Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) din București (Laborator Național de Referință pentru influența aviară) a confirmat prezența virusului influenței aviare (subtipul H5N8) în probele prelevate de la un cadavru de cormoran recoltat din portul Constanța, potrivit informării ANSVSA de luni, 5 decembrie 2016.
„Având în vedere că respectivul cadavru de cormoran a fost găsit la o distanță de 300 de m de locul unde a fost identificat cadavrul lebedei de iarnă (la care s-a confirmat prezența virusului influenței aviare, subtipul H5N8), acesta este considerat focar secundar de influență aviară”, se precizează într-un document de presă.
Una dintre recomandările importante ale ANSVSA către populație este și cea potrivit căreia în cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA județeană pentru prelevarea cadavrelor și trimiterea lor pentru efectuarea examenului de laborator.
La de 22 noiembrie 2016, în urma notificării unei mortalităţi observate la lebede sălbatice, inspectori din cadrul DSVSA Constanţa s-au deplasat în acvatoriul portului Constanţa. Ca urmare a emiterii buletinului de analiză al IDSA, prin care a fost confirmată prezenţa virusului influenţei aviare, subtipul H5N8, la un singur cadavru de lebădă, boala a fost declarată.