România este principalul furnizor de semințe de floarea-soarelui la nivelul UE27 cu o pondere de 28% din total producție europeană. Efectele interzicerii neonicotinoidelor vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente.

În cifre, România produce circa 2,7 – 2,8 milioane tone semințe anual, cu excepția anilor extrem de secetoși. România acoperă cererea internă de procesare pentru consumul intern și furnizează materie primă pentru Franța, Olanda, Germania, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, țări unionale, precum și pentru Turcia, țară din afara UE. În anii cu producție bună, semințele românești ajung și în zone îndepărtate cum ar fi Pakistan.

Capacitatea de procesare la nivel local furnizează populației necesarul de ulei pentru consum, având o stratificare în funcție de nivelul tehnologic al procesatorilor.

Atacurile în valuri făcute de Tanymecus sunt dezastruoase. Efectiv, pe înțelesul tuturor, taie planta abia răsărită și aceasta moare, provocând pagube imense fermierilor.

În regulamentul Comisiei Europene nr. 1107/2009, este stipulat clar prin articolul 53, citez: „prin derogare de la articolul 28, în circumstanțe speciale, statele member pot autoriza, pe o perioadă de maximum 120 de zile, introducerea pe piață a unor produse fitosanitare destinate să fie aplicate în mod limitat și controlat, atunci când se consideră că astfel de măsuri se impun, deoarece sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu altfel de mijloace rezonabile”.

Altfel spus, se limitează perioada și se controlează aplicarea. Se raportează, se documentează, se utilizează tehnologie cu deflectoare și multe alte lucruri ce efectiv mențin și controlează mediul în timpul alocat.

Constat cu amărăciune cum cele două ONG-uri trâmbițează acest succes, și anume interzicerea tratamentului cu neonicotinoide în România. Bucuria acestora este oarecum suspectă și este afișată public.

Prin acțiunile lor, aceste două ONG-uri aruncă o umbră asupra activității lor și ridică semne de întrebare. O veche zicală spune: „Qui prodest est felcit”, adică cine a comis crima, aceluia îi folosește. Pentru că acțiunile sunt ante-factum față de acțiunile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ceea ce așază extrem de multe umbre asupra acestora. Multe suspiciuni se ridică în mod firesc dacă analizăm cronologia și modul de lucru.

Apicultorii din România au relaționat foarte bine cu fermierii la nivel național. Fie și numai dacă ne uităm la progresul numărului de apicultori și al familiilor de albine raportate la MADR. Fermierii au relații extrem de bune cu apicultorii, colaborează și cooperează, iar asta se vede prin cifrele din tabelul de mai jos.

Suntem de acord cu controlul și limitarea produselor în cauză, dar întreb cu mult bun simț: Securitatea Alimentară a României unde este? MADR unde a fost și unde este?

În 2009, când a fost dată această decizie a Comisiei Europene, atunci trebuia contestată de către România, cu dovezi extrem de clare, cum că acest dăunător Tanymecus pentru floarea-soarelui și viermele sârmă pentru porumb, sunt specifici României și Bulgariei.

Încă o dovadă a lipsei de profesionalism, competențe și dedicație pentru resursele alimentare ale României, propagată de autoritățile competente de la noi din țară. România și Bulgaria trebuiau în mod clar exceptate. Sunt singurele țări care au probleme cu acești dăunători.

Efectele vor fi devastatoare pentru agricultura României, așa de greu încercată și aflată într-un val de falimente. Și enumăr câteva dintre ele înainte de a trage concluzii dure:

• Producția de semințe de floarea-soarelui și porumb se va diminua extrem de mult. Extrem de mult înseamnă că nu va supraviețui pe termen mediu;

• Fermierii vor fi împinși în faliment și într-o piață neagră cu produse contrafăcute din țări non-UE, față de până acum, când aveam zona de timp reglementată și sistem de raportare și control bine definite;

• România va ajunge dependentă de import de ulei din țări non-UE și putem nominaliza fără de tăgadă Ucraina. Identic și la porumb. Efectiv suntem reduși la tăcere, conduși spre disoluția agriculturii și a fermelor;

• Procesarea de oleaginoase va fi efectiv distrusă la nivel local prin lipsa semințelor de floarea-soarelui. Procesatorii din România nu vor avea ce să proceseze, iar din Ucraina nu poți importa semințe. Statul ucrainean își protejează materia primă prin nerambursarea TVA la export la care se adaugă o taxă de export de 10%;

• România suplinește UE27 cu semințe de floarea-soarelui. De unde se va aproviziona Uniunea Europeană cu materie primă? Ținem minte că 28% din total producție se întâmplă în România. Exportatorii/comercianții nu vor avea ce să ofere;

• Securitatea alimentară va deveni instrument de presiune asupra României. Și nu este o glumă, este realitate. În urma procesării rezultă nu doar ulei, ci și șroturile, atât de dorite în zootehnie, zațurile și glicerinele, utilizate în industria cosmetică;

• Locurile de muncă din procesare vor fi pierdute, precum și cele din industriile conexe.

Concluzii:

• Este un atac premeditat la adresa securității alimentare naționale;

• Se dorește crearea dependenței României și la acest capitol;

• Se dorește ca agricultura românească să meargă spre o disoluție clară;

• Industria românească de procesare merge spre aceeași directivă și asta o spunem de mult;

• Ca și în cazul cărnii de porc, vom devein dependenți și șantajabili;

• ONG-urile responsabile de acest lucru sunt activate cu siguranță, au obiective bine trasate, desemnate și finanțate. Ceea ce nu face altceva decât să minimizeze ONG-urile ca funcție în multe domenii;

• Înțeleg că dorim ecologie, dar nu numai la Cluj. Se cultivă floarea-soarelui la Cluj? Și dacă da, în ce pondere față de restul teritoriului național?

• Sau se merge pe sintagma că Europa se termină la arcul carpatic? Și ceea ce este peste numai aparține de Europa. Este din păcate un curent propagat de multă vreme.

Articol de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!