există o nevoie mare de mecanizare în agricultura românească, iar programul „Rabla pentru tractoare” e un ajutor important. Până la urmă, ceea ce este foarte important este ca fermierii să se dezvolte, să avem mult mai multe ferme mici și mijlocii dotate cu tehnică modernă.

Reporter: Imediat după pandemia de COVID 19, producătorii de utilaje au avut probleme cu livrările. Azi, înțeleg că încep să aibă alte probleme, au utilaje dar cererea e în scădere, din cauza lipsei de fonduri din ferme.

Anamaria Damian: A existat o oarecare lipsă de componente, de materiale şi atunci stocurile noastre ale tuturor furnizorilor de utilaje agricole erau destul de reduse şi timpii de livrare erau foarte mari, atunci cu pandemia. Încercând să rezolve această problemă, toţi producătorii au investit masiv şi au găsit diverse soluţii, în aşa fel încât acum este producţie peste tot. Deci asta nu mai este niciun fel de problemă. Însă, cererea şi capacitatea fermierilor de a achiziţiona utilaje nu mai este aceeaşi. S-a creat aici o oarecare discrepanţă. Dar, cred că prin absorbţia fondurilor europene de la AFIR ar trebui să reuşim să mergem cu toţii mai departe şi să fie bine în 2025 pentru agricultura românească în general, că nu e vorba doar de distribuitorii de maşini agricole sau de fermieri.

Reporter: În fermele din țara noastră, de mai bine de cinci ani seceta creează mari probleme. Și compania pe care o conduceți are în portofoliu echipamente pentru irigat, însă acest domeniu se mișcă încet, nu-i așa?

Anamaria Damian: Avem în portofoliu destul de mulţi producători germani, iar Beinlich este unul dintre aceia care au cele mai înalte standarde de calitate. Este cerere pentru echipamentele de irigat, dar nu aşa cum ne-am fi aşteptat noi. Asta din cauza infrastructurii de irigații care e partea cea mai complicată, că până să ajungem la investiţia finală, de tamburi, pivoți a fermierului efectiv, este un drum lung şi nu întotdeauna parcurs. Fermierul își cumpără echipamentele și n-are de unde să-şi ia apa. Aici sunt problemele cele mai mari. La NHR suntem pregătiţi şi oricând putem să satisfacem nevoia clienţilor care doresc să irige.

În acelaşi timp, observăm preocuparea fermierilor spre tehnologiile care pot să coserve apa în sol, no-till, minim-till, strip-till. Da, paşii sunt mici, dar este o evoluţie, nu se poate întâmpla chiar aşa, de pe o zi pe alta.

Reporter: Către acest domeniu al tehnologiilor de conservare a apei în sol, NHR Agropartners a mai făcut un pas anul trecut, în 2024, când a devenit importator şi distribuitor pentru semănătorile directe strip-till, precum și pentru utilajele de prelucrat solul de la producătorul Claydon din Marea Britanie.

Anamaria Damian: Claydon a revoluționat agricultura prin introducerea conceptului de strip-till, o metodă de cultivare conservativă care maximizează producția și minimizează impactul asupra mediului. Devenind liderul pieței europene pe segmentul semănătorilor directe strip-till, Claydon își extinde constant aria de influență, operând astăzi în peste 30 de țări din întreaga lume.

Anul trecut am făcut foarte multe demonstraţii în ferme din toată țara. Suntem foarte activi pe partea asta, ce e bine pentru agricultură încercăm să fim acolo, să fim prezenţi, să vedem, să cercetăm dacă se poate, pentru că, evident, orice tip de tehnologie e adaptată unor anumite tipuri de condiţii. Nu merge aceeaşi tehnologie peste tot, nu există o soluţie universală, şi atunci trebuie să poţi să ai în fiecare variantă câte o soluţie adecvată fermierului.

Suntem foarte încântaţi de noul nostru partener Claydon, de ceea ce am făcut, de demonstraţiile pe care le‑am făcut împreună cu ei şi am vândut deja utilaje din portofoliu. Suntem convinşi că anul acesta se vor vedea roadele, adică vor vedea clienţii care este diferenţa şi atunci vor şti ce să aleagă.

Agricultura, afacerea agricolă se bazează mai mult pe relaţia interumană şi pe comunitate, şi de aceea noi susţinem în continuare prezenţa pe teren, alături de fermieri, aproape de ei. Cred că va trece foarte mult timp până când vom cumpăra un tractor de pe internet şi vom vorbi cu un robot, şi nici nu cred că fermierii îşi doresc asta. Iar noi, NHR Agropartners, suntem structuraţi în modul ăsta mai comunicativ, aproape de clienți, prezenţi, asta este ce ne dorim şi am vrea să nu fim obligaţi să ne schimbăm. Bineînţeles că trebuie să te adaptezi vremurilor, că nu poţi rămâne în urmă, şi că avem proiecte legate de digitalizare foarte multe în cadrul companiei, dar credem în continuare în relaţia de zi cu zi cu fermierul, de apropiere şi de a te vedea, de a discuta faţă-n faţă, eventual la câmp, adică pe pământ, în fermă.

Reporter: Cum vedeţi anul 2025, piața utilajelor agricole?

Anamaria Damian: Nu se aşteaptă nimeni la o mare explozie, dar toată lumea este optimistă într-un fel rezervat. Toată lumea are un optimism rezervat, în sensul că noi sperăm că se va recupera un pic din să nu zicem pierderea de anul trecut, dar din declinul anului 2024.

Sperăm că 2025 va fi un an în care lumea va reporni motoarele, să se uite spre viitor. Şi vremea pare să ne ajute deocamdată, pare să fie ok, acum nu ne permitem să facem pronosticuri şi prognoze, dar credem că, dacă condiţiile meteorologice sunt favorabile, dacă preţurile la cereale sunt cele corecte, dacă nu se mai întâmplă alte distorsiuni pe piaţă, pentru că nu ştii niciodată, ar trebui să fie un an de recuperare rezervată, un an ok pentru toată lumea.

Se pare că ultima perioadă înseamnă un moment în care toată lumea trebuie să înveţe câte ceva şi noi suntem primii care suntem dispuşi să învăţăm lucruri, aşa încât încercăm să ne orientăm foarte mult pe eficientizarea proceselor noastre, să vedem dacă putem să facem cu resursele pe care le avem mai multe lucruri, mai bine, să fim mai aproape de clienţi, să fim mai pregătiţi a răspunde nevoilor lor. Acesta este planul nostru. Trebuie să ne gândim mereu ce putem face ca să fim şi mai buni, şi mai aproape de fermieri, şi mai economici. Asta este provocarea cu care ne confruntăm.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Foto: NHR Agropartners

CITEȘTE ȘI: Mai mult decât o semănătoare

Agricultură conservativă: NHR Agropartners a devenit unic importator în România al utilajelor Claydon

Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare

Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie o sursă vitală de lichiditate pentru toate exploataţiile agricole, mai ales după un an dificil ca cel care tocmai a trecut.

Potrivit FAPPR, termenul pentru plata avansurilor din subvenţii a fost depășit, iar unii fermieri nu au primit nici măcar sumele aferente avansului şi continuă să aștepte încasarea subvenţiilor fără a avea o explicație clară privind întârzierile. „Această sincopă generează o situație de inegalitate între fermieri și amplifică dificultățile într-un an extrem pentru sectorul agricol, afectat de secetă, prețuri mari la inputuri, condiții meteorologice nefavorabile. Marea majoritate a fermierilor care nu au primit nici sumele aferente avansului au de încasat sume importante, astfel încât întârzierile distorsionează întreg lanţul valoric. Altfel spus, situația actuală afectează grav capacitatea fermierilor de a-și planifica activitățile și de a-și asigura resursele necesare pentru campaniile agricole viitoare. Mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme financiare acute, care ar fi putut fi prevenite printr-o distribuire mai echitabilă și mai rapidă a plăților, mai ales că au existat numeroase asigurări din partea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii că fermierii vor primi aceste sume în timp util pentru a începe următorul ciclu de producţie”, subliniază Forumul APPR.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România solicită:

• Asigurarea respectării unui calendar clar și a unei comunicări transparente către toți fermierii afectați, care nu au primit până în acest moment nici macar avansul.

• Adoptarea tuturor măsurilor suplimentare necesare pentru accelerarea procesului de plată, astfel încât toți fermierii să beneficieze în cel mai scurt timp posibil de sumele cuvenite din subvenţiile aferente campaniei 2024.

„Înțelegem complexitatea procesului de distribuire a fondurilor, însă considerăm că este esențial ca instituțiile responsabile să ia măsuri prompte pentru a asigura un tratament egal tuturor beneficiarilor și pentru a preveni amplificarea problemelor deja existente. Facem aceste precizări pentru că există diferenţe şi la nivel de judeţ legat de modul în care au fost efectuate plăţile de către centrele judeţene APIA”, transmite Forumul APPR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Agricover a publicat rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2024, care reflectă continuarea strategiei construite în jurul nevoilor fermierilor generând stabilitate într-un an dificil pentru domeniul agricol. Grupul a continuat relațiile de colaborare cu peste 10.000 de fermieri care au accesat produsele și serviciile oferite prin cele trei segmente de business ale holdingului: agrifinance, agribusiness și agritech.

În continuarea programului de digitalizare a serviciilor oferite de grupul Agricover, din prima jumătate a acestui an, fermierii mici (care exploatează suprafețe de la 10 până la 100 de ha) pot aplica pentru un card de credit în cadrul unui proces 100% digital.

Principalele rezultate

• Agrifinance: credite și avansuri oferite în valoare de 3,36 miliarde lei, o cotă de 7,2% din piața locală de finanțare a agriculturii

• Venituri de 811 milioane lei, din care 807 milioane lei din Agribusiness (vânzarea de inputuri agricole)

• Câștiguri pe acțiune: câștigul pe acțiune al Grupului Agricover aproape s-a dublat de la an la an, reflectând performanța solidă a segmentelor sale principale, în ciuda provocărilor continue de pe piață

• Lansare de servicii de creditare digitală pentru segmentul de fermieri mici

Performanțe specifice fiecărui segment

În segmentul Agrifinance, Agricover Credit IFN și-a continuat expansiunea strategică, rezultând o majorare de 6,2% a numărului de clienți și o creștere de 7,1% a expunerii medii per client. Valoarea contabilă brută a creditelor și avansurilor a crescut la 3,36 miliarde lei, reflectând un salt de 15,7% față de decembrie 2023. Profitul înainte de impozitare a fost de 60,2 milioane lei, în creștere cu 4,7% față de semestrul întâi al anului 2023.

Rata creditelor neperformante a rămas scăzută, la 3,74%, datorită gestionării proactive a riscurilor și cunoașterii aprofundate a sectorului agricol, care permite construirea de oferte personalizate și apropiate de nevoile și posibilitățile clienților.

Segmentul Agribusiness a înregistrat venituri de 807 milioane de lei, într-o scădere așteptată, de 23,8% față de prima jumătate a anului 2023, ca urmare în principal a prețurilor mai scăzute ale materiilor prime agricole, dar și a cererii reduse de inputuri din partea fermierilor într-un context macroeconomic și meteorologic dificil.

Baza de clienți și evoluția pieței

Grupul Agricover a deservit o bază solidă de clienți de peste 10.000 de fermieri, în primele șase luni ale anului 2024. Relațiile solide cu fermierii, dezvoltate prin intermediul unui model de acces direct, au permis Grupului să răspundă nevoilor în continuă evoluție ale clienților.

Agricover continuă să acorde prioritate sprijinului financiar pentru fermieri într-un mediu dificil, cu accent pe asigurarea continuității activității.

Inovație digitală și extinderea bazei de clienți

O componentă centrală a strategiei de creștere a Agricover este digitalizarea, sprijiinul acordat fermierilor pentru a adopta practici moderne, agricultură de precizie, tehnologii noi.

Prin lansarea aplicației My Agricover, care deschide noi segmente de clienți și facilitează accesul la finanțare într-un mod simplificat și eficient, Grupul le oferă fermierilor un canal 100% digital prin care pot accesa rapid și ușor finanțarea de care au nevoie, contribuind astfel la optimizarea operațiunilor și la creșterea recurenței clienților.

Prin My Agricover, Grupul Agricover reușește să ajungă la fermieri de dimensiuni mai mici care operează suprafețe de până la 100 ha, făcând astfel finanțarea accesibilă pentru aceștia aplicând pentru obținerea cardului FERMIER. Această aplicație digitală nu doar că extinde portofoliul de clienți al Grupului, dar și contribuie la fidelizarea clienților existenți printr-o experiență digitală îmbunătățită.

În timp ce volatilitatea pieței persistă, Grupul Agricover rămâne bine poziționat pentru a face față provocărilor viitoare, valorificând expertiza sa profundă în sectorul agricol. Performanța solidă a Grupului în segmentul Agrifinance și reziliența operațiunilor din Agribusiness subliniază angajamentul său de a sprijini agricultura românească prin inovare financiară și practici de afaceri durabile.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.

Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?

Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.

„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”

Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?

Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.

Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon

Reporter: Care sunt produsele etalon?

Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.

Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?

Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.

Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?

Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.

„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”

Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.

Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.

Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?

Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.

Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.

Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.

Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?

Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…

Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.

Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…

Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.

Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…

Materie primă, doar din România

Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?

Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.

Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?

Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.

Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?

Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.

Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?

Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.

Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?

Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.

„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”

Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.

Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.

Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?

Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun  consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

Syngenta anunță că va valorifica expertiza Ginkgo Bioworks în domeniul biotehnologiilor microbiene pentru a îmbunătăți producția de metaboliți secundari în agricultură, în vederea dezvoltării unei soluții biologice inovatoare.

Într-un comunicat de presă comun, Syngenta Crop Protection, un lider în inovarea agricolă, și Ginkgo Bioworks, companie ce construiește cea mai importantă platformă pentru programare celulară și biosecuritate, au anunțat o nouă colaborare menită să accelereze lansarea unei noi soluții biologice. Cele două companii au colaborat anterior în domeniul dezvoltării semințelor de ultimă generație.

Prin această nouă colaborare, Ginkgo intenționează să dezvolte și să optimizeze o tulpină microbiană care poate îndeplini obiectivele de productivitate ale unui metabolit secundar din portofoliul Syngenta Biologicals. Această moleculă este desemnată de Syngenta ca fiind o soluție biologică de pionierat. O producție rentabilă economic și extinsă a acestui metabolit ar accelera semnificativ momentul lansării pe piață a celei mai recente soluții biologice Syngenta.

Pentru a realiza acest lucru, Ginkgo își va utiliza capacitățile în domeniul biotehnologiilor agricole pentru a calcula performanța teoretică și pentru a orienta strategiile de modificare a tulpinilor în vederea dezvoltării unei tulpini microbiene suficient de robuste pentru a îndeplini obiectivele Syngenta. Ginkgo va valorifica cunoștințele sale biologice și de învățare automată pentru a obține informații din mai multe surse de date complexe și le va aplica pentru diagnosticarea limitărilor de performanță ale tulpinilor, precum și pentru descoperirea de caracteristici biologice.

„Produsele biologice devin tot mai importante în satisfacerea cererii globale pentru soluții agricole eficiente și sustenabile. La Syngenta ne angajăm să oferim fermierilor mai multe opțiuni, produse și tehnologii complementare care promovează practicile agricole sustenbile. Suntem încântați să lucrăm cu Ginkgo și suntem încrezători în capacitățile lor distinctive ce ne vor permite să ne atingem obiectivele de productivitate a moleculei vizate, accelerând accesul către piață”, a declarat Camilla Corsi, director global pentru Cercetare  Syngenta Crop Protection.

Magalie Guilhabert, director al departamentului Ag Biologicals din cadrul Ginkgo Bioworks, a completat: „Suntem foarte încântați să ne extindem relația cu Syngenta. Am construit o relație de succes în urma colaborării noastre în domeniul determinării caracteristicile plantelor, iar acum așteptăm cu nerăbdare să realizăm același lucru cu produsele biologice pentru agricultură. Suntem mândrii  să ne punem atuurile excelente și experiența în fața unora dintre cele mai dificile provocări ale clienților noștri. Ne vom strădui să atingem nivelurile de productivitate necesare pentru susținerea viabilității comerciale, în vederea lansării produsului inovator Syngenta în domeniul produselor biologice pentru agricultură”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!