Mărturisesc încă de la început că ceea ce veți citi mai departe este un punct de vedere teoretic și personal, tocmai pentru a se înțelege că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Așadar, teoretic vorbind, relația dintre un grup de oameni și liderul lor poate fi construită în două feluri, după cum a existat ințiativa. Ori cel care conduce are o țintă și pentru a o atinge are nevoie de un colectiv de oameni pe care îi alege și îi convinge de valoarea obiectivului, ori un grup este animat de aceleași deziderate pe care, vrând să le împlinească, își alege un bun conducător capabil de aceasta. Dacă vorbim despre o țară, socoteala e mai greu de făcut, pentru că în primul caz poate fi vorba mai degrabă de un dictator care prin vorbe meștegite (a se citi minciuni) sau prin forță reușește să obțină „susținerea" populară, cât privește varianta a doua, e greu de presupus că o mulțime așa de mare de oameni s-ar pune prea curând de acord să purceadă în vreo direcție și deci pentru ce le-ar trebui un lider? Am spus că e mai greu de făcut o legătură între un popor și liderul său, dar e musai. Armonizarea dintre obiectivul pe care un om ce se oferă a conduce o țară și o medie a dezideratelor populare trebuie făcută, altfel, cum am mai spus, ori dictatură ori anarhie. Cel care trebuie să caute această armonie este liderul. „Vox populi" e o metaforă, nu poate fi auzită așa pur și simplu. Trebuie să îți „apleci urechea" mult și bine - a nu se citi „mult și bine" cu sensul de niciodată, ci cu acela concret al celor două cuvinte, adică trebuie facută o cercetare profundă și îndelungată. Dacă cineva spune că știe ce vrea poporul, așa din visele lui, ori se minte, ori ne minte. Poți construi o schiță a ceea ce crezi că și-ar dori o națiune, bunăstare, pace..., noțiuni generice pe care le poate înțelege și un copil de-o șchioapă. Detaliile sunt cele care dau bătăi de cap. Ce este bunăstare pentru unul s-ar putea să fie lipsă pentru altul. N-ai cum să conduci din condei. Nu e un joc de strategie. E mult de socotit. N-o poate face un singur om. E nevoie de o întreagă industrie. Liderul devine, astfel, un fel de businessman, mai pe românește afacerist, care urmărește cu atenție ca intreprindeea pe care o conduce să meargă în profit. În realitate, chiar așa se și conduce, nu spun nimic nou, vreau doar să evidențiez. De aceea, sunt guvernele și tot felul de alte instituții care sunt coordonate de acestea. E industria de care vorbeam. Fiecare segment al vieții unui popor este urmărit sau ar trebui să fie urmărit îndeaproape, pentru a ști de ce are nevoie pentru a funcționa bine. Cu cât te apropii mai mult de nevoile oamenilor, cu atât mai bine poți înțelege în ce fel să faci mecanismele să funcționeze. Nici nu-ți închipui câte lucruri despre cerințele oamenilor poți afla dintr-o piață. Comercianții nu expun produse greu vandabile. În piață găsești doar „ce se cere". Se pot trage nenumărate concluzii din asta, despre nivelul de trai al unei regiuni, despre obișnuințele de consum, și altele, sociologii știu mai bine. Etichetele sunt și mai relevante, mincinoase sau nu în ceea ce privește oferta, ele mărturisesc despre cerere, de exemplu, fructe sau legume "românești" sau „de grădină"; sare „neiodată"; brânză „de Sibiu" ori mezeluri „tradiționale". Mărunțișuri, s-ar putea spune. Neinteresant pentru guvern, mai degrabă pentru unii agenți economici. Mărunțiș, într-adevăr, dar din asta se compune întregul. A crede că guvernele au menirea de a se ocupa de chestiuni de ansamblu e o greșeală asemănătoare cu aceea pe care o au unii creștini, care cred că Dumnezeu are grijă de omenire în ansamblu și nu de fiecare om în parte. Din cauza acestei neglijențe asupra amănuntelor, a ieșit vorba că „Diavolul se ascunde în detalii", evident acolo unde nu cercetează nimeni. Marile creații s-au evidențiat de fiecare dată prin detalii bine făcute. Pentru un organism, fiecare celulă e importantă, oricât ar fi de neînsemnată. De altfel, nici nu se poate face o ierarhie a însemnătății lor, pentru întreg, toate au aceeași valoare. Asemenea și liderul ar trebui să privească cu egală măsură toate mecanismele industriei pe care o conduce, pentru ca ea să nu ajungă în faliment, ba mai mult, să aducă profit. Un patron bun are grijă în primul rând de oamenii pe care i-a angajat, pentru că neglijîndu-i, ori nu vor avea eficiență în activitatea lor, ori îi va pierde în favoarea unei alte companii. Bunăstarea lui depinde de bunăstarea lor. Bineînțeles că o țară este mai mult decât o companie, este o sumă de companii și ceva în plus. Dar măestria managerială este necesară în egală măsură, indiferent ce conduci. Cine nu e în stare să conducă o mică întreprindere cum va fi în stare să o facă pentru mai multe? Fiecare companie, cât ar fi de mică, are un mesaj asemenea etichetelor din piață despre care am vorbit. Cine trebuie să le citească? Cine să le interpreteze? Cum să se folosească informația? Decide liderul.
Dar dacă mesajele ar porni deja sintetizate către lider? Toate aceste eforturi ar fi scutite. Așa cum un patron bun nu este speriat de un sindicat care se formează în interiorul companiei sale, ci din contră îl încurajează și colaborează cu el pentru efectul de bunăstare de care vorbeam, scutindu-și munca de cercetare a fiecărui salariat în parte, așa și conducătorul unei țări ar trebui să caute să încurajeze, ba chiar să intervină constructiv, în organizarea a tot felul de asociații care vor comunica, în mod coerent și sincer, fie aspecte care merg mai greu sau deloc, fie chestiuni de care ar trebui să țină cont pentru ca cele dintâi să meargă mai bine.
Un exemplu foarte bun de organisme ce ar putea să transmită semnale utile sunt Grupurile de Acțiune Locală, un fel de asociații în care se întâlnesc sectorul public și cel privat, cu scopul de a dinamiza inițiativa locală spre atragerea de fonduri europene într-un proces continuu de dezoltare teritorială. Ceea ce este foarte util pentru un lider - acel lider interesat de direcția de dezvoltare pe care și-o dorește poporul și de modul în care acesta se manifestă, economic vobind - este că poate vedea în ele un fel de celule social-economice capabile să conlucreze la nivel național și pe care, fără să le subordoneze, ci doar să le supravegheze și să le ajute, se poate baza că vor dinamiza economia într-o direcție de dezvoltare naturală, nedirecționată pe criterii concepute artificial în mintea unui oarecare economist, care, oricât de genial ar fi, nu va putea să construiască un sistem fără să țină cont de feedback-ul unei societăți cu identitate aparte, așa cum sunt toate în lume. Nu poți și nu trebuie să implementezi modele economice importate de aiurea, pentru că nu vor avea nici pe departe același efect pe care l-au avut în țara de origine.
Pe baza a ceea ce am numit mai sus analiză a societății, pe baza feedback-ului amintit, o echipă formată din cei mai buni specialiști de care dispui din toate domeniile socio-economice poate să pună la punct acea cântată „strategie" cu care, în opinia multora, liderul ar trebui să vină de acasă. Niciun geniu de pe planeta asta nu are cum să aibă o strategie de țară în sertar. Este un efort științific colectiv, focalizat și exclusiv. Adică acel grup trebuie lăsat să facă numai și numai proiectul de țară și atât. Nu poți pune niște funcționari din subordine să încropească printre alte activități din fișa postului o asemnea strategie și apoi să ai și pretenția să meargă.
Tot ce am spus însă aici nu sunt decât chestiuni pur teoretice, pe care eu cred că ar trebui să le facă un lider bine intenționat. Unul care dorește să își asocieze propriul obiectiv cu cel al unei națiuni pe care s-a hotărât să o conducă, fie că i s-a cerut, fie că s-a oferit singur. Dacă nu, atunci revin si spun: ori e dictatură (chiar dacă are față democratică) ori anarhie.