Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 12 Septembrie 2022 16:47

Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare Recomandat

Scris de

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face? Mai întâi, trebuie să facem totul pentru a spori acumularea apei în sol, atâta câtă este, și apoi să o conservăm cât mai bine pentru a fi utilizată de plante la nevoie.

Trebuie spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpanul), ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului, prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață ca să întrerupă legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă, se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Numai că, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

ta 230 nhr 3

Pentru conservarea apei în sol, trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să evităm răscolirea solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătura nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultura de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație.

În primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapa cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovani, favorizând evaporarea apei.

ta 230 nhr 2

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul, la o adâncime cat mai apropiată de cea de semănare, distruge buruienile precoce și eventual încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierderea apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănării, pentru ca apa să rămână în sol ca să ajute la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănare, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului”, nivelare și tasare după semănare. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănare sau pentru a ajuta culturile „descălțate” să crească și să-și înfigă rădăcinile în sol primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late, care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în camion.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel, la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca imediat după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

ta 230 nhr 4

Se poate folosi un combinator mai agresiv, cum ar fi Terria de la Poettinger, care trebuie să prelucreze solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura, pentru că din cauza temperaturilor mari din vară solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefic pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării, păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un strat protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

 

Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Citit 923 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista