Pe agenda discuțiilor Consiliului AgriFish, desfășurat pe 24 mai 2022 la Bruxelles, s-a regăsit protecția solului în Uniunea Europeană (UE) și potențialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.

În cadrul intervenției sale, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a subliniat necesitatea îmbunătățirii calității solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producție din partea fermierilor și a diminuării progresive a substanțelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenții de către UE din fondurile alocate Statelor Membre pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru obținerea și utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriștilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăților solului.

„Utilizarea în sectorul agricol a îngrășămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrășămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăți în aprovizionare din cauza exploziei prețurilor acestora”, a spus Adrian Chesnoiu.

Oficialul MADR a atras atenția asupra nevoii de a susține financiar achiziția de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum și a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului și a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calității solului. „Un rol important îl pot avea cercetarea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește irigarea durabilă a zonelor sensibile și crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli și dăunători”, a arătat Adrian Chesnoiu.

Foto: Mewi

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se zice despre cartof că ar fi a doua pâine a românului. Sunt mulți cei care susțin asta, inclusiv cei cu care am stat de vorbă, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România și dr. ing. László Becsek, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români. Importanța cartofului este mare, ținând cont de cererea foarte mare de pe piața românească.

Nu am idee care ar fi originea vorbei cu „a doua pâine a românului”, se poate presupune că anumite conjuncturi ar fi impus cartoful ca alternativă mai ieftină la pâine, într-o anumită perioadă istorică. Oricum, vorba nu poate fi mai veche de secolul 19, când a pătruns în spațiul locuit de români această cultură și probabil a venit chiar însoțită de sintagma amintită. Pare mai degrabă un import cultural decât o tradiție locală. Sunt azi foarte mulți români care nici măcar nu o aplică întocmai, deoarece în loc să consume cele două alimente alternativ, ei le consumă împreună. Ori vorba a rămas și obiceiul a dispărut, ori nici nu a fost mai mult decât o vorbă. E ca și cum ai mânca pâine cu pâine. Până la urmă, din sărăcie poți face și asta. La acest motiv de îndoială aș adăuga faptul că România nu se află în arealul cel mai propice cultivării cartofului, după cum ne explică Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citându-l pe cel supranumit „părintele cartofului” în România, regretatul profesor Matei Berindei: „Dumnezeu, când a creat lumea, a făcut o fâșie de 100 de kilometri în nordul Europei, începând din Oceanul Atlantic, Bretania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania și până în Polonia cu niște condiții pedoclimatice ideale pentru cultura cartofului”. Cu toate acestea, statistic, românii chiar sunt mari consumatori de cartofi, ocupând locuri fruntașe în clasamentele ce se fac la nivel european. Așadar, cerere mare, însă producție...  

De zece ori mai mică

Producția este de foarte multă vreme într-o continuă scădere. Comparația cea mai „spectaculoasă” este cu perioada regimului comunist, când suprafața cultivată cu cartofi era de zece ori mai mare decât cea de acum. Acele cifre sunt greu de luat în considerare ca atare, știindu-se modul cum erau umflate, dar chiar și așa tot este gigantică scăderea. „Se vorbea de 350.000, chiar 400.000 de hectare de cartof cultivate în România în sistem extensiv, adică inclusiv în zonele care nu erau cele mai favorabile producerii cartofului. Astăzi am ajuns «cu succes» la 30.000 de hectare de cartof pentru consum, încă vreo 500-600 de hectare de cartof pentru sămânță și vreo 3.500 de hectare de cartof pentru industrializare. Cartoful pentru sămânță se producea, la acea vreme, pe vreo 10.000-15.000 de hectare, în unii ani chiar pe 30.000. Era sistemul de producere de cartof pentru sămânță foarte bine pus la punct în România. Eram autosuficienți, la momentul respectiv. Institutele, stațiunile de cercetări le produceau”, ne conturează în cifre dimensiunea regresului Romulus Oprea, dar ne și precizează că sunt și alte cifre care indică o stare a culturilor de cartof de pe la noi, dar pe care nu le consideră credibile, deși vin din partea unei instituții oficiale, Institutul Național de Statistică. „Nu vorbim despre datele înregistrate și comunicate de INS care, din punctul nostru de vedere, n-au nicio legătură cu realitatea. Se vorbește la INS, și noi zicem că «se vorbește» pentru că este numai o vorbă, realitatea ne contrazice, se vorbește de 165.000-170.000 de hectare. Este enorm! Unde poate să fie diferența între 30.000 și 170.000? Cifrele APIA pe care noi le considerăm cele mai apropiate de realitate sunt fermierii care produc pentru piață, sunt fermierii care produc pentru noi, pentru toți.”  Cu alte cuvinte, probabil că institutul de statistică pomenit ia în considerare și micile suprafețe din grădinile personale ale țăranilor. Același Romulus Oprea ne dă și o primă explicație a acestei stări: „Involuția culturii cartofului a început tot în anul 1989-1990, când pur și simplu a fost lăsată la voia întâmplării. Dar declinul cel mai accentuat a început odată cu – ne pare rău să spunem, dar asta e realitatea – aderarea României la UE, în 2007, când aveam totuși vreo 70.000 de hectare, iar astăzi am ajuns la vreo 30.000, suprafață înregistrată la APIA”. Romulus Oprea nu vrea să spună prin asta că liberul comerț cu statele Uniunii ar fi dăunător producătorilor interni, ci slaba dotare a acestora. Aderarea i-a prins nepregătiți, așa cum suntem prinși noi toți, cam de fiecare dată, în toate domeniile. De parcă niciodată nu  știm ce ne așteaptă. „De fapt, am intrat în competiție directă cu cei mai mari producători de cartofi din lume și noi n-am fost suficient de bine puși la punct cu tehnologia, avem acel decalaj tehnologic. Vorbim apoi de toate posibilitățile de a accesa un credit, de a te capitaliza, de a avea cele mai moderne utilaje și așa mai departe. Este o cultură foarte mare consumatoare de inputuri. Intrând în directă competiție, am ieșit în pierdere. La ora asta, noi avem o producție medie de 20.000-25.000 de tone pe hectar, dar dacă ne raportăm la producțiile medii din UE, la cei cinci mari, Franța, Germania, Belgia, Olanda și a fost Marea Britanie – care acum e în afară, dar tot mare producător trebuie considerată, în schimb s-a alăturat Polonia cu succes –, sunt cu producții undeva în jurul cifrei de 40-42 de tone la hectar, în anii excepționali, 50 de tone.”

Depozitarea, cheia către redresare

Dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români, administrator și asociat unic al firmei BIOFARM SRL din Târgu Secuiesc, accentuează o altă cauză a regresului: „Sunt motive multiple. Trebuie să încep puțin mai dinainte. În anii ’80-’90, România cultiva 400.000 de hectare. Acum 7-8 ani, mai aveam aproape 60.000 de hectare și în ultimii 20 de ani a scăzut la 28.000, și anul trecut, până la 21.000 de hectare. Ce s-a întâmplat acum 7-8 ani? O treabă interesantă, în sensul că a început să se mute piața cartofului din piețele agroalimentare în supermarketuri. Ce a însemnat asta pentru producător? Dacă acum 10 ani un producător putea să-și valorifice întreaga cantitate de marfă, sau cel puțin 90%, în perioada de recoltare, acest lucru astăzi nu mai este posibil. Dacă acum 10 ani consumatorii cumpărau 300-400 kg și le duceau acasă, le puneau în beci, în cămară și foloseau de acolo, acum merge fiecare și-și cumpără un săculeț de 2-3 kg, având marfă proaspătă continuu la supermarketuri. Nu este un lucru rău pentru consumator, că fără grijă are marfă proaspătă și de bună calitate tot timpul la îndemână. Deci s-a schimbat comportamentul consumatorului și i-a prins pe producătorii foarte nepregătiți cu depozitele. 80% din cultivatorii de cartof care au mai rămas nu au depozite specializate. Asta este problema cea mai mare, care influențează și prețul și influențează, până la urmă, dezvoltarea fermelor de cartof”.

De altfel, domnul Becsek consideră depozitarea ca fiind cheia deblocării acestei probleme a cartofului. „Dacă producătorul român nu are posibilitatea să depoziteze și să valorifice pe parcursul întregului an, el este nevoit să vândă în perioada de recoltare, oferind pieței o cantitate mare de marfă într-o perioadă scurtă, atunci prețul este mic. După aceea ce se întâmplă? După 2-3 luni, marfa care nu este ținută în condiții de climă controlată începe să-și piardă din calitate, producătorii trebuie să scape de această marfă cu calitate mai mică și astfel prețul se menține mic. De aceea, un depozit înseamnă să poți ține marfa pe tot parcursul anului, înseamnă să livrezi continuu către beneficiar, în cazul meu, de exemplu, către supermarketuri; un depozit dotat cu aparatură și cu climatizare specifică pentru cartof înseamnă calitate și tot un depozit înseamnă preț mediu ridicat. Când nu ești constrâns de necesitatea de a vinde pentru că se strică marfa și nu ai unde să pui, altfel arată financiarul după un an. Asta nu înseamnă că atunci când prețurile pe piață sunt mici eu nu livrez, livrez și în septembrie, când e dumping, și în octombrie, și în noiembrie, dar livrez și în aprilie-mai, când prețurile au crescut pentru că nu mai este marfă pe piață. Și dacă trag linie și fac o medie, văd că este în regulă. Deci de asta cheia ar fi ca toată lumea să fie dotată cu depozite, trebuie să se găsească soluții de finanțare, scheme de finanțare, acces la finanțări și pentru producătorii de cartof medii, care poate nu au indicatori financiari suficient de buni ca să acceseze un credit atât de mare cât necesită construirea unui depozit de cartof. Vorbim aici de 350 de euro pe metru pătrat depozit. Și vă pot spune exact – pentru că noi intenționăm să mai construim, tot din credit, un depozit de 1.500 de tone –, costă aproape 500.000 de euro. Și asta numai pentru 1.500 de tone, care este un depozit pentru un producător de 40 de hectare de cartof.”

Și președintele Federației Naționale „Cartoful” din România consideră că depozitarea este unul dintre factorii care au dus la starea de azi a culturii. Mai ales că sunt puține depozite care au standardele necesare. „Suntem deficitari în capacități adevărate de depozitare, cu climat controlat și așa mai departe. Noi nu putem să concurăm, din nou, cu prietenii noștri din Vest, care au depozite specializate, cu agregate frigorifice și cu perioadă de păstrare practic 10-11 luni pe an. Ei foloseau întotdeauna, cel puțin până acum, inhibitori de încolțire, care abia au apărut pe piața românească – la noi nu au fost omologați din cauza, să zicem, a cantităților mici folosite –, așa că în martie sau aprilie cartoful românesc nu mai arată atât de bine, este mai deshidratat, nu este precum cartoful importat, și atunci, cel puțin vizual, cartoful românesc are de pierdut și nu poate concura cu un cartof păstrat într-un depozit specializat și tratat cu inhibitori de încolțire. Mai departe, nu avem nici produse specializate de control al bolilor de depozitare, al putregaiurilor și așa mai departe, lucruri care în Vest sunt de la sine înțeles”, adaugă Romulus Oprea.

Chiar dacă mulți dintre fermieri reușesc să își valorifice marfa prin intermediul supermarketurilor, poziția lor în raport cu acestea nu este deloc una fericită. Romulus Oprea spune că aceștia sunt oarecum discriminați în raport cu furnizorii din alte țări: „Mulți producători, membri ai federației noastre, au acces la supermarketuri, dar în unele cazuri sunt ușor discriminați față de marfa adusă din import. La marfă de calitate egală, nu primești preț egal și nu primești condiții egale. Fermierul român întotdeauna va avea retururi de marfă, fermierul de afară nu va avea niciodată retururi. Promoțiile în supermarketuri se fac întotdeauna, invariabil numai cu marfă românească, iar marfa românească de obicei se termină la sfârșitul lui decembrie, după care consumăm cu succes și la prețuri foarte mari cartof adus din import. Deci, cu alte cuvinte, prin acele mari prețuri noi contribuim la bunăstarea fermierilor din alte țări. Să nu mai vorbim de faptul că un fermier român, de exemplu, în momentul de față livrează cartoful din fermă cu 1 leu sau 1,10 lei, iar dvs.,  consumator final, îl cumpărați la 2,5 – 3 lei. Repartizarea profitului pe filiera produsului este profund inechitabilă, aș spune. Ăsta e alt aspect, dar nu este aplicabil numai cartofului. Este aplicabil tuturor produselor agricole din România. Va trebui să lucrăm un pic și la treaba asta, pentru că în fond și la urma urmei fermierul este cel care are parte de aproape toate riscurile”.

O cultură foarte scumpă

Prețul de producție a unui hectar de cartofi este destul de mare, asta în condițiile în care nu discutăm de scumpirile din ultima perioadă, când vom lua în calcul și îngrășămintele triplate sau cvatruplate, după cum se așteaptă Romulus Oprea, care ne spune la ce valoare se ridica această investiție până acum: „Dacă vorbim despre cartoful pentru consum astăzi, putem vorbi de 25.000-33.000 de lei pe hectar, la cartof pentru consum. Dacă vorbim despre cartof pentru sămânță, deja vorbim de niște cifre enorme, 45.000-50.000 de lei pe hectar pentru o cultură de sămânță specializată, autorizată, din categorii biologice, nu neapărat superioare, pentru că nu mai suntem capabili, producem din elită importată clasă A și clasă B, cam asta facem. Nu se mai numește producție de sămânță, se numește multiplicare, de fapt. Asta facem noi astăzi cu acele prăpădite 500-600 de hectare și asigurăm undeva între 8-12% din necesarul de cartofi pentru sămânță pentru cele 30.000 de hectare de care vorbeam. Așa că una este să bagi 3.000-4000 de lei într-un hectar de grâu, porumb, rapiță sau ce vreți dumneavoastră și alta e să bagi 33.000 sau 50.000, în cazul cartofului pentru sămânță. Trebuie să fii nebun să-ți riști practic în fiecare an afacerea. Este mult mai simplu până la urmă să te orientezi către alte culturi mai puțin riscante, produci cultură mare și cel puțin stai liniștit”. Așadar, un cost de producție foarte mare, cum plastic se exprima domnul Becsek, „investim ca și cum am planta un hectar de viță-de-vie în fiecare an”.

La prețul mare de producție trebuie să adăugăm valoarea foarte mare a utilajelor pe care nu le poți folosi la alte culturi. „Trebuie să amintim faptul că toate utilajele folosite în cultura cartofului sunt specifice. Deci o combină sau un plantator nu poți să folosești la alte culturi decât la cartof. Și atunci, dacă vorbim de un plantator la 40.000 de euro, în fața lui trebuie să ai un tractor de 150-160 cp, care cu o dotare bună ajunge la 100.000 de euro, o combină începe de la 150.000 de euro, iar peste avem o mașină de tratamente fitosanitare de 300.000 de euro, deci ajungem la investiții de milioane de euro și care trebuie să aibă un anumit număr de hectare. Iar dacă trecem la ambalare, doar cântarul care face pachețele de 2,5 kg costă 80.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte utilaje”, ne explică dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nevoia de irigații

Remarcăm, așadar, din cele spuse până acum, că prețul mare de producție și desfacerea deficitară sunt factori limitativi importanți. La aceștia se adaugă lipsa apei. Nici măcar în arealul tradițional nu se mai poate face producție decentă fără aport de apă, adică fără irigații, ne explică președintele FNCR, Romulus Oprea: „Din 2000, putem vorbi deja statistic, nu se mai poate face nicăieri în România cartof fără irigații. Deci apa a devenit un factor limitativ și în Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Suceava și așa mai departe, zonele tradiționale. Și cea mai mare problemă a producătorilor, legată de apă, este că noi nu suntem situați în perimetrele acelor sisteme vechi de irigații. În zonă, la momentul respectiv, acum 40-50 de ani, nefiind nevoie, nu s-au făcut sisteme de irigații și, deci, n-avem ce reabilita. Noi trebuie s-o luăm de la zero. Este destul de greu, în condițiile în care lucrăm parcele mici, fragmentate și așa mai departe, e destul de greu de conceput un sistem care să asigure apa pentru toți fermierii. Trebuie făcute microsisteme. Stăm foarte prost și cu sursele de apă. Având în vedere că sunt condiționări legate de foraje subterane și așa mai departe, rămân apele de suprafață care se duc «pe apa Sâmbetei», în primăvară ne inundă culturile, iar când avem nevoie nu sunt debite pentru irigat. Asta este o problemă majoră și văd că devine un factor real, limitativ”.

Plan pentru redresarea cartofului

Ce e de făcut? Un prim pas l-au făcut cei implicați și interesați, Federația Națională „Cartoful” din România și Clubul Fermierilor Români, care au pus cap la cap problemele și au tras semnalul de alarmă, dar au și elaborat un plan de redresare.  „Clubul Fermierilor Români și Federația Națională «Cartoful» din România au făcut un Plan Național Strategic de redresare a cartofului, în care au semnalat câteva aspecte și măsuri care ar trebui luate ca acești producători care încă sunt în sectorul cartofului să continue producția cartofului, să crească suprafețele, să investească să producă mai mult pe suprafață și chiar să se întoarcă în sector acei producători care au cultivat cândva cartof, dar care, din cauza acestor lipsuri, s-au lăsat de cultura cartofului.”

Așadar, în primul rând, să facem în așa fel încât cei rămași în activitate să nu plece și ei, apoi să încercăm să creștem suprafețele, pentru că acestea, după cum s-a spus, nu sunt suficiente. Romulus Oprea spune că am putea să ne asigurăm necesarul intern și chiar să creștem la export, dacă s-ar dubla suprafața cultivată. Este de remarcat că deși nu ne acoperim necesarul de cartofi, avem de-a face și cu export. Pare un paradox, dar nu este, pentru că exportul se realizează în zona de producere a cartofului timpuriu, care nu poate fi păstrat și este nevoie de vânzare rapidă. „Noi ar trebui să creștem suprafața la 60.000 de hectare și să tindem către o producție medie de 30 de tone, ceea ce ar fi realizabil. Și cu 60.000 de hectare am asigura necesarul de consum și am avea și disponibil pentru export. Export care deja se face, foarte timid, mai ales în zona cartofului timpuriu. Am reînnoda o tradiție, pentru că înainte de ’90 se exporta foarte mult cartof timpuriu, din sud în principal, zona Lungulețu, Brezoaie, zona Dolj, Teleorman, și astăzi acești producători vând în Polonia, dar au dat și în Grecia…”.

Așadar potențial există, dar așa cum spuneam, până la creșterea aceasta utilă și necesară, întâi ar trebui oprit regresul. Despre acest aspect al chestiunii dar și despre altele în partea a doua a articolului ce va fi publicat în Revista Fermierului ediția print din luna mai.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și documentat de: ȘTEFAN RANCU ȘI VICTOR MIHALACHE

Ediția a doua a evenimentului „Ziua Grâului Bărăgan” are loc pe 26 mai 2022, de la ora 10:00, în ferma Telehuz Agriserv – Mărculești, județul Ialomița. Ultimele inovații în ceea ce privește genetica și noile tehnologii ale culturilor de grâu și orz vor putea fi văzute la evenimentul organizat în câmp de Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) și susținut de partenerul principal Corteva Agriscience.

La „Ziua Grâului Bărăgan” vor fi prezentate 56 de soiuri de cereale păioase, genetica provenind de la 12 companii producătoare de semințe. Întreaga platformă a fost semănată în aceleași condiții, iar tratamentele cu produse fitosanitare se aplică conform aceleiași strategii pe toată suprafața.

Eficacitatea tratamentelor pe timp de secetă în cultura de cereale păioase

Compania Corteva Agriscience furnizează toate produsele necesare pentru asigurarea protecției împotriva bolilor, dăunătorilor și în ceea ce privește controlul buruienilor. „În platforma Ziua Grâului Bărăgan, în cea de a doua jumătate a lunii mai 2022 putem spune că deși ploturile sunt într-o stare relativ bună, începem să ne confruntăm cu efectele aduse de lipsa precipitațiilor, frunzele fiind ușor răsucite. În momentul de față, presiunea impusă de boli și dăunători este relativ redusă însă aplicarea tratamentului numărul doi este recomandată pentru protejarea ultimelor etaje foliare, astfel fiind asigurată eradicarea atacurilor de boli aflate în fază incipientă, precum și prevenția apariției acestora pe termen lung”, precizează reprezentanții Corteva.

Tratamentul al doilea a fost efectuat datorită lipsei precipitațiilor în a doua jumătate a lunii mai și a constat în utilizarea insecticidului Transform (doza 0,048 kg/ha, s.a – sulfoxaflor) cu acțiune sistemică pentru o protecție îndelungată asupra afidelor și păduchilor, în amestec cu fungicidul Evolus (doza 1 l/ha, s.a – 40 g/l proquinazid + 160 g/l tebuconazol + 320 g/l procloraz) cu acțiune sistemică și eficacitate foarte bună asupra unui larg spectru de boli foliare și ale spicului.

Este bine cunoscut faptul că majoritatea tratamentelor au o eficacitate redusă atunci când culturile se confruntă cu stresul hidric și termic. În general, seceta încetinește sau împiedică și dezvoltarea bolilor cauzate de agenți patogeni care se dezvoltă în condiții de umiditate (făinare, rugini, septorioze). Cu toate acestea, unele boli sunt favorizate de secetă. Acest lucru se datorează faptului că atunci când plantele sunt stresate din cauza lipsei de umiditate sau a căldurii excesive, acestea devin mai sensibile la aceste boli. Astfel, atacul anumitor boli printre care și una dintre cele mai păguboase pentru cultura cerealelor, Fusarium graminearum, este mai accentuat în condiții de stres și mai ales de secetă.

„Un studiu realizat de cercetători ai Universității din Nebraska ne arată că randamentul aplicării fungicidelor pentru combaterea bolilor grâului a fost aproape neglijabil într-un an secetos, comparativ cu un an cu precipitații satisfăcătoare. Totodată, atunci când dezvoltarea bolilor foliare este limitată din cauza secetei pe toată perioada de vegetație a grâului, este posibil ca aplicarea fungicidelor să nu fie profitabilă și poate duce inclusiv la o pierdere netă.”

Având în vedere condițiile actuale de câmp, arată reprezentanții Asociației Producătorilor de Porumb, fermierul gazdă împreună cu echipa tehnică APPR – Corteva au luat decizia de a întârzia aplicarea tratamentului al doilea și punerea sub semnul întrebării a aplicării celui de-al treilea tratament.

Foto: APPR (https://farmforum.ro/)

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat un proiect de ordonanță de urgență pentru implementarea unei platforme de baze de date, actualizată periodic, dedicată centralizării stocurilor de produse agroalimentare deținute de producători, depozitari, procesatori și comercianți, pentru a avea o imagine completă și complexă asupra cantităților de produse agroalimentare disponibile la nivel național. Actul normativ se află pe circuitul de avizare interministerială.

„România are suficiente stocuri de alimente și produce suficient pentru asigurarea consumului intern al populației,  însă în contextul global actual, trebuie să fim pregătiți pentru orice fel de scenariu. Există deja o presiune pe piețele internaționale cu privire la comerțul cu alimente, cauzată de conflictul militar ruso-ucrainean, suprapus pe efectele pandemiei și criza din energie și gaze naturale. O monitorizare centralizată a cantităților de produse agricole și alimentare disponibile este esențială pentru reducerea riscurilor care pot apărea în domeniul securității alimentare și ne va permite să acționăm eficient cu politici publice țintite, dacă situația o va impune”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Actul normativ prevede gestionarea centralizată de către MADR a datelor disponibile în prezent la diferite instituții publice și private, prin intermediul unei platforme online, pe baza raportărilor realizate lunar de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii și comercianții care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în domeniul agriculturii și industriei alimentare.

Evidența stocurilor va fi raportată până pe data de 15 ale fiecărei luni pentru datele valabile pentru ultima zi a lunii precedente și se aplică pentru următoarele categorii de produse:

• legume-fructe;
• cereale şi produse pe bază de cereale;
• semințe de oleaginoase şi produse pe bază de oleaginoase;
• leguminoase furajere;
• semințe certificate: cereale, orez, oleaginoase și proteaginoase;
• carne şi produse din carne, cu termen de valabilitate mai mare de 10 zile, inclusiv conserve din carne şi mixte;
• lapte şi produse din lapte;
• produse de morărit şi panificație;
• produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe;
• grăsimi şi uleiuri;
• apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate;
• orez;
• plante aromatice, sare şi condimente;
• ceaiuri;
• zahăr;
• miere;
• drojdie.

Nu au obligația raportării comercianții care dețin suprafețe de comercializare mai mici de 400 de metri pătrați, comercianții ambulanți, comercianții care desfășoară activități de alimentație publică sau care desfășoară activități de comercializare în zone publice.

De asemenea, obligația raportării nu se aplică producătorilor care dețin în stoc, în ultima zi a lunii, cantități de până la:

• 10.000 kg - legume, inclusiv cartofi;
• 10.000 kg – fructe;
• 25.000 kg – cereale;
• 20.000 kg - seminţe de oleaginoase;
• 10.000 kg - leguminoase furajere;
• 300 kg - plante aromatice;
• 50 kg – miere.

Datele introduse vor avea caracter confidențial, iar verificarea corectitudinii informațiilor introduse va fi realizată de către persoane împuternicite de către MADR și MFP, conform competențelor legale.

Metodologia de raportare, colectare, centralizare și prelucrare a datelor privind stocurile, precum și operaționalizarea platformei vor fi stabilite prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ghidul pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” a făcut obiectul mai multor situații neclare sau cu aplicabilitate practică problematică în rândul fermierilor. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită modificarea Ghidului solicitantului astfel încât toți agricultorii să poată beneficia de Submăsura 17.1.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis în ultimii doi ani mai multe notificări către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și implicit către organul responsabil de aplicarea practică a Submăsurii 17.1, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care se atrage atenția asupra unor chestiuni de ordin practic pe care le întâmpină fermierii la decontarea primelor pentru polițele de asigurare încheiate.

Cea mai mare problemă este limitarea cu privire la stabilirea suprafeței exacte pentru care fermierul a întocmit contractul de asigurare, raportată la suprafața reieșită după controalele APIA, dar mai ales după controalele din teledetecție.

„Este un fapt cunoscut că toate instrumentele de măsurare au abateri, chiar dacă se măsoară cu același GPS, aceeași persoană, în aceeași zi – tot apar anumite diferențe. Despre diferențele dintre măsurătorile APIA și cele rezultate prin teledetecție, cu atât mai mult că aceste diferențe la măsurători sunt și mai frecvente. Este imposibil ca suprafața asigurată să coincidă, fără nicio diferență oricât de minimală, cu suprafața agricolă declarată, dacă întâmplarea nefericită face să te afli pe eșantionul de control sau să vină la câteva luni controlul prin teledetecție. Din această cauză, Submăsura 17.1 este aproape imposibil de accesat pentru mulți beneficiari. Această problemă a fost întâmpinată, la scară largă și în anul agricol 2020-2021. Foarte mulți fermieri au fost declarați neeligibili, după ce, deși în iunie 2021 nu au fost raportate probleme, la sfârșitul lunii octombrie a venit teledetecția, iar fermierii au fost anunțați în mai 2022 că vor fi declarați neeligibili ca urmare a diferențelor, chiar și infime, de suprafață asigurată versus măsurată. Cu titlu de exemplu, au fost membri care nu vor putea beneficia de această submăsură din cauză că există o diferentă de 0,024% la o cultură sau 0,015% din total suprafață fermă în plus, între suprafața asigurată și suprafața rezultată din măsurătorile de la teledetecție. În prezent nu se acceptă nici măcar diminuarea până la suma solicitată de fermier în cererea de plată pe suprafață.  Astfel de situații sunt imposibil de acceptat, această măsură are scopul de a încuraja fermierii să asigure culturile, nu să îi descurajeze, mai ales că fermierii au dreptul și au nevoie să beneficieze de acești bani. Mai mult, motivele refuzului nu pot fi imputate fermierului, ci mai degrabă diferenței dintre teorie și practica realității, fiind de notorietate faptul că diferențele rezultate între diferite măsurători sunt mai degrabă o regulă, decît o excepție”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

În opinia reprezentanților agricultorilor, trebuie să se identifice și să se implementeze rapid o soluție pentru fermierii care au depus documentația de accesare a Submăsurii 17.1 în 2021 și au aflat în luna mai 2022 că din cauza diferențelor minore reieșite în urma teledetecției, deci din motive obiective și total independente de fermieri, conform procedurii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), să fie declarați eligibili.

„Solicităm conducerii MADR, AFIR și APIA să ia toate măsurile legale care se impun pentru a clarifica procedurile, să fie mai permisive și conectate la realitățile practice, în sensul de a ține cont de factorii subiectivi și obiectivi care intervin pe parcursul unui an agricol de circ 6 - 9 - 12 luni și, urmare a cărora fermierii pierd sume importante, iar descurajarea crește în legătura cu accesarea banilor europeni. Este nevoie ca decontarea sprijinului să se facă cu o toleranță de maximum 2% din suprafața culturii asigurate sau ca decontarea sprijinului să se facă doar pentru suprafața culturii declarate de fermier. Alianța solicită reglarea acestei nereguli de aproape doi ani; prin urmare resupunem atenției instituțiilor responsabile să vină în sprijinul fermierilor și să repună în normalitate accesarea subvențiilor pentru primele de asigurare începând cu anul agricol 2021. Reamintim că problema semnalată mai sus este una dintre cele mai importante și frecvente nereguli ale măsurii, însă solicităm să se reanalizeze și implementeze în Ghidul Solicitantului sM 17.1, care va fi postat în consultare publică, și celelalte aspecte excesiv birocratice sau generatoare de complicații pe care Alianța, prin diferite adrese și notificări, le-a adus în atenția MADR și AFIR”, se precizează în comunicatul de presă al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Inteligent, ambițios aproape de limita încăpățânării, la numai 40 de ani, Leo Labancz a reușit să dezvolte de la zero o fermă zootehnică complexă, de circa 500 de vaci de carne și peste 1000 de oi. Și asta nu e tot, pentru că exploatează în regie proprie pășuni pe o suprafață totală de 1.700 de hectare. Tânărul fermier a fost încântat să ne fie gazdă în exploatația sa din satul Fodora, comuna Așchileu, județul Cluj, unde ne-a împărtășit, așa cum un ardelean știe să o facă, multe dintre poveștile lui.

Reporter: Agricultura este o moștenire din familie sau este o pasiune pe care ați dezvoltat-o treptat?

Leo Labancz: Familia mea nu a avut tangență cu agricultura. M-am născut aici în Cluj, mai am un frate mai mare care de asemenea este implicat în această afacere, lui îi datorez dezvoltarea fermei. Este arhitect, dar l-am molipsit și pe el cu zootehnia, de la mine a luat microbul. El proiectează și anexe zootehnice. Grajdul pe care îl vedeți în fermă a fost proiectat de el și construit de noi, prin firma de construcții pe care o avem. După un timp a venit și el în agricultură, în această afacere, și a investit bani. Mai am o fermă la 50 km distanță, unde am început primul și m-am străduit timp de zece ani să meargă, după aceea l-am bătut la cap să vină și el, iar într-un final a venit și a investit în ferma de aici, din satul Fodora. Este destul de greu să te dezvolți. Noi am ajuns la stadiul la care suntem aici în vreo trei ani. În 2018 am cumpărat aici ferma și am început să construim de la zero.

Ceea ce fac este clar o pasiune. Încă de când eram mic, mi-am dorit să am fermă de animale. Nu provin dintr-o familie de fermieri, nu am avut niciun fel de experiență în familie. Mi-a plăcut școala, mi-au plăcut animalele și agricultura. Și mi-am dorit ca atunci când voi fi mare să am o fermă de animale. Iar acum am două ferme de animale și mult teren agricol.

„Creștem doar taurine Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. Este rustică, rezistentă, nepretențioasă.”

Reporter: Ce suprafață agricolă exploatați?

Leo Labancz: În total, exploatăm aproape 1.700 ha, din care 400 ha plante de nutreț și restul pajiști permanente și pășuni. În mare parte suprafața totală este în arendă, avem doar 200 ha în proprietate. Dar dorim să mai cumpărăm. Tot ce este de vânzare și ne putem înțelege cu proprietarul, cumpărăm. Din suprafața totală, 1.200 de hectare sunt aici, în Fodora. Terenurile sunt compacte, adunate pe o rază de 6-7 km. Și mai am o fermă care este la 50 km distanță, dar și acolo am 400 ha, suprafață compactă și am o parte din tractoare și acolo.

Reporter: Când ați început să faceți agricultură?

Leo Labancz: Am început la vârsta de 20 de ani, cu oi. Se întâmpla prin 2001. După vreo trei ani, am dat faliment. Nu am știut cum funcționează sistemul. Am avut 20.000 de euro și am cumpărat oi de toți banii. Le-am dus acasă și apoi m-am întrebat ce fac eu cu ele. Îmi trebuie o colibă, îmi trebuie câini, îmi trebuie un cojoc, îmi trebuie fân. Și n-am avut bani. Eu cumpărasem de toți banii oi. Am luat bani împrumut să pot să merg mai departe.

La un an după ce am luat împrumutul, am vândut oile și am achitat datoriile. Ajunsesem practic la aceeași situație - iar fără bani. Și a trebuit să merg din împrumut în împrumut să văd ce fac. Am abandonat totul, dar am și realizat că nu pot trăi fără acest business. Iar peste șapte ani m-am reapucat de zootehnie și de atunci nu m-am mai lăsat. Dar am gândit altfel tot businessul. Acum, de la oi am trecut la vaci de carne. Dar am încă și oi. Mi-am dat seama că am nevoie de tractoare.

Reporter: Primii trei ani au însemnat practic rodajul dumneavoastră în această afacere. Ați avut foarte mult curaj și încredere.

Leo Labancz: A doua oară, am procedat altfel. Dacă am 50.000 de euro, investesc doar 25.000 și 25.000 de euro îi păstrez pentru a putea să supraviețuiesc cu ei un an, pentru ca mai apoi să pot să pornesc afacerea. Într-un an, doi, trei, trebuie să poți să te autosusții. Pentru că altfel te blochezi financiar. Dar eu eram tânăr, nu am știut, le-am cumpărat și am zis că văd eu ce fac cu ele.

Am avut curaj, și acum am curaj, și nu mă dau bătut. Acum vreau să ajung să țin 600 – 700 de vaci de carne. Sunt o persoană foarte ambițioasă, verticală, nu mă dau bătut niciodată. Nu există „nu se poate”, ci numai „nu vreau”. Fac ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu voi renunța până nu voi realiza ceea ce mi-am propus.

Reporter: Așadar, ați reînceput afacerea prin anul 2009.

Leo Labancz: Am regândit afacerea total. Nu m-am blocat deloc, am ținut-o tot timpul pe producție. Am avut noroc că am găsit într-o comună o pășune foarte mare. Am început direct cu 350 de hectare de teren și a fost un start bun, care m-a făcut să prind curaj. Am avut posibilitatea să iau subvențiile pe teren ca să pot să dezvolt mai departe afacerea și am crescut foarte repede. În 2-3 ani am ajuns la 1.600 de oi. În primii doi ani am cumpărat tot fânul. După aceea mi-am dat seama că nu este bine și că trebuie să îmi cumpăr un tractoraș.

Am mers la Agraria (n.r., târgul anual de agricultură de la Jucu - Cluj), m-am urcat în toate tractoarele, am testat toate tractoarele de pe piață și m-am hotărât la un Case IH - mai exact, un tractor Case IH Farmall 115 A. Și de la un tractor Case IH am prins drag și acum am numai tractoare Case IH. Asta se întâmpla în 2016.

Reporter: Să revenim la ferma zootehnică, câte animale aveți în prezent și ce rase?

Leo Labancz: Am început cu 25 de văcuțe și când am văzut diferența în ușurință între vaca de carne și oaie, atunci am zis să mă dezvolt mai mult pe creșterea vacilor de carne și să las oile mai puțin, mai ales că este grea creșterea oilor din cauza personalului și a prețurilor foarte scăzute din ultimii ani. În acest moment, avem puțin peste 1.000 de ovine și vaci, cu tot cu tineret, avem circa 500 de capete.

La vaci creștem doar rasă Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. E o rasă rustică, rezistentă, nepretențioasă. Această rasă ne-a plăcut cel mai mult. Cu această rasă am mers de la început, încă de când ne-am cumpărat primele 25 de capete. Înainte am mers să studiem mai multe rase, dar acestea ne-au plăcut cel mai mult și am spus să mergem pe Aubrac, o rasă pe care nu merge multă lume.

Din punctul meu de vedere, este cea mai bună rasă pentru că se întreține foarte ușor. N-am avut niciodată probleme cu aceste vaci. Nu am avut animale bolnave, nu am avut șchioape, nu am avut probleme la fătări. Orice le dai să mănânce, le merge bine.

La oi am avut și am în continuare Țurcane. Această rasă se pretează cel mai bine pentru România și pentru zona de deal și de munte, cum este aici, la noi. Și mi-au plăcut cel mai mult.

„Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Este un business pe circa 5 ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție.”

Reporter: În ceea ce privește zootehnia, aveți de gând să vă dezvoltați și mai mult?

Leo Labancz: Momentan, nu prea am vândut, doar foarte puțin, pentru reproducție. Am avut puține mame, am avut mult tineret și am în continuare mult tineret, care acum trebuie să fete prima oară, să intre pe producție. În total, în acest moment avem în jur de 100 de mame, 60-70 de viței mici și juninci tinere cu vârsta de până la 2 ani.

Vreau să ajung să țin 600-700 de capete, deși este foarte greu, pentru că sunt foarte scumpe și durează câțiva ani să poți să le înmulțești, să cumperi, să le aduci să te ocupi de ele. Există cerere pentru ele, numai să ai ce vinde, altfel nu este problemă. Problema este să ai ce să vinzi.

Numărul de oi nu mai vreau să-l măresc. Am avut 1.500-1.600 până la 2.000. Dar nu mai vreau pentru că nu am cu cine și nu mai am timp fizic să mă ocup de toate.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Leo Labancz: Sunt trei persoane angajate la o fermă și două persoane angajate la cealaltă fermă. Ne descurcăm, suntem suficienți. Dacă trei tractoare lucrează non-stop, vara facem față cu ele. Aici mă includ și pe mine. Toată vara, de dimineața și până seara stau numai în tractor. Am operat toate tractoarele Case IH pe care le am până acum.

Două persoane sunt întotdeauna pentru schimb. Nu e rău să ai mai multe persoane, dar trebuie să te uiți și la costuri. Pentru că dacă le pui pe toate pe hârtie, sunt costuri foarte mari de întreținere. Să plătești toți angajații, să-i plătești lunar cu salarii destul de mari, au salarii cuprinse între 800 de euro și 1.000 de euro net lunar. Și dacă îi plătești non-stop 12 luni și lucrează doar patru luni vara, este destul de greu. Mai ales când îți dorești să intri pe producție, să poți să vinzi. Momentan, cam 50% e autofinanțare.

Reporter: Simțiți că statul vă ajută?

Leo Labancz: Noi primim subvențiile, dar dacă tragem o linie, nu acoperim cheltuielile fermei. Dacă ai cinci angajați plătiți cu carte de muncă, ajungi la 6.000 de lei cu un angajat. Iar dacă ar fi șase oameni, ar fi 30.000 de lei pe lună. Și dacă calculați pe un an întreg, sunt 180.000 de lei doar oamenii. Și dacă pui și arenda, și motorina, ai ajuns la cheltuială de 200.000 de euro pe an. Pe lângă aceste lucruri, sunt multe alte cheltuieli. Doar din subvenție, nu poți să supraviețuiești. Trebuie să produci. Dacă nu ai avea angajați și nu ai investi ar fi ok, dar noi tot ceea ce am încasat din subvenții am reinvestit.

De la cele mai simple la cele mai complexe tractoare

Reporter: Din 2016 și până astăzi câte tractoare ați cumpărat?

Leo Labancz: Începând cu 2016 și până astăzi, am achiziționat șapte tractoare noi. Toate tractoarele sunt cumpărate de la Titan Machinery România. Am început cu tractoare Case IH Farmall, apoi am trecut la Case IH Maxxum, urmat de Case IH Puma 165. Am un Case IH Farmall 115 A, un Case IH Farmall 75 A, un Case IH Farmall 95 A, Case IH Maxxum 115, Case IH Maxxum 150, încă un Case IH Maxxum 150. Urmează să mai achiziționez un Case IH Puma 150.

Am început cu gama de tractoare mici, tractoare mai simple, am prins încredere în ele și am început să urc tot mai mult, pe măsură ce se dezvoltă și ferma. Am vrut să-mi cumpăr un tractor mecanic, simplu, să nu aibă probleme, pentru că toată lumea se sperie de problemele tractoarelor. Dar nu este așa. Am început de la tractoarele simple și am mers până la cele mai complexe. Acum îmi doresc să achiziționez tractoare și mai performante de atât, cu cât mai multe dotări.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Leo Labancz: Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preț este cel mai bun. Eu așa le văd. Și eu am încredere în lucrurile făcute în Austria, mai multă decât în cele produse în alte țări. M-am urcat în 20 de tractoare, dar acestea mi-au plăcut cel mai mult - configurare, confort, calitate, culoare etc. M-am gândit și la service, e aproape de noi, la aproximativ 20 km.

Reporter: Cum apreciați tractoarele din punct de vedere al unui operator? Cum le descrieți din punct de vedere tehnic și al confortabilității?

Leo Labancz: Când mă urc într-un tractor nu-mi mai vine să mă dau jos. Nu-mi mai vine să mă duc acasă. De dimineața până seara stau numai în tractor, îmi place ceea ce fac și fac cu drag. Probleme și dificultăți sunt în orice afacere, în orice domeniu, dar dacă faci ceva cu drag nu simți greutățile, sau le simți mai puțin și nu le bagi în seamă.

Reporter: Ce ne puteți spune despre colaborarea cu Titan Machinery?

Leo Labancz: De când colaborăm nu au fost probleme. Eu am studiat bine tractoarele Case IH și am solicitat tractoare cu configurații personalizate, care să mă ajute. Am comunicat cu Rareș (n.r. Rareș Vădan, Manager de Zonă Titan Machinery) și am găsit tot timpul cele mai bune soluții. Comunicarea cu Rareș este foarte bună. Știu că nu depinde totul numai de el, e și normal să fie așa. Lucrurile depind și de logistică, transporturi, facturare etc. Orice lucru contează.

Tractoarele sunt ceea ce mi-am dorit, configurate cum mi-am dorit, nu am ce să reproșez. Dacă au mai fost câteva mici întârzieri, s-au rezolvat în timp util și nu ne-au afectat. Că nu s-a găsit o piesă pe stoc să monteze, cum mi-am dorit eu exact, pentru că am vrut ca toate tractoarele să fie cu încărcător frontal, cu funcția a 3-a, cu compresor de aer, lipsea pe stoc o piesă micuță de montat și se întârzia câteva zile, dar nu am avut o problemă.

Reporter: În ceea ce privește partea de service și de piese de schimb, ce experiență ați avut?

Leo Labancz: Probleme importante nu am avut cu tractoarele. Doar probleme minime, cum ar fi un senzor pentru un tractor, dar s-a rezolvat și am fost mulțumit. Am mai avut o problemă cu un Case IH Farmall, pentru că șoarecii mi-au ros câteva fire. Reacția service-ului a fost promptă. Nu au fost probleme, suntem și aproape, se pot deplasa repede. Dar vă spun că nu prea au fost probleme în general.

Reporter: Ce fel de lucrări agricole faceți?

Leo Labancz: Noi folosim cel mai mult tractoarele pentru a face lucrări la suprafața solului, într-o proporție de 80%, de exemplu, plante de nutreț (lucernă și mixturi de iarbă). Cultivăm în jur de 350 de ha de plante furajere.

Lucrările pe care le facem cu tractoarele sunt aratul, care este puțin, maximul 30 ha pe an. Avem un plug cu 4 brazde pentru a executa aceste lucrări. Avem semănătoare, freză după tractor, grapă cu discuri, freze de curățat pășunile, greble, cositori, balotieră, înfoliator baloți și transport baloți.

Reporter: Cum e vremea în zona dvs. și cum descrieți condițiile meteo de aici?

Leo Labancz: În ultimii ani a fost problemă. Am început târziu cositul. A plouat până în 18 iunie și trebuia să ne apucăm de coasă în 15 mai. Și am întârziat o lună cu lucrările și totul s-a decalat până în toamnă. Dacă nu începi cositul până pe 15 mai și începi o lună mai târziu, ți-a dat peste cap tot ciclul și pierzi o coasă care este foarte importantă. Aceasta a fost problema cea mai mare. Când plouă, plouă o lună încontinuu, când nu plouă, nu plouă deloc.

„Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu.”

Secretul e să nu renunți niciodată

Reporter: Ce ne spuneți despre producții?

Leo Labancz: În medie, pe an facem în jur de 5.000-6.000 de baloți. Teoretic puteam să fac și mai mulți, dacă mă lasă vremea, timpul și personalul. E bine să ai întotdeauna utilaje de rezervă.

În plus e bine ca la orice utilaj să ai rezervă, fie că ești în campanie și s-ar strica, de exemplu, un rulment sau o curea, sau ai nevoie de o piesă micuță și se întâmplă să nu fie pe stoc și să dureze 3-4 zile, să nu fie nevoie să stai pe loc - îl pui pe celălalt în locul lui.

Reporter: Care este viziunea dumneavoastră pe termen lung?

Leo Labancz: M-am gândit să cumpăr doar tractoare noi, pentru că încerc să fiu ca în Germania, la fiecare 4-5 ani să schimb utilajele, să am doar utilaje noi în tot acest interval. Așa mi-am propus, momentan așa am făcut. Acum se pierde puțin dacă le cumperi noi și le vinzi, dar decât să am neplăceri să rămân în campanie cu tractoarele pe câmp fără să poți să-ți continui lucrările, cum pățește de obicei foarte multă lume, mai bine le cumperi noi.

Sunt sisteme de finanțare foarte bune, cu dobânzi foarte mici, Titan oferă mulți ani de garanție, iar atunci eu zic că este ok să le cumperi noi, le plătești în 4-5 ani, le vinzi, îți cumperi altele, așa cum se face de fapt în străinătate. Străinii le țin 4-5 ani și își cumpără altele noi, noi le cumpărăm de la ei la mâna a doua și ni se strică nouă. Eu aș vrea să procedez altfel să le vând pe cele exploatate de nou-nouțe și să continui să-mi cumpăr numai nou-nouțe.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să intre în agricultură?

Leo Labancz: Să le placă și să aibă ambiție. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu, în orice domeniu. Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Nu banii sunt totul. Este greu începutul pentru că totul este scump. Primul lucru trebuie să-ți placă, al doilea e să ai terenul unde să faci și ceva bani de investiții. Secretul este să nu renunți niciodată și să nu te sperii că este nevoie sa lucrezi weekend-urile, sărbătorile sau că plouă sau ninge.

Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Cu vaca de carne este un business pe circa cinci ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție. În această perioadă trebuie să te poți autosusține.

Dar, în general, trebuie să continui să faci ceea ce ți-ai propus. Dacă dai înapoi la primul hop sau la prima greutate, te oprești și îți spui „vai ce mă fac”, nu prea poți să faci în viață multe. Acesta este punctul meu de vedere. Acum mulți abandonează. Mulți au început cu agricultura, mulți au avansat. Sunt și perioade bune și perioade mai grele în care nu trebuie să renunți. 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Proiectul de investiții „Servicii de dezvoltare și extindere a sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de gestionare a cererilor de plată” a fost aprobat de Guvern. Finanțarea proiectului de investiții se realizează de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate prin lege.

Dezvoltarea și extinderea sistemului informatic al APIA este necesară pentru asigurarea gestionării corecte a solicitărilor de plată, rezultate din implementarea Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Acestea vizează dezvoltarea componentelor de interfață existente și a altor componente noi necesare conform cerințelor specifice, apărute ca urmare a modificării legislației europene, naționale și a regulilor organizaționale.

Aplicațiile dezvoltate se vor afla în proprietatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, beneficiar direct fiind personalul din centrele județene, locale și aparatul central, care vor utiliza aplicațiile informatice dezvoltate pentru punerea în aplicare a politicii comune specifice din aria de competență a APIA, dar și fermierii români ale căror cereri de plată vor putea fi procesate și gestionate în sistemul integrat de administrare și control asigurând o buna verificare în vederea protejării intereselor financiare ale Comisiei Europene.

„România a făcut paşi importanţi în zona de digitalizare, pe de o parte din nevoia permanentă de a îmbunătăţi activitatea în diverse domenii, iar pe de altă parte prin absorbţia de fonduri europene. Prin crearea și gestionarea unui sistem integrat de administrare şi control este asigurată trasabilitatea sumelor puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru dezvoltarea agriculturii românești. Este important să gestionăm relația dintre instituțiile statutului și fermieri printr-un sistem informatic performant care să reducă birocrația și consumul de resurse de timp, energie și bani dinspre ambele părți. Am susținut necesitatea digitalizării și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitatea mea de director general la acea dată. Urmare a măsurilor adoptate atunci, AFIR a fost instituția care s-a adaptat rapid situației de criză provocată de pandemie când contactul direct cu beneficiarul nu se putea realiza. Este un exemplu despre direcția în care trebuie să mergem, despre adaptare și anticipare a provocărilor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Campania 2022 de depunere fără penalități a Cererilor unice de plată s-a încheiat. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a primit, în perioada 1 martie - 16 mai, un număr de 778.552 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.902.113 hectare.

Comparativ cu 2021, în anul 2022 se observă că numărul cererilor a scăzut cu 36.739 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 9.844 ha. Aceste date arată că fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață.

Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, respectiv până la data de 10 iunie 2022 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

„Încă o campanie de primire a cererilor unice de plată derulată cu succes. Ca de fiecare dată am fost alături de fermieri pe tot parcusul procesului de depunere, astfel încât aceștia să-și depună cererile corect și la timp pentru a putea beneficia de finanțarea cuvenită. Vreau să-i felicit pe colegii din întreaga țară și pe fermieri deopotrivă și să le mulțumesc pentru mobilizarea exemplară și pentru că au înteles că doar împreună putem contrui o agricultură performantă și durabilă”, a declarat Adrian Pintea, director general APIA.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pentru a nu pierde subvențiile, cultivatorii de legume solicită prelungirea perioadei de recoltare a roșiilor din Programul „Tomata” 2022 până la data de 15 iulie 2022, termenul actual fiind 10 iunie, dată la care este imposibil să se recolteze tomatele din cauza condițiilor meteorologice ale acestui an.

Legumicultorii înscriși în Programul „Tomata” se văd în imposibilitatea de a fi eligibili pentru sprijinul de 3.000 euro/1.000 de metri pătrați deoarece condițiile meteo ale acestui an au decalat perioada de recoltare cu cel puțin 50 de zile. „Asta înseamnă că producția de tomate sănătoase, gustuose, produse conform tehnologiei de cultură și cu respectarea normelor de siguranță alimentară, impuse de legislația națională și europeană în vigoare, fără a apela la diverse metode de supramaturare și stimulare a coacerii nu va putea fi realizată pînă la data de 10 iunie așa cum este stabilit acum termenul. 3.000 kg tomate/1.000 metri pătrați produse și comercializate până la această dată este imposibil de realizat de peste 80% din fermierii înscriși în program. Pentru a nu crea discrepanțe și interpretări diferite în rîndul evaluatorilor acestui program și pentru a acorda o șansă reală de a fi eligibili și finanțabili tuturor fermierilor care au mizat și au avut încredere în acest program solicităm prelungirea perioadei de recoltare impuse de Program până la data de 15 iulie 2022”, transmite Uniunea Salvăm Țăranul Român.               

De altfel, reprezentanții legumicultorilor au transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) această solicitare în perioada în care Programul „Tomata” era doar un proiect aflat în dezbatere publică, însă fără rezultat.

„Adresa cu solicitările noastre a ajuns și la ASAS, prin intermediul MADR, care la rândul său a solicitat un punct de vedere, iar răspunsul primit de către MADR din partea Academiei de Științe Agricole și Silvice a fost favorabil legumicultorilor și a confirmat faptul că perioada de recoltare din Programul Tomata 2022, pentru producerea unei cantități de 3.000 kg/1.000 metri pătrați se poate realiza de fermieri pînă la data de 15 iulie 2022, conform condițiilor climaterice din România”, menționează Ion Păunel, președinte Sindicatul Producătorilor Agricoli (SPA) Olt.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, în colaborare cu Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), organizează, pe 19 mai 2022, workshop-ul cu tema „Managementul bolilor din culturile de cereale în contextul modificărilor climatice”.

Evenimentul are loc sediul SCDA Lovrin, cu participare fizică și online, începând cu ora 10.00. „Așteptăm fermierii, fizic și online, la discuții pe o temă atât de importantă și actuală cum este managementul bolilor în contextul schimbărilor climatice. La finalul prezentărilor se vor vizita câmpurile experimentale cu soiuri de grâu”, a precizat conf. dr. Marinel Horablaga, directorul SCDA Lovrin.

Despre managementul bolilor din culturile de cereale în contextul modificărilor climatice vorbește dr. ing. Otilia Cotuna (SCDA Lovrin/USAMVB Timișoara).

De asemenea, dr. ing. Mirela Paraschivu (Facultatea de Agricultură – Universitatea din Craiova) prezintă scenariile impactului schimbărilor climatice asupra bolilor la grâu.

O altă prezentare este „Agricultura biologică pentru protejarea mediului, un vis ce poate deveni realitate” și îi aparține inginerului Paolo Barchetta, director general Agricola Alba (Foeni – Timiș).

Evenimentul de la stațiunea din Lovrin se va încheia cu discuții libere și vizitarea câmpurilor experimentale.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html