Mi se pare că guvernanţii îşi merită huiduielile.
Nu neapărat pentru ce au făcut prost ci, mai ales, pentru ce nu au făcut bine.
Într-o ţară lipsită de speranţă, dar cu o rezervă nemaipomenită, cum e agricultura, cum e posibil să nu pui toate reflectoarele pe acest sector?
Repet, AGRICULTURA e mai mult decât o oportunitate economică, o şansă, e o cale de salvare a identităţii româneşti.

Faptul că viticultorii, vinarii, au accesat/obţinut sută la sută din fondurile europene dedicate (şi mai sunt dosare aprobate, în aşteptare, de încă nişte zeci de milioane de euro) nu este ceva ce trebuie făcut cunoscut? Adică, „iată că se poate”!

Percepţia publică este că nu suntem capabili să absorbim fondurile europene, iar plafoanele scăzute, care coboară până la 10% în alte ramuri, par să confirme această imagine.

Nu cred foarte tare în sloganul „N-avem de muncă, n-avem şanse în România”. De fapt, nu cred deloc. Este de muncă, iar şansele pentru cei care nu sunt genii şi au nevoie să lucreze doar la NASA sunt cu mult mai multe decât în Occident.
Pot reproşa Guvernului, Ministerului Agriculturii că nu au făcut niciun efort de comunicare pentru a arăta ce înseamnă banii obţinuţi de la UE pentru sectorul viticol. Câţi oameni îşi iau salariul, ce înseamnă pentru economie un produs finit românesc, cât de frumos se poate schimba satul românesc şi aşa mai departe...

De asemenea, la capitolul „minusuri” trec şi lipsa de strategie (comunicată) pe termen lung.
Bun. Avem o viticultură relansată. Vinuri din ce în ce mai bune. Încotro ne îndreptăm? Unde vom fi peste 20 de ani în piaţa mondială? Ce avem de oferit în faţa concurenţei?

Partea cu adevărat neplăcută este că, pe lângă Guvern, cei mai mulţi dintre noi nu au răspunsuri la aceste întrebări.

În viitor, fără viziune, munca poate fi doar un exerciţiu al mutării atomilor. Fără supărare, mai trebuie să mutăm şi biţii, informaţia.
Atom şi gândire. „Agri” şi „cultură”.

Cătălin Păduraru