În perioada ianuarie 2011 – martie 2011, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat şi efectuat plăţi în conturile beneficiarilor, în valoare de aproximativ 736 milioane EURO.
Sumele autorizate şi plătite au avut următoarea destinaţie:
1. Plăţi aferente campaniei SAPS 2010:
- FEGA – Plăţi regulare (01.01.2011 – 30.03.2011) – 226 milioane EURO;
- Buget naţional (01.01.2011 – 31.03.2011) – plata pe cultură – 256 milioane EURO.
2. Plăţi pentru măsurile de piaţă:
- reconversie sector viti – vinicol, fructe în şcoli, lapte în şcoli, grupuri de producători, sprijin pentru persoane defavorizate, intervenţie piaţa cerealelor - 10 milioane EURO;
- produse puse la dispoziţia României de către Comisia Europeană pentru derularea PEAD 2011 - 47 milioane EURO.
3. Ajutoare de stat:
- Plata naţională directă complementară în sector zootehnic - 172 milioane EURO;
- Acciza la motorină - 25 milioane EURO.
De asemenea, informăm că, în perioada 1 - 31 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 404.840 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 2.262.913,35 hectare, astfel:
- 396.806 de fermieri au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 2.233.298,31 hectare;
- 8.034 de fermieri au completat declaraţia de suprafaţă în mod clasic pentru o suprafaţă de 29.615,04 hectare.









