Și, totuși, în mod sigur cineva, umblă cu cioara vopsită.
Și totuși, nu e urmă de îndoială că aici, în această tărășenie, și-a băgat el dracu cel negru (ori roșu?) coada cea îmbârligată.
Și totuși, ce mai calea-valea există un interes - bănesc de care altul să fie lansate pe piață, la un moment dat, dar nu oricând, tot felul de zvonuri, care mai de care mai abracadabrante.

Păi, dacă n-ar fi așa, de unde până unde, hodoronc-tronc, să aflăm dintr-o dată, că așa, peste noapte, legumele noastre de seră și nu numai, ar fi - vezi, Doamne, otravă curată și că lesne de înțeles - cine le consumă se expune la riscul de îmbolnăvire extrem de mare. Și aceasta explică ăi de au demarat excesiva și mârșava campanie denigratoare și aceasta, zic clănțăii, datorită faptului că salata ori spanacul scoase la vânzare ar conține - să te crucești, nu alta - niscaiva azotați, nitriți, nitrați ori cum Dumnezeu le-o mai spune - în concentrații mult peste normele admise.
Să fim serioși, domnilor și cumetrilor. Afirmația cu pricina, rău intenționată, cum altfel bazată pe o lucrare de dinainte de ’95, o maculatură de fapt, este, făr’ doar și poate prostie curată. Combinată cu o necunoaștere flagrantă astfel de lucruri din agricultura românească cu referire socială la sectorul sere și solarii. Care o avea el de toate - așa s-o credeți dumneavoastră - dar cu solz de erbicide și pesticide precum și alte chimicale care ar putea determina normele admise de nitrați, nitriți, azotați sau orice altceva poftiți din tabelul lui Mendeleev, așadar prisos de astfel de substanțe nu are.

Mai mult decât atât specialiștii noștri în domeniu- și avem încă destui, până când nu se știe, nici nu prea le duc dorul, preferând în cazul îngrășămintelor de pildă pe cele organice, natural, adică. De unde și gustul, incomparabil mai bun, al legumelor românești produse în spații protejate prin câmp și spun asta nu pentru a face pe patriotul, că nu se mai poartă și, cel mult, patrihoțul - și pentru că acesta este adevărul gol-goluț, după cum se poate convinge orișicine de bună credință. Tărășenie cu otravă din salată, spanac și alte cele, promovată cu obstinație demnă de o ocazie mai bună nu are de fapt o altă explicație decât cea că, în sfârșit, după ani buni de distrugere premeditată, ori din neghiobie, serele românești încep să se pună din nou pe picioare, iar produsele lor să aibă - iarăși- ca și altă dată căutare atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Și atunci ce ne rămâne de făcut, dragilor și bunilor pretini, cu care intrăm în concurență, decât să ne dea la geoale doar, doar ne-or scoate - definit și pentru totdeauna dacă este permisă tautologia, din competiție. Trist este că în toată această acțiune de intoxicație, cam diletant făcută , ce-i drept, unde ne sunt meseriașii de altădată- se folosesc și cozile de topor din propria noastră ogradă. Cărora le adresăm un neaoș și sincer: “Hai sictir! “

George Ghidrigan